DISTRIBUIȚI

Thomas CSINTA
Profesor de Matematici Aplicate in Stiinte Ingineresti si Social-Economice
Consultant stiintific in invatamant si cercetare de pe langa CGE
(Conférence des Grandes Ecoles)
Director de Cercetare MASS
(Matematici Aplicate in Stiinte Sociale-Sociologie Matematica-Comportament deviant)
Director de Studii
CUFR ROMANIA
Jurnalist de Investigatie francez
Marea ciminalitate
(crima organizata, crime de sange, crime sexuale, crime economico-financiare, jihadologie, atentate-terorism, kidnapping, erori judiciare)
INVESTIGATIE JURNALISTICA
Atasat de presa Franta (Paris)
Grupul de Presa al Politiei Capitalei (Bucuresti)
Jurnalul Bucurestiului
Ziarul Realitatea
Radio Metafora (Seattle, SUA)
Ziarul Necenzurat (Anchete, Dezvaluiri)
Monitorul Organizatiei pentru Apararea Drepturilor Omului (Natiunile Unite)

CORESPONDENTA DE LA PARIS
(Tribunalul de Înalta Instanta)

Articolul in Jurnalul Bucurestiului

Toulouse („focar” al islamismului radical), „plânge cu lacrimi de sânge”! Verdictul în dosarele AZF Toulouse si Asasinatele lui Merah.

Fosta capitala (timp de un secol) a Regatului Vizigot (418 – 711) în urma marii invaziei barbare (miscari migratoare ale popoarelor nomade, în special a hunilor, sositi în estul Europei centrale, în 375, a lombarzilor în Italia, în 568 si a slavilor, în Imperiul Roman al Orientului – Imperiul Bizantin, în 577) cucerit între 711 – 726 de catre musulmani (în timpul invaziei Peninsulei Iberice), Toulouse Métropole (cca 1,4 mil locuitori, considerat astazi un „focar” al islamismului radical), capitala europeana a industriei aeronautice si spatiale, în perioada 31 octombrie – 2 noiembrie 2017, traieste unul dintre cele mai importante evenimente din întreaga sa istorie.

Este vorba de anuntarea verdictului în 2 dosare penale la TGI (Tribunalul de Inalta Instanta) de la Paris, care au marcat de-a lungul anilor, profund, atât oponia publica franceza (si în special cea de la Toulouse) cât si cea internationala.

Pe de o parte, într-un dosar corectional („delictual” – „infractiuni minore”), în fata celei de-a 3-a Camere Corectionale a Curtii de Apel (compus din 3 magistrati), au fost judecati cei implicati intr-una dintre cele mai mari catastrofe industriale (cu o paguba materiala de peste 2Md€) dupa cel de-al 2-lea Razboi Mondial care a avut loc la Toulouse pe 21 septembrie 2001, în care 31 de persoane au fost ucise si peste 2.500 ranite, iar pe de alta parte, într-un dosar criminal („infractiuni grave si deosebit de grave”), in fata Curtii cu Jurati Paris Speciale (compus din 7 jurati – magistrati), complicii lui Mohammed Merah, care în cadrul unui atac terorist islamist, în perioada 11-19 martie 2012, a asainat cu sânge rece 7 persoane.

PREAMBUL

Pe 24 ianuarie 2017, a inceput, in fata Camerei Coretionale a Curtii de Apel Paris (Tribunalul de Inalta instanta – Camera Corectionala) al 3-lea proces al exploziei „Gemenilor” de la Toulouse (Uzina AZF – Azot Fertilizant, specializata in sintetizarea amoniacului) pe 21 septembrie 2001, una dintre cele mai mari catastrofe (tragedii) industriale din intreaga istorie a Frantei (si cea de-a 2-a în Europa, dupa explozia centralei atomoelerctrice de la Cernobîl pe 26 aprilie 1986), în care 31 de persoane au fost ucise si 2.5000 ranite, oficial.

Conform dosarului de instructie (cca 109 volume/53.820 de pagini) pe care l-am putut urmarii de aproape pe tot parcursul instrumentarii lui (inclusiv la celelate 2 procese anterioare din perioada 23 februarie – 30 iunuie 2009, in Prima instanta, respectiv, pe 24 septembrie 2012, în Apel), timp de peste 7 ani, mai multe anchete lansate de catre INVS (Institutul National pentru Controlul Sanitar) ar fi pus in evidenta faptul ca dintre cele peste 25.000 de persoane afectate intr-un fel sau altul (direct sau indirect) de suflul exploziei, cca ¼ aflate la mai putin de 1.700 de m de locul exploziei ar fi fost ranite mai mult sau mai putin grav, cca 1/3 dintre ele, in cursul lunilor urmatoare, ar fi fost obligate (nevoite) sa consulte un medic generalist, cca 1/10, ar fi fost spitalizate de urgenta si cca 1/100, chiar si din zonele indepartate, ar fi fost traumatizate fizic (cca 41,4% cu probleme auditive) sau psihic (cca 49,5%).

La acest proces (cel de-al 3-lea, a durat cca 4 luni, pana pe 24 mai), în total, cca 2.750 de persoane s-ar fi constituit in parte civila (in cadrul mai multor asociatii: „Sinistratii din 21 septembrie”, „AZF Memorie si Solidaritate”, etc.), care, intr-un fel sau altul (direct sau indirect), se considera victime ale celei mai mari catastrofe industriale (a uzinei AZF Toulouse), care a avut loc in Franta dupa cel de-al 2-lea Razboi Mondial (si cea de-a 2-a in Europa, dupa explozia centralei atomoelerctrice de la Cernobîl pe 26 aprilie 1986), iar in timpul procesului, 187 de martori ar trebui sa fie fi audiati.

In acest context, cei 2 (ramasi) inculpati in dosar, Sociatea petrochimica Grande Paroise SA (persoana morala/juridica, pe atunci filiala al gigantului petroilier Total SA) proprietarul uzinei AZF Toulouse si directorul acesteia, Serge Biechlin (persoana fizica), acuzati de „omucidere si vatamare corporala grava involuntara” (din culpa), in ciuda imensului prejudiciu moral si material cauzat (31 de morti, cca 8.000 de raniti, dintre care 2.500 au necesitat spitalizare si pagube materiale de peste 2Md€), riscau (maximum) 225.000€ amenda penala (Grande Paroise SA), respectiv, 3 ani de inchisoare cu executare si 45.000€ amenda penala (Serge Biechlin), dupa ce in urma procesului desfasurat in perioada 23 februarie – 30 iunuie 2009, pe 19 noiembrie amandoi au fost achitati in beneficiul indoielii (in Prima instanta), iar pe 24 septembrie 2012, amandoi au fost condamnati in Apel (Grande Paroase la 225.000€ amenda penala, iar Serge Biechlin la 3 ani de inchisoare dintre care 1 an cu executare si la 45.000€ amenda penala).
Asumandu-si intreaga responsabilitate pentru cele intamplate pe 21 septembrie 2001, grupul petrorilier Total SA (avandu-l pe atunci PDG/Presedinte-Director General pe Thierry Desmarest, care si el a fost citat la proces) a si despagubit deja victimele sale (sub forma de daune morale si materiale) la nivelul a cca 2Md€.
In Franta, în momentul de fata ar exista înca cca 600 de întreprinderi (in domeniul petro – chimic ) cu un risc asemanator (ridicat) de explozie!

Ca ironie a sortii în aceasi perioada (aproximativ) cu procesul uzinei AZF (24 ianuarie – 24 mai 2017) ar fi trebuit sa aiba loc, însa în fata Curtii (Camerei) Criminale Speciale pentru „complicitate la asasinate teroriste” (asociere terorista criminala de raufacatori) si procesul lui Abdlekader Merah, respectiv, al lui Fettah Malki (27 februarie – 31 martie 2017), fratele lui Moham(m)ed Merah, presupusul terorist islamist care în zilele de 11, 15 si 19 martie 2012 a asasinat 3 militari francezi de confesiune musulmana în fata unei cazarmi si 4 evrei (dintre care 3 copii) într-o scoala, la Toulouse, ucis pe 22 martie de catre politistii de la RAID (unitate de interventie de elita a Politiei Nationale Franceze).
Având însa in vedere complexistatea Dosarelor Merah si AZF Toulouse (în care am fost implicat si eu, indirect, prin intermediul investigatiilor mele), dar si posibila legatura dintre acestea, Camera Criminala a TGI Paris a decis amânarea procesuului celor 2 fosti complici ai lui Mohammed Merah, pentru perioada de 2 – 31 octmbrie.
Conform unor anchetatori (printre care si Alain Cohen de la SRPJ – Serviciul de Cautare Regional al Politiei Judiciare) Toulouse, dar si victime ale catastrofei industriale a Uzinei AZF (printre care si Gérard Ratier, presedintele asociatiei „Sinistratii din 21 septembrie”), sustinuta si de catre avocatii apararii (Simon Foreman si Daniel Soulez-Larivière, bazandu-se si pe lucrarile jurnalistilor Anne-Marie Casteret si Marc Mennessier, respectiv, Franck Hériot si Jean-Christian Tirat), cele 2 procese ar avea intre ele o legatura „organica”, pentru ca dezastrul din 21 septembrie 2001 de la Uzina AZF Toulouse nu s-ar fi datorat unei neglijente (erori umane), dar unui atentat terorist comis de catre Hassan Jandoubi (muncitor necalificat, angajat în regim interimar al Uzinei AZF Toulouse), al carui cadavru este descoperit in proximitatea craterului format in urma exploziei, si care l-ar fi frecventat la Artigat pe Olivier Corel („Emirul alb”, un islamist predicator radical, franco – sirian, fost mentor ai fratilor Mohammed si Abdelkader Merah implicati in atacurile teroriste de la Toulouse si regiunea sa urbana (Toulouse Métropole), respectiv, ai fratilor Fabien si Jean-Michel Clain, precum si al lui Sabri Essid, considerati de catre serviciile franceze de informatii ca islamisti radicalizati si anajati în jihadul islamist – terorist.

APROFUNDAREA DOSARULUI

Catastrofa industriala de la Toulouse din 21 septembrie 2001 (conform unor investigatii aprofundate care au durat peste 7 ani), ar fi putut avea la baza o serie de conjecturi (ipoteze mai mult sau mai putin probabile), pe care le-am prezentat detaliat în articolele mele: Gemenii de la Toulouse (Partea I) – Cea mai mare catostrofa industriala postbelica franceza (Partea I). Cauze posibile! respectiv, Gemenii de la Toulouse (Partea II) – Cea mai mare catostrofa industriala postbelica franceza (Partea II). Procesele în prima instanta si în apel (din 2009, respectiv, 2012) si anularea acestuia in 2015.
Pe scurt, în uzina AZF Toulouse Sociatea petrochimica Grande Paroise SA/GPN (în care îsi desfasurau activitatea cca 500 de angajati), pe 21 septembrie 2001, in jurul orei 10h17, un stoc de cca 375-400 tone de nitrat de amoniu destinat productiei de ingrasamant chimic, explodeaza intr-un hangar al acesteia (centrat pe cladirile 221, respectiv, 222) autorizat sa stocheze maximum 500 de tone, generând un crater urias de forma ovala (cca 75m lungime, 45m latime si 6m adancime).
Perceputa (auzita) si la cca 100 km de Toulouse, explozia urmata si de un cutremur de pamant de cca 3,5 magnitudine pe scara Richter dar si de alte fenomene (mai mult sau mai putin ciudate), electrice, luminoase, sonore (etc.), nemaîntalnite pâna atunci in regiune, este evaluata la una echivalenta cu explozia a cca 35-40 TNT (trinitrotoluen/exploziv de referinta in calculul pirotehnic), ceea ce indica detonarea unei cantitati de 60-80 de tone de nitrat de amoniu.

Din investigatiile pe care le-am intreprins in acest dosar a carui instrumentare a durat mult mai mult decat era prevazut (peste 7 ani/excesiv de mult intr-un dosar corectional), în catastrofa insustriala (considerata cea mai mare în Franta dupa cel de-al 2-lea Razboi mondial si a 2-a în Europa, dupa catastrofa nucleara de la Cernobîl din 1986), vor pieri 31 de persoane (dintre care 24 în interiorul uzinei – dintre care 10 salariati ai GPN si 11 a Uzinei AZF, respeciv, 8 în exteriorul acesteia), peste 2.500 de persoane vor fi ranite (dintre cei 8.000, care au solicitat îngrijiri medicale), iar daunele materiale se vor ridica la cca 2,3Md€.
Alte 25.000 de persoane ar fi fost afectate psihic (direct sau indirect) de suflul exploziei, iar cca 20% dintre cei aflati la mai putin de 1.700 de m sufera si astazi de probleme auditive iar atunci, toti ar fi fost traumatizate din punct de vedere psihic, dintre care chiar si astazi, peste jumatate (cca. 55%) ar prezenta inca sechele (intr-o forma mai mult sau mai putin grava), iar ½ dintre copii aflati in proximitatea focarului exploziei si ¼ dintre cei aflati in zonele mai indepartate ale acesteia, prezentau importante modificari comportamentale (probleme de somn, cosmaruri, neliniste, regresiune, somatizare, rezultate scolare modificate, etc.).
Din punct de vedere material, explozia a cauzat distrugeri de mari proportii in sud-vestul metropolei Toulouse (cca 2,3Md€ daune materiale, din care 33Mil€ reprezentand contravaloarea daunelor provocate in urma distrugerii celor 107 cladiri publice), fara însa sa distruga integral turnul AZF (compus din cele doua „cosuri” gemene uriase, demolat dupa catastrofa), care de-a lungul timpului a fost un obiectiv de reper pentru avioanele comerciale (dar si militare) care aterizau pe Aeroportul International Toulouse – Blagnac.
Sunt complet distruse zonele comerciale Dartry (Darty Plc, Kesa Electricals pâna in 2012) grup englez (prezent in Franta, Italia, Portugalia si Turcia) creat in 2003, specializat in distribuirea (distributia) materialului electromenajer in Europa si Turcia, respectiv, Brosette (grup apartinând concernului Saint Gobain Distribution Bâtiment France, leader mondial in conceperea si distribuirea materialelor de constructii, sanitare, de caldura si de instalatii), impreuna cu 150 de autobuze aflate in de depoul Langlade al SEMVAT (Societatea de transport public pa actiuni a Toulouse Métropole).
Sunt partial distruse sau grav avariate o serie de intreprinderi (IMM-uri) private cu sediile în vecinatatea uzinei, piscini, sali de sport (gimnastica), sali de concerte, respectiv, obiective publice ca Liceul Déodat de Séverac si Liceul Joseph Gallieni, Palatul sporturilor, sala de spectacole Bikini, Scoala Nationala Superioara de Ingineri de tehnici si tehologii in Chimie (Scoala Nationala de Chimie), respectiv, Centrul spitalicesc Gérard Marchant.
Mai precis, conform documentelor de la Prefectura Departamentului Haute Garonne (cu capitala la Toulouse Métropole), peste 30.000 de locuinte ar fi fost grav avariate (dintre cele 55.000 afectate sub o forma sau alta, iar cca 38,7% chiar si din zonele indepartate sau distruse complet (cele aflate in proximitatea focarului exploziei) cu cca 80.000 de sinistrati.
Explozia ar fi avariat cca 3.500 de intreprinderi, 18 crese, cca 120 de institutii de invatamant: 82 de scoli primare (dintre care 31 aproape integral), scolile Maurice Jacquier si Oustalous (in intregime reconstruite), 18 scoli generale, 11 licee (din care liceele Françoise si Gallieni reconstruite integral), 4 institutii de invatamant superior, printre care si Scoala Nationala de Chimie (reconstruita) si 3 centre universitare, respectiv, 77 de institutii sociale, culturale, sportive si administrative.

Printre consecintele directe ale catastrofei industriale putem mentiona si anularea Marelui turneu de tenis incepand din 2001 (care era organizat anual la Palatul Sporturilor Toulouse din 1982) si transferat din 2003 la Palatul sporturilor de la Metz (Departamentul Moselle/Regiunea administrativa Grand Est).
Peste 1.300 de intreprinderi (private sau publice, reprezentand cca 20.769 de locuri de munca) din toate sectoarele de activitate ale economiei nationale au fost atinse de suflul exploziei si partial distruse, anul urmator (in 2002) fiind suprimate 960 de locuri de munca in 16 intreprinderi, inclusiv, la AZF, Tolochimie si in cadrul grupului SNPE (Societatea Nationala de Pudra si Explozivi/Explozibili, fondata in 1971 si inchisa in 2013), producatoare de materiale energetice si explosive pentru constructii civile si industriale, mine, chimie si derivate chimice, dar si de materiale propulsante pentru armamente balistice militare si civile (aerospatial) sau aibag-uri (pentru autovehicule rutiere), ale carei activitati militare au fost preluate de catre Herakles (Safran Ceramics/intreprindere industriala aerospatiala franceza creata in 2012), iar din 2016 de catre ASL/Airbus Safran Launchers (creata in 2015 de catre Airbus Industrie) respectiv, Nexter SA (grup industrial da armament francez creat in 1973), fabricant de materiale si echipamente militare utilizate in lupta terestra, aeroterestra, aeronavala, si navala.
Peste 1.400 de salariati au fost concediati partial din 133 de intreprinderi si 3.378 de declaratii de accidente de munca ar fi fost monitorizate de catre autoritatile de resort, totalizand o pierdere de cca 40.000 de zile de munca la productia industriala regionala (a regiune metropolitane Toulouse – Toulouse Métropole).
Din cca 80.000 de solictari de despagubire, 19.012 de dosare ar fi fost depuse direct la compania multinationala de asigurari si reasigurari AON Belgium al gigantului petrolier TotalFina, pentru prejudicii corporale cauzate de explozia Uzinei AZF (cca 330 Mil.€) si 11.436 de dosare (dintre care 7.657 cu „risc ridicat de imbolnavire”) la CNAM (Casa Nationala de Asigurari de Sanatate), ca urmare a exploziei uzinii.
Expertul judiciar Jean-Louis Lacoume insarcinat cu o ancheta stiintifica a analizat cele 7 inregistrari video ale catastrofei Uzinei AZF facute in locuri diferite (ale metropolei Toulouse.
Dupa parerea acestuia, cele doua explozii cvasisimultane care ar fi fost percepute de catre majoritatea martorilor (la orele 10h17m55s, respectiv, 10h18m6s), confirmat si de catre Profesorului Naylor (de la Imperial College of London), ar fi reprezentat o unica explozie: o unda seismica, urmata de alta, acustica (cca de 7 ori mai putin lenta decat cea seismica).
Pentru 5/7 inregistrari, „dubla” explozie se explica prin trecerea undelor seismice cu o viteza de 2.000m/s, urmata de trecerea celor acustice cu 340m/s cu o amplitudine cuprinsa intre 0,1-0,5, pentru o magnitudine cuprinsa intre 3,2-3,4 pe Scara Richter (conform CEA/Comisariatul Energiei Atomice si a Energiilor Alternative-EMSI/Laboratory of seismic mechanic studies).
Din contra, in cazul celei de-a 6-a explozii (la Aeroportul Blagnac), cele doua unde ar fi fost separate numai de 4,4s.
Explicatia este insa data prin comparatie cu explozia pe 12 septembrie 2011 în Kenya a unui rezervor de combustibil (conducta de gaz) aparatinând societatii petroloiere publice KPC (Kenya Pipeline Company) din zona industriala Lunga-Lunga a orasului Nairobi (regiunea Sinai/dens populata), datorita unor scurgeri importante de gaz (cauzate de o defectiune la o supapa), care ar fi ucis cca 100 persoane (si ar fi ranit grav, alte 116), în care aceasta ar fi fost urmata de catre o alta explozie (secundara) datorata unei coline din apropiere.
Cu alte cuvinte, conform Profesorului Jean-Louis Lacoume, un asemenea „efect” de „ecranare” ar fi avut loc si cu ocazia explozaiei uzinei AZF.
În concluzie, conform „versiunii oficiale” (cu variantele sale stiintifice care, toate, cu o anumita probabilitate, ar putea explica dezastrul de la Uzina AZF Toulouse), „eroarea umana” (neglijenta muncitoarilor în manipularea nitratului de amoniu), va fi privilegiata de catre anchetatori.
Din contra, prezenta muncitorului interimar Hassan Jandoubi (de confesiune musulmana) în proximitatea craterului exploziei va „sugera” unor anchetatori de la SRPJ (Serviciul Regional al Politiei Judiciare) Toulouse, o alte versiune, cea a atentatului (atacului terorist) islamist, care însa va fi abandonat la „insistentele Parisului”.
Conform declaratiei lui Alain Cohen (fost functionar al SRPJ Toulouse), seful sau Marcel Dumas (fost sef al SRPJ Toulouse), în seara zilei de 21 septembrie 2001, (dupa întoarcerea de la reuniunea cu Prfectura si Parchetul) ar fi afirmat : „Daca Parisul vrea ca (dezastrul) sa fie un accident, atunci va fi un accident…”.
Ipoteza atentatului este însa „generata” de catre medicul – legist Anne-Marie Duguet (doctor în medicina, doctor în drept, profesor la Facultatea de Medicina a Universitatii Paul Sabatier), însarcinta cu predarea cursului de „Medical ethics and health law”, conform careia (care a examinat cadavrul lui Jandoubi la Morga Spitalului Universitar Purpan), vestimentatia suspectului (5 perechi de slipi suprapusi) precum si corpul sau excesiv de curat (spalat proaspat si parfumat), ar fi indicat faptul ca acesta „ era pregatit pentru o relatie cu Dumnezeul”.
Faptul ca Jandoubi, ar fi frecentat Grupul islamist (radical) de la Artigat al lui predicatorului franco – sirian Olivier Corel (Emirul Alb) împreuna cu fratii Mohammed Merah (cel care a ucis cele 7 persoane la Toulouse între 11-19 martie 2012) si fratele sau Abedelkader Merah (al carui proces pentru complicitate la asasinate s-a desfasirat în periada 2-30 octombrie 2017), ar fi întarit si mai mult convinegerea ca dezastrul de la AZF Toulouse nu s-ar datora unei erori umane, dar unei „mâini criminale” în care ar fi implicat presupusul terorist – kamikaze islamist (radicalizat) Hassan Jandoubi.
Din fericire, pentru acesta din urma (care si conform investigatiilor mele n-a fost nici islamist radicalizat si nici terorist – kamikaze) si din nefericire pentru cei ramasi inculpati în dosarul AZF Toulouse (societatea Grande Paroise SA proprietarul Uzinei AZF Toulouse si Serge Biechlin, fostul director al acesteia), respectiv, partea civila, aceasta versiune nu a fost retinuta de catre Curtea Corectionala a TGI (Tribunalul de Inalta Instanta) Toulouse, nici la procesul în Prima instranta (între 23 februarie – 30 iunie 2009 si nici la procesul în Apel (3 niembrie 2011-15 martie 2012), asa cum nu va fi retinuta nici la acest ultim proces derulat între 21 ianuarie – 24 mai 2017), în fata cele de-a 3-a Camere Corectionale a TGI (Tribunalul de Înalta Instanta) Paris.

Astfel, dupa o deliberare care a durat peste 4 luni si jumatate (dupa terminarea procesului pe 30 iunie 2009), pe 19 noiembrie, Curtea anunta verdictul „socant” pentru societatea civila (inclusiv pentru partea vatamata, constituita in asociatiile, „Sinistratii din 21 septembrie/asistata de catre avocatul Thierry Carrère”, „AZF Mémoire et Solidarité”/asistata de catre avocatul Jean-Luc Forget, „Association des familles endeuillées/asistata de catre avocatul Stella Bisseuil”, „Plus jamais ça!”, respectiv, CPAM/Casa de Asigurari de Sanatate Toulouse, Rectoratul Academiei Toulouse, Grupul MGEN Haute Garonne/Companie de asigurari fondata in 1946 care gireaza regimul obligatoriu de asigurari medicale ai celor din Educatia Nationala, din Invatamantul Superior si Cercetare din sectorul Cultural, al Comunicarii, al Tineretului si Sporturilor, al Mediului, al Energiei si al Apelor, persoane private, INAVEM/Institut National d’Aide aux Victimes et de Médiation, respectiv, Fenvac/Fédération Nationale d’Aide aux Victimes d’Attentats et d’Accidents Collectifs, salariatii EDF/asistati de catre avocatul Alain Levy, etc.) conform careia, GPN si Serge Biechlin, au fost achitati (în „beneficiul îndoielii”).
Din contra, la al 2-lea, la care au participat cca 2.351 de reprezentanti ai partii civile si 181 martori citati la bara, respectiv, cca 30 de experti, in prezenta a cca 50 de avocati, in sala Mermoz, aflata in proxilmitatea Stadium de Toulouse), care a durat 4 luni, Avocatii generali (reprezentand Ministerul Public), Pierre Bernard si Lionel Chassan vor retine (intr-un rechizitoriu care a durat cca 9 ore) tot teza accidentului industrial (de natura chimica): explozie provocata datorita unui amestec accidental (neglijent) a doua produse incompatibile (un produs de clorat pentru intretinerea piscinelor/DCCNa cu nitrat de amoniu cu cca un sfert de ora inainte de catastrofa intr-o boxa al hangarului/cladirii 221), ceea ce de altfel a fost retinut si in Prima instanta, numai ca într-un context „agravant”, pentru cei 2 inculpati Grande Paroise SA si Serge Biechlin, legat de nerespectarea normelor (directivelor) de supraveghere si securitate Seveso 2, ceea ce automat, implica sanctionarea lor penala de catre Curtea Corectionala cu pedepsele maxime (mentionate mai sus: 225.000€ pentru GPN si 3 ani de inchisoare, respectiv, 45.000 € pentru Serge Biechlin).
Si totusi, Avocatii generali n-au solicitat decat 18 luni cu suspendare si 15.000€ pentru Serge Biechlin.

Pe 24 septembrie 2012, adica dupa 6 luni de „deliberare” (cu cca 2 luni mai „lunga” decat in Prima instanta), in Dosarul n°10/611 (audienta tinuta in sala Jean Mermoz/7 Allées Biènes, 31400 Toulouse), Bernard Brunet, Presedintele Curtii, anunta (în rechizitoriul sau de 684 de pagini), prin sentinta civila n°2012/642 ca GPN este condamnata la pedeapsa maxima, adica amendata penal cu 225.000€, iar Serge Biechlin la 3 ani de inchisoare (dintre care 2 ani cu suspendare) si 45.000€ amenda penala (pentru „omucidere involuntare”).
Acest verdict este însa anulat de catre Curtea de Casatie (pentru viciu de procedura) pe 13 ianuarie 2015, dupa care dosarul va fi trimis în fata Curtii de Apel de la Paris, unde va fi rejudecat în perioada mai sus mentionata.
Pe 18 mai, Avocatul general reprezentând Ministreul Public Jean-Christophe Crocq solicita contra celor inculpati: o amenda penala de 225.000€ (maxima) pentru societatea Grande Paroise SA (GPN, ca de altfel si în prmele 2 procese), respectiv, 3 luni de inchisoare cu suspendare si o amenda penala de 45.000€ pentru Serge Biechlin (fostul director al AZF Toulouse), adica, o sanctiune penala mult mai putin severa decat la cel de-al 2-lea proces.
Desi verdictul urma sa fie anuntat doar peste câteva saptamani, deliberarea Curtii a a necesitat mult mai mult timp, pentru ca acesta este anuntat de catre Presedintele Curtii Claudine Forkel numai pe 31 octombrie.
Conform acestuia, Grande Peroise SA este condamnat la aceasi pedeapsa ca si în primele 2 procese, adica 225.000€, iar Serge Biechlin, la 15 luni de închisoare cu suspendare si la o amenda penala de 10.000€.

Dupa cum era si de asteptat, atât avocatii apararii (inclusiv a GPN si Total, Daniel Soulez–Larivière/LaRivière, Guillaume Coste–Floret, Bénédicte Esquelisse, Jean Veil, Jacques Monferran, Mauricia Courrégé Simon Foreman, Jean–Pierre Boivin, Manuel Pennaforte, Astrid Mignon Colombet, etc.) cât si inculpatul Serge Biechlin se asteptau la o sentinta identica cu cea din primul proces, adica la la achitarea celui din urma.
Din pacate pentru acesta din urma, acest lucru nu s-a întâmplat.
Însa, conform avocatului apararii Soulez-Larivière, se pare ca dupa 16 de la eveniment si cel de-al 3-lea proces, Dosarul AZF nu va fi clasat, pentru acesta va solicita Curtii de Casatie, din nou, anularea verdictului (ca si pe 24 septembrie 2012).
În orice caz, procesul infirma conjectura anchetatorului Alain Cohen de la SRPJ (Serviciul Regional al Politiei Judiciare) Toulouse, adica, a atentatului terorist islamist (deci implicit si „legatura organica” cu procesul lui Abdelkader Merah), sustinuta si de Gérard Ratier (Presedintele asociatiei „Sinistratii din 21 septembrie”), sprijinta de catre avocatii apararii (Simon Foreman al societatii Grande Paroise SA si Daniel Soulez-Larivière al lui Serge Biechlin) pe baza lucrarile jurnalistilor Anne-Marie Casteret si Marc Mennessier, respectiv, Franck Hériot si Jean-Christian Tirat.
În ceea ce preiveste procesul complicilor lui Mohammed Merah, Abdelkader Merah (35 de ani) si Fettah Malki (34 de ani), acesta se va deschide într-un context mai mult decât tensionat, în fata Curtii cu Jurati Speciala de la Paris, pe 2 octombrie 2017.
Cronologic, pe scurt!
Pe 15 februarie 2012, Mohammed Merah retrage de pe contul său curent suma de 1,83 € (cât mai avea), ca şi cum avea de gând să-l lichideze, pentru ca pe 16 februarie să-şi cumpere o cameră video minusculă GoPro (cca 350€).
Pe 6 martie la ora 16h45, fură la Toulouse (cu ajutorul a doi complici, dintre care unul pare să fi fost fratele lui mai mare, Abdelkader) un scooter T-Max 530 şi ceva mai târziu îşi cumpără o cască de la un dealer moto (de „Yamaha 31″), de la care încearcă să afle pe 15 martie, fără succes, cum se deconectează (dezactivează) GPS-ul (Sistemul de geolocalizare) de pe scooter (-ul furat).
În aceaşi zi, el cumpără de la nişte traficanţi de arme „localnici” 2 pistoale –mitralieră (Sten şi Uzi), 3 pistoale (semi)automate Colt.45 (11,43 mm, M1911 – Colt Government pistolet al Forţelor Armate Americane timp de 74 de ani, între 1911 – 1985, majoritatea fabricate de către Colt’s Manufacturing Company fondata în 1885 la Hartford, în Statul Connecticut) si o vestă antiglonţ, un revolver Python (Colt Python, cu muniţie 357 Magnum fabricat între 1955-2005, tot de către Colt’s Manufacturing Company), respectiv, o puşcă cu aer comprimat, în valoare totală de 20.000€, bani obţinuţi din infracţiuni corecţionale (delictuale) mai mult sau mai puţin grave (printre care evident, şi furturi cu violenţă sau jafuri armate).
Pe 11 martie către ora 16h00, are întâlnire cu subofiţerul paraşutist al RGP 1, Imad Ibn Ziaten (de origine marocană şi confesiune musulmană, divorţat, fără copii, în vârstă de 30 ani), aparţinând RGP 1 (Regimentul 1 de Paraşutism) din Francazal (Toulouse Métropole), pe care îl va alege ca victimă, în urma unui anunţ de pe internet (pe site-ul „Le Bon Coin” (www.leboncoin.fr) sub pretextul că ar vrea să-i cumpere motocicleta Suzuki Bandit (650cm3), ceea ce va şi înregistra cu camera sa de luat vederi (videocameră GoPro).

Întâlnindu-se cu acesta (în proximitatea unei săli de gimnastică în cartierul Hers), după ce se asigură, că este vorba de un militar, îl somează: „Culcat. Nu glumesc.” Soldatul refuză şi spune: „Nu îndrepta arma către mine. Nu mă pun cu faţa la pământ, cară-te. Vei trage, ia să vedem ai curajul? Hai trage”!
După care Merah, îl execută (no mercy) spunându-i: „Acesta este Islamul, frate: tu ucizi fraţii mei şi eu te ucid pe tine” şi dispare pe scooter, fără urmă.
După tragicul eveniment, timp de câteva zile, acesta s-ar fi retras la „adăpost” în „bârlogul” său (apartamentul în care locuia din strada Sergent Vigné n°17/Reşedinţa Belle Paule din Cartierul Côte Pavé/Toulouse), până când „apele tulburi se liniştesc”, iar pe 15 martie la ora 14h15, la Montuaban (Toulouse Métropole), Merah se opreşte în faţa unui ATM a băncii Société Générale (aflată în vecinătatea cazarmei Doumerc), în faţa căreia un grup de militari aparţinând RGP 17 (Regimentul 17 de Paraşutism) stăteau de vorbă.
Văzându-i, Merah deschide focul asupra lor , uncigându-i pe Caporalul Abel Chennouf (de origine algeriană-kabyla şi confesiune creştină-catolică, cu soţia sa însărcinată, în vârstă de 25 de ani, precum şi pe Soldatul – paraşutist (Clasa 1) Mohamed Farah Chamse-Dine Legouad (de confesiune musulmană, necăsătorit, în vârstă de 23 de ani).
Un al 3-lea soldat – paraşutist (Clasa 1), Loïc Liber (din Guadelupa-colectivitate teritorială franceză în Caraibe), în vârstă de 28 de ani (necăsătorit), tot din RGP 17, cu aceaşi ocazie, fiind rănit grav la coloana vertebrală (inclusiv, la măduva spinării), s-a zbătut timp de 10 zile între viaţă şi moarte.
Spitalizat la CHU (Centrul Spitalicesc Universitar/Spitalul Universitar) Purpan – Toulouse, pe 26 martie a ieşit din comă, însă, acesta rămâne tetraplegic pe viaţă (paralizat complet la nivelul memrelor inferioare şi parţial la nivelul celor superioare, datorată unei secţiuni a măduvei spinării la nivelul vertebrelor cevicale-vertebre C).
Distins cu Medalia militară de către Jean-Yves Le Drian (n.1947, membru PS, Ministrul Europei şi al Afacerilor Străine/din 2017, Ministrul Apărării/2012-2017) Caporalul-şef Loïc Liber, deşi astăzi, este tetraplegic (imobilizat la pat, 24/24h), în urma secţiunii (sectionarii) măduvei spinării (în locul în care a fost atins de glonţ, conform diagnosticului din fişa sa medicală), „el este fericit că a avut şansa de a rămâne în viaţă”, faţă de ceilalţi 2 cmarazi ai săi care au fost ucişi.
După un lung tratament într-un centru de reeducare (recuperare) în Pyrénées-Orientales, anul trecut a fost internat la Spitalul militar din Percy la Clamart (Departamentul Hauts de Seine, Regiunea pariziană), pentru o nouă intervenţie chirurgicală care i-ar putea amleliora (oarecum) starea lui de sănătate (pe termen lung).
În cursul aceleaşi zile, acesta invită sora lui cea mică Aïcha Merah (n.1981 la Toulouse, netradiţionalistă, neislamistă, neradicalizată, etc.) şi fratele lui (cel) mai mare Abdelkader Merah (n.1982 la Toulouse, tradiţionalist, islamist – redical) la o „pizza şi un pahar”, iar seara participă la un „rodeo” în cartierul lor din Izards (Toulouse), pentru ca noaptea de 17 martie către 18 martie să o petreacă la o discotecă (Calypso).
Pe 19 martie, în jurul orei 08h00, se opreşte cu scooter-ul lui în faţa instituţiei de educaţie (şcoală generală-liceu) Otzar Hatorah (Ohr Torah), aflată într-un cartier rezidenţial (la Toulouse) şi deschide (la întâmplare) focul asupra unui grup de persoane care intră în instituţie, ucigându-i pe profesorul – Rabin Jonatan Sandler cu cei doi copii ai săi Gabriel Sandler şi Arieh Sandler, după care, intră în curtea şcolii şi o execută (cu sânge rece, cu un glonţ în tâmple), pe fata directorului scolii Jacob Monsonego, Myriam Monsonego, rănind grav cu 2 gloanţe şi un adolescent din Nisa, pe Aaron Bijaoui („Bryan”, în vârsta de 15 ani, spitalizat pâna pe 12 aprilie) care încearca să se refugieze în camera sa.
aflat în apropiere, care încearca să se refugieze în camera sa (exact ca si în faţa ATM a băncii Société Générale din vecinătatea cazarmei Doumerc).
Născut pe 10 octombrie 1988 la Toulouse, într-o familie de algerieni, cu 5 copii (3 băieţi şi 2 fete), Mohammed Merah este crescut (într-o violenţă conjugală, intoleranţă religioasă şi antisemitism), de către mama sa Zoulikha Aziri (n.1957 şi stabilită în Franţa în 1981), în cartierul toulousean, Izards, după ce divorţează în 1993 de soţul ei Mohammed Ben-Allal Merah (n.1942/Souagui), care ajunge în Franţa în 1966 ca muncitor la Turnătoria din Muret.
În 2000 el este condamnat la 5 ani de închisoare de către Tribunalul Corecţional Toulouse pentru trafic de canabis, iar în 2001 la încă 9 luni suplimentari, pentru intimidarea martorilor, motiv pentru care după liberarea lui din închisoare, el se întoarce în 2004, definitiv, la Mostaganem (în Algeria).
Atunci când o întâlneşte pe Zoulikha Aziri la Beni Slimane (Provincia Médéa-unitate administrativă a Algeriei) cu care se va căsători în regiunea urbană Alger, mai întâi religios, în ianuarie 1975 (şi la starea civilă în 1976), Ben-Allal Merah, are la activ deja, două căsătorii eşuate, din care au rezultat 7 copii.
Rămasă singură în 1993 cu 5 copii, dintre care 2 născuţi în Algeria (Abdelghani/n.1977 şi Souad/n.1978) care o şi insoţesc în Franţa în 1981 (prin dispozitivul de „reîntregirea familiei” cu soţul ei Ben-Allal Merah), iar ceilalţi 3 născuti la Toulouse (Aïcha/n.1982, Abdelkader/n.1982 considerat complice la atacurile teroriste ale fratelui său, respectiv, Mohammed/n.1988), alături de Zoulikha Aziri, la educaţia lui Mohammed Merah, contribuie (într-o mare măsură) şi sora sa cea mare Souad Merah (cel mai mare dintre fraţi), care începe să se radicalieze încă din 2001, după ce primul ei companion, un traficant de droguri (cu care va avea 2 copii, născuţi în 2000 şi 2004), este încarcerat, iar ea este victimă a unei depresii profunde.
După despărţirea de acesta în 2005, Souad se va (re)căsători cu un salafist marocan cu care va avea alţi 2 copii (născuţi în 2011 şi 2013).
Menţionez aici şi faptul că în 2011, mama lui Mohamed Merah, Zoulikha Aziri, se va căsători pentru scurt timp cu Mohamed Essid, un tunisian (naturalizat în Franţa), tatăl cunoscutului salafist – jihadist Sabri Essid, din anturajul lui Fabien Clain, originar din Insula Réunion (DOM/Departament Outre Mer, colectiovitate teritorială franceză în Oceanul Indian), convertit la islam, cel care a revendicat pe 14 noiembrie atacurile teroriste din seara de 13 noiembrie 2015 la Paris în numele Statului Islamic (Daesh) şi care împreună cu Mohamed, Abdelkeder, respectiv, Souad ar fi frecventat la Artigat (Departamentul Ariège, Regiunea administrativă Occitanie), patriarhul salafismului radical Al-Dandachi (Abdel Ilat Al-Dandachi, stabilit în Franţa în 1973, originar din Homs/capitala provinciei cu acelaşi nume din Siria), devenit Olivier Corel („Emirul alb”) în urma naturalizării sale (în 1983), fost responsabil al asociaţiei studenţilor islamişti francezi (apropiat grupării Frăţiei/Frateriei musulmane siriene), stabilit în localitate în 1987.

În ceea ce o priveste pe Souad, aceasta, încă din perioada primei sale relaţii conjugale, începe să frecventeze cursurile Imamului conservator Abdelfattah (Abdel Fattah) Rahhaoui, ceea ce face că într-o notă a DCRI (Direcţia Centrală a Informaţiilor Interne), astăzi DGSI[1], din data de 19 martie 2010 ea să fie semnalată autorităţilor poliţieneşti ca „adeptă al islamului radical” şi ulterior, cunoscută de către serviciile acesteia „pentru legăturile sale cu mişcările salafiste radicale”, după ce în cursul lunii noiembrie 2010 pleacă la Cairo (în Egipt), să studieze Coranul (într-o şcoală „Coranică”).
Între 14-17 aprilie 2014 si Souad este arestată preventiv (dupa Abdelkader Merah, interpelat pe 21 martie, înainte de uciderea lui Mohammed Merah de catre politistii de la RAID[2], pe 22 martie) pentru o posibilă complicitate a ei la atacurile teroriste comise de către fratele său Mohamed Merah, dar este pusă în libertate (din lipsă de probe suficiente).
Profitând de aceasta libertate, pe 9 mai 2014, împreună cu cei 4 copii ai săi, ea pleca de la Barcelona – El Prat Intrenational Airport (contrar celor afirmate de către mama ei, Aziri, care susţinea că ar fi în vizită în Tunisia), cu o cursă regulată a Companiei Turkish Airlines, la Istanbul, de unde, ulterior la Gaziantep (un oraş aflat în proximitatea frontierei cu Siria), motiv pentru care pe 22 mai 2014, secţia Antiteroristă al Parchetului de la Paris ar fi deschis o anchetă preliminară legată de o eventuală participare a ei la o „asociere de răufăcători în legătură cu o întreprindere (asociaţie) teroristă”
În sfârsit, condamnat de către tribunalele pentru minori în repetate rânduri (de 14 ori), pentru degradare de bunuri, rebeliune, agresivitate verbală (înjurii) şi violenţă fizică voluntară (mai mult sau mai puţin cu circumstanţe agravante), atât în anturajul familial cât şi faţă de străini, conform unor documente fiabile (printre care şi cele ale unor servicii sociale), ca urmare a unei copilării dificile, pline de lipsuri, Moha(m)med Merah, „s-ar fi săturat” de casele de copii şi de „familiile adoptive” în care era plasat periodic („pe termen scurt”), ceea ce ar fi contribuit, esenţial, la irascibilitatea, respectiv, la instabilitatea psihică şi emoţională a lui în ciuda tuturor aparenţelor.
Încă dîn adolescenţă (între 2002-2006, când lucra deja ca ucenic în diferite Garaje de Reparaţii Caroserie (Tinichigerii Auto), Merah intră în atenţia autorităţilor poliţieneşti şi judiciare pentru o serie de infracţiuni delictuale (furturi de scootere sau motociclete, vehicule rutiere, respectiv, telefoane mobile, cu violenţă, precum şi conducerea lor fără permis, degradare cu circumstanţe agravante, etc.), care fac din el un subiect antisocial, doar un „mărunt” răufăcător în reperul (spaţiul) delincvenţei franceze.
Cu titlu informativ, în 2002 agresează (cu violenţă) o asistenţă socială („lovind-o cu forţă peste faţă/bot”) pentru că „o merita”!
Aceasta s-ar fi opus deciziei lui de a-şi petrece week-endul în familie (împreună cu mama sa, fraţii săi/Abdelghani şi Abdelkader respectiv, surorile sale/Souad şi Aïcha).
Într-o scrisoare din 22 aprilie 2003, este chiar mama lui Merah, Zoulikha Aziri , care se plânge Judecătorului pentru Minori (care îl supraveghea din punct de vedere socio-juridic şi pe Merah), că acesta din urmă o insultă şi o jigneşte tot timpul, iar „ea nu ştie ce să mai facă cu el”, cu atât mai mult că „acesta este implicat zilnic în degradare de bunuri materiale, furturi, în conflicte cu cei din jur, pe care îi agresează verbal şi fizic.”
În februarie 2004 este arestat (preventiv) pentru că înjurând şi aruncănd cu pietre (bolovani) după un autobuz, îi sparge acestuia un geam din spate (luneta), dar la proces se alege doar cu o „mustrare”.
În ianuarie 2005, loveşte cu violenţă la ochi o educatoare (care necesită îngrijiri medicale) la Căminul Mercadier (Toulouse), înainte să fugă, motiv pentru care este condamnat la 5 luni de închisoare cu suspendare.
Pe 23 martie 2005 estre arestat (din nou) pentru furtul unui motociclete Honda, iar în 2006 este urmărit penal pentru furtul unui laptop (cu violenţă), a unei (alte) motociclete şi pentru diverse agresiuni fizice.
În 2007 (deja major), având asupra lui un pistol (fără permis de port-armă, evident) devalizează apartamentul fratelui sau Abdelkader (şi a companionului acestuia), de la etajul 4 al unui imobil (social) din cartier, după care „îl goleşte prin fereastră”, iar înainte de plecare, îl ameninţă pe acesta din urmă: ”dacă mai o singură dată mâna asupra mea, îţi trag un glonte în cap”!

La sfârşitul anului 2007 (în cursul lunii octombrie), face parte dintr-o bandă (organizată) care la bordul unui Volkswagen Touareg (vehicul cu tracţiune pe 4 roţi-4×4) furat în regiunea urbană Toulouse (prin modul operator de piraterie rutieră/carjacking, va organiza o serie de furturi cu violenţă la Plaisance du Touch (printre care şi a unui alt vehicul de teren 4×4, un BMW X5), la bordul căruia, rulând cu o viteză de 180km/h, va percuta un vehiculul aparţinând PSIG (Unitate Specială de Supraveghere şi de Intervenţie a Jandarmeriei Naţionale, fondată în 1975) la Colomiers (Departamentul Haute Garonne, Regiunea administrativă Occitanie) pe Autostrada A624 (în proximitatea Metropolei Toulouse), în care 2 jandarmi vor fi răniţi grav.
În ciuda filtrelor organizate de către Brigada de Jandarmerie Toulouse, Merah reuşeşte să scape, însă, în decembrie, cu ocazia unui furt cu violenţă de la o persoană în vârstă (în holul unei bănci), este prins în flagrant delict, arestat şi condamnat în regim de „prezentare imediată” (de urgenţă), în faţa Instanţei (Tribunal Corecţional), la 18 luni de închisoare, fiind încarcerat în perioada decembrie 2007-iunie 2008, la Închisoarea (Maison d’Arrêt) de la Seysses (regiunea urbană Toulouse), de unde va fi transferat la Inschisoarea Saint Sulpice (Departamentul Târn), pentru a fi liberat (condiţionat), ulterior, în octombrie 2008 (în urma plasării acestuia într-o activitate lucrativă în exterior), cu motivaţia că emoţional şi psihic este stabil (conform dosarului individual carceral), iar „acesta nu frecventa islamişti prozeliţi şi nici nu prezenţa semne de radicalizare”.
În timp ce lucra (cu mai multă sau mai puţină regularite), în diferite caroserii auto (tinichigerii) la Toulouse, în decembrie 2008 el se va opune (cu „violenţă”) unui control de rutină al Poliţiei (în timpul conducerii unui vehicul fără permis), motiv pentru care va fi reincarcerat la Închisoarea Seysses până în septembrie 2009.
Considerând că ar fi fost reincarcerat pe nedrept, de Crăciun (în 2008), Merah încearcă să se sinucidă (prin spânzurare cu „cearşaful din dotare”), dar eşuează şi ca urmare va fi internat între 25 decembrie 2008-8 ianuarie 2009, într-o unitate de psihiatrie la CHU Gérard Marchant Toulouse.
Vizitat de către mama sa, Zoulikha Aziri, Merah spune acestuia zâmbind: „Ştii bine că sinuciderea este interzisă în Religia Islamică. Am înscentat-o numai cu scopul pentru a putea petrece 2 săptămâni în afara închisorii”.
Din contra, după întoarcerea lui în închisoare, conform Procurorului Republicii de Paris, François Molins, Merah începe să studieze profund Coranul şi să-şi agreseze cu violenţă codetinutii săi.
Este vizitat des nu numai de catre mama lui dar şi de catre fratele său mai mare Abdelkader, care îi aduc un covor de rugăciune (pe care se ruga, des, chiar şi noaptea) şi un „jilbab” (Jilbeb, djellaba-îmbrăcăminte largă şi lungă „din cap până în picioare”, o ţinută musulmană tradiţională, specifică, în general, practicanţilor religiei islamice), dar şi un CD cu cântece musulmane (cu incitare la violentă), pe care îl va ascultă toată ziua „non-stop” (de dimineaţă până seară).
Acest comportament al lui Merah „l-ar fi dus până la exasperare” pe colegul său de celulă (un francez) care ar fi solicitat direcţiei transferul acestuia într-o altă „locaţie”.
Ca regulă generală, in mediul carceral francez, desi detinuţii sunt „cazaţi”, în principiu, în cellule individuale (9m2), cei consideraţi „fragili” din punct de vedere psihic, sunt „cuplati” cu unul care are „moralul bun”, in celule duble de 13-15m2. [A se vedea pentru detalii ciclul de articole al autorului: Thomas CSINTA: „In umbra vietii”. Corespondenta din Mediul Carceral Francez (Ziarul Necenzurat)].
În concluzie, putem considera, că „oficial” în această perioadă începe radicalizarea propriu-zisă a lui Merah, proces care va contiuna, ulterior, şi în libertate.
Deşi, conform spuselor acestuia, el ar fi luat decizia de a se converti „serios” la Islam, pe 18 februarie 2008, când ar fi fost extras din celulă pentru a fi audiat într-un dosar infracţional şi atunci, l-ar fi simţit pe Allah „venind” (cu „sfaturi”) în ajutorul lui.
Conform declaraţiei mamei sale, de când era mic, acesta şi-ar fi însoţit tatăl la rugăciuni (la Moschee), iar începând din 2006 ar fi început să se roage şi el, pentru ca în perioada 2007-2009 să frecventeze şi o şcoală coranică la Toulouse. (A se vedea pentru detalii articolele autorului: Adevarul despre drama terorista de la Toulouse!, Adevarul despre drama terorista de la Toulouse. De ce Mohammed Merah trebuia „executat”?, Adevarul despre drama terorista de la Toulouse. Sirurile lui Merah!).

Atrag atenţia asupra faptului că în Buletinul B3 (al cazierului judiciar) al unui cetăţean (sau rezident permanent) francez (la care are acces el şi instituţiile private), sunt marcate numai sancţiunile penale mai mari sau egale cu 2 ani de închisoare, cu executare.
Cele care sunt mai mici de 2 ani (inclusiv, amenzile penale sau sancţiunile penale cu suspendare), figurează numai în Buletinul B2, care însă nu este accesibil (în cazul unei angajări) decât instituţiilor publice ale Statului (Poliţie, Jandarmerie, Justiţie, Învăţământ, Administraţia Centrală sau Locală de Stat, etc.).
Din contră, Buletinul B1 (care conţine pe lângă informaţiile din B2, respectiv, B3 şi amenzile contravenţionale sau interpelările, arestările fără urmări, etc.) nu este comunicabil autorităţilor, el fiind la dispoziţia Justiţiei care poate ţine cont de informaţiile înscrise în acesta, în cazul pronunţării unor sentinţe penale.
Într-un asemenea context, în cazierul judiciar (în Buletinul B3) al lui Merah nu era înscris nicio infractiune, deci din acest motiv, oarecum, el putea fi considerat (legal) de către autorităţile judiciare, practic, un delincvent „mărunt”! (A se vedea pentru detalii articolul autorului: Rolul Cazierului Judiciar in reinsertiunea sociala ai fostilor detinuti!).
Atât copilaria cât si adolescenta lui Lui Mohammed Merah au fost mai mult decât nefericite.
În septembrie 1992, el se înscrie la şcoală primară din cartierul Izards, iar în 1994 la CP (Cursul Pregătitor/clasa pregătitoare pe care îl(o) repetă), pentru ca ulterior să fie mutat (mai mult sau mai puţin din motive disciplinare, de neadaptare) la diferite şcoli din cartierele învecinate (Côte Pavée, Montaudran, respectiv, Bellefontaine, unde va începe şi cursurile şcolii generale).
Cadrele didactice îl descriu (din această perioadă) ca un copil cu „aspect trist”, „deschis şi inteligent” dar şi „instabil, cu crize de violenţă incontrolabile”, având ca afect, repetarea anilor de studii, sancţiuni administrative, exmatricularea lui, etc.
Ceea ce este oarecum explicabil, dacă ţinem cont de condiţiile familiale în care trăia şi dificultăţile cu care se confrunta (locuinţă necorespunzătoare pentru o „familie numeroasă”, dificultăţi materiale, violenţă conjugală, etc.).
Din contră, profesorii lui Merah nu ezită să menţioneaze în procesele lor verbale că acesta ar fi avut „reale aptitudini pentru artele plastice”.
Cu alte cuvinte, acesta ar fi fost un copil (suficient) dotat şi talentat pentru a urma la şcoală (şi de ce nu, chiar şi ulterior) o filieră artistică centrată pe artele plastice, ceea ce, din păcate, nu se va întâmpla.
Datorită inadaptabilităţii lui, dar şi comportamentului său irascibil şi violent, în timpul anilor de studii (în şcoală generală), va fi mutat (mai mult sau mai puţin, tot din motive disciplinare ca de altfel şi în timpul şcolii primare), frecvent, în diferite unităţi educative (Anatole France, Berthelot sau Fer à Cheval).
Argesat (foarte violent), în repetate rânduri, de către fratele său mai mare Abdelkader, la propunerea directorului şcolii, în februarie 2000, este nevoie de intervenţia Procurorului Republicii (de Toulouse) pentru protecţia lui.
În raportul său către Procuror, directorul menţiona despre Mohammed: „copil dotat (…) aflat în pericol permanent, ca de altfel şi mama sa. Este nevoie de intervenţia urgentă a justiţiei pentru restabilirea echilibrului (…) în mediul familial (sânul familiei).”
Fiind în eşec şcolar, după terminarea ultimei clase, în perioada 2004-2005, va fi înscris la CFA des Arènes (un centru de pregătire/formare a ucenicilor în diferite meserii, printre care şi cea de caroserist/tinichigiu pentru care ar fi optat el).
Există şi surse care indică pentru perioada acestui aprentisaj (ucenicii), 2006-2008, dar ele nu corespund cu datele menţionate pe CV-ul lui Merah, care ar fi servit pentru angajarea lui (în diferite locuri, în special ateliere de caroserie/tinichigerie).
Practic, din această perioadă datează şi debutul său în delincvenţa (infracţionalitatea) juvenilă.
Începe să bea şi să fumeze, adică să se „europenizeze” (contrar unui musulman „adevărat”), dar nu consumă, totuşi, carne de porc.
De la CFA Arènes (Toulouse), începe să sustragă diferite unelte (scule şi utilaje mai mici), pe care le va vinde, ulterior, unor terţe persoane (evident, pentru a face rost de bani), faptă pe care art. 321-1 din Codul Penal (comercializare de obiecte obţinute din infracţiuni delictuale sau criminale, inclusiv din furt) sancţionează cu o pedeapsă corecţională cu închisoarea (maximum 5 ani cu executare) şi cu o amendă penală (de maximum 375.000€).
Conform CV-ului acestuia (după Thomas Prouteau), în aceaşi perioadă ar fi făcut deja stagii şi la Caroseria (Tinichigeria auto) Les Yris (Toulouse), unde ar fi fost şi angajat ulterior, dar după un an de muncă ar fi fost concediat.
Între 2006-2009, ar fi lucrat la un alt caroserist (Tinichigeria auto Clarnuto), conform CV-ului, însă, alte surse precizează că pe 21 septembrie 2006 ar fi obţinut un post de ucenic la Carosria din Aucamville (Toulouse Métropole/Regiunea urbană Toulouse), după 1 an de inactivitate (2005-2006), remunerat atunci cu 500€/lună (în raport cu SMIC/Salariul minim-atunci 8,03€ brut/h adică 1.357,07€ brut/lună, pentru 39h00 de muncă pe săptămâna).

Aici patronul îl apreciază şi îl consideră „un element bun” („foarte amabil” şi „cu o abilitate ieşită din comun”), în ciuda faptului că la început ar fi avut dificultăţi cu punctualitatea (la program) şi cu adaptatea sa într-un colectiv.
Însă, tot începând cu această perioadă începe să fie şi cunosscut autorităţilor poliţieneşti şi judiciare pentru furturi cu violenţă, jafuri, comercializare de bunuri (lucruri) furate, conducere fără permis, ultraj. etc.
În CV-ul acestuia figurează în 2010 -„Legiunea Străină”, ori ştim bine că el a avut doar o tentativă de a se angaja în acest corp de armata terestră (elitistă de lupta), la „Point info de la Légion étrangère –Toulouse”, unde ajunge într-o după masă şi rămâne până a doua zi dimineaţa (adică, doar mănâncă şi doarme o noapte în cazarmă), după care el îşi abandonează proiectul fără să se fi prezentat dimineaţa la concursul de selecţie (admitere), fără niciun fel de explicaţii (DFI- „départ du fait de l’intéressé”, în jargonul militar).
Din contră, într-adevăr, o altă tentativă de a se angaja în Armata terestră franceză (conform colonelului Bruno Lafitte, şeful Serviciului de Relaţii Publice al Armatei Terestre), Merah, ar mai fi avut-o şi în ianuarie 2008 (atunci în vârstă de 19 ani), când s-a prezentat la Centrul Regional de Informare de la Lille Métropole (nordul Franţei).
Aici se va prezenţa la procedura de evaluare, iar în urma interviului (în cadrul căruia, motivaţia lui părea bine fondată), respectiv, al verificării aptitudinilor sale fizice (de bun sportiv), el a fost declarat „admisibil”, dar din păcate, trecutul său de delincvent (cu antecedente penale înscrise in Buletinul B2) îl ajunge din urmă şi va fi refuzat la concursul de admitere.
Este foarte probabil că întocmai din acest motiv s-ar fi şi orientat, ulterior, către Legiunea Străină (în iulie 2010), unde se ştia (era cunoscut faptul!) că un cazier judiciar de „mărunt delincvent” i-ar fi permis accesul (fără niciun fel de probleme), în schimb, atât „condiţiile de muncă cât şi de viaţă ar fi fost mult mai dificile”, cu siguranţă incompatibile cu cele ale „unui mic borfaş şi delincvent de cartier” (care avea seriase probleme cu respectarea unui prgram strict şi sever de activităţi), cunoscut şi sub numele de „Robin des Beurs”, prin analogie cu „Robin du Bois”- Robin Hood ).
Din contră, tot în 2010, Merah a vizitat şi o serie de ţări din Orientul Apropiat (Siria, Liban, Turcia, Irak, Iordania, Israel) şi Afganistanul (respectiv, Tadjikistanul), ceea ce nu figurează în CV-ul lui.
Interesant este faptul că în acesta, nici în cursul anilor următori (2011-2012), nu sunt menţionate, decât activiti lucrative (remunerate) prestate la Caroseria (Tinichigeria auto) les Marguerites (6 luni), la Întreprinderea „France pare-brise” (2 luni) şi STS Automobile (2 luni).
Iar în perioada 2002-2003, când încă nu era admis la CFA Arènes, el ar fi făcut stagii la şi la alte societăţi de întreţinere vehicule rutiere: Feu Vert, Euromaster, Renuault Service, etc.
Pasionat de fotbal (idolatrizându-l pe Zinédine Yazid Zidane/n.1972, celebru fotbalist internaţional franco-algerian în perioada 1988-2006, unul dintre cei mai mari fotbalişti al tuturor timpurilor/tricolul n°10, antrenor din 2016 la prestigiosul club Real Madrid) in adolescenţă a activat ca portar la Clubul Mirail (prima sa licenţă ar data încă din 1995), apoi ar fi ajuns la cel de la Izards, şi în sfârşit, la JS Toulouse Pradettes, pentru ca ulterior, să devină portar (rezervă) în echipa de seniori (20-35 de ani) al Clubului Castelmaurou (Regiunea urbana Toulouse/Toulouse Métropole).
Dar, din păcate (tot fără niciun fel de explicaţii!) după scurt timp se lasă de antrenamente şi nu peste mult timp, renunţă şi la fotbal.
Începând din 2006 (de când începe să „lucreze”, practic (ca tinichigiu), el părăseşte domiciliul mamei sale şi se mută într-un apartament T2 (cu 2 camere, 38 m2, „mobilat (în special) cu un imens Coran şi săbii agăţate pe perete”) din strada Sergent Vigné n°17 (Reşedinţa Belle Paule) din Cartierul Côte Pavé (Toulouse), unde (contra unei chirii lunare mai mult decât modeste/160€, plătite de către o asociaţie caritativă, având în vedere indemnizaţia lui precară de şomaj/330€) şi unde va fi şi asediat de către poliţiştii de la RAID[2] pe 22 martie 2012, înainte de a fi ucis (în timp ce încercând să părăsească apartamentul, sare peste balcon din interiorul acestuia, pe trotuarul din faţă imobilului).
Atrag atenţia asupra faptului că asaltul clădirii din strada Sergent Vigné n°17 de către poliţiştii de la RAID (in care au fost trase cca 300 de cartuse) a traumatizat psihic locatatarii imobilului timp de 32 de ore, care în urma acestuia, a fost destul de grav avariat (pereţi ciuruite de gloanţe, fisuri în ziduri, găuri în pardosele, inundaţii din cauza ţevilor sparte, vehicule deteriorate în urma fuziadei cara a avut loc (schimbul de focuri intense dintre poliţişti şi Merah).

În sfârşit, ceea ce merită subliniat, este faptul că, conform mărturiei unuia dintre educatorii lui Merah, la cea de-a 19-a Cupă Mondială de Fotabal (Africa de Sud/2010), contrar prietenilor săi de cartier franco-algerieni, el susţinea nu Algeria, dar Franţa, pentru ca aceste „se simtea” francez (cu adevârat) si ar fi fost mândru de acest lucru!
În privinţa resurselor financiare (importante) ale acestuia, aşa cum am mai menţionat, acestea rămân mai mult decât dubioase, cu atât mai mult cu cât depunerile pe contul său curent la Banque Poştale (Banca Poştei), erau efectuate intotdeauna, în cash (în numerar).
Merah nu avea de unde să dispună de aceşti bani (legal), având în vedere activitatea sa lucrativă interimară (mai mult sau mai puţin calificată), destul de prost remunerată, combinată cu ajutorul social RSA (fosta RMI, ajutorul social in Franţa, în valoare de cca 550€/lună), cu toate „anexele” sale: APL (Ajutor personalizat pentru locuinţă, cca 90-95% din costul chiriei), asigurare de sănătate gratuită şi gratuitatea medicamentelor, abonament gratuit pe mijloacele de transport în comun (bus, metro, tramvai, etc.), ajutor pentru costul telefoniei, curentului, gazului (cca 90%), scutirea de impzitul pe venit si pe locuinţă, etc.
Dar eu insist asupra faptului că ele nu rezultă din eventuale sponsorizări ale unor reţele sau organizaţii teroriste, cu care el ar fi avut vreodată, vreun contact, dar numai din activităţile sale infracţionale (ilicite), în special din cele, în bandă organizată.
Cert este faptul că în timpul „vizitei” sale în Pakistan (în vara anului 2011), acesta face cumpărături online (via Internet) în valoare de cca 1.550€, după ce în decembrie 2010, contul său a fiost creditat cu 5.000€ în numerar.
Iar ulterior, după revenirea lui în Franţa, în perioada 23 decembrie 2011-19 martie 2012 (când deja ar fi comis cele 7 asasinate), contul său a fost alimentat din nou cu 3.000€ în numerar şi cu cca 1.000€ prin cecuri.
În timp ce pentru închirierea vehiculelor sale el ar fi plătit cca 8.000€.
Iar în cursul lunii februarie 2012 (înainte să fie condamnat pe 24 februarie pentru conducere fără permis şi accidentarea din culpă a unei persoane, la o lună de închisoare cu executare), acesta va petrece cca 10 zile la schi (în compania a 2 prieteni) în Masivul Jura (lanţ muntos în Europa Occidentală la frontiera franco-elveţiană, la nord-vest de Munţii Alpes, pe o lungime de 340km între Zürich şi Voreppe/Departamentul Isère, Regiunea administrativă Auvergne – Rhônes Alpes, estul Franţei, având cel mai înalt vârf de 1.720m/la Crêt de la Neige).
Este interesant faptul că tot în cursul aceastei luni (conform cotidianului serb Kurir), Merah ar fi făcut o vizită scurtă şi în Serbia la Zavidovići (o municipalitate în Federaţia Bosnia-Herţegovina din Cantonul Zenica-Doboj/cca 41.000 de locuitori) pentru a asista la conferinţele (prelegrile) predicatorului islamist-extremist german Muhamed Seyfudin Ciftci (n. 1973), din Landul Saxonia Inferioară (Germania), originar din Brunswick (Braunschweig) organizate de către branşa bosniacă a asociaţiei salafiste germane Einladung zum Paradies (Invitaţie în Paradis), astăzi, dizolvată.
Din nefericire, în cursul lunii februarie 2012 Merah va fi judecat din nou pentru conducerea fără permis a unei motociclete cu care va provoca un accident, rănind involuntar (neintenţionat, din culpă) o persoană.
Motiv pentru care, Curtea prezidată de către Judecătorul Serge Lemoine (fost „decan” al judecătorilor de instrucţie din Toulouse Métropole timp de 20 de ani, decedat pe 25 martie 2017, la vârstă de 71 ca urmare a unei crize cardiace), îl va condamna pe 24 februarie numai la o lună de închisoare cu executare (o „pedeapsă mai mult ca lejeră” în raport cu faptele sale, pentru cei din anturajul său şi „doar simbolică” pentru autorităţile poliţieneşti).

Pentru amenajarea acestei pedepse, Merah urma să se prezinte la TAB (Tribunalul de Aplicare şi Amenajare a Pedepselor) Toulouse, la începutul lunii aprilie, unde un JAP (Judecător responsabil cu amenajarea pedepsei), trebuia să decidă de soarta lui.
Adică, fie să-l încarcereze, fie, să-i propună o alternativă la pedeapsa cu închisoarea.
Ceea ce după cum ştim, din păcate nu s-a mai întâmplat.
În caz contrar, poate că acesta ar fi renunţat la crimele sale.
Cu această ocazie, la tribunal vor fi amintie o serie de elemente biografice, nu neapărat fidele realităţii (asupra cărora nu voi insista aici).
Din informaţiile pe care le deţin (de la oficiali din Ministrului de Interne), în cazierul judiciar al lui Merah ar fi înregistrate 18 infracţiuni delictuale considerate „minore” (violenţă, degradare de bunuri cu violenţă, furt cu violenţă (în bandă organizată), comercializare de obiecte furate, ultraj, rebeliune, conducere fără permis, etc., totalizând 21 de luni de închisoare), dintre care 15 ar fi fost comise în perioada adolescenţei (când acesta era încă minor).
Acesta ar fi fost însă suspectat şi de apartenenţa la reţele de trafic de maşini furate şi revândute în Africa de Nord sau la cele de trafic de stupefiante dintre Franţa şi Spania (prin metodă „go fast”/tehnică utilizată de către traficanţi pentru transportul rapid de droguri sau de alte produse de contrabandă –whisky, ţigări, jeans, articole de sport contrafăcute, etc.).
Chiar şi cu câteva zile înainte de atacul de la Montauban, el ar fi comercializat în cartierul Hers (nu departe de cartierul în care locuia), „jeans Diesel” (care, cum susţinea „ar fi căzut dintr-un camion”).
In decembrie 2011, acesta îşi găseşte rapid o soţie, pe Hizia Myriam (pe atunci în vârstă de 17 ani, o tânăra de origine algeriană) la Blagnac (Toulouse Métropole/regiunea urbană Toulouse), nu departe de cartierul său rezidenţial, cu care se va şi căsători religios pe 15 decembrie 2015, iar celebrarea uniunii dintre cei 2 (cu acordul familiilor acestora) este făcută de către predicatorul islamist franco-sirian Olivier Corel (Abdel Ilat Al-Dandachi-„Emirul Alb”/Abdulilah Qorel născut în 1947 în Siria, venit în Franţa în 1973 pentru studii superioare de farmacie pe care le abandonează), cum am mai menţionat, fondatorul unei comunităţi islamiste cu orientare salafistă în 1987, la Artigat (Departamentul Ariège).
Înainte de a fi naturalizat în 1983, acesta va lucra la Uzina AZF Toulouse ca interimar, ceea ce va perimite anchetatorilor catastrofei industriale din 21 septembrie 2001 de la Uzina de Azot Fertilizant să presupună (cel puţin la început) că aceasta ar putea avea la origine un atentat terorist sinucigaş comis de către Hassan Jandoubi (1966-2001/francez de origine tunisiană), un muncitor necalificat interimar ca şi Olivier Corel, care lucra cu substanţe chimice uşor inflamabile în cadrul uzinei şi ar fi frecventat grupul de la Artigat animat de către acesta din urmă, împreună cu Abdelkader, fratele lui Merah, respectiv, cu un prieten apropiat, împreună cu care se va şi radicaliza în 2000, Senouci El Bechir (care fără să fi avut o „practică religioasă” în Maroc, de unde era originar, a devenit praticant după ce a ajuns în Franţa în 1999, frecventând atât moscheea de Bellefontaine cât şi cea de Château la Toulouse). Acesta din urmă ar fi fost şi cel care a prezentat lui Jandoubi imamul de la moscheea Bellefontaine care va celebra căsătoria religioasă dintre el şi Nadia Mordjana.
Conjectura are la baza dupa cum stim, declaraţia medicului legist de la CHU Purpan-Toulouse, Anne-Marie Duguet care în timpul autpsiei constată că, „costumaţia” (vestimentaţia) lui Jandoubi, ar fi fost una întâlnită în cazul islamiştilor jihadişti kamikaze (slipi suprapuşi peste un corp excesiv de curat, spălat şi cosmetizat), ceea ce sugera ideea „că individul s-ar fi pregătit pentru o relaţie cu Dumnezeul (Allah)”.

Din contra, deşi abdomenul lui Hassan, respectiv, picioarele, prezentau arsuri grave (şi profunde, pe întrega lor suprafaţă), tricoul, respectiv, pantalonii acestuia ar fi fost găuriţi doar în câteva locuri, ceea ce sugera partizanilor atentatului terorist islamist, ideea, că îmbrăcămintea lui ar fi fost schimbată după explozie. In sfârşit, este tot Corel, cel care va celebra căsătoria religioasă în 2011 dintre Zoulikha Aziri, mama lui Merah şi Mohamed Essid, tatăl lui Sabri Essid, un membru activ al grupului islamist de la Artigat.
Din păcate, relaţia dintre Mohammed şi Hizia (a 2-a ca vârstă dintr-o fraterie de patru copii: Nouria în vârstă de 21 de ani, Amina şi Farah cu vârstele de 11, respectiv, 4 ani), n-a fost durabilă, pentru că pe 2 ianuarie 2012, acesta o va aduce înapoi la părinţi ei (la Ismaïl şi Naïma), în sumbrul cartier aeronautic Blagnac, al Métropolei Toulouse (vizitat pe 25 iunie 1965 şi de către Iuri Alexeevici Gagarin/1934-1968, cosmonaut sovietic, primul om care ajunge în spaţiu pe 12 aprilie 1961), un orăşel (cca 25.000 de locuitori) în care este prezentă industria spaţială franceză: Airbus, Aeroscopia (muzeul aeronautic naţional cu 2 exemplare Concorde, deschis pe 14 ianuarie 2015, cu un cost total de 21,21M€, cu peste 200.000 de vizitatori, anual), AéroConstellation, (uzina de asamblare a Airbus A380), dar în primul rând, Aeroportul Internaţional (regionaal) Toulouse-Blagnac (al 6-lea aeroport francez după traficul de pasageri/cca 8,5-9 milioane, anual).
Născută în nordul Franţei, după terminarea primului ani de BEP Sanitar şi social (Şcoală profesională), Hizia renunţă la studii şi rămâne acasă, după ce în cursul anului trecut face o vizită în Algeria (cu ocazia decesului bunicii sale), unde va şi rămâne un timp, iar, probabil, sub influenţă celor din anturajul ei, după revenirea sa în Franţa, renunţă la ţinuta (vestimentaţia) „europeană”, pe care o schimbă cu cea tradiţională musulmană, jilbāb (jilbaab, Jilbeb – rochie largă „din cap până în picioare”), iar ulterior, va purta şi niqāb (niqab/velum – îmbrăcăminte religioasă tradiţională care acoperă capul femeii, în general, musulmane), în ciuda faptului că nici sora ei mai mare şi nici mama ei (deşi sunt practicante), nu sunt „tradiţionaliste” şi decide să se căsătorească.
În acest context, Hizia cunoscându-l pe Merah („un băiat gentil, calm, manierat, surâzător”, „un copilaş care avea nevoie de iubire” după părerea ei), se îndrăgosteşte de acesta şi cu acordul părinţilor ei, se hotăreşte să-şi lege viaţa prin „halal” (căsătorie religioasă) de acesta, pe 15 decembrie 2015, tot prin intermediul Emirului Alb.
În scurta lor perioadă de convieţuire ca soţi (din punct de vedere religios) „sub acelaşi acoperiş” (în apartamentul lui Merah) până pe 2 ianuarie 2012 când se separă (divorţ finalizat conform religiei islamice pe 20 martie şi pe 23 martie, după Hizia), Mohammed, nu pare nici fericit şi nici nu-şi schimbă obiceiurile.
Frecventează aceleaşi cluburi (chiar şi de noapte), aceaşi prieteni din cartier, în schimb, nu-şi lasă barbă şi nu poartă ţinută tradiţională musulmană (ceea ce i-ar fi plăcut lui Hizia), nu frecventa moscheea (nici cea din cartier şi nici alta din Toulouse) şi nici nu invita pe nimeni pe la ei pentru că el nu voia ca alţi bărbaţi să-i vadă soţia.
În ceea ce îl priveşte pe predicatorul islamist franco-sirian Olivier Corel (astăzi în vârstă de 71 de ani), respectiv, pe soţia sa Nadia, (astăzi în vârstă de 65 de ani), îmi aduc aminte, că încă cu un deceniu în urmă (în 2007) au fost în centrul unui (mare) scandal (nu numai regional dar chiar şi naţional), fiind presupuşi şefii unei vaste reţele jihadiste (50-55 de persoane) care recruta tineri voluntari (cu vârstele cuprinse între 25-30 de ani) radicalizaţi, dornici să lupte ca mujahedini (mujahidini) în „Războiul Sfânt” din Irak.
Atunci, pe 15 februarie, 2 magistraţi parizieni antiterorişti (judecători de instrucţie), Jean-Louis Bruguière (iar ulterior Marc Trévidi) şi Philippe Coirre au dat acordul lor pentru anihilarea reţelei şi arestarea soţilor Corel, împreună cu alţi „locotentii” ai lor (Stéphane Lelièvre, Imad Djebali, Mohamed Megherbi, Sabri Essid, Thomas Barnouin şi Anouar el Madhi), în cadrul unei vaste operaţiuni poliţieneşti al SDAT (Subdirectia Antiteroristă) a DCRI.

Ultimii 2, arestaţi pe 12 decembrie 2006 la frontierea irako-siriană au fost extrădaţi pe 13 februarie 2007 autorităţilor franceze.
Fabien Clain, sotia sa Mylène si fratele sau Jean-Michel Clain, alţi membri fideli al grupului (convertiţi la islam), vor fi arestati pe 20 februarie 2008.
Din contra Miloud Chachou, inculpat şi el în dosar, acesta nu a putut fi interpelat, fiind foarte probabil deja în Siria că mujahedin.
Nadia Corel va fi pusă în libertate din lipsă de probe „suficiente” (fiind scoasă de sub urmărire penală), iar restul inculpaţilor au fost judecaţi într-un proces corecţional (Dosarul Artigat), derulat între 3 iunie-9 iulie 2009.
După cum bine ştim însă, Olivier Corel, ar fi jucat un rol (deosebit de) important în radicalizarea fraţilor Merah, Mohammed (n.1988, cel mai mic dintre fraţi), Abdelkader (n.1982) şi Souad (n.1978, cea mai mare dintre fraţi), dar şi în viaţa altor radicalizaţi (deveniţi între timp presupuşi terorişti) care erau mai mult sau mai puţin legaţi de fraţii Merah, cum sunt Sabri Essid, fraţii Clain (Fabien şi Jean-Michel), sau Thomas Barnouin (francez convertit la islam).
Există documente oficiale care atestă faptul că Mohammed Merah (considerat un „monstru” si un „fanatic” de catre Nicolas Sarkozy) nu ar fi solicitat serviciile predicatorului islamist franco-sirian Olivier Corel (fost adept al „Frăţiei Musulmane” şi fondator al Grupului de fundamentalişti-radicali de la Artigat) pentru „halal”-ul său cu Hizia, dar pentru faptul că atât el cât şi sora sa Souad Merah, respectiv, Abdelkader Merah, fratele său mai mare, ar fi întreţinut relaţii strânse (apropiate) cu acesta şi cu toţi „discipolii străluciţi” al acestuia: Fabien (Omar) şi Jean-Michel Clain originari din Insula franceză Réunion (cu statut administrativ de Departament-Regiune francez(ă) Outre Mer, Colectivitate teritorială în emisfera sudică al Oceanului Indian), convertiţi la islam, Fabien fiind cel care ar fi şi revendicat pe 14 noiembrie atacurile teroriste din seară de 13 noiembrie 2015 la Paris în numele Statului Islamic (Daesh), respectiv, Sabri Essid (frate vitreg prin alianţă cu Merah, în urma căsătoriei mamei acestuia cu tatăl lui Essid, oficializată tot de către Olivier Corel) şi Thomas Barnouin (francez convertit la Islam din oraşul Albi, Prefectura Departamentului Tarn, Regiunea administrativă Occitanie), care urmau să devină responsabili (leaderi) cu recrutările mujahidinilor (mujahedinilor) de la Toulouse, combatanţi în „Războiul Sfant” din Irak.
Probabil că şi din acest motiv, puţin timp după atacurile teroriste ale lui Mohammed, Abdelkader este şi el arestat, iar ulterior, inculpat pentru complicitate la crimele comise de către fratele său.
Din punct de vedere calendaristic, în aceaşi perioada în care s-a desfăşurat procesul uzinei AZF Toulouse (24 ianuarie-24 mai 2017) în faţa Curţii Corectionale (compusă din 3 magistraţi) al TGI (Tribunalului de Înaltă Instanţă) Paris, ar fi trebuit să aibă loc, dar în faţa Curţii Criminale Speciale (Juriu Popular format din 7 magistraţi) şi procesul lui Abdlekader Merah (programat pentru 27 februarie-31 martie 2017) fratele lui Moham(m)ed, pentru „complicitate la asasinate teroriste” respectiv, „asociere de răufăcători în legătură cu o întreprindere (organizaţie) teroristă cu scopul pregătirii de acte teroriste”.
Menţionez aici şi faptul că spre deosebire de o Curte cu Juraţi „obişnuită” (Juriul Popular) constituită la nivelul unui departament (judeţ) compusă din 3 magistraţi şi 6 juraţi aleşi de pe listele electorale în Prima instanţa, respectiv, 9 juraţi în Apel (şi competentă să judece toate infracţiunile criminale: viol, răpire şi sechestrare de persoane, trafic de carne vie, tentativă de omor şi asasinat, omor cu premeditare şi asasinat, jaf armat cu sau fără luare de ostatici, crimă în bandă organizată, delapidare şi evaziune fiscală de mare anvergură, etc.), Curtea cu Juraţi „specială” (cu sediul la TGI – Tribunalul de Înalta Instanţa de la Paris) este compusă din 7 magistraţi în Prima instanţa şi 9 magistraţi în Apel, fiind competentă să judece traficul internaţional (tentacular) de stupefiante (droguri dure/de mare risc), precum şi toate actele criminale teroriste comise pe teritoriul naţional, inclusiv, cele care pun în pericol siguranţa naţională (al Statului).
Această Curte, judecă anual între 8-10 dosare, fiecare audienţă putând dura între 5 zile şi 6 săptămâni, în funcţie de gravitatea şi complexitatea dosarului.
În sfaârsit, o notă a DGSI (fosta DCRI până în 2014) din data de 24 decembrie 2009 semnalează (la sesizarea Administraţiei Penitenciarelor) autorităţilor poliţieneşti că în timpul detenţiei sale, Merah, ar fi participat cu regularitate la cursurile religioase de „seară” şi că în 2010, cu ocazia ultimului său sejur în Algeria, acesta ar fi frecventat cursurile şcolii coranice la Mouzaia (wilaya de Blida), iar ulterior, la Tizi Ouzou (wilaya de Tizi Ouzou).

Iar într-un raport mult mai vechi al DRRG (Direcţiei regionale de Informaţii Generale) Toulouse (aparţinând DGSI), încă din 2006, acesta apare într-o fotografie în care este într-o ţinută religioasă (în djellaba) cu un cuţit de măcelar în mâna, în faţa Coranului, iar într-o altă fotografie, în compania lui Sabri Essid (cunoscutul salafist-jihadist, fratele său vitreg prin alianţă în urma căsătoriei acestuia cu mama sa), cu care îl frecventau pe „Emirul Alb” (Olivier Corel) din Artigat.
În consecinţă, secţia de „Străini şi Minorităţi” a DCRG (devenită DCRI în 2008 sub preşedinţia lui Nicolas Sarkozy/2007-2012 şi DGSI în 2014, sub preşedinţia lui François Hollande/2012-2017), încă din octombrie 2006, l-ar fi înregistrat pe Merah în celebrul său Fişier S (al persoanelor căutate, care pot aduce prejudicii siguranţei Statului sau pot pune în pericol securitatea naţională), împărţit în 16 (sub)diviziuni S1-S16.
DRRG Toulouse (condus atunci de catre Christian Ballé-Andui) ar fi intervenit si cu alte notificari legat de „potentialul de periculozitate” al lui Merah, pe 15 iunie 2011, fara ca DCRI sa se fi (auto)sesizat.
Astfel subiectul este înregistrat în (sub)diviziunea corespunzătoare pericolului pe care îl reprezintă pentru societatea civilă (de la 1 la 16).
Merah ar fi fost înregistrat în subdiviziunea 5 (S5).
În 2015, cca 850 de mujahidini (mujahedini) reveniţi din Irak şi Siria ar fi fost înregistraţi în acest fişier S, dintre care 140 rezidenţi (încă) în Franţa ar fi înregistraţi în (sub)diviziunea 14 (S14).
Într-un context în care conform unui raport al fostului Prim-Ministru Manuel Valls (n. 1962, în funcţie în perioada 2014-2016) care datează încă din 24 noiembrie 2015, Fişierul S conţinea cca 20.000 de nume, dintre care cca 15.000 erau membri ar fi ai unor mişcări islamiste (salafiste, integriste, jihadiste, etc.) susceptibili de a călători şi de a furniza asistenţă logistică militanţilor extremişti, radicalizaţi sau în fază de radicalizare.
Restul persoanelor înregistrate în Fişierul S erau terorişti cunoscuţi, fie, membri ai PKK (Partidul Muncitorilor din Kurdistan Partiya Karkerên Kurdistan, fondat în 197 de către Abdullah Öcalan/n.1949 şi Mazlum Doğan/1955-1982, de ideologie naţionalistă kurdă, marxist-leninistă, confederalista, democratică, autonomistă, etc., clasat grupare teroristă turcă de către Turcia, SUA, Canada şi UE), fie, ai mişcării tamile (Sri Lanka, India, Birmania, Malaezia, Singapore, Tailanda), respectiv, a branşei militare Hezbollah (fondată în 1982 de către libanezii Mohammad Hussein Fadlallah/1935-2010 şi Imamul şiit, Cheikh Ragheb Harb/1952-1984, de ideologie islamistă şiită, antisionistă, antiamericană/cca 4.500-5.000 de combatanţi, clasată teroristă de către SUA, Marea Britanie, Canada, Israel, Australia, Olanda şi Consiliul de cooperare din Golful Persic/Arabia Saudită, Kuweit, Emiratele Arabe Unite, Bahrein, Qatar şi Oman, UE şi Liga Arabă/22 de state membre, etc.) sau ale unor organizaţii ecologiste, respectiv, a unor uniuni de suporteri de fotbal (violent) şi membri ai unor organizaţii extremiste (de stânga sau dreapta), etc. [A se vedea pentru detalii articolele autorului:Terorismul nu are religie (Partea I)! Terorismul extremist (de dreapta si de stanga) in Lumea Occidentala; Terorismul nu are religie (Partea II)! Terorismul independentist (separatist, autonomist) in Lumea Occidentala; Criza de identitate a Politiei Nationale Franceze! Asasinarea functionarilor de politie de la Magnanville. Legatura dintre graful sociologic „orientat” al nebuloasei jihadiste franco-belgiene si manifestatiile nocturne ale sindicatelor de Politie; Euro(lumpen)jihadologia virala, moderna. Conexiunea dintre „Gemenii de la Toulouse” si procesul lui Abdelkader Merah, respectiv, atacurile teroriste de la Manchester si Londra.]
Începând cu 1 ianuarie 2015, o listă ai celor înregistraţi în Fişierul S este furnizată Rectoratelor (Şcolare şi Universitare) ale Educaţiei Naţionale (publice), care permite Administraţiei să ia măsuri pentru excluderea elevilor sau studenţilor în faza de radicalizare sau afiliaţi unor orgaznizatii islamiste care pot contribui la radicalizarea lor, etc. (12 cazuri în 2015, 17 cazuri în cursul anului trecut/2016).
Conform unui decret care datează din 29 iunie 2016, Colectivităţile Locale, pot şi ele solicitat serviciilor abilitate ale DGSI consultarea listelor FIJAIT (Fişierul Naţional Automatizat al Autorilor de Infracţiuni Teroriste, un del de „subfisier” S) pentru recrutarea (angajarea) personalului public teritorial.

În acest Fişier S sunt înregistrate „nume sonore”, („remarcabile”) ale Jihadului contemporan (francez), în afară de Mohamed Merah, printre care menţionez pe: Mehdi Nemmouche (n.1985, presupusul autor al atacului terorist pe 24 mai 2014 de la Muzeul Evreiesc din Bruxelles/Belgia); Sid Ahmed Ghlam (n.1991, student algerian, autorul atacului terorist eşuat pe 19 aprilie 2015 la Villejuif şi presupusul asasin a lui Aurélie Chatelain); Ismaël Omar Mostefaï (1985-2015, ucis în fuziada/schimbul de focuri cu poliţiştii pe 13 noiembrie 2015 la Sala de Spectacole Bataclan, cu ocazia atacurilor teroriste de la Paris); Chérif Kouachi (1982-2015) şi Saïd Kouachi (1980-2015), autorii atacului terorist de la Charlie Hebdo (pe 7 ianuarie 2015), ucişi pe 9 ianuarie de către poliţiştii de la GIGN[3] (Grupul de Intervenţie de elită a Jandarmeriei Naţionale) la Dammartin-en-Goële (regiunea urbană pariziană); Amedy Coulibaly (1982-2015), asasinul poliţistei stagiare Clarissa Jean-Philippe (pe 8 ianuarie 2015 la Montrouge) şi autorul atacului terorist de la Hyper Caher Center (de la Porte de Vincennes, pe 9 ianuarie 2015), ucis în timpul asaltului acestuia de către poliţiştii de RAID di BRI (Rigada Antigang, unitate de elită de intervenţie a Poliţiei Judiciare, fondată în 1964); Ayoub El Khazzani (autorul atacului terorist eşuat pe 21 august 2015din trenul de mare viteză Thalys n° 9364 pe ruta Amsterdam-Paris pe Linia de Mare Viteză Nord); Yassin Salhi (asasinul lui Hervé Cornara pe 26 iunie 2015 şi autorul atacului terorist de la uzina de producţie de gaz industrial Air Products and Chemicals din Saint-Quentin-Fallavier/Departamentul Isère, Regiunea Rhône-Alpes –Auvergne) care se siuncide pe 22 decembrie 2015 în ichisoare; Larossi Abballa (asasinul poliţiştilor Jean-Baptiste Salvaing şi Jessica Schneider pe 13 iunie 2016 la Magnanville/Métropole du Grand Paris), ucis în fuziada cu poliţiştii de la RAID, în timpul asaltului locuinţei cuplului (unde se afla baricadat); Adel Kermiche (Abu Jayyed al-Hanafi/n.1997) şi Abdel Malik Petitjean (Abu Omar/n.1996), asasinii Preotului catolic Jacques Hamel (1930-2016) şi autorii atentatului terorist de la Biserica Saint-Étienne (Saint-Étienne-du-Rouvray/Regiunea urbană Rouen), pe 26 iulie 2016, ucişi în fuziada cu poliţiştii de la BRI; Rachid Kassim (n.1987/de origine algerian-yemenită, presupus că ar fi comanditat o serie de atentate teroriste în Franţa, printre care şi cel de la Biserica Saint Etienne); etc. [Vezi pentru detalii: ADIO CHARLIE!; Charlie’s Problem!; Radicalizarea extremistilor-islamisti in mediul carceral!; „Allah(o)u Akbar” (اللأكبر). Partea I; „Allah(o)u Akbar” (اللأكبر). Partea II. Investigatii aprofundate privind atacurile teroriste de la Paris in perioada 7-9 ianuarie 2015; „Allah(o)u Akbar” (الل أكبر). Partea IV. Valul de atentate teroriste din 1995 si consecintele atentatelor din 2015; „Allah(o)u Akbar” (اللأكبر). Partea V. Comentariul Autorului. Atacurile teroriste din Franta si Uniunea Europeana in ultimul deceniu; Atacurile teroriste esuate de la Villejuif (Métropole de Grand Paris)].
În sfârşit, o notificare venită de la DCRG în februarie 2007, alerta DDSP (Direcţia Departamentală a Securităţii Publice) de la Haute Garonne că Moham(m)ed Merah ar fi aparţinut unei reţele jihadiste la Toulouse care ar fi fost anihilată, pentru ca în mai 2007, conform unei alte notificări, acesta să fie „considerat un jihadist radical”.
În plus, în noiembrie 2007 când este controlat la Coll del Pertús (frontiera franco-spaniolă) în proximitatea localităţii La Junquera, acesta declară că se duce în Spania pentru a participa la „zilele islamice” în Catalania (comunitate autonomă şi regiune istorică a Spaniei din 9 septembrie 1932, definită că „realitate naţională” prin noul sau stat de autonomie din 19 iunie 2006).
Este interesant faptul că în ciuda notificărilor serviciilor franceze de informaţii, după încarcerarea lui Merah în decembrie 2007, Administraţia Penitenciară (AP) nu este informată, nici de aceste notificări şi nici de faptul că Marah ar fi înregistrat în Fişierul S.

Probabil că acestea nu aveau nici un interes, pentru că aşa cum vom vedea pe parcurs, n-ar fi fost exclus nici faptul că Marah să fi fost un „indic” (informator involuntar sau nu!) al DCRI (DGSI, din 2014), având în vedere „toleranţa” autorităţilor poliţieneşti faţă de acesta.
În concluzie, EMS-3 (Etat Major de Sécuité-3/Satul Major al Securităţii), serviciu de informaţii al Administraţiei Penitenciare creat în 2004, imediat după atentele teroriste de la Madrid, format din cca 75 de agenţi care supravehează „de aproape”, ca regulă generală, cca 900-950 de deţinuţi, consideraţi ca „periculoşi”: criminali-recidivişti; infractori de drept comun-autori de jafuri atmate sângeroase, în general; islamişti radicali prozeliţi/cca 140-150 din care potenţial terorişti, cca 75-80, independetişti, etc.), serviciul de informaţii al AP, legat organic de DGSI (fosta DCRI) şi de GN (Jandarmeria Naţională) nu acordă atenţie (deosebită) lui Merah.
Motiv pentru care după (e)liberarea acestuia (din penitenciar) în toamna anului 2008 (înainte să fie reincarcerat), el scrie şi trimite bani lui Sabri Essid (fratele său vitreg prin alianţă!) şi solicită un permis de vizită pentru a discuta cu el „tête à tête”.
După reîncarcerarea lui, acesta mărturiseşte fratelui său Abdelkader într-o scrisoare (în cursul lunii februarie 2009) că în timpul detenţiei sale „ataşamentul” său faţă de Allah devine din ce în ce mai profund, care speră „să-i răzbune pe necredincioşi, pe trădători”.
Sa-l „analizam” acum pe Abdekader Merah, fratele lui Mohammed.
Pe scurt, zugrav de meserie (în urma absolvirii unei şcoli profesionale), în timpul adolescenţei, Abdelkader Merah („profund antisemit” conform fratelui său Abdelghani), va comite şi el o serie de delicte, fiind interpelat de mai multe ori, în special pentru violenţă şi trafic de droguri (uşoare).
Misiunile lui interimare în construcţii îi aduc cca 800-850€/lună, când în 2003 este încarcerat timp de 5 luni pentru injughierea (cu mai multe lovituri de cuţit al) fratelui său Abdelghani Merah (n.1977 la Oued Bezzaz langa Souagui, in Algeria, cel mai mare dintre fraţi, fără convingeri radical-salafiste, fost şi el delincvent în tinereţe, fiind condamnat la 4 luni de inchisiare în 1998 pentru comercializare de lucruri furate, victima unui grav accident rutier în 2007 şi autor a cărţii: „Mon frère, ce terroriste”/Fratele meu, acest terorist, Editura Calmann Levy, 2012/240 de pagini-ISBN 9782702144268), pentru „trădare”, datorită căsătoriei acestuia cu o fată de religie mozaică (a unui fost deportat în timpul celui de-al 2-lea Război Mondial), ceea ce de altfel va provoca şi o „drama familială” în Clanul Merah.
În 2005 este condamnat la 2 ani de închisoare dintre care 20 de luni cu suspendare, tot pentru fapte de violenţă.
În 2006 se căsătoreşte religios cu Yamina Mesbah, iar între 2006-2011 va efectua o serie de călătorii prin Orientul Mijlociu (unde va frecventa o serie de instituţii cu profil fundamentalist, islamist-radical şi jihadist, printre care şi Institutul Arab Al Fajr, unde va studia şi Coranul în compania sorei sale Souad, unde se vor întalni şi cu Mohhamed în toamna anului 2011).
Începând din 2007, el nu mai trăieşte decât din RMI/RSA (astăzi – Ajutorul Sicial, cca 550€ astăzi, cu alte alocaţii sociale), îşi lasă barbă, poartă ţinută tradiţională musulmană şi declară că nu-l mai interesează nimic în afară Coranului.
Locuieşte la Toulouse până în noiembrie, când se mută cu soţia sa într-o căsuţă la Autervie, într-o zona periurbană a Departamentului Haute Garonne.
Printre alte bunuri de valoare, poseda şi el o motocicletă Yamaha R1 în valoare de cca 16.000-17.000€, în timp ce, în timpul audierii sale, el declara într-un proces verbal, că oficial, câştiga în jur de 800€/lună ca interimar în construcţii, însă avea de plătit şi o chirie de cca 750€/lună.
Însă, în afară de prestaţiile sociale sau banii câştigaţi din când în când din activităţile lor lucrative (mai mult sau mai puţin legale) pe şantiere, fraţii Merah erau antrenaţi într-o serie de infracţiuni delictuale (furturi de scootere/motociclete şi vehicule-în general 4×4 sau scumpe sau chiar şi de lux prin modul operatoar Carjacking/piraterie rutieră-ameninţarea proprietarului, de regulă cu o armă-albă sau de foc, combinată cu violenţă, pentru a-l convinge să renunţe la bunul lui; jafuri armate, furturi de obiecte de valoare mai mare sau mai mică din spaţii comerciale, depozite, instituţii, etc.), respectiv, activităţi ilicite (comercializarea lucrurilor furate, traficul de droguri uşoare sau de arme, contrabandă cu ţigări şi băuturi spirtoase, în special Whisky din Andorra, cu echipamente sportive de marcă contrafăcute sau cu alte produse prohibite, etc., trafic de vehicule rutiere cu Magrebul, in special cu Algeria şi Maroc), ceea ce le-ar fi permis un trai mult mai decent decât la cel care ar fi avut acces, în mod legal.
Eu cred că aceste venituri cumulate ar fi reprezentat sursa lor financiară principală, atât pentru achiziţionarea bunurilor pe care le posedau, cât şi pentru călătoriile pe care le-au afectuat în Orientul Mijlociu (având în vedere „democratizarea” acestora în ultimul deceniu, mai ales cu apariţi companiilor de aviaţie low-cost) şi nu finanţarea lor de către vreo reţea (organizaţie) teroristă!

După inculparea lui în dosarul fratelui său Moha(m)med, instrumentat de către o serie de magistraţi antiterorişti (Yves Jannier, Laurence Le Vert, Christophe Teissier şi Nathalie Poux, de pe lângă Parchetul Antiterorist al Tribunalului de Înalta Instanţa de la Paris), în special, pentru „furt în bandă organizată” (al scooterului Yamaha T-Max 530cm3 pe 6 martie 2012 şi „complicitate la cele 7 asasinate” (cum telefonul său mobil ar fi fost geolocalizat în proximitatea şcolii Ozar Hatorah), respectiv, pentru „asociere de răufăcători în legătură cu o întreprindere (asociaţie) teroristă în vederea pregătirii de acte criminale” (dat fiind contactul acestuia cu majoritatea membrilor grupului de la Artigat), într-o prima fază a anchetei, părea că Abdelkader va compare (va fi prezentat) în faţă Curţii Corectionale (riscând astfel maximum 10 ani de detenţie criminală).
Însă, după 3 ani şi jumătate de investigaţii, anchetatorii consideră că Mohammed Merah („lupul singuratic/solitar”), ar fi acţionat „în umbra fretelui sau”, Abdelkader (cel care ar fi asigurat acestuia mijloacele logistice pentru comiterea crimelor sale), motiv pentru care Teissier, Le Vert şi Poux, hotaresc trimiterea acestuia în faţa Curţii cu Juati speciale de la Paris („Juriul Popular” format din 7 juraţi-magistraţi şi nu juraţi- „simpli cetăţeni” aleşi de pe listele electorale), ceea ce de altfel, Curtea de Apel Paris va şi confirmă pe 16 martie 2016, justificând prin faptul că noile rezultate ale anchetei ar impune acest lucru.
În acest caz (context), Abdelkader riscă 20 de ani de recluziune criminală.
Curtea de Apel s-ar fi bazat, în special, pe faptul că Abdelkader ar fi fost el unul dintre cei 576 de vizitatori, care din locuinţa mamei sale Zoulikha Aziri, ar fi consultat website-ul „Leboncoin” pe care ar fi fost aleasă prima victima (Sergentul-şef Imad Ibn-Ziaten, de origine marocană şi confesiune musulmană, în vârstă de 30 ani, aparţinând RGP 1/Regimentul 1 de Paraşutism din Francazal, ucis pe 11 martie).
Cu alte cuvinte, în seara zilei de 4 martie 2012, ar fi avut loc 2 consultări ale anunţului făcut de către Imad Ibn-Ziaten, de pe PC de la domiciliul lui Zoulikha Aziri la orele 23h08 şi 23h11.
Deşi ea susţinea (cel puţin la început) că Mohammed şi Abdelkader, copii ei, n-ar fi fost pe 4 martie acasă (la ea), până la urmă, ar fi mărturist că în acea seară, într-adevar (în jurul orei 19h30) ar fi fost vizitat, totuşi, de către acesta din urmă, pe care nu l-ar fi (re)văzut de aoroape 8 luni şi care recunoaşte acest lucru, dar neagă că ar fi stat până seara târziu (după ora 23h00) şi că ar fi utilizat calculatorul mamei sale.
În schimb, acesta nu a putut furniza niciun alibi anchetatorilor pentru noaptea de 4 martie 2012, motiv pentru care anchetatorii n-ar fi exclus faptul că acesta (având cheile apartamentului) s-ar fi putut întoarce în preajma nopţii (fără ştirea mamei sale) pentru a consulta anunţul militarului Imad Ibn-Ziaten pe website-ul Leboncoin.
Într-o conexiune direcă tcu această conjectură, după părerea mea, mai există încă un element „solid” care poate juca un rol important în defavoarea lui Abdelkader.
Este voba de SMS-ul primit de către Mohammed (de la Abdelkader) în seara (noaptea) de 4 martie 2012, în jurul orei 23h01, cu numai câteva minute înainte de prima consultare al anunţului, pe care Mohammed nu l-ar fi citit atunci pentru că telefonul său era închis (acasă la adresa lui din stradă Vigné) sau avea bateria descărcată.
În acest context, fie, Mohammed era acasă la el (şi dormea sau avea alte activităţi), fie, el era plecat de acasă fără să fi luat telefonul cu el.

Astfel, putea să fi fost el la mama lui în jurul orei 23h00 şi atunci Abdelkader n-ar fi fost cel care s-ar fi conectat pe website la anunţul lui Ibn-Ziaten.
Dar, Merah, putea să fi fost şi într-un un club de noapte (de exemplu, cee ce avea obiceiul să facă) şi atunci, ar fi fost Abdelkader la mama lui şi prin SMS-ul trimis, voia să-l ţină la curent pe Moham(m)ed cu ceea ce urmează să facă.
În sfârşit, familia lui Abdelkader Merah, este una dintre rarele de origine magrebină (alături de cea a muzicienilor/muzicanţilor grupului Zebda) care s-a stabilit în complexul de imobile (imobiliar) Raphaël, din cartierul Izards, locuită în principiu, de către „gitans” (echivalentul spaniol ai rromilor noştri), nu departe de Piaţa Faons, un loc de întrunire ai celor sosiţi (străinilor), în general din Africa de Nord şi în partcular din Magreb. (A se vedea pentru detalii ciclul de articole al autorului: Satra).
Încă din copilărie, Abdelkader joacă fotbal şi practica boxul la Clubul Léo-Lagrange, până în 2006, când se căsătoreşte cu Yamina, o fată musulmană (practicantă), purtătoare de vestimentaţie tradiţională (inclusiv al niqab-ului).
Începând din 2007, el ar fi fost deja monitorizat de către DCRG (Direcţia Generală a Informaţiilor Interne) având in vedere „relaţiile pe care le-ar fi avut cu membri filierei jihadiste din Artigat (Departamentul Ariège, Regiunea administrativă Occitanie), dirijată de către predicatorul radical franco–sirian Olivier Corel”.
În cadrul acesteia, ca şi fratele său, Mohamed, suspectul, în cazul celor 7 asasinate comise, ar fi fost şi el în legătură cu Sabri Essid (viitorul „călău” al Satului Islamic/Daesh, tatăl căruia Mohamed era căsătorit cu mama lui, Zoulikha Aziri), arestat la frontiera irako-siriană pe 12 februarie 2007 în Siria (în drum spre Bagdad) şi extrădat pe 13 februarie autorităţilor franceze.
În plus, Abdelkader, care ar fi renunţat la barbă (mare) şi ţinută tradiţională musulmană (djellaba) în favoarea unei ţinute musulmane mai puţin „agresive” („barbă de numai cca 10-14 zile”) şi sportive (purtând un tricou cu culorile Clubului de fotabal l’Olympique de Marseille), contrar lui Mohammed (adeptul mărcilor prestigioase si scumpe Nike, Addidas, Lacoste, Yves Saint Laurent, etc.), l-ar fi întâlnit şi pe Olivier Corel (cunoscut atunci şi sub numele de „Şeic”).
Aşa cum am menţionat mai sus, în iulie 2010, împreună cu soţia sa Yamina şi sora sa Souad, ei pleacă în Egipt pentru a studia într-o şcoală coranică la Cairo, iar după studiile lor religioase el se stabileşte cu soţia sa Yamina, într-o casă la Auterrive (în zona metropolitană Toulouse Métropole, la cca 35-40 de km de centrul oraşului propriu-zis).
În septembrie îl găzduieşte pe Mohammed care se întorcea dintr-un lung „pelerinaj”, în Orientul Mijlociu (Siria, Liban, Turcia, Egipt, Irak, Iordania şi Israel), pentru ca ulterior să plece în Afganistan, via Tadjikistan (ţară muntoasă fără ieşire la mare în Asia Centrală, vecină cu Afganistan).
Pe 18, martie, în seara dinaintea atacului lui Mohammed la Şcoală evreiască Ozar Hatorah, la Toulouse (pe 19 martie), se pare că cei doi fraţi se întâlnesc, joacă fotbal şi petrec seara împreună în familie nu ca nişte fundamentalişti – jihadişti, dar ca buni musulmani francezi, care cred în valorile Republicii şi în valorile democraţiei.
Cu toate că Mohammed Merah, nu accepta autoritatea fratelui său Abdelkader (cu care întreţinea raporturi dificile şi încordate, conform avoctului său, Christian Etelin, care îl asista din oficiu cu ocazia condamnărilor în perioada sa de delincvent juvenil în perioada între 2007-2009) şi chiar susţinea în public că nu are încredere în el, autorităţile responsabile cu anchet au susţinut (şi susţin) că acesta ar fi contribuit şi el într-o mare măsură la radicalizarea lui.

Din contră, reputatul avocat penalist franco – italian Éric Dupond-Moretti (n.1961, devenit celebru pentru numărul record de achitări obţinute în dosarele penale de mare anvergură, în special, criminale, pe teritoriul francez), contestă faptele care îi sunt reproşate lui Abdelkader şi susţine, că nu există nicio probă fiabilă în dosar contra clientului său.
Cu alte cuvinte, că în dosarul acestuia nu există nici elemente incriminatorii fiabile şi cu atât mai puţin ar fi justificat transferul dosarului lui Merah din procedura corecţională, în cea criminală şi în particular, în faţa Juriului Popular Special.
Printre procesele pe care le-am urmărit de aproape şi în care am intervenit (indirect), şi în care Dupond-Moretii a avut un rol capital, decisiv, în urma unor pledoarii magistrale, cca 17 cazuri) pot menţiona:
– procesul din 18 octombrie 2001 al celebrului Gang (Banda) de Roubaix (în activitate între 1993-1996), o grupare de răufăcători apropiată organizaţiei teroriste Al Qaeda (specializată în jafuri armate pentru finanţarea acţiunilor teroriste, în special prin intermediul atentatelor-capcană), cu „nucleul dur” format din francezii Christophe Caze şi Lionel Dumont, căreia se vor asocia Mouloud Bouguelane, Bimian Zefferini, Omar Zemmiri, Seddik Benbahlouli, Saad Elahiar, Nuri Altinkaynak, Amar Djouina, Rachid Souimdi şi Hocine Bendaoui. La proces, în faţă Juriului Popular (Curtea cu Juraţi) Douai (Lille Métropole) Zemmiri (aparat de către Dupont-Moretti, care riscă închisoarea pe viaţă) a fost condamnat la „numai” 28 de ani de recluziune criminală, Bouguelane şi Bendaoui vor fi condamnaţi la 20, respectiv, 18 ani de recluziune criminală, iar Benbahloul la 20 de ani, prin contumacie. Christophe Caze este ucis de către RAID pe 29 martie 1996, în timul asaltului apartamentului în care se ascundea cu complicii săi (care explodează), iar Elahiar, Altinkaynak, Djouina şi Souimdi preferă să ardă de vii decât să se predea. Dumont, arestat pe 15 decembrie 2003 la München şi extrădat în Franţa (în urma unui mandat de arestare internaţional emis contra lui), este condamnat în 2005 la 30 de ani recluziune criminală, maximă în executare (cu 20 de ani de „perioadă de siguranţă), ceea ce în Apel, în 2007 este redus la 25 de ani. Bendaoui este liberat condiţionat sub control judiciar în noiembrie 2011, iar Zemmiri la sfârşitul lunii ianuarie 2011. (A se vedea pentru detalii articolul autorului „Allah(o)u Akbar” (اللأكبر). Partea VI. Comentariul Autorului. Atacurile teroriste de la Oslo si Tunis. Lumpenteroristul).
– Procesul Outreau (în care Dupont-Moretti este avocatul lui Roselyne Godard şi obţine achitarea ei) are la bază un dosar de pedofilie, în care 17 persoane sunt inculpate pentru abuzuri sexuale asupra minorilor în perioada 1997-2000, judecat în Prima instanţă între 4 mai-2 iuliet 2004 în faţa Juriului Popular Saint Omer (Departamentul Pas de Calais) şi rejudecat în Apel, în cursul lunii noiembrie 2005, în faţa Curţii de Apel Paris, iar ulterior, în faţa Curţii de Apel pentru minori de la Rennes, în 2015. Dintre cei 17 inculpaţi, 13 vor fi achitaţi, printre care şi Roselyne Godard (aparat de către Dupont-Moretti), iar 4 vor fi condamnaţi (la pedepsele de 20, 15, 6 şi 4 ani de închisoare), iar 12 copii sunt recunoscuţi de către Justiţie ca victime ale violului colectiv, ale agresiunilor şi abuzurilor sexuale comise de către inculpaţi. Unul dintre cei inculpaţi (achitat, deci nevinovat) se va sinucide în închisoare, înainte de primul proces. (A se vedea pentru detalii articolul autorului: Procesul de pedofilie de la Outreau! Cea mai grava eroare judiciara din istoria tuturor timpurilor. „Capitularea” sistemului juridic francez! )
– Procesul (în Apel) în faţa Curţii cu Juraţi Speciale pe 23 februarie 2006, al asasinatului Prefectului Claude Erignac (pe 6 februarie 1998 la Ajaccio, Insula Corsica). Dupont-Moretii, avocatul lui Jean Castela, condamnat în prima instanţă (împreună cu Vincent Andriuzzi) pe 11 iulie 2003, la 30 de ani de recluziune criminală, obţine achitarea clientului său, care va avea ca efect şi achitarea lui Vincent Andriuzzi, presupuşi amândoi comanditarii asasinatului. În cadrul aceluiaşi proces, începând din 2 martie 2011, Dupont-Moretti este şi avocatul lui Yvan Colonna în faţa Juriului Popular Special (Curţii cu Juraţi Speciale) de la Paris. (A se vedea pentru detalii articolul autorului: Affaire Erignac).
– La procesul (în Apel al) lui Jacques Viguier (profesor universitar de drept la Universitatea Toulouse 1 – Capitole), achitat de către Juriului Popular Haute Garonne, pe 30 martie 2009, iar în Apel pe 20 martie 2010 (în faţă Juriului Popular Târn), Dupont-Moretti, obţine din nou achitarea lui (inculpat pentru uciderea soţiei sale Suzanne Viguier, atunci în vârstă de 38 de ani, care a dispărut fără urmă pe 27 februarie 2000).
– Pe 24 iunie 2011, obţine achitarea lui Loïc Sécher, condamnat în 2003 pentru viol asupa unei minore în vârstă de 13 ani, la 16 ani de recluziune criminală, dintre care inculpatul a şi ispăşit 9 ani, fără să fi fost vinovat. Este vorba de o gravă eroare judiciară (una dintre cele mai grave din istoria erorilor judiciare franceze), cu o indemnizaţie de „reparare” a acesteia cu suma de 797.352€, în timp ce Alice Cohen-Sabban (reprezentând Cabinetul Dupond-Moretii) solicita , în pralabil, suma de 2,4Mil€, iar Agentul Judiciar al Trezoriei (Philippe Billaud) propunea doar 600.000€. Mama acestuia a fost şi ea indemnizată cu 50.000€, iar cei 2 fraţi şi sora lui cu câte 30.000€ fiecare. [Vezi pentru detalii: „Repararea erorilor judiciare în Jurisdicţia franceză” – Investigaţii Jurnalistice în serial –”În umbra vieţii”/Vol.4-7; respectiv, Éric Dupond-Moretti, Loïc Sécher et Julie Brafman (avec la collaboration), Le calvaire et le pardon. Les ravages d’une erreur judiciaire, Michel Lafon, 2013, 301 p. (ISBN 978-2-7499-2033-7, OCLC 863049311].

În ceea ce îl priveşte pe prietenul său Fetha Malki (n.1982, livrator pizza) era cunoscut autorităţilor poliţieneşti şi judiciare, ca delincvent juvenil de drept comun, care în ciuda faptului că poseda un cont bancar „foarte creditor”, n-ar fi desfăşurat niciodată, nicio activitate lucrativă legală (în afară de livrator de pizza şi numai în regim interimar).
Interpelat şi el pe 23 mai 2013, în dosarul Merah, ca şi Abdelkader, este inculpat pentru complicitate la asasinatele lui Mohammed şi este încarcerat în detenţie provizorie la Închisoarea Fleury Mérogis (din regiunea pariziană).
Acesta a fost bănuit că ar fi fost cel care i-ar fi vândut lui Mohammed Merah un pistolul – mitralieră Uzi (israelian) produs în 10 milioane de exemplare într-o serie de versiuni, dezvoltat de către Uziel Gal („Uzi”) – Gotthard Glas (1923-2002) şi produs începând din 1948 de către IMI (Israel Military Industries Ltd), având ca sursă de inspiratie pistolul – mitralieră ceh SA23 si SA25, o armă simplă dar (deosebit de) fiabilă.
Cu toate că fraţii Clain, Fabien (Abu Adam Al-Faransi/astăzi, 39 de ani), respectiv, Jean-Michel (36 de ani) şi Sabri Essid (32 de ani), ar fi jucat şi ei un rol important în radicalizarea lui Mohamed Merah, aceştia, puşi în libertate în 2012, n-au fost nici audiaţi şi nici anchetaţi în dosarul acestuia, ca de altfel nici Mohamed Essid (62 de ani), tatăl lui Sabri devenit în 2011 tatăl vitreg al lui Mohammed, în urma căsătoriei acestuia cu mama sa.
Născut în Franţa (în 1985, de origine tunisiană), Sabri Essid (fost macaragiu, ca si tatăl său, Mohamed), este cel care pe 26 octombrie 2006 va conduce pe Abdelkader Merah şi soţia să Yamina Mesbah la Aeroportul Internaţional de la Bruxelles-Zaventem (cca 30 Mil. pasageri anual, zboruri internaţionale către Africa, Asia, America şi Orientul Mijlociu), care au plecat la Cairo pentru un lung sejur cu scopul de a studia, dar mai ales, pentru a aprofunda Coranul.

În plus, există şi o strânsă legătură între Hélène, prietena lui Essid şi soţia lui Abdelkader, respectiv sora lui, Souad, pe care poliţiştii încearcă să o audieze în 2008, după arestarea principalilor membri al reţelei salafiste al predicatorului Olivier Corel de la Artigat, judecat între 3 iunie-9 iulie 2009 de către Tribunalul Corecţional Toulouse.
Din păcate, nu reuşesc să o localizee (cu toate că Hélène locuia la Souad), iar pe 17 aprilie 2008 când poliţiştii îl interoghează pe Abdelkader, acesta spune că „habar nu are unde ar locui sora sa”.
Pe atunci, nici Souad, nici soţul ei Abdelouahed Baghdali şi nici Abdelkader nu sunt ancheteti în dosarul filierei jihadiste irakiene al lui Olivier Corel.
Din contra, Essid, recunoscut ca salafist-jihadist activ în cadrul grupului de la Artigat, însărcinat cu recrutarea mujahedinilor pentru Irak, este arestat pe 12 decembrie 2006 în Siria într-o ascunzătoare a grupării teroriste Al Qaeda, împreună cu alţi jihadişti înarmaţi (în compania lui Thomas Barnouin, convertit la Islam ca şi Gäel Maurize, Miloud Chahou sau Mohamed Mezerbhi cunoscuţi autorităţilor franceze pentru implicarea lor în filiere jihadiste), la cca 200km de Damasc (capitala Sieiei), la Hama (capitală a Guvernoratului cu acelaşi nume/cca 500.000 de locuitori, teatrul unor afrontări extrem de violente în februarie 1982 dintre Frăţia Musulmană/mişcare transnaţională panislamică su(n)nită, panislamistă, clasată astăzi, jihadist-teroristă, cea mai veche şi cea mai mare organizaţie politică musulmană din lume, înfiinţată în 1928 în Egipt de către Hassan al-Banna/1906 – 1949 cu ajutorul unor angajaţi ai Societăţii Canalului de Suez din Ismailia, ca reacţie faţă de imperialismul britanic din Egipt şi căderea Imperiului Otoman, respectiv, naţionaliştii arabi al partidului socialist al resurecţiei arabe Baath/Baas, stânga siriană şi Armata Siriană a lui Hafez el-Assad/1930-2000, Preşedintele Siriei între 1971-2000, tatăl lui Bachar el Assad, în funcţie în prezent).
Încarcerat şi supus timp de aproape 2 luni şi jumătate unor interogatorii mai mult sau mai puţin violente, împreună cu Thomas Barnouin (cu numele de mujahedin Abdelhakim), cei 2 sunt arestaţi pe 12 decembrie 2006 la frontierea irako-siriană şi expulzaţi în Franţa pe 12 februarie, fiind arestaţi de către autorităţile franceze imediat după coborârea lor din avion şi plasaţi în detenţie provizorie (aproape 2 ani şi jumătate), până la procesul grupului de salafişti al lui Olovier Corel, care va debuta pe 3 iunie 2009 în faţa celei de a 14-a Camere al Tribunalului Corecţional de la Paris, alături de ceilalţi inculpaţi, complici, membri al grupului salafist din Artigat, condamnaţi pe 9 iulie cu pedepse curinse într 6 luni şi ani de închisoare, în care este şi el, Essid, condamnat la 5 ani de închisoare (dintre care 1 an cu suspendare) şi supus ulterior, unei „perioade de probaţiune„ timp de 3 ani.
Eliberat în toamna anului 2010, între 22 octobrie 2011-19 martie 2012, Sabri Essid ar fi avut 63 de convorbiri telefonice cu Mohammed Merah, iar pe 29 martie 2012, el va face parte dintr-o duzină de apropiaţi al acestuia (care împreună cu companionul său şi Souad Merah) va participa la înmormântarea acestuia.

Menţionez aici faptul că, conform declaraţiei lui Fabien Clain, Essid începe să frecventeze moscheea Bellefontaine (cea mai marea moschee, aflată în subdiviziunea administrativă Mirail, cartierul Bellefontaine – Toulouse, avându-i astăzi ca Imami pe Mamadou Daffé şi pe Mohamed Tataï) la sfârşitul anilor 90, iar radicalizarea lui va lua amploare atunci când îl întâlneşte pe Abdelkader Chadli (de origine tunisiană, legat de FIT/Frontul Islamic Tunisian, prin intermediul „reţelei islamite tunisiene germane”, condusă de către Abdelmajid Bekhada, al cărui militant este dar si de GIA/Grupul islamist Armat algerian), care „ţine discursuri radicale şi distribuie casete video cu Bin Laden, invitând tinerii să participe la jihad” (încarcerat până în 1998 pentru prozelitism islamist).
Acest lucru nu-l va împiedică pe Essid să adere la mişcarea Tabligh în 2000, membri căreia frecventau moscheea du Château (Es/As Salam), situat, tot la Toulouse, tot în Mirail, dar în cartierul Reynerie (aproximativ de aceaşi mărime şi aceaşi populaţie ca şi Bellefontaine /cca 13-14.000 de locuitori)
Subliniez aici faptul că, conform hotărârii judecătoreşti din 9 iulie 2009 în dosarul Artigat, este menţionat numele lui Abdelkader Chadli ca fondator al „celulei” jihadiste regionale din Toulouse Métropole şi nu Olivier Corel.
Conducerea acesteia ar fi fost preluată (după plecarea lui Chadli din Franţa în 2000, arestat ulterior în Spania), în regim de „interim” de către Larbi Moulay (în vârstă de 35 de ani pe atunci, algerian, căsătorit, cu 2 copii, stabilit timp de 12 ani la Villeneuve-sur-Lot) şi numai după expulzarea lui din Franţa (pe 14 octombrie 2003), în fruntea acesteia, ajunge, ulterior, Corel.
În ceea ce priveşte povestea francezului Thomas Barnouin, este cu totul alta!
Născut în 1981 în oraşul Albi (cca 85.000 locuitori, Prefectura Departamentului Tarn, Regiunea administrativă Occitanie, sediul general al Episcopului) într-o familie de profesori, fost Martor al lui Iehova inate de a deveni musulman, după convertirea lui la Islam în 1999 (devenind Abdelhakim) şi o radicalizare prin îndoctrinare la începutul anilor 2000 în regiunea Toulouse Métropole (şi în special sub influenţa lui Corel dar şi ai celorlalţi membri al grupului de la Artigat), convins fiind că invazia Afganistanului şi a Irakului de către americani (împreună cu Coaliţia), sunt nedrepte şi pot fi considerate crime „contra umanităţii, în 2003, el pleacă la studii la Universitatea din Medina (Arabia Saudită) pentru a aprofundate religia islamică şi a da „o interpretare personală Coranului, fără ca vreodată să fi dorit să meargă ca mujahedin în Irak” (conform mamei sale Anne-Marie Barnouin).
În contact permanent cu părinţii (pe care îi sună la un interval de cca 2 săptămâni), conform acestora, se pare că, cunştinţele pe care le-a avut în oraşul Sfânt (inaccesibil nemusulmanilor), l-ar fi „influenţat şi convins să se angajeze în jihadul din Irak”.
În 2006, aici intră în legătură cu un intermediar saudian (Abou Hassi), care îl va ajuta să treacă clandestin frontiera dintre Regatul Arabiei Saudite (cea mai mare ţară din Peninsula Arabică, respectiv, vestul Asiei, ţara celor 2 moscheei sfinte Mecca, respectiv, Medina) şi Iordania, de unde un alt intermediar îl va însoţi în zona (de contrabandă) a celor 3 frontiere (Iordania, Irak şi Siria).

Barnouin are noroc pentru că pleacă din Medina cu puţin timp înainte ca serviciile de securitate saudiene să intervină şi să aresteze o serie de jihadişti (mulţi dintre ei europeni convertiţi la Islam), având ca scop să ajungă în Irak pentru a lupta („cu arma în mână”) în cadrul jihadului (ca mujahedini).
Însă datorită convorbirilor efectuate cu ceilalţi membri al grupului de la Artigat, saudienii îl vor repera şi înregistra, iar informaţiile obţinute vor comunica serviciilor de informaţii franceze, care aşa cum am menţionat, pe 15 februarie 2007 vor aresta o serie de membri al Clanului Olivier Corel, judecaţi, ulterior, între 3 iunie 2009 – 9 iulie 2009 şi condamnaţi la pedepse între 6 luni şi 6 ani de închisoare, printre care se află şi Barnouin.
În sfârşit, ajuns în Siria, împreună cu călăuza să, Barnouin se va asunde câteva zile într-o casă abandonată, apoi se întâlneşte cu alţi jihadişti, pentru ca după cca 3 săptămâni de clandestinitate, să ajungă la Hama unde se întâlneşte cu Essid.
Echipaţi cu armament de luptă, ei vor încerca să treacă în Irak, fără să ştie însă, nici pe unde, nici cum (pe jos sau cu ce fel de mijloc de transport) şi nici cu cine (cu „turişti”, contrabandişti sau cu insurgenţi), pentru ca să fie preluaţi acolo de către alţi intermediari care să le indice locul în care să înceapă „lupta contra americanilor”.
Însă, serviciile de informaţii saudiene vor comunica cu omologii lor sirieni şi grupul este anihilat în urma asediuluiclădirii în care se ascundea, cu puţin timp înainte ca acesta să treacă frontieră siriano-irakiană.
Barnouin, este condamnat la 5 ani de închisoare, o pedeapsă mare în raport cu pedepsele celorlalţi membri al grupului de la Artigat.
Imad Djebali („asociatul” lui şi al lui Essid), va fi condamnat la 4 ani pentru rolul pe care l-ar fi jucat în filiera jihadistă de la Artigat.
Mohamed Megherbi (care nu a avut avocat), a fost condamnat la 6 ani de incchisoare (cea mai mare pedepasă), Anouar el Madhi (singurul străin, marocan), a fost sancţionat cu 30 de luni de închisoare (dintre care 24 cu suspendare ) şi 5 ani de interdicţie de teritoriul naţional).
În sfârşit, contra lui Miloud Chachou (care nu era prezent la proces, fiind probail în Irak), a fost pronunţată aceaşi sancţiune penală ca şi contra lui Fabien Clain, respectiv, Thomas Barnouin, adică 5 ani de închisoare cu executare.
Merită de subliniat aici faptul că este greu de imaginat cum o „adunătură ad-hoc” de tineri radicalizaţi „de cartier”, marginalizaţi (într-un fel sau altul), amatori de „senzaţii tari” dar diletanţi îndoctrinaţi către predicatorul Olivier Corel, fără niciun fel de pregătire de luptă, fără niciun fel de tennică de apărare, şi-au putut imagina că vor putea lupta ca mujahedini într-un război dur, care numai „sfânt” nu era, pentru o cauză, mai mult sau mai puţin, pierdută!

În ceea ce îl priveşte pe Fabien Clain (Omar, respectiv, Abu Adam Al-Faransi/n.1978) jihadist din Insula Réunion (Colectivitate teritorială franceză în Oceanul Indian), crescut la Alençon (Departamentul Orne, Regiunea administrativă Normandia), fost cântăreţi şi compozitor amator de muzică rapp in tinereţe (împreună cu fratele său Jean-Michel), considerat creierul filierei de recrutare al „lumpenmujahedinilor” din Artigat, acesta era supravegheat de către serviciile de informaţii franceze deja după atacurile teroriste din 2001 în SUA.
Este el cel care, în numele organizaţiei teroriste Daesh (Statul Islamic), în calitate de „purtător de cuvânt” al acesteia, ar fi revendicat atacurile teroriste de la Paris pe 13 noiembrie 2015 (în care 130 de persoane au fost ucise şi 352 rănite).
Cu un Brevet de Studii Profesionale în metalurgie (şcoală profesională), dublat de un curs pentru adulţi în instalaţii sanitare, o perioadă lucrează în regim interimar pe diferite şantiere (de construcţii, cu precădere), iar în 1998, Mylène devine companionul său, cu care va avea 3 copii.
Convertit la Islamul radical între 1999-2000 în cartierul Mirail (Toulouse Métropole, împreună cu fratele sau Jean-Michel), el va petrece, împreună cu soţia sa Mylène, practicantă, purtătoare de niqab (pe care o cunoaşte încă din şcoala primară), ca de altfel şi soţia lui Jean-Michel, 2 luni de „specializarei” (în cursul anului 2005), la Artigat, la predicatorul Olivier Corel.

Începând cu 2008 Fabien Clain este pus sub supraveghere pentru că ar avea contacte cu islamiştii din Fâşia Gaza (regiune din Orientul Mijlociu, parte a Palestinei istorice în sudul coastei de est a Marii Mediterane, care conform înţelegerilor în urma acordurilor de la Oslo, este, alături de o mare parte a Cisiordaniei, una din cele două componente teritoriale ale entităţii statale ale administraţiei de jure a Autorităţii Palestiniene) şi în special cu Armata Islamică.
Este considerat ca unul dintre cei care ar fi avut un rol determinant în radicalizarea lui Mohammed Merah şi Sabri Essid (pe care l-a întâlnit la vârstă de de 16 ani) şi asupra căruia „ avut o mare influenţă religioasă”.
Nu rareori spunea în predicaţiile lui fidelilor săi: „Dumnezeul (Domnul) a creat 73 de grupuri de musulmani şi 72 dintre ele vor ajunge în Iad, crezând că ar fi în grupul celor care scapă”.
Ca şi Thomas Barnouin, în dosarul Artigat judecat între 3 iunie-9 iulie 2009, el este condamnat la 5 ani de închisoare pentru asocierea lui la o reţea de răufăcători în legătură cu o întreprindere (asociaţie) terorissta cu scopul de a instigă la comiterea de atacuri armate”.
Acesta îşi execută pedeapsa la Închisoarea Fleury-Mérogis (din regiunea pariziană înregistrat cu n°374580).
Eliberat în 2012, se va muta la Alençon, într-o zonă cu case şi verdeaţă, unde se „hotăreşte să ducă o viaţă liniştită”!
Predă cursuri de limba arabă, respectiv, religie islamică şi infinteaza o mică societate prin intermediul căreia comercializează produse naturiste şi dietetice.
Dar nu rezistă tentaţiei şi nu se poate abţine de a nu face prozelitism islamist, de a nu face propagandă jihadistă şi mai ales de a nu căuta mujahedini pentru Irak şi ulterior pentru Siria.
Mai mult predicator (propagandist), decât om de acţiune (adică „incitator de tineri pentru jihad”, nu pentru „a participa el însuşi la jihad”) se mută la Toulouse, înainte de a părăsi Franţa în martie 2015 (împreună cu famalia sa-soţia sa Mylène şi cei 3 copii, respectiv, fratele sau Jean-Michel cu soţia sa Dorothée), la anunţul făcut în primăvară anului 2014, de către Daesh (Statul Islamic) în care acesta invită europenii (şi în special, musulmanii) radicalizaţi să se înroleze în rândul „forţelor sale armate”, pentru a se angaja ca mujahedin în Războiul Civil din Siria (declanşat după „Primăvara Arabă”, în desfăşurare din 15 martie 2011), contra lui Bachar el Assad şi contra Coaliţiei Internaţionale, condusă de către americani.

El este urmat şi de care Sabri Essid cu soţia sa şi cei 4 copii ai lor.
De altfel, este el cel care într-o înregistrare video de propagandă al Statului Islamic din primăvară anului 2015 (cu puţin timp după sosirea lor în „Califat”), apare cu băieţelul sau Ryan în vârstă de 9 ani care execută un ostatec!
Înainte de a pleca defintiv din Franţa, în regiunea pariziană frecventează moscheea Al Rawda din Şoseaua Monmousseau (Stains, Departamentul Seine Saint Denis, Métropole du Grand Paris), care va fi închisă din motive administrative în 2016, alături de încă una la Clichy-sous-Bois (tot din Seine Saint Denis), respectiv, alte 2: El Islah din Villiers-sur-Marne (Departamentul Seine et Marne), frecventat un timp şi de către Amédy Coulibaly, ucigaşul poliţistei stagiare Clarissa Jean-Philippe, pe 8 ianuarie la Montrouge şi teroristul de la Hypper Caher Center (evreiesc) pe 9 ianuarie 2015 la Paris, „asociatul” fraţilor Chérif şi Saïd Kouachi, teroriştii de la Charlie Hebdo pe 7 ianuarie 2015, respectiv, Ecquevilly (Departamentul Yvelines), fiind consiserate ca lăcaşuri de cult care instigă la ură rasială şi favorizeza radicalizarea tinerilor musulmani datorită prozelitismului islamist-jihadist pe care îl promovează.
Pe 22 septembrie 2016 (în jurul orei 21h30), sora salafistă a lui Clain, Anne-Diana Clain (în vârstă de 41 de ani, cunocută şi şi ca „vocea juhadului”) şi cel de-al 2-lea soţ al ei tunisianul Mohammed Amri (contra căruia a fost emis un mandat de arestare, cu o puternică influenţă religioasă asupra clanului Clain) sunt arestaţi (împreună cu cei 4 copii ai lor) pe aeroportul Roissy-Charles de Gaulle, fiind expulzaţi din Turcia, după interpelarea lor pe 1 iulie.

Anne-Diana şi băiatul ei de 16 ani au fost audiaţi de către poliţiştii de la DGSI (fosta DCRI până în 2014), iar ceilalţi 3 copii cu vârstele de 10, 9 şi 13 ani au fost preluaţi de către Serviciul social al complexului aeroportuar.
Ei ar fi părăsit Franţa, ceva mai târziu decât Fabien şi Jean-Michel, în vara anului 2015 (în cursul lunii august, într-un vehicul), trecând prin Italia şi Grecia, probabil, tot cu scopul de a ajunge la ei în Siria, în „Califatul” Statului Islamic.
În sfârşit, Olivier Corel, deşi era cunoscut de către serviciile de informaţii franceze, în special DST (Direcţia de Supraveghere al Teritoriului, integrat împreună cu DCRG/Direcţia Generală a Informaţiilor Interne în DCRI în 2008, devenită DGSI în 2014), că un fost responsabil importantant (şi „periculos”) al „Frăţiei Musulmane” siriene în Franţa, un fost adept al Uniunii Islamice a Mujahedinilor din Afganistan (în timpul războiului ruso-afgan/27 decembrie 1979 – 15 februarie 1989 şi un susţinător a organizaţiei politice islamistre HIG (Hezb-e-Islami Gulbuddin, fondat în 1977, de către Gulbuddin Hekmatyar/n.1947, om politic şi militar afgan, fost şef al Guvernului, considerată teroristă de către SUA, Marea Britanie şi Canada), care întreţine legături cu membri organizaţiei Hamas (mişcare de rezistenţă islamică palestiniană cu branşa armată activă în Fâşia Gaza, fondată în 1987 de către Sheikh Ahmed Yassin, Abdel Aziz al-Rantissi et Mohammed Taha, foşti membri a Frăţiei Musulmane), precum şi cu militanţii reţelei Al Qeda, în procesul desfăşurat între 3 ianuarie -9 iulie 2009 în faţa celei de a 14-a Camere Corectionale de la Paris, acesta este achitat, „în beneficiul îndoielii”, conform documentelor din dosarul de instrucţie!
El intră în contact telefonic cu Mohammed Merah pe 22 decembrie 2011, 1 şi 3 ianuarie 2012, după ce pe 15 decembrie oficiază căsătoria religioasă dintre aceste şi Hizia.
În noiembrie 2014 este arestat în dosarul atacurilor teroriste comise de către Merah, dar este disculpat şi eliberat fără niciun fel de urmări, afirmând că l-ar fi întâlnit pe acesta, ultima dată, cu cca 10 zile înainte de a comite primul său atac terorist la Toulouse (pe 11 martie 2012), ocazie cu care ar fi discutat de procedura de divorţ în Islam (în legătură cu Hizia, de care, în fapt, Merah s-ar fi şi despărţit deja pe 2 ianuarie 2012, când a dus-o înapoi la părinţii, ei la Blagnac).
Interesant este faptul că în timpul audiţiei, Corel, deşi susţinea că nu ar fi avut niciun fel de cunoştinţă de intenţiile criminale ale lui Merah, acesta ar fi refuzat (categoric) să-l condamne pentru actele sale teroriste, ucigaşe.
Pe 24 noiembrie 2015, cu 11 zile după sângeroasele atentate de la Paris (pe 13 noiembrie), „moşia” lui Corel din Artigat face obiectul unei percheztii „aprofundate” la care participa cca 60 de jandarmi cu 2 elicoptere, însă aceştia nu găsesc nimic compromiţător, decât de o puşcă de vânătoare pentru care predicatorul n-ar fi avut permis (autorizaţie).
În concluzie, pe 25 noiembrie 2015 el este condamnat la 6 luni de închisoare cu suspendare pentru detenţie ilegală de armă (cu arest la domiciliu), în regim de urgenţă („comparution imédiate” – ca urmare a unui „flgarant delict”), de către Curtea Corecţională al Tribunalului Foix (Prefectura Departamentului Ariège, Regiunea administrativă Occitanie).

Nici Mohamed Essid, tatăl natural al lui Sabri Essid şi tatăl vitreg ai fraţilor Merah (în urma căsătoriei cu mama lor Zoulikha Aziri), nu ar fi fost un musulman radical, un fundamentalist, un integrist, în Tunisia la Monastir, de unde este originar.
Astăzi, în vârstă de 62 de ani, el soseşte în Franţa la începutul anilor 1980 ca muncitor în construcţii pe şantierele de la Toulouse Métropole, unde lucrează că macragiu (meserie pe care ar fi transmis-o şi fiului său Essid, cu toate că acesta a preferat jihadul).
Naturalizat francez la începutul anilor 2000 (ca musulman bine integrat în Franţa, polticos, fără barbă, fără vestimentaţie tradiţională musulmană, care se exprima corect în limba franceză, fără semne exterioare de integrism), el va adera, brusc şi pe neaşteptate, la islamul radical.
Ca şi membri Clanului Merah, el călătoreşte mult, iar lifestyle-lul său este net superior veniturilor pe care le declara la Administraţia Fiscală, ceea ce va atrage atenţia autorităţilor poliţieneşti.
Conform OCRGDF (Oficiul Central de Reprimare a Marii Delincvenţe Financiare, creat în 1990, după cel de –al 15 – lea Summit G7– al celor 7 state cele mai dezvoltate ale lumii/14-16 Iulie 1989 de la Grande Arche-Cartierul de afaceri parizian, cel mai mare în Europa) însărcinat cu lupta contra evaziunii fiscale şi spălării banilor, respectiv, contra escrocheriilor şi finanţării terorismului, care a făcut investigaţii legate de situaţia meteriala (financiară) a cca 30 de persoane din anturajul Clanului Merah (familia Merah, Olivier Corel, fraţii Clain, familia Essid, etc.), toţi erau într-o sitruatie asemănătoare, adică, fie lucrau în interim (şi erau prost plătiţi), fie erau asistaţi social (sub o formă sau altă), însă aveau un nivel de trai cu mult peste cel pe care şi-ar fi putut permite, conform declaraţiilor lor fiscale.
Ca serviciu special al SDLCODF (Subdirecţia de luptă contra criminalităţii organizate şi a delincvenţei financiare) din cadrul DCPJ [4] (Direcţia Centrală a Poliţiei Judiciare, creat în 1907) aparţinând DGPN (Direcţia Generală a Poliţiei Naţionale), OCRGDF, are şi rolul de a coordona acţiunile serviciilor de poliţie şi de jandarmerie în colaborare cu Europol şi Interpol, dar în special cu TRACFIN (Tratamentul Informaţiilor şi Acţiunilor contra Circuitelor Financiare Clandestine, membru al grupului Egmont, un forum de informaţii înfiinţat la Bruxelles), creat prin legea n° 90-614 din 12 iulie 1990 ca organism public al Ministerului Economiei şi Finanţelor de anchetă dministrativa, (decretul n° 2006-1541 din 6 decembrie 2006), compus din cca 100 de agenţi, care activează în cadrul a 2 departamente: DARI (Departamentul de Analiză, de Informare şi de Informaţii compus din 3 diviziuni, care asigură integrarea, orientarea şi valorizarea informaţiilor, relaţiile cu specialiştii, precum şi schimburile cu omologii străini al serviciului), având în componenţa lor şi doi ofiţeri de legătură de la DGDIAPR (Direcţia Generală a Vămilor şi a Drepturilor Indirecte, respectiv, a Autorităţii Prudenţei şi Rezoluţiei), respectiv, DE (Departamentul de Anchete, compusă şi el din 3 diviziuni care asigură investigaţiile aprofundate necesare tratamentului informaţiilor în cadrul căruia funcţionează şi 2 unităţi specializate în tematica fraudelor financiare în sectorul jocurilor de noroc şi al transferului de fonduri), respectiv, 2 celule specializate: CTAFT (Celulă de Tratament a Afacerilor Financiare asociate Terorismului), respectiv, CAS (Celulă de Analiză Strategică), care exploatează (conform art. L.521-23 şi R.561-33 ; L.561-26, L561-27, L. 561-31 şi 561-29 din CMF-Codul Monetar şi Financiar) informaţiile disponibile în vederea spălării capitalului (banilor), în cadrul căreia sunt afectaţi şi 3 ofiţeri de legătură, câte 1, de la PN (Poliţia Naţională), GN (Jandarmeria Naţională) şi OCRGDF).
Menţionez aici şi faptul că, majoritatwea informaţiilor pe care le primeşte TRACFIN provin din mediul bancar (cca 80%), dar ele sunt furnizate şi din sectorul jocurilor de noroc (cca 6-8%), din sectorul imobiliar (3-5%), etc, iar majoritatea dintre ele sunt delicte primare (peste ½), dismulări (25-27%), plasare de fonduri (cca 12-14%), etc. şi numai între 1-1,5% din sectorul terorismului şi atentatelor. [Vezi pentru pentru detalii: Investigaţii Jurnalistice în serial – „GIR şi TRACFIN, rolul şi importanţa lor în combaterea criminalităţii economice” – „Investigaţii Social-Economice”/Vol 8-9].

În sfârşit, OCRGDF, a reuşit să obţină informaţii şi despre trecutul ceva mai „îndepărtat” al lui Mohamed Essid, înainte să devină „membru” (prin alianţă) al Clanului Merah.
În câţiva ani, acesta s-ar fi căsătorit religios cu 2 femei, băieţii cărora vor deveni combatanţi (luptători, mujahedini) în cadrul (d)jihadului („datorie religioasă în sânul religiei islamice şi al babismului”/mişcare religioasă persană în perioada 1844-1852).
Este vorba de mama lui Sabri Essid, respectiv, de mama lui Fabien Clain, urmate de mama lui Mohamed Merah!
Sa revenim acum la procesul lui Abdelkader Merah si Fettah Malki care s-a derulat recent, în perioada 2-30 octombrie 2017.
În principiu, Abdelkader a fost acuzat de faptul că ar fi contribuit de manieră activă la îndoctrinarea fratelui său Mohammed (cu islamismul radical) prin intermediul Grupului de la Artigat (al lui Olivier Corel) și că l-ar fi asistat (ajutat) pe acesta urmă să fură scooterul pe care urma să-l folosească în atacurile sale teroriste.
Subliniez faptul că scooterul pe care Mohammed ar fi comis atacurile sale teroriste, furat pe 6 martie cu complicitatea lui Abdelkader Merah și a lui Walid Larbi-Bey (identificat mai târziu), conform declarației lui Abdelkader, cei 2 nu l-ar fi încurajat pe Mohammed în comiterea actului infracțional.
Din contră, în ciuda faptului că aceștia s-ar fi opus, Mohammed (fără acordul lor) ar fi coborât din mașina în care se aflau, întocmai, cu acest scop.
Menționez aici că din păcate, Larbi-Bey nu a putut fi audiat în timpul anchetei, penru că, cu puțin timp după asasintale lui Merah, între 8 decembrie 2013 –15 august 2014, tot la Toulouse, în Izards (cartierul copilăriei fraților Merah), în urmă unor răfuieli (legate de „departajarea” teritorială) dintre bande rivale de traficanți de stupefiante (de cocaină) au loc mai multe atacuri ucigașe, în care 4 tineri sunt executați, printre care și Walid Larbi-Bey (atunci în vârsta de 29 de ani), pe 14 august 2014, la Beauzelle (Toulouse Métropole), în fața domiciliului prietenei sale (însărcinată în luna în luna a 9-a), în timp ce îsi gara vehiculul sau BMW Seria3.

Acesta ar fi scăpat miraculos și dintr-o fuziadă (schimb intens de focuri) dintre traficanți, pe 4 decembrie în față unei tutungerii în același cartier.
De asasinarea acestuia este suspectat Mehdi V. (în vârstă de 22 de ani), acesta însa este lăsat în libertate din lipsă de „probe suficiente”.
Conform avocatului său Pierre Dunac, acesta (inculpat de altfel pentru „omucidere în bandă organizată, furt cu efracție în recidivă și transport de arme”) n-ar avea nimic de-a face cu reglările de conturi dintre cartierele Reynerie, Borderouge și Les Izards.
Dar șirul execuțiilor debutează pe 1 decembrie 2013, când Nabil Benani (un tânăr în vârsta de 18 ani, fără cazier judiciar), un brutar-ucenic este rănit grav cu o rafală de gloanțe de kalașnikov pe strada Chamois în fața blocului G.
El moare peste 3 zile la spitalul universitar din Toulouse.
Doi suspecți pentru asasinat în bandă organizată sunt arestați în aprilie 2015, dar din lipsa tot din lipsă de „probe insuficiente”, aceștia vor fi puși în libertate.
Conform avocatului Stella Bisseuil al familiei lui Miloud Nemar (în vârsta de 25 de ani) o victimă colaterală în fuziada (dintre traficanți rivali), pe 21 ianuarie 2014, în fața pizzeriei (cafenelei) Milano (în proximitatea șoselei Launaguet), datorită unei „legi a tăcerii” care „domnește” (de frică) în majoritatea cartierelor populare, Poliția ar fi în imposibilitatea identificării asasinilor.

În sfârșit, pe 15 august 2014 Mehdi El Aouamad (în vârsta de 25 de ani) este ciuruit cu mai multe gloanțe în fața unei cafenele turcești din Piața Milano (în cartierul Mirail) și va deceda câteva ore mai târziu la spital.
Mehdi El Aouamad și Walid Larbi-Bey, au frecventat școala Ernest-Renan și erau prieteni buni cu Mohammed Merah, comitând împreuna (în grup) multe dintre infractinile lor.
Condamnat pentru mai multe furturi (dar și jafuri) în bandă organizată, și încarcerat de multe ori în perioada 2006 – 2014, Walid Larbi-Bey îl acuză pe prietenul său de copilărie Mehdi El Aouamad (unul dintre administratorii pizzriei Milano), că ar fi încercat să-l ucidă.
Pe 8 decembrie când este ucis Nabil Benani, se pare că ar fi fost vizat co-administratorul pizzeriei Milano (prietenul lui El Aouamad), iar Larbi-Bey este bănuit că ar fi fost el autorul asasinatului, motiv pentru care pe 17 decembrie 2013 este inculpat și incarcerat.
Însa, pe 21 ianuarie, 2 bărbați purtând cagule fac irupție cu violență în cafeneaua Milano și deschid focul ucigând un client, pe Miloud Nemar și rănind alte 2 persoane.
În urmă unor verificări, Walid Larbi-Bey (n.1984 în Algeria), care avea alibi solide pentru fuziada din fața blocului G (fiind filmat în timpul crimei de către o videocameră de supraveghere la postul de control – taxare la intrarea pe autostrada la Montauban), iar în timpul fuziadei de la cafeneaua Milano era încarcerat, motiv pentru care, pe 23 mai 2014, acesta este pus în libertate condiționată tsub control judiciar.
Din nefericire pentru el, bănuit de către rivali că ar fi fost el cel care a comanditat cele 2 atacuri (în care sunt uciși Nabil și Miloud), el este ciuruit cu 15 de gloanțe pe 14 august 2014, iar ziua următoare și prietenul acestuia din copilărie, El Aouamad (cu 6 gloanțe trase cu un kalașnikov).
Ca urmare a celor 2 asasinate, 7 suspecți (cu vârstele cuprinse între 25 – 35 asistați de către avocatul Alexandre Parra Bruguière) vor fi arestați de către polițiștii de la SRPJ (Serviciul Regional al Poliției Judiciare) Toulouse și GIPN (Grupul de Intervenție de elită al Poliției Nationale care intervine în situaţiile de criză: luare de ostatici, acte de terorism, revolte în mediul carceral, etc., creată în 1972), dar aceștia vor fi eliberați, tot din lipsa de „probe suficiente”.

În sfârsit, Abdelkader Merah contrar asteptarilor celor prezenti în sala (inclusiv ai membrilor Curtii Criminale) dupa 4 saptamani de audienta „n-avea nimic de spus” în fata Avocatului general al acuzarii (reprezentând Ministerul Public) Naïma Rudloff , respectiv, ai Juratilor Curtii si cu atât mai putin victimelor familiilor îndoliate (ai celor ucisi): „Eu sunt Abdelkader Merah si nu fratele meu, Mohammed Merah. (…). Spun si repet ca eu nu am absolut nimic de-a face cu asasinatele fratelui meu” (Mohammed Merah).
Din contra, Fettah Malki (care nu se considera un terorist, doar un simplu delincvent de drept comun în recidiva), care nici macar nu este un musulman practicant (si nici n-ar fi frecventat vreo moschee) s-a aratat „ceva mai uman” si sensibil la suferinta rudelor victimelor lui Merah (caruia i-a vândut arma cu încarcatoare si cartuse, respectiv, vesta antiglont): „Sunt înduoisat profund pentru victime si familiile lor (…) Niciodata nu-mi voi putea ierta gresala facuta. (…) Îmi pare rau pentru ceea ce am facut si regret din inima, dar nu mi-am imaginat ca Mohammed va va comite o asemenea atrocitate. Ceea ce s-a îrâplat este teribil, dureros. De 5 ani sufar pentru asta, enorm. Am fost tratat ca un terorist, ca un ucigasi de copii, acest lucru nu-l pot accepta Domnule Presedinte. Înteleg durerea rudelor victimelor si le cer iertare ”.
Avocatii inculpatilor, Eric Dupont – Moretii, Antoine Vey si Archibald Celeyron ai lui Abdelkader Merah si Edouard Martial, respectiv, Christian Etelin (care l-a aparat în repetate rânduri si pe Mohammed Merah, inclusiv, complicii sai din cartier în diferite dosare infractionale corectionale) ai lui Fettah Malki, solicitau achitarea clientilor lor, în timp ce Naïma Rudloff solicita în pledoaria sa din 30 octombrie pedeapsa cu închisoarea pe viata, cu 22 de ani de siguranta contra lui Abdelkader Merah (maxima), înainte sa puna întrebarea: „Este acesta fratele unui martir sau complicele unui asasin de oameni si copii, pe care l-a îndoctrinat?” (…). Abdelkader Merah l-a fabricat pe Mohammed Merah. Rolul sau este determinant în trecerea la act al fretelui sau. (…).” si 20 de ani de recluziune criminala cu o perioada de siguranta de 2/3 din pedeapsa (maxima) contra lui Fettah Malki.

Pe 2 noiembrie 2017, Curtea cu Jurati Speciala prezidata de catre Frank Zientara, anunta verdictul (în care juratii au raspuns la cele 82 de întrebari): „numai” 20 de ani de recluziune criminala cu 2/3 din pedeapsa ca perioada de siguranta contra lui Abdelkader Merah, respectiv; „numai” 14 ani de recluziune criminala, tot cu o perioada de siguranta de 2/3 din pedeapsa pentru Fettah Malki.
Asa cum putem constata, aceste sanctiuni sunt mult mai mici, decât cele pe care le-a solicitat Avocatul general Naïma Rudloff, adica maxime pentru fiecare inculpat.
Din contra, în privinta sanctiunii penale solicitate contra lui Abdelkader Merah, în cazul în care Curtea nu a retinut „compliciatea la asasinat”, doar numai „asociere de raufacatori în legatura cu o organizatie (întreprindere) terorista, ca de altfel si în cazul lui Fettah Malki pedeapsa maxima era „doar” de 20 de ani de recluziune criminala atunci când Mohamed Merah a comis asasinatele sale islamiste, care însa dupa promularea noii legi antiteroriste, pe 3 iunie 2016, a fost majorata la 30 de ani de recluziune criminala (pedeapsa maxima în executare).
În concluzie, Abdelkader Merah a fost sanctionat cu pedepasa maxima în cazul „asocierii de raufacatori în legatura cu o întreprindere (organizatie, grupare, etc.) terorista, având in vedere rolul pe care acesta ar fi jucat în îndoctrinarea si radicalizarea fratelui sau si complicitatea acestuia la furtul scooterului utilizat de catre acesta în asasinatele sale, iar Fettah Malki, cu o pedeapsa ceva mai mica, având în vedere faptul ca acesta ar fi contribuit de maniera indirecta la asasinatele lui, vânzandu-i acestuia pistolul mitraliera Uzi cu încarcatoare si cartuse, respectiv, vesta antiglont, pe care le detinea de maniera ilegala, ca urmare a unui trafic (interzis) de armament, in care personal ar fi fost implicat.
În plus, acesta ar fi virat si bani pe contul unui complice al lui Mohammed Merah pentru achizitionarea unor bijuterii obtinute de catre acesta din urma (cu complicele sau) într-un jaf armat.
Presedintele Curtii Frank Zientara a justficat verdictul în felul urmator: „Nici in timpul instrumentarii dosarului si nici la proces nu au fost aduse argumente suficiente care sa puna în evidenta un ajutor direct (fiabil) din partea lui Abdelkader Merah fratelui sau Mohammed, care întotdeauna a actionat singur în comiterea crimelor sale. El singur îsi închiria vehiculele si boxele sale, iar investigatiile nu au resit sa probeze ca Abdelkader ar fi contribuit la achizitionarea arsenalului militar al lui Mohammed. Nimic nu permite (în termeni rigurosi) sa afirmam ca Abdelkader ar fi consultat pe 4 martie 2012 între orele 23h08 – 23h11 anuntul facut pe site-ul „Le Bon Coin” de catre Imad Ibn Ziaten. În timpul primului asasintat Abdelkader juca fotbal. Nu exista nicio proba conform carei Abdelkader ar fi realizat sau ar fi contribuit la realizarea înregistrarii video de revendicare a lui Mohammed. În concluzie, Abdelkader Merah putea sa nu fi fost la curent cu intentiile criminale ale fratelui sau când i-a acordat sprijin în furtul scooterului T-Max”.
Acesta a precizat, ca amandoi inculpati ar fi fost sanctionati „corect” cu pedeapsa maxima prevazuta de lege, pentru complicitatea lor, indirecta, la asasinatele comise de catre Mohammed Merah.

COMENTARIUL AUTORULUI

Din pacate, niciunul dintre procese „nu s-a rdiciat la nivelul asteptarilor”, nici ai acuzatorilor (Parchetul, Avocatul General al Ministerului Public), nici ai inculpatilor (GPN, Serge Biechlin – fostul director al Uzinei AZF Toulouse, Abdelkader Merah si Fettah Malki), nici ai avocatilor apararii si poate nu în ultimul rând nici ai partii civile, respectiv, ai opiniei publice.
Cu alte cuvinte, ambele procese „au fost un adevarat dezastru”, ca de altflel si evenimentele care le-au generat „Explozia turnurilor gemene ai Uzinei AZF Toulouse” pe 21 septembrie 2001, respectiv, „Atacurile teroriste de natura islamista ale lui Mohammed Merah” în zilele de 11, 15, 19 martie 2012.
Ca urmare, toti cei implicati în cele 2 procese vor face contestatii, Serge Biechlin, GPN, Total, cu avocatii lor, în fata Curtii de Casatie, pentru anularea (casarea) verdictului si redjudecarea procesului, iar Abdelkader Merah si Fettah Malki, cu avocatii lor, in fata Curtii de Apel (pe 1 noiembrie), pentru un nou proces în fata acesteia.
Iar nemultumirea lui Francis Kalifat (n.1952, evreu din Algeria franceza) Presedintele CRIF (Conseil Représentatif des Institutions Juives de France/Consiliul Reprezentativ al Institutiilor din Franta, fondata în 1944), care lupta contra antisemitismului si-a aratat indignarea.

În orice caz, in dosarul criminal ai celor din urma si „acuzatori” (Parchetul – Ministerul Public) au facut si ei apel (pe 3 noiembrie) la verdictul anuntat de catre presedintele Curtii cu Jurati Speciale, Frank Zientara.
Din contra, în ambele cazuri, atât judecatorii celei de-a 3-a Camere Corectionale a Curtii de Apel, cât si cei ai Curtii cu Jurati Speciale si-au exprimat „satisfactia”, convinsi ca deciziile lor au fost corecte în raport cu probele materiale (fiabile) din dosarele de instructie si ca în ambele, dreptate a fost facuta!

Merita de remarcat aici faptul ca la procesul AZF Toulouse, Curtea nu s-a lasat „intimidata” de prestigiul si personalitatea unor avocati celebri care au sustinut cauza inculpatilor, adica nevinovatia acestora, dintr-o ”haita” de reputati: Jean Veil (aparator in particular al lui Thierry Desmarest fostul director al Total), Daniel Soulez –Larivère/la Rivière (aparatorul, in particular si al Statului Francez), Jean–Pierre Boivin, Guillaume Coste–Floret, Bénédicte Esquelisse, Jacques Monferran, Mauricia, Simon Foreman, Emmanuel Pennaforte, Astrid Mignon Colombet, Daniel Grasset.
În fata celor care reprezentau partea civila: Jean – Luc Forget (Asociatia „Memoire si Solidaritate”, respectiv, fostii salariati ai Uzinei AZF Toulouse), Laurent De Caune (Familia Mauzac), Stella Bisseuil si Thierry Carrère (Asociatia „Familiile îndoliate” si „Sinistratii din 21 septembrie”), Agnès Casero (fostul Comitet de apararea a victimelor) Alain Lévy (parte civila, agentii EDF), etc. sau Gérard Ratier (Presedintele Asociatiei „Familiile indoliate”), Pauline Miranda (Presedintele Asociatiei „Sinistratii din 21 septembrie”, dupa decesul în acest an al fostului presedinte Jean-François Grelier), etc.

Iata-i pe cei mai importanti dintre ei.

Jean Veil (n.1947, celebru si prestigios avocat al baroului parizian; înalte studii juridice/Sciences Po–IEP/Institutul de Studii Politice, Comandor al Legiunii de Onoare, Cavaler al Ordinului National de Merit, Ofiter al Artelor si Literelor), descendent al familiei de intelectuali remarcabili Veil: fiul lui Antoine Veil (1923-2013, Om politic si Înalt functionar francez; înalte studii politice si administrative/Sciences Po, ENA – Scoala Nationala de Administratie, având ca parinti pe André Veil/1889-1966, industrias si pe Alice Léon/1898-1985), respectiv, a lui Simone Veil (1927-2017, Om de stat francez, înalte studii politice si juridice/Sciences Po, ENM–Scoala Nationala de Magistratura; Ministru al Sanatatii/1974-1979, Deputat european/1979-1993, Presedintele Parlamentului european/1979-1982, Ministrul Afacerilor Sociale, a Sanatatii si Orasului/1993-1995, Membru al Consilului Constitutional/1998-2007) si fratele lui Pierre–François Veil (n.1954, reputat avocat în baroul parizian; înalte studii juridice/Sciences Po), respectiv, Claude–Nicolas Veil (1948-2002, medic, decedat în urma unei crize cardiace).

Jean Veil a pledat cu succes într-o serie de dosare de mare anvergura: Jacques Chirac (n.1932, Presedinte al Republicii/1995-2007, dosarul locurilor de munca fictive de la Primaria Generala a Parisului/1977-1995); Panama Papers (dosarul Société Générale contra trader-ul Jérôme Kerviel/n.1977, pentru o frauda finaniara record de 4,9Md€, respectiv, dosarul BNP–Société Generale); MNF – Mutuelle Nationale des Etudiants de France (dosarul DSK–Dominique Strauss-Kahn/n.1949, Director General FMI/2007-2011 contra Marcela Iacub); Elf Aquitaine – Total (dosarul achizitionarii grupului Totat de catre Elf Aquitaine/Essences et Lubrifiants de France); Didier Lombard (n.1942, fost PDG France Télécom/dosarul de „hartuire morala”); André Lévy-Lang (n.1937, înalte studii ingineresti/Scoala Politehnica, doctorat în BA la Stanford University; bancher francez, profesor universitar emerit la Universitatea Paris – Dauphine – Universitatea Paris 9/specializata în Stiinte Economice si Management, Presedintele Consiliului de Supraveghere al cotidianului Les Echos, Vicepresedinte al Consilului de Supraveghere Rothschild &Co, Presedinte – fondator al Institutului Louis Bachelier, Presedintele Institutului Francez de Relatii Internationale si al Fundatiei Riscului, membru în Consiliul Institutului de Înalte Studii Stiintifice si al Spitalului American la Paris, membru al Clubului Le Siècle si al Comitetului de directie al Grupului Bilderberg); François Léotard (n.1942, Om politic francez, Ministrul Culturii si Comunicatiei/1986-1988, Ministrul Apararii/1993-1995); Jérôme Cahuzac (n.1952, Om politic, Ministru delagat Al Bugetului/2012-2013), Presedintele Comisiei de Finante, al Economiei Generale si al Controlului Bugetar/2010-2012); Kim (Kimberly) Noel Kardashian (n.1980/telestar american, actrita, fotomodel, în dosarul furtului de bijuterii la Paris); William (Duce) de Cambridge si Catherine Elizabeth Middleton.

Daniel Soulez–Larivière (n.1942, înalte studii juridice/Sciences Po; celebru si prestigios avocat, scriitor; Cavaler si ulterior, Ofiter al Legiunii de Onoare, laureat al Academiei Franceze/Premiul Biguet împreuna cu Caroline Eliacheff pentru esseul „Le Temps des victimes”) este fiul lui Furcy Soulez (si sotia sa nascuta Larivière) si fratele lui Michel Soulez–Larivière (n.1934, scriitor, actor, autor a mai multor lucrari despre hoomosexualitate si bisexualitate, în special în istorie si în cultura) si varul lui Philippe Soulez (1943–1994, doctor în filozofie, profesor la Universitatea Saint Denis/Universitatea Paris 8, adept al gândirii lui Henri Bergson/1859-1941, Premiul Nobel 1927), respectiv, tatal scenaristului si realizatorului francez Hadrien Soulez – Larivière.
Daniel Soulez–Larivière, se remarca în domeniul comunicatiilor în cadrul cabinetului Edgard Pisani (1918-2016, Om politic si Înalt functionar al Statului, Ministrul Agriculturi/1961-1966, Ministrul Echipamentului si Locuintei/1966-1967, Comisar European/1981-195, Senator între 1954-1961/1974-1981 si Deputat între 1967-1968), pentru ca în 1971 sa fie avocatul lui Victor Rochenoir (în dosarul politico – financiar francez al Garantiei funciare – o societate de plasament imobiliar creata de catre Robert Frenkel în 1967/primul scandal politico – financiar al celei de a V-a Republici franceze), iar în 1985 sa fie însarcinat de catre Statul francez ca sa-i asigure apararea (împreuna cu 2 agenti ai sai), respectiv, a Noii Zeelande, in dosarul Greenpece/Rainbow Warrior (scufndarea vasului/navei Rainbow Warrior de catre serviciile secrete franceze pe 10 iulie 1985 în Polinezia franceza la Moruroa, unde în cadrul centrul de cercetari nucleare francez au fost efectuate 46 de experiente nuclerare aeriene între 1966-1974 si 147 subterane între 1975-1996).

A avut un rol important si in dosarul naufragiului Petrolierului Erika (construit în 1975, sub pavilion maltez între 1990-1999, apartinând armatorului italian Giuseppe Savarese, exploatat de catre Total) SA pe 12 decembrie 1999 pe coasta Bretona (Regiunea Bretaniei), care transporta 30.884 de tone de FOL (combustibil de înalta vâscozitate utilizata de catre motoarele diesel mari instalate pe nave pentru alimentarea centralelor termice) de la Portul Dunkerque la Portul Livourne (în Italia).
Mentionez aici faptul ca înainte de naufragiu, Erika a mai navigat su sub alte pavilioane: japonez (1975), panamez (1975-1977), liberian (1977-1990).
În ceea ce priveste procesul Merah –Malki, nemultumirea opiniei publice (în particular, a partii civile) a debutat cu refuzul înregistrarii audio-vizuale a dezbaterilor, ceea ce autoritatile judiciare au aprobat la procesul AZF Toulouse.
Conform unei legi promulgate în 1985 de catre Robert Badinter (Profesor de Drept Penal, fost Ministru al Justitiei/23 iunie 1981-19 februarie 1986; Parintele abolirii Pedepsei Capitale în Franta/9 octombrie 1981; participant la elaborarea Constitutiei Romaniei/1991; fost Presedinte al Consiliului Constitutional Francez/4 martie 1986-4 martie 1995, Presedinte de onoare al celui de-al 6-lea Congres Mondial contra Pedepsei cu Moartea/21-23 iunie 2016, Oslo-Norvegia), înregistrarile audio-vizuale sunt permise la procesele exceptionale, însa în ultimul sfert de secol ele n-au fost permise decat la procesele catastrofei AZF Toulouse si al sângelui contaminat (cu virusul HIV si Heptatita C în anii 1980-1990) pe 23 octombrie 1992 în la Tribunalul Corectional Paris (în Prima instanta) si apoi pe 13 iulie 1993 în fata Curtii de Apel, în care 4 medici au fost judecati pentru „înselaciune si neacordare de asistenta unei persoane aflate în pericol”: Michel Garretta (fostul director al CNTS – Centrul National de Tranfuzie al Sângelui, condamnat la 4 ani de închisoare cu executare si la o amenda penala de 500.000Ffr/cca 60.000€), Jean-Pierre Allain (fostul sef al departamentului de cercetare di dezvoltarea al CNTS pâna în 1986, condamnat la 4 ani de închisoare dintre care 2 ani cu suspendare), Jacques Roux (fostul director general al Sanatatii, condamnat la 4 ani de închisoare cu suspendare) si Robert Netter (fost director la Laboratorului National de sanatate, achitat).
În Apel pedeapsa lui Jacques Roux este redusa la 3 ani de închisoare cu suspendare, Robert Netter este condamnat la 1 an de închisoare cu suspendare, iar pedepsele lui Michel Garretta si Jean-Pierre Allain sunt confirmate.
Pe 22 iunie 1994, Curtea de Casatie va confirma si ea verdictul Curtii de Apel.
Michel Garetta, principalul inculpat si-a executat pedeapsa în perioada 28 octombrie 1992 – 15 mai 1995.
Imediat dupa promulgarea legii, de Legea Badinter a beneficiat procesul lui Klaus (Nikolaus) Barbie (1913 – 1991, cunoscut sub numele de „Macelarul din Lyon”), militar german, ofiter SS în timpul regimului nazist (al 3-lea Reich/1933-1945), în cadrul Serviciului de Politie al Sigurantei Germane bazate la Lyon.
Reperat în Bolivia sub numele de Klaus Altmann de catre jurnalistul francez Ladislas de Hoyos (1939 – 2011) de la Canalul francez de televiziune TF1 (creat în 1975, n°1 în Europa), Barbie este extradat în Franta pe 5 februarie 1983, dupa ce Hoyos îl va intervieva în 1972.
Procesul sau debuteaza pe 11 mai 1987 în Palatul de Justitie din Lyon.
Pe 4 iulie 1987, dupa cca 6h½ ore de deliberare, Curtea cu Jurati al Departamentului Rhône îl gaseste vinovat pentru 17 crime contra umanitatii si îl condamna la închisoare pe viata pentru „deportarea a câtorva sute de evrei, dar în special pentru arestarea pe 6 aprilie 1944 a 44 de copii evrei si 7 adulti la Casa de Copii Izieu si deportarea lor la Ausscwitz.
Pe 25 septembrie 1991, Klaus Barbie la închisoarea Saint-Joseph, la Lyon, ca urmare a unui cancer la prostata.
Sotia acestuia Regine Barbie, moare si ea cu putin timp înainte de extradarea acestuia, tot de un cancer, iar baiatul sau Klaus–Georg Altmann în 1981, într-un accident de deltaplan în proximitatea orasului Cochabamba (capitala departamentului cu acelasi nume, sediul Parlamentului sud – american), aflat la cca 235km sud-est de La Paz (capitala Boliviei).

Singura supravietuitoare a familiei, Ute Messner, fata lui Barbie, traieste astazi în Austria.
În ceea ce îl priveste pe Ladislas de Hoyos (Ladislas –Alfons – Constantin – Heinrich Johannes de Hoyos), acesta este fiul contelui Ladislaus Franz Leopold Hoyos von Stichsenstein (1910-1988, de origine austro – ucrainiana) si se va naste cu 7 luni înainte de casatoria acestuia cu Erika Kremenezky (1921-2001, de origine germana).
În sfarsit, dupa acest proces, nu vor mai fi filmate decât înca 2, tot ai unor nazisti.
Este vorba de procesul lui Paul–Claude–Marie Touvier (1915 – 1996) , respectiv, al lui Maurice Papon (1910 2007).
Primul, Paul–Claude–Marie Touvier a fost un functionar colaborationist al Regimului de la Vichy (1940 – 1944), condamnat la moarte (prin contumacie) pe 10 septembrie 1946 de catre Curtea de Justitie de la Lyon si pe 4 martie 1947 de catre Curtea de Justitie de la Chambéry pentru o serie de crime comise în calitate de sef al Militiei din Lyon în timpul ocupatiei germane naziste, printre care si executia a 7 evrei în cimitirul Rillieux.
În cavala (fugitiv), în retele catolice traditionaliste, el este gratiat pe 23 noiembrie 1971 de catre Presedintele Georges Pompidou (1911 – 1974, în functie între 1969 – 1974), însa ca urmare a noi plângeri depuse contra acestuia pentru crime contra umanitatii (neprescriptibile conform unei legi din 1964), el este arestat pe 24 mai 1989 în Capela Saint Joseph din Nisa, în urma dezvaluirilor jurnalistului de investigatie Jacques – Julien Weitzmann (1925 – 1997, de origine evreu din statele Papale/Pontificale), Grand Reporter la revista Express.
Aparat de catre celebrul avocat si scriitor Jacques Trémolet (Trémolet de Villers, n.1944), fost colaborator al reputatului om politic si avocat Jean-Louis Tixier-Vignancour (1907 – 1989, Deputat între 1936-1940 si 1956-1958), Camera de Acuzare (Camera de Instructie a Curtii de Apel) Paris, îl achita pe 13 aprilie 1992, considerând ca Regimul de la Vichy nu ar fi avut nimic contra evreilor, contrar celui de al 3-lea Reich, în care a functionat Klaus Barbie, deci crimele lui Touvier nu pot fi considerate „contra umanitatii”.
Însa Procurorul General Pierre Truche (n.1929), acelasi ca si în procesul lui Barbie, sesizeaza Curtea de Casatie care pe 27 noiembrie 1992 va anula verdictul Camerei de Acuzare conform art.6 din statutul functionarii Tribunalului de la Nüremberg, ceea ce va permite ca Touvier sa fie considerat complice al Gestapo (Geheime Staatspolizei – Politia Secreta a Statului, în timpul celui de-al 3-lea Reich).
Ca urmare, acesta va fi judecat începând din 17 martie 1994 de catre Juriul Popular (Curtea cu Jurati) al Departamentului Yvelines la Versailles, iar pe 19 aprilie, acesta va fi condamnat la închisoare pe viata, ca de altfel si Klaus Barbie, dar tot ca si acesta, el moare de cancer la prostata în 1996 la celebra Închisoarea Frennes (din regiunea pariziana, deschisa în 1898).

Cel de-al doilea nazist, Maurice Papon, a fost un Om politic si Înalt functionar al Statului în timpul presedintiei lui Vaéry Giscard d’Estaing (n.1926, în fuinctie între 1974 – 1981), fost Ministru al Bugetului în Guvernul condus de catre Raymond Barre (1924 – 2007, în functie între 1976 – 1981).
Acesta a avut deasemenea si o serie de alte responsabilitati importante in cadrul Statului Francez, printre care mentionez: Prefect de Corsica (numit pe 8 ianuarie 1946), Prefect de Constatine (în Ageria, numit pe 17 septembrie 1949), Secretar general al Prefecturii de Politie Paris (1951-1954) si Prefect (1958-1967), Secretar general al Protectoratului Marocului (1954-1955), Prefect Regional în timpul Razboiului Algeriei la Constatine (1956-1958), Primar al orasului Gretz-Armainvilliers (regiunea pariziana/1955-1958).
În iulie 1961, Maurice Papon este distins cu Legiunea de Onoare în grad de Comandor de catre Presedintele Republicii Franceze, Generalul Charles de Gaulle (1890-1970, în functie între 1959-1969, Sef al Frantei Libere/1940-1943, Presedintele Comitetului National Francez/1941-1943, Presedintele Comitetului Francez de Eliberare Nationala/1943-1944, Presedintele Guvernului Provizoriu/1944-1946).
Pe 2 aprilie 1998, Papon este condamnat la 10 ani de detentie criminala pentru complicitate la crime contra umanitatii, constând în acte de arestare si sechestrare a evreilor si transportul acestora catre lagare de concentrare în timpul Regimului de la Vichy, pe când era Secretar general al Prefecturii Gironde (1942 – 1944), în timpul ocupatiei germane (în perioada celui de-al 3-lea Reich).
Pe când era Prefect al Politiei Paris (în perioada 1958 – 1967), propus de catre Maurice Bourgès–Maunoury (1914-1993, Om de Stat si Înalt functionar francez, Ministrul Armamentului/1952, Ministrul Finantelor/1953, Ministrul Economiei si Industriei, respectiv, al Lucrararilor Publice si Transportului/1954, Ministrul Fortelor Armate/1955, Ministrul Apararii Nationale/1956-1957, Ministerul de Interne/1955, 1957-1958, Presedintele Consiliului de Ministri/1957), Papon ar fi fost implicat si în reprimarea sângeroasa a manifestatiei organizate de catre FLN (Frontul de Eliberare Nationala) a Algeriei (în timpul Razboiului Algeriei/1954-1962), pe 17 octombrie 1961, precum si a celei organizate de catre PCF (Partidul Comunist Francez) pe 8 februarie 1962.
Maurice Papon este demascat ca urmare a unui articol publicat pe 6 mai 1981 de catre jurnalistul Nicolas Brimo (n.1950), în saptamanalul satiric Le Canard enchaîné, aparut între cele 2 tururi ale alegerilor prezidentiale în 1981 (în timpul confruntarii dintre Valéry Giscard d’Estaing/1974-1981 si François Mitterrand/1981-1995, iesit câstigator), când era Ministrul Bugetului în Guvernul Raymond Barre si este inculpat pe 19 ianuarie 1983 pentru crime contra umanitatii.
Procesul va debuta, dupa o lunga si anevoioasa batalie juridica decât pe 8 octombrie 1997, dupa ce pe 18 septembrie 1996, Papon va fi trimis de catre Camera de Acuzare (Curtea de Apel) Bordeaux in fata Juriului Popular al Departamentului Gironde, dupa este acuzat ca în perioada iulie 1942 – mai 1944 ar fi deportat cca 1.580 de evrei de la Bordeaux catre Drancy (dintre care 72 vor fi identificati si care vor confirma acuzarea).
Papon a fost aparat de catre o serie de avocati reputati pentru prestigiul lor profesional.
Este vorba de Jean-Marc Varaut (1933 – 2005, membru al Academiei Morale si Politice, candidat la Academia franceza, Director de studii al Institutului de Drept Penal al Baroului parizian, autor a peste 20 de lucrari importante în dreptul penal), care a pledat cu succes în dosarele penale (deosebit de) dificile ale unor personalitati remarcabile ai societatii civile: Jacques Médecin (1928 – 1998, fost Secretar de Stat al Turismului/1976, Presedinte al Consiliului General al Departamentului Alpes – Martimes /1973 – 1990, si Deputat de Alpi Maritimi/1967 – 1988, Primar al Nice Métropole/1966 – 1990), François Léotard (n.1942, Primar am orasului Fréjus/1977 – 1997, Deputat al Departamentului Var/1995 2001, Ministrul Apararii/1993 – 1995), Philippe de Villiers (n.1949, Om politic si scriitor, Viconte, sef al familiei „Le Jolis de Villiers”, Subprefect al Departamentului Vendée/1978, Secretar de Stat al Culturii/1986-1987, Deputat al Departamentului Vendée/1997-2004 si Presedintele Consiliului General/1988-2010, Deputat European/2004-2014), Jacques Crozemarie (1925 – 2006, Presedinte – Fondator al ARC – Association pour la Recherche sur le Cancer/Asociatia pentru Cercetari asupra Cancerului în 1962), Jean–Louis Turquin (dispaitia în 1991 la Nisa al lui Charles-Édouard Turquin în vârsta de 8 ani, al carui cadavru nu a fost gasit niciodata, a se vedea pentru detalii articolul autorului: Jean-Louis Turquin: crima fara cadavru, far mobil, pedeapsa pe masura!), Raymond Vulliez („magnatul” imobilierului parizian); Maurice Challe (1905 – 1979, aviator si General de Armata al Fortelor Aeriene, principalul organizator al puciului generalilor la Alger pe 22 aprilie 1961, impreuna cu Generalii de Armata ai Fortelor Terestre André Zeller/1898-1979 si Raoul Salan/899-1984, cel mai decorat militar francez, respectiv, Generalul de Armata al Fortelor Aeriene Edmond Jules René Jouhaud/1905-1995, cu sprijinul omului politic Jean-Jacques Susini/1933-2017, cofondator al OAS – Organizatia politico-militatra Armata Secreta clandestina franceza, fondata pe 11 februarie 1961 cu scopul de a lupta împotriva independentei Algeriei de Franta), Bob Denard (1929 – 2007, militar al Marinei Nationale, celebru mercenar, seful mercenarilor katanghezi/din Katanga, implicat în mai multe lovituri de stat în Africa, desori în serviciul Statului Francez, încarcerat 14 luni pentru presupusa sa implicare in tentativa de asaniare a lui Pierre Isaac Isidore Mendès France (190-1982, Presedintele Consiliului de Ministri si Ministrul Afacerilor Externe/1954-1955), Raimondas Rumšas (n.1972, ciclist profesionist lituanian/1996-2004, dublu campion national, câstigator al tururilor Lombardia/2000 si Tara Basca/2001, interpelat inilie 2002 într-un vehicul în Tunelul Mont Blanc/Franta-Elvetia, în posesia unei cantitati importante de substante „suspecte” utilizate pentru dopaj).

Francis Vuillemin (n.1968, reputat avocat parizian, fost asistent al lui Jean-Marc Varaut) care a intervenit alaturi de unul dintre cei mai reputati avocati francezi ai tuturor timpurilor Jacques Vergès (1924-2013) în apararea lui Ilich Ramírez Sánchez [Carlos, Sacalul/n.1949, celebru terorist venezuelan, implicat într-o serie de asasinate, atacuri teroriste, rapiri si sechestrari de persoane, capturat de catre fortele speciale franceze pe 14 august 1994 la Khartoum/Sudan si încarcerat pe 15 august în celebra inchisoare pariziana La Santé, condamnat la inchisoare pe viata de catre Curtea cu Jurati Paris în urma procesului sau/12 décembre–24 décembre 1997, astazi executându-si pedepasa în inchisoarea de maxima siguranta Poissy din regiunea pariziana, a se vedea pentru detalii articolul autorului: Terorismul nu are religie (Partea II)! Terorismul independentist (separatist, autonomist) in Lumea Occidentala], va reprezenta partea civila in fata Tribunalului Corectional din Grenoble în celebrul dosar al sectei „Ordre du Temple Solaire” (în care 74 membri vor muri spectaculos prin sinucidere colectiva: în 1994, în Elvetia, în 1995 în Franta si în 1997, în Canada).
În 2004, Vuillemin îl apara pe Patrick Pouchoulin, judecat împreuna cu Fatiah et Ahmed Béchiri (parintii lui Louisa arsa de vie în 2002) pentru ca ar fi plasat arme si explozibil militar în vehiculul ginerelui lor, Abderrezak Besseghir, bagajist pe Aeroportul Paris – Roissy – Charles de Gaulle.
În contextul post- 11 septembrie 2001, Besseghir era acuzat de terorism de catre parintii lui Louisa, care refuzau sa creada ca fata lor s-ar fi sinucis, conform versiunii ofociale a anchetei judiciare.
În 2012, el este avocatul lui Isaac Setti în fata Curtii cu Jurati al Departamentului Val d’Oise care judeca membri comandoului de falsi politisti care l-au rapit si sechestrat pe 4 iulie 2008 pe acesta din urma, solicintând pentru eliberarea lui suma de 350.000€.
Victima este salvata gratie interventiei unor politisti care au utilizat mijloace tehnicio-logistice moderne.
În 2012 (în Prima instanta, in fata Tribunalului Corectional) si în 2014 (în Apel), Vuillemin este avocatul „bancherului” Hervé Pacini (membru al banditismului corsican) în cadrul „Cercului Wagram” (localizat în proximitatea Champs-Elysées – Arcul de Triumf), judecat împreuna alti 10 inculpati în dosar „pentru asociere de raufacatori si extorsiune” în 2011.
Între 2012 – 2014, Francis Vuillemin si Dominique Penin sunt avocatii omului de afaceri franco–libanez Ziad Takieddine (n.1950, un intermediar în diferite contracte internationale în domeniul armamentului) inculpat in Dosarul Karachi (retrocomisioane percepute ca urmare a vânzarii de fregate Arabiei Saudite si submarine Pakistanului, în valoare totata de cca 5,5MdFfr/cca 900M€) pentru finantarea în 1995 a campaniei prezidentiale a lui Edouard Balladur (n.1929, Prim-Ministru/1993-1995, Ministrul Economiei, Finantelor si Privatizarii/1986-1988) si în legatura cu atentatul sinucigas din 8 mai 2002 la Karachi, în Provincia Sind (data celebrarii victoriei în cel de-al 2-lea Razboi Mondial, 8mai 1945) în care 14 persoane vor fi ucise (dintre care 11 francezi ai DCN – Directia de Constructii Navale).
Lovit de catre un fals taxi–capcana (încarcat cu explozibil condus de catre un kamikaze), autobuzul militar care transporta salariatii la baza militara, va fi pulverizat în fata Hotelului Sheraton la Karachi
Pâna în 2009, atentatul a fost atribuit organizatiei terorisdte Al Qaeda, de atunci, magistratii francezi, ca de altfel si omologii lor pakistanezi considera ca acesta ar fi fost planificat si organizat de catre membri ai serviciului secret pakistanez (ISI/Inter-Services Intelligence, fondat în 1948).
În 2002, DCN cauta sa semneze un alt contract cu India (dusmanul Pakistanului) în care ar fi fost incluse piese de schimb pentru 6 submarinemai recente decat Agosta, Scorpène (submarine conventionale de atac de cca 60 – 76m lungime, cu un echipaj de 33 de oameni, avand la bord 6 tuburi de 533mm cu 18 torpile si raza de actiune de 6.500 mile marine /12.000km si viteza de 15km/h la suprafata si 550 mile marine/1.000km si viteza de 7km/h scufubdat în apa).
În acest context ISI ar fi putut provoca atentatul pentru a avertiea Franta.
Contractul a fost totusi semnat, dar mai târziu, în 2004.
În sfarsit, Francis Vuillemin si Dominique Penin vor depune o plangere contra lui Edouard Balladur în 2012 in fata CJR (Curtii de Justitie a Republicii, creata în 1993, competenta sa judece pentru infractiuni delictuale sau criminale membrii Guvernului) si o alta plangere la Tribunalul de Inalta Instanta Paris contra Judecatorului de Instructie Renaud van Ruymbeke (n.1952, Decan al Polului Financiar al Tribunalului Paris), pentru „privarea arbitrara de libertate” a lui Ziad Takieddine.
Francis Vuillemine (autorul lucrarii de referinta „La Robe et l’Épée”, Editura Harmattan/2011), a fost deasemenea avocat (peste 15 ani) al lui John Galliano (n.1960, stilist si creator de moda britanic, respectiv, al lui Philippe Verdon (n.1958, „de famlie buna”, absolvent al scolii de înalte studii politice Sciences Po si al Scolii Superioare de Publicitate), un apropiat al lui Bob denard, rapit de catre rebeli si încarcerat în Sudanul de Sud (în 1991) si în Insulele Comore, respectiv, în Madagascar (în 2003 când face lobbyng pentru avocatul franco-ivorian Saïd Larifou pe care francezii îl voiau în fruntea statului), rapit în Mali în noaptea de 23 – 24 noiembrie 2011 la Hombor (din fata hotelului Dombia) de catre AQMI (Al Qaeda în Magrebul Islamic, fondat în 2007, cu cca 1.300 – 1.500 membri aderenti) si executat în 2013.
Acesta ar fi lucrat în aceasta tara oficial ca „geolog”, împreuna cu inginerul Serge Lazarevic, conform documentelor unei firme maliene de constructii.
Personaj controversat (fie un om de afaceri aventurier, fie un agent al serviciilor secrete franceze care l-au si recuperat în Sudan dupa 4 luni de detentie), Philippe Verdon si-a creat proria companie aeriana si a organizat expeditii între Europa si Africa.
Ulterior, celor 2, Jean-Marc Varaut si Francis Vuillemin se vor asocia în apararea lui Papon si avocatii Bernard Modeste Jules Vaugon (1910 – 2012, Înalt functionar francez, fost Prefect în departamentele Hérault/1968-1972, Franche-Comté/1964-1968, Gard/1962-1964, Corsica/1959-1962, Nièvre/1954-1958)bsi Michel Bergès (n.1953, absolvent de Sciences Po, pe atunci asistent universitar la IUT – Institutul Universitar de Tehnologie de la Bordeaux, si doctorand, iar ulterior profesor la Universitatea Montesquieu – Universitatea Bordeaux IV, unde a si sustinut teza sa legata de Politia din perioada Regimului de la Vichy.

Revenind acum la procesul Merah–Malki, ca si în cazul lui Dosarul AZF Toulouse, deceptia este profunda atât în randul partii civile cât si în ai celor avocatilor lor, care considerau (ca urmare a unei manipulari a opiniei publice) ca sanctiunile solicitate contra inculpatilor de catre Avocatul general ar fi fost corecte si justificate.
Erau prezenti la proces (în direct sau indirect) toti cei care într-o forma sau alta au fost afectati (fizic sau psihic) de catre atacurile taroisiste ale lui Mohammed Merah în 2012, impreuna cu avocatii lor, mai mult sau mai putin cunoscuti: Simon Cohen, Areil Goldman, Eli Korchia, Carole Masliah, etc., care reprezentau interesele familiilor Jacob Monsonego si Sandler, respectiv, ale scolii Ozar Hatorah; Samia Maktouf, care o reprezenta pe Latifa Ibn Ziaten, mama militarului Imad Ibn Ziaten si Mehana Mouhou, avocatul partii civile al familiei Imad Ibn Ziaten; Olivier Morice avocatul familiei Mohamed Legouad; Laure Berges-Kunz al lui Loïc Liber (tetraplrgic, internat la cunosctul Spitalul parizian Les Invalides, care a intervenit în direct, telefonic, filmat de catre o video camera); Philippe Soussi, avocatul elevului ranit Aaron Bijaoui (Bryan), alaturi de avocatii lui Jean Tamalet, Béatrice Dubreuil care reprezentau interesele familiei militarului Abel Chennouf, îmreuna cu Francette Mendoza, bunica acestuia, Caroline Monet-Chennouf (singurul de confesiune crestina) sotia militarului ucis, îmreuna cu baiatul acestuia Eden (în vâsrta de 5 ani, nascut dupa moartea tatalui sau), care toti vor sa fie recunoscuti ca victime ale terorismului islamist.
Merita sa mentionez aici si faptul ca la început familia militarului Chennouf, l-a angajat ca avocat pe celebrul penalist Gilbert Collard (n.1948, om politic şi scriitor, candidat la alegerile legislative din departamentul Gard, în sudul Franţei, în 2012 pe listele Frontului Naţional – Partid de extremă dreaptă, având preşedinte pe Marine Le Pen), pe care l-a platit pentru numai câteva saptamâni de consultanta juridica cu suma de 18.000€ (pe 6 februarie 2013).
Tatal soldatului, Albert Chennouf, a considerat ca onorarile acestuia au fost abuzive (nejustificate), pentru ca acesta n-ar fi participat decât la prima reuniune cu Judecatorul de Instructie (antiterorist) care instrumenta dosarul, Yves Jannier, dupa care ar fi si abandonat cazul (dupa depunerea candidaturii sale pe listele electorale legislative) în profitul avocatului Frédéric Picard (de la Baroul din Versailles) pe care l-ar fi „plasat” în locul lui.
Acesta din urma, a confirmat ca ar fi virat o parte din onorarile lui, avocatului Collard, care „ar fi exercitat presiuni asupra succesorului sau pentru a obtine acesti bani”.
Se pare ca singurul multumit, oarecum, ar fi fost Eric Dupond-Moretti, principalul avocat al lui Abdelkader Merah, care a obtinut achitarea clientului de „complicitate la asasinatele teroriste islamiste” ale fratelui sau Mohammed Merah, ceea ce a îmiedicat condamnarea lui la închisoare pe viata cu perioada maxima de siguranta de 22 de ani, solicitata de catre Avocatul general, reprezentând Ministerul Public.
Conform acestuia, în ciuda unor strigate ostentative la adresa clientului sau în sala de audiente („Crapi Merah”), judecatorii – jurati ai Curtii Speciale n-au lasat impresionati de catre opinia publica.
În încheiere, din pacate (sau din fericire) procesele AZF Toulouse si Abdelkader Merah – Fettah Malki nu cred ca s-au terminat înca si cu atât mai putin vom asista la clasarea dosarelor acestora într-un viitor apropiat.
Pentru ca în contextul terorismului contemporan actual, al lumpenterorismului, societatea civila (opinia publica) „doreste” ca în ambele dosare atacurile islamiste (jihadiste) cu circumstante agravante, sa fie „prezente”, adica sa fie recunoscute, chiar daca n-ar fi cazul în realitate…..

_________________________________

[1]DCRI (Direcţia Centrală a Informaţiilor Interne) a fost creată pe 1 iullie 2008, prin fuziunea dintre DCRG (Direcţia Centrală a Informaţiilor Generale) şi DST (Direcţia de Supraveghere al Teritoriului), având ca obiective „protejarea intereslor fundamentale ale naţiunii” (lupta antiteroristă, contraspionajul, protecţia intereselor economice, detectarea ameninţărilor extremiste de stânga şi de dreapta, separatiste/independentiste, sectare, confesionale, în special, cele islamiste/începând cu acest deceniu, etc.). Dispunând de un efectiv de 3.680 de funcţionari (din care 2.500 poliţişti activi şi 140 de comisari) şi un buget de peste 200M€, ea se află în subordinea Ministerului de Interne şi l-a avut ca director pe Bernard Squarcini (n.1955, numit pe 2 iulie 2008 de către Preşedintele Franţei Nicolas Sarkozy, Director al DCRI după fuziunea dintre DCRG şi DST, care l-a numit pe 27 iunie 2007 şi ca Director al DST, inlocuibdu-l pe Pierre de Bousquet de Florian/n.1954, în funcţie din 2002, numit pe 7 iunie 2017 de către Preşedintele Franţei Emmanuel Macron, Directorul Centrului Antiterorism).
Pe 30 aprilie 2014, această devine DGSI (Direcţia Generală a Securităţii Interne) şi începând cu 22 iunie 2017, îl are că Director general pe Laurent Nuñez (n.1964, Prefect de Poliţie).
[2]RAID (Căutare-Asistenţă-Intervenţie-Descurajare), este o unitate de luptă de elită, aflată sub comandă directă al Directorului General al PN (Politiei Nationale franceze), având ca mascotă „pantera”, deviza „Intervenţie fără eşec” şi sediul central (general) la Bièvre, Domeniul „Bel Air” (la 15 km sud-vest de Paris, Essonne-91, regiunea urbană pariziană). Ea a fost creată pe 23 octombrie 1985 de către Robert Broussard (fost Comisar Şef de Poliţie, devenit ulterior Prefect), care a iniţiat lichidarea în 1979 a lui Jacques Mesrine „inamicul public n°1 al poprului şi Ange Mancini (Ex-Director al SRJP-Serviciul Regional al Poliţiei Judiciare Ajaccio în 1983, Prefect al DOM Martinica – „Insula florilor”/Departament şi francez în Caraibe/din 18 iulie 2008, primul şef al RAID), care a anihilat grupul terorist „Action Directe” în 1897. Printre atribuţiile acestuia figurează (în primul rând) combaterea tuturor formelor de criminalite, precum şi al „Grand banditisme” (marele banditism), pe întreg teritoriul naţional, dar şi protecţia înalţilor funcţionari (demnitari) ai statului (SPHP), inclusiv al Preşedintelui Republicii, în special în zonele urbane de mare densitate. Ea participa deasemenea la formarea poliţiştilor francezi şi străini în lupta antiteroristă şi anti-kidnapping, efectuând şi investigaţii, precum şi testări de materiale specifice şi sofisticate în profitul diferitelor servicii ale PN. Asistă, în cazul în care situaţia o impune, serviciile de securitate publică şi serviciile specializate în securizarea acţiunilor de mare risc, în special, în escortarea deţinuţilor periculoşi. În cazul ameninţării teroriste, nucleare, radioactive, biologice sau chimice (NRBC), ea coordonează acţiunea de detaşare centrală a intervenţiei tehnice (DCI), structura interministerială. În anumite misiuni, deşi RAID, poate interveni pe întregul teritoriu francez, sunt preferate GIGN (Grupul de Intervenţie de elită a Jandarmeriei Naţionale), echivalentul RAID în cadrul GN (Jandarmeria Nationala) care spre deosebire de acesta, deşi are aceleaşi tip de misiuni, intervine în special, în zonele periurbane-rurale, aeroporturi, porturi maritime, penitenciare, etc.) sau BAC (Brigada Anti-Comando), în special, la Paris. Dacă RAID şi GIGN au o misiune comună, este şeful RAID (sau adjunctul său) care este responsabil cu coordonarea intervenţiei. Aflată astăzi sub comanda Cms. Şef Jean-Baptiste Dulion (din 2017), RAID dispune de un buget de cca 2.,5M€, precum şi de două fonduri suplimentare, unul de 85.000 de euro (pentru achiziţionare de material) şi altul de 70.000 de euro (pentru formarea personalului), respectiv, de un efectiv de 168 funcţionari, din care 3 membri (Comisari de Poliţie) al CCD (Corpul de Concepţie şi Direcţie), 21 al CC (Corpul de Comandă), 119 al CEA (Corpul de Încadrare şi Aplicaţie) şi 25 de persoane cu statut administrativ şi tehnic (din care 1 psiholog şi 6 medici), fiind compus dintr-o DAF (Diviziune Administrativă şi Financiară); 2 SO (Secţiuni Operaţionale, fiecare cu câte o specialitate); 1 GM (Grup Medical compus din 6 medici anestezişti-reanimatoristi, respectiv, urgentisti); 1 GF (Grup de Pregătire ai noilor recruţi RAID); 1 SOTI (Serviciul Operaţional de Tratament al Informaţiei) şi 1 Grup de Negociatori. Începând din 19 martie 2015, RAID şi-a mărit efectivul cu cca 148 de funcţionari – operatori specializaţi în intervenţie, după integrarea celor 7 GIPN metropolitane (Grup de Intervenţie de elită a Poliţiei Naţionale creat în 1972 şi specializat în intervenţii de mare risc/ridicat: atacuri teroriste, luare de ostatici, revolte în mediul carceral, etc.) din Lyon, Marsilia, Lille, Bordeaux, Nisa, Rennes şi Strasbourg, alte 3 unităţi, fiind implantate în colectivităţile teritoriale de peste mari (DOM-TOM). Şeful RAID şi cei 2 adjuncţi ai săi sunt membri ai CCD al PN. Cele două secţiuni sunt împărţite astfel: RAID I („de intervenţie „) este formată din 80 de poliţişti şi se află sub comanda unui Subcomisar de Poliţie. Această secţiune care asigură totalitatea misiunilor pe teren este împărţită în 4 grupe pluridisciplinare specializate în toate tipurile de luptă întâlnite în „practică”, în tirurile de mare precizie, în scufundări subacvatice şi submarine, în paraşutism, în explozive, în NRBC, etc. Această secţiune este însărcinată, în particular şi cu intervenţii dificile şi riscante (arestare de răufăcători periculoşi, eliberare de ostatici, deturnare de avion, etc.) dar şi cu filatura (filajul) şi supravegherea în materie de terorism şi mare banditism/”grand banditisme” (crimă organizată); RAID II („srijin operaţional”) aflată tot sub direcţia unui Subcomisar de Poliţie este formată din următoarele grupe: GTP (Grupa Tehnică şi de Prospecţie, cu specialişti în materie de armament sofisticat ultraperformant, de ultimă generaţie); GC (Grupul Cynofil, specializat în educaţia animalelor şi comportamentul lor, format din 8 dresori de câini, 3 câini de atac şi 8 câini specializaţi în detectarea explozivilor); GL (Grupul Logistic); GGCN (Grupul de Gestionare a Crizelor şi de Negociere, format din 3 poliţişti criminologi şi un psiholog); GA (Grupul de Armament); GT (Standul de Tragere). Armamentul din dotarea RAID este format din: revolver MR73; pistoale semiautomate: Glock 17, Glock 18, Glock 19, Glock 26; pistoale mitrarliere: Heckler & Koch MP5, Heckler & Koch MP5K, FN P90; puşti de asalt: Heckler & Koch 53, Heckler & Koch G36, SIG-551, HK G3, FN SCAR-L, Heckler & Koch HK416; mitraliere lejere Rheinmetall MG3; puşti cu aer comprimat: Beretta M3P, Remington M870 Police, Benelli M3 Super 90, Franchi SPAS 12, Franchi SPAS 15, Molot Vepr-12, Kel-Tec KSG;Beretta F-92; Heckler & Koch MP-5k; Heckler & Koch 53; SIG 553 SOW; FN-90 – VIP protection; Bennelli Super 90 M3; Moloţ Vepr 12; Franchi SPAS 15; puşti de precizie: FN Minimi, PGM Ultima Ratio, 308 Winchester; puşti de precizie cu rază mare de acţiune PGM Hécâte ÎI 50 BMG; Heckler & Koch PSG-1; FN Minimi; Heckler & Koch MG3; Heckler & Koch HK417, FN SCAR-H, Heckler & Koch PSG-1, PGM Ultima Ratio, PGM Hécate II; Blaser R93 Tactical; armes neletale: Taser X26, LBD Brugger & Thomet 40×46, Flash Ball; grenade (ofensive, defensive, fumigene, grenade de mâna, în particular, grenade M67, M84 stun grenade) şi explozivi. Veehicule utilizate de către RAID sunt: Chevrolet Suburban Haras, Citroën C8, Ford Galaxy, Ford Transit, PVP Panhard (mic vehicul protejat), Titus (blindat), Nissan Navara, Renault Espace 4, Renault Master, Toyota Land Cruiser, Volkswagen Sharan, Volkswagen Multivan. RAID s-a remarcat într-o serie de misiuni deosebit de dificile şi complexe care i-au adus celebritatea. Acestea încep cu intervenţia (cu mai puţin de 2 luni după crearea ei) la eliberarea ostaticilor (reţinuţi timp de peste 34 de ore) în Palatul de Justiţie din Nantes. Pe 19 decembrie 1985 (în jurul orei 10h50) Juriul Popular al Departamentului Loire-Atlanrique (Curte cu Juraţi compusă din: 3 magistraţi şi 6 cetăţeni aleşi de pe listele electorale, prezidat de către Dominique Bailhache, avadu-l ca Avocat general al acuzării pe Substitutul de Procuror Philippe Varin) împreună cu 15 studenţi (în total 29 de persoane, printre care şi 3 jurnalişti şi 2 poliţişti), care asistau la procesul lui lui George Courtois (n.1947, autor de hold-upuri de „mărunte”) pentru un jaf comis într-o bancă la Sucé-sur-Erdre (regiunea urbană Nantes) şi ai complicilor săi Patrick Thiolet (n.1958, condamnat pentru prima dată la vârstă de 17 ani pentru furturi din supermarketuri), Yannick Brevet (31 de ani) şi Chrystelle Ménard (28 de ani), pentru asociere de răufăcători şi trafic de obiecte furate, sunt luaţi ostateci de către un prieten intim şi fidel al lui Curtois (de peste 2 ani şi jumătate) Abdel Karim Khalki (n.1950 la Fez, marocan, stabilit în Franţa în 1974 ca muncitor sezonier în construcţii metalice), condamnat pe 19 octombrie 1983 (atunci încă fără cazier judiciar), la 5 ani de închisoare (pentru un hold-up, comis în cursul lunii mai 1982 cu un pistolet de alarmă pentru a-şi aproviziona contul în bancă, descoperit cu 5.000Ffr/cca 1.250€, liberat condiţionat cu cca 20 de zile mai devreme) care declarându-se musulman integrist apropiat mişcării palestiniene a lui Abou Nidal, solicită eliberarea lui Curtois şi Thiolet, pe care îi şi înarmează cu un.357 Magnum, după ce face irupţie în Palatul de Justiţie (înarmat cu o puşcă cu cartuşe de calibrul 8 produse de către Winchester Repeating Arms Company şi cu 6 grnade în vesta sa, un lanţ cu o lungime de 1 m cu lacăte şi mai multe perechi de cătuşe, cu 1 cartuş de ţigări Gitanes şi 1 post mic de radio portabil). După o noapte albă de negocieri dintre RAID si cei 3 răufăcători, o parte din ostatici sunt eliberaţi, dar în dimineaţa zilei de 20 decembrie, încă 14 persoane vor fi sechestrate şi negocierile eşuează. Cei 3 voiau un mijloc de transport la bordul căruia să ajungă, neurmăriţi, în siguranţă, la Aeroportul Nantes – Château Bougon pentru a pleca către o destinaţie neidentificată (Liban, Maroc, etc.), ceea ce vor şi obţine (un Renault Espace) la 15h15, când înconjuraţi de ostatici (legaţi la mâna) dar şi de ei vor pleca la aeroport unde se vor gara la capătul pistei, după ce acesta este evacuat de către PAF (Plolitia Aerului şi Frontierelor). Epuizaţi, (niciunul dintre ei nefiind criminal „profesionist”) şi conştienţi de faptul că RAID „n-o să-i lase în viaţă”, la ora 20h30, cei 3 vor depune armele şi se vor preda acesteia. Pentru această luare de ostatici şi hold-upurile precedente (nepedepsite), pe 28 februarie 1988, Courtois şi Khalki vor fi condamnaţi la 20 de ani de recluziune criminală, iar Thiolet la 14 ani de recluziune criminală. Curtois, a fost eliberat contionat sub control judiciar de la Maison Centrale (Închisoarea de Maximă Siguranţă) Saint Maur pe 9 octombrie 1997. Timp de 1 ani, respectă regulile liberării condiţionate, după care îşi reia activitatea sa infracţională, comiţând o altă serie de 7 jafuri, find condamnat şi reincarcerat din nou între 2002-2014. În 2015, publică cartea sa (incepta cu mulţi ani în urmă, în închisoare) „Aux marches du palais, mémoires d’un preneur d’otages” (Le Nouvel Attila). Din contră, Khalki, în primăvara anului 1999 era încă în închisoare la Maison Centrale Arles (unde pe 15 martie declanşează şi o greva a foamei). Cca 300 de semnături au fost adunate în favoarea liberării sale condiţionate, fiind scrisă în sprijinul acestuia şi o carte (gen broşură) de către Georges Courtois şi alţi prieteni ai lui Kazrim Khalki („Karim Khalki, n° d’écrou 584 K”, Editura l’Insomniaque, 1999). Acesta ar fi vrut să fie eliberat şi expulzat în Maroc pentru „a-l prinde” încă în viaţă pe tatăl sau grav bolnav, ceea ce se va şi întâmpla, dar numai în 2000. Acolo se va căsători şi îşi va intemeia o familie. În plus, intertine şi astăzi o strânsă legătură cu Curtois (via Internet). În ceea ce îl priveşte pe cele de-al 3-lea „muschetar” Patrick Thiolet, acesta este liberat condiţionat în 1993, însă va fi condamnat din nou (tot) la 14 ani de recluziune criminală în noaptea de 4-5 iunie 1997, pentru un jaf armat la banca Crédit Mutuel din Montagne (regiunea urbană Nantes) comis pe 31 mai 1994 (în timpul libertăţii condiţionate sub control judiciar) împreună cu Franck Parois (30 de ani), condamnat şi acesta la 9 ani de detenţie criminală, ,in acelaşi dosar, pentru complicitate. În final el va fi eliberat din nou în 2006, dar numai după efectuarea integrală a pedepsei. Intervenţia RAID este capitală şi în anihilarea pe 14 ianuarie 1986 pe strada Doctor Blanche a bandei „Deghgizatilor” (Le gang des postiches, activă între 1981-1986 la Paris), unde această a şi început activitatea criminală (jaful armat) la Banca Crédit Lyonnais, pe 29 septembrie 1981 şi arestarea „rămăşiţelor” acesteia (principalii şefi), pe 13 decembrie 1986 (Jean-Claude Myszka, André Bellaïche, Patrick Geay et Gian Luigi Esposito) într-o vilă pe strade des Pins n°28 la Yerres (regiunea urbană pariziană, Departamentul Essonne) şi recuperarea a cca 300.000Ffr (45.000€-cca 250.000€PPA/pe putere de cumpărare, 5.000 piese de aur, câteva kg de bijuterii şi pietre preţioase. În 1987, RAID intervine în anihilarea organizaţiei teroriste de extremă stânga, anarho-comunist şi antifranchist „Action Directe” (activă între 1979-1987/”anii de plumb”, responsabilă de 65 de atentate), prin arestarea (spectaculoasă) pe 21 februarie la Vitry aux Loges (regiunea urbană Orléans, Departamentul Loiret) ai celor 4 leaderi a acesteia: Jean-Marc Rouillan, Georges Cipriani, Nathalie Ménigon şi Jöelle Aubron. Intervenţia pe 31 august 1989 la Ris Orangis (regiunea pariziană, Departamentul Essonne) pentru neutralizarea lui Gérard Marilier (46 de ani), un agent de securitate depresiv, paranoiac (în concediu de boală de 4 ani) baricadat în casă la el (înarmat cu 5 puşti de asalt Mauser /cu cartuşe de calibru 7,62) în care 2 poliţişti vor fi ucişi (Inspectorul şef Christian Caron/40 de ani şi Sub-brigadierul Fernand Seither/31 de ani, primele victime ale RAID) şi unul rănit grav (Agentul de ordine publică Thierry Azzouzi). Urmează, neutralizarea la Neuilly sur Seine (Métropole du Grand Paris) pe 13 mai 1993 al lui Erick Schmitt (un întreprinzător şomer, depresiv) în dosarul „Human Bomb”, care înarmat cu un pistol de alarmă şi „blindat” cu exploziv, va lua ostatec o clasă cu 21 de copii, împreună cu învăţătoarea lor Laurence Dreyfus la şcoala primară n°8 al grupului şcolar Command Charcot. După aproape 2 zile de negocieri eşuate, pe 15 mai, în jurul orei 07h25, acesta este ucis de către RAID. [Vezi pentru detalii articolul autorului: „Erick Schmitt et Human Bomb”/Dossiers Criminels]. RAID continuă misiunile sale cu o aacţiune de anvergură pe 29 martie 1996 contra unor membri GIA (Grup Islamist Armat, algerian) la Roubaix, după tentativa avortată (eşuată) din ziua de 28 martie cu o maşină-capcană la Lille a unor islamişti terorişti. Pe strada Henri-Carrette n°59, în timpul asaltului casa explodează, din care vor fi extrase 4 corpuri carbonizate (a 2 maricani, a unui algerian şi a unui tunisian). Este remarcabilă intervenţia RAID şi în arestarea fugitivului Yvan Colonna lângă Olmeto pe 4 iulie 2003, inculpat pentru asasinarea Prefectului Claude Erignac pe 6 februarie 1998 la Ajaccio. [Vezi pentru detalii articolul autorului: „Affaire Erignac”/Dossiers criminels], respectiv, în arestarea unor membri-leaderi ai organizaţiei teroriste ETA (din Ţară Başca) în 2009, respectiv, în 2010. Pe 20 noiembrie 2009, RAID intervine şi în arestarea lui Jean-Pierre Treiber („omul pădurilor” considerat suspect în asasinarea lui Katia Lherbier Géeraldine Giraud (fata celebrului actor francez Roland Giraud). Înainte să fie judecat, acesta se sinucide în Închisoarea (Maison d’Arrêt) Fleury Mérogis (regiunea urbană pariziană), pe 20 februarie 2010. Tot RAID este cea care intervine în anihilarea (execuţia) lui Mohammed Merah la Toulouse, pe 22 martie 2012, suspectat de uciderea a 7 persoane pe 11, 15 şi 19 martie, ca de altfel şi pe 9 ianuarie 2015, pentru anihilarea (execuţia) fraţilor Saïd şi Chérif Kouachi (la Dammartin-en-Goële, regiunea urbană pariziană), care au comis atacul terorist (masacrul/12 morţi) la săptămânalul satiric „Charlie Hebdo la Paris. Alături de GIGN şi BRI (Brigada de Căutare şi Intervenţie/”Brigada Antigang” –unitate de anchetă şi intervenţie a Poliţiei Judiciare, fondată în 1964, condus în prezent de către Christophe Molmy), o unitate RAID va interveni pe 9 ianuarie şi la eliberarea ostaticilor de la magazinul evreiesc Hyper Cacher de la Porte de Vincennes (Paris) şi anihilarea (execuţia) teroristului islamist Amedy Coulibaly care va execută 4 persoane, după ce pe 8 ianuarie va execută la Montrouge (regiunea urbană pariziană), pe poliţistă municipală stagiară Clarissa Jean-Philippe. RAID participă, alături de BRI, la neutralizarea grupului de terorişti islamişti care au comis atacurile teroriste de la Paris pe 13 noiembrie 2015, în care 130 de persoane şi-au pierdut viaţa (90-la Teatrul de spectacole Bataclan; 19-la berăria La Belle Équipe; 15- la cafeneaua Le Carillon et Le Petit Cambodge, respectiv, 5- la Casa Nostra et Café Bonne Bière şi 1- la Stade de France), iar 413 au fost rănite (dintre care 99 grav). Ca urmare, tot aceste unităţi vor interveni şi la anihilarea lui Abdelhamid Abaaoud (n.1987, terorist jihadist belgian de origine marocană), pe 18 noiembrie 2015, care ar fi fost suspectat de planificarea atacurilor teroriste de la Paris pe 13 niembrie. Acesta este ucis în compania lui Chakib Akrouh (n.1990, terorist jihadist belgian de origine marocană), complicele lui, în timpul asediului clădirii (pe strada Corbillon din Saint Denis/Métropole du Grand Paris), unde cei 2 se ascundeau cu ajutorul unei femei (Hasna Aït Boulahcen). Ancheta ar fi revelat faptul că în timpul asaltului, Chakib Akrouh ar fi explodat centura sa cu explozibil ceea ce ar fi provocat carnagiul în care cei 2 şi-au pierdut viaţa. Conform Procurorului Republicii de Paris François Molins, însărcinat cu ancheta Abaaoud şi Akrouh, ar fi planificat un atac terorist de tip kamikaze între 18-19 noiembrie 2015 în cartierul de afaceri parizian La Défense (creat în 1960, cel mai mare centru de afaceri european: cca 1,6km2; 3,5Mil m2 de birouri/45 Mil m2 Grand Paris; cca 3.000 de întreprinderi, dintre care între 15-25 pe primele locuri pe plan mondial şi între 25-50 primele pe plan naţional; cca 200.000 de salariaţi, dintre care cca 60% cadre, iar 85% utilizează infrastructura vastă si complex şi al transportului urban local; 250.000m2 de spaţii comerciale; cca 2 Mil de turişti „de afaceri” anual; 2.650 de camere de hotel; 60 de sculpturi de artă contemporană; 11 ha de spaţiu verde şi 31 ha de spaţiu pietonal; 20 de bazine de înot; 50 de terase şi restaurante „cu pretenţii”; cca 25.000 de locuitori repartizaţi în 71 de blocuri-turn în cca 1 Mil m2 de locuinţe; cca 50.000 de studenţi; 17Km de canalizare; 10km de salubritate; 10 km de galerii tehnice; 10 km de irigaţie automată; 14.000 stâlpi de iluminat publice; etc.). În sfârşit, RAID întreprinde o ultimă intervenţie de mare anvergură pentru neutralizarea (execuţia) pe 13 iunie 2016 la Magnanville (regiunea urbană pariziană) al teroristului islamist Larossi Abballa, asasinul lui Jean-Baptiste Salvaing (poliţist) şi Jessica Schneider (agent administrativ în cadrul Poliţiei Natinoale). Menţionez aici şi faptul că intervenţiile spectaculoase ale RAID (în cei 32 de ani existenţă) au dat însă naştere şi la o serie de polemici în ceea ce priveşte „imparţialitatea” acesteia, precum şi „corectitudinea” cu care ea execută misiunile în care este implicată.
[3]GIGN (Grupul de Intervenţie al Jandarmeriei Naţionale) este o unitate de luptă (intervenţie) de elită a GN (Jandarmeria Naruinala) echivalentul RAID al PN (Poliţia Naţională) specializată în gestionarea crizelor care intervin în materie de antiterorism, kidnapping (răprire şi sechestrare de persoane/luare de ostatici), arestări cu un risc (foarte) ridicat în cadrul luptei contra crimei organizate („grand banditisme”), în materie de securitate – protecţie (oficialităţi/diplomaţi francezi) în străinătate: Congo-Brazzaville, Republica Centrafricană, Algeria, Coasta de Fildeş, Haiti, Afganistan, Irak, Libia, Mali sau ale unor obiective ameninţate), respectiv, în cazul revoltelor sau rebeliunii în mediul carceral (inclusiv în centrele de retenţie), cu precădere, în regiunile (ariile) metropolitane (mediul periurban/gări, aeroporturi, porturi, penitenciare, etc.) dar şi în cel rural (localităţi izolate/în cazuri rare, având în vedere faptul că peste 95% din teritoriul francez este urbanizat). Creat (oficial) pe 1 martie 1974 (cu un efectiv de 387 de funcţionari – jandarmi, cu deviza „S’angager pour la vie”/a se angaja pentru viaţă), condus din 30 martie 2017 de către Col. Laurent Gilles Marie Phélip (n.1969, al 11-lea şef al GIGN) şi dependent (direct) de DGGJ (Direcţia Generală a Jandarmeriei Naţionale) aflată sub comanda Generalului de Armata Richard Lizurey (din 1 septembrie 2016), GIGN deşi este activ, în principiu, pe teritoriul naţional, acesta intervine, în egală măsură şi în străinătate în cadrul Forţelor Armate Franceze şi în special, în cadrul misiunilor COS (Comandamentul Operaţiunilor Speciale, creat pe 24 iunie 1992) subordonat CMA (Şeful Statului Major al Armatei) şi autorităţii directe al Preşedintelui Republicii. Crearea acestuia este hotărâtă, după ce la Jocurile Olimpice de la München, 11 membri ai echipei israeline sunt luaţi ostatici (5-6 septembrie 1972/„Masacrul de la München: 11 sportivi israelieni şi un poliţist vest-german, ucişi) de către 8 terorişti (5 ucişi şi 3 capturaţi), care solicitau eliberarea şi transferul în Egipt a 236 de militanţi palestinieni deţinuţi în Israel, precum şi eliberarea a 2 prizonieri germani de extremă stânga încarceraţi în Germania Federală (RFG): Ulrike Marie Meinhof (1934-1976, membră RAF/Rote Armee Fraktion, jurnalist, sociolog şi scriitor, fata reputatului istoric Werner Meinhof/1901-1940, fost profesor la Friedrich-Schiller-Universität Jena, arestată pe 25 iunie 1972 şi condamnată la 8 ani de închisoare pe 29 septembrie 1974, pentru comiterea a mai multor atentate teroriste în periada 1960-1970), respectiv, Bernd Andreas Baader (1943-1977, şeful organizaţiei RAF, implicat în 5 atentate cu bombă în cursul anului 1972, arestat în acelaşi an), care împreună cu companionul sau Gudrun Ensslin (1940-1977, cofondator şi ea al RAF) şi un alt membru al RAF, Jan – Carl Raspe (1944-1977), toţi au făcut obiectul unei sinucideri colective (în închisoare) pe 18 octombrie 1977. Evenimentul succede „Războiului de 6 zile” (5-10 iunie 1967/Israel, Egipt, Sinai) şi Rezoluţiei n°242 din 22 noiembrie 1967 al ONU, conform căreia Israel urma să restituie ţărilor arabe teritoriile cucerite, care la rândul lor erau obligate să recunoască, oficial, Statul Israel. De atunci, practic, palestinienii sunt plasaţi sub ocupaţie israeliană. Ca urmare a evenimentului dramatic de la München, Christian Prouteau (n.1944, ofiţer de Jandarmerie şi prefect) crează pe 1 decembrie 1973, o unitate de intervenţie de elită ECRI (Echipa de Comando Regional de Intervenţie) în cadrul EGM (Escadrila Jandarmeriei Mobile) la Maisons-Alfort (regiunea urbană pariziană), care fuzionează pe 26 aprilie 1974 cu GIGN (creat pe 1 martie 1974) sub comanda acestuia. GIGN va avea 2 subdiviziuni (cu cartierul său general, din 1983, la Satory/Versailles, regiunea urbană pariziană) şi centrul de instrucţie la Frileuse (Beynes): una la Maisons-Alfort, prin asimilarea ECRI (operativă pe teritoriul naţional corespunzând regiunilor militare: 1, 2, 3, respectiv, 6) şi una constituită în cadrul EGM (operativă în regiunile militare 4, 5, 7). Pentru integrarea acestui corp de armată de elită a GN candidatul trebuie fie jandarm şi să aibă mai puţin de 32 de ani. Începând cu 1 septembrie 2007 (la sugestia Preşedintelui Nicolas Sarkozy/2007-2012) are loc o profundă reorganizare al GIGN în 3 forţe operaţionale, „absorbind” GSIGN (Grupul de Securitate al Jandarmeriei Naţionale/creat pe 1 ianuarie 1984, împreună cu EPIGN/Escadrila de Paraşutişti a Jandarmeriei Naţionale/creat în 1971, aflat în subordina GSIGN): Forţa de Intervenţie (vechiul GIGN); Forţa de Observaţie–Căutare, vechiul grup de obserervatie – căutare al EPIGN şi Forţele de Securitate – Protecţie (membrii secţiei de securitate şi protecţie a EPIGN şi al GSPR (Grupul de Securitate al Preşedenţiei Republicii), o unitate a Poliţiei Naţionale şi a Jandarmeriei Naţionale, aparţinând din punct de vedere administrativ Serviciului de Protecţie (creat pentru prima oară pe 1 martie 1935, reorganizat pe 19 octombrie 1994 sub preşedinţia lui François Mitterrand/1981-1995 şi „reformat” pe 2 octombrie 2013 sub preşedinţia lui François Hollande/2012-2017). GIGN dispune astăzi de un efectiv de 387 de militari (407 în august 2009, înainte ca GN să fie transfertat, din iniţiativa Preşedintelui Nicolas Sarkozy pe 1 septembrie 2009, din subordina Ministerului Apărării Naţionale în cea a Ministerului de Interne) şi de un buget de cca 2 M€ de euro, din care 0,5M€ „cheltuieli de deplasare”, fiind condus de către Colonelul Laurent Phélip (din 30 martie 2017). Ca misiuni principale ale GIGN menţionăm: Piratair (deturnări de avioane), Piratmer (deturnări ale navelor sau atacuri asupra acestora), Piratome (atac nuclear), Piratox (atac chimic sau biologic), Piratext (sechestrare de persoane – luare de ostatici de naţionalitate franceză în afară teritoriului naţional). Printre alte atribuţii ale sale putem menţiona şi: neutralizarea furibunzilor, precum şi arestarea persoanelor considerate „periculoase” şi înarmate. SSP (Serviciul de Securitate şi Pază) asigură deasemenea protecţia înalţilor funcţionari francezi sau străini, precum şi ai diplomaţilor în zonele cu risc ridicat de atac armat, securitatea Ambasadelor şi ai reprezentanţilor diplomatici francezi în străinătate, extrădarea cetăţenilor francezi în străinătate, gestionarea crizelor de conflict armat în străinătate în care sunt implicaţi cetăţeni francezi, precum şi alte evenimente naţionale sau internaţionale în care interesele Franţei sau francezilor sunt în cauza. GIGN a căpătat o reputaţie naţională şi internaţională, în special, în urmă unor intervenţii spectaculoase şi în străinătate (Djibouti, San Salvador, Arabia Saudită, Ţara Bacă franco – spaniolă, Nigeria, Insulele Comore, etc.) pentru eliberarea unor ostatici. Astfel, pe 3 februarie 1976, în jurul orei 07h15, la Loyada în Djibouti („Côte française des Somalis”) la frontiera cu Somalia, aflat în Cornului Africii (înconjurată de către Somalia, Etiopia, Eritreea şi Yemen), fostă colonie franceză până la obţinerea independenţei pe 27 iunie 1977, cunoscută în timpul colonizării frâneze şi sub numele TFAI (Territoire français des Afars et des Issas, între 1967-1977), militanţii independetisti al FLCS (Front de Libération de la Côte des Somalis/Front for the Liberation of the Somali Coast, creat în 1960 la Mogadiscio (Mogadishu) de către Mahmoud Harb (1921-1961, om politic al Coastei Somaliilor) şi activ până la obţinerea independenţei Djibouti, va lua ostatec un autobus şcolar (cu cca 30 de copii la bord) la Djibouti. În cursul zilei următoare, a 2-a Companie de legionari paraşutişti al celui de-al 2-lea Regiment (2e REP) al Legiunii Străine (franceze, creată în 1831/cca 7.700 de oameni) şi o unitate de GIGN (condus de către Christian Prouteau), împreună cu o unitate a 13°DBLE (a 13–a Semibrigada a Legiunii Străine, regiment de infanterie motorizată, creată în 1940/efectiv, cca 13.000 de oameni) în cadrul unui asalt spectaculos vor asedia autobuzul, vor ucide 7 răpitorii şi vor elibera ostaticii. Nadine Durand (o elevă aflată în autobuz, pe un scaun din faţă), moare în timpul intervenţiei, iar o altă elevă, Valérie Geissbuhler, peste câteva zile, datorită rănilor garve, după ce este transferată la Spitalul Val de Grace la Paris. Alţi 5 elevi, asistenta socială şi şoferul autobuzului au fost răniţi. Un băieţel, dispare cu unul dintre răpitori (rămaşi în viaţă), dar este eliberat în cursul zilei următoare la Hargeisa (Somalia). Locotent-colonel Jean-Jacques Doucet, şeful secţiei n°1 al celelei de a 2 –a Companii este şi el rănit.. O altă intervenţie spectaculoasă a GIGN are loc între 27 aprilie – 5 mai 1988, la Ouéva (Noua Caledonie, colectivitate teritorială franceză – arhipelag, în Oceanul Pacific), unde independentiştii FLNKS (Kanak and Socialist National Liberation Front/Front de Libération Nationale Kanak et Socialiste, un ansamblu de partide politice din Noua Caledonie fondat între 22-24 septembrie după congresul de dizolvare al Frontului Independentist/activ inte 1979-1984) au ucis la Brigada de Jandarmerie 4 jandarmi (Georges Moulié, Edmond Dujardin, Daniel Leroy şi Jean Zawadzkisi), după care au sechestrat 27 de persoane într-o grotă. În urma asaltului (la care au participat 74 de militari) lansat de către GIGN, alatri de EPGIN, respectiv, o unitate a forţelor speciale aparţinând Comandoului Hubert (creat în decembrie 1947 purtând numele locotenentului Augustin Hubert ucis în bătălia din 6 iunie 1944 la Riva Bella/unul dintre cele 7 comandouri ale Marinei franceze, specializat în acţiuni antiteroriste submarine) şi o unitate de militari al Regimentului de paraşutişti de şoc n°11 (11e BPC), 19 Kanaks sunt ucişi, iar 14 au fost luaţi prizonieri. Din păcate şi 2 militari francezi îşi vor pierde viaţa (Régis Pedrazza şi Jean-Yves Véronsunt). În ciuda unor pierderi de vieţi omeneşti din partea GIGN, această interventie este considerată una dintre cele mai remarcabile, ale acestuia, de către DGSE (Direcţia Generală a Securităţii Externe, serviciul de informaţii francez aflat sub autoritatea Ministrului Apărării), condus între 9 octombrie 2008 – 10 aprile 2013 de către Erard Corbin de Mangoux/n.1953, când este numit Prefect al Depatamentului Yvelines/regiunea urbană pariziană, până pe 22 iulie 2015 când devine Consilier al Curţii de Conturi. Din 26 iunie 2017 ea se află sub comanda lui Bernard Emié/n.1958, diplomat, fost ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al Franţei în Marea Britanie între 2011-2014, iar ulterior, până la numirea lui în funcţie, înalt reprezentant al Franţei la Alger/Algera). În sfârşit, o altă intervenţie ieşită cu totul din comun este asultul lansat de către GIGN (30 de militari, sub comanda lui Denis Favier, atunci căpitan), împreună cu GEIPN (18 militari) pe 26 decembrie 1994 (în timpul Războiului civil din Algeria/26 decembrie 1991-8 februarie 2002, în care vor pieri cca 250.000 de persoane), pe Aeroportul Marsilia – Marignane, asupra unui avion al companiei Air France al zborului regulat AF n°8969 (AF8969, AFR8969), în timpul preşedinţiei (de stânga) a lui François Mitterrand (1981-1995) şi al Guvenului (de dreapta) al Prim-Ministrului Edouard Baladur (n.1929, în funcţie între 1993-1995). Un Airbus A300 (F–GBEC) cu 241 de pasageri la bord (dintre care 12 membri al echipajului: Comandant Bernard Delhemme, Copilot Jean – Paul Borderie, Mecanic de Bord Alain Bossuat/PNT – Personal Navigant Tehnic, respectiv, Însoţitorii de bord: Christophe Morin, Claude Burgniard, Gilles Dunis, Christiane Adenot, Nicole Chauvin, Silviane Bidault, Anne Dufrène, Richard Cleret şi Ludovic Ulmer/PNC – Personal Navigant Comercial) care urm să decoleze pe 24 decembrie de pe Aeroportul Alger – Houari Boumédiène cu destinaţia Aeroportul Paris – Charles de Gaulle, după cca 40 de ore de sechestrare la sol este deturnat pe 26 decembrie pe Aeroportul Marsilia – Marignane, în jurul orei 03h15 (pentru alimentare cu 27 tone de carburant/4 ori mai mult decât era necesar pentru a ajunge la Paris) şi unde va fi reţinut din nou la sol de către 4 terorişti aflaţi la bord (Abdul Abdallah Yahia/Emirul, un apropiat al lui Djamel Zitouni-Abou Abderahmane Amine (1964-1996, fost şef al GIA/Grupul Islamist Armat, organizaţie teroristă considerată apropiată grupării islamiste Al Qaeda, creată în 1992, responsabilă de masacrarea a zeci de mii de civili în Algeria/cca 80.000-100.000), Mustafa Chekienne, Makhlouf Benguetaff şi Salim Layad, toţi membri GIA, care solicitau eliberarea a 2 leaderi al FIS (Frontul Islamic de Salvare, activ între 1989-1992, o formaţiune politică salafistă algeriană având ca obiectiv transformarea Republicii Algeriene, Democratice şi Populare, într-un stat Islamic). Este vorba de Abbassi Madani (n.1931) şi Ali Belhadj (n.1956), fondatori al FIS, încarceraţi din 30 iunie 1991 în Algeria. Teroriştii aveau în plan prăbuşirea avionului deasupra Turnului Eiffel sau al Turnului Montparnasse, în cazul în care revendicările lor nu ar fi fost satisfăcute. În urma negocierilor, la Marignane, sunt eliberaţi 63 de pasageri (femei şi copii), însă, la orele 21h30 în seara Crăciunului, un angajat (bucătar) al Ambasadei Franţei la Alger, Yannick Beugnet (28 de ani) este totuşi executat, el fiind cea de a 3-a victimă a acestui eveniment terorist fără precedent până atunci (după execuţia unui ofiţer algerian care însoţea zborul şi a unui diplomat, Bui Giang To, consilier comercial la Ambasada Vietnamului din Alger). Această intervenţie (după 54 de ore de sechestrare) care va dura cca ¼ ore (în care s-ar fi tras peste 1.000 de cartuşe, fiind răniţi 9 militari ai GIGN, printre care şi Denis Favier, respectiv, 16 civili/13 pasageri şi 3 membri al echipajului) şi care a făcut celebru GIGN în lumea întreagă, este considerată de către autorităţi ca una dintre cele mai remarcabile reuşite ale acestuia. După acest eveniment, Air France a suspendat zborurile sale către Algeria până în 2003. Astăzi zborul AF8969 nu mai există, el fiind înlocuit cu cele AF3543 şi AF7667. Cei 4 terorişti s-ar fi urcat în avion pe 24 decembrie, în jurul orei 11h00, cu complicitatea unui inspector de poliţie al Poliţiei de frontieră. Alte intervenţii importante pe care le pot menţiona sunt: intervenţia în mai 1974, cu ocazia unei revolte de mare anvergură, în cea mai mare închisoare din Europa, Fleury-Mérogis (Maison d’Arrêt/deschis în 1968, cu 2.855 de locuri) aflată în Departamentul Essonne (regiunea urbană pariziană); Intreventia în septembrie 1976 într-o deturnare de către 5 terorişti croaţi anti-Tito a unui avion Boeing 727 al TWA (Trans World Airlines, o companie americană veche care făcea parte din „Big Four”, alături de celelalte 3 mari companii: American Airlines, United Airlines şi Eastern Air Lines), care a fuzionat cu American Airlines în aprilie 2001. Cursa asigura legătură regulată dintre New York – Chicago . GIGN reuşeşte pe calea negocierilor eliberarea celor 49 de ostatici şi arestarea teroriştilor; Intervenţia pe 30 septembrie 1977 pe Aeroportul Orly – Vest (în cooperare cu BAG – Brigada AntiGang condus de către Comisarul şef Robert Broussard) în deturnarea unui avion al Companiei Air Inter, Cursa IT429 Paris Orly – Lyon Satolas de către un furibund (Jacques Robert), care ţinea ostatici 94 de persoane aflate la bord (printre care şi pe Deputatul Lucien Neuwirth şi fostul Ministru, Philippe Malaud) de peste 7 ore. În timpul asaltului lansat de către GIGN, un pasager moare şi alţi 4 sunt răniţi, dintre care unul grav, din cauza exploziei unei grenade al furibundului, care se va preda, miltarilor de la GIGN. Din contră, pe 3 mai 1979, are loc o intervenţie „nesângeroasă” a GIGN. Înainte de a lua cu asalt clădirea Ambasadei Franceze din San Salvador pentru eliberarea funcţionarilor francez luaţi ostatici de către un grup de extremişti de stânga (adolescenţi, neexperimentaţi, depăşiţi de evenimente) în urma negocierilor, aceştia vor renunţa la revendicările lor şi vor elibera ostaticii. GIGN condus de către căpitanii Christian Prouteau (n.1944, Colonel în rezervă, din 1 octombrie 1994, iar ulterior Prefect) şi Paul Barril (n.1946, implicat ulterior, într-o spălare de bani de mare anvergură şi încarcerat pe 24 decembrie 2007, la celebra închisoare Baumettes din Marsilia, eliberat pe 24 ianuarie 2008 şi achitat pe 25 septembrie 2013 de către Tribunalul Corecţional din Marsilia), ajung în Guadelupa (colectivitate teritorială franceză/Departament – regiune în Caraibe) la bordul unui avion DC-8 (avion de linie cu 4 motoare cu reacţie/mediu şi lung curier, produs între 1959-1972 de către Douglas Aircraft Company, iar, mai târziu de către McDonnell Douglas, după fuziunea celor 2 companii) al COTAM (Comandamentul de Transport Aerian Militar). De aici, Prouteau şi Barril vor pleca în San Salvador de unde vor recupera toţi ostaticii. Un asemenea eveniment va fi „reiterat” la Ambasada Franceză din San Salvador şi în prima jumătate a lunii iunie de către un grup de 12 rebeli, dar ca şi în cazul precedent, în timpul pregătirii operaţiunii de asalt, rebelii se vor preda militarilor de la GIGN. O altă intervenţie a GIGN în străinătate, are loc între 23 noiembrie – 5decembrie 1979 la Marea Moschee din Mecca, Al-Masjid al-Haram (în care mii de credincioşi practicanţi, care îşi făceau rugăciunile sunt luaţi ostatici pe 20 noiembrie/prima zi a anului 1400, după Calendarul Musulman) de către 187 de terorişti fundamentalişti saudieni şi egipteni (echipaţi cu armament de război şi susţinuţi din exterior de către alţi 350-400 de oameni) printre care şi mulţi studenţi de la Universitatea islamică din Medina (aparţinând miliţiei religioase islamice Ikhwan, fondată în 1912 de către Abdelaziz ben Abderrahmane Al Saoud/1876-1953) opozanţi al familiei regale saudiene. Şeful teroriştilor Juhaiman ibn Muhammad ibn Saif al Utaibi (1936-1980, militant religios saudian, fost caporal al Gărzii Naţionale saudiene, aparţinând unei influente familii su(n)nite din Najd), solicită în schimbul eliberării ostaticilor recunoaşterea lui Mohammed Ben Abdallah Al Qahtani (cumnatul lui, aflat cu el în Moschee) ca Mahdi (aducătorul dreptăţii şi justiţiei pe Pământ). Pentru eliberarea ostaticilor regele Khaled ben Abdelaziz Al Saoud (1913-1982) face apel la forţele speciale americane şi franceze. La intervenţia armată, alături de cele 3 comandouri GIGN, au participat cca 10.000 de militari al GNS (Garda Naţională Saudiana), precum şi SSG (Special Service Group) ale Forţelor Terestre din Pakistan (compus din 3 batalioane/cca 2.100 de oameni şi o companie antiteroristă). Interdicţia de a intra (pentru nemusulmani) în Marea Moschee în jurul Kaaba (un sanctuar cu o suprafaţă de 145 m² şi înălţimea de 13 m, respectiv, o formă aproximativă de cub, cu peretele nord–estic 12,63 m, cel nord-vestic 11,03 m, cel sud-vestic 13,10 m, iar cel sud-estic 11,22 m) pe care Religia islamică îl consideră ca primul şi cel mai sfânt lăcaş de cult, îi va supune pe jandarmii de la GIGN la o ceremonie rapidă de convertire la Islam. Dar, conform notei lui Christian Prouteau, jandarmii francezi de la GIGN nici n-ar fi intrat „fizic” în Marea Mosechee, aceştia utilizând numai mijloace de intervenţie de la distanţă: injectarea unui gaz lacrimogen CS [de tip ClC6H4CH=C(CN)2] prin peretele construcţiei (din beton), după perforarea acestuia în mai multe loruri. În noaptea de 4 spre 5 decembrie are loc asaltul, în care, oficial, vor pierii 244 de persoane (dintre care 127 membri ai forţelor de securitate şi 117 de terorişti). În plus, 68 de terorişti vor fi luaţi prizonieri (printre care şi Mohammed Ben Abdallah Al Qahtani), dintre care 62 (printre care şi Utaybi) vor fi executaţi în diferite oraşe saudiene pe 9 ianuarie 1980 (39 de saudieni, 10 egipteni, 6 yemeniţi şi restul kuweitieni, irakieni, respectiv, sudanezi). Conform Profesorului John C.K. Daly de la Middle East Institute (Washington), familia lui Bin Laden (Mahrous bin Laden, un frate vitreg al lui Osama bin Laden/1957-2011) ar fi fost implicată în această acţiune teroristă). În Ghost Wars, Steve Coll, afirmă că armamentul ar fi fost transportat în Marea Moscheea cu ajutorul camioanelor unei întreprinderi a lui Bin Laden, care în 1973, ar fi beneficiat de un contract de renovare (integrală, pe termen lung) al lăcaşului de cult. O altă intervenţie care merită amintitită are loc cu ocazia luării de ostatici la Hotelul Fesch la Ajaccio (in Corsica de Sud/”Ile de Beauté”, din Franţa), pe 9 ianuarie 1980 de către un comando corsican condus de către Marcel Lorenzoni (1944-2000/militant ultranaţionalist-independentist), încarcerat (ca posibil implicat, dar ulterior, disculpat pe 6 august 1999) şi în dosarul asasinării Prefectului Claude Erignac pe 6 februarie 1998. [Vezi pentru detalii articolul autorului: „Affaire Erignac”/Dossiers Criminels], care moare împreună cu fiul său Petru-Pierre (în vârstă de 22 de ani, un tânar cu lejere probleme psihice) pe 24 iunie 2000, în cursul unei dispute violente armate (cu cuţite de vânătoare) între tată şi fiu. Sechestrarea clienţilor hotelului de către comando, va da naştere unei revolte urbane în cursul nopţii. În timpul asediului acestuia de către poliţiştii (cu sprijinul unei unităţi de GIGN, condus de către Paul Barril), un tânăr naţionalist va ucide un poliţist de la CRS (Compania Republicană de Securitate/Corp specializat a Poliţiei Naţionale în menţinerea şi restabilirea ordinii şi securităţii publice, creat în 1944) prezentă şi aceasta la eveniment, iar ca ripostă, membri acesteia vor ucide (din greşală) 2 locuitori al oraşului. Până la urmă, Marcel Lorenzoni (care după 3 ani de studii de medicină la Marsilia şi 1 an la litere la Nisa, se va angaja în 1er RPIMa/Primul Regiment de paraşutişti de Infanterie Marina, înainte de a integra Şcoala Naţională de Subofiţeri la Saint Maixent, iar ulterior Şcoala de Infanterie de la Montpellier, pentru a activa după terminarea studiilor ca sergent în cadrul 3e RPIMa la Carcassonne), acceptă să se predea cu oamenii săi, lui Paul Barril, cu condiţia ca ei să poată părăsi hotelul înarmaţi (cu armele lor). Condamnat la 4 ani de închisoare (cu executare) pentru această luare de ostatici pe 11 februarie 1981, graţie, câştigării alegerilor prezidenţiale de către François Mitterrand (care îşi ia revanşa faţă de Valery Giscard d’Estaing, care a ieşit învingător în alegerile din 1974), Lorenzoni va beneficia de o amnestie generală (acordată naţionaliştilor din Corsica) ordonată de către Guvernul socialist condus de către Prim-Ministrul Pierre Mauroy (1928-2013, în funcţie între 22 mai 1981-17 iulie 1984) şi va fi eliberat pe 5 august 1981. Şirul misiunilor (de succes) întreprinse de către membri GIGN continuă cu eliberarea ostaticilor (prin intermediul unei intervenţii-surpriză), dintr-un avion deturnat la Le Touquet-Paris-Plage (Departamentul Pas de Calais) în mai 1981. Piratul aerului care încerca să oblige prin actul (gestul) său, Papa, să dezvăluie cel de-al 3-lea secret al Fatimei (dezvăluit de altfel pe 26 iunie 2000) este neutralizat şi arestat. Cele 3 revelaţii (care de fapt ar fi una singură în 3 părţi) ar fi fost adresată pe 13 iulie 1917 de către Fecioara Maria (cu numele de Nôtre-Dame de Fátima) către Lúcia dos Santos şi verişorii ei Jacinta şi Francisco Marto în micul orăşel Fátima din Portugalia. În aprilie 1982, GIGN este însărcinat, din nou, cu arestarea unui furibund la Chelles (Departamentul Seine et Marne, regiunea urbana pariziană). Acesta teroriza oraşul, tragând peste 2.000 de cartuşe, înainte de neutralizarea lui. Pe 9 august 1982, GIGN intervine şi în neutralizarea „irlandezilor din Vincennes” din regiuea urbană pariziană, după atacul terorist de la restaurantul evreiesc Jo Goldenberg din strada Rosiers n°7 (sectorul 4, în cartierul Saint-Gervais/al 14-lea cartier administrativ al Parisului), între 13h00-13h15, comis de către un comando format din 5 terorişti aparţinând Fatah-CR (Consiliul Revoluţionar arab, Organizaţia Abou Nidal, Brigade Révolutionniare arabe sau Organizaţia revoluţionară a musulmanilor socialişti) care va ucide 6 persoane şi va răni 24. Pentru a descoperii instigatorii acestui atac armat, Preşedintele Franţei, François Mitterrand (1981-1995), instalează la Palatul Élysée o celulă antiteroristă cu un consilier tehnic, pe care o pune la dispoziţia lui Christian Prouteau, pe atunci patronul GIGN. Pe 29 august către orele 21h30 militarii de la GIGN conduşi de către Căpitanul Paul Barril iau cu asalt apartamentul din Vincennes al lui Michael Plunkett, considerat ca membru al organizaţiei separatiste irlandeze IRA (Armate Republicană Irlandeză, bănuită la început ca responsabilă de atac) şi găsesc la acesta, în urma unei percheziţii „minuţioase”, urmă de exploziv (care ar fi fost folosit în timpul atacului). În concluzie, irlandezul cu camarazii săi (care îl frecventau) sunt arestaţi, inculpaţi într-un dosar de terorism şi încarceraţi în detenţie provizorie. După 9 luni de anchetă, la sfârşitul lunii mai 1983, ei sunt eliberaţi, probele fiind insuficiente pentru trimiterea lor în faţă justiţiei (instanţei). Această intervenţie a GIGN a dat naştere la o serie de polemici. Se pare că, chiar oamenii GIGN ar fi adus explozivul cu ei, pentru a-l putea inculpa pe Plunket şi îmreună cu acesta şi camarazii săi, cum „problema” trebuia „soluţionată” (politic în regim de urgenţă), în lipsa unor dovezi clare şi certe. Pe 20 februarie 1988, GIGN intervine în arestarea lui Filipe Bidart (n.1953, şeful istoric al grupării revoluţionare armate şi separatiste Iparretarrak/organizaţia ETA – „Euskadi Ta Askatasuna” din Nord), din Ţara Bască (Euskal Herria, Comunitate Autonomă – Provincie istorică care se întinde între fluviul spaniol Ebre şi cel francez Adour (în nord-estul Spaniei şi sud-vestul Franţei pe extremitatea lanţului muntos Pyrénées, pe o suprafaţă de cca 20.500km2 cu cca 3Mil de locuitori). Acesta devine militant al mişcării Iparretarrak după ce îşi termină studiile devenind învăţător într-o Ikastola (o şcoală cu statut asociativ, în care limba de predare este, în principiu, bacă) şi intră în clandestiniate pe 19 martie 1982 după asasinarea la Saint-Étienne-de-Baïgorry, a 2 poliţişti (Jackie Bouyer şi Bernard Roussarie) aparţinând la 19e CRS (a 19-a Companie Republicană de Securitate). După 7 ani de cavală (fugă de autorităţile judiciare), acesta este interpelat de către membri GIGN pe 20 februarie 1988 la Boucau şi este condamnat de 2 ori la închisoare pe viaţă. Prima dată pentru asasinarea celor 2 poliţişti CRS şi a 2-a oară, pentru cea al jandarmului Roger Buschman pe 25 august 1987, la Biscarrosse. Încarcerat la Maison Centrale (Închisoare de Maximă Siguranţă) Clairvaux (Departamentul Aube), pe 14 februarie 2007, el va fi liberat condiţionat sub control judiciar de către TAB (Tribunalul responsabil cu Amenajarea Pedepselor) Paris (singurul competent în materie de terorism, conform legii n° 2006-64 din 23 ianuarie 2006). După ieşirea din închisoare, Bidar va adera la partidul basc Abertzaleen Batasuna (Uniunea Patrioţilor/fondat în 1988, partid politic naţionalist din Ţara Bască franceză/Iparralde). Între 1992-1995, GIGN, a participat în cadrul COS (Comandamentul Operaţiunilor Speciale, aflat sub comanda Şefului de Stat Major al Armatei) la o serie operaţiuni de mare succes în Bosnia – Herţegovina, în special în ceea ce priveşte arestarea criminalilor de război. În 1994, după intervenţia GIGN la eliberarea ostaticilor din avionul companiei Air France (Zborul AFn°896) pe Aeroportul Internaţional Marsilia – Marignane, în cele 2 decenii de existenţă (1974-1994), acesta, a participat (deja) la peste 650 de misiuni (mai mult sau mai puţin spectaculoase), contribuind la eliberarea a peste 500 de ostatici şi arestarea a câtorva sute de infractori (criminali). În acest timp, 5 membri ai GIGN şi-au pierdut viaţa la datorie şi 19 au fost răniţi (mai mult sau mai puţin grav, dintre care 9 pe Aeroportul Marsilia – Marignane). În septembrie 1995, GIGN participă alături de EPIGN cu cca 800 de jandarmi la anihilarea lui Khaled Kelkal (islamist-radicalizat algerian), membru al GIA (Grupul Islamist Armat), considerat principalul responsabil de atentatele comise în Franţa în vara anului 1995 în metroul parizian, în pădurea Vaugneray, în apropiere de Malval (regiunea urbană Lyon, Departamentul Rhône). Însă majoritatea dintre membri GIGN fiind tranferati, în ultimul moment într-o altă acţiune („Azalée” în Comore), este EPIGN care localizează şi îl ucide (execută) pe Kelkal pe 29 septembrie (filmată în direct de către televiziunea locală din Lyon). Şi această execuţie a dat naştere la o serie de polemici. După părerea mea (care am urmărit de aproape acest eveniment), Khaled Kelkal, nu trebia neapărat ucis. Cu alte cuvinte, nu putem vorbi de o legitimă apărare din partea jandarmilor, însă, intr-adevăr, contrar poliţiştilor (funcţionari al Ministerului de Interne), jandarmii (atunci încă funcţionari Al Ministerului Apărării/Ministerul Armatelor din 2017) au fost autorizaţi să facă uz(aj) de armă (cu muniţie de război) chiar dacă nu erau într-o situaţie de „legitimă apărare”, conform Decretului din 20 mai 1903. În „Operaţiunea Azalée, este vorba de eliberarea statului african, Uniunea Comore fosta Republica Federală Islamică Comore, situată în Oceanul Idian, colonie franceză până la obţinerea independenţei pe 6 iulie 1975, ocupând Arhipelagul Comorelor, ale căror insule aparţin Colectivităţii teritoriale franceze Mayotte (TOM). Operaţiunea a avut ca scop şi arestarea mercenareului Bod Denard sub autoritatea COS în septembrie-octombrie 1995. GIGN intervine din nou pentru arestarea unui furibund la Valaurie (Departamentul Drôme) pe 23 iunie 1997, când un membru GIGN, Jean-Louis Prianon, este ucis. În 2004, după 3 decenii de la crearea sa, GIGN a participat (direct sau indirect) la cca 1.030-1.100 de misiuni speciale de intervenţie, contribuind (direct sau indirect) la arestarea a cca 970-1.000 de criminali periculoşi şi la eliberarea a cca 534-621 de ostatici. O Intervenţie de mare anvergură al acestuia are loc şi în 2005, în colaborare, cu Comandoul marin „Hubert” (creat în decembrie 1947, purtând numele locotenentului Augustin Hubert ucis în bătălia din 6 iunie 1944 la Riva Bella) pe vasul „Pascal Paoli„ (după numele omului politic şi amiral corsican Pascal Paoli) de la SNCM (Societatea Naţionale Maritimă „Corse-Méditerranée”), deturnat e către sindicaliştii STC (Sindicatul Muncitorilor Corsicani, fondat pe 1 mai 1984). Pe 19 ianuarie 2007, GIGN intervine spectaculos şi în anihilarea unui furibund (furios turbat), înarmat, baricadat la el acasă în Gensac-sur-Garonne (Haute Garonne). În timpul asaltului, către orele 22H00, individul deschide focul şi răneşte mortal pe Maréchal des logis-chef (sergent) Frédéric Mortier 35 ans (promovat major, cel mai mare grad în corpul subofiţerilor militari, post-mortem). Este vorba de cel de-al doilea membru GIGN care moare în cadrul unei operaţiuni armate. Pe 11 aprile 2008, GIGN participă la Operaţiunea „Thalathine”. Este vorba de intervenţia GIGN pentru eliberarea ostaticilor de pe vasul de croazieră de lux „Ponant” aparţinând CMA-CGM (Compagnie Maritime d’Affrètement – Compagnie Générale Maritime), al 3-lea armator mondial de transport maritim în containere şi primul francez, rezultată din fuziunea în 1996 dintre CMA (creat în 1978) şi CGM (creat în 1975, prin fuzionarea dintre CGT-Compagnie Générale Transatlantique fondat în 1851 şi MM-Messageries Maritimes fondat în 1855), cu sediul social-administrativ la Marsilia. La acestea se adaugă numeroase arestări ai unor terorişti (în special în Ţara Bască de nord din sudul Franţei al grupului IK-Iparretarrak-cei din nord, în limba bască), ai unor criminali periculoşi, precum şi o serie de intervenţii în mediul carceral (penitenciar) contra unor rebeliuni (de mai mică sau mai mare anvergură). Armamentul folosit de către GIGN este foarte variat şi de mare precizie, de ultimă generaţie. Înprincipiu, în cazul unei misiuni „ordinare”, armamentul „de bază” se compune din pistoale (3-4), un MP-5 şi puşti de calibrul 12 (1-2), pentru fiecare militar. Pistoalele cele mai utilizate, în funcţie de dificultatea misiunii, sunt: Manurhin MR-73 cu cartuşe 357 Magnum de diverse lungimi a ţevii (4, 5 ¼ inci, respectiv, 8 inci şi 10 inci, pentru o tragere de mare precizie); PA (Pistol Semi-automat) de talie „compactă” (în principiu Glock 19 de 9mm Parabellum/Para, echipată cu o lampă Insight Technology M3 LED sau M6 cu laser integrat, SIG-Sauer P228, FN Five-seveN şi PAMAS G1S, respectiv, G26, G27); S&W 686 GFS „Stainless” cu cartuşe 357 magnum şi lungimea ţevii între 4-10 inci; Sig-Sauer P228 (şi P226) de 9 mm Para, cu încărcătoare de 20 de cartuşe; Beretta 92F; FN Five-seve N Tactical IOM de 5,7 mm cu o lampă-sare Insight Technology M6 fixată pe şina Picatinny; GIAT PAMAS G1S de 9 mm Para (Parabellum); Beretta 92G; SIG-Sauer Pro SP 2022 de 9 mm Para. În misiunile „clasice” sunt utilizate MR-73 cu ţeava de 4″, Glock 19 şi P228. Din contră, în misiunile „kaki” (în natură) sunt preferate Glocks 17 şi P226. Printre pistoalele-mitralieră menţionăm: HK MP5 în versiunea A5 (selector 3-Round Burst), SD3 şi K-PDW (amândouă cu selectoare SEF) cu colimatoare Aimpoint CompM2 sau EOTech 550 AA, respectiv lunete Trijicon ACOG 3,5 x 35 sau încă tip „mini-lunetă” montată lateral. Pe Modelele MP-5A5 şi MP 5K PDW există montaje SureFire „cocking tube mount” pe extremitatea tubului cu gaz de admisie care permit fixarea laserilor L72 de culoare roşie şi L75 infraroşie, precum şi a lămpilor Nitrolon P. Le MP-5SD6; FN P90 Tactical cu laser integrat şi 50 de cartuşe tip FN5,7 x 28mm care pot traversa şi vestă anti-glonţ. Puştile de luptă cele mai utilizate în misiuni sunt: Remington 870 de calibru 12 Magnum cu colimator Aimpoint CompM2, Aimpoint 3000 ou EOTech 550 AA şi o lampă cu laser; Benelli M3T Super 90 de calibre 12; Franchi SPAS 12 Special Purpose Automatic Shotgun également de calibre 12. Puştile de asalt: HK G3 TGS de 7,62 mm echipate cu un selector de tragere tip numeric şi cu MSG-90 şi cu o aruncătoare de granadă HK 79, respectiv un colimator Aimpoint 3000 sau 5000 cu un montaj SureFire „cocking tube mount” 490, respectiv, 491 pentru o lampă şi laser în varianta diurnă; SIG-550 şi 551 SWAT cu lunetă Hensoldt 6 x 42 BL, SIG-552 Commando cu un colimator Bushnell HOLOsight; HK 33 EA2 echipată cu un HK tip A3, cu un selector 3-Round Burst având 4 poziţii şi o lunetă diurnă Hensold 6 x 42 BL; GIAT FAMAS F1; HK G36C, de calibru 5,56 OTAN/NATO. Arme de precizie: MR-73 de 8 şi 10 inci, modele speciale echipate cu lunete Magnum Phantom mărind de 1,5 x (produse de către Bushnell), precum şi optice 4×32; S&W; Modele Accuracy cu lunete Schmidt & Bender Mk.ÎI 3-12 × 50 şi Mil-Dot: AW de 308 (7,62 mm OTAN); AWS de 308 cu o ţeavă echipată cu un amortizor de zgomot; AW SM de 338 Lapua Magnum (8,6 × 70 mm) pentru trageri intermediare cu muniţie de 7,62mm -12,7mm; Barrett M82, Barrett M95 şi McMillan, cu modelele Hécâte ÎI standard şi Hécâte ÎI polimer cu o lunetă Scrome J10 10 × 40 Mil-Dot, pentru neutralizarea vehiculelor neblindate sau blindate uşor. GIGN are în dotare cca 128 de astfel de arme, echipate şi cu telescoape monoculare Leica Televid 77 mm (sau l’Apo-Televid 77 mm) cu măriri până la 60 ×, un binoclu Leica Vector IV (sau infraroşii Thomson Sophie, noaptea). Echipele de trăgători de elită (compuse în general din 2 militari, un observator şi un trăgător) dispun şi de un telemetru laser Leica Rangemaster LRF 1200 dotată cu o optică de 7 × 21 mm având o precizie de un metru (abatere) până la o distanţă de cca 1100 m, de o mini staţie meteo Skywatch Geos 9 (anemometru cu palete-vânt, busolă, higrometru, termometru, barometru, altimetru). Arme sub-letale utilizate de GIGN sunt: Pistoale cu impulsuri electrice Taser X26 în experimentare din 2003. Din 2006 GIGN dispune ca mijloace de deplasare şi de elicoptere ale armatei terestre şi ale aerului pusă la dispoziţia lui de către 4e RHFS (al 4-lea Regiment de Elicoptere al Forţelor Speciale, instalată la Baza Aeriană 107 la Villacoublay (Yvelines, regiunea pariziană). În 2014, la 40 de ani de la înfiinţarea GIGN, acesta a participat la cca 1.600 de operaţiuni speciale, a interpelat cca 1.500 de persoane (dintre care 260 de „furibunzi” periculoşi) şi a eliberat 526 de ostatici. Atunci, numărul membrilor săi decedaţi era deja 11 (dintre care 8 morţi la datorie şi 3 la antrenamente). Astăzi, numărul celor ucişi în misiuni este de 17 militari, iar ai celor în timpul antrenamentelor 15, având în vedere faptul că acestea sunt printre cele mai grele (periculoase) şi cele mai dure (luând în consideraţie toate trupele de luptă de elită naţionale şi internaţionale) având ca „obiect de activitate” combaterea criminalităţii şi a crimei organizate de mare anvergură (inclusiv Legiunea Străină franceză, SWAT american, etc.).
[4]DCPJ (Direcţia Centrală a Poliţiei Judiciare, creată în 1907) este o Direcţia generală a Poliţiei Naţionale (PN) aparţinând Ministerului de Interne, echivalentul său în cadrul Jandarmeriei Naţionale fiind SDPJ (Subdirecţia Poliţiei Judiciare), avându-l ca director general începând din 1 ianuarie 2014 pe Comisarul de Poliţie Mireille Ballestrazzi (n.1954), fost preşedinte al Comitetului Executiv al Interpolului (între 2012 – 2016), care succede lui Christian Lothion (în funcţie între 10 septembrie 2008 – 31 decembrie 2013). Cu un buget de 2,5Md€ şi un efectiv de cca 5.200 de oameni, DCPJ, din punct de vedere geografic, are competenţă pe întregul teritoriu francez, mai puţin, Métropole du Grand Paris creat pe 1 ianuarie 2016 (Paris – Departamentele din „Coroana Mică”: Hauts-de-Seine, Seine-Saint-Denis şi Val-de-Marne), care se află în subordinea PP (Prefecturii de Poliţie – Direcţia Poliţiei Judiciare) Paris. Conform ordonanţei din 5 august 2009, DCPJ în cadrul a 4 subdirecţii: SLCOD (Subdirecţia Luptei contra Criminalităţii Organizate şi a Delincvenţei), SDAT (Subdirecţia Antiterorism), SDPTS (Subdirecţia Poliţiei Tehnice şi Ştiinţifice), DRES (Direcţia Resurselor, a Evaluării şi a Strategiei), are ca obiective: lupta în interesul persoanelor şi bunurilor acestora; contra dispariţiei şi sechestrării de persoane (kidnapping); reprimarea traficului de arme, al traficului de explozive (explozibile) şi al traficulului de materiale sensibile; arestarea persoanelor căutate sau aflate în cavală (în fugă de autorităţile judiciare); lupta contra escrocheriilor internaţionale; contra proxenetismului; contra traficului de bunuri culturale; contra traficului de vehicule furate şi de documente administrative; contra traficul de stupefiante; contra spălării banilor; contra infracţiunilor economice (în domeniul afacerilor); contra falsificării banilor şi contrafacerilor; Contra cibercriminalităţii şi contra fraudelor cardurilor bancare. DCPJ dispune de 12 direcţii teritoriale (regionale): DRPJ Paris (Direcţia Regională a Poliţiei Judiciare Paris) în cadrul PP (Prefectura de Poliţie) Métropole du Grand Paris (Paris – regiunea pariziană „Coroana Mică”: Hauts de Seine, Seine Saint Denis, Val de Marne); DRPJ Versailles (regiunea pariziană, „Coroana Mare”: Val d’Oise, Essonne, Seine et Marne, Yvelines); DRPJ Ajactio – Bastia (Corsica), precum şi DIPJ (Direcţia Interregională a Poliţiei Judiciare): DIPJ Lyon – Clermont Ferrand; DIPJ Marsilia – Montpellier; DIPJ Lille; DIJP Bordeaux –Toulouse; DIJP Strasbourg; DIJP Rennes – Nantes; DIJP Orléans – Limoges; DIJP Dijon; DIJP Antilele franceze – Guyana franceză.