DISTRIBUIȚI

Președintele Senatului României, dl Teodor Meleșcanu, l-a primit joi, 7 noiembrie a.c., pe E.S. dl Talal Mansour Alhajeri, ambasadorul Kuweitului la București. În cadrul întâlnirii, părțile au evocat relațiile bilaterale excelente și au reliefat dorința de amplificare a cooperării în domenii de interes comun.
Președintele Senatului a evidențiat voința politică existentă pentru dezvoltarea în continuare a dialogului la nivel bilateral, menționând importanţa cooperării parlamentare și rolul acesteia în consolidarea și aprofundarea cunoașterii reciproce. Dl Teodor Meleșcanu a exprimat, totodată, satisfacția pentru desemnarea unui diplomat român ca ambasador al Uniunii Europene în Kuweit, ceea ce reprezintă o dovadă în plus a tradiției de cooperare pe care România o împărtășește cu statele din zona Golfului Persic și, în general, din Orientul Mijlociu.