Retorica imaginilor, demonul lui Socrate şi ciuma în istoria ideilor politice

Retorica imaginilor, demonul lui Socrate şi ciuma în istoria ideilor politice

0
0
SHARE

Bună să vă fie ziua.

Vă trimit această scurtă notificare pentru a vă anunța cursurile care urmează să înceapă în această perioadă la Casa Paleologu. Vă amintesc că la fiecare curs în parte avem păstrate minimum două locuri pentru bursieri: elevi, studenţi sau pensionari. Detaliile despre modul de lucru în cazul burselor se găsesc aici.

Cursul cu o singură întîlnire despre Plutarh: demonul lui Socrate are loc pe 31 oct.2017. Plutarh nu este doar autorul „Vieților paralele”, ci și al unor strălucite dialoguri și eseuri filozofice. Printre acestea un loc de frunte revine textului despre demonul lui Socrate.

Sfîntului Luca, povestitorul grec, îi dedicăm pentru început un curs cu două întîlniri, pe 1 şi 8 noiembrie. Grec de origine și foarte probabil companion al Sfîntului Paul, evanghelistul Luca are ca note distinctive blîndețea, insistența asupra milosteniei și nu în ultimul rînd un extraordinar talent de povestitor.

Pe 6 noiembrie începem un curs despre ideologie şi relaţii diplomatice între Rusia şi Germania. Vom parcurge trei secole de relații diplomatice și militare, de fascinație și respingere reciprocă, de la Petru cel Mare la Vladimir Putin.

Retorica imaginilor are loc pe 4 noiembrie. Mintea omenească e astfel alcătuită încît, atunci cînd ascultăm un discurs, pe lîngă concepte avem nevoie de imagini și pe lîngă argumente de povești. Este prima oară că ţinem acest curs la Casa Paleologu.

Pe curînd,
Ioana Prândurel, Ispravnic al Casei Paleologu
(+4) 0722277764

Chipul lui Iisus de-a lungul secolelor. O istorie a reprezentării lui Dumnezeu
Curs de şase întîlniri cu lectorul Bogdan Tătaru Cazaban, din 7 noiembrie.

Spectacolul Sfârșitului: Ciuma în istoria ideilor politice
O întîlnire de curs cu lectorul Cătălin Avramescu, pe data de 24 noiembrie..

Cursurile pentru companii, cu lectorul Theodor Paleologu
Diviziunea muncii face adesea pe angajați să piardă din vedere întregul, rostul și valorile companiei pentru care lucrează, generînd astfel pierderi și disfuncționalități. Conducătorii de întreprinderi, la rîndul lor, ar avea ei înșiși nevoie de reflecție mai amplă, de abilități oratorice și diplomatice sporite, de mai mult tact și înțelegere a situațiilor umane, pe scurt de calități de leadership.

Lectorul este expert al Association Progrès du Management și vă propune o serie de cursuri bine adaptate mentalității și situațiilor din companii. Theodor Paleologu a predat managerilor din România, Franța, Maroc, Ungaria, Algeria. Pentru detalii, scrieți-i Ispravnicului Ioana Prândurel la ioana@paleologu.com.

NO COMMENTS

LEAVE A REPLY