DISTRIBUIȚI

Viorica Dăncilă își asumă pentru moment conducerea Partidului Social Democrat, într-o perioadă extrem de dificilă pentru formațiunea politică aflată la guvernare. După eșecul înregistrat în alegerile europarlamentare din 26 mai și condamnarea fostului lider Liviu Dragnea, prim-ministrul a hotărât că este momentul unor schimbări radicale în staff-ul său.
În acest context, premierul a hotărât demiterea consilierului onorific pe probleme economice și de fiscalitate, Remus Borza, la doar o săptămână după ce acesta preluase postul respectiv. În ceea ce privește motivele care au stat la baza deciziei în cauză, șefa executivului nu a dorit să ofere explicații, însă totul ar pleca de la declarațiile privind reducerea numărului de bugetari și de ministere.
Cel puțin așa susțin surse din cadrul Guvernului, citate de Mediafax. În cursul zilei de sâmbătă, Remus Borza a declarat că ar fi nevoie de adoptarea unei noi ordonanțe care să modifice controversatele OUG 114/2018 și OUG 19/2019. Totodată, acesta a susținut și ideea conform căreia ar trebui redus numărul de bugetari din țara noastră.