DISTRIBUIȚI

Roșia Montană e „salvată” de ea însăși. Prin decizia guvernului Orban de a înscrie comunitatea pe lista pentru antecamera UNESCO se pune practic capăt unui proiect minier care ar fi adus 2,4 miliarde de dolari statului român şi ar fi creat 2.300 de locuri de muncă. Pe toate rețelele sociale se anunță victoria. Sigur că Roșia Montană milenaristă s-a înfrânt. Probabil definitiv. O știe şi un copil de grădiniță. UNESCO nu dă bani. E doar un blazon.
Cine câștigă la Roșia Montană?
Prin decizia Ministerului Culturii, statul român le-a umflat pupa avocaților Gabriel Resources. După cum se știe, investitorii canadieni au deschis un litigiu la Curtea Internațională de Arbitraj de la Washington (ICSID) cu statul român, după ce oficialii români au refuzat orice solicitare de mediere. Avocații acestora invocă încălcarea obligațiilor din tratatele de investiții bilaterale, cerând daune în valoare de 4,4 miliarde de dolari pentru pierderi legate de blocarea cu bună știință a proiectul minier. Astăzi, prin înscrierea pe lista de așteptare a UNESCO, guvernul României face un favor uriaș avocaților Gabriel Resources. Cu mâna ministrului culturii, cei din urmă au mai scos o probă irefutabilă că România nu-şi respectă acordurile semnate.
Acțiunile Gabriel Resources au crescut în săptămâna sfințirii cu tămâia UNESCO a vestigiilor romane cu 14%. Încă un motiv indubitabil de bucurie şi de succes financiar. Arbitrii de la ICSID pot fluiera rapid sfârșitul partidei. Golurile din bugete sunt valide. Vârfurile de atac ale echipei de salvare pot să-şi primească, pe merit, bonusurile de succes. Guvernul s-a înfrânt. Localnicii sunt liberi la sărăcie.
Cine pierde?
În primul rând, comunitatea Roșia Montană. Pusă în genunchi nu se mai poate ridica. E condamnată să reziste prin fel de fel de intreprinderi sociale, în care împletitul de ştrimfi nu rezolvă lipsa pițulelor din buzunar. Al doilea mare looser e guvernul României, care imediat la finalizarea arbitrajul va fi bun de plată. Dacă pentru plătirea despăgubirilor pentru frații Micula s-au cutremurat finanțele, păi să vezi cum va veni apocalipsa peste buget la scadență. Poate că Orban știe că nu va mai fi custode al Palatului Victoria în ziua de după. Sau dacă va mai fi va mări deficitul şi va răbufni: „asta e viața.” Cea mai mare mină de aur din Europa e declarată oficial închisă. Cineva nu vrea să ne alimentăm bugetele, să ne folosim de resurse. Poate că suntem planificați să fim doar o ţară de consum, nu de industrie şi de producție. O ţară turistică în care să vină să se închine cuvioasele lire englezești sau înnobilații yeni japonezi. Monedele Botswanei fi-vor prea mici pentru ofertele turistice prea mari.
Care e scopul bătăliei pentru Roșia Montană?
Cum nu știți? Se cumpără 100 de milioane de Euro cu 4,4 miliarde. Istoria finanțelor publice romanești va putea consemna cea mai scumpă tranzacție de la per Scorilo încoace. Care e faza cu suta de milioane? Atât costă reabilitarea centrului istoric, minele romane şi programul de punere în valoare a vestigiilor istorice.
Cine sunt fericiții câștigători ai tragerii speciale?
Într-adevăr va fi o tragere specială. Să nu vă închipuiți că la masa bogată a fondurilor de patrimoniu, miruite cu duhul salvării, vor sta minerii sau odraslele lor. Echipa e demult organizată şi cu roluri distribuite din timp. Păi credeți că s-au luptat umbrele lui Cioloș pentru salvarea liliecilor din mine? Nu. Pentru bani. Bani pentru ONG-urile de arhitectură şi firmele grupului de acțiune organizată, adunate sub flamurile #unitisalvam.
Credeți că salvarea e pe inima goală?
Nu. Doar mitingiştii scoși pe stradă cred că prin împădurire şi repopularea ţării că noii croitori cenușii, patriei îi va fi mai bine. Rămașii în ţară vor fi condamnați să supraviețuiască din ciozvârta rămasă din city-break-uri, tot mai ieftine. Doar nu vă închipuiți că britanicii își vor lăsa Stonehengii în bălării ca să descopere liliacul din grota romană? Şi mai e ceva. De la Cluj sau Sibiu, infrastructura e praștie. Revenind la fericita echipă câștigătoare a marii extrageri Loto “100 din 4,4 miliarde,” ea are jucători bine pregătiți, chiar dacă numerele lor de pe tricou sunt scrise cu cerneală simpatică, să fie văzute doar de scufițele pădurii, locul din care s-au selecționat jucătorii partidei de vis. Rețineți miza! Un euro achiziționat cu 44 de Euro. Nu e asta o Divizie fantastică? Dar ca să nu o mai lungim că se închid tranzacțiile jucăușe de pe bursa din Toronto, poate e timpul să aflăm componenții lotului de aur (aur din patrimoniu, nu cel din dinți n.a.). Dispunerea în terenul financiar nu e musai în ordinea numerelor de pe tricou. Ei se salută între ei cu întrebarea: „ce ești la bază? Dar la vârf?” Salutul „se lucri?” e doar în Banat. Partida împotriva bugetului național nu ar fi fost câștigată dacă prestigioșii componenți ai echipei nu s-ar fi antrenat îndelung şi nu ar fi făcut moluri repetate în mijlocul societății în civil.
Ce mai atâta așteptare?
În UNESCO nu se dă cu târnăcopul, nici nu se fac placaje la vedere. Lista marcatorilor eseurilor (din centrul de comandă) nu poate începe fără Sergiu Nistor, preşedintele ICOMOS şi consilier al lui Iohannis (ICOMOS este societatea “civilii şi asociații”, inițiatoarea demersului de acreditare în antecamera UNESCO), Ştefan Bâlici, preşedintele Institutului National al Patrimoniului (organism statal în acte, parastatal la simpla verificare de prostată), Vlad Alexandrescu, fost ministru al culturii, actual senator USR, asociația ARA şi OPUS. Vedeți cât de simplă orientare au în teren băieții? Jucători puțini, la o miză mare. Asta da un joc cu țintă fixă: marele gol din buget, pentru marea debarcare a FMI sau altor creditori de geniu. Câteva steaguri cu #unitsalvam au convins guvernul să dea lovitura finală.
Cine împarte banii la Roșia Montană?
Banii vor veni la mijlocașul la deschidere Ştefan Bâlici, care într-o altă viaţă servea Gold Corporation, dar a fost extras la timp şi azi i se etalează plenar rostul. De la Institutul Național al Patrimoniului se vor dirija sumele (tot ai statului, că de la UNESCO vin doar diplomele) pentru reabilitări. Ştefan Bâlici este jucătorul cheie. În jurul lui roiesc pilierii de la ARA şi OPUS, simple sifonării din lacrimile răstignirii patrimoniului. Pe linie civilă (adică în afara terenului de joc), mijlocașul la deschidere, Ștefan Bâlici, e lector în cadrul Departamentului de Istorie şi Teoria Arhitecturii şi Conservarea Patrimoniului din cadrul Universității de Arhitectură şi Urbanism ”Ion Mincu”, unde șef de catedră este Sergiu Nistor. Aţi ghicit. Puteți fi fericiții câștigători ai biletelor virtuale spre abisul din munții auriferi. Bâlici, altă dată goldist în acte, dar sorosist la simțământ, este în subordinea lui Sergiu Nistor în cadrul ICOMOS România, afiliat ICOMOS Internațional, organism consultativ care analizează dosarele de înscriere şi face propunerile de listare în lista patrimoniului mondial UNESCO. Vedeți cum se leagă? Vă mai întrebați de ce Iannis Hagi nu e Gheorghe Hagi? Succesul nu se bazează pe filiații, ci prin decorații şi legături doar de inițiați știute. Tare greu va fi jetoanelor de pe tabla strategică să sugă 100 de milioane de euro? În urma lor vor rămâne vestigii romane lustruite şi făcute bec. Asta dacă fabrica de sifoane nu-şi schimbă principalul obiect de activitate. Cu patru jucători în teren şi câțiva taloneri, o trupă de gălăgie pe străzi, a biruit cogeamitea bugetul de stat. O adevărată echipă fantastică. Poate fi felicitată. Şi dată ca model. Românii să învețe cum civilii știu să scoată bani din stropul de rouă. Nu din povești cu miligrame le tonă.