DISTRIBUIȚI

Fondul Tematic Parteneriate „O nouă tendință în educație, filmul ca instrument vizual de învățare, este introdusă în România cu susținere din partea Elveției.” Dezvoltarea unei metodologii educaționale care să completeze sistemul educațional formal cu metode educaționale alternative, prin intermediul culturii. Sub sloganul: „Filmele mari sunt cunoscute din școală”, scopul proiectului „Film pentru adolescenți” este să sporească și să promoveze cunoștințele cinematografice prin intermediul educației prin film în școlile din România. Asociația Culturală Macondo, împreună cu partenerul său elvețian, Asociația Magic Lantern, vor pune la dispoziția participanților un plan de lecție pentru predarea conceptelor cinematografice și sociale în sala de clasă ulterior vizionării filmului. Ghidul Educațional va fi elaborat pentru a demonstra modul în care prin diferite metode, cum ar fi folosirea extraselor din film sau a jocurilor de rol, elevii pot învăța să privească din perspectivă critică un produs audio-vizual. Principalii susținători ai proiectului „Film pentru adolescenți” sunt Ministerul Educației și Cercetării, Inspectoratul Școlar al Municipiului București și Asociația profesorilor din învățământul preuniversitar din București. Proiectul este co-finanțat dintr-un grant acordat de Elveția prin intermediul Contribuției Elvețiene pentru UE extinsă. Proiectul a fost lansat în prezența Ambasadorului Elveției în România, domnul Jean-Hubert Lebet. Proiectul se va desfășura pe o perioadă de 20 de luni și beneficiază de un grant elvețian în valoare de 231.046,47 CHF.