DISTRIBUIȚI

Doamnă Natură, stăpâna noastră, ai umplut Cerul şi Pământul cu infinite minuni şi miracole pe care noi, oamenii, nu mai contenim să le admirăm şi să ne minunăm de ele. Printre aceste minuni se află şi fenomenul manifestat de unele vieţuitoare (fiinţe) de a nu sta locului, de a-şi schimba arealul existenţial în fiecare an cu sacrificiul de a străbate distanţe enorme cu mijloace exclusiv proprii.

Şi asta o fac, probabil, de foarte multe mii de ani, pe când nici vorbă de mijloace moderne (şi ultramoderne) inventate de mintea omenească pentru ca noi, oamenii, să ne deplasăm rapid şi confortabil de la un capăt la altul al Pământului. Ele însă, păsările călătoare, fac pe cont exclusiv propriu acest efort excepţional, folosindu-se de aripioarele cu care le-a înzestrat natura şi cu un extraordinar simţ de orientare şi-n fiecare toamnă târzie îşi părăsesc cuiburile şi pleacă, parcurgând în zbor mii de kilometri, expunându-se la nenumărate pericole pentru a-şi petrece timpul răcoros de la noi în zone unde-i cald şi poate unde-i mereu numai primăvară şi vară şi iar se reîntorc când la noi vine timpul mai cald. Ele sunt, într-un anume fel, fiinţe fără domiciliu stabil şi călătoresc pe cont propriu, neavând nevoie de vize pentru trecerea graniţelor. Itinerarul lor parcurge distanţe care se rezumă la deplasări între zone cu climă predominant temperată (când iernile şi primăverile timpurii şi toamnele târzii sunt perioade reci şi foarte reci) şi zone cu climă tropicală sau subtropicală. În diverse regiuni ale Planetei noastre sunt păsări care se deplasează pe distanţe mai mici şi n-avem ştire dacă sunt considerate (taxate) ca păsări călătoare, aşa cum este cazul gâştelor sălbatice care trăiesc pe teritorii ale S.U.A. şi sunt foarte bine protejate (apărate) de legislaţia acestei ţări. Este un spectacol fascinant să vezi stoluri uriaşe de asemenea păsări care toamna târziu părăsesc zonele prea răcoroase pentru a poposi ceva vreme în zone mai călduroase. Câte lucruri extrem de interesante nu se pot povesti despre modul de viaţă al acestor fiinţe pe care obişnuim să le numim cu acest termen de păsări călătoare (în engleză bird of passage). În epoca contemporană au apărut şi multe fiinţe omeneşti care au preluat din experienţa acestor păsări călătoare, sigur cu deosebirile de rigoare specifice speciei umane. Spre deosebire de aceste păsări care-şi schimbă de două ori pe an ‘’domiciliul’’ (adică arealul de viaţă), fiinţele omeneşti care practică astfel de călătorii au un domicliu stabil (consemnat în acte de identitate) într-o anumită ţară de pe glob, dar vin fie anual, bianual sau multianual în ţara unde s-au născut, în ţara care i-au făcut ’’oameni mari’’. Unii sunt sau se cred ’’celebri’’ pentru a mai ’’ciuguli’’ resurse financiare foarte consistente care să le asigure un trai cât mai ’’plin’’ de toate pe alte meleaguri şi-n ţara unde-şi au domiciliul stabil şi probabil şi propria familie. Categoria păsărilor călătoare fiinţe umane (unii spun fiinţe cu chip de om) este produsul secolului al XIX-lea şi se intensifică în secolele care urmeză (al XX-lea, al XXI-lea). Unele dintre aceste ’’păsări’’ sunt anonime, iar altele (rare la număr) sunt ’’celebre’’. Noi nu cădem în greşeala de a include în această noţiune pe milioanele noastre de conaţionali care, din motive sociale complexe, au fost nevoite să ia drumul bejeniei şi să-şi găsească un rost de a trăi în alte ţări şi vin odată sau de două ori pe an (de regulă de Crăciun sau de Paşte) sau vara când au concedii pentru a-şi revedea pe cei dragi rămaşi acasă (părinţi, bunici, copii, rude etc.). De asemenea, nu-i includem aici pe marii oameni de cultură care, tot din motive sociale şi politice, au ales calea străinătăţii (ex. Emil Palade, Emil Cioran, George Enescu, Constantin Brâncuşi, Mircea Eliade şi mulţi alţii). Avem în vedere acele ’’vedete’’ din aria spectacolului şi sportului, care au beneficiat de investiţia societăţii, a ţării în care s-au născut, prin care au reuşit să performeze, unele la nivele foarte înalte, şi după ce s-au văzut ’’cu sacii în căruţă’’ au întins-o din ţară ilegal, iar după schimbarea regimului vin din când în când în ţară pentru a-şi încărca ’’bateriile’’ financiar şi nicidecum spiritual. Unul vine anual, de fiecare dată în postul Crăciunului, pentru spectacole de colinde, însă, după ce se ’’produce’’ în spectacole şi încasează sume mari de bani pleacă repede să nu-l apuce Crăciunul pe aici pentru că trebuie să mai facă ceva bănet şi delectându-i cu colinde pe românii care trăiesc în ţara unde îşi are acum domiciliul stabil cântăreţul profilat pe colinde de Crăciun. Dacă împăraţii romani şi ierarhia bisericii creştine de la Roma stabileau data Crăciunului în altă lună a anului, cu siguranţă că ’’pasărea călătoare’’ nu mai venea ’’pe acasă’’ într-o lună răcoroasă. O a doua ’’pasăre călătoare’’ este o doamnă, aflată în deceniul al VI-lea de viaţă (de curând intrată) cu familie (soţ şi copil) în SUA, care la vremea copilăriei şi adolescenţei, a beneficiat de investiţii foarte mari făcute de ţara unde s-a născut, pentru ca ea, provenită dintr-o familie ’’amărâtă (material, profesional şi cultural) să ajungă o stea. Sigur că nu-i contestăm nici calităţile fizice, nici dăruirea pentru a atinge nivelul marii performanţe sportive. Ceea ce mă deranjează este caracterul, atitudinea şi mentalitatea pe care le afişează la vedere. Dumneaei este o pasăre multicălătoare, deoarece vine foarte des în ţară, nu pe cont propriu, ci pe banii, fie guvernamentali (deci de la buget), fie de la diverse firme pentru diverse activităţi de paradă şi de unde încasează sume mari de bani. Să amintim că această ’’pasăre’’ beneficiază şi de pensie viageră (o invenţie a foştilor tovarăşi din linia a II-a a nomenclaturii regimului detronat în decembrie 1989) în valoare de peste 10.000 de lei (roni) lunar!! Ca ea, sunt şi alte ’’păsări/păsărele/păsărici’’ care încasează de la bugetul de stat sume uriaşe ca pensii viagere, acordate unor foşti sportivi de performanţă de 15-20 de ani până la adânci bătrâneţi (?!). Ce invenţie? Bugetul de stat se constituie din taxele şi impozitele pe care le plăteşte populaţia ţării şi în mod normal banii ar trebui să fie utilizaţi pentru rezolvarea problemelor generale ale ţării, nu cheltuiţi discreţionar pentru traiul ’’luxuriant’’ al unor ’’păsări călătoare’’ care nu mai produc nimic astăzi pentru neam şi ţară, decât cel mult ponoase. Dar te pui cu ’’foştii’’ tovarăşi aflaţi temporar (şi cam de multişor) la comanda ţării, ei nu fac altceva decât să fure din banii publici şi din averea publică pentru preabunăstarea lor, a apropiaţilor, a celor care au pus ’’umărul’’ la lovitura de stat din decembrie 1989, inclusiv prin protejarea şi stimularea ’’păsărilor călătoare cu înfăţişare umană’’. Se va trezi neamul nostru din acest marasm? Poate că un semnal s-a dat în alegerile prezidenţiale din noiembrie 2014. Să sperăm, căci nu degeaba se afirmă că ’’speranţa moare ultima’’. Prof. Dr. MILUŢĂ BORTĂ, SUA