DISTRIBUIȚI

Thomas CSINTA, Redactor – corespondent

Corespondență din Franța

„În umbra vieții”, trăiesc oameni care au greșit sau nu (și sunt victime ale unor grave erori judiciare), care suferă și pe care justiția i-a uitat sau i-a abandonat pentru că n-a fost capabilă să le soluționeze dosarele.

„În umbra vieții”, mor oameni, atât vinovați, cât mai ales nevinovați (aflați în pragul disperării), dar care au creat valori sociale mai multe decât majoritatea dintre noi, cei care libertatea o „consumăm” fără a putea profita, de ea, în realitate. Fie pentru că dispunem doar de mijloace materiale limtate, fie pentru că pragul nostru de incompetență, în materie de creativitate, se află într-o vecinătate a punctlui Zero a unui referențial (vezi Principiul lui Peter, enunțat în 1969, în cartea specialistilor canadieni în educatie Laurence J. Peter (1919-1990) si Raymond Hull (1919-1985), cu titlul „The Peter Principle”).

„În umbra vieții”, supraviețuiesc oameni, vinovați sau nu, care, scriu istoria. Sunt oameni care, în detenție, trăiesc liber. Dedic acest material acestora! [„În umbra vieții” (MCF – Mediul Carceral Francez). Corespondență din Franța (Mondo Police – Thomas CSINTA)].

PREAMBUL

Pe 5 martie 2019, într-unul dintre centrele penitenciare cele mai securizate (de maxima securitate) din Franta (dar si din Europa), la cel de la Condé-sur-Sarthe (regiunea urbana Alençon, Departamentul Orne, regiunea administrativa Normandia), Michaël (Mickael) Chiolo (un detinut în vârsta de 27 de ani, radicalizat în 2010, care executa o pedeapsa privata de liberate pentru fapte de drept comun de 30 de ani de recluziune criminala–maxima în executare), agreseaza (înjunghiaza) cu un cutit artizanal (confectionat din materiale ceramice) 2 gardieni (supraveghetori) în UVF (Unitatea de Viata Familiala), cu ocazia vizitei sotiei sale Hanane Aboulhana (care ar fi împlinit 35 de ani pe 12 martie 2019), complice (si ea) la acest act criminal (fiind cea care ar fi introdus arma alba în închisoare). Ca urmare a interventiei unei unitati RAID [1](Cautare – Ajutor – Interventie – Descurajare, unitate de interventie si de lupta de elita a Politiei Nationale), Chiolo, este ranit si spitalizat în regim de urgenta, în timp ce sotia sa Aboulhana, ranita (foarte) grav, va deceda în scurt datorita „ranilor sale incompatibile cu viata”. Dupa ce Chiolo va comite actul sau criminal (în jurul orei 09h45), acesta, împreuna cu sotia sa, se vor baricada în UVF, care, în jurul orei 18h40, va luat cu asalt, în urma negocierii esuate, de catre politistii de la RAID având ca sef pe Jean-Baptiste Dulion (în vârsta de 49 de ani, în functie din 21 martie 2017, fost Director general al DGSI– Directia Generala a Securitatii Interne, a se vedea pentru detalii articolul autorului: Evgige si Cristina noile fisiere ostile ale DGSI).În timpul interventiei, politistii de la RAID deschid focul catre cei 2, „teroristi islamisti” de catre Nicole Belloubet (n.1955, Înalt functionar, fost membru al Consiliului Constitutional/2013–2017, Ministrul Justitiei din 21 iunie 2017) si ca urmare, Aboulhana va fi ranita mortal („fara intentia de a fi ucisa”).

Chiolo, ranit si el, va fi transportat (internat) la serviciul de urgenta al CHICAM (Centrul Spitalicesc Intercomunal Alençon–Mamers), unde va primi îngrijiri medicale „aprofundate” si va supravietui.

Acesta, conform declaratiei lui Rémy Heitz (n.1963, magistrat, Cavaler al Legiunii de Onoare si Ofiter al Ordinului National de Merit, Procurorul Republicii de Paris din 8 noiembrie 2018), va declara anchetatorilor ca prin actul sau criminal („tenativa de omor contra unor persoane responsabile de autoritate publică în cadrul unui atac terorist”) ar fi vrut sa-l razbune pe Chérif Chekatt (în vârsta de 29 de ani), care pe 11 decembrie 2018 a ucis 5 persoane si a ranit 11, la Târgul de Craciun („Christkindelsmärik”) din Grande Île de Strasbourg (capitala a Europei, a unor institutii europene si intrenationale–printre care si Consiliul Europei de care depinde CEDO–Curtea Europeana a Drepturilor Omului, respectiv, Parlamentul European, simbol al reconcilierii franco – germane), înainte de a fi ranit mortal în fata domiciliului sau (în seara zilei urmatoare) de catre politistii de la o patrula BST (Brigada Specializata de Teren, fosta UteQ–Unitate Teritoriala de Cartier) compus din 3 politisti, apartinând DCSP (Directia Centrala a Securitatii Publice a Politiei Nationale) si nu de catre unitatile de interventie si de lupta de elita RAID [1] si BRI [2] (Brigada de Cautare si Interventie), cum precizeaza, gresit, mass – media.

Din contra, aceasta din urma, au participat, într-adevar, la „vânatoarea” teroristului jihadist, Chérif Chekatt, în special, dupa ce el a parasit Grande Île de Starsbourg (prin podul Saint Martin) si Operatiunea Sentinelle (al Armatei franceze, creata cu ocazia atacurilor teroriste de la Paris–de la Charlie Hebdo si Hyper Cacher Center între 7 – 9 ianuarie 2015) a fost declansata de catre Ministrul de Interne Christophe Castaner (n.1966, în functie din 18 octombrie 2018, fost purtator de cuvânt al Guvernului între 17 mai–24 noiembrie 2017, secretar de stat însarcinat cu relatia cu Parlamentul între 17 mai 2017–16 octombrie 2018 si Deputat PS între 21 iunie– 21 iulie 2017).

APROFUNDAREA DOSARULUI

Christkindelsmärik (Market of the Christ Child, cu cca 2 milioane de vizitatori) de la Strasbourg este un târg traditional de Craciun, organizat anual, începând cu 1570 si mult timp a fost singurul în Franta.

Acesta debuteaza în prima sâmbata al „Adventus” (Advent – sosirea lui, Messia, Moșiach, H(C)ristos, ultimul urmaș pe tronul lui David, în iudaism, creștinism și islam) si se termina în seara zilei de 24 decembrie, Ajunul Crăciunului (respectiv, Sf. Cuvioasă Fecioară și Muceniță Eugenia în Calendarul ortodox și greco-catolic și Adam și Eva în Calendar evanghelic și romano-catolic).

Traditional mai mult în Germania, acesta (care se organizeaza în Grande Île de Strasbourg – „Elipsa insulara”, în centrul istoric al orasului – „hipercentrul”) este mai putin celebru, totusi, decât târgurile de la Nürnberg, Frankfurt, Dresada sau Berlin, care sunt foarte reputate.

În sfârsit, în acest cartier medieval (înscris în patrimoniul mondial al UNESCO din 1988), înconjurat de fluviul Rhin (cca 1.233 km în Europa centrala si de vest) si limitat de Place Gütenberg, Place Kléber, Place Broglie, respectiv, Catedrala Notre Dame–„a dusmanilor Domnului” si vecin cu cartierele Petite France, respectiv, Krutenau, are loc pe 11 decembrie 2018 (în jurul locale 20h00) un atac terorist islamist perpetrat de catre Chérif Chekatt (în vârsta de 29 de ani, înregistrat în Fisierul S–„Siguranta Statului”, cunoscut autoritatilor politienesti pentru infractiuni de drept comun, cu numeroase condamnari în Franta, Germania si Elvetia, înscrise în cazierul sau judiciar), în centrul orasului limitat pe strazile „des Orfèvres” si „des Grandes Arcades”, respectiv, „Chandelles” si „des Moulins”.

Utilizând un revolver Saint Etienne (model 1892, cunoscut și ca revolver Lebel sau Saint Etienne 8mm), fabricat în Franta le Saint-Étienne (prefectura departamentului Loire, regiunea administrativa Auvergne–Rhône–Alpes) ca înlocuitor al revolverului MAS 1873 (aflat si în dotarea ofițerilor francezi în timpul Primului Război Mondial) si o arma alba (un cutit), acesta, deschide focul asupra vizitatorilor (trecatorilor), ucigând 5 persoane si rânind 11, dupa care reuseste sa fuga (fara a fi identificat, pe loc) si disapre în cartierul, Neudorf, aflat dincolo de canalele Rhinului, în sudul orasului. Acest atac terorist este ultimul comis în Franta, în 2018, fiind precedat de catre cele de la Carcassonne si Trèbes, pe 23 martie si de la Paris, pe 12 mai. (A se vedea pentru detalii articolele autorului: Radouane Lakdim, în jocul de-a Carcassonne!, respectiv, Khamzat Azimov, omul care n-avea intentia sa aduca ploaia, dar voia „sa salveze vieti”!).

Un alt atac (terorist) asemanator a fost comis si în Belgia, la Liège, pe 29 mai 2018, nu de catre unmusulman, dar de catre Benjamin Herman, un toxicoman notoriu (dependent de cocaina, heroina, etc.), un „localnic”, din Rochefort (Provincia Namur, Regiunea Valonia), care s-ar fi fost convertit la religia islamica. (A se vedea pentru detalii articolul autorului: Atacul armat de la Liège al lui Benjamin Herman, un act (lumpen)terorist islamist low-cost sau un act de razbunare crapulos (sordid) contra Politiei Locale?).

Pe 1 martie 2019, este interpelat la Strasbourg si Malek Chekatt (în vârsta de 37 de ani), fratele mai mare al lui Chérif Chekatt, care, pe Facebook, anunta într-o postare, intentia de a comite un nou atentat terorist (islamist) în lunile care urmeaza. Din pacate pentru autoritatile politinesti, cele 5 arme pe care acestea le avea în „dotare” (si care ar fi fost identificate cu ocazia unei perchezitii la domiciliul acestuia) ar fi fost factice. Conform mesajului acestuia: „În curând cineva va muri. Voi aprinde o lumânare. Să ne pregătim pentru o mare sărbătoare. (…). Totul este gata, nu cer contactelor mele decât sa pastreze discretia (tacera)”. Mentionez aici faptul ca, contextul în care acest atac terorist islamist are loc este foarte tensionat, pentru cu dupa atacurile teroriste de la Paris din 7-9 ianuarie 2015 de la Charlie Hebdo si de la magazinul evreiesc Hyper Cacher Center, dar mai ales, dupa cele comise pe 13 noiembrie la sala de spectacole Bataclan si în cartierele sectoarelor n°10 si n°11, au avut loc o serie de atentate teroriste islamiste în care 251 de persoane si-au pierdut viata! [A se vedea si articolele autorului: Graful (socio–matematic) al Metagalaxiei eurojihadiste. Mujahedinii– muhajiruni francofoni ai Daesh, implicați în atacurile teroriste contemporane din spațiul francofon european! (Le graphe socio– mathématique de la métagalaxie eurodjihadiste. Les moudjahidine– muhâjirûn francophones de Daesh, impliqués dans les attentats terroristes contemporains perpétrés dans l’espace francophone européen!)].

În dimineata zilei de 11 decembrie 2018, jandarmii (în colaborare cu politistii de la DGSI–Directia Generala a Securitatii Interne si cei de la SCRT–Serviciul Central Teritorial de Informatii) vor tenta o interpelare a lui Chérif Chekatt, (pentru o extorcare de fonduri, însotit de jaf armat si o tentativa de omucidere) care, practic, n-ar fi avut nimic de-a face cu atacul terorist pe care acesta din urma îl va comite în cursul serii. Din pacate, individul era absent de la domiciliul sau. Totusi, cu ocazia percheztionarii locuintei acestuia, politistii descopera un pistol Colt .45 (Gold Cup, MK-IV), munitie cu percurtie inelara de calibrul 5,5mm – .22 Long Rifle (5,56 x 15 mm R, aparuta înca din 1887), o grenada defensiva, mai multe (alte) tipuri de munitie, respectiv, 4 cutite, dintre care 2, de vânatoare.Daca filiera jihadista („scoala”) de la Artigat (departamentul Ariège, Aria metropolitana Toulouse) a lui Abdulilah Qorel („Emirul Alb”) predicator franco–sirian (naturalizat francez sub numele de Olivier Corel în 1983, nascut Abdel Ilah Al-Dandachi în 1946, în Siria) a devenit celebra datorita unor teroristi islamisti francezi pe care i-ar fi format si „mentorat” (fratii Mohammed si Abdelkader Merah, fratele lor vitreg Sabri Essid, fratii Fabien si Jean– Michel Clain, etc.), care au juca (a se vedea pentru detalii articolele autorului: Euro(lumpen)jihadologia virala, moderna. Conexiunea dintre „Gemenii de la Toulouse” si procesul lui Abdelkader Merah, respectiv, atacurile teroriste de la Manchester si Londra.; Toulouse („focar” al islamismului radical), „plânge cu lacrimi de sânge”! Verdictul în dosarele AZF Toulouse si Asasinatele lui Merah.), filiera jihadista din Meinau (cartier situat în sud–vestul orasului Strasbourg) a capatat si ea o notorietate, în special, cu procesul a 7 islamisti radicalizati care au efectuat sejururi în taberele de lupta ale Statului Islamic (Daesh) din Siria, în perioada 1 decembrie 2013 – 30 aprilie 2014.

Procesul celor 7 „magnifici” cu vârstele cuprinse între 24 – 27 de ani (Miloud Maalmi, Mokhlès Dahbi, Banoumou Kadiakhé, Radouane Taher, Mohamed si Ali Hattay, respectiv, Karim Mohamed-Aggad) va debuta pe 30 mai 2016 în fata celei de-a 16-a Camere Corectionale de la Paris. Acuzati de „asociere de raufacatori în vederea comiterii de atacuri teroriste”, Ministerul Public va solicita contra acestora sanctiuni penale cuprinse intre 8 – 10 ani de detentie criminala. În sfârsit, pe 6 iulie 2016, Curtea va anunta verdictul: între 6 si 9 ani de detentie criminala pentru membrii filierei de la Stasbourg, Karim Mohamed-Aggad, fiind sanctionat cel mai sever (9 ani, cu o perioada de siguranta de 2/3 din pedeapsa), probabil, pentru ca era fratele lui Foued!Radouane Taher, descris de Parchet ca „animator” al grupului, care îl „secunda” pe Karim Mohamed-Aggad (considerat un „leader”), a fost pedesit cu 8 ani de închisoare, ca de altfel si fratii Ali si Mohamed Hattay, care ar fi cazut în capcana politistilor turci, prin intermediul unei calauze. Cei care n-ar fi ramas decât 2 luni în Siria au fost sanctionati ceva mai putin sever: Miloud Maalmi si Mokhlès Dahbi, cu câte 7 ani de închisoare, iar Banoumou Kadiakhé (considerat mai mult un „novice”), cu 6 ani de închisoare.

Însa, pe 25 iulie Parchetul va face apel la sentinta pronuntata de catre cea de-a 16-a Camerca a Tribunalului Corectional de la Paris, iar membriii filierei din Meinau, vor fi rejudecati între 15–29 martie 2017. Pedepsele primilor 6 acuzati au fost confirmate, iar pentru a nu face „distinctie” între ultimul, Banoumou Kadiakhé si ceilalti 2 condamnati la 7 ani de închisoare, Curtea i-a majorat si acestuia pedeapsa la 7 ani de detentie criminala.

Foued Mohamed-Aggad, fratele lui Karim (atunci, în vârsta de 23 de ani, originar ca si Karim din cartierul de HLM–locuinte sociale, din strada Faisan, din orasul frontalier franco-german Wissembourg, subprefectura departamentului Bas Rhin, regiunea administrativa Grand Est) revine în Franta si comite un atac terorist– sinucigas la Bataclan (împreuna cu Samy Animour si Omar Mostefai), iar alti 2 dintre ei Yassine si Mourad Boudjellal (în vârsta de 28 si 25 de ani) vor fi si ucisi înainte, în „Razboiul Sfânt” de catre ASL (Armata Siriana Libera), probabil pe 9 sau 10 ianuarie 2014, în regiunea Alep (conform surselor mele).

Foued Mohamed-Aggad s-ar fi dus în Siria (via Turcia) cu câtiva ani în urma, impreuna cu 15 tineri jihadisti francezi, majoritatea originari din cartierul popular Meinau, dintre care 3, Alperen Can (în vârsta de 22 de ani), Mustafa Savas (în vârsta de 26 de ani) si Said Ighli (în vârsta de 32 de ani), înregistrati în Fisierul S (siguranta Statului) vor fi judecati de catre Tribunalul Corectional Paris pentru „asociere de raufacatori teroristi” între 11–12 iunie 2018, dupa ce 17 ianuarie 2017, acestia vor fi interpelati in cadrul unei operatiuni antiteroriste organizata de catre DGSI (Directia Generala a Securitatii Interne). Cei 3 vor fi condamnati la pedepse cuprinse între 5 si 9 ani de detentie criminala. Primii 2, Alperen si Mustafa, recidivisti, vor fi sanctionati cu 9, respectiv, 8 ani de privare de libertate cu o perioada de siguranta de 2/3 din pedeapsa. Cel de-al 3-lea, Said, care a fost prieten în copilarie cu Foued Mohamed-Aggad, va fi condamnat la 5 ani de închisoare, fara perioada de siguranta, cu toate ca Ministerul Public a solicitat contra acestuia 6 ani de închisoare. (A se vedea pentru detalii articolul autorului: Criza de identitate a Poliției Naționale Franceze! Asasinarea funcționarilor de poliție de la Magnanville. Legătură dintre graful sociologic „orientat” al nebuloasei jihadiste franco-belgiene și manifestațiile nocturne ale sindicatelor franceze de Poliție.).În ceea ce îi priveste pe cei de la „scoala” de la Artigat, Mohammed Merah (presupusul asasin al 7 persoane în atacuri teroriste, în Toulouse Métropole, între 11 –19 martie 2012) a fost ucis de catre RAID pe 22 martie 2012 (la domiciliul sau), iar fratele sau Abdelkader Merah, a fost condamnat (împreuna Fettah Malki), sunt condamnati la 20 de ani de recluziune criminala (respectiv 14 ani) cu o perioada de siguranta de 2/3 din pedeapsa, pentru „asociere de raufacatori si complicitate la atacurile teroriste ale lui Mohammed Merah”.

Procesul (la care am asistat) va debuta pe 2 octombrie 2017, în fata Curtii cu Jurati Speciale (compus din 7 jurati, toti magistrati–judecatori si nu cetateni alesi la întâmplare de pe listele electorale cum se întâmpla în cazul Juriul Popular – Curtea cu Jurati „normala”), iar verdictul va fi anuntat pe 2 noiembrie 2017.

Un alt discipol „de rang înalt” (în Daesh), al Emirului Alb, Fabien Clain (care a trait în departamentul Orne, la Alençon, nu departe de închisoarea de maxima securitate Condé sur Sarthe) ar fi fost ucis, recent, pe 20 februarie 2019, în cadrul ofensivei de la Deir ez-Zor (Abou Kamal), pentru eliberarea orasului Al-Baghouz Fouqani, debutata pe 9 septembrie 2017, de catre o drona a Coalitiei internationale în Irak si Siria (Coalitia contra Statului Islamic–Coalitie Anti ISIS, creata prin rezolutia 2170 al ONU pe 15 august 2014, cu ocazia celui de-al 2-lea Razboi Civil irakian/30 decembrie 2013–9 decembre 2017 si Razboiul civil din Siria/din 15 martie 2011) având ca scop combatrea organizatiilor teroriste Statul Islamic (ISIS) si Front al-Nosra în Irak si Siria (Frontul al-Nusra sau Jabhat al-Nusra, Jabhat al-Nuṣrah li-Ahli ash-Shām, „Frontul de Sprijin pentru Poporul din Al-Sham”), cunoscut si sub numele de Al-Qaeda în Siria sau Al-Qaeda în Levant (o miliție jihadistă sunită–aripa siriană a organizației teroriste Al-Qaeda care luptă împotriva forțelor guvernamentale siriene în Războiul Civil Sirian, cu scopul declarat de a înființa un stat islamist în Siria, fiind operativa și în Liban). Moartea acestuia ar fi fost confirmata (oficial) si de catre purtatorul de cuvânt al Coalitiei, pe 28 februarie 2019. Fratele acestuia, Jean-Michel Clain, ranit grav, în cadrul operatiunii militare lansate de catre Coalitie, ar fi decedat si el, mai târziu, pe 28 februarie. Din contra, sotia acestuia, Dorothée Maquere, care a supravietuit cu cei 5 copii ai lor (fiind evacuata din Al-Baghouz), sustine ca sotul sau ar fi fost ucis pe 3 martie, iar fratele acestuia Fabien Clain, pe 22 februarie.Mehdi Nemmouche (în vârsta de 33 de ani), un jihadist si criminal terorist islamist care în atacul contra Muzeului Evreiesc de la Bruxelles, pe 24 mai 2014 (cu un revolver de calibrul .38 special si un Kalasnikov AKM), ar fi ucis 4 persoane (în numai 82 de secunde) si care nu s-a format (direct) la „scolile” de la Artigat sau din Meinau, dar ar fi fost gardian al ostaticilor sechestrati (si încarcerati) ai Statului Islamic (fiind „tutorat” de catre reprezentantii „scolilor” mai sus amintite, care au jucat un rol important atât în atacurile teroriste islamiste din 13 noiembrie 2015 de la Paris, cât si în cele din 22 martie 2016 de la Bruxelles), a fost arestat pe 30 mai 2014 la Marsilia si extradat în Belgia.

În Siria, acesta ar avut însa contacte strânse cu Abdelhamid Abaaoud (1985 – 2015 jihadiste terorist belgian de origine marocana, ucis de catre politistii de RAID si BRI în timpul unui asalt nocturn (18–19 noiembrie) într-un apartament de pe strada Corbillon din Saint-Denis (Métropole du Grand Paris) în timpul încercarilor de interpelare a lui Salah Abdeslam (jihadistul terorist, implicat în atacurile teroriste de la Paris pe 13 noiembrie 2015 si unul dintre cei care ar fi planificat atacul de pe Aeroportul National Bruxelles–Zaventem, pe 22 martie 2016) arestat, în sfârsit, în Belgia, la Molenbeek-Saint-Jean (regiunea Bruxelles–Capitale), pe 18 martie 2016 si condamnat pe 23 aprilie 2018 de catre Curtea cu Jurati a Tribunalului Federal Bruxelles, pentru „tentativa de asasinat cu caracter terorist” la 20 de ani de recluziune criminala.

Remis autoritatilor franceze înca din 27 aprilie 2016, acesta este încarcerat la Închisoarea Fleury–Mérogis (regiunea pariziana) unde asteapta procesul sau (în jurul anului 2020) legat de atacurile teroriste din 13 noiembrie de la Paris, în care ar fi jucat un rol important. Lagaturi apropiate în Siria ar fi avut Nemmouche si cu Najim Laachraoui (1991–22 mars 2016, terorist islamist begian de origine marocana, kamikaze în atacul terorist pe Aeroportul Bruxelles–Zaventem), rezident în localitatea Schaerbeek (regiunea Bruxelles–Capitale), respectiv, cu un jihadist mai putin cunoscut, Imed Hassani.

Gasit vinovat de „asasinate teroriste islamiste în legatura cu o organizatie criminala” (Statul Islamic), pe 7 martie 2019 (în procesul sau care se deschide pe 10 ianuarie 2019, avându-l ca preprezentant al Ministertului Public pe Procurorul Yves Moreau), el este condamnat pe 12 martie 2019 de catre Curtea cu Jurati a Tribunalului Federal de la Bruxelles (dupa cca 8 ore de deliberare a celor 12 jurati) la închisoare pe viata (la dipozitia TAB–Tribunalul responsabil cu aplicarea Pedepsei, cel putin timp de 15 ani, ceea ce înseamna, practic, o perioada de „siguranta” de cel putin 15 ani de recluziune criminala).

Acesta a fost inculpat în 2017 si pentru rapirea si sechestrarea în Siria (din ordinul Statului Islamic) între iunie 2013–aprilie 2014, a 4 jurnalisti francezi (Didier François, Edouard Elias, Nicolas Hénin si Pierre Torres).

Alaturi de acesta este judecat si un complice de-al sau, francezul Nacer Brender (în vârsta de 30 de ani, arestat pe 9 decembrie 2014 la Marsilia, aparat de catre Julien Blot si Gilles Vanderbeck), fost codetinut între 2009 – 2010 al lui Mehdi Nemmouche la închisoarea Salon-de-Provence (Marseille–Provence Métropole, departamentul Bouches-du-Rhône), care i-ar fi furnizat acestuia din urma armamentul pentru comiterea atacului terorist, cu toate ca ambii inculpati au negat acest lucru în timpul dezbaterilor de la proces.

Acesta desi regreta faptul ca l-ar fi întâlnit pe Nemmouche („accept, dar mi-e rusine ca sunt prezent aici împreuna cu el si îmi compromit numele (…) tipul acesta nu este nici macar un om, dar un monstru”, (…) „un fils de pute”–literalmente: fiu de curva–o însulta, în mentalitatea franceza, deosebit de grava), va fi condamnat la 15 ani de recluziune criminala (la dispozitia TAB cel putin timp de 5 ani), pentru complicitate la cele 4 asasinate.Mai mult, avocatul lui Nemmouche, Sébastien Courtoy (n.1979, celebru penalist belgian, specializat în apararea jihadistilor si teroristilor islamisti din 2005, printre care si al islamistului franco–algerianului Raphaël Gendron, ucis în Siria în 2013, respectiv, al tatalui spiritual al acestuia, seicul radical franco–sirian Bassam Ayachi, un veteran al jihadului, în vârsta de 72 de ani, interpelat pe 27 martie 2018 în departamentul Nord, regiunea administrativa Hauts de France sau al predicatorului islamist Jean-Louis Denis, condamnat în 2016 pentru propaganda jihadista) a încercat sa-i convinga pe jurati ca nu clientul lor ar fi adevaratul asasin, pentru ca atacul de la Muzeul Evreiesc de la Bruxelles ar fi fost un complot al Mossadului (Ha-Mosad le-Modi’in u-le-Tafkidim Meyuhadim, adica, Institutul pentru Informatii si Afaceri Speciale, creat în decembrie 1949), unul dintre cele 3 agentii de informatii israeliene, alaturi de Shabak („Shin Beth”–serviciul de secuiritate interna) si Aman (însarcinat cu securitatea militara). Conform avocatului sau, Nemmouche ar fi fost agent al serviciilor secrete iraniano–libaneze si ar fi fost victima acestora care planificau asasinarea unor agenti ai Mossad. Partea civila (Muzeul Evreiesc) a reprezentata de catre avocatul Adrien Masset, s-a aratat, oarecum, satisfacuta.

Revenind acum la atacul terorist comis de catre Chérif Chekatt (un delincvent multirecidivist cu profil hibrid: caid si credincios) la Christkindelsmärik, în Grande Île de Strasbourg, merita sa subliniez faptul ca acesta din urma nu este primul care ar fi planificat un asemenea act.

O prima tentativa dateaza înca din iarna anului 2000, când 4 islamisti– salafisti (dintre care 2 algerieni: Mustapha Keliouli si Karim Mustal, 1 irakian: Hicham Haddad si 1 franco–algerian: Fouad Sabour), membri ai grupului GSPC (Grupul Salafist pentru Predicatie si Lupta) ar fi planificat un atac terorist la Targul de Craciun din Strasbourg. Gratie unor informatii furnizate de catre MI5 britanic (Military Intelligence, Section 5 – Security Service, serviciul de informatii interne, creat în 1909), acestia au fost arestati pe 28 decembrie 2000, cu câteva zile înainte de a trece la act, în 2 apartamente din Frankfurt, unde Deutsche Polizei LKA (Landeskriminalamt) va confisca documente false de identitate, o grenada ofensiva, 2 pistoale mitraliere Scorpio, un revolver, 4 pistoale automate, 20kg de permanganat de potasiu, substante chimice si detonatoare care ar fi putut servi la fabricarea unor bombe artizanale.

Ancheta a fost încredintata DST–ului (Directia Supravegherii Terotiului – integrata în DCRI–Directia Centrala a Informatiilor Interve, ulterior, devenita DGSI–Directia Generala a Informatiilor Interne), iar celebrii judecatori de instructie Jean-Louis Bruguière si Jean-François Ricard, au fost însarciinati cu instrumentarea dosarului. Cei 4, ar fi intrat în Germania, în cursul anului 2000, cu pasapoarte false, dupa câtiva ani petrecuti în taberele de lupta din Afganistan, girate de catre Oussama Ben Laden (bin Laden).

Dintre ei, franco algerianul Fouad Sabour (n.1965 la Romans, aria metropolitana Lyon, în departamentul Drôme, regiunea administrativa Auvergne – Rhône Alpes), ar fi fost identificat înca din 1995 ca membru al GIA algerian (Grupul Islamist Armat–al-Jama’ah al-Islamiyah al-Musallaha, organizatie islamista terorista, de ideologie salafist jihadista creata în timpul razboiului civil din Algeria/26 decembrie 1991–8 februarie 2002, devenita AQMI–Al Qaeda în Magrebul Islamic din ianuarie 2007), cu care ar fi fost implicat în valul de atentate comise în Franta în 1995. (A se vedea pentru detalii articolul autorului: „Allah(o)u Akbar” (الل أكبر). Partea IV. Valul de atentate teroriste din 1995 si consecintele atentatelor din 2015). Atunci, Fouad Sabour reuseste sa fuga, fiind condamnat la 3 ani de închisoare pentru „asociere de raufacatori în relatie cu o întreprindere (organizatie) terorista”.

Ceva mai recent, un alt islamist, Abdoul Malik Anaiev (în vârsta de 18 ani) a fost arestat pe 18 septembrie 2018, al carui frate Abdoul Hakim Anaiev (în vârsta de 20 de ani, înregistrat în Fisierul S din iunie 2016) a fost citat în ancheta legata de atacul perpetrat pe 12 mai 2018 la Opera de la Paris de catre franco–cecenul Khamzat Asimov (A se vedea pentru detalii aricolul autorului: Omul care nu voia sa aduca ploaia, dar voia “salveze vieti”. Atacul terorist de la Opera de la Paris.). În sfârsit, pâna la comiterea atacurilor sale teroriste, în seara de zilei de 11 decembrie 2018, Cherif Chekatt, n-a putut fi reperat de catre cei care aveau de gând sa-l interpeleze. Acesta îsi face însa aparitia la Christkindelsmärik, în centrul orasului (Grand Ile de Strasbourg), în jurul orei 19h45, venind pe podul „du Corbeau” (în directia Place Gütenberg), iar în jurul orei 19h50 deschide focul asupra trecatorilor pe strada „des Orfères”, respectiv, la intersectia strazilor „du Savon” si „Sainte Hélène”, pentru ca în jurul orei 19h55 sa fie reperat la intersectia strazilor „Temple Neuf” si „du Drôme”, apoi îsi continua drumul pe strada „des Grandes Ercades” din directia stradutei „Sainte-Marguerite” si „Grand Rue” unde raneste un alt trecator, pentru ca la 20h05 sa faca alte 2 victime pe strazile „du Saumon” si „Francs – Bourgeois”, venind din directia strazilor „Demi-Lune” si „Sainte-Barbe”.

Localizat în proximitatea podului Saint Martin, dupa o confruntare cu 4 militari ai „Operatiunii Sentinelle” (al Armatei franceze, „creata” cu ocazia atacurilor teroriste islamiste de la Charlie Hebdo, Montrouge si Hyper Cacher Center între 7 – 9 ianuarie 2015 si „întarita” cu ocazia valului de atentate pe 13 noiembrie de la Paris), Chekatt, reuseste sa paraseasaca, în jurul orei 20h15, Grand Île de Strasbourg, la bordul unui taxi (al carui sofer îl sechestreaza).

Urmarit de catre fortele de ordine, în jurul orei 20h20, are loc o fuziada (schimb intens de focuri) dintre teroristul Chérif Chekatt si politisti pe strada Belfortului (cartierul Neudorf Vest), unde, acesta din urma, coboara din taxi, în proximitatea comisariatului de politie si dispare fara urma. În timpul fuziadei este atins de un glont ricosat si un politist, fara ca ranile provocate sa-i fi pus viata în pericol.

În sfârsit, începând cu ora 20h45, va fi lansata, oficial, „vânatoarea” acestuia în cartierul Neudorf (de catre cca 350 de politisti mobilizati, dintre care ccca 1/3 de la PJ – Politia Judiciara[3], însotiti de unitati de RAID[1], BRI[2] si militari ai Operatiunii Sentinelle, asistati si de 2 elicoptere), unde pe strada Epinal mai multe imobile vor fi controlate si perchezitionate.

Între timp, desi individul este identificat în persoana infractorului multirecidivist franco–algerian Chérif Chekatt (n.1989, fiul lui Abdelkarim Chekatt, sofer–livrator pensionar francez de origine algeriana, înregistrat în Fisierul S al DGSI din 2016 pentru radicalizare si proselitism religios, cu 67 antecedente judiciare dintre care 27 de condamnari în Franta, Germania si Elvetia, în special pentru bracaje – jafuri armate, care debuteaza în delincventa de la vârsta de 10 ani), acesta nu va fi prins nici în cursul noptii si nici în cursul zilei urmatoare (12 decembrie).

Din contra, parintii acestuia, împreuna cu 2 frati ai sai vor fi interpelati si plasati în arest provizoriu la sediul Comisariatului central de Politie pentru 96h00, începând cu noaptea de 11 – 12 decembrie. Anchetorii erau convinsi ca acesta ar fi fost ajutat „în disparitia” sa, de catre fratele sau Sami Chekatt, cautat si el de catre polisti. În timpul audierilor (înainte de a fi pus în libertate), Abdelkrim Chekatt (care s-ar fi prezentat la comisariat de buna voie când a aflat ca fiul sau este cautat pentru comiterea unui act terorist) nu a negat ca fiul sau n-ar fi fost adept al ideologiei salafist – jihadiste. Acesta ar fi fost la curent cu radicalizarea acestuia si „ar fi încercat sa-l rezoneze”, dar acesta n-ar fi stiut nimic de proiectul sau si nici n-ar fi fost în contact cu fiul sau în timpul cavalei acestuia. Si mama lui Chérif Chekatt a declarat ca „ar fi fost socata” când a aflat la stiri de atacul terorist comis de catre fiul sau. Cei 2 parinti, divortati de mai multi ani au sustinut ca ei n-ar avea absolut nimic de-a face cu convingerile salafist –islamiste ale fiului lor.

În momentul derularii evenimentului, Chérif („jumatate borfas – jumatate credincios practicant”), un lumpenterorist, în adevaratul înteles al cuvântului, locuia pe strada Tite-Live n°20 (în cartierul Poteries, care din punct de vedere administrativ, împreuna cu cel de Hautepierre, formeaza ansamblul de louinte rezidentiale Hautepierre–Poteries), în timp ce familia sa (parintii, îmreuna cu fratii sai) locuiesc în cartierul Neudorf. Martorii sustin ca focul l-ar fi deschis asupra trecatorilor cu celebrul strigat „Allahu Akbar”, iar soferului de taxi pe care l-a luat oastec i-ar fi spus: „Tu stii ce am facut? Am ucis niste oameni. Pentru fratii nostri morti în Siria”.

Dupa 48h00 de cavala (fuga), când deja cca 720 de politisti îl cautau, pe 13 decembrie, în jurul orei 21h00, el ar fi fost ucis la n°47 pe strada Lazaretului (în cartierul Neudorf) de catre o patrula BST (Brigade Specializate de Teren, fosta UteQ – Unitate Teritoriala de Cartier) compus din 3 politisti, apartinând DCSP (Directiei Centrale a Securitatii Publice a Politiei Nationale) prezentata ca o noua versiune a Politiei de Proximitate. [A se vedea pentru detalii articolul autorului: Doctrine „inovatoare” ale Poliției naționale franceze pentru securizarea cartierelor defavorizate clasate zone de „non-droit” (în afara legii)– Corespondență din Franța (Paris)].

Corespunzând semnalmentelor persoanei cautate, BST ar vrut sa-l interpeleze, dar acesta deschide focul, ceea va declansa o fuziada în care va fi ranit mortal. El ar fi fost „un soldat” (mujahedin) al Statului Islamic, conform agentiei sale de presa (propaganda) Amaq (confirmat de altfel si de catre tatal sau), care ar fi si revendicat atacul terorist, pe 13 decembrie, cu putin timp dupa moarta acestuia.Conform bilantului lui Pascal Bilbault seful SAMU (Serviciul de Urgenta) din Strasbourg, pe 16 decembrie 2018, atacul terorist al Chekatt ar fi facut 16 victime: 5 persoane au fost ucise (1 francez, 1 franco – polonez, 1 franco – afgan, 1 italian, respectiv, 1 tailandez) si 11 persoane au fost ranite (dintre care 4 francezi), care au fost internate în Spitalul Hautepierre din Strasbourg si în Serviciul de Urgenta al Clinicii Sainte-Anne.

Doua dintre acestea sunt ucise pe loc: Pascal Verdenne (francez în vârsta de 61 de ani, fost angajat al bancii Crédit agricole, care lua masa pe terasa unui restaurant cu sotia sa sa fiul sau – dar care în momentul atacului ar fi fost la toaleta), respectiv, Anupong Suebsaman (turist tailandez în vârsta de 45, care era însotit de sotia sa, urmând sa viziteze Parisul, ranit la tâmple în strada în strada „des Moulins”).

Kamal Naghchband (garajist franco–afgan, rezident în Alsacia de peste 20 de ani, tatal a 3 copii mici, atins la cap si intrat într-o coma profunda), moare pe 13 decembrie (fara ca sotia si copii sai, care îi erau alaturi sa fi fost raniti), iar pe 14 decembrie, este declarat mort si Antonio Megalizzi (jurnalist italian în vârsta de 28 de ani, originar din Trente, nord – vestul Italiei) care lucra pentru postul de radio Europhonica din Strasbourg.

Pe 16 decembrie, datorita unor „rani grave, incompatibile cu viata”, moare si franco–polonezul Bartosz Piotr Orent-Niedzielski (Bartek, Barto Pedro, în vârsta de 36 de ani, originar din Katowice–Polonia, care a imigrat în Franta împreuna cu parintii sai dupa terminarea Razboiului Rece). Acesta a fost coleg cu Antonio Megalizzi, cu care coprezenta o emisiune radio si au fost raniti în timp ce ieseau dintr-o brutarie.

Imediat dupa tragicul eveniment din Târgul de Craciun de la Strasbourg, Proocurorul Republicii de Paris, Rémy Heitz, seful Parchetului Antiterorist de la Paris deschide de o „informatie judiciara” legat de acesta pentru „tentativa de asasinat în relatie cu o întreprindere (organizatie) terorista” si „asociere de raufacatori teroristi criminali”. Ca urmare a unor investigatie aprofundate în anturajul teroristului, la începutul acestui an (ianuarie 2019) acesta ajunge la concluzia ca atacul ar fi fost premmeditat, având în vedere faptul ca ancetatorii ar fi gasit la domiciliul familial al acestuia o înregistrare video de revendicare (de cca 3 minute, pe un stick USB), dar si un „document–confesiune” catre mama lui, în care Chérif îi aducea la constinta acesteia „intentia lui de a muri”, dupa ce timp de mai multe saptamâni ar fi fost în cautare de arma de foc. Într-o alta inregistrare, aflata tot pe stickul USB (în aceasi tinuta), o alte confesiune a lui relativ la acest subiect ar data din 10 noiembrie 2018. În plus, acesta din urma ar fi facut si dezvaluiri unui (fost) codetinut (pe 14 noiembrie 2015), conform careia „îi ura pe politisti, pe magistrati si pe evrei”, dar avea si intentia ”de a comite un jaf armat înainte de a pleca în Siria sau de a muri ca martir al Statului Islamic”.

Un alt „element” controversat ar fi fost o mica „pata” de pe fruntea islamistului–jihadist, ceea ce „ar fi o dovada irefutabila a radicalizarii sale – un simbol al terorismului ”, conform unor specialisti.

Altii spun ca, pata, numita „tabaâ” (în araba) ar fi un „semn al milei”, care s-ar datora „fortei de prosternare (a se pleca, a se înclina până la pământ în fața lui Allah în semn de venerație, de umilință, de supunere etc.) în timpul rugaciunii musulmane”.Sa revenim acum la teroristul Michaël Chiolo, încarcerat la închisoarea Condé sur Sarthe (Alençon), care, împreuna cu sotia sa Hanane Aboulhana, baricadatii în UVF (Unitatea de Viata Familiala) a închisorii (ca urmare a vizitei acesteia din urma) vor comite pe 5 martie 2019 actul terorist (ilamist), în care 2 gardieni vor fi raniti cu un cutit artizanal confectionat din materiale ceramice (introdus în penitenciar de catre Aboulhana).

Conform declaratiei detinutului (care executa o pedeapsa privata de libertate de 30 de ani de recluziune criminala–maxima în executare), acesta ar fi vrut sa-l razbune pe „fratele” sau de sânge Chérif Chekatt, ucis de catre politistii de la DCSP (într-o fuziada) care la rândul sau ar fi vrut sa se razbune pe cei care „ucid fratiilor în Siria”. Un adevarat lant al slabiciunilor al carui „capat” este dificil de identificat, pentru ca acesta este „desfasurat” pe un cerc, mai mult decât, vicios.

Conform unor surse apropiate dosarului s-ar parea ca Chérif Chekatt si Mickaël Chiolo ar fi facut un sejur carceral împreuna, în perioada septembrie 2014 – februarie 2015 în Centrul de detentie Provozorie (Maison d’Arrêt) din Epinal (DISP – Directia Interegionala a Serviciului Penitenciar Strasbourg – Grand Est, cu subdiviziunile: cartier pentru preveniti barbati cu 139 de celule si capacitate operationala de 280 de locuri, respectiv, o densitate carcerala de 75,5%; cartier pentru preveniti femei, cu 12 celule si capacitate carcerala de 17 locuri, respectiv, o densitate carcerala de 83,2%; un cartier pentru minori cu 13 celule si capacitate carcerala de 14 locuri, respectiv, o densitate carcerala de 42,8% si 2 cartiere de semilibertate pentru barbati si femei, cu 12, respectiv, 13 celule si densitate carcerala de 41,6%, respectiv, 79%). Michaël Chiolo (botezat în religia catolica si convertit la Islam, conform tatalui sau), va fi ranit si interpelat de catre membri unei uitati de RAID, în cursul serii, iar sotia (companionul) acestuia, Hanane Aboulhana, va fi ranita mortal în timpul operatiunii.

Din surse apropiate dosarului se pare ca cei 2 ar fi vrut sa moara în kamikaze în timpul unei rugaciuni facute în UVF (ceea ce nu este confirmat de catre sursele mele din mediul carceral). Din contra, Aboulhana, ar fi fost ranita mortal de catre unul dintre cei 20 politisti ai RAID, pentru ca în timpul asaltului, aceasta s-ar fi aruncat asupra unuia dintre ei. Faptul ca cei 2 ar fi dispus de centuri cu explozibil ar fi îngreunat sarcina politistilor, care ar fi fost obligati sa ia toate masurile de precautie, pentru a împiedica o eventuala explozie de mare anvergura în UFV. Cu aceasta ocazie, alaturi de Chiolo vor fi interpelati si alti 3 suspecti, 2 codetinuti ai sai, dintre care unuul, împreuna cu companionul acestuia, care în timpul agresiunii ar fi fost prezenti în UVF, în cadrul unei informatii judiciare pentru „tentativa de asasinat asupra unor persoane depozitare ale autoritatii publice, în relatie cu o întreprindere (organizatie) terorista” si „asociere de raufacatori în vederea pregatirii de crime contra unor persoane”.

Conform declaratiei lui Alassanne Sall (delegat al Sindicatului FO Penitenciare, a se vedea si Les grandes Organisations syndicales françaises. La FO.), dupa agresarea celor 2 gardieni (la fata si la torace), în jurul orei 09h45, Chiolo, împreuna cu Aboulhana se vor baricada în UVF timp de aproape 10 ore (în care negocierile au esuat), pâna la interventia (asaltul) politistilor de la RAID, în jurul orei 18h40. Chiolo (considerat „radicalizat în închisoare”), ar fi strigat si el înainte de atac „Allahu Akbar”.

Conform unui alt delagat sindical Philippe Devique de la UFAP [a se vedea pentru detalii articolul autorului: Culoarea politica si Legislatia Europeana a Sindicatelor de Politie (Thomas CSINTA – Revista “ProLex”)], unul dintre gardienii raniti „ar fi fost operat” si amomentan s-ar afla în convalescenta dar în stare de soc, iar celalalt ar fii fost ranit mai grav la fata si din punct de vedere psihologic „ar fi perturbat”.

În sfârsit, conform Ministrului Justitiei Nicole Belloubet (n.1955, în functie din 21 iunie 2017, fost membru al Consiliului Constitutional între 14 martie 2013 – 21 iunie 2017), ar fi fost Hanane Aboulhana care ar fi introdus cutitul în pentenciar (ca de altfel si o falsa centura explozibila, respectiv, o arma de foc) într-o vestimentatie de femeie însarcinata. Acestea ar fi servit la intimidarea personalului penitenciar.Fascinat în adolescenta de nazism (national socialism) si convertit la Islam în 2010, Chiolo (originar din Saint-Avold, departamentul Moselle) a fost condamnat definitiv la 30 de ani de recluziune criminala în decembrie 2015 pentru „jaf armat”, „arestare, rapire si sechestrare-urmata de moartea” unui persoane, respectiv, la un an de închisoare în 2016 pentru „apologia publica a actului terorist”, pe care ar fi facut-o în 2015, în timpul încarcerarii sale la Centrul de Detentie Provizorie (Maison d’Arrêt) Mulhouse (DISP–Directia Interregionala a Serviciului Penitenciar Strasbourg – Grand Est, dat în folosinta în 1870, cu mai multe subdiviziuni: cartier pentru preveniti barbati, cu 222 de celule si capacitate operationala de 246 de locuri, respectiv, densitate carcerala de 166,4%; cartier pentru preveniti femei cu 19 celule, capacitate operationala 31 de persoane si o densitate carcerala de 140,9%; cartier pentru minori cu 19 celule, capacitate operationala 19 locuri si densitate carcerala de 94,7%, dar si 2 cartiere de semilibertate atât pentru barbati cât si pentru femei). Aici, Chiolo, ar fi solicitat codetinutilor sai sa „puna în scena” (într-o maniera umoristica) în curtea închisorii, atacul terorist comis pe 13 noiembrie 2015 la sala pariziana de spectacole Bataclan (conform unuia dintre avocatii sai, Cédric Demagny), ceea ce îi aduce si condamnarea suplimentara de un an, cu executare.

În ceea ce priveste condamnarea lui la 30 de ani de recluziune criminala de catre Juriul Poplar (Curtea cu Jurati) al departamentului Meurthe-et-Moselle la Nancy (regiunea administrativa Grand Est) se datoreaza arestarii, sechestrarii si asfixierii pe 7 aprilie 2012, la etajul 5 al unui imobil din Montigny-lès-Metz (regiunea urbana Metz), cu 2 complici, Franck Stanislawski (în vârsta de 19 ani) si Jordan Setzefand (în vârsta de 25 de ani) a lui Roger Tarall (un batrân în vârsta de 89 de ani, fost angajat al SNCF–Societatea Nationala a Cailor Ferate franceze, veteran de razboi si fost membru al Rezistentei Franceze, dar si supravietuitor al lagarului de concentrare din Dachau–primul lagăr de concentrare nazist KZ– Konzentrationslager, înființat în Germania, pe terenul unei fabrici de muniții abandonate lângă orașul Dachau, la aproximativ 16 km nord-vest de München, în landul Bavaria, care și-a început activitatea pe 22 martie 1933, la ordinele lui Heinrich Himmler/1900 – 1045, Reichsführer SS– Schutzstaffel). Cei 3, care s-ar fi cunoscut în camine de plasament pentru minori, ar fi pus la cale jefuirea batânului în absenta fiului acestuia, Claude Tarall.

În procesul din Prima instanta în 2014 la Metz (în fata Curtii cu Jurati a departamentului Moselle – compus din 9 jurati: 3 magistrati si 6 ceteni alesi arbitrar de pe listele electorale), Stanislawski (aparat de catre Alexandra Vautrin) este condamnat la 18 ani de recluziune criminala, iar ceilalti 2, Chiolo (aparat de catre Pauline Brion) si Setzefand (aparat de catre Marlène Schott), la 28 de ani de recluziune criminala, fiecare, cu o perioada de siguranta de 2/3 din pedeapsa.

Procesul celor 3, în Apel (facut de catre Parchet pentru Stanislawski, respectiv, Setzefand si pentru Chiolo de catre el însusi) va debuta pe 9 decembrie 2015 în fata Juriului Popular al departamentului Meurthe-et-Moselle la Nancy (compus din 12 jurati, dintre care 3 magistrati si 9 cetateni alesi arbitrar de pe listele electorale), având ca Avocat general (reprezentant al Ministerului Public pe Cédric Laumone), care, pe 14 decembrie a solicitat contra acestora ca sanctiune penala: închisoarea pe viiata, cu 20 de ani de perioada de siguranta.

Ïn verdictul sau pronuntat pe 15 decembrie 2015, Curtea nu va tine cont de propunerea Avocatului general (integral), dar, totusi, va majora pedepsele din Prima instanta pentru Chiolo si Setzefand, la 30 de ani de recluziune criminala, cu 20 de ani de perioada de siguranta (maxima în executare), în timp ce pentru Stanislawski îi va confirma pedeapsa. Partea vatamata (civila) a fost reprezentata de catre avocatii Dominique Rondu si Thomas Hellenbrand, care s-au declarat „multumiti” de verdict.

În timpul detentiei sale (considerat conform unei expertize din 2014, „psihopat violent” si „suferind de grave tulburari de personalitate”, cu „risc ridicat de recidiva”) când a fost examinat în 2015 de catre Dr. Alexandre Baratta, (expert–psihiatru de pe lânga Curtea de Apel Metz, care exerseaza în UMD – Unitatea pentru Bolnavi Dificili din Sarreguemines) Chiolo l-ar fi amenintat pe acesta din urma (în cazul unui raport nefavorabil): „Când ma voi libera, îti voi viola sotia si copii, sub ochii tai, dupa care te ucid”. Fara sa tinem cont de pedeapsa la care urmeaza a fi condamnat în dosarul de „tentativa de omor asupra unor persoane depozitare de ordine publica în cadrul unui atac terorist” (de natura confesionala)”, Chiolo era liberabil în 2038.

Cu putin timp dupa debutul evenimentului, unitati ERIS (Echipe Regionale de Interventie si Securitate, create pe 27 februarie 2003 cu scopul de a gestiona tensiunile în mediul carceral – acte de terorism, agresiune, revolta, evadare, etc.) ale AP (Administratia Penitenciara) se vor deplasa la penitenciarul Condé sur Sarthe, pentru a restabili ordinea, dar în urma negocierilor esuate cu teroristul, interventia unitatii de lupta de elita RAID (a Politiei Nationale) va fi necesara, care de altfel, va si solutiona criza.

Mentionez aici faptul ca Centrul Penitenciar Condé-sur-Sarthe (DISP – Directia Interregionala a Serviciului Penitenciar Rennes – Grand Ouest, supranumit „Fortareata”), este un centru privat de libertate ultramodern si ultrasecurizat („o închisoare în închisoare”), dat în folosinta în 2012 si este compus (format) din 3 subdiviziuni carcerale administrative: un cartier de „Maison Centrale” (închisoare de maxima siguranta, pentru cei care executa pedepse lungi de închisoare, cu 195 de celule si capacitate operationala de 195 de locuri, cu o densitate carcerala de cca 55,8%, adica 109 de încarcerati), un cartier de „Pedepse amanajate pentru barbati” [pentru cei care urmeaza sa beneficieze, în principiu, fie de liberare conditionata sub control judiciar, fie de PSE–plasament sub supraveghere electronica în exterior, cu 22 de celule si capacitate operationala de 45 de locuri, cu o densitate carcerala de 20%, adica 9 încarcerati, a se vedea pentru detalii: „Libertatea sub sechestru electronic” („Penitenciarul la purtător”). Importanța și rolul ei în (re)inserțiunea socială a „drojdidei” societății] si un cartier de „Semilibertate pentru barbati” (pentru cei care, fiind la „sfârsitul executarii pedepsei”, lucreaza în exterior, cu 18 celule si capacitate operationala de 20 de locuri, cu o densitate carcerala de 25%, adica, 5 încarcerati).

În cadrul acestui centru penitenciar, functioneaza, în plus, si un UVF (Unitate de Viata Familiala), compusa din apartamente (complet mobilate) cu 2 sau 3 camere (F2, F3) în care detinutii (preveniti–cercetati penal în detentie provizorie sau cei condamnati) pot primi membrii familiilor lor sau pe cei apropiati, pentru o durata de 06h00 (prima data), între 24h00 – 48h00 (ulterior, la fiecare 3 luni – în functie de limita locurilor disponibile) si timp de 72h00, în fiecare an, o singura data.Ca regula generala, accesul în UFV este autorizat de catre directorul penitenciarului la recoomandarea CPU (Comisia Pluridisciplinara Unica), care se întruneste o singura data pe luna si este compusa din personalul acestuia (medic, pshiholog, educator, gardian sef, etc.).

Permisul de vizita (inclusiv în UFV), care este eliberat tot de catre seful unitatii carcerale, este o necesitate absoluta pentru mentinerea legaturii familiale, în special, în cazul detinutilor care executa pedepse de închisoare pe viata (conditionabili dupa executarea a cel putin 18 ani de recluziune criminala) sau pedepse lungi în executare (maximum 30 de ani) conditionabili dupa executarea a cel putin 15 ani de detentie (daca o perioada de siguranta care poate ajunge la 2/3 din pedeapsa în executare si la 22 de ani în cazul închisorii pe viata nu a fost pronuntata la proces).

În ceea ce o priveste pe Hanane Aboulhana (apartinând unei familii numeroase: 5 baieti si 3 fete), aceasta avea autorizatie legala, atât pentru permisul de vizita la Parloir (vorbitor) cât în UVF si nu prezenta niciun fel de semne de radicalizare, cu toata ca purta o tinuta musulmana clasica.

Conform unei anchete facuta în anturajul acestea, ea (o „femeie inteligenta, foarte gentila si educata”, care locuia la Illzach– regiunea urbana Mulhouse, urmând sa împlineasca 35 de ani pe 12 martie 2019) parea sa fi fost, totusi, o „femeie naiva si manipulata” de catre Chiolo, pe care acesta din urma ar fi întâlnit-o în timpul încarcerarii sale.

Conform declaratiei lui Pauline Brion (un alt avocat al lui lui Michaël Chiolo), în timpul detentiei sale provizorii (înainte ca sentinta la care a fost condamnat sa fi ramas definitiva în urma Apelului), acesta din urma, ar fi rugat pe cineva „din exterior” ca sa-i gaseasca o sotie, care ar fi ales-o pentru el pe Hanane Aboulhana (în ciuda unei diferente de vârsta de 8 ani care exista între cei 2).

Merita sa subliniez faptul ca desi Michaël Chiolo (n.1991) era considerat DPS (Detinut de Supravegheat cu Prioritate) si era înregistrat în Fisierul S (Siguranta Statului–în care sunt înregistrati în prezent 12.000 de persoane), respectiv, în Fisierul SPRT (Fisier pentru Prevenirea si Radicalizarea cu Caracter Terorist–în care sunt înregistrati în prezent 19.745 de persoane) ca urmare a radicalizarii lui în închisoare, acesta nu se afla încarcerat în cartierul QPR (cartier pentru Prevenirea Radicalizarii – rezervat detinutilor islamisti radicalizati), deschis în luna septembrie anul trecut (în 2018).

Înainte de încarcerea lor în QPR (pentru 6 luni – renuvlabili), detinutii trec printr-un QER (Cartier de Evaluare a Radicalizarii) în care, o echipa formata din supraveghetori specializati ai SPIP (Serviciul Penitenciar de Insertiune si Prevenire), psihologi, educatori (sportivi), personal colaborator extern (pedagogi, experti de pe lânga tribunale, etc.) se vor pronunta în privinta profilului si periculozitatii celui care urmeaza transferat în QPR.

Din contra, chiar daca exista si alte cazuri cazuri în care islamistii– radicalizati, autori a unor acte teroriste, sunt înregistrati atât în FS (Fisierul S) cât si în cel FSPRT (pentru Prevenirea Radicalizarii) – cum a fost si în cazul atacului terorist, pe 12 mai 2018 la Paris (în cartierul Operei) al franco – cecenului Khamzat Azimov (în vârsta de 20 de ani), din informatiile pe care le detin, cca 74% dintre islamistii – jihadisti care au comis atacuri teroriste în Franta, începând din ianuarie 2015 (cu atacul de la Charlie Hebdo) nu erau înregistrati în niciunul dintre cele 2 fisiere. (A se vedea pentru detalii articolul autorului: Atacul terorist de la Opera de la Paris (Mondo Police – Politia Capitalei)].Iata si derularea evenimentului de agresare a gardienilor.

În jurul orei 09h30, cei 2, Chiolo si Aboulhana se regasesc în UVF, conform unei programari facute de conducerea închisorii.

În jurul orei 09h45, Chiolo simuleaza o criza respiratoare (conflict familial, conform altor surse), motiv pentru care 2 gardieni vor intra în încapere pentru a-i da primul ajutor. Cu aceasta ocazie, Chiolo sare la cei 2 cu cutitul artizanal facut din material ceramic (introdus de catre Aboulhana), pe care îi raneste, grav, fara însa ca pronosticul lor vital sa fie angajat.

Dupa ce, cei 2 gardieni raniti reusesc sa paraseasca încaperea, Chiolo si Aboulhana vor ramâne baricadati aproape 10h00, pâna la asaltul declansat de catre politistii de la RAID în jurul orei 18h40, în care cea din urma îsi pierde viata (în jurul orei 18h50), iar teroristul va fi ranit la obraz (si ca urmare, spitalizat în regim de urgenta pentru îngrijiri medicale).

Conform afirmatiilor lui Laurent Boitrand, secretar general adjunct al organizatiei sindicale multicategoriale UFAP-UNSa Justice (din regiunea Grand Est) se pare ca Chiolo ar fi amenintat înca din 2016 personalul penitenciar de la Centrul de detentie provizorie (MA – Maison d’Arrêt) din Besançon (din strada Louis Pergaud n°5, în cartierul Butte) din departamentul Doubs (regiunea administrativa Bourgogne–Franche Comté) „ca va taia gâtul unui gardian” fara ca Administratia Penitenciara sa fi luat masuri contra acestei „eventualitati” (probabilistice).

Apartinând DISP Dijon – Grand Centre, MA Besançon (dat în folosinta în 1885) dispune de 2 cartiere, unul pentru preveniti – barbati (cu 269 de celule si capacitate operationala de 275 de locuri, respectiv, o densitate carcerala de 137,8% – adica, 379 de încarcerati) si un alt cartier pentru minori de sex masculin (cu 19 celule si 20 de locuri, cu o densitate carcerala de 20% – adica, 4 încarcerati).

Mentionez si faptul ca astazi exista în evidenta AP (Administratia Penitenciarelor) 1.074 de detinuti de drept comun considerati ca „radicalizati” si 502 persoane încarcerate pentru acte de terorism, dintr-o populatie carcerala de cca 70.710 de persoane.

Daca începând din luna februarie 2017 (de când a luat fiinta BCRP–Biroul central al Informatiilor din Penitenciar), cca 300 de agenti specializati din AP (Administratia Penitenciarelor) supravegheaza cca 3.035 de detinuti clasati „periculosi”, aceste masuri nu sunt înca suficiente. Cca 36,8 % dintre cei încarcerati executa o pedeapsa mai mica de un an, 23,4% pedepse cuprinse între 1 – 3 ani, cca 9,8 % pedepse cuprinse între 3 – 5 ani, iar 30% pedepse mai mari de 5 ani. Numarul minorilor încarcerati reprezinta un procent cuprins între 1 – 2% din populatia carcerala.

Conform unor documente oficiale la care am avut acces, mediul carceral francez ar gazdui cca 16.380 de detinuti straini, ceea ce reprezinta cca 23% din populatia carcerala. Cu alte cuvinte, din fiecare 5 încarcerati în Franta, cel putin 1 este strain. Dintre acestia cca 15.476 sunt detinuti „rezidenti” în penitenciare iar cca 989 beneficiaza de amenajarea pedepsei (în regim de semilibertate).

Dintre strainii încarcerati în Franta, primele 4 loruri în „Top 10” apartin infractorilor algerieni (1.981 detinuti), marocani (1.902 detinuti), români (1.631 detinuti) si tunisieni (1.108 detinuti), care constituie, la un loc, aproape ½ (45%) din populatia carcerala franceza de origine straina. Însa, daca tinem cont de faptul ca un numar important de infractori algerieni si marocani sunt tot autohtoni (adica, practic, asimilabili cu francezii), în sensul ca traiesc în Franta de mai multe generatii fara sa fi fost naturalizati, în principiu, din motive socio–profesionale incompatibile cu „cetatenia franceza” (plasament în familii adoptive sau case de copii prelungit prin „continuitate” cu delincventa juvenila, comportament antisocial generând un cazier judiciar–mai mult sau mai putin, „încarcat” cu infractiuni de drept comun sau chiar si criminale, lipsa unei calificari sau a unui loc de munca, dovada neintegrarii în societatea franceza, etc.), ajungem la concluzia ca natiunea româna, din pacate, ocupa, „de departe”, locul 1 în spatiul infractional francez, fiind cea mai criminogena dintre toate natiunile straine. Iar infractorii români (din Diaspora Româna), constituie Lumpendiaspora Româna.(A se vedea pentru detalii si articolul autorului: Diaspora româna, o (lumpen)diasporă aflată într-o profundă criză de identitate !).Conform rezultatelor unor anchete pe care le-am facut în mediul carceral (indirect), peste 2/3 dintre ei n-ar fi plecat niciodata din tara daca ar fi stiut ca vor ajunge la închisoare. Dintre acestia cca 90% se considera victime ale manipularii rudelor, sau prietenilor, care au parasit România cu câtiva ani în urma si „garantau câstiguri mari” pentru munci slab calificate sau calificate (de ordinul miilor de euro, lunar, în contextul în care, salariul minim, în Franta, pentru cei cu calificari si diplome „recunoscute”, este de 10,03 € brut/h si 1.521,22 € brut/luna, iar salariul mediu, de cca 3.300€ brut/luna). Restul, se considera „infractori profesionisti” – TDM („Tâlhari la Drumul Mare”) pentru care a trai „hors la loi” (în afara legii) este o virtute, iar criminalitatea un adevarat „challenge”.

În sârsit, ca urmare a agresarii celor 2 gardieni în penitenciarul din Condé sur Sarthe, debuteaza o vasta mobilizare nationala al personalului din închisorile franceze contra autoritatilor judiciare franceze, cu atât mai mult cu cât, una „pe masura” (cea mai importanta în ultimul sfert de secol), deja declansata în ianuarie 2018, ca urmare a agresarii unui gardian de catre un jihadist în penitenciarul ultrasecurizat din Vendin-le-Vieil (departamentul Pas de Calais–regiunea administrativa Hauts de Nord) n-ar fi îmbunatatit securitatea gardienilor din centrele private de libertate.

Subliniez aici faptul ca, ca si Centrul Penitenciar Condé sur Sarthe, cel de la Vendin le Vieil, este declarata, oficial, una dintre cele mai sigure din Franta. Apartinpând DISP Lille– Grand Nord, acesta este dat în folosinta în 2015, deci foarte recent (fiind foarte modern si ultrasecurizat), care este prevazut, ca si cel de la Condé sur Sarthe cu cartier pentru executarea pedepselor – barbati (Centre de Detentie–cu 29 de celule individuale moderne), cartier de maxima siguranta pentru detinuti barbati (Maison Centrale–cu 171 de celule individuale si o densitate carcerala de 52,6%, cartier de detentie provizorie pentru barbati preveniti (Maison d’Arrêt–cu 29 de celule individuale si o densitate carcerala de 15,6%), respectiv, un UVF (Unitate de Viata Familiala).

În acest centru penitenciar sunt încarcerati si Youssouf Fofana (n.1980) leaderul celebrului grup infractional „le gang des barbares” (gangul barbarilor), care l-a rapit, sechestrat si ucis pe tânarul evreu Ilan Halimi în regiunea pariziana în 2006 [A se vedea pentru detalii articolul autorului: Rédoine Faïd, „scriitorul” care a uimit lumea! (Thomas CSINTA – Corespondență din Franța)] dar si multirecidivistul Tony Meilon (n.1979), condamnat la închisoare pe viata, cu o perioada de siguranta de 22 de ani de recluziune pentru uciderea si dezmembrarea lui Laëtitia Perrais (în vârsta de 18 ani) la Bernerie-en-Retz pe 18 ianuarie 2011 (cadavrul careia, mutilat si dezmembrat, este descoperit pe 9 aprile 2011), care si-a dat foc celulei în care era încarcerat, pe 21 septembrie 2016, motiv pentru care a mai fost condamnat, suplimentar, la înca un an de închisoare si 4.420€ despagubire fata de AP (Administratia Penitenciara), pe 6 octombrie.

Din contra, pe 2 iunie 2017, este el cel care ataca AP, prin intermediul avocatului sau, solicitând sub forma de despagubire acesteia din urma, suma de 8.000€ ca despagubire pentru conditiile severe si restrictionate de încarcer (DPS – Detinut supravegheat cu prioritate) care nu-i permit efectuarea unei activitati lucrative. Cu aceasta ocazia a solicitat si ridicarea statutului sau de DPS.

Emergency workers intervene after a shooting near the Christmas market in Strasbourg, eastern France, on December 11, 2018. – A gunman killed at least two people and seriously injured another 11 near the famed Christmas market in the French city of Strasbourg before fleeing the scene, security officials said. Police launched a manhunt after the killer opened fire at around 7pm local time (1800 GMT), sending crowds of evening shoppers fleeing for safety. (Photo by Abdesslam MIRDASS / AFP)
Nascut ca urmare a unui viol incestuos, Tony Meilhon, a fost condamnat la Nantes pe 5 iunie 2013, în Prima instanta (într-un proces care a debutat pe 23 mai), de catre Juriul Popular (Curte cu 9 jurati) al departamentului Loire Atlantique la închisoare pe viata, cu o perioada de siguranta de 22 ani, pedeapsa care va fi confirmata pe 26 octombrie 2015, în Apel, de catre Juriul Popular (Curtea de Apel cu 12 jurati) de la Rennes, al departamentului Iles et Vilaine, într-un proces care se va desfasura între 13 – 26 octombrie 2015. Conform informatiilor mele din mediul carceral, cei 502 detinuti, condamnati pentru acte de terorism tranziteaza prin QPR, pentru ca ulterior, eventual, sa fie încarcerati în QPR.

În ceea ce îl priveste pe Michaël Chiolo, acesta, n-ar fi fost inclus în acest program, pentru ca, conform regulamentului, intern, „n-ar fi fost cazul”, înca. Acesta s-ar fi radicalizat în 2010, dar timp de aproape un deceniu el nu ar fi manifestat niciun fel de „atractie” pentru jihad, chiar daca dupa atacurile teroriste din 13 noiembrie 2015 de la Paris, totusi, ar fi manifestat o oarecare „simpatie” fata de teroristi, ceea ce ar fi facut cunoscut („în umbra vietii”) si Administratiei Penitenciare, motiv pentru care a si fost condamnat la un an de închisoare pentru „apologia terorismului”, anul urmator.

Din contra, conform acelorasi surse, cei 1.074 de detinuti de drept comun raficalizati „în umbra vietii” (dintre care face parte si Chiolo), sunt programati deja pentru evaluare în QER, iar Chilo urma sa fie integrat si el în program, începând cu primavara acestui an, cu respectarea criterilului, conform caruia: „radicalizarea nu înseamna neaparat un risc iminent de violenta extremista”.

În sfârsit, ca urmare a atacului terorist al lui Chiolo, Sindicatule penitenciare FO (Fortele Muncitoresti) si CGT (Confederatia Generala a Salariatilor) initiaza un blocaj general al penitenciarelor din Franta (A se vedea pentru detalii: Les grandes Organisations syndicales françaises. La FO, respectiv, Les grandes Organisations syndicales françaises. La CGT), carora se va asocia si SPS (al supraveghetorilor/gardienilor de închisoare).

Astfel, începând cu 6 martie 2019, nu mai putin de 10 centre penitenciare (printre care si unele importante, ca cele de la Melun–departamentul Seine et Marne, regiunea pariziana, Tarascon–departamentul Bouches du Rhône, regiunea administrativa PACA–Provence–Alpes–Côte d’Azur, Gradignan–departamentul Gironde, regiunea administrativa Aquitania si Borgo–departamentul Corsica de Nord) ramân blocate pentru ca gardienii de închisoare îsi vor întrerupe activitatile.

În cursul zilei urmatoare, numarul acestora ajunge la 18, dintre cele 188 existente pentru detentie provizorie si executarea pedepselor (mai putin cele de retentie administrativa), printre care, evident, penitenciarele de maxima siguranta, de la Condé sur Sarthe, respectiv, cel de la Vendin-le-Vieil sau cel de la Tarbes (apartinând DISP Toulouse–Sud, dat în folosinta în 1896, cu 63 de celule si 82 de locuri) Lannemezan (departamentul Hautes Pyrénées, regiunea administrativa Occitanie–DISP Toulouse– Sud, dat în folosinta în 1987, cu 222 de celule individuale, dintre care 212 în cartierul de maxima securitate si densitate carcerala, variabila, cuprinsa între 40–75%), dar si cele de la Osny (departamentul Val d’Oise) si de la Réau (departamentul Seine-et-Marne) din regiunea pariziana sau de la Rouen (departamentul Seine Martimes, regiunea administrativa Haut de France), respectiv, Închisoarea Fleury–Mérogis, cea mai închisoare în Europa, cu statut de Maison d’Arrêt (Centru de Detentie Provizorie), terminat în 1968, cu o capacitate operationala de cca 3.071 de locuri, aflata din 2015 sub directia lui Nadine Picquet (Ringot, n.1949), prima femeie însarcinta cu o asemenea misiune în cadrul Ministerului Justitiei.

Aici a fost nevoie de interventia fortelor de ordine pentru ca personalul penitenciar, care a blocat accesul în insitutie, sa permita accesul personalului auxiliar si sa puna capat grevei. Apartinând DISP Paris–Ile de France, acest penitenciar are ca subdiviziuni: un cartier pentru preveniti – barbati (cu 2.398 de celule si 2.719 locuri, respectiv, o densitate carcerala de 145,2%, adica, 3.948 de încarcerati), un cartier pentru preveniti – femei (cu 167 de celule si 237 de locuri, respectiv, o densitate carcerala de 119,8%, adica, 284 de femei încarcerate), dar si un cartier pentru minori–baieti (cu 95 de celule si 115 locuri, respectiv, o densitate carcerala de 69,6%, adica, 80 de minori încarcerati).

O alta mare (si celebra) închisoare implicata în blocaj, tot în regiunea pariziana, era si Centrul Penitenciar Fresnes (construit între 1895 si 1898 sub conducerea arhitectului Henri Poussin, facând parte astazi din patrimoniul cultura francez), apartinând DISP Paris – Ile de France, cu 5 subdiviziuni administrative: cartier pentru preveniti–barbati (cu 1.210 celule si 1.216 locuri, cu o densitate carcerala de 199,8%, adica, 2.430 de persoane încarcerate); cartier pentru preveniti – femei (cu 96 de celule si 104 locuri, cu o densitate carcerala de 163%, adica, 170 de persoane încarcerate); un cartier CNE (Centru National de Evaluare a detinutilor, cu 56 de celule individuale si o densitate carcerala de 64,3%, adica, 36 de persoane încarcerate); cartier de semilibertate pentru barbati (cu 27 de celule individuale, cu 20 de persoane încarcerate, deci o densitate carcerala de 74,1%) si în sfârsit, un cartier pentru „pedepse amenajate” (cu 78 de celule si 116 locuri, cu o densitate carcerala de 101,7%, adica, 118 persoane încarcerate).

Nu putem sa nu includem printre celebrele închisori franceze care s-au alaturat blocajului nici Maison d’Arrêt de la Santé (celebra închisoare pariziana din strada de la Santé n°42, în cartierul Montparnasse din sectorul 14, în care au fost încarcerati mai multi dintre brandurile legendare ale marii criminalitati franceze sau oameni politici: infractorii–criminali: Albert Spaggiari/1932–1989, François Besse/n.1944, Jacques Mesrine/1936–1979, Pascal Payet/n.1963, Antonio Ferrara/n.1973, Bruno Sulak/1955–1985, Toni Musulin/n.1972, Ilich Ramírez Sánchez–„Carlos”, „Sacalul”/n.1949, Yvan Colonna/n.1960, etc., oamenii politici si sefi de întreprinderi francezi: Maurice Papon/1910–2007, Bernard Bonnet/n. 1948, Pierre Botton/n.1955, Maurice Challe/1905–1979 Bernard Tapie/n.1943, Jean-Christophe Mitterrand/n.1946, Alfred Sirven/1927–2005, Xavier Niel/n.1967, oameni politici algerieni: Hocine Aït Ahmed/1026–2015, Ahmed Ben Bella/1916–2012, Mohamed Boudiaf/1919– 1992).Apartinând DISP Paris–Ile de France, La Santé (dat în folosinta în 1867, renovat si redeschis în 2018, cu o capacitate operationala de 920 de locuri) are câteva particularitati fata de celelalte centre private de libertate.

Initial, ea dispunea (pe un teren trapezoidal de 2,8ha, marginit de bulevardul Arago, strada Messier, strada Jean Dolent si strada de la Santé) de 500 de celule (cu dimensiunile: 4m lungime; 2,5m largime si 3m înaltime), pentru ca în 1900 numarul lor sa se dubleze, iar cei încarcerati, pâna în 2000, erau repartizati dupa originea lor geografica si etnica (bloc A: Europa Occidentala; Bloc B: Africa Neagra; bloc C: Magrebul; bloc D: restul lumii).

Penitenciarul a fost renovat „capital” între 2014–2018 si este singurul penitenciar parizian „intramuros” si poseda un cartier special QPV („cartier de persoane vulnerabile” sau VIP – în care sunt încarcerate „personalitati” din toate domeniile de activitate ale vietii social–politice). Împreuna ca celelalte închisori ale Parisului „extramuros” (Villepeinte, Fresnes, Fleury – Mérogis, Meaux, Melun si Auxerre), La Santé se afla sub autoritatea Curtii de Apel Paris.

Conform secretarului general adjunct al Sindicatului FO, Yoan Karar, chiar daca blocajul general n-ar fi avut loc decât în 18 penitenciare, activitatea ar fi fost putenic perturbata în cca 80% din totalul închisorilor franceze de toate tipurile (Maison d’Arrêt–Centru de detentie provizorie pentru preveniti; Centre de Détention – Centru de detentie pentru cei condamnati; Maison Centrale – Centru de detentie de maxima securitate pentru cei condamnati la pedepse lungi, etc.) confirmat, oarecum, si de catre Christopher Dorangeville, secretar general al Sindicatului CGT Penitenciare.

Printre acestia mentionam si un alt celebru centru penitenciar, din Aix – Merseille Métropole, La Baumettes (DISP Marseille – Sud Est, dat în folosinta în 1936, cu subdiviziunile: cartier de detentie pentru preveniti – barbati cu 436 celule individuale si capacitate operationala de 500 de locuri, respectiv, o densitate carcerala de 152,2%, adica, 761 de detinuti; cartier de detentie pentru preveniti – femei cu 102 celule individuale si capacitate operationala de 105 locuri, respectiv, o densitate carcerala de 97,1%, adica, 105 persoane încarcerate; cartier pentru minori de sex feminin cu 9 celule individuale si o densitate carcerala de 55,5%, adica 5 persoane încarcerate; cartier de detentie pentru condamnati – barbati cu 24 de celule individuale si o densitate carcerala de 116,6%, adica, 28 de încarcerati; cartier de detentie pentru condamnati – femei cu 58 de celule si capacitate operationala de 60 de locuri, respectiv, o densitate carcerala de 91,6%, adica 55 de persoane încarcerate).

Dupa promulgarea legii abolirii executiilor capitale în piete publice, pe 24 iunie 1939, La Baumettes va fi desemnata ca închisoare departamentala (în locul celei de Chave) în care vor fi executati (ghilotinati) cei condamnati la moarte în departamentul Bouches du Rhône, iar începând din 1952, aceasta va deveni unicul loc de executie al condamnatilor depinzând de Curtea de Apel Marsilia, adica, cei condamnati la moarte de catre TGI (Tribunalele de Înalta Instanta) din Nisa, Draguignan si Digne.

Între 2 octombrie 1943 (data primei executii) si 1961, 10 condamnati la moarte vor fi executati în aceasta închisoare (Roger Tribes/2 octombrie 1943; Albert Lejeune/3 ianuarie 1945; Antoine David/26 august 1946; Oreste Brillado/10 noiembrie 1949; Mohamed Chabani/10 aprilie 1950; Ahmed Chaibeddera/27 iulie 1050; Marcel Ythier/13 noiembrie 1951; Léon Chaudon/8 decembrie 1951; Alexandre Nickichine/7 decembrie 1957; Pierre Jalbaud/7 decembrie 1961). Tot aici vor avea loc si ultimele 3 executii, înainte de abolirea pedepsei capitale în Franta în 1981 [Ali Ben Yanès/12 mai 1973, Christian Ranucci/28 iulie 1976 si Hamida Djandoubi/10 septembrie 1977; a se vedea pontru detalii articolele autorului: Pedeapsa Capitală (Document istoric–Thomas CSINTA); Ghilotina– mașină umană și democratică a terorii (Document istoric–Thomas CSINTA); Condamnatii la moarte sub presedintia lui Giscard d’Estaing (In memoriam Christian Ranucci – Thomas CSINTA)].

Penitenciarului La Baumettes se vor alatura si institutiile penitenciare de la Bois d’Arcy (departamentul Yvelines, regiunea pariziana), Aix en Provence (Aix-Marseille–Provence Métropole, departamentul Bouches du Rhône), Perpignan (departamentul Pireneii Orientali, regiunea administrativa Occitania), Rennes (departamentul Ille et Vilaine, regiunea administrativa Bretania); Saint Danis (Ile de Réunion/colectivitate teritoriala departament – regiune peste mari, în Oceanul Indian); Beauvais si Liancourt (departamentul Oise, regiunea administrativa Hauts de France).

În afara de cele 18 înschisori care s-au asociat la grva generala a gardienilor de închisoare, în alte 64, activitatea ar fi fost, mai mult sau mai putin, perturbata, pentru ca numarul acestora în cursul zilelor urmatoare sa ajunga la cca 155 din numarul total de 188.

Perturbari importante ale activitatii gardianilor au fost semnalate si în penitenciarele din regiunea administrativa Hauts de France: de la Château-Thierry (departamentul Aisne – unde tot pe 5 martie, un alt supraveghetor este ranit cu o lama de ras de catre un detinut care „sufera de tulburari psihologice, conform directorului DISP Lille – Valérie Decroix), Amiens (fosta capitala istorica a regiunii Picardie, departamentul Somme), Annoeulin (Lille Eurométropole), Douai si Sequefin (departamentul Nord) si Béthune (departamentul Pas de Calais), apartinând ariei metropolitane Lille Eurométropole, din regiunea administrativa PACA (Provence–Alpes–Cote d’Azuur): de la Grasse (regiunea urbana Cannes, departamentul Alpii Maritimi); Salon de Provence (departamentul Bouches-du-Rhône, Aix–Marseille Métropole); Seysses (departamentul Haute-Garonne, Toulouse Métropole, regiunea administrativa Occitanie); Val-de-Reuil (departamentul Eure, regiunea administrativa Normandia); din regiunea administrativa Centre–Val de Loire: de la Orléans-Saran (departamentul Loiret, Orléans Métropole), Craquelin–Châteauroux si Saint Maur (departamentul Indre); din regiunea pariziana: de la Réau (departamentul Seine-et-Marne) si Villepinte (departamentul Seine-Saint-Denis); din regiunea Auvergne–Rhônes Alpes: de la Riom (departamentul Puy-de-Dôme), Roanne si La Talaudière (departamentul Loire), Moulins-Yzeure (departamentul Allier); din regiunea administrativa Nouvelle Aquitaine/Noua Aquitania: de la Limoges (departamentul Haute-Vienne), Vivonne (Vienne); Mont-de-Marsan – Pémégnan (departamentul Landes), Saintes si Île de Ré (departamentul Charente Maritime); din regiunea administrativa Grand Est: de la Metz (departamentul Moselle), Nancy (departamentul Meurthe-et-Moselle), Mulhouse si Ensisheim (departamentul Haut Rhin), Strasbourg Eurométropole si Oermingen (departamentul Bas Rhin); Nantes Métropole (Carquefou–departamentul Loire Atlantique, regiunea administrativa Pays de Loire); din regiunea administrativa Bretania: de la Ploemeur (departamentul Morbihan), Rennes Métropole (Vezin–departamentul Ille et Vilaine) si Brest (departamentul Finistère), iar din regiunea administrativa Aquitania-Limousin-Poitou-Charentes: de la Rochefort si Angoulême (departamentul Charente).Agresarea (agresiunea) gardienilor de la centrul penitenciar din Condé sur Sarthe are loc într-un context în care relatiile dintre gardienii de închisoare si conducerea Ministerului Justitiei sub tutela caruia se afla Administratia Penitenciarelor erau deja încordate, ca urmare a unei atac terorist lansat de catre Christian Ganczarski un detinut jihadist radicalizat, contra a 3 gardieni, pe 11 ianuarie 2018, în jurul orei 16h00, în centrul penitenciar Vendin-le-Vieil (departamentul Pas de Calais), considerate de catre autoritati, cele mai securizate închisori franceze. Ca urmare, directorul închisorii, Richard Bauer îsi depune demisia afirmând ca: „Eu nu mai pot sa controlez situatia în aceasta institutie cu seninatate”.

Condamnat la 18 ani de recluziune criminala pentru complicitatea (sa ca „soldat” al organizatiei teroriste Al Qaeda) la atentatul terorist de la Djerba (Tunisia), contra unei sinagogi perpetrat de catre Nizar Naouar (Nawar) pe 11 aprilie 2002, în care 19 de persoane îsi vor pierde viata si 30 vor fi ranite, Christian Ganczarski, aflat în QI (Cartierul de Izolare) se va folosi în atacul sau terorist de un cutit de bucatarie si o foarfeca de croitorie, în timp ce gardienii vin sa-l scoata din celula si sa-l escorteze la un apel telefonic.

În atacul terorist de la Djerba, Nizar Naouar (kamikaze franco – tunisian, în varsta de 25 ani), va exploda în jurul orei 09h35, în fata cladirii sinagogii, un camion–cisterna umplut cu gaz natural si explozibil, cu complicitatea unchiului sau Belgacem Naouar. Dintre cei 19 turisti decedati, 14, sunt de nationalitate germana, iar ceilalti 5 sunt 1 francez, 1 franco –tunisian si 3 tunisieni. În anturajul celor doi, anchetatorii francezi îl descopera pe Christian Ganczarski (pe atunci în varsta de 35 de ani) un germano-polonez (cetatean german de origine poloneza), convertit la Islam in 1986 (si banuit ca ar fi membru Al Qaeda), care va efectua mai multe sejururi in Pakistan si Afganistan intre anii 1999-2001. [A se vedea pentru detalii articolul autorului: „Allah(o)u Akbar” (الل أكبر). Partea VI. Comentariul Autorului. Atacurile teroriste de la Oslo si Tunis. Lumpenteroristul].

Conform unor surse apropiate dosarului, Christian Ganczarski (casatorit si tatal a mai multor copii), urma sa fie extradat în SUA, pentru a fi anchetat în legatura cu alte atacuri teroriste în care era implicata Al Qaeda. În aceasta perioada urma sa fie încarcerat aici si Salah Abdeslam (în timpul procesului sau în Belgia) singrul supravietuitor al comandourilor jihadiste care au comis atacurile teroriste de la Paris, pe 13 noiembrie 2015. Si în urma acestei agresiuni (agresari), va avea loc o mobilizare generala însotita de greve timp de 3 saptamâni, fara ca masuri concrete, pentru îmbunatatirea conditiilor de lucru sa fi fost luate.

În regiunile administrative franceze, în multe închisori, gardienii s-au solidarizat cu cei 3 agresati de catre Christian Ganczarski: în Grand Est, cca 35 de agenti de la penitenciarul Metz, cca 50 la cel de la Nancy si între 30 – 40 la cel de la Strasbourg; în Auvergne–Rhône–Alpes, cei de la penitenciarele din Riom (departamentul Puy de Dôme), Moulins (departamentul Allier), Valence (departamentul Drôme), Bourg-en-Bresse (departamentul Ain) si Lyon-Corbas (departamentul Rhône); în Provence–Alpes–Côte d’Azur, cei de la penitenciarele din Marsilia (Les Baumettes), Aix-Luynes, Salon en Provence, Arles (departamentul Bouches du Rhône), Toulon (departamentul Var), respectiv, Grasse si Nisa (departamentul Aples Maritimes); în Aquitaine (Aquitania), cei de la penitenciarele Neuvic (departamentul Dordogne), Uzerche (departamentul Corrèze) si Gradignan (departamentul Gironde); în Centre-Val de Loire, cei de la penitenciarele Saint-Maur (departamentul Indre), Bourges, Saran (departamentul Loiret), Blois si Tours (departamentul Indre et Loire); în Bretania, cei de la penitenciarul din Rennes, iar în Pays de la Loire, cei de la penitenciarul din Nantes.

Ceva mai târziu, pe 5 august 2018, un alt supraveghetor este agresat cu un obiect ascutit (artizanal, facut din lame de ras) în Maison d’Arrêt (Centrul de detentie provizorie) din Nîmes (departamentul Gard, DISP Toulouse–Sud, dat în folosinta în 1974, cu 3 subdiviziuni: cartier pentru preveniti–barbati cu 136 de celule si 176 de locuri, cu o densitate de 204,5% , adica, 360 de persoane încarcerate; cartier pentru preveniti–femei, cu 20 de celule si 24 de locuri, cu o densitate carcerala de 208,3%, adica 50 de persoane încarcerate, respectiv, un cartier de semilibertate– barbati cu 20 de celule individuale si o densitate carcerala de 75%, adica, 15 persoane încarcerate).Agentului, detinutul (un recidivist violent, în vârsta de 21 de ani) ar fi provocat o taietura de 8 cm la gât (care ar fi necesitat 11 copci pentru închidere), atingându-i si o vena. Transportat în regim de urgenta la CHU (Centrul Spitalicesc Universitar) din Nîmes, pronosticul vital al acestuia n-ar fi fost angajat. Urmând sa fie judecat pentru un act de violenta si contra unui codetinut, pe 12 iulie, acesta „ar mai fi tras niste pumni” si unui alt supraveghetor. Conform avocatului acestuia, Khadija Aoudia, clientul sau (al carui nume nu-l mentionam pentru ca acesta ar suferi de „patologie psihiatrica”), transferat la penitenciarul din Perpignan, dimensiunea criminala a gestului perpetrat este mai mult decât contestabila, cu atât mai mult cu cât suprapopularea carcerala în închisoarea din Nîmes l-ar fi afectat profund pe acesta, din punct de vedere psihic.

În sfârsit, revenind la agresiunea lui Michaël Chiolo comisa în UVF al penitenciarului Condé sur Sarthe, conform conducerii închisorii, în privinta controlarii corporale a unei femei însarcinate exista o serie de restrictii, iar pentru detectarea unei arme albe din materiale ceramice, conform lui Loïc Mechinaud, ar fi necesara instalarea unor aparate echipate cu camera cu unde milimetrice („scannere corporale”), având în vedere faptul ca, corpul uman emite unde milimetrice. Atunci când între senzorii aflati pe aceata camera si radiatia normala a corpului uman, un obstacol se interpune, acesta poate fi identificat cu usurinta si localizat.

Ele sunt capabile sa identifice si un cutit din materiale ceramice, ca de altfel si arme de foc fictive din materiale plastice (care pot fi fabricate chiar si cu o imprimanta 3D). De altfel, în Franta, conform art. 132-75, al.3 din CP, este interzisa utilizarea unei asemenea arme (utilizarea careia este reglementata prin Decretul 95-589 din 6 mai 1995). Astfel, în cazul în care în infractor comite un delict sau crima cu o arma fictivă, cel putin teoretic, în fata unei instante judecatoresti, el risca aceasi pedepasa ca si cum ar fi utilizat o arma reala (adevarata). „Problema ar fi ca aceste scannere corporale, în functia de rezolutiilor, costa între 100.000 – 150.000€.”

Ori, acestea ar fi de mare utilitate (chiar necesare) pentru ca art.57 al Legii penitenciare n° 2009-1436 din 24 noiembrie 2009, nu permite un „strip search” (o „perchezitie corporala”) decât în cazul în care exista suspiciunii (fondate) în vederea pentru comiterii unei infractiuni (delictuale sau criminale). Din pacate, în cazul lui Hanane Aboulhana (companionul lui Michaël Chiolo), acest lucru nu putea fi facut, pentru ca, îmbracata într-un djellaba (haină lungă și largă cu glugă, cu mâneci largi și capișon, desfăcută pe părți, purtată în Africa de Nord), ea sustinea ca ar fi gravida.

Si totusi, conform unor documente de informare ale Adunarii Nationale, în luna octombrie 2018, mediul carceral francez ar fi dispus de 11 „porti cu unde milimetrice” (cu un pret de cost de cca 162.000€) care permit identificarea obiectelor aflate sub îmbracaminte, dintre care una ar fi instalata si în centrul penitenciar Condé sur Sarthe. Aceasta însa se pare ca directia închisorii ar fi utilizat-o pentru controlul si supravegherea detinutilor (periculosi – destul de multi la numar) si nu a vizitatorilor.

Alte surse sustin ca, femeia fiind „gravida”, ea nu putea fi obligata sa treaca printr-o poarta cu raze X (conform unei circulare ministeriale din 2012) daca exista contraindicatii medicale (în concordanta cu art.57 Legea penitenciara n° 2009-1436 din 24 noiembrie 2009). În acest caz însa, ea ar fi trebuit sa se supuna unui „perchezitii corporale manuale”, ceea ce sumar ar fi si fost facut (pentru ca era „gravida”).

Cred ca merita sa subliniem si faptul ca mediul carceral („umbra vietii”) este chiar el însusi generator de violenta si de tensiuni, „care te face nervos, iritabil, anxios, agresiv si stresat”. Suprapopularea carcerala, conditiile de detentie indecente, absenta dreptului la exprimare, cresc considerabil violenta si tensiunea dintre detinuti (foarte diferiti, atât din punct de vedere fizic cât si psihic) care sunt obligati sa supravietuiasca, într-un spatiu foarte limitat, împreuna, „în umbra vietii”, motiv pentru care chiar si siunciderea este de cca 6,9% ori mai mare aici decât în „libertate” (daca ne limita la vârsta si sex), iar automutilarea ajunge la cca 2.000 de cazuri, anual. Conflicte marunte dintre cei încarcerati, pot si acestea degenera rapid si da nastere unor drame, nu rareori, inevitale si ireparabile.

Conform surselor mele, în 2018, Administratia Penitanciara, ar fi contabilizat 4.314 agresiuni fizice (minore) contra agentilor (gardienilor) de închisoare. Cele grave (majore) variaza între 170 (în 2012) si 45 (în 2015). Din contra, numarul agresiunilor fizice dintre detinuti a fost mult mai mare, anul trecut (în 2018) de cca 8.883, iar AP ar fi înregistrat cca 558 de miscari colective, dintre care în 50 ar fi fost necesara interventia echipelor ERIS (Echipe Regionale de Interventie si Securitate) si GIGN[4](Grup de Interventie de elita a Jandarmeriei nationale – care intervine cu precadere în zonele periurbane si rurale, spre deosebire de RAID[1](–grup de interventie de elita a Politiei Nationale care intervine în orase, metropole si zone metropolitane).

Conform unei anchete care este înca în derulare, se pare ca niciunul dintre membri familiei Aboulhana nu ar fi fost la curent cu infractiunii criminale comise de catre Hanane. Interpelati (în regiunea urbana Mulhouse–unde locuiesc) si plasati în arest preventiv (GAV–Garde à Vue) la Hotelul (Comisariatul Central) de Politie, dupa audierea (si perchezitia efectuata la domiciliul) lor, atât parintii cât si fratii, respectiv, surorile lui Hanane Aboulhana au fost pusi în libertate.

În ceea ce îi priveste pe cei 130 gardienii de închisoare (care au salariul de baza cca 1.400€ brut/luna), în dimineata zilei urmatoare, au blocat accesul în penitenciar, pentru motivul nu cred ca salariul lor de baza „ar fi exagerat de mare pentru ca îsi risca zilnic viata în compania unor detinuti deosebit de periculosi”.COMENTARIUL AUTORULUI

Agresarea (agresiunea) celor 2 gardieni ai centrului penitenciar Condé sur Sarthe are loc în timpul derularii unor ample manifestatii populare ale „vestelor galbene” care debuteaza pe 17 noiembrie 2018.

Conform purtatorului de cuvânt al Guvernului, Benjamin Griveaux, cu ocazia celei de–a 19-a mobilizari a „Mișcarii vestelor galbene” (Mouvement des gilets jaunes–o mișcare spontana si autoorganizata de protest politic de tip populist pentru o justiție economică debutând în Franta pe 17 noiembrie 2018 – care a cauzat uriase prejudicii materiale în cele peste 4 luni de „existenta”), Guvernul francez a anuntat pe 20 martie 2019 si mobilizarea misiunii antiteroriste militare „Sentinelle” pentru week-endul de 23–24 martie, cu motivatia ca: „„nu putem sa lasam o „mâna de oameni” sa deterioreze imaginea Frantei în strainatate””.Adica, aceasi operatiune militara care a fost utilizata si în cazul urmarii teroristului islamist Chérif Chekatt care a comis atacurile teroriste în ajunul craciului 2018 în Christkindelsmärik la Strasbourg (Grand Île de Strasbourg).

Aceasta decizie a lui Emmanuel Macron (n.1977, în functie din 7 mai 2017), cele de-al 8 –lea presedinte a celei de-a 5-a Republici Franceze (în vigoare din 4 octombrie 1958) a fost considerata de catre multi politologi si oameni politici (francezi, dar si straini) una gresita, care ar pune în pericol democratia franceza, deci implicit, drepturile fundamentale ale omului.

Din contra, altii au sustinut ca manifestatiile „vestelor galbene” ar avea „caracter terorist” de stânga, având în vedere lozincile lor anticapitaliste, antiimperialiste, antimondialiste si comportamentul lor de intimidare, de jantaj si de o extrema violenta (Black bloc/Schwarzer Block, structura efemera de manifestatie colectiva, mai mult oficioasa decât oficiala, mediatizata dupa manifestatiile contra Primului Razboi din Golful Presic/2 august 1990 – 28 februarie 1991), comparabila ca intensitate cu „evenimentele din mai 1968” (22 martie–30 mai, o perioada de ample manifestari studentesti mai mult sau mai putin violente, de greve generale neautorizate, de revolte spontane, de miscari populare masive, de natura culturala, sociala si politica (cele mai importante din istoria secolului XX a Frantei), contra autoritatilor, contra capitalismului si a societatii de consum, contra imperialismului american si contra gaulle-ismului aflat la putere – reprezentat atunci de catre Generalul Charles de Gaulle (1890– 1970, seful statului francez pentru ultima data între 8 ianuarie 1959–28 aprilie 1969, fondatorul celei de-a 5-a Republici Franceze) si Prim–Ministrul Guvernului Georges Pompidou (1911-1974, în functie între 14 aprilie 1962–10 iulie 1968 devenit si presedinte al Frantei în perioada 1969–1974), în care îsi vor pierde viata si 6 persoane (Philippe Mathérion–în vârsta de 26 ani; Gilles Tautin–în vârsta de 17 ani, membru al Uniunii tinerilor marxisti–leninisti, activa între 10 decembrie 1966–12 iunie 1968; Pierre Beylot–muncitor în vârsta de 24 ani; Henri Blanchet–muncitor în vârsta de 49 ans, Maiorul Journiac si comisarul René Lacroix).Conform acestuia, „Operatiunea Sentinelle” urmeaza sa acorde un sprijin important Fortelor de Ordine (FO), format cu precadere din functionari de politie de la CRS (Compania Republicana de Securitat), un corp specializat al Politiei Nationale în mentinerea si restabilirea ordinii publice, dar care intervine si în securitatea rutiera sau în operatiunile de salvare din zonele montane, etc.

Creat pe 8 decembrie 1944, conform actului constitutional, aceasta este însarcinta cu supravegherea manifestatiei si protejarea obiectivelor politice, culturale si istorice ale Republicii Franceze.În aceasta operatiune de supraveghere sunt implicate însa si diferite servicii speciale de informatii: DGSI (Directia Generala a Securitatii Interne), SCRT (Serviciul Central de Informatii Teritorial, DRPP (Directia de Informatii a Prefecturii de Politie Paris) sau CNTCR (Comisia Nationala de Control a Tehnicilor de Informatii), pâna în 1991 fosta CNCIS (Comisia Nationala de Control a Interceptarilor de Securitate), conform art.L.241-1 din CSI (Codul Securitatii Interioare).Mentionez aici si faptul ca alaturi de politistii de la CRS, în mentinerea si restabilirea ordinii publice în Franta, intervin si UFM (Unitatile de Forte Mobile) formate din escadroane ale GM (Jandarmeria Mobila), CSI/CDI (Companiile de Securitate si Interventie/Companiile Departamentale de Interventie), ale Prefecturii de Politie Paris si BAC (Brigada Anticriminalitate).

În egala masura, în caz de forta majora, la operatiunea de mentinere sau de restabilirea ordinii publice pot interveni si FM–Fortele Militare (altele decât GM): formatiunile Jandarmeriei Departamentale (judetene), respectiv, ale Garzii Nationale si nu în ultimul rând, formatiunile Fortelor Terestre, Maritime si Aeriene.

În ceea ce priveste „Operatiunea Sentinelle”, aceasta este, deci, o misiune de „descurajare si protectie” a Ministerului Apararii Nationale, care dispune de cca 10.000 de soldati (dintre care cca 3.000, rezervisti mobilizabili fara niciun fel de acord din partea Presedintelui Republicii).Decizia de a face apel la aceasta operatiune a fost justificata datorita valului urias de vandalism si distrugeri pe întregul teritoriu national la baza carora s-ar fi aflat membri (controversati) ai miscarii populiste „Vestele galbene”, care în cele peste 4 luni de manifestatii „spontane” si „sistematice” (în fiecare week – end) ar fi cauzat pagube materiale fara precedent, de cca 1,45Md€, care, prin caracterul lor „terorist de stânga”, ar pune în pericol „siguranta nationala”.

Companiile de asigurari ar fi intervenit deja cu despagubiri în valoare de cca 225,5M€, dintre care cca 177,5 în contul firmelor (societatilor comerciale), iar restul, în contul persoanelor private.

Din pacate, prejudiciul material cauzat ca urmare a „inactivitatii” institutiilor financiar bancare, restaurantelor (barurilor, cafenelelor), magazinelor, firmelor, etc. în zonele în care s-au derulat manifestatiile (blocate de catre autoritati si interzise publicului, inclusiv, turistilor) nu poate fi recuperat.Cele mai mult ar fi fost afectate: sectorul de restaurante (catering, în care pierderile înregistrate variaza între 23–55%), sectorul de marea distributie (cu pierderi cuprinse între 17– 28%), comertul cu amanuntul (cu 26–47%), respectiv, brutariile, carmangeriile (macelariile) si frizeriile – coafurile (cu pierderi între 65 – 82%).

Daca, tinem cont, totusi, de faptul ca Franta este cea de-a 5-a putere economica mondiala (dupa ultimul clasament, cu un PIB nominal de cca 2.800Md$US (dupa SUA–20.000Md$US, China– 113.000Md$US, Japonia – 5.000Md$US si Germania – 3.900Md$US si înainte de Marea Britanie si India– 2.600Md$US, respectiv, Brazilia –2.200$$US), ne dam seama usor de faptul ca prejudiciul cauzat de catre miscarea „vestelor galbene”, este „neglijabila”.Din contra, daca ne raportam la taxele „recoltate” din fostul ISF (Impozitul de Solidaritate pe Avere–creat în 1989, în cel de-al 2-lea mandat al presedintiei François Mitterrand/1988–1995) si înlocuit în timpul presedintiei lui Emmanuel Macron (2017–pâna în prezent) cu IFI (Impozitul pe Averea Imobiliara) începând cu 1 ianuarie 2018 (care creste progresiv de la 0,5 la 1,5 %, începând cu suma de 800.000€), atunci putem spune ca pierderea este, într-adevar, importanta, având în vedere faptul ca ISF aducea la bugetul statului cca 4,5– 5,5Md€, iar IFI, pe 2018, nu va depasi cca 3Md€. (A se vedea pentru detalii si articolele autorului: l’ISF français; Teoria CUI?; Teoria naiva ˝CUI-IA˝ cui ? PACS (Pactul Civil de Solidaritate) dintre CUI (Cota Unica de Impozitare) si ISA (Impozitul de Solidaritate pe Avere) un mecanism fiscal de avarie !).Exista si surse judiciare care sustin ca tot „vestele galbene” ar fi, într-o oarecare masusura, responsabile de cresterea alarmanta a numarului mare de decese rutiere în cursul lunii februarie (253 de persoane), adica, cu 17,1% mai mare (37 de persoane) ca în aceasi luna a anului 2018, în special datorita distrugerii sau deteriorarii radarelor fixe (cost unitar între 30.000–70.000€, în functie de performante), dintre care cca 75% (adica cca 2.456/3.275 – dintre care 1.993 clasice) ar fi „hors service” (nefunctionale), conform DISR (Directia Interministeriala a Securitatii Rutiere).Jandarmii însa care asigura cca 95% din securitatea rutiera pe teritoriul national, sustin ca actele de vandalism contra radarelor fixe „n-ar fi singurul” factor important care ar fi contribuit la cresterea mortalitatii pe sosele nationale (alcolemia excesiva, peste limita legala, zonele accidentate, neatentia la volan – în special datorita telefonului mobil, etc.).

Din contra, se pare ca Operatiunea Sentinelle si-ar fi atins, totusi, scopul, pentru ca manifestatiile „vestelor galbene” declansate datorita cresterii TICPE (Taxa Interna de Consum pe Produsele Energetice) a scazut semnificativ în veek – endurile din 23–24 martie (a 19-a manifestatie), 30–31 martie (a 20-a manifestatie) si ultima (pâna în prezent), 6–7 aprilie 2019 (cea de-a 21-a manifestatie).

Daca, cu ocazie primei manifestatii, pe 17 noiembrie 2018, ar fi participat 287.710 „gilets jaunes” (conform Ministerului de Interne) si 1,3 milioane (conform France Police) la cea de-a 20-a manifestatie (cu ocazia declansarii „Opertiunii Sentinelle”) n-ar fi fost prezenti pe plan national decât cca 33.700 (fata de 40.500 – conform Politiei si 102.000 conform organizatorilor, la cea de-a 19-a manifestatie – dintre care cca 5.000 la Paris).Chiar daca în Toulose Métropole, Bordeaux Métropole, Nice- Cote d’Azur Métropole, Rouen Métropole si Avignon, ar fi fost interzise prezenta lor, în Métropole du Grand Paris (cu cartierul Champs Elysées blocat) s-ar fi adunat cca 4.000 de persoane într-un cortegiu care ar fi plecat din Gara de Est pentreu a ajunge în jurul orei 18h00 în Piata Trocadero de lânga Turnul Eiffel.

La „actul” n°21 al manifestatiilor n-au participat decât cca 22.300 de „veste galbene” (73.420 conform organizatorilor), dintre care 3.500 la Paris. Cu alte cuvinte, n-ar fi exclus ca sirul manifestatiilor „vestelor galbene” sa fie, din punct de vedere matematic, un sir monoton strict descrescator, care converge (în „sens tare”) catre zero. În timpul acestui sir de manifestatii saptamânale, ar fi fost interpelati cca 8.700 de persoane, 2.012 ar fi deja condamnate, dintre care 398 ar fi încarcerate. Din pacate însa, 11 persoane si-ar fi pierdut viata si cca 4010 persoane ar fi fost ranite.În Lumea Araba, miscarea populara a „vestelor galbene”, nu rareori, este comparata cu „Primavara Araba” (un ansamblu de manifestari–contestatii populare de mare amploare/intensitate în Lumea Araba – Peninsula Arabica, Africa de Nord, respectiv, Orientul Aproipiat, între 12 decembrie 2010 – 30 iunie 2012: Tunisia/17 decembrie 2010, Iordania/7 ianuarie 2011, Egipt/25 ianuarie 2011, Yemen/27 ianuarie 2011, Bahrein/14 februarie, Libia/15 februarie 2011, Maroc/20 februarie, Siria/15 martie 2011-în curs), în care cca 70.000 ar fi fost ucise si între 58-68.000 de ranite. [A se vedea pentru detalii si articolul autorului: Împreuna contra Pedepsei cu Moartea (Partea VII). Contextul abolitionist în lume, în timpul celui de-al 6-lea Congres International Contra Pedepsei cu Moartea. Actul final (Oslo, Norvegia/21-23 iunie 2016). Serge Atlaoui si Ionut Gologan in „the green mile”!].NOTA AUTORULUI

Sa nu dramatizam totusi, pentru ca Franta nu este o tara bananiera, dar o mare democratie, o mare putere economica si politica, un „fator de decizie în lumea contemporana”, în care coruptia este doar „periferica”, ceea ce nu ne împiedica sa fim alaturi de un partid politic intitulat „La République en marche” (LaREM), fara un program politic pe termen lung, care nu este nici de stânga, nici de dreapta si nici de centru, dar asa cum se intituleaza, un partid cu ideologia: „mergem înainte ca pionierii, fara sa comentam, fara angajamente si mai vedem pe parcurs, din aproape, în aproape (prelungirea prin continuitate), ce putem face, poate, ceva pozitiv, pentru natiunea franceza”.

Vive la République, vive la France!

______________

[1]RAID (Căutare-Asistenţă-Intervenţie-Descurajare), este o unitate de luptă de elită, aflată sub comandă directă al Directorului General al Politiei Nationale franceze, având ca mascotă „pantera”, deviza „Intervenţie fără eşec” şi sediul central (general) la Bièvre, Domeniul „Bel Air” (la 15 km sud-vest de Paris, Essonne-91, regiunea urbană pariziană). Ea a fost creată pe 23 octombrie 1985 de către Robert Broussard (fost Comisar Şef de Poliţie, devenit ulterior Prefect), care a iniţiat lichidarea în 1979 a lui Jacques Mesrine „inamicul public n°1” al poprului francez. [A se vedea pentru detalii si articolele autorului: În umbra vietii (Partea IIIa). Brand-uri legendare ale marilor Evadari si a marii Criminalitati franceze. si În umbra vietii (Partea IIIb). Brand-uri legendare ale marilor Evadari si a marii Criminalitati franceze] şi Ange Mancini (Ex-Director al SRJP-Serviciul Regional al Poliţiei Judiciare Ajaccio în 1983, Prefect al DOM Martinica – „Insula florilor”/Departament şi francez în Caraibe/din 18 iulie 2008, primul şef al RAID), care a anihilat grupul terorist „Action Directe” în 1897 [Vezi pentru detalii: 1. Terorismul nu are religie (Partea I)! Terorismul extremist (de dreapta si de stanga) in Lumea Occidentala, respectiv, Action Directe (Thomas CSINTA)]. Printre atribuţiile acestuia figurează (în primul rând) combaterea tuturor formelor de criminalite, precum şi al „Grand banditisme” (marele banditism), pe întreg teritoriul naţional, dar şi protecţia înalţilor funcţionari (demnitari) ai statului (SPHP), inclusiv al Preşedintelui Republicii, în special în zonele urbane de mare densitate. Ea participa deasemenea la formarea poliţiştilor francezi şi străini în lupta antiteroristă şi anti-kidnapping, efectuând şi investigaţii, precum şi testări de materiale specifice şi sofisticate în profitul diferitelor servicii ale PN. Asistă, în cazul în care situaţia o impune, serviciile de securitate publică şi serviciile specializate în securizarea acţiunilor de mare risc, în special, în escortarea deţinuţilor periculoşi. În cazul ameninţării teroriste, nucleare, radioactive, biologice sau chimice (NRBC), ea coordonează acţiunea de detaşare centrală a intervenţiei tehnice (DCI), structura interministerială. În anumite misiuni, deşi RAID, poate interveni pe întregul teritoriu francez, sunt preferate GIGN (Grupul de Intervenţie de elită a Jandarmeriei Naţionale), echivalentul RAID în cadrul Jandarmeriei Nationale care spre deosebire de acesta, deşi are aceleaşi tip de misiuni, intervine în special, în zonele periurbane-rurale, aeroporturi, porturi maritime, penitenciare, etc.) sau BAC (Brigada Anti-Comando), în special, la Paris. Dacă RAID şi GIGN au o misiune comună, este şeful RAID (sau adjunctul său) care este responsabil cu coordonarea intervenţiei. Aflată astăzi sub comanda Cms. Şef Jean-Baptiste Dulion (din 2017), RAID dispune de un buget de cca 2.,5M€, precum şi de două fonduri suplimentare, unul de 85.000 de euro (pentru achiziţionare de material) şi altul de 70.000 de euro (pentru formarea personalului), respectiv, de un efectiv de 168 funcţionari, din care 3 membri (Comisari de Poliţie) al CCD (Corpul de Concepţie şi Direcţie), 21 al CC (Corpul de Comandă), 119 al CEA (Corpul de Încadrare şi Aplicaţie) şi 25 de persoane cu statut administrativ şi tehnic (din care 1 psiholog şi 6 medici), fiind compus dintr-o DAF (Diviziune Administrativă şi Financiară); 2 SO (Secţiuni Operaţionale, fiecare cu câte o specialitate); 1 GM (Grup Medical compus din 6 medici anestezişti-reanimatoristi, respectiv, urgentisti); 1 GF (Grup de Pregătire ai noilor recruţi RAID); 1 SOTI (Serviciul Operaţional de Tratament al Informaţiei) şi 1 Grup de Negociatori. Începând din 19 martie 2015, RAID şi-a mărit efectivul cu cca 148 de funcţionari – operatori specializaţi în intervenţie, după integrarea celor 7 GIPN metropolitane (Grup de Intervenţie de elită a Poliţiei Naţionale creat în 1972 şi specializat în intervenţii de mare risc/ridicat: atacuri teroriste, luare de ostatici, revolte în mediul carceral, etc.) din Lyon, Marsilia, Lille, Bordeaux, Nisa, Rennes şi Strasbourg, alte 3 unităţi, fiind implantate în colectivităţile teritoriale de peste mari (DOM-TOM). Şeful RAID şi cei 2 adjuncţi ai săi sunt membri ai CCD al PN. Cele două secţiuni sunt împărţite astfel: RAID I („de intervenţie „) este formată din 80 de poliţişti şi se află sub comanda unui Subcomisar de Poliţie. Această secţiune care asigură totalitatea misiunilor pe teren este împărţită în 4 grupe pluridisciplinare specializate în toate tipurile de luptă întâlnite în „practică”, în tirurile de mare precizie, în scufundări subacvatice şi submarine, în paraşutism, în explozive, în NRBC, etc. Această secţiune este însărcinată, în particular şi cu intervenţii dificile şi riscante (arestare de răufăcători periculoşi, eliberare de ostatici, deturnare de avion, etc.) dar şi cu filatura (filajul) şi supravegherea în materie de terorism şi mare banditism/”grand banditisme” (crimă organizată); RAID II („srijin operaţional”) aflată tot sub direcţia unui Subcomisar de Poliţie este formată din următoarele grupe: GTP (Grupa Tehnică şi de Prospecţie, cu specialişti în materie de armament sofisticat ultraperformant, de ultimă generaţie); GC (Grupul Cynofil, specializat în educaţia animalelor şi comportamentul lor, format din 8 dresori de câini, 3 câini de atac şi 8 câini specializaţi în detectarea explozivilor); GL (Grupul Logistic); GGCN (Grupul de Gestionare a Crizelor şi de Negociere, format din 3 poliţişti criminologi şi un psiholog); GA (Grupul de Armament); GT (Standul de Tragere). Armamentul din dotarea RAID este format din: revolver MR73; pistoale semiautomate: Glock 17, Glock 18, Glock 19, Glock 26; pistoale mitrarliere: Heckler & Koch MP5, Heckler & Koch MP5K, FN P90; puşti de asalt: Heckler & Koch 53, Heckler & Koch G36, SIG-551, HK G3, FN SCAR-L, Heckler & Koch HK416; mitraliere lejere Rheinmetall MG3; puşti cu aer comprimat: Beretta M3P, Remington M870 Police, Benelli M3 Super 90, Franchi SPAS 12, Franchi SPAS 15, Molot Vepr-12, Kel-Tec KSG;Beretta F-92; Heckler & Koch MP-5k; Heckler & Koch 53; SIG 553 SOW; FN-90 – VIP protection; Bennelli Super 90 M3; Moloţ Vepr 12; Franchi SPAS 15; puşti de precizie: FN Minimi, PGM Ultima Ratio, 308 Winchester; puşti de precizie cu rază mare de acţiune PGM Hécâte ÎI 50 BMG; Heckler & Koch PSG-1; FN Minimi; Heckler & Koch MG3; Heckler & Koch HK417, FN SCAR-H, Heckler & Koch PSG-1, PGM Ultima Ratio, PGM Hécate II; Blaser R93 Tactical; armes neletale: Taser X26. [A se vedea pentru detalii articolul autorului: Stiinta si Tehnologia în slujba Justitiei (Politia Capitalei)], LBD Brugger & Thomet 40×46, Flash Ball; grenade (ofensive, defensive, fumigene, grenade de mâna, în particular, grenade M67, M84 stun grenade) şi explozivi. Veehicule utilizate de către RAID sunt: Chevrolet Suburban Haras, Citroën C8, Ford Galaxy, Ford Transit, PVP Panhard (mic vehicul protejat), Titus (blindat), Nissan Navara, Renault Espace 4, Renault Master, Toyota Land Cruiser, Volkswagen Sharan, Volkswagen Multivan. RAID s-a remarcat într-o serie de misiuni deosebit de dificile şi complexe care i-au adus celebritatea. Acestea încep cu intervenţia (cu mai puţin de 2 luni după crearea ei) la eliberarea ostaticilor (reţinuţi timp de peste 34 de ore) în Palatul de Justiţie din Nantes. Pe 19 decembrie 1985 (în jurul orei 10h50) Juriul Popular al Departamentului Loire-Atlanrique (Curte cu Juraţi compusă din: 3 magistraţi şi 6 cetăţeni aleşi de pe listele electorale, prezidat de către Dominique Bailhache, avadu-l ca Avocat general al acuzării pe Substitutul de Procuror Philippe Varin) împreună cu 15 studenţi (în total 29 de persoane, printre care şi 3 jurnalişti şi 2 poliţişti), care asistau la procesul lui lui George Courtois (n.1947, autor de hold-upuri de „mărunte”) pentru un jaf comis într-o bancă la Sucé-sur-Erdre (regiunea urbană Nantes) şi ai complicilor săi Patrick Thiolet (n.1958, condamnat pentru prima dată la vârstă de 17 ani pentru furturi din supermarketuri), Yannick Brevet (31 de ani) şi Chrystelle Ménard (28 de ani), pentru asociere de răufăcători şi trafic de obiecte furate, sunt luaţi ostateci de către un prieten intim şi fidel al lui Curtois (de peste 2 ani şi jumătate) Abdel Karim Khalki (n.1950 la Fez, marocan, stabilit în Franţa în 1974 ca muncitor sezonier în construcţii metalice), condamnat pe 19 octombrie 1983 (atunci încă fără cazier judiciar), la 5 ani de închisoare (pentru un hold-up, comis în cursul lunii mai 1982 cu un pistolet de alarmă pentru a-şi aproviziona contul în bancă, descoperit cu 5.000Ffr/cca 1.250€, liberat condiţionat cu cca 20 de zile mai devreme) care declarându-se musulman integrist apropiat mişcării palestiniene a lui Abou Nidal, solicită eliberarea lui Curtois şi Thiolet, pe care îi şi înarmează cu un.357 Magnum, după ce face irupţie în Palatul de Justiţie (înarmat cu o puşcă cu cartuşe de calibrul 8 produse de către Winchester Repeating Arms Company şi cu 6 grnade în vesta sa, un lanţ cu o lungime de 1 m cu lacăte şi mai multe perechi de cătuşe, cu 1 cartuş de ţigări Gitanes şi 1 post mic de radio portabil). După o noapte albă de negocieri dintre RAID si cei 3 răufăcători, o parte din ostatici sunt eliberaţi, dar în dimineaţa zilei de 20 decembrie, încă 14 persoane vor fi sechestrate şi negocierile eşuează. Cei 3 voiau un mijloc de transport la bordul căruia să ajungă, neurmăriţi, în siguranţă, la Aeroportul Nantes – Château Bougon pentru a pleca către o destinaţie neidentificată (Liban, Maroc, etc.), ceea ce vor şi obţine (un Renault Espace) la 15h15, când înconjuraţi de ostatici (legaţi la mâna) dar şi de ei vor pleca la aeroport unde se vor gara la capătul pistei, după ce acesta este evacuat de către PAF (Plolitia Aerului şi Frontierelor) [3 ]. Epuizaţi, (niciunul dintre ei nefiind criminal „profesionist”) şi conştienţi de faptul că RAID „n-o să-i lase în viaţă”, la ora 20h30, cei 3 vor depune armele şi se vor preda acesteia. Pentru această luare de ostatici şi hold-upurile precedente (nepedepsite), pe 28 februarie 1988, Courtois şi Khalki vor fi condamnaţi la 20 de ani de recluziune criminală, iar Thiolet la 14 ani de recluziune criminală. Curtois, a fost eliberat contionat sub control judiciar de la Maison Centrale (Închisoarea de Maximă Siguranţă) Saint Maur pe 9 octombrie 1997. Timp de 1 ani, respectă regulile liberării condiţionate, după care îşi reia activitatea sa infracţională, comiţând o altă serie de 7 jafuri, find condamnat şi reincarcerat din nou între 2002-2014. În 2015, publică cartea sa (incepta cu mulţi ani în urmă, în închisoare) „Aux marches du palais, mémoires d’un preneur d’otages” (Le Nouvel Attila). Din contră, Khalki, în primăvara anului 1999 era încă în închisoare la Maison Centrale Arles (unde pe 15 martie declanşează şi o greva a foamei). Cca 300 de semnături au fost adunate în favoarea liberării sale condiţionate, fiind scrisă în sprijinul acestuia şi o carte (gen broşură) de către Georges Courtois şi alţi prieteni ai lui Kazrim Khalki („Karim Khalki, n° d’écrou 584 K”, Editura l’Insomniaque, 1999). Acesta ar fi vrut să fie eliberat şi expulzat în Maroc pentru „a-l prinde” încă în viaţă pe tatăl sau grav bolnav, ceea ce se va şi întâmpla, dar numai în 2000. Acolo se va căsători şi îşi va intemeia o familie. În plus, intertine şi astăzi o strânsă legătură cu Curtois (via Internet). În ceea ce îl priveşte pe cele de-al 3-lea „muschetar” Patrick Thiolet, acesta este liberat condiţionat în 1993, însă va fi condamnat din nou (tot) la 14 ani de recluziune criminală în noaptea de 4-5 iunie 1997, pentru un jaf armat la banca Crédit Mutuel din Montagne (regiunea urbană Nantes) comis pe 31 mai 1994 (în timpul libertăţii condiţionate sub control judiciar) împreună cu Franck Parois (30 de ani), condamnat şi acesta la 9 ani de detenţie criminală, ,in acelaşi dosar, pentru complicitate. În final el va fi eliberat din nou în 2006, dar numai după efectuarea integrală a pedepsei. Intervenţia RAID este capitală şi în anihilarea pe 14 ianuarie 1986 pe strada Doctor Blanche a bandei „Deghgizatilor” (Le gang des postiches, activă între 1981-1986 la Paris), unde această a şi început activitatea criminală (jaful armat) la Banca Crédit Lyonnais, pe 29 septembrie 1981 şi arestarea „rămăşiţelor” acesteia (principalii şefi), pe 13 decembrie 1986 (Jean-Claude Myszka, André Bellaïche, Patrick Geay et Gian Luigi Esposito) într-o vilă pe strade des Pins n°28 la Yerres (regiunea urbană pariziană, Departamentul Essonne) şi recuperarea a cca 300.000Ffr (45.000€-cca 250.000€PPA/pe putere de cumpărare, 5.000 piese de aur, câteva kg de bijuterii şi pietre preţioase. [A se vedea pentru detalii si articolul autorului: „Deghizatii” lui Mitterrand si victimele lor!]. În 1987, RAID intervine în anihilarea organizaţiei teroriste de extremă stânga, anarho-comunist şi antifranchist „Action Directe” (activă între 1979-1987/”anii de plumb”, responsabilă de 65 de atentate), prin arestarea (spectaculoasă) pe 21 februarie la Vitry aux Loges (regiunea urbană Orléans, Departamentul Loiret) ai celor 4 leaderi a acesteia: Jean-Marc Rouillan, Georges Cipriani, Nathalie Ménigon şi Jöelle Aubron. [A se vedea pentru detalii si articolul autorului: 1. Terorismul nu are religie (Partea I)! Terorismul extremist (de dreapta si de stanga) in Lumea Occidentala, respectiv, Action Directe (Thomas CSINTA)]. Intervenţia pe 31 august 1989 la Ris Orangis (regiunea pariziană, Departamentul Essonne) pentru neutralizarea lui Gérard Marilier (46 de ani), un agent de securitate depresiv, paranoiac (în concediu de boală de 4 ani) baricadat în casă la el (înarmat cu 5 puşti de asalt Mauser /cu cartuşe de calibru 7,62) în care 2 poliţişti vor fi ucişi (Inspectorul şef Christian Caron/40 de ani şi Sub-brigadierul Fernand Seither/31 de ani, primele victime ale RAID) şi unul rănit grav (Agentul de ordine publică Thierry Azzouzi). Urmează, neutralizarea la Neuilly sur Seine (Métropole du Grand Paris) pe 13 mai 1993 al lui Erick Schmitt (un întreprinzător şomer, depresiv) în dosarul „Human Bomb”, care înarmat cu un pistol de alarmă şi „blindat” cu exploziv, va lua ostatec o clasă cu 21 de copii, împreună cu învăţătoarea lor Laurence Dreyfus la şcoala primară n°8 al grupului şcolar Command Charcot. După aproape 2 zile de negocieri eşuate, pe 15 mai, în jurul orei 07h25, acesta este ucis de către RAID. [Vezi pentru detalii articolul autorului: „Erick Schmitt et Human Bomb”/Dossiers Criminels]. RAID continuă misiunile sale cu o aacţiune de anvergură pe 29 martie 1996 contra unor membri GIA (Grup Islamist Armat, algerian) la Roubaix, după tentativa avortată (eşuată) din ziua de 28 martie cu o maşină-capcană la Lille a unor islamişti terorişti. Pe strada Henri-Carrette n°59, în timpul asaltului casa explodează, din care vor fi extrase 4 corpuri carbonizate (a 2 maricani, a unui algerian şi a unui tunisian). [Vezi pentru detalii: [14]. Lumpenterorismul –Investigaţii Jurnalistice în serial – „Allahu Akbar”/Vol.1]. Este remarcabilă intervenţia RAID şi în arestarea fugitivului Yvan Colonna lângă Olmeto pe 4 iulie 2003, inculpat pentru asasinarea Prefectului Claude Erignac pe 6 februarie 1998 la Ajaccio. [Vezi pentru detalii articolul autorului: „Affaire Erignac”/Dossiers criminels], respectiv, în arestarea unor membri-leaderi ai organizaţiei teroriste ETA (din Ţară Başca) în 2009, respectiv, în 2010 [A se vedea pentru detalii si articolul autorului: ETA in fata TAE!]. Pe 20 noiembrie 2009, RAID intervine şi în arestarea lui Jean-Pierre Treiber („omul pădurilor” considerat suspect în asasinarea lui Katia Lherbier Géeraldine Giraud (fata celebrului actor francez Roland Giraud). Înainte să fie judecat, acesta se sinucide în Închisoarea (Maison d’Arrêt) Fleury Mérogis (regiunea urbană pariziană), pe 20 februarie 2010. [A se vedea pentru detalii si articolul autorului: În umbra vietii (IV) Evadari spectaculoase datorita neglijentei sau laxismului personalului penitenciar,…]. Tot RAID este cea care intervine în anihilarea (execuţia) lui Mohammed Merah la Toulouse, pe 22 martie 2012, suspectat de uciderea a 7 persoane pe 11, 15 şi 19 martie. [A se vedea pentru detalii si articolul autorului: Adevarul despre drama terorista de la Toulouse.], ca de altfel şi pe 9 ianuarie 2015, pentru anihilarea (execuţia) fraţilor Saïd şi Chérif Kouachi (la Dammartin-en-Goële, regiunea urbană pariziană), care au comis atacul terorist (masacrul/12 morţi) la săptămânalul satiric „Charlie Hebdo la Paris. Alături de GIGN şi BRI (Brigada de Căutare şi Intervenţie/”Brigada Antigang”–unitate de anchetă şi intervenţie a Poliţiei Judiciare[26], fondată în 1964, condus în prezent de către Christophe Molmy), o unitate RAID va interveni pe 9 ianuarie şi la eliberarea ostaticilor de la magazinul evreiesc Hyper Cacher de la Porte de Vincennes (Paris) şi anihilarea (execuţia) teroristului islamist Amedy Coulibaly care va execută 4 persoane, după ce pe 8 ianuarie va execută la Montrouge (regiunea urbană pariziană), pe poliţistă municipală stagiară Clarissa Jean-Philippe. RAID participă, alături de BRI, la neutralizarea grupului de terorişti islamişti care au comis atacurile teroriste de la Paris pe 13 noiembrie 2015, în care 130 de persoane şi-au pierdut viaţa (90-la Teatrul de spectacole Bataclan; 19-la berăria La Belle Équipe; 15- la cafeneaua Le Carillon et Le Petit Cambodge, respectiv, 5- la Casa Nostra et Café Bonne Bière şi 1- la Stade de France), iar 413 au fost rănite (dintre care 99 grav). [A se vedea pentru detalii si articolele autorului: Adio Charlie!, Charlie’s Problem! si “Allah(o)u Akbar” (اللأكبر). Partea II. Investigatii aprofundate privind atacurile teroriste de…]. Ca urmare, tot aceste unităţi vor interveni şi la anihilarea lui Abdelhamid Abaaoud (n.1987, terorist jihadist belgian de origine marocană), pe 18 noiembrie 2015, care ar fi fost suspectat de planificarea atacurilor teroriste de la Paris pe 13 niembrie. Acesta este ucis în compania lui Chakib Akrouh (n.1990, terorist jihadist belgian de origine marocană), complicele lui, în timpul asediului clădirii (pe strada Corbillon din Saint Denis/Métropole du Grand Paris), unde cei 2 se ascundeau cu ajutorul unei femei (Hasna Aït Boulahcen). Ancheta ar fi revelat faptul că în timpul asaltului, Chakib Akrouh ar fi explodat centura sa cu explozibil ceea ce ar fi provocat carnagiul în care cei 2 şi-au pierdut viaţa. Conform Procurorului Republicii de Paris François Molins, însărcinat cu ancheta Abaaoud şi Akrouh, ar fi planificat un atac terorist de tip kamikaze între 18-19 noiembrie 2015 în cartierul de afaceri parizian La Défense (creat în 1960, cel mai mare centru de afaceri european: cca 1,6km2; 3,5Mil m2 de birouri/45 Mil m2 Grand Paris; cca 3.000 de întreprinderi, dintre care între 15-25 pe primele locuri pe plan mondial şi între 25-50 primele pe plan naţional; cca 200.000 de salariaţi, dintre care cca 60% cadre, iar 85% utilizează infrastructura vastă si complex şi al transportului urban local; 250.000m2 de spaţii comerciale; cca 2 Mil de turişti „de afaceri” anual; 2.650 de camere de hotel; 60 de sculpturi de artă contemporană; 11 ha de spaţiu verde şi 31 ha de spaţiu pietonal; 20 de bazine de înot; 50 de terase şi restaurante „cu pretenţii”; cca 25.000 de locuitori repartizaţi în 71 de blocuri-turn în cca 1 Mil m2 de locuinţe; cca 50.000 de studenţi; 17Km de canalizare; 10km de salubritate; 10 km de galerii tehnice; 10 km de irigaţie automată; 14.000 stâlpi de iluminat publice; etc.). În sfârşit, RAID întreprinde o ultimă intervenţie de mare anvergură pentru neutralizarea (execuţia) pe 13 iunie 2016 la Magnanville (regiunea urbană pariziană) al teroristului islamist Larossi Abballa, asasinul lui Jean-Baptiste Salvaing (poliţist) şi Jessica Schneider (agent administrativ în cadrul Poliţiei Natinoale). [A se vedea pentru detalii articolele autorului: [Criza de identitate a Politiei Nationale Franceze! Asasinarea functionarilor de politie de la…]. Menţionez aici şi faptul că intervenţiile spectaculoase ale RAID (în cei 32 de ani existenţă) au dat însă naştere şi la o serie de polemici în ceea ce priveşte „imparţialitatea” acesteia, precum şi „corectitudinea” cu care ea execută misiunile în care este implicată.

[2]BRI [Brigazile de Cercetare (Cautare) si Interventie] sunt unitati de ancheta si de interventie (de eliata) ale DCPJ [3] (Politia Judiciara), apartinând PN (Politia Notionala) create în 1964, aflate din 2013 sub directia lui Christophe Molmy (Commissaire Divisionaire). În afara de BRI–PP (Brigada Antigang a Prefecturii de Politie Paris, cea mai veche unitate de interventie) care depinde direct de DRPJ (Directia Regionala a Politiei Juficiatr), restul unitatilor BRI depind de OCLCO (Oficiul Central de Lupta Contra Crimei Organizate, fostul OCRB – Oficiul Central de Reprimare al Banditismului, creat prin Decretul n° 73-952 din 11 octombrie 1973 în cadrul Ministerului de Interne si dizolvat prin Decretul n° 2006-518 din 6 mai 2006 pentru a fi înlocuit cu OCLCO). Puse la dispozitia DRPJ (Diretia regionala a Politiei Judiciare) sau DIPJ (Directia Interregionala a Politiei Judiciare), respectiv, ale SRPJ (Serviciul Regional al Politiei Judiciare) ele colaboreaza atât cu GIR (Grupurile de Interventie Regionala pentru prevenirea si combaterea crimei organizate) cât si serviciile de securitate publica sau cu cele ale politiilor straine. În situatii de criza, BRI colaboreaza cu BAC (Brigada Anticomando–o unitate de interventie temporara a Prefecturii de Politie Paris pentru gestionarea crizelor) si formeaza unitatea de ubterventie BRI – BAC. BRI a Politiei Nationale, nu trebuie confundat cu BRI (Brigada de Interventie Rapida a GN[14]–Jandarmeria Nationala, creata în 1963) care cu cele 55 de unitati ale sale a fost activa între 1967 – 2015, în special de-a lungului retelei tutiere nationale, cu scopul de a lupta contra insecuritatii rutiere. Acestea au fost integrate în Plutoanele Autostrazilor sau cele Motorizate ca ERI (Echipe Rapide de Interventie). BRI–BAC, RAID si GIPN (Grupul de Interventie de elita al Politiei Nationale, echivalentul RAID, creat pe 27 octombrie 1972 si implantat în Colectivitatile locale teritoriale franceze (Departamente – Regiuni Outre-Mer), reprezinta, în egala masura, FIPN (Fortele de Interventie ale Politiei Nationale). BRI intervin, ca regula generala, în interpelarea grupurilor de raufacatori care participa la actele de mare banditism (jafuri armate, kidnapping – rapire si sechestrare de persoane) dar ele asista, în special, unitatile de interventire de elita ale DCPJ si PN (BRI-BAC, RAID, etc.). Începând din 2015, dupa atacurile teroriste din Franta (de la Charlie Hebdo, Montrouge si Hyper Cacher Center/7-9 ianuarie 2015), BRI au dobândit competenta si în materie de interventie antiterorista. BRI, care dispun de mijloace materiale (armament, echipamente de supraveghere, de lupta, etc., de ultima generatie) si umane (ca regula generala, lucreaza cu personal civil si nu în uniforma cu cagule ca politistii de la RAID sau GIPN) are urmatoarele subdiviziuni (ca regula generala, în metropole sau în orase importante): BRI-PP Paris (DRPJ Paris), BRI Versailles (DRPJ Versailles), BRI Lyon (DIPJ Lyon), BRI Marsilia (DIPJ Marsilia), BRI Lille (DIPJ Lille), BRI Bordeaux (DIPJ Bordeaux cu BRI la Bayonne), BRI Toulouse (DIPJ Bordeaux–SRPJ Toulouse), BRI Strasbourg (DIPJ Strasbourg), BRI Nisa (DIPJ Marseille–PJ Nisa), BRI Nantes (DIPJ Rennes–PJ Nantes), BRI Rouen (DIPJ Rennes–SRPJ Rouen), BRI Montpellier (DIPJ Marseille–SRPJ Montpellier), BRI Orléans (DIPJ Orléans), BRI Ajaccio – Bastia (DRPJ Ajaccio). Altele BRI sunt în curs de creere, în special în regiunile urbane cu infractionalitate ridicata: BRI Dijon (DIPJ Dijon), BRI Rennes (DIPJ Rennes), BRI Metz (DIPJ Strasbourg–SRPJ Metz), BRI Dreux (DIPJ Orléans–PJ Dreux), BRI Creil (DIPJ Lille–PJ Creil). Printre interventiile remarcabile ale BRI putem mentiona: eliberarea în 1977 al bancherului parizian Bernard Mallet în Bois (Padurea) Boulogne, sechestrat într-un pavilion (constructie individuala cu un nteren în jurul ei) din Plessis-Robinson; eliberarea a 51 de ostatici sechestrati în localurile Consulatului Turc de la Paris (cei 4 rapitori se vor preda politistilor de la BRI dupa 15 ore de negociere); interpelarea în 2004 a 4 persoane (echipate cu explozibil, arme de foc, etc.) suspectate ca ar fi dinamitat sediile France Télécom si EDF la Melun (regiunea urbana pariziana); interventia în anihilarea teroristilor islamisti care au comis atacurile teroriste între 7-9 ianuarie 2015 (fratii Saïd si Chérif Kouachi, respectiv, Amedy Coulibaly), se se vedea pentru detalii articolul autorului „Allah(o)u Akbar” (اللهأكبر). Partea II. Investigatii aprofundate privind atacurile teroriste de…); interventia pentru anihilarea teroristilor islamisti care au comis atacurile teroriste pe 13 noiembrie 2015 la Paris, respectiv, dupa atentatul terorist de la Biserica Saint Etienne du Rouvray (regiunea urbana Rouen) pe 26 iulie 2016, în care Parintele Jacques Hamel este ucis; (a se vedea pentru detalii si articolele autorului: Atacurile teroriste esuate de la Villejuif [Metropole de Grand Paris] si Criza de identitate a Politiei Nationale Franceze! Asasinarea functionarilor de politie de la…); interpelarea pe 9 august 2017 a presupusului autor (Hamou Benlatrèche) al atacului terorist (cu un vehicul – capcana BMV Seria 2 Active Tourer/F45, 2014-) comis contra militarilor apartinând celei de al 35-lea Regiment de Infanterie din Belfort, la Levallois Perret (pe autostrada A16, în zona localitatii Leulinghen-Bernes), în care 6 militari sunt raniti (dintre care 3 grav), un politist si atacatorul.

[3]DCPJ/PJ (Direcţia Centrală a Poliţiei Judiciare, creată în 1907) este o Direcţia generală a Poliţiei Naţionale (PN) aparţinând Ministerului de Interne, echivalentul său în cadrul Jandarmeriei Naţionale fiind SDPJ (Subdirecţia Poliţiei Judiciare), avându-l ca director general începând din 1 ianuarie 2014 pe Comisarul de Poliţie Mireille Ballestrazzi (n.1954), fost preşedinte al Comitetului Executiv al Interpolului (între 2012 – 2016), care succede lui Christian Lothion (în funcţie între 10 septembrie 2008 – 31 decembrie 2013). Cu un buget de 2,5Md€ şi un efectiv de cca 5.200 de oameni, DCPJ, din punct de vedere geografic, are competenţă pe întregul teritoriu francez, mai puţin, Métropole du Grand Paris creat pe 1 ianuarie 2016 (Paris – Departamentele din „Coroana Mică”: Hauts-de-Seine, Seine-Saint-Denis şi Val-de-Marne), care se află în subordinea PP (Prefecturii de Poliţie – Direcţia Poliţiei Judiciare) Paris. Conform ordonanţei din 5 august 2009, DCPJ în cadrul a 4 subdirecţii: SLCOD (Subdirecţia Luptei contra Criminalităţii Organizate şi a Delincvenţei), SDAT (Subdirecţia Antiterorism), SDPTS (Subdirecţia Poliţiei Tehnice şi Ştiinţifice), DRES (Direcţia Resurselor, a Evaluării şi a Strategiei), are ca obiective: lupta în interesul persoanelor şi bunurilor acestora; contra dispariţiei şi sechestrării de persoane (kidnapping); reprimarea traficului de arme, al traficului de explozive (explozibile) şi al traficulului de materiale sensibile; arestarea persoanelor căutate sau aflate în cavală (în fugă de autorităţile judiciare); lupta contra escrocheriilor internaţionale; contra proxenetismului; contra traficului de bunuri culturale; contra traficului de vehicule furate şi de documente administrative; contra traficul de stupefiante; contra spălării banilor; contra infracţiunilor economice (în domeniul afacerilor); contra falsificării banilor şi contrafacerilor; Contra cibercriminalităţii şi contra fraudelor cardurilor bancare. DCPJ dispune de 12 direcţii teritoriale (regionale): DRPJ Paris (Direcţia Regională a Poliţiei Judiciare Paris) în cadrul PP (Prefectura de Poliţie) Métropole du Grand Paris (Paris – regiunea pariziană „Coroana Mică”: Hauts de Seine, Seine Saint Denis, Val de Marne); DRPJ Versailles (regiunea pariziană, „Coroana Mare”: Val d’Oise, Essonne, Seine et Marne, Yvelines); DRPJ Ajactio – Bastia (Corsica), precum şi DIPJ (Direcţia Interregională a Poliţiei Judiciare): DIPJ Lyon – Clermont Ferrand; DIPJ Marsilia – Montpellier; DIPJ Lille; DIJP Bordeaux –Toulouse; DIJP Strasbourg; DIJP Rennes – Nantes; DIJP Orléans–Limoges; DIJP Dijon; DIJP Antilele franceze – Guyana franceză.

[4]GIGN (Grupul de Intervenţie al Jandarmeriei Naţionale) este o unitate de luptă (intervenţie) de elită a GN, echivalentul RAID[1] al PN (Poliţia Naţională) specializată în gestionarea crizelor care intervin în materie de antiterorism, kidnapping (răprire şi sechestrare de persoane/luare de ostatici), arestări cu un risc (foarte) ridicat în cadrul luptei contra crimei organizate („grand banditisme”), în materie de securitate – protecţie (oficialităţi/diplomaţi francezi) în străinătate: Congo-Brazzaville, Republica Centrafricană, Algeria, Coasta de Fildeş, Haiti, Afganistan, Irak, Libia, Mali sau ale unor obiective ameninţate), respectiv, în cazul revoltelor sau rebeliunii în mediul carceral (inclusiv în centrele de retenţie), cu precădere, în regiunile (ariile) metropolitane (mediul periurban/gări, aeroporturi, porturi, penitenciare, etc.) dar şi în cel rural (localităţi izolate/în cazuri rare, având în vedere faptul că peste 95% din teritoriul francez este urbanizat). Creat (oficial) pe 1 martie 1974 (cu un efectiv de 387 de funcţionari – jandarmi, cu deviza „S’angager pour la vie”/a se angaja pentru viaţă), condus din 30 martie 2017 de către Col. Laurent Gilles Marie Phélip (n.1969, al 11-lea şef al GIGN) şi dependent (direct) de DGGJ (Direcţia Generală a Jandarmeriei Naţionale) aflată sub comanda Generalului de Armata Richard Lizurey (din 1 septembrie 2016), GIGN deşi este activ, în principiu, pe teritoriul naţional, acesta intervine, în egală măsură şi în străinătate în cadrul Forţelor Armate Franceze şi în special, în cadrul misiunilor COS (Comandamentul Operaţiunilor Speciale, creat pe 24 iunie 1992) subordonat CMA (Şeful Statului Major al Armatei) şi autorităţii directe al Preşedintelui Republicii. Crearea acestuia este hotărâtă, după ce la Jocurile Olimpice de la München, 11 membri ai echipei israeline sunt luaţi ostatici (5-6 septembrie 1972/„Masacrul de la München: 11 sportivi israelieni şi un poliţist vest-german, ucişi) de către 8 terorişti (5 ucişi şi 3 capturaţi), care solicitau eliberarea şi transferul în Egipt a 236 de militanţi palestinieni deţinuţi în Israel, precum şi eliberarea a 2 prizonieri germani de extremă stânga încarceraţi în Germania Federală (RFG): Ulrike Marie Meinhof (1934-1976, membră RAF/Rote Armee Fraktion, jurnalist, sociolog şi scriitor, fata reputatului istoric Werner Meinhof/1901-1940, fost profesor la Friedrich-Schiller-Universität Jena, arestată pe 25 iunie 1972 şi condamnată la 8 ani de închisoare pe 29 septembrie 1974, pentru comiterea a mai multor atentate teroriste în periada 1960-1970), respectiv, Bernd Andreas Baader (1943-1977, şeful organizaţiei RAF, implicat în 5 atentate cu bombă în cursul anului 1972, arestat în acelaşi an), care împreună cu companionul sau Gudrun Ensslin (1940-1977, cofondator şi ea al RAF) şi un alt membru al RAF, Jan – Carl Raspe (1944-1977), toţi au făcut obiectul unei sinucideri colective (în închisoare) pe 18 octombrie 1977. Evenimentul succede „Războiului de 6 zile” (5-10 iunie 1967/Israel, Egipt, Sinai) şi Rezoluţiei n°242 din 22 noiembrie 1967 al ONU, conform căreia Israel urma să restituie ţărilor arabe teritoriile cucerite, care la rândul lor erau obligate să recunoască, oficial, Statul Israel. De atunci, practic, palestinienii sunt plasaţi sub ocupaţie israeliană. Ca urmare a evenimentului dramatic de la München, Christian Prouteau (n.1944, ofiţer de Jandarmerie şi prefect) crează pe 1 decembrie 1973, o unitate de intervenţie de elită ECRI (Echipa de Comando Regional de Intervenţie) în cadrul EGM (Escadrila Jandarmeriei Mobile) la Maisons-Alfort (regiunea urbană pariziană), care fuzionează pe 26 aprilie 1974 cu GIGN (creat pe 1 martie 1974) sub comanda acestuia. GIGN va avea 2 subdiviziuni (cu cartierul său general, din 1983, la Satory/Versailles, regiunea urbană pariziană) şi centrul de instrucţie la Frileuse (Beynes): una la Maisons-Alfort, prin asimilarea ECRI (operativă pe teritoriul naţional corespunzând regiunilor militare: 1, 2, 3, respectiv, 6) şi una constituită în cadrul EGM (operativă în regiunile militare 4, 5, 7). Pentru integrarea acestui corp de armată de elită a GN candidatul trebuie fie jandarm şi să aibă mai puţin de 32 de ani. Începând cu 1 septembrie 2007 (la sugestia Preşedintelui Nicolas Sarkozy/2007-2012) are loc o profundă reorganizare al GIGN în 3 forţe operaţionale, „absorbind” GSIGN (Grupul de Securitate al Jandarmeriei Naţionale/creat pe 1 ianuarie 1984, împreună cu EPIGN/Escadrila de Paraşutişti a Jandarmeriei Naţionale/creat în 1971, aflat în subordina GSIGN): Forţa de Intervenţie (vechiul GIGN); Forţa de Observaţie–Căutare, vechiul grup de obserervatie – căutare al EPIGN şi Forţele de Securitate – Protecţie (membrii secţiei de securitate şi protecţie a EPIGN şi al GSPR (Grupul de Securitate al Preşedenţiei Republicii), o unitate a Poliţiei Naţionale şi a Jandarmeriei Naţionale, aparţinând din punct de vedere administrativ Serviciului de Protecţie (creat pentru prima oară pe 1 martie 1935, reorganizat pe 19 octombrie 1994 sub preşedinţia lui François Mitterrand/1981-1995 şi „reformat” pe 2 octombrie 2013 sub preşedinţia lui François Hollande/2012-2017). GIGN dispune astăzi de un efectiv de 387 de militari (407 în august 2009, înainte ca GN să fie transfertat, din iniţiativa Preşedintelui Nicolas Sarkozy pe 1 septembrie 2009, din subordina Ministerului Apărării Naţionale în cea a Ministerului de Interne) şi de un buget de cca 2 M€ de euro, din care 0,5M€ „cheltuieli de deplasare”, fiind condus de către Colonelul Laurent Phélip (din 30 martie 2017). Ca misiuni principale ale GIGN menţionăm: Piratair (deturnări de avioane), Piratmer (deturnări ale navelor sau atacuri asupra acestora), Piratome (atac nuclear), Piratox (atac chimic sau biologic), Piratext (sechestrare de persoane – luare de ostatici de naţionalitate franceză în afară teritoriului naţional). Printre alte atribuţii ale sale putem menţiona şi: neutralizarea furibunzilor, precum şi arestarea persoanelor considerate „periculoase” şi înarmate. SSP (Serviciul de Securitate şi Pază) asigură deasemenea protecţia înalţilor funcţionari francezi sau străini, precum şi ai diplomaţilor în zonele cu risc ridicat de atac armat, securitatea Ambasadelor şi ai reprezentanţilor diplomatici francezi în străinătate, extrădarea cetăţenilor francezi în străinătate, gestionarea crizelor de conflict armat în străinătate în care sunt implicaţi cetăţeni francezi, precum şi alte evenimente naţionale sau internaţionale în care interesele Franţei sau francezilor sunt în cauza. GIGN a căpătat o reputaţie naţională şi internaţională, în special, în urmă unor intervenţii spectaculoase şi în străinătate (Djibouti, San Salvador, Arabia Saudită, Ţara Bacă franco – spaniolă, Nigeria, Insulele Comore, etc.) pentru eliberarea unor ostatici. Astfel, pe 3 februarie 1976, în jurul orei 07h15, la Loyada în Djibouti („Côte française des Somalis”) la frontiera cu Somalia, aflat în Cornului Africii (înconjurată de către Somalia, Etiopia, Eritreea şi Yemen), fostă colonie franceză până la obţinerea independenţei pe 27 iunie 1977, cunoscută în timpul colonizării frâneze şi sub numele TFAI (Territoire français des Afars et des Issas, între 1967-1977), militanţii independetisti al FLCS (Front de Libération de la Côte des Somalis/Front for the Liberation of the Somali Coast, creat în 1960 la Mogadiscio (Mogadishu) de către Mahmoud Harb (1921-1961, om politic al Coastei Somaliilor) şi activ până la obţinerea independenţei Djibouti, va lua ostatec un autobus şcolar (cu cca 30 de copii la bord) la Djibouti. În cursul zilei următoare, a 2-a Companie de legionari paraşutişti al celui de-al 2-lea Regiment (2e REP) al Legiunii Străine (franceze, creată în 1831/cca 7.700 de oameni) şi o unitate de GIGN (condus de către Christian Prouteau), împreună cu o unitate a 13°DBLE (a 13–a Semibrigada a Legiunii Străine, regiment de infanterie motorizată, creată în 1940/efectiv, cca 13.000 de oameni) în cadrul unui asalt spectaculos vor asedia autobuzul, vor ucide 7 răpitorii şi vor elibera ostaticii. Nadine Durand (o elevă aflată în autobuz, pe un scaun din faţă), moare în timpul intervenţiei, iar o altă elevă, Valérie Geissbuhler, peste câteva zile, datorită rănilor garve, după ce este transferată la Spitalul Val de Grace la Paris. Alţi 5 elevi, asistenta socială şi şoferul autobuzului au fost răniţi. Un băieţel, dispare cu unul dintre răpitori (rămaşi în viaţă), dar este eliberat în cursul zilei următoare la Hargeisa (Somalia). Locotent-colonel Jean-Jacques Doucet, şeful secţiei n°1 al celelei de a 2 –a Companii este şi el rănit. [Vezi pentru detalii articolul autorului:Thomas CSINTA: “Legio Patria Nostra”!] O altă intervenţie spectaculoasă a GIGN are loc între 27 aprilie – 5 mai 1988, la Ouéva (Noua Caledonie, colectivitate teritorială franceză – arhipelag, în Oceanul Pacific), unde independentiştii FLNKS (Kanak and Socialist National Liberation Front/Front de Libération Nationale Kanak et Socialiste, un ansamblu de partide politice din Noua Caledonie fondat între 22-24 septembrie după congresul de dizolvare al Frontului Independentist/activ inte 1979-1984) au ucis la Brigada de Jandarmerie 4 jandarmi (Georges Moulié, Edmond Dujardin, Daniel Leroy şi Jean Zawadzkisi), după care au sechestrat 27 de persoane într-o grotă. În urma asaltului (la care au participat 74 de militari) lansat de către GIGN, alatri de EPGIN, respectiv, o unitate a forţelor speciale aparţinând Comandoului Hubert (creat în decembrie 1947 purtând numele locotenentului Augustin Hubert ucis în bătălia din 6 iunie 1944 la Riva Bella/unul dintre cele 7 comandouri ale Marinei franceze, specializat în acţiuni antiteroriste submarine) şi o unitate de militari al Regimentului de paraşutişti de şoc n°11 (11e BPC), 19 Kanaks sunt ucişi, iar 14 au fost luaţi prizonieri. Din păcate şi 2 militari francezi îşi vor pierde viaţa (Régis Pedrazza şi Jean-Yves Véronsunt). În ciuda unor pierderi de vieţi omeneşti din partea GIGN, această interventie este considerată una dintre cele mai remarcabile, ale acestuia, de către DGSE (Direcţia Generală a Securităţii Externe, serviciul de informaţii francez aflat sub autoritatea Ministrului Apărării), condus între 9 octombrie 2008 – 10 aprile 2013 de către Erard Corbin de Mangoux/n.1953, când este numit Prefect al Depatamentului Yvelines/regiunea urbană pariziană, până pe 22 iulie 2015 când devine Consilier al Curţii de Conturi. Din 26 iunie 2017 ea se află sub comanda lui Bernard Emié/n.1958, diplomat, fost ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al Franţei în Marea Britanie între 2011-2014, iar ulterior, până la numirea lui în funcţie, înalt reprezentant al Franţei la Alger/Algera). [Vezi pentru detalii articolele autorului 2. Terorismul nu are religie (Partea II)! Terorismul independentist (separatist, autonomist) in Lumea Occidentala; Infernul Indian, un secret de stat (Somalia – Thomas CSINTA)]. În sfârşit, o altă intervenţie ieşită cu totul din comun este asultul lansat de către GIGN (30 de militari, sub comanda lui Denis Favier, atunci căpitan), împreună cu GEIPN (18 militari) pe 26 decembrie 1994 (în timpul Războiului civil din Algeria/26 decembrie 1991-8 februarie 2002, în care vor pieri cca 250.000 de persoane), pe Aeroportul Marsilia – Marignane, asupra unui avion al companiei Air France al zborului regulat AF n°8969 (AF8969, AFR8969), în timpul preşedinţiei (de stânga) a lui François Mitterrand (1981-1995) şi al Guvenului (de dreapta) al Prim-Ministrului Edouard Baladur (n.1929, în funcţie între 1993-1995). Un Airbus A300 (F–GBEC) cu 241 de pasageri la bord (dintre care 12 membri al echipajului: Comandant Bernard Delhemme, Copilot Jean – Paul Borderie, Mecanic de Bord Alain Bossuat/PNT – Personal Navigant Tehnic, respectiv, Însoţitorii de bord: Christophe Morin, Claude Burgniard, Gilles Dunis, Christiane Adenot, Nicole Chauvin, Silviane Bidault, Anne Dufrène, Richard Cleret şi Ludovic Ulmer/PNC – Personal Navigant Comercial) care urm să decoleze pe 24 decembrie de pe Aeroportul Alger – Houari Boumédiène cu destinaţia Aeroportul Paris – Charles de Gaulle, după cca 40 de ore de sechestrare la sol este deturnat pe 26 decembrie pe Aeroportul Marsilia – Marignane, în jurul orei 03h15 (pentru alimentare cu 27 tone de carburant/4 ori mai mult decât era necesar pentru a ajunge la Paris) şi unde va fi reţinut din nou la sol de către 4 terorişti aflaţi la bord (Abdul Abdallah Yahia/Emirul, un apropiat al lui Djamel Zitouni-Abou Abderahmane Amine (1964-1996, fost şef al GIA/Grupul Islamist Armat, organizaţie teroristă considerată apropiată grupării islamiste Al Qaeda, creată în 1992, responsabilă de masacrarea a zeci de mii de civili în Algeria/cca 80.000-100.000), Mustafa Chekienne, Makhlouf Benguetaff şi Salim Layad, toţi membri GIA, care solicitau eliberarea a 2 leaderi al FIS (Frontul Islamic de Salvare, activ între 1989-1992, o formaţiune politică salafistă algeriană având ca obiectiv transformarea Republicii Algeriene, Democratice şi Populare, într-un stat Islamic). Este vorba de Abbassi Madani (n.1931) şi Ali Belhadj (n.1956), fondatori al FIS, încarceraţi din 30 iunie 1991 în Algeria. Teroriştii aveau în plan prăbuşirea avionului deasupra Turnului Eiffel sau al Turnului Montparnasse, în cazul în care revendicările lor nu ar fi fost satisfăcute. În urma negocierilor, la Marignane, sunt eliberaţi 63 de pasageri (femei şi copii), însă, la orele 21h30 în seara Crăciunului, un angajat (bucătar) al Ambasadei Franţei la Alger, Yannick Beugnet (28 de ani) este totuşi executat, el fiind cea de a 3-a victimă a acestui eveniment terorist fără precedent până atunci (după execuţia unui ofiţer algerian care însoţea zborul şi a unui diplomat, Bui Giang To, consilier comercial la Ambasada Vietnamului din Alger). Această intervenţie (după 54 de ore de sechestrare) care va dura cca ¼ ore (în care s-ar fi tras peste 1.000 de cartuşe, fiind răniţi 9 militari ai GIGN, printre care şi Denis Favier, respectiv, 16 civili/13 pasageri şi 3 membri al echipajului) şi care a făcut celebru GIGN în lumea întreagă, este considerată de către autorităţi ca una dintre cele mai remarcabile reuşite ale acestuia. După acest eveniment, Air France a suspendat zborurile sale către Algeria până în 2003. Astăzi zborul AF8969 nu mai există, el fiind înlocuit cu cele AF3543 şi AF7667. Cei 4 terorişti s-ar fi urcat în avion pe 24 decembrie, în jurul orei 11h00, cu complicitatea unui inspector de poliţie al Poliţiei de frontieră. Alte intervenţii importante pe care le pot menţiona sunt: intervenţia în mai 1974, cu ocazia unei revolte de mare anvergură, în cea mai mare închisoare din Europa, Fleury-Mérogis (Maison d’Arrêt/deschis în 1968, cu 2.855 de locuri) aflată în Departamentul Essonne (regiunea urbană pariziană); Intreventia în septembrie 1976 într-o deturnare de către 5 terorişti croaţi anti-Tito a unui avion Boeing 727 al TWA (Trans World Airlines, o companie americană veche care făcea parte din „Big Four”, alături de celelalte 3 mari companii: American Airlines, United Airlines şi Eastern Air Lines), care a fuzionat cu American Airlines în aprilie 2001. Cursa asigura legătură regulată dintre New York – Chicago . GIGN reuşeşte pe calea negocierilor eliberarea celor 49 de ostatici şi arestarea teroriştilor; Intervenţia pe 30 septembrie 1977 pe Aeroportul Orly – Vest (în cooperare cu BAG – Brigada AntiGang condus de către Comisarul şef Robert Broussard) în deturnarea unui avion al Companiei Air Inter, Cursa IT429 Paris Orly – Lyon Satolas de către un furibund (Jacques Robert), care ţinea ostatici 94 de persoane aflate la bord (printre care şi pe Deputatul Lucien Neuwirth şi fostul Ministru, Philippe Malaud) de peste 7 ore. În timpul asaltului lansat de către GIGN, un pasager moare şi alţi 4 sunt răniţi, dintre care unul grav, din cauza exploziei unei grenade al furibundului, care se va preda, miltarilor de la GIGN. Din contră, pe 3 mai 1979, are loc o intervenţie „nesângeroasă” a GIGN. Înainte de a lua cu asalt clădirea Ambasadei Franceze din San Salvador pentru eliberarea funcţionarilor francez luaţi ostatici de către un grup de extremişti de stânga (adolescenţi, neexperimentaţi, depăşiţi de evenimente) în urma negocierilor, aceştia vor renunţa la revendicările lor şi vor elibera ostaticii. GIGN condus de către căpitanii Christian Prouteau (n.1944, Colonel în rezervă, din 1 octombrie 1994, iar ulterior Prefect) şi Paul Barril (n.1946, implicat ulterior, într-o spălare de bani de mare anvergură şi încarcerat pe 24 decembrie 2007, la celebra închisoare Baumettes din Marsilia, eliberat pe 24 ianuarie 2008 şi achitat pe 25 septembrie 2013 de către Tribunalul Corecţional din Marsilia), ajung în Guadelupa (colectivitate teritorială franceză/Departament – regiune în Caraibe) la bordul unui avion DC-8 (avion de linie cu 4 motoare cu reacţie/mediu şi lung curier, produs între 1959-1972 de către Douglas Aircraft Company, iar, mai târziu de către McDonnell Douglas, după fuziunea celor 2 companii) al COTAM (Comandamentul de Transport Aerian Militar). De aici, Prouteau şi Barril vor pleca în San Salvador de unde vor recupera toţi ostaticii. Un asemenea eveniment va fi „reiterat” la Ambasada Franceză din San Salvador şi în prima jumătate a lunii iunie de către un grup de 12 rebeli, dar ca şi în cazul precedent, în timpul pregătirii operaţiunii de asalt, rebelii se vor preda militarilor de la GIGN. O altă intervenţie a GIGN în străinătate, are loc între 23 noiembrie – 5decembrie 1979 la Marea Moschee din Mecca, Al-Masjid al-Haram (în care mii de credincioşi practicanţi, care îşi făceau rugăciunile sunt luaţi ostatici pe 20 noiembrie/prima zi a anului 1400, după Calendarul Musulman) de către 187 de terorişti fundamentalişti saudieni şi egipteni (echipaţi cu armament de război şi susţinuţi din exterior de către alţi 350-400 de oameni) printre care şi mulţi studenţi de la Universitatea islamică din Medina (aparţinând miliţiei religioase islamice Ikhwan, fondată în 1912 de către Abdelaziz ben Abderrahmane Al Saoud/1876-1953) opozanţi al familiei regale saudiene. Şeful teroriştilor Juhaiman ibn Muhammad ibn Saif al Utaibi (1936-1980, militant religios saudian, fost caporal al Gărzii Naţionale saudiene, aparţinând unei influente familii su(n)nite din Najd), solicită în schimbul eliberării ostaticilor recunoaşterea lui Mohammed Ben Abdallah Al Qahtani (cumnatul lui, aflat cu el în Moschee) ca Mahdi (aducătorul dreptăţii şi justiţiei pe Pământ). Pentru eliberarea ostaticilor regele Khaled ben Abdelaziz Al Saoud (1913-1982) face apel la forţele speciale americane şi franceze. La intervenţia armată, alături de cele 3 comandouri GIGN, au participat cca 10.000 de militari al GNS (Garda Naţională Saudiana), precum şi SSG (Special Service Group) ale Forţelor Terestre din Pakistan (compus din 3 batalioane/cca 2.100 de oameni şi o companie antiteroristă). Interdicţia de a intra (pentru nemusulmani) în Marea Moschee în jurul Kaaba (un sanctuar cu o suprafaţă de 145 m² şi înălţimea de 13 m, respectiv, o formă aproximativă de cub, cu peretele nord–estic 12,63 m, cel nord-vestic 11,03 m, cel sud-vestic 13,10 m, iar cel sud-estic 11,22 m) pe care Religia islamică îl consideră ca primul şi cel mai sfânt lăcaş de cult, îi va supune pe jandarmii de la GIGN la o ceremonie rapidă de convertire la Islam. Dar, conform notei lui Christian Prouteau, jandarmii francezi de la GIGN nici n-ar fi intrat „fizic” în Marea Mosechee, aceştia utilizând numai mijloace de intervenţie de la distanţă: injectarea unui gaz lacrimogen CS [de tip ClC6H4CH=C(CN)2] prin peretele construcţiei (din beton), după perforarea acestuia în mai multe loruri. În noaptea de 4 spre 5 decembrie are loc asaltul, în care, oficial, vor pierii 244 de persoane (dintre care 127 membri ai forţelor de securitate şi 117 de terorişti). În plus, 68 de terorişti vor fi luaţi prizonieri (printre care şi Mohammed Ben Abdallah Al Qahtani), dintre care 62 (printre care şi Utaybi) vor fi executaţi în diferite oraşe saudiene pe 9 ianuarie 1980 (39 de saudieni, 10 egipteni, 6 yemeniţi şi restul kuweitieni, irakieni, respectiv, sudanezi). Conform Profesorului John C.K. Daly de la Middle East Institute (Washington), familia lui Bin Laden (Mahrous bin Laden, un frate vitreg al lui Osama bin Laden/1957-2011) ar fi fost implicată în această acţiune teroristă). În Ghost Wars, Steve Coll, afirmă că armamentul ar fi fost transportat în Marea Moscheea cu ajutorul camioanelor unei întreprinderi a lui Bin Laden, care în 1973, ar fi beneficiat de un contract de renovare (integrală, pe termen lung) al lăcaşului de cult. O altă intervenţie care merită amintitită are loc cu ocazia luării de ostatici la Hotelul Fesch la Ajaccio (in Corsica de Sud/”Ile de Beauté”, din Franţa), pe 9 ianuarie 1980 de către un comando corsican condus de către Marcel Lorenzoni (1944-2000/militant ultranaţionalist-independentist), încarcerat (ca posibil implicat, dar ulterior, disculpat pe 6 august 1999) şi în dosarul asasinării Prefectului Claude Erignac pe 6 februarie 1998. [Vezi pentru detalii articolul autorului: Affaire Erignac], care moare împreună cu fiul său Petru-Pierre (în vârstă de 22 de ani, un tânar cu lejere probleme psihice) pe 24 iunie 2000, în cursul unei dispute violente armate (cu cuţite de vânătoare) între tată şi fiu. Sechestrarea clienţilor hotelului de către comando, va da naştere unei revolte urbane în cursul nopţii. În timpul asediului acestuia de către poliţiştii (cu sprijinul unei unităţi de GIGN, condus de către Paul Barril), un tânăr naţionalist va ucide un poliţist de la CRS (Compania Republicană de Securitate/Corp specializat a Poliţiei Naţionale în menţinerea şi restabilirea ordinii şi securităţii publice, creat în 1944) prezentă şi aceasta la eveniment, iar ca ripostă, membri acesteia vor ucide (din greşală) 2 locuitori al oraşului. Până la urmă, Marcel Lorenzoni (care după 3 ani de studii de medicină la Marsilia şi 1 an la litere la Nisa, se va angaja în 1er RPIMa/Primul Regiment de paraşutişti de Infanterie Marina, înainte de a integra Şcoala Naţională de Subofiţeri la Saint Maixent, iar ulterior Şcoala de Infanterie de la Montpellier, pentru a activa după terminarea studiilor ca sergent în cadrul 3e RPIMa la Carcassonne), acceptă să se predea cu oamenii săi, lui Paul Barril, cu condiţia ca ei să poată părăsi hotelul înarmaţi (cu armele lor). Condamnat la 4 ani de închisoare (cu executare) pentru această luare de ostatici pe 11 februarie 1981, graţie, câştigării alegerilor prezidenţiale de către François Mitterrand (care îşi ia revanşa faţă de Valery Giscard d’Estaing, care a ieşit învingător în alegerile din 1974), Lorenzoni va beneficia de o amnestie generală (acordată naţionaliştilor din Corsica) ordonată de către Guvernul socialist condus de către Prim-Ministrul Pierre Mauroy (1928-2013, în funcţie între 22 mai 1981-17 iulie 1984) şi va fi eliberat pe 5 august 1981. Şirul misiunilor (de succes) întreprinse de către membri GIGN continuă cu eliberarea ostaticilor (prin intermediul unei intervenţii-surpriză), dintr-un avion deturnat la Le Touquet-Paris-Plage (Departamentul Pas de Calais) în mai 1981. Piratul aerului care încerca să oblige prin actul (gestul) său, Papa, să dezvăluie cel de-al 3-lea secret al Fatimei (dezvăluit de altfel pe 26 iunie 2000) este neutralizat şi arestat. Cele 3 revelaţii (care de fapt ar fi una singură în 3 părţi) ar fi fost adresată pe 13 iulie 1917 de către Fecioara Maria (cu numele de Nôtre-Dame de Fátima) către Lúcia dos Santos şi verişorii ei Jacinta şi Francisco Marto în micul orăşel Fátima din Portugalia. În aprilie 1982, GIGN este însărcinat, din nou, cu arestarea unui furibund la Chelles (Departamentul Seine et Marne, regiunea urbana pariziană). Acesta teroriza oraşul, tragând peste 2.000 de cartuşe, înainte de neutralizarea lui. Pe 9 august 1982, GIGN intervine şi în neutralizarea „irlandezilor din Vincennes” din regiuea urbană pariziană, după atacul terorist de la restaurantul evreiesc Jo Goldenberg din strada Rosiers n°7 (sectorul 4, în cartierul Saint-Gervais/al 14-lea cartier administrativ al Parisului), între 13h00-13h15, comis de către un comando format din 5 terorişti aparţinând Fatah-CR (Consiliul Revoluţionar arab, Organizaţia Abou Nidal, Brigade Révolutionniare arabe sau Organizaţia revoluţionară a musulmanilor socialişti) care va ucide 6 persoane şi va răni 24. Pentru a descoperii instigatorii acestui atac armat, Preşedintele Franţei, François Mitterrand (1981-1995), instalează la Palatul Élysée o celulă antiteroristă cu un consilier tehnic, pe care o pune la dispoziţia lui Christian Prouteau, pe atunci patronul GIGN. Pe 29 august către orele 21h30 militarii de la GIGN conduşi de către Căpitanul Paul Barril iau cu asalt apartamentul din Vincennes al lui Michael Plunkett, considerat ca membru al organizaţiei separatiste irlandeze IRA (Armate Republicană Irlandeză, bănuită la început ca responsabilă de atac) şi găsesc la acesta, în urma unei percheziţii „minuţioase”, urmă de exploziv (care ar fi fost folosit în timpul atacului). În concluzie, irlandezul cu camarazii săi (care îl frecventau) sunt arestaţi, inculpaţi într-un dosar de terorism şi încarceraţi în detenţie provizorie. După 9 luni de anchetă, la sfârşitul lunii mai 1983, ei sunt eliberaţi, probele fiind insuficiente pentru trimiterea lor în faţă justiţiei (instanţei). Această intervenţie a GIGN a dat naştere la o serie de polemici. Se pare că, chiar oamenii GIGN ar fi adus explozivul cu ei, pentru a-l putea inculpa pe Plunket şi îmreună cu acesta şi camarazii săi, cum „problema” trebuia „soluţionată” (politic în regim de urgenţă), în lipsa unor dovezi clare şi certe. Pe 20 februarie 1988, GIGN intervine în arestarea lui Filipe Bidart (n.1953, şeful istoric al grupării revoluţionare armate şi separatiste Iparretarrak/organizaţia ETA – „Euskadi Ta Askatasuna” din Nord, vezi si articolul autorului ETA in fata TAE!), din Ţara Bască (Euskal Herria, Comunitate Autonomă – Provincie istorică care se întinde între fluviul spaniol Ebre şi cel francez Adour (în nord-estul Spaniei şi sud-vestul Franţei pe extremitatea lanţului muntos Pyrénées, pe o suprafaţă de cca 20.500km2 cu cca 3Mil de locuitori). Acesta devine militant al mişcării Iparretarrak după ce îşi termină studiile devenind învăţător într-o Ikastola (o şcoală cu statut asociativ, în care limba de predare este, în principiu, bacă) şi intră în clandestiniate pe 19 martie 1982 după asasinarea la Saint-Étienne-de-Baïgorry, a 2 poliţişti (Jackie Bouyer şi Bernard Roussarie) aparţinând la 19e CRS (a 19-a Companie Republicană de Securitate). După 7 ani de cavală (fugă de autorităţile judiciare), acesta este interpelat de către membri GIGN pe 20 februarie 1988 la Boucau şi este condamnat de 2 ori la închisoare pe viaţă. Prima dată pentru asasinarea celor 2 poliţişti CRS şi a 2-a oară, pentru cea al jandarmului Roger Buschman pe 25 august 1987, la Biscarrosse. Încarcerat la Maison Centrale (Închisoare de Maximă Siguranţă) Clairvaux (Departamentul Aube), pe 14 februarie 2007, el va fi liberat condiţionat sub control judiciar de către TAB (Tribunalul responsabil cu Amenajarea Pedepselor) Paris (singurul competent în materie de terorism, conform legii n° 2006-64 din 23 ianuarie 2006). După ieşirea din închisoare, Bidar va adera la partidul basc Abertzaleen Batasuna (Uniunea Patrioţilor/fondat în 1988, partid politic naţionalist din Ţara Bască franceză/Iparralde). Între 1992-1995, GIGN, a participat în cadrul COS (Comandamentul Operaţiunilor Speciale, aflat sub comanda Şefului de Stat Major al Armatei) la o serie operaţiuni de mare succes în Bosnia – Herţegovina, în special în ceea ce priveşte arestarea criminalilor de război. În 1994, după intervenţia GIGN la eliberarea ostaticilor din avionul companiei Air France (Zborul AFn°896) pe Aeroportul Internaţional Marsilia – Marignane, în cele 2 decenii de existenţă (1974-1994), acesta, a participat (deja) la peste 650 de misiuni (mai mult sau mai puţin spectaculoase), contribuind la eliberarea a peste 500 de ostatici şi arestarea a câtorva sute de infractori (criminali). În acest timp, 5 membri ai GIGN şi-au pierdut viaţa la datorie şi 19 au fost răniţi (mai mult sau mai puţin grav, dintre care 9 pe Aeroportul Marsilia – Marignane). În septembrie 1995, GIGN participă alături de EPIGN cu cca 800 de jandarmi la anihilarea lui Khaled Kelkal (islamist-radicalizat algerian), membru al GIA (Grupul Islamist Armat), considerat principalul responsabil de atentatele comise în Franţa în vara anului 1995 în metroul parizian, în pădurea Vaugneray, în apropiere de Malval (regiunea urbană Lyon, Departamentul Rhône). Însă majoritatea dintre membri GIGN fiind tranferati, în ultimul moment într-o altă acţiune („Azalée” în Comore), este EPIGN care localizează şi îl ucide (execută) pe Kelkal pe 29 septembrie (filmată în direct de către televiziunea locală din Lyon). Şi această execuţie a dat naştere la o serie de polemici. După părerea mea (care am urmărit de aproape acest eveniment), Khaled Kelkal, nu trebia neapărat ucis. Cu alte cuvinte, nu putem vorbi de o legitimă apărare din partea jandarmilor, însă, intr-adevăr, contrar poliţiştilor (funcţionari al Ministerului de Interne), jandarmii (atunci încă funcţionari Al Ministerului Apărării/Ministerul Armatelor din 2017) au fost autorizaţi să facă uz(aj) de armă (cu muniţie de război) chiar dacă nu erau într-o situaţie de „legitimă apărare”, conform Decretului din 20 mai 1903. În „Operaţiunea Azalée, este vorba de eliberarea statului african, Uniunea Comore fosta Republica Federală Islamică Comore, situată în Oceanul Idian, colonie franceză până la obţinerea independenţei pe 6 iulie 1975, ocupând Arhipelagul Comorelor, ale căror insule aparţin Colectivităţii teritoriale franceze Mayotte (TOM). Operaţiunea a avut ca scop şi arestarea mercenareului Bod Denard sub autoritatea COS în septembrie-octombrie 1995. GIGN intervine din nou pentru arestarea unui furibund la Valaurie (Departamentul Drôme) pe 23 iunie 1997, când un membru GIGN, Jean-Louis Prianon, este ucis. În 2004, după 3 decenii de la crearea sa, GIGN a participat (direct sau indirect) la cca 1.030-1.100 de misiuni speciale de intervenţie, contribuind (direct sau indirect) la arestarea a cca 970-1.000 de criminali periculoşi şi la eliberarea a cca 534-621 de ostatici. O Intervenţie de mare anvergură al acestuia are loc şi în 2005, în colaborare, cu Comandoul marin „Hubert” (creat în decembrie 1947, purtând numele locotenentului Augustin Hubert ucis în bătălia din 6 iunie 1944 la Riva Bella) pe vasul „Pascal Paoli„ (după numele omului politic şi amiral corsican Pascal Paoli) de la SNCM (Societatea Naţionale Maritimă „Corse-Méditerranée”), deturnat e către sindicaliştii STC (Sindicatul Muncitorilor Corsicani, fondat pe 1 mai 1984). Pe 19 ianuarie 2007, GIGN intervine spectaculos şi în anihilarea unui furibund (furios turbat), înarmat, baricadat la el acasă în Gensac-sur-Garonne (Haute Garonne). În timpul asaltului, către orele 22H00, individul deschide focul şi răneşte mortal pe Maréchal des logis-chef (sergent) Frédéric Mortier 35 ans (promovat major, cel mai mare grad în corpul subofiţerilor militari, post-mortem). Este vorba de cel de-al doilea membru GIGN care moare în cadrul unei operaţiuni armate. Pe 11 aprile 2008, GIGN participă la Operaţiunea „Thalathine”. Este vorba de intervenţia GIGN pentru eliberarea ostaticilor de pe vasul de croazieră de lux „Ponant” aparţinând CMA-CGM (Compagnie Maritime d’Affrètement – Compagnie Générale Maritime), al 3-lea armator mondial de transport maritim în containere şi primul francez, rezultată din fuziunea în 1996 dintre CMA (creat în 1978) şi CGM (creat în 1975, prin fuzionarea dintre CGT-Compagnie Générale Transatlantique fondat în 1851 şi MM-Messageries Maritimes fondat în 1855), cu sediul social-administrativ la Marsilia. La acestea se adaugă numeroase arestări ai unor terorişti (în special în Ţara Bască de nord din sudul Franţei al grupului IK-Iparretarrak-cei din nord, în limba bască), ai unor criminali periculoşi, precum şi o serie de intervenţii în mediul carceral (penitenciar) contra unor rebeliuni (de mai mică sau mai mare anvergură). Armamentul folosit de către GIGN este foarte variat şi de mare precizie, de ultimă generaţie. Înprincipiu, în cazul unei misiuni „ordinare”, armamentul „de bază” se compune din pistoale (3-4), un MP-5 şi puşti de calibrul 12 (1-2), pentru fiecare militar. Pistoalele cele mai utilizate, în funcţie de dificultatea misiunii, sunt: Manurhin MR-73 cu cartuşe 357 Magnum de diverse lungimi a ţevii (4, 5 ¼ inci, respectiv, 8 inci şi 10 inci, pentru o tragere de mare precizie); PA (Pistol Semi-automat) de talie „compactă” (în principiu Glock 19 de 9mm Parabellum/Para, echipată cu o lampă Insight Technology M3 LED sau M6 cu laser integrat, SIG-Sauer P228, FN Five-seveN şi PAMAS G1S, respectiv, G26, G27); S&W 686 GFS „Stainless” cu cartuşe 357 magnum şi lungimea ţevii între 4-10 inci; Sig-Sauer P228 (şi P226) de 9 mm Para, cu încărcătoare de 20 de cartuşe; Beretta 92F; FN Five-seve N Tactical IOM de 5,7 mm cu o lampă-sare Insight Technology M6 fixată pe şina Picatinny; GIAT PAMAS G1S de 9 mm Para (Parabellum); Beretta 92G; SIG-Sauer Pro SP 2022 de 9 mm Para. În misiunile „clasice” sunt utilizate MR-73 cu ţeava de 4″, Glock 19 şi P228. Din contră, în misiunile „kaki” (în natură) sunt preferate Glocks 17 şi P226. Printre pistoalele-mitralieră menţionăm: HK MP5 în versiunea A5 (selector 3-Round Burst), SD3 şi K-PDW (amândouă cu selectoare SEF) cu colimatoare Aimpoint CompM2 sau EOTech 550 AA, respectiv lunete Trijicon ACOG 3,5 x 35 sau încă tip „mini-lunetă” montată lateral. Pe Modelele MP-5A5 şi MP 5K PDW există montaje SureFire „cocking tube mount” pe extremitatea tubului cu gaz de admisie care permit fixarea laserilor L72 de culoare roşie şi L75 infraroşie, precum şi a lămpilor Nitrolon P. Le MP-5SD6; FN P90 Tactical cu laser integrat şi 50 de cartuşe tip FN5,7 x 28mm care pot traversa şi vestă anti-glonţ. Puştile de luptă cele mai utilizate în misiuni sunt: Remington 870 de calibru 12 Magnum cu colimator Aimpoint CompM2, Aimpoint 3000 ou EOTech 550 AA şi o lampă cu laser; Benelli M3T Super 90 de calibre 12; Franchi SPAS 12 Special Purpose Automatic Shotgun également de calibre 12. Puştile de asalt: HK G3 TGS de 7,62 mm echipate cu un selector de tragere tip numeric şi cu MSG-90 şi cu o aruncătoare de granadă HK 79, respectiv un colimator Aimpoint 3000 sau 5000 cu un montaj SureFire „cocking tube mount” 490, respectiv, 491 pentru o lampă şi laser în varianta diurnă; SIG-550 şi 551 SWAT cu lunetă Hensoldt 6 x 42 BL, SIG-552 Commando cu un colimator Bushnell HOLOsight; HK 33 EA2 echipată cu un HK tip A3, cu un selector 3-Round Burst având 4 poziţii şi o lunetă diurnă Hensold 6 x 42 BL; GIAT FAMAS F1; HK G36C, de calibru 5,56 OTAN/NATO. Arme de precizie: MR-73 de 8 şi 10 inci, modele speciale echipate cu lunete Magnum Phantom mărind de 1,5 x (produse de către Bushnell), precum şi optice 4×32; S&W; Modele Accuracy cu lunete Schmidt & Bender Mk.ÎI 3-12 × 50 şi Mil-Dot: AW de 308 (7,62 mm OTAN); AWS de 308 cu o ţeavă echipată cu un amortizor de zgomot; AW SM de 338 Lapua Magnum (8,6 × 70 mm) pentru trageri intermediare cu muniţie de 7,62mm -12,7mm; Barrett M82, Barrett M95 şi McMillan, cu modelele Hécâte ÎI standard şi Hécâte ÎI polimer cu o lunetă Scrome J10 10 × 40 Mil-Dot, pentru neutralizarea vehiculelor neblindate sau blindate uşor. GIGN are în dotare cca 128 de astfel de arme, echipate şi cu telescoape monoculare Leica Televid 77 mm (sau l’Apo-Televid 77 mm) cu măriri până la 60 ×, un binoclu Leica Vector IV (sau infraroşii Thomson Sophie, noaptea). Echipele de trăgători de elită (compuse în general din 2 militari, un observator şi un trăgător) dispun şi de un telemetru laser Leica Rangemaster LRF 1200 dotată cu o optică de 7 × 21 mm având o precizie de un metru (abatere) până la o distanţă de cca 1100 m, de o mini staţie meteo Skywatch Geos 9 (anemometru cu palete-vânt, busolă, higrometru, termometru, barometru, altimetru). Arme sub-letale utilizate de GIGN sunt: Pistoale cu impulsuri electrice Taser X26 în experimentare din 2003 [Vezi pentru detalii articolul autorului: Stiinta si Tehnologia în slujba Justitiei (Politia Capitalei)]. Din 2006 GIGN dispune ca mijloace de deplasare şi de elicoptere ale armatei terestre şi ale aerului pusă la dispoziţia lui de către 4e RHFS (al 4-lea Regiment de Elicoptere al Forţelor Speciale, instalată la Baza Aeriană 107 la Villacoublay (Yvelines, regiunea pariziană). În 2014, la 40 de ani de la înfiinţarea GIGN, acesta a participat la cca 1.600 de operaţiuni speciale, a interpelat cca 1.500 de persoane (dintre care 260 de „furibunzi” periculoşi) şi a eliberat 526 de ostatici. Atunci, numărul membrilor săi decedaţi era deja 11 (dintre care 8 morţi la datorie şi 3 la antrenamente). Astăzi, numărul celor ucişi în misiuni este de 17 militari, iar ai celor în timpul antrenamentelor 15, având în vedere faptul că acestea sunt printre cele mai grele (periculoase) şi cele mai dure (luând în consideraţie toate trupele de luptă de elită naţionale şi internaţionale) având ca „obiect de activitate” combaterea criminalităţii şi a crimei organizate de mare anvergură (inclusiv Legiunea Străină franceză, SWAT american, etc.).