DISTRIBUIȚI

Un fost mare ostaş al ţării (şi înainte şi după ’89, poate sigur mult mai mare după lovitura de stat militară din decembrie 1989) nu mai poate astăzi de dorul monarhiei şi chiar o zeifică pe Maria, soţia fostului rege Ferdinand (ambii străini de neamul românesc) pe care o ‘’declară‘’ Unica Regină a României Unite. Noi nu avem ştire ca România să fi avut un monarh de sex feminin şi nu avem nici un motiv să dăm decât un calificativ negativ clasei politice (dominată de masoni) care au decis şi au instrumentat aşa-numita ‘’monstruoasa coaliţie’’ de a-l detrona şi exila (până la sfârşitul vieţii) pe domnitorul Al.I.Cuza, cel ales democratic de reprezentanţii poporului din cele două Principate Române, care au decis să se unească şi să pună piatra de temelie a statului România la 24 ianuarie 1859, iar pe tronul de domnitor să fie adus un căpitan din armata prusacă, care mai târziu va fi declarat rege şi sub autoritatea sa se vor adopta legi care să favorizeze succesiunea tronului către descendenţii pe cale masculină din această familie (zisă de Hohenzolern, sau mai pe limbajul poporului analfabet prin grija guvernanţilor timpului – ’’Hopînţol’’). Pe timpul domniei lui Carol I, soţia acestuia, pe nume Carmen Sylvia, nu o numea nimeni regină. Mai târziu ne-am ’’trezit’’ şi cu regina Maria şi cu regina ’’mamă’’, iar astăzi, după aproape o jumătate de secol de ’’pribegie’’ prin lumea liberă, ne-am pomenit cu o ’’Casă Regală’’, cu un rege (fără tron), cu regina Ana (?!), cu o prinţesă moştenitoare Margareta (?!), cu un potenţial prinţ moştenitor Nicolae, care acum face eforturi pentru a învăţa intensiv limba română, precum şi cu o puzderie de ’’prinţi’’, prinţese etc. Iar tuturor acestor ’’urmaşi’’, geambaşii noştri care s-au perindat la cârma pârghiilor de putere ale statului român (alde I.Iliescu, P. Roman, T.Stolojan, N. Văcăroiu, E. Constantinescu, A. Năstase etc.), susţinuţi de o cohortă de manipulatori calificaţi ai opiniei publice i-au catadicsit şi cadorisit pe aceşti ’’străini de neam’’ cu averi exorbitante şi nemeritate din averea ţării, a neamului nostru cel românesc, veşnic truditor, veşnic sărac şi amărât şi veşnic furat şi înjosit de ’’dragii’’ lui conducători. Iată de ce ne-a surprins neplăcut încercarea ’’marelui fost ostaş’’ de a ne îndemna să ne focalizăm faţa spre ’’sfinţii’’ care ne-au fericit cu imoralitatea lor crasă, cu deciziile lor ce au costat viaţa a peste un milion de ostaşi români în războiae sau multe mii de ţărani şi muncitori ce au căzut sub gloanţele forţelor de ordine la comanda guvernanţilor vremurilor. Rar mi-a fost dat să lecturez un text care seamănă leit cu textele ce se publicau des în presa noastră într-o anumită perioadă în care El şi Ea erau zeificaţi mai mult decât toţi zeii la un loc. Nu este exclus ca bravul ostaş de azi să fi rămas cu amintiri din acea perioadă când slujea ca ofiţer (inferior şi apoi superior) armata care era scutul de apărare a partidului atoateconducător. Despre soţia fostului rege Ferdinand se fac afirmaţii halucinante – că e regina Maria, simbolul unei dinastii cu adevărat regale, că dumnealui o venerează pe Maria, Unica Regină a României (pentru că alta nu am avut!), iar după plecarea ei România a rămas orfană de regină- auzi ţară orfană de regină!- care, de fapt, a fost doar soţie de rege. Ce ne mai spune autorul acestor însemnări- că Maria nu ne-a lăsat doar o inimă (?!) testament, un castel de Balcic moştenire sau un jurnal de viaţă spre aducere aminte ci … ne-a lăsat un ordin permanent să Păstrăm Ţara! Autorul scapă din condei şi adevăruri grave. Carol (fie şi al doilea, cum precizează) a fost un desfrânat care s-a complăcut în concubinaje ordinare, dar nu era fiul Mariei. În acest caz mama nu poartă nici o responsabilitate pentru imoralitatea bolnavă a propriului ei copil! Să-i amintim ’’bravului ostaş’’ că Maria, soţia fostului rege Ferdinand, nu ne-a lăsat nouă, adică românilor, nici un castel Balcic drept moştenire. Castelul, aflat azi pe teritoriul statului bulgar, a fost construit din munca şi banii românilor, iar acum nu ne aparţine. Se cunoaşte că un Consiliu Municipal Braşov zelos i-a atribuit Mariei drept cadou renumitul Castel Bran, castel care a fost reparat, consolidat, înnobilat de români timp de mai bine de trei sferturi de veac pentru ca mai marii noştri ’’dregători’’ de azi să acorde această bijuterie românească unui nepot de-al Mariei care trăieşte de când se ştie în SUA, prin New York, care acum propune statului român să-i plătească aproximativ 47 milioane de lire sterline (probabil 80 milioane de dolari) pentru a reintra în posesia/proprietatea unei valori care a aparţinut de drept, nu şi de fapt, statului, deci poporului român. Mai mult, a se reţine că de foarte mulţi ani statul român cheltuieşte anual milioane de lei pentru întreţinerea acestui castel, iar ’’propritarul’’ încasează anual aproximativ 1 milion de euro (sau 10 milioane!) profit. Să-i mai amintim distinsului ostaş că cea pe care o tot gratulează cu titlul de regină a fost şi ea o femeie cu suficiente ’’păcate’’ lumeşti. A născut mai mulţi copii, dintre care unii au rezultat în urma unor relaţii intime cu alţi bărbaţi. Se spune că însuşi fiul care ne-a ’’devenit’’ rege ar fi fost rezultatul relaţiilor extraconjugale cu prinţul Barbu Ştirbei. Cu acelaşi prinţ, Maria lui Ferdinand a petrecut câteva zile la un hotel din sudul Italiei, iar patronul hotelului şi-a făcut reclamă foarte eficientă, scriind pe o placă ’’aici au locuit şi au făcut dragoste soţia regelui României cu principele B.Ş.!’’ Ce să mai spunem (!?) Că ’’regina noastră’’ s-a îndrăgostit de un general canadian în timpul primului război mondial şi al tratativelor de la Paris? Nouă nu ne face nici o plăcere să scriem sau să aducem în discuţie aspecte din viaţa personală, intimă, a unor persoane care au avut un anumit rol în destinul nostru ca neam, ca popor. Dar nu acceptăm la nesfârşit să minţim acest neam, mai ales generaţiile tinere cu baliverne, să zeificăm ceea ce nu merită. Maria, soţia fostului rege Ferdinand, n-a fost nici sfânt, nici demon. A fost o femeie care şi-a trăit din plin viaţa pământească în belşug, beneficiind de ospitalitatea unui popor blând, tolerant, dispus să se sacrifice pentru binele generaţiilor care urmează. Prof. Dr. Miluţă Th. BORTĂ, SUA