DISTRIBUIȚI

Nemaiavând încredere în unul de-al lor, românii au votat la alegerile prezidenţiale din 2014 un neamţ, adică un etnic străin. Cât or fi fost de români cei dinaintea lui o dovedesc actele şi faptele lor care au destructurat statul şi au expus ţara aventurierilor din lumea largă care s-au înstăpânit aici mai ceva ca la ei acasă. Deci, votul care din data de 21 decembrie 2014 l-a făcut preşedinte pe neamţul Klaus Werner Iohannis, a fost un vot pe care poporul l-a dat cu mare strângere de inimă. Cel puţin românii, cât or fi fost ei în acel procent care l-a desemnat câştigător pe neamţ, nu l-au creditat cu prea mari speranţe. Cu acest vot ei de fapt au sancţionat pe cei care au trădat interesele ţării, indivizi care, pentru a se pune la adăpost împotriva unor eventuale consecinţe, au elaborat strategii pentru a se menţine la putere. În acest context n-a mai contat dacă personajul pe care au pus ştampila e, sau nu, mai de soi decât ceilalţi şi ar merita să fie investit cu o astfel de responsabilitate.
Acest fapt îl ştie şi Iohannis. Dacă el singur nu şi-a putut da seama, atunci credem că cel puţin consilierii personali l-au informat cu situaţia reală a capitalului său politic, cu faptul că românii au receptat cu scepticism reuşita sa electorală şi nu şi-au pus mari speranţe în mandatul său. Gesturile şi afirmaţiile lui din ultimul timp arată destul de transparent acest lucru. Ele ne arată, de fapt, ceea ce era şi până acum bine cunoscut şi anume că preşedintele ales al României nu aparţine afectiv acestui neam. Cel puţin în primii doi ani de mandat el n-a ştiut ce înseamnă tradiţii, obiceiuri, cultură şi spiritualitatea românească. Acum, firma care se ocupă de imaginea sa îi ajustează unele aspecte de comportament, probabil în vederea reînnoirii mandatului. Însă, cu toată această regie, faptul că el nu aparţine fondului etnocultural românesc face ca gesturile şi spusele lui să devină caricaturale. Adică este vorba de un rol care nu i se potriveşte şi nu i se potriveşte, în primul rând, pentru că el nici nu-i agreează pe români. Dovada cea mai concludentă a acestei atitudini o reprezintă nu numai faptul că nu are nicio legătură cu neamul nostru, decât să zicem soţia, ci şi unele aspecte din trecutul său, mai puţin cunoscute publicului larg, care arată chiar şi o anumită ostilitate din partea sa faţă de români. Este cel puţin ciudat că aceste fapte n-au fost aduse la cunoştinţa publicului larg, aşa cum ar fi fost normal într-o campanie electorală, fiind evitate chiar şi în confruntările cu contracandidaţii. Dacă staful său electoral a avut interes să le ascundă, asumându-şi, desigur, un afront moral, este însă de neînţeles tăcerea opoziţiei şi acest fapt este de natură să ne îngrijoreze.
Faptele din trecutul preşedintelui de care încercăm să ne ocupăm în acest studiu ne întăresc ideea că alegerile nu sunt altceva decât o strategie de a calma nemulţumirile sociale, de a linişti spiritele, pentru ca o nouă etapă de ignoranţă şi dispreţ faţă de problemele reale cu care se confruntă poporul să poată începe. Nu cred că e o pură coincidenţă că, cel puţin în cazul României, toţi preşedinţii, ca să ne referim doar la ei, au un trecut dubios, protejat ca pe cel mai important secret de stat. Sub aparenţa unor confruntări politice democratice se desfăşoară, în realitate, un scenariu sinistru de alternanţă la putere a unor elemente străine de neam şi ţară.
Mass media de largă audienţă s-a ocupat de multe aspecte criticabile din activitatea preşedintelui, a acordat spaţii largi unor aşa-zise delicte încă neclarificate juridic, fapte şi acte care în exerciţiul unor atribuţii administrative comportă calificări contradictorii etc. Însă un fapt de o gravitate ce ţine de siguranţa naţională n-a făcut obiectul unor analize serioase care să pună în mişcare clasa politică în vederea adoptării măsurilor care s-ar fi impus. Despre acest fapt s-au lansat doar nişte informaţii trunchiate fără să poată provoca în opinia publică vreo rezonanţă, cel puţin pe măsura gravităţii sale. De aceea, s-ar putea avansa ipoteza că scandalul legat de casele preşedintelui, de exemplu, acoperă, voit sau nu, cazul pe care încercăm să-l aducem în atenţia opiniei publice. Pe scurt, este vorba de faptul că Forumul Democrat al Germanilor din România, avândul ca preşedinte pe Klaus Werner Iohannis, a devenit, în baza unei sentinţe judecătoreşti, succesorul Grupului Etnic German, organizaţie nazistă care a activat în România în timpul celui de-al doilea război mondial.
Grupului Etnic German – o organizaţie de tip nazist
După cum este cunoscut, Germania Nazistă s-a folosit în planurile sale expansioniste de sprijinul comunităţilor de etnici germani din teritoriile ocupate, pe care le-a organizat şi îndoctrinat pentru a fi utile unor asemenea scopuri. Astfel, pe teritoriul României s-a constituit Grupul Etnic German (Deutsche Volksgruppe in Rumänien), comunitate a saşilor din zona Sibiului. Cu toate că din 30 martie 1938, partidele şi alte organizaţii au fost desfiinţate, instituindu-se şi interdicţia de a se constitui altele, statul funcţionând într-un regim de dictatură, totuşi la presiunea Germaniei naziste, Consiliul de Miniştri al României acceptă, prin Decretul nr. 830/21 noiembrie 1940, constituirea acestei organizaţii şi îi conferă statutul de persoană juridică. Deşi îşi desfăşura activitatea pe teritoriul României, ea se subordona direct celui de-al treilea Reich, acţionând exclusiv sub autoritatea acestuia.
Este de reţinut că Grupul Etnic German prin tot ceea ce a întreprins pe teritoriul României, n-a făcut altceva decât să promoveze cu docilitate politica lui Hitler. A desfăşurat acţiuni de îndoctrinare cu ideile naţionalist-socialiste a tuturor etnicilor germani, a întreprins acţiuni de spionaj în favoarea Reich-lui, şi-a constituit formaţiuni militare şi paramilitare, a sprijinit planurile de deportare a evreilor din zona sa de acţiune, a furnizat unităţilor speciale SS peste 70 000 de luptători, şi-a constituit un bogat patrimoniu din bunurile mobile şi imobile confiscate de la persoanele deportate, a confiscat ziarul local Siebenbürgisch-Deutsches Tageblatt, ia schimbat denumirea în Suedostdeutsche Tageszeitung şi l-a transformat într-un oficios de propagandă nazistă etc. Deşi la 23 august 1944 România a denunţat alianţa cu Germania, trecând de partea Naţiunilor Unite, Grupul Etnic German n-a încetat legătura Reich-ul, continuând, în noile condiţii, să sprijine operaţiunile armatei germane. De aceea autorităţile române au trebuit să ţină sub supraveghere zona de dispunere a elementelor aparţinând acestei organizaţii în vederea dejucării planurilor operaţionale în serviciul armatei germane.
La data de 12 septembrie 1944 Guvernul României a semnat la Moscova Convenţia de armistiţiu cu Naţiunile Unite, respectiv Uniunea Sovietică, Regatul Unit al Marii Britanii şi SUA. Documentul a fost publicat în Monitorul Oficial al României nr. 219 din data de 22 septembrie 1944. La punctul 15 el prevedea obligaţia Guvernului României de a dizolva imediat toate organizaţiile prohitleriste de tip fascist aflate pe teritoriul românesc, atât cele politice, militare sau paramilitare, cât şi orice alte organizaţii care duc propagandă ostilă Naţiunilor Unite şi să nu permită existenţa în viitor a unor organizaţii de acest fel.
În temeiul acestei prevederi, prin Decretul – Lege nr. 485/8.10.1944, emis de Regele României şi publicat în Monitorul Oficial nr. 233/08.10.1944, a fost abrogat Decretul – Lege nr. 830/21.11.1940 referitor la constituirea Grupului Etnic German. Potrivit decretului, toate bunurile acestei organizaţii au fost indisponibilizate şi trecute în proprietatea statului român, inclusiv drepturile care i-au aparţinut. Totodată, înstrăinările de bunuri mobile şi imobile şi orice constituire de drepturi reale sau renunţări la acestea, făcute în perioada 23 august 1944 – 8 octombrie 1944, au fost lovite de nulitate absolută.
La data de 10 februarie 1947 România a semnat la Paris Tratatul de pace cu puterile Aliate şi Asociate. Prin art. 5 din cuprinsul acestui tratat România s-a obligat să nu îngăduie în viitor pe teritoriul său existenţa şi activitatea unor organizaţii de tip fascist, fie politice, fie militare sau paramilitare.
În concluzie nu există nicio îndoială că Grupul Etnic German a fost o organizaţie fascistă, aplicându-i-se regimul juridic stabilit prin acte normative interne şi instrumente juridice internaţionale, în speţă Tratatul de pace de la Paris. Odată desfiinţată, bunurile ce au aparţinut acestei organizaţii au intrat, firesc, în proprietatea statului.
Forumul Democrat al Germanilor din România succesor al Grupului Etnic German
După 1989, s-a constituit Forumul Democrat al Germanilor din România (F.D.G.R.), organizaţie ce şi-a propus să reprezinte minoritatea germană, facilitându-i participarea la viaţa politică a ţării. În perioada 2002-2013, funcţia de preşedinte a deţinut-o Klaus Werner Iohannis, primar al Sibiului din anul 2000.
La data de 26 februarie 2007, Hans Klein, preşedinte al organizaţiei municipale Sibiu a F.D.G.R. şi, totodată, consilier municipal, a depus la Judecătoria Sibiu o cerere de chemare în judecată a municipiului Sibiu, reprezentat de primar, respectiv Klaus Werner Iohannis, preşedinte pe ţară, la acea dată, al F.D.G.R. În cerere se precizează textual: „Vă rugăm să constataţi calitatea de succesor în drepturi al organizaţiei noastre faţă de Grupul Etnic German (Deutsche Volksgruppe)”. Neexistând nicio opoziţie la această cerere, Judecătoria, prin sentinţa civilă nr. 2790/28.05.2007, recunoaşte F.D.G.R. calitatea de „succesor în drepturi al Grupului Etnic German.” Acţiunea s-a fundamentat pe legislaţia cu caracter „reparatoriu” adoptată după 1989, iar motivul l-a constituit faptul că Grupul Etnic German ar fi fost desfiinţat abuziv. Drept consecinţă a acestei recunoaşteri, F.D.G.R. a intrat în posesia patrimoniului care a aparţinut Grupului Etnic German. Acesta fiind scopul, nici Iohannis şi nici ceilalţi etnici germani din conducerea F.D.G.R. n-au dat nicio importanţă faptului că-şi asumă calitatea de succesor al unei organizaţii naziste, desfiinţată nu abuziv ci în conformitate cu dreptul internaţional, valabil şi astăzi.
Din câte se cunoaşte, nicio altă organizaţie hitleristă din Europa n-a fost reabilitată pentru a i se putea moşteni patrimoniul şi nici n-a fost considerată ascendentă a vreunei organizaţii postbelice. Deci, sentinţa judecătoriei Sibiu, mai sus citată, este, sub acest aspect, un act juridic unicat. În baza ei, F.D.G.R. a intrat în posesia a numeroase clădiri în care funcţionau grădiniţe, gimnazii, spitale, alte instituţii publice. Unele au fost evacuate, altele au trebuit să plătească chirie F.D.G.R. pentru a-şi putea continua activitatea. Nu trebuie omis faptul că multe dintre aceste clădiri, care au constituit patrimoniul Grupului Etnic German, au fost dobândite prin deposedare abuzivă a celor deportaţi în timpul războiului sau pe alte căi arbitrare, având în vedere puterea de care dispunea această organizaţie hitleristă la timpul respectiv.
Deşi au trecut zece ani de la această operaţiune de tip mafiot, săvârşită cu încălcarea flagrantă a legilor interne şi internaţionale, nicio o autoritate nu s-a sesizat pentru a interveni să restabilească legalitatea. Între timp preşedintele F.D.G.R. a ajuns preşedintele României.
Organizaţiile fasciste sunt interzise prin lege
Potrivit art. 3, alin (1) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 31/2002 privind interzicerea organizaţiilor, simbolurilor şi faptelor cu caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid, contra umanităţii şi de crime de război, se interzice, sub sancţiunea închisorii de la 3 la 15 ani, constituirea unei organizaţii cu caracter fascist, rasist sau xenofob, precum şi aderarea la o astfel de organizaţie ori sprijinirea ei sub orice formă.
Forumul Democrat al Germanilor din România prin faptul că a obţinut, printr-o sentinţă judecătorească rămasă definitivă, calitatea de succesor al Grupului Etnic German, organizaţie de tip fascist, după cum s-a stabilit irevocabil la timpul respectiv, dobândeşte şi ea caracter fascist. Instanţa nu putea să-i recunoască această calitate de succesor decât luând în considerare motivul invocat, respectiv faptul că Grupul Etnic German ar fi fost desfiinţat abuziv. Calitatea de succesor în drepturi nu se poate limita doar la patrimoniu. Calitatea de succesor derivă dintr-o legătură cu ascendentul. Fiind vorba de persoane juridice această legătură priveşte obiectul de activitate, doctrina, ideologia etc.
În concluzie, Grupul Etnic German, organizaţie de tipă fascist, prohitleristă, ce a funcţionat pe teritoriul României în timpul celui de-al doilea război mondial, fiind desfiinţată în baza unor convenţii internaţionale şi acte normative interne, a fost reabilitată prin Sentinţa civilă nr. 2790/28.05.2007 a Judecătoriei Sibiu, reabilitare ce a permis ca doctrina, ideologia şi patrimoniul ei să fie preluate de Forumul Democratic al Germanilor din România.
În ceea ce priveşte aplicarea şi respectarea dispoziţiilor ordonanţei mai sus citate organele statului primesc un sprijin specializat din partea Institutului Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”. Cel puţin aşa se precizează în expunerea de motive la Legea 217/2015, ce aduce mai multe modificări la ordonanţă, fapt confirmat de frecventele intervenţii ale acestui institut în cazurile ce le constată ca fiind încălcări ale respectivului act normativ.
Este surprinzător că privitor la cazul analizat în acest studiu institutul n-a schiţat nici un gest. Tăcerea este cel puţin ciudată dacă avem în vedere zelul ce-l manifestă faţă de presupuse încălcări ale ordonanţei din partea unor entităţi române. Orice referire la vreo personalitate din domeniul culturii, artei, ştiinţei care ar fi avut în tinereţe, de exemplu, presupuse simpatii sau concepţii legionare ori fasciste, provoacă din partea reprezentanţilor institutului reacţii extrem de virulente, obligând persoanele sau organele în „culpă” la reconsiderarea punctelor de vedere. Aşa s-a întâmplat, de exemplu, în cazul scriitorului şi omului de cultură Horia Vintilă, a îngerului închisorilor, Valeriu Gafencu, a eroului Ion Şugariu, căzut pe câmpul de luptă în Cehoslovacia, a economistului de talie mondială, Mihail Manoilescu şi mulţi, mulţi alţii.
Aceasta este încă o dovadă că ordonanţa şi institutul n-au fost create pentru a preveni ca dramele petrecute în timpul celui de-al doilea război mondial să se repete, ci ca instrumente de deposedare a poporului român de valorile lui spirituale, culturale şi ştiinţifice, de anihilare a sentimentului de identitate naţională, pentru ca statutul de colonie al României să nu poată fi contestat.
Să găsească oricine altcineva o altă explicaţie!