DISTRIBUIȚI

 Thomas CSINTA , Redactor – Corespondent (Franta)

Conform Decretului n°91-1052 din 14 octombrie 1991, „orice persoană fizică sau morală (juridică) care (poate) pune în pericol securitatea naţională (al Statului francez) sau (poate) aduce prejudicii liniştii şi ordinii publice” era trecută (înregistrată) pe o listă a DCRG (RG/Direction Centrale des Renseignements Généraux/Direcţia Centrală de Informaţii Generale, creată în 1907), dependentă de DGPN (Direction Générale de la Police Nationale[1] –PN)/Direcţia Generală a Poliţiei Naţionale, creată prin Decretul no 69-888 din 29 septembrie 1969), aflată în subordinea Ministerului de Interne. [Vezi pentru detalii articolele autorului: Criza de identitate a Politiei Române. Politia Româna încotro?Criza de identitate a Politiei Franceze ].

Una dintre „marile realizări” (printre altele, nu neapărat apreciate şi de către societatea civilă) ale Preşedintelui Nicolas Sarkozy (Sarko/n.1955, Licenţă în Ştiinţe Juridice la Universitatea Paris X-Nanterre, cel mai puţin titrat preşedinte al celei de a V-a Republici Franceze) după ce ajunge în funcţia supremă a Statului (16 mai 2007), este crearea pe 1 iulie 2008 a DCRI(Direcţia Centrală de Informaţii Interne), prin fuziunea dintre DCRGşi DST (Direcţia de Supraveghere al Teritoriului), un serviciu de informaţii al Ministerului de Interne în cadrul DGPN (activă încă din 1934), însărcinat cu contraspionajul în Franţa.O altă asemenea reformă (de mari proporţii), fostul preşedinte, va mai propune şi la sfârşitul anului în legătură cu trecerea Jandarmeriei Naţionale[2]  (GN) de sub tutela Ministerului Apărării (Ministerul Armatelor din 2017), sub tutela Ministerului de Interne (în urmă unei ordonanţe de urgenţă din 17 decembrie 2008), ceea ce are şi loc pe 1 ianuarie 2009, având ca efect (în timp) o posibilă „fuziune la rece” dintre GN(Jandarmeria Naţională) cu PN (Poliţia Naţională), în cadrul Ministerului de Interne, al Colectivităţilor teritoriale şi al Imigraţiei, aflat pe atunci sub „comandă” lui Brice Hortefeux (n.1958, în funcţie între 2009-2011, un apropiat intim şi fidel lui Nicolas Sarkozy), aspru criticat într-o lucrare de către Jean–Hugues Mattely (n.1965 la Montpellier, Departamentul Hérault, Regiunea administrativă Languedoc-Roussillon, sudul Franţei), Jandarm-Şef de Esadron (unitata militară terestră de cavalerie cu cca 70 de oameni, corespunzând unei Companii), cercetător ştiinţific (politolog şi sociolog) asociat la CNRS (Centrul Naţional de Cercetare Ştiinţifică), autor de lucrări ştiinţifice, motiv pentru care acesta a fost exlus pe 25 martie 2010 (printr-un decret prezidenţial datat din 12 martie) din cadrul Jandarmeriei Naţionale, reprimit (insă) pe 29 martie 2010, datorită presiunilor făcute asupra preşedintelui. (Vezi pentru detalii articolele autorului: Legi nescrise ale Republicii Franceze. Cele sapte “pacate” capitale ale unui (fost) Presedinte de stat francezLegi nescrise ale Republicii Franceze. Un “pacat” fatal al unui fost Presedinte de Stat francez!; Legi nescrise ale Republicii franceze. Conjectura lui Matelly. Eppure io credo!)

Însă, cum veştile (bune, pentru unii  şi rele, pentru alţii, nu vin niciodată singure), după crearea DCRI, are loc şi crearea unui nou serviciu în cadrulDCSP (Direction Centrale de la Sécurité Publique/Direcţia Centrală a Securităţii Publice, creată în 1968) dependent, tot de DGPN (din cadrul Ministerului de Interne), numit SDIG (Sous-Direction de l’Information Générale/Subdirectia de Informaţii Generale), care preia o parte din prerogativele DCRG, respectiv, cea de a 14-a secţiune RG-PP  (Informaţii Generale a Prefecturii de Poliţie) din cadrul DCPJ[3] (Direction Centrale de la Police Judiciaire/Direcţia Centrală a Poliţiei Judiciare, creată în 1907, tot în cadrul DGPN). În sfârşit, François Hollande (n.1954, Preşedinte în funcţie între 2012—2017,  cel mai titrat preşedinte al Republicii a V-a. „Graduate, degree holder” a 3 dintre cele mai prestigioase Şcoli de Înalte Studii: HEC-Înalte Studii Comerciale, în care este admis după o Licenţă în Ştiinţe Juridice la Universitatea Paris II-Pantheons-Assas, IEP-Sciences Po-Înalte Studii Politice şi ENA–Şcoala Naţională de Administraţie), succesorul pe 15 mai 2012 al lui Nicolas Sarkozy (2007-2012) în fruntatea statului, îşi va aduce şi el o importantă „contribuţie” la serviciul de informaţii interne francez, prin Decretul n° 2014-445 din 30 aprilie 2014.  Care va permite substituireaDCRI[4] (Direcţia Centrală de Informaţii Interne) cu  DGSI[4](Direction Générale de la Sécurité Intérieure/Direcţia Generală a Securităţii Interne/buget 210M€ cu un efectiv de 3.517 oameni). Cu alte cuvinte, DCRI devine DGSI însărcinată, pe întregul teritoriu naţional (francez) cu centralizarea şi exploatarea informaţiilor cu privire la securitatea naţională sau interesele fundamentale ale naţiunii.

Pe 17 iunie 2008, ca urmare a publicării „The 2008 French White Paper on Defence and Naţional Security” in Buletinul Oficial, pe 23 iulie 2008 este numit coordonator naţional al informaţiilor de către Preşedintele Republicii în exerciţiu (Nicolas Sarkozy) un CNR (Consiliul Naţional al Informaţiei, organism specializat în Apărare şi Securitate Naţională) care va înlocui CIR (Comitetul Interministerial al Informaţiei), prevăzut prin art.13 din Decretul n° 59-147 din 7 ianuarie 1959 (codificat în 2007 prin art.D*1132-39 din Codul Apărării Naţionale, a cărui compoziţie şi atribuţii sunt fixate prin Decretul n° 62-1208 din 17 octombrie 1962, respectiv, Decretul n° 89-258 din 20 aprilie 1984). Pe 7 iunie 2017, actualul Preşedinte al Franţei Emanuel Macron (n.1977, Licenţă în Filozofie şi Ştiinţe Politice la Universitatea Paris X-Nanterre, respectiv, studii în sistemul universitar elitist IEP-Sciences Po şi ENA-Şcoală Naţională de Administraţie), o combinaţie „educaţională”, dintre Sarkozy (cel mai puţin titrat preşedinte al celei de a V-a Republici Franceze) şi Hollande (cel mai titrat preşedinte  al celei de a V-a Republici Franceze), anunţă crearea CNCT (Centre national du contre-terrorisme/Centrul National al Antiterorismului, înfiinţat prin Decretul n° 2017-1095 din 14 iunie) dirijat de către Pierre de Bousquet de Florian (n.1954, fost Director al DST/2002-2007), organism de pilotare al serviciilor de informaţii francezeDGSI (fostul DCRI) şi DGSE[5] (Serviciul de Informaţii Externe, creat în 1982, care succede SDECE-Serviciului de Documentare Externă şi Contraspionaj, fondat pe 28 decembrie 1945).

Iată şi cele 6 servicii ale DCRI (DGSI):

– în cadrul Ministerului Apărării (direct):DGSE (însărcinată cu spionajul şi contraspionajul în exteriorul teritoriului naţional), respectiv,DRSD (Direcţia Informaţiei şi a Securităţii Apărării, creată în 1981, sub incidenţa art. D.3126-5 până la D.3126-9 din Codul Apărării, însărcinată cu securitatea personalului, al materialului militar, ale informaţiilor şi ale instalaţiilor sensibile)

– în cadrul Satului Major al Armatei (al Ministerului Apărării): DRM(Direcţia de Informaţii Militare, creat prin Decretul no 92-523 din 16 junie 1992, însărcinată cu informaţii tactice şi strategice de securitate în cadrul Armatei)

– în cadrul Ministerului de Interne (direct): DGSI (însărcinată ci spionaj şi cu lupta antiteroristă)

– în cadrul Ministerului EconomieiDNRED [Direcţia Naţională a Informaţiei şi Anchetelor Duaniere (Vamale), creată în 1988, cu competenţă naţională, însărcinată cu anchete duaniere (vamale) şi mobilitatea mărfurilor dubioase pe teritoriul naţional], respectiv, TRACFIN [6] (Tratamentul Informaţiei şi a Acţiunii Contra Finanţelor Clandestine (competenţă naţională, însărcinată cu informaţiile legate de circuitele financiare duaniere şi clandestine).

Din contră, primul Decret (n°91-1052 din 14 octombrie 1991), nu viza decât persoanele majore (adică pe cei care au împlinit 18 ani), iar fişierele DCRG (RG) nu puteau conţine date despre originile rasiale ai celor în cauză, nici despre culoarea lor politică şi nici despre orientările lor sexuale. Desigur, existau însă şi excepţii de la „regulă”, numite ce către RG, „derogări”.Conform decretului din 1 iulie 2008 (al lui Sarko), care vizează reforma serviciilor franceze de informaţii, prin fuziunea „la rece” dintre RG şi DST în DCRI vor lua naştere (aproape simultan) şi 2 fişiere centrale de mare importantă (pentru naţiune), dar „foarte” antipopulare!

Este vorba de EDVIGE şi CRISTINA.

EDVIGE (Exploatarea Documentară şi Valorizarea Informaţiei Generale) care „lărgeşte fişierele RG în toate direcţiile şi sensurile” având că scop „reducerea” libertăţilor democratice în Franţa (în care vor fi înregistraţi cei consideraţi de către autorităţile poliţieneşti „antisociali” începând cu vârstă de 13 ani, cu toate datele lor personale specifice: stare civilă, studii, profesie, coordonate, informaţii despre situaţia fiscală şi patrimoniu, activitate politică şi sindicală, convingeri religioase, etc.,) pentru menţinerea unei majorităţi franceze „în lesă”, în special ai celor „indisciplinaţi (rebeli)”.

CRISTINA (Centralizarea Informaţiilor Interne pentru Securitatea Teritoriului şi a Intereslor Naţionale), un fişier antiterorist, clasat (considerat) „secret de apărare” (deci, secret de stat). Astfel, DCRI poate fi „(ra)taşat” matematic vorbind unui „spaţiu infracţional bidimensional”, având ca baza cele două axe de coordonate ale sale, EDVIGE şi CRISTINA, în care fiecare individ poate fi „reperat” şi „urmărit” riguros ca o particulă liberă pe traiectoria sa în mecanică analitică. Cele două fişiere au şi un punct comun de „intersecţie” (ca două axe de coordonate): amândouă sunt o consecinţă directă a reformei serviciilor secrete franceze RG (conform decretului din 1 iulie 2008), la propunerea lui Sarko. Însă, dacă EDVIGE este totuşi supus (cel puţin teoretic) controlului CNIL (Comisia Naţională de Informatică şi a Libertăţilor), CRISTINA, ca secret de „apărare”, este inaccesibil persoanelor fizice (sau morale/juridice) franceze.

Menţionăm aici faptul că CNIL este o autoritate administrativă independenă franceză (cel puţin teoretic) creat pe 6 ianuarie 1978 şi este însărcinată cu protecţia (protejarea) cetăţeanului (a identităţii sale, drepturilor sale fundamentale, a vieţii private, etc.) aflat sub incidenţa libertăţii informatice (conform Legii n°78-17 din 6 ianuarie 1978, modificată pe 6 august 2004), format dintr-un Colegiu(cu 17 membri-personalităţi social politice numiţi pentru o perioada de 5 ani, renuvlabilă o singură dată): 4 parlamentari (2 Senatori şi 2 Deputaţi); 2 membri CESE (Consiliul Economic, Social şi de Mediu, ansamblu constituţional francez compus din 47 de membri, creat în 1925); 6 reprezentanţi a Înaltei Jurisdicţii (2 Consilier de Stat, 2 Consilieri a Curţii de Casaţie, 2 Consilieri a Curţii de Conturi); 5 înalţi funcţionari (3 desemnaţi prin Decret- 1 Prezidenţial, 1 al Adunării Naţionale şi 1 al Senatului). Anul trecut, CNIL (reprezentând interesele Adunării Naţionale) dispunea de 192 de agenţi, de un buget de 17,5M€, cu cheltuieli ale personalului de cca 12,5M€.Pe 2 septembrie 2008, 94.690 de persoane marcante ale societăţii civile franceze (112.312 pe 9 septembrie) şi 712 de organizaţii neguvernamentale (ONG), asociaţii tip lege 1901 (LDH-Ligue du Droit de l’Homme/Liga Drepturilor Omului şi sindicate, printre care cele mai reprezentative în FranţaCGTConfédération Général des Travailleurs şi CFDTConfédération Française du Travail) au semnat un document contestatar ale surorilor siameze: EDVIGE şi CRISTINA. (Les grandes Organisations syndicales françaises. La CGT.Les grandes Organisations syndicales françaises. La CFDT.)

Avocatul Michel Pezet, fost comisar la CNIL, afirmă într-un document public în cadrul unei dezbateri, că ele (EDVIGE & CRISTINA) centralizează toate informaţiile „susceptibile să aducă prejudicii ordinii publice”. Însă, dreptul administrativ afirmă că „ordinea publică” înseamnă o bună „gestiune” a ”securităţii cetăţeanului”, respectiv, a „liniştii publice”. Ceva destul de vag şi imprecis (inexact). Întocmai, ceea ce permite evidenţierea în aceste fişiere ale trăsăturilor noastre fizice (antroperimetrice, biometrice), psihice, intelectuale, al comportamentului nostru în societate, inclusiv afilierea noastră la sindicate, informaţiile fiscale, deplasările pe care le efectuăm în timp (în ţară şi străinătate) , informaţii despre familiile nooastre (rude), despre copii noştri, despre, prieteni şi apropiaţi, antecedentele noastre judiciare (penale), chiar şi cele mai nesemnificative, care nu sunt nici măcar marcate în cazierul nostru judiciar, etc. (Vezi pentru detalii articolul autorului: Rolul Cazierului Judiciar in reinsertiunea sociala ai fostilor detinuti!).Cu alte cuvinte, EDVIGE şi CRISTINA sunt un fel de fişiere „biografice” care centralizează toate datele despre noi, despre viaţă noastră, despre originile noastre sociale, rasiale (etnice), opiniile noastre politice şi religioase, despre sexualitatea noastră, despre starea noastră de sănătate, ceea ce reprezintă o flagrantă încălcare ale drepturilor noastre civive, ale drepturilor fundamentale ale omului, aşa cum ne-au afirmat în interviurile lor, Houssein Bourgi(Preşedintele Colectivului contra Omofobiei şi pentru Egalitatea Drepturilor Cetăţeneşti), respectiv, Alain Weber (purtător de cuvânt al Ligii Drepturilor Omului) sau Jérôme Martinez, de la CIMADE (Comité Intermouvements auprès des Evacués, creat încă din 1939), cu toate că Secretariatul General al CNIL (prezidat de către Alex Türk/n.1950, între 2004-2011, Senator al Departamentul Nord/din 1992, iar începând din 21 septembrie 2011 de cătreIsabelle Falque-Pierrotin/n.1960, Consilier de Stat) ne-a asigurat că datele despre starea de sănătate (în special HIV/SIDA, Hepatita B/C, etc.) ai celor înregistraţi, precum şi orientările lor sexuale, n-ar  marcate în fişierele EDVIGE decât în cazuri excepţionale. Cu atât mai puţin, ar figura şi menţiunea „SDF” în cazul celor fără un domiciliu fix. Aşa să fie oare ? Unii spun că da, alţii spun că nu!

COMENTARIUL AUTORULUI

Consultând diverse personalităţi marcante ale societăţii civile, implicate direct sau indirect în problematica fişierelor EDVIGE & CRISTINA, cu toate că majoritatea francezilor vom fi „înregistraţi” (monitorizaţi) pentru că suntem un popor oarecum „indisciplinat”, totuşi, părerile sunt împărţite.

Reputatul criminolog, Alain Bauer, expert în problemele de securitate internă afirmă că EDVIGE şi CRISTINA, în esenţă nu aduc nimic nou la „fondul” problemei, decât numai la „forma” ei. Pentru că chiar înainte de crearea lor oficială prin decretul de la 1 iulie 2008, „aceste fişiere existau deja” în baza de date ale RG-ului încă conform decretului din 14 octombrie 1991. „În general, baza de date al RG-ului există de când există statul, numai tehnologia se schimbă”, respectiv, „modul de stocare a informaţiilor” (Alain Bauer). Pentru că din documentele pe care le-am putut studia reiese că minorii sunt „înregistraţi” în Franţa deja conform articolului 38 al unei ordonanţei din 1945. Aici menţionez că acest articol ar trebui suprimat sau cel puţin modificat având în vedere faptul că din 1945 configuraţia geo-politică a „securităţii statului”, precum şi a „siguranţei naţionale” s-a modificat considerabil.In ceea ce mă priveşte, eu cred că n-ar fi exclus nici faptul că reforma să fi fost iniţiată (şi făcută)  de către Sarko („copilul minune al secolului XXI”, cum l-am numit în mai multe articole de-ale mele datorită  proiectelor şi initiativelor pe care urma să le realizeze în timpul mandatului său prezidenţial) în primul rând, numai cu scopul de a „legaliza” ceva, deja existent, iar în al doilea rând, pentru a preveni  eventuale abuzuri în urma accesului nereglementat (prin lege) la aceste fişiere. Din contra, Michel Pezet, fostul comisar la CNIL, un specialist în culegerea datelor şi informaţiilor consideră că aceste fişiere „nu-şi au locul într-o democraţie că Franţa”, considerată drept una dintre ţările cele mai democratice, un adevărat simbol al democraţiei (al libertăţilor democratice), care respectă drepturile fundamentale ale omului. Celebrul avocat penalist, Jean-Marc Fedida, merge mai departe, afirmând că aceste fişiere „denotă o suspiciune pronunţată şi permanentă din partea unui stat de drept contra cetăţenilor săi”. Cu alte cuvinte, fiecare dintre noi constituim în fond o „sursă de pericol”, pentru securitatea (siguranţa) naţională. Credem că merită de menţionat şi faptul că o „înregistrare ordinară” există şi în Suedia, considerată de către fidelii libertăţilor democratice, o ţară foarte avansată, nu numai din punct de vedere industrial, dar şi din punct de vedere democratic.Aici, datele personale ale fiecărui individ sunt centralizate de către serviciile fiscale şi sunt accesibile tuturor, conform faimosului „principiu de transparenţă” care datează încă din 1766. Acest lucru permite suedezilor să obţină diverse informaţii despre cunoştinţe, prieteni sau colegi de-ai lor. Mai mult, despre patronii sau şefii lor. Despre adresele lor, salariile lor, impozitele lor, averile lor sau chiar şi despre antecedentele lor conjugale sau juridice (penale). Conform celor declarate de către Jan Nissen, jurist-consultant în cadrul serviciilor fiscale suedeze, este suficientă în acest sens o cerere adresată conducerii Oficiului Naţional de Impozite, fără menţiunea „cine suntem şi de ce avem nevoie de acele informaţii”! Condamnată pe 6 iunie 2006 de către CEJ (Curtea Europeană de Justiţie), Suedia a creat la 1 ianuarie 2008 „Comisia de Securitate şi Protecţia Integrităţii” care controlează fişierul SĂPO (Serviciul de Siguranta-Săkerhetspolisen). Deşi interzis încă din 1969, o comisie parlamentară în 2007 a relevat faptul că el continuă să înregistreze opiniile politice, religioase ale persoanelor active în cadrul organizaţiilor pacifiste, de extremă stânga sau în cadrul mişcărilor neonaziste care din acest motiv nu au putut ocupa 401.127 de posturi considerate „sensibile”.

În SUA, cea mai mare „democraţie” a lumii, după atentatele de la 11 septembrie 2001, autorităţile şi în special NSA (Agenţia Naţională de Securitate), FBI şi CIA au creat o serie de fişiere secrete inaccesibile „omului de rând”! Din investigaţiile pe care le-am făcut, confirmat şi de către Caroline Fredrickson (directoarea ACLU-Asociaţia Americană a Libertăţilor Civice), organizaţia  pe care o conduce a descoperit că Poliţia din Maryland a supravegheat „de aproape” în mod secret, pe baza unui ordin „nescris” de la Casa Albă, militanţii contra războiului în Irak, precum şi asociaţiile care se opun pedepsei capitale în USA. În cel puţin 100.000 de cazuri (mai exact 103.221 după cercetările noastre !) NSA ar fi comis abuzuri sub pretextul luptei contra terorismului internaţional, ceea ce i-a şi dat de altfel, puteri, practic, nelimitate. Din ceea ce am putut afla, se pare că în SUA există 12 liste de supraveghere (watch list) secrete, în care sunt înregistraţi 1.067.112 de personae, din care „official” numai 52.100 ar fi americani, restul fiind străini. Noi credem că sunt mai mulţi!

Însă, este aberant să ne imaginăm că există chiar şi 52.100 de americani „potenţiali terorişti” care vor să-şi saboteze şi să distrugă propria lor ţară! În sfârşit, fişierele EDVIGE şi CRSIRINAprezintă sau nu un „pericol public”? Nu şi Da! Nu, chiar dacă ele conţin toate datele noastre „biografice”. Atât cele bune, cât şi cele rele. Dar numai dacă ele sunt inaccesibile „omului de rând”. Dacă ele sunt „gestionate” corect şi cu onestitate, iar cei care au acces la ele sunt demni de încredere şi au o moralitate ireproşabilă. În felul acesta ele pot contribui în mod eficace le securitatea internă şi la menţinerea „ordinii şi a liniştii publice”. Dar, în cazul în care ele ajung în „mâinile necurate” ale unor personae sau grupuri de personae fizice, respectiv, morale (juridice) rău intenţionate, în acest caz vorbim deja de violarea vieţii private. Ele pot face obiectul unor şantaje, manipulări atât în viaţa social-politică cât şi în administraţia de stat pentru ocuparea unor funcţii importante. Mai mult, din cauza unor probleme avute în trecut, relativ minore, celui în cauza i se poate refuza un post de răspundere chiar şi în sectorul privat. Sau din contră, sub acelaşi pretext el poate fi concediat. Ceea ce exclude ideea reabilitării sociale.

Fişierele EDVIGE şi CRISTINA servesc în egală măsură şi pentru monitorizarea „Nesedentarilor” noştri români (Rromilor), ceea ce violează Dreputile Fundamentale ale Omului, atât conform LFDHC (Liga Franceză a Drepturilor Omului şi a Cetăţeanului, fondată în 1898 de către Ludovic Trarieux), cât şi conform LIDH (Liga Internaţională a Drepturilor Omului, fondată în 1942 de către Roger Nash Baldwin). Ca dovadă, pe 6 octombrie 2010, Francoise Cotta, William Bourdon şi Henri Braun, avocaţi al Baroului parizian, reprezentând interesele asociaţiilor de romi europeni [eu(ro)mi][7] : VR (Vocea Romilor), UFAT (Uniunea Franceză a Asociaţilor de Ţigani), FNASAT (Federaţia Naţională a Asociaţiilor de Solidaritate cu Ţiganii şi „Les Gens du Voyage), respectiv, ANGVC (Asociaţia Naţională „Les Gens du Voyage” catolici) au depus o plângere la Procurorul Republicii de Paris, precum şi la CNIL (Comisia Naţională Informatică şi a Libertăţilor), respectiv, HALDE (Înalta Autoritate de Luptă contra Discriminării şi pentu Eligalitatea Cetăţenilor) pentru constituirea unui fişier naţional nedeclaratMENS (Minorităţi Etnice Ne-Sedentare) şi conservat „cu caracter personal în care apar menţionate originele etnice şi rasiale ale eu(ro)milor” de cătreOCLDI (Oficiul Central de Luptă contra Delincvenţei Itinerante, creat în iunie 2004, cu sediul general la Arcueil, Departamentul Val de Marne, regiunea urbană pariziană). Constituirea acestui fişier este un act ilegal în Franţa, fiind considerat o infracţiune şi este pedepsită prin lege cu 5 ani de închisoare şi 300.000 € amendă. Conform celor trei avocaţi care au reprezentat interesele MENS şi care considerau acest fişier „un cancer pentru democraţie”, unii dintre reprezentanţii celor patru asoaciatii din „întâmplare”, ar fi descoperit pe site-ul OCLDIun document „rătăcit” şi „învechit” („uzat moral”!) dar şi şocant, în format PDF, cu proprietăţi ciudate: „apărea şi dispărea de pe site”, dar care punea în evidenţă o corelaţie între arborele genealogic ale familiilor de est-eu(ro)romi (ţigani din estul Europei), diverse infracţiuni ale lor (furturi, spălare de bani, crimă organizată, etc.), preum şi modul lor de operare.

Conform acestui document, în termeni de statistică matematică, reprezentarea grafică a infracţionalităţii este redat pe o „platformă de tip brânză Camembert” şi conform acesteia cca un sfert din delincvenţă „ itinerantă” este atribuită membrilor MENS. Grupurile de „risc” în această categorie sunt în special: Les Gens du voyage (categoria „les Manouche” şi  „les gitans”), în rest sunt „est-euroitineranţii”.

În plus, există în document şi o evidenţă clară a interpelărilor est-eu(ro)romilor în perioada 2000-2004. Astfel, numai în 2004, cca 1.858 rromi (ţigani români), 611 de ex-iugoslavi, 484 polonezi, 483 georgieni, 333 moldoveni, 247 ruşi, 194 lituanieni, 174 bulgari, 151 armenieni, 110 ucrainieni, etc., ar fi fost interpelaţi de către Jandarmeria Naţională. (Însă niciun ungur sau bielorus, sic !) În total, numai în 2004, cca 4.847 de persoane, originare din 16 foste state socialiste (dincolo de Cortina de Fier), ar fi fost arestate şi cărora ar fi fost deschise dosare penale.

În cadrul documentelor OCLDI există chiar şi un fişier CILDI (Celulă Interministerială de Legătură privind Delincvenţă Intinerantă, creată în 1998) numit: „Românii” (Ref: BE 1030 DEF/GEND/OPS/CILDI/DR) datat din 16/02/98. Iată o evidenţă a interpelărilor efectuate de către OCLDI în cele 16 ţări aparţinând fostului bloc comunist, în perioada 2000-2004 conformDCPAF[8]: 1. Românii pe primul loc (detaşat!) cu o creştere anuală importantă (729/2000; 898/2001, + 23,18% ; 1733/2002, +92,98% ; 1836/2003, + 5,9%; 1853/2004, total: 7.049),  apoi în ordine „descrescătoare”, după cum urmează: 2. Ex-Iugoslavii (672/2000; 523/2001; 635/2002; 706/2003; 600/2004; total : 3.136), 3. Polonezii (350/2000; 426/2001; 522/2002; 511/2003; 484/2004; total: 2.293); 4. Georgienii (20/2000; 172/2001; 387/2002; 400/2003; 483/2004; total: 1.462); 5. Moldovenii(184/2000; 161/2001; 387/2002; 326/2003; 333/2004; total: 1.391); 6. Ruşii(59/2000; 120/2001; 234/2002; 246/2003; 247/2004; total: 906); 7. Lituanienii (29/2000; 125/2001; 240/2002; 209/2003; 194/2004; total: 797); 8. Bulgarii (34/2000; 72/2001; 148/2002; 122/2003; 174/2004; total: 550); 9. Albanezii (98/2000; 77/2001; 110/2002; 110/2003; 87/2004; total: 482); 10. Armenienii (25/2000; 37/2001; 118/2002; 141/2003; 151/2004; total: 472); 11. Ucrainienii (41/2000;  64/2001; 105/2002; 87/2003; 110/2004; total: 407); 12. Cehii şi Slovacii (58/2000; 32/2001; 63/2002; 104/2003; 46/2004; total: 303) ; 13. Bieloruşii (13/2000; 24/2001; 67/2002; 52/2003 şi niciunul în 2004: total : 156); 14. Ungurii (30/2000; 49/2001;  34/2002; 28/2003 şi niciunul în 2004: total : 141) ; 15. Letonii(niciunul între 2000-2001; 5/2002; 8/2003; 9/2004; total: 22) şi 16. Estonii(niciunul între 2000-2001; 7/2002; 3/2003; 5/2004; total: 15).

În sfârşit, numărul est-eu(ro)milor (romi din Europa de Est) interpelaţi în perioada 2000-2004 a fost de 19.453 (2.342/2000; 2.780/2001; 4.795/2002; 4.689/2003; 4.847/2004)! Informaţiile despre „arborele genealogic a minorităţilor etnice nesedentare” (aparţinând fişierului MENS) cu caracter etno-rasial sunt şterse pe 13 decembrie 2007, întocmai când marile reforme ale lui Nicolas Sarkozy erau deja în „curs de validare” fie la Senat, fie în Adunarea Naţională. Ce coincidenţă, în aparenţă!Deşi iniţial, atât Ministrul de Interne (Ministru Brice Hortefeux/n.1958, UMP, în funcţie între 2007-2011) cât şi cel al Apărării Naţionale (Ministru Alain Jupé/1945, UMP, în funcţie între 2010-2011), au declarat că ministerele pe care le conduc nu au nicio cunoştinţă de acest fişier MENS, în urma unei consultări interministeriale au „descoperit” că „„o notă internă a Jandarmeriei Naţionale (GN) ar fi fost „consacrată” minorităţilor etnice ne-sedentare”” încă din 25 mai 1992, pe când ea era sub tutela Ministerului Apărării Naţionale (avându-l ca Ministru al acestuia pe Pierre Joxe/n.1934, PS, în funcţie 1991-1993, fost şi Ministru de Interne/1988-1991), însă această notă (în cca 15 pagini) ar fi fost destinată cu precădere „acţiunilor criminale şi delictuale” ale diverselor categorii de SDRF (persoane fără domiciliu şi reşedinţa, fixe), monitorizate administrativ de către STRID(Serviciul Tehnic de Căutare Judicira şi de Documentare/Rosny sous Bois, Departamentul Seine Saint Denis, Regiunea urbană pariziană) care putea fi însă utilizată şi în cazul „nomazilor francezi” aflaţi de mai mult timp pe Teritoriul naţional sau „gitans”-ilor, respectiv, „manouches”-ilor recent naturalizaţi în Franţa, ca de altfel şi străinilor [est-eu(ro)romi] proveniţi din Europa de Est (ţigani, boemi, rromi iugoslavi, etc.) sau din vestul Europei (zingarii italieni sau gitans spanioli). Acest lucru însă este dezminţit de cătreDGGN (Direcţia Generală a Jandarmeriei Naţionale) în ciuda faptului că SDRF era un fişier real care in care erau înregistrate nu mai puţin de 170.000 de persoane şi acesta fi fost consultat de cca 400 de ori pe zi! Aici, „Les gens du voyage” sunt descrişi ca „familişti convinşi organizându-se în structurile (algebrice !) de clan sau de trib, sentimentul de identitate fiind atât de prezent la ei că în majoritatea cazurilor cuplurile se formează în cadrul acestori structuri între rude chiar şi de gradul unu”.

În încheiere, este foarte probabil că acest fişier MENS să nu fi fost cunoscut sub această formă de către Ministerele Apărării Naţionale şi ale Internelor, dar n-ar fi exclus că DCRG sau DST (iar ulterior prin fuziunea lor), DCRI, să fi conceput acest fişier, ca de altfel şi EDVIGE, respectiv, CRISTINA, după care să fi făcut „cadou” Jandarmeriei Naţionale! [Vezi pentru detalii articolele autorului“Nesedentarii” lui Ion Iliescu, Rromii nostri!;“EUROSATRA”. Algebra Eu(ro)romilor!]

NOTA AUTORULUI

Majoritatea străinilor care trăiesc în „lumea liberă”, în „mari democraţii” (în special francezii) sunt şocaţi când află că românul are „gravat” pe toate actele sale de identitate un CNP (Cod Numeric Personal), de fapt un NIF(Număr de Identitate fiscală), care se compune din 13 cifre (primul indicand sexul: 1- masculin, 2 – feminin,   urmatoarele 6 cifre datele de nastere, iar restul de 6 cifre reprezintă un număr unic atribuit unei persoane fizice de cătreANAF). Mulţi dintre ei gândesc că identificarea unui cetăţean printr-un asemenea cod ar avea originea în trecutul regimului dictatorial (socialist) pe care l-a „traversat” România după cel de-al doilea război mondial până înRevoluţia decembrie 1989.

Ei habar nu au însă că CNP-ul românesc conţine informaţii infime despre cetăţenii României în raport cu fişierele serviciilor franceze de informaţii franceze EDVIGE şi CRISTINA, sau („Watch List”- ele americane, stocate fie la NSA/Agenția de Securitate Națională, creată in 1952 de către Harry S. Truman/1884-1972, al 33-lea Presedinte al SUA, fie în arhivele FBI şi CIA). Un exemplu foarte concludent în acest sens este luarea ca ostatec a unui psiholog de către un deţinut la Centrul de Detenţie (Închisoarea) Fleury-Mérogis (Departamentul Essonne, regiunea urbană pariziană) în cursul zilei de luni, 1 septembrie 2008.

La căderea serii în urma intervenţiei GIGN [9] (Grupul de Intervenţie de Elită a Jandarmeriei Naţionale) deţinutul este imobilizat fiind rănit la umăr cu un foc de armă şi internat ulterior, de urgenţă, într-un spital parizian din apropiere. Incidentul  pune în evidenţă carenţele sistemului carceral francez cu care se confruntă majoritatea centrelor franceze de detenţie dar şi eficacitatea informaţiilor de care dispunea RG-ul, fostul „proprietar” al fişierelor EDVIGEşi CRISTINA despre cel încarcerat. Studiind dosarul celui în cauză (un individ „clasat” psihopat de către Administraţia Penitenciară!) am rămas uimit de ceea ce se ştia despre el, în general şi foarte uimit de ceea ce se ştia despre el, în particular. În special, despre viaţa sa privată. Şi asta în ciuda faptului că el se legitima doar cu o CNI (Carte Naţională de Identitate Francez), fără CNP.

Iar fişierele EDVIGE & CRISTINA încă nu erau funcţionale, cel puţin, teoretic. În urmă unei anchete minuţioase am aflat că individul nu este singurul în această situaţie. Că, un raport ministerial care data încă din 2004 atrage atenţia asupra faptului că în mediul carceral francez, 81% dintre bărbaţi şi 72,5% dintre femei suferă de cel puţin una, dar majoritatea de mai multe tipuri de tulburări psihice. Printre ele: depresiunea (cca 40%), nevroza(cca 20%) şi schizofrenia (cca 7%). Procentul celor inculpaţi, iar ulterior,  judecaţi (dar iresponsabili), a trecut de la cca 17% în 1980 la ceva mai puţin de 0,17% în 2001. Iar numărul de achitări (non-lieux psychiatriques) din acest motiv a scăzut de la 424 în 1990 la 203 în 2004. Din cele 195 de închisori (Centre Provizorii de Detenţie/Maisons d’Arrêts-pentru cei arestaţi preventiv pe perioada anchetei,  Centre de Detenţie/Centres de Détention-pentru cei condamnaţi care îşi execută o pedeapsă privată de libertate până la 10 ani, în urma unei sentinţe rămase definitivă, Închisori de Maximă Siguranţă/Maisons Centrales-pentru cei care execută pedepse lungi de închisoare, peste 10 ani de recluziune criminală sau închisoare pe viaţă, etc.), numai 26 dispun de echipe de psihologi şi psihiatri angajaţi cu „timp complet” în cadrul serviciilor medico-psihologice regionale, printre care şi Fleury-Mérogis.

În încheiere, dacă ne gândim că fişierele create „oficial” (sau mai exact, „legalizate”)  EDVIGE şi CRISTINA pot, în anumite situaţii, „avaria” (prejudicia), serios imaginea noastră (reală sau virtuală), după valul de atentate sângeroase (în special islamiste) care a îndoliat Europa începând, cel puţin din 2004 şi până astăzi, n-ar fi exclus ca ele să fie totuşi utile pentru securitatea naţională şi protecţia societăţii civile.

Este vorba de atentatele islamiste (cele mai importante), de la Madrid înEstación de Atocha (Plaza del Emperador Carlos V), notate simbolic cu M-11, din 11 martie 2004 (exact 911 zile după cele din SUA/11 septembrie 2001), în care 193 de persoane vor fi ucise şi 2.058 rănite, urmate de cele de la Londra pe 7 iulie 2005 în tranportul public londonez (în 3 satii de Metrouşi în Double decker bus), care fac 52 de victime şi 700 de răniţi, respectiv, de atacul terorist pe 2 martie 2011 de la Aeroportul Internaţional Frankfurt comis de către musulmanul Arid Uka (21  de ani), originar din Kosovo (rezident în Germania), în care mor 2 persoane şi alte 2 sunt grav rănite,  de atacul terorist al lui Mohamed Merah de la Toulouse Métropole (Toulouse şi Montauban), în zile de 11, 15 şi 19 martie 2012 în care 7 persoane îşi vor pierde viaţa şi alte 6 vor fi rănite, continuând apoi cu atacul terorist al lui Mehdi Nemmouche la Muzeul Evreiesc din Bruxelles, pe 24 mai 2014, în care 4 cetăţeni sunt ucişi, respectiv, cu atacurile teroriste alefraţilor Chérif şi Săïd Kouachi, de la Charlie Hebdo, respectiv, ale luiAmedy Coulibaly de la Montrouge şi Hyper Caher Center în zilele de 7-9 ianuarie 2015, în care vor pieri în total 17 persoane şi 20 vor fi rănite.

Acestea vor fi urmate de către atacurile teroriste de la Copenhaga (de către teroristul Omar Abdel Hamid El-Hussein) în zilele de 14 şi 15 februarie 2015 cu ocazia unei conferinţe publice (Artă, Blasfemie şi Libertate de Exprimare) la centrul cultural Krudttønden, în memoria jurnaliştilor-caricaturişti ucişi la sediul săptămânalului satiric Charile Hebdo (Paris, 7 ianuarie 2015) şi la Marea Sinagogă din Copenhaga, în care vor muri 2 persoane (Realizatorul Finn Nørgaard/55 de ani, în primul atac) şi Dan Uzan(un civil/38 de ani, în cel de-al 2-lea atac), fiind răniţi, 3 respectiv, 2 poliţişti, în cele 2 atacuri. La sfârşitul anului, urmează cele 7 atacuri teroriste pe 13 noiembrie 2015 de la Paris (dintre care unul la Sala de Concerte Bataclan), în care vor muri 130 de persoane şi 433 vor fi rănite (99 foarte grav).

Pe 22 martie 2016, în atentatele-sinucigaşe comise la Bruxelles (2, la Aeroportul Bruxelles-Zaventem şi unul în oraş, în proximitatea staţiei de Metrou Maelbeek) vor fi ucise 32 de persoane si 340 vor fi ra rănite. Urmează uciderea pe 13 iunie 2016, a 2 poliţişti (Jean-Baptiste Salvaing şi Jessica Schneider) la Magnanville (Métropole du Grand Paris),  de către Larossi Abballa, iar pe pe 14 iulie 2014, tragedia naţională franceză la Nisa (de ziua naţională a Franţei), în zona pietonală Promenades des Anglais, când un terorist (Mohamed Lahouaiej-Bouhlel, la bordul unui camion de mare tonaj) va ucide 86 de persoane şi va răni 286, precum şi tragedia naţională germană, pe 19 decembrie 2016, când cu acelaşi mod operatoar, un camion avându-l la bordul lui pe teroristul- islamist Anis Ben Amri, va ucide laBerlin-Charlottenbourg (în Breitscheidplatz/Piaţa de Crăciun) 12 persoane şi va răni 56.Acest an va debuta cu atacurile teroriste (la bordul unor vehicule rutiere), la Londra, pe 22 martie 2017 (exact după 1 an de la atentatele de la Bruxelles) pe Podul Westminster (în faţa Parlamentului Britanic), în care teroristul-islamist  Khalid Masood va ucide 5 persoane şi va răni 50, continuând cu cel de pe 3 iunie, din Southwark /în proximitatea Podului Londrei şiBorough Market în care 3 terorişti (Youssef Zaghba, Rachid Redouane, respectiv, Khuram Shazad Butt) vor face 8 victime şi vor răni 48. Între timp, pe 22 mai 2017, un atentat – siuncigaş comis de către teroristul islamist Salman Abedi va face 22 victime şi 116 răniţi la Manchester Arena, după Concertul cântăreţei americane Ariana Grande (în cadrul Dangerous Woman Tour, cel de-al 2-lea turneu, început pe 3 februarie 2017, la Phoenix, în SUA). Pe 28 iulie 2017, un islamist pakistanez în vârstă de 26 de ani (cu o uşoară „instabilitate psihologică (psihică)”, fără să fi fost considerat un jihadist propriu-zis, deşi prezenta semne de radicalizare, originar din Emiratele Arabe Unite, conform Ministrului de Interne al Oraşului – Land Hamburg, Andy Gröte), sosit în Germania în martie 2015 (din Norvegia) a atacat cu un cuţit (cu o lamă de cca 20 cm) un grup de oameni într-un supermarket (într-un cartier din nordul Hamburgului), ucigând o persoană (un bărbat în vârstă de 50 de ani, în magazin) şi rănind, alte 6 (dintre care 2 bărbaţi tot în magazin, iar alţi 3 şi o femeie pe stradă, după ieşirea din magazinu), strigând „Allah(u) Akbar” [Domnul este (cel) mai mare]. În sfârşit, în zilele de 17 şi 18 august 2017, un comando terorist marocan (anihilat ulterior, cu toţi membri săi ucişi),  format din Said Aalla, Houssaine Abouyaaqoub, Younès Abouyaaqoub, Mohamed Hichamy, Omar Hichamy şi Moussa Oukabir, va comite un atac terorist la Barcelona (în zona pietonală La Rambla, simbolică a metropolei), aflată între Plaza de Cataluña şi Puerto de Barcelona, ucigând 15 persoane şi rănind 130, respectiv, în Cambrils (Provincia Tarragona, Coasta Dorada), făcând 1 mort şi 5 răniţi. Tot pe 18 august 2017, un tânăr marocan (solicitant de azil politic, în vârstă de 18 ani), va ucide în Finlanda (înoraşul Turku/cca 200.000 locuitori), cu o armă albă (un cuţit tip pumnal) 2 persoane şi va răni alte 6. Pe 26 august, un alt bărbat (în vârstă de 26 de ani) va ataca cu un cuţit 2 poliţişti, din nou, la Londra, în faţă Buckingham Palace (reşedinţa Reginei Elisabeta), în jurul orei 20h35, rănindu-i la braţe, în timp ce la Bruxelles (în Belgia), în jurul orei locale 20h15, un somalez (n.1987) a atacat (cu un cuţit mare) 2 soldaţi, strigând „Allah(u) Akbar”, înainte să fie ucis de către un militar aflat în proximitate (conform Primarului Philippe Clos), iar cu cca 3 săptămâni mai devreme, pe 9 august, o maşină-capcană, a explodează în Levallois Perret (Métropole du Grand Paris), nu departe de sediul general al DGSI.

Un individ (n.1980), susceptibil că ar putea avea legătură cu atentatul, a fost arestat de către poliţişti la bordul unui BMW (negru, închiriat) pe Autostrada A16 (între Boulogne-sur-mer şi Calais, în departamentul Nord), având în vedere faptul, că acesta, în cursul dimineţii, ar fi intrat într-un grup de militari din zonă, rănind 6 dintre ei. Surprize neplăcute de acest gen au avut loc şi în luna septembrie. Pe 13 septembrie 2017, la Toulouse, în jurul orei 16h15, unde pe Şoseaua Frédéric-Estèbe n°23 (în cartierul Minimes), un bărbat (în vârstă de 42 de ani) strigând „Allah(u) Akbar” a rănit 7 persoane dintre care 3 poliţişti. Cunoscut autorităţilor poliţieneşti şi judiciare, individul avea înscris în TAJ (Tratamentul Antecedentelor Judiciare16 menţiuni (dintre care mai multe condamnări), fără însă să fie înregistrat în Fişierul S (al persoanelor de supravegheat pentru că ar putea aduce prejudicii securităţi naţionale). Cu 2 zile mai târziu, pe 15 septembrie, în jurul orei locale 08h20, o bombă artizanală (un rucsac) explodează şi în Metroul Londonez, la staţia Parsons Green făcând 30 de răniţi. Poliţia britanică a reţinut 7 persoane care ar fi putut avea legătură cu atentatul, 6 dintre ei fiind eliberaţi, dar cel de–al 7–lea,Ahmed Hassan, rămâne în continuare arestat şi suspectat pentru implicarea lui în preparea (pregătirea) atacului terorist. În sfârşit, pe 1 octombrie 2017 vor avea loc încă 2 evenimente teroriste islamiste sângeroase în Lumea Occidentală. Primul, în Franţa, în jurul orei 13h45, când Ahmed Hanachi(n.1987, tunisian divorţat, toxicoman–consumator de drog de mare risc, clandestin pe teritoriul naţional), probabil îndoctrinat de către fraţii săiAnouar Hanachi/în vârsta de 32 de ani, respectiv, Anis Hanachi/în vârstă de 25 de ani, foşti  presupuşi mujahe(i)dini în Siria sub drapelul Califatului Daesh), cunoscut autorităţilor poliţieneşti franceze pentru infracţiuni de drept comun (fără să fi fost înregistrat în Fişierul S ca un posibil terorist), a înjunghiat mortal 2 tinere (verişoare), Mauranne Harel(în vârstă dce 20 de ani, studentă în anul III la facultatea de Medicină a Universităţii  Aix-Marseille 1/la Timone) şi Laura Paumier (în vârstă de 21 de ani, studentă în anul II de studii superioare de Infirmiere la IFSI de la Rillieux-la-Pape/Métropole de Lyon) în gara Saint–Charles la Marsilia, înainte de a fi ucis de către un caporal (în vârstă de 24 de ani) al Companiei a 5-a de rezervişti (5e Companie de réserve, creată în 2002) al Primului regiment Străin de Geniu (1erREG) bazată la Laudun (Departamentul Gard, Regiunea administrativă Occitanie, sudul Franţei), după ce acesta l-ar fi somat verbal de mai multe ori pe atacator.

Această companie de rezervă de legionari (activă  cu „timp parţial”) are un mod operator identic cu cele active (cel puţin, teoretic), cu un efectiv de 12 ofiţeri, 34 de subofiţeri şi 62 militari (gradaţi). Ea intervine, în special, în protecţia securităţii pe teritoriul naţional, dar şi în luptele de stradă (de tip „gherilă urbană”), în cazul unor atacuri teroriste, în cadrul unor dispozitive (operaţiuni) speciale (Sentinelle, Hephaïstos, etc.) care sprijină forţele de poliţie, de securitate şi de ordine publică.

Conform Procurorului Republicii de Paris, François Molins, acesta s-ar fi legitimat (după „autoexilarea” sa din Tunisia, în 2005), atât în Franţa, cât şi în Italia, cu 7 identităţi diferite (utilizate şi în alte ţări, arabe, „vizitate” între timp), cu ocazia interpelării lui în urma comiterii unor delicte de drept comun (relativ minore), între Grenoble, Marsilia, Lyon şi Toulouse.

În plus, în cursul zilei de 29 septembrie, Ahmed Hanachi ar fi fost interpelat din nou de către poliţiştii de la Lyon în legătură cu un furt (a unei veste în valoare de 39€) dintr-un magazin aflat în Centrul Comercial (Mall) Part Dieu, dar dosarul acestuia ar fi fost clasat fără urmări, pentru că infracţiunea ar fi fost „insuficient caracterizată” motiv pentru care „autorităţile prefectorale locale n-au fost în măsură să-l îndepărteze pe acesta de teritoriul naţional”. Cu alte cuvinte, să-l expulzeze din Franţa în Tunisia, ţară sa de origine. De altfel, această decizie considerată de către Ministrul de Interne Gérard Collomb (fost primar al metropolei Lyon), o „gravă disfuncţiunie” în cadrul Prefecturii Rhône, a avut ca efect demiterea pe 11 octombrie al Prefectului Regiunii Auvergne – Rône Alpes, Henri-Michel Come (fost prefect şi al Regiunii Pays de la Loire şi al Departamentului Loire-Atlantique) şi inlocirea acestuia cu Prefectul regiunii PACA (Provence –Alpes–Côte d’Azur), Stéphane Bouillon. Secretarul general al Prefecturii Rhône, Xavier Inglebert, a fost şi el înlocuit cu Emmanuel Aubry, care ocupa acelaşi post în cadrul Prefecturii Loire Atlantique, Regiunea administrativă Pays de la Loire). Din contră, conform altor surse (în posesia cărora mă aflu), s-ar părea că Ahmed Hanachi, n-ar fi fost dirijat către Centrul de Retenţie Lyon-Saint Exupéry (112 locuri) pentru expluzarea din Franţa, pentru că persoana care ar fi putut semna OQTF (Obligaţia de Îndepărtare de Teritoriul Francez), ar fi fost absentă!

O altă sursă îmi menţionează că de fapt, motivul real ar fi fost că centrul nu (mai) dispunea de locuri libere, iar alte 2 centre aflate în proximitatea acestuia n-ar fi vrut sa-l primeasca. În principiu, ca regulă generală, după interpelarea lui pe 29 septembrie 2017, fiind clandestin în Franţa, el ar fi trebuit să fie transferat într-un „Centru de retenţie” (cu scopul de a fi expulzat din Franţa în Tunisia), ceea ce nu s-ar întâmplat (coform unei alte surse) pentru că acesta ar fi semnat o declaraţie în faţa autorităţilor prefectorale conform căreia se obligă să părăsească de bună voie teritoriul naţional (francez).

În sfârşit, Ahmed Hanachi, ajunge în Franţa la vârsta de 17 ani, la un unchi de-al sau, din partea mamei, conform tatălui acestuia Noureddine Hanachi (care trăieşte astăzi, într-un cartier popular din Laayoune, oraş aflat în proximitatea lui Zarzouna, la cca 70km nord de Tunis, capitala ţării). Imediat „după ce calcă pe teritoriul naţional” (francez), el începe să fie interpelat (pe coasta mediterană) pentru diferite delicte de drept comun. Prima dată la Toulon (Prefectura Departamentului Var, Regiunea administrativă PACA), apoi la Fréjus (Departamentul Var), iar anul următor la Menton (Nice Métropole, Regiunea administrativă PACA), apoi din nou la Toulon şi ulterior în Aix–Marseille Métropole (Prefectura regiunii PACA). Mai târziu, în 2014, după ce „penetrează profund pe tertoriul naţional”, este interpelat şi la Chalon-sur-Saône (Departamentul Saône-et-Loire, Regiunea administrativă Bourgogne–Franche Comté, estul Franţei).

Între timp începe să consume „droguri dure” (droguri de mare risc) şi devine dependent (toxicoman). Face vizite (relativ) dese în Tunisia la foştii săi prieteni, iar cu cca un deceniu în urmă se stabileşte în Italia, unde în 2008 se căsătoreşte la Aprilia (la cca 40km sud-est de Roma) cu o tânăra de origine italiană, Ramona Cargnelutti, obţinând astfel o carte (un card) de rezident (valabilă până în mai 2017, începând din 2010), cu care vor locui la părinţii acesteia. În 2014, cuplul s-ar fi destrămat datorită consumului (excesiv) de alcool şi droguri de către Ahmed, iar el ar fi părăsit domiciliul său rezidenţial, nu înainte însă, să fi fost interpelat de 2 ori şi în regiunea de reşedinţa, tot pentru delicte de drept comun minore (furt din magazine). Din contră, în ceea ce o priveşte pe soţia lui, aceasta, după despărţire, s-ar fi stabilit în Tunisia la Bizerte (Banzart, un oraş în nordul Tunisiei situat între Marea Mediterană şi Lacul Bizerte), unde trăieste astăzi cu un alt companion.

Între 2014-2015, Hanachi ar fi trăit din munci interimare prestate în agricultură şi în construcţii, după care ar fi venit din nou, pentru un timp, în Franţa. El ar fi fost localizat într-o zonă cu o importantă vegetaţie acvatică (Agro pontino) din regiunea administrativă Lazio (cu capitala la Roma), ceea de –a 2 ca populaţie după Lombardia (cu capitala la Milano), de unde în cursul anului 4 tunisieni suspectaţi de „fanatism religios” ar fi fost expulzaţi, frecventatde altfel  şi de către tunisianul Anis Amri, atacatorul din Piaţa de Crăciun de la Berlin în 2016. Cunoscut autorităţilor italiene ca dependent de droguri, acesta ar fi fost şi un important consumator de alcool, dar n-ar fi fost credincios şi cu atât mai puţin ar fi frecventat moscheele din regiune. Adică, individul n-ar fi avut nimic de-a face cu islamismul extremist şi nici cu radicalizarea. Cu atât mai puţin cu jihadul.

Oficial, din 2015, Ahmed Hanachi, nu mai figura cu reşedinţa în Aprilia (de când n-ar mai fi fost reînoit cardul său/cartea sa de şedere temporară), regiunea căreia ar fi „supravegheată de aproape” de către autorităţile poliţieneşti italiene, datorită prezenţei aici a mai multor „grupări simpatizante” ale jihadului. Conform Procurorului Adjunct al Romei, Francesco Caporale, Anis Ben Amri (teroristul din Piaţă de Crăciun de la Berlin, în 2016) ar fi trecut şi el prin regiune, ceea ce l-ar fi permis carabinierilor să-l localizeze, care, cel puţin până în prezent, nu pare să fi fost în legătură cu Ahmed Hanachi.

În 2016, la insistenţele fratelui sau Anouar, Ahmed se întoarce în Tunisia, unde va petrece câteva luni de dezintoxicare, după care revine în Europa (în Italia), iar începând din luna iulie 2017 se stabileşte în Franţa, la Marsilia şi intră în contact cu importanta comunitatea tunisiană, cu ajutorul căreia reuşeşte să închirieze (cu 430€ lunar) un mic apartament în cartierul Saint-Mauront (Impasse Collet, n°8, sectorul 3), spunând celor din jurul lui că aştepta „nişte fonduri” pentru deschiderea unui snack-bar. Prin comportamentul său încercă  să atragă atenţia asupra lui cu orice preţ şi preferă ca „subiect de dezbatere”, colonizarea franceză în Tunisia. Cu puţin timp înainte de atacul terorist, Hanachi (în posesia unui cuţit cu o lamă dublă de cca 20cm) şi-ar fi descărcat pe portabilul său (telefonul său mobil Iphone) o propagandă jihadistă şi ar fi fumat canabis.

Iar cu puţin timp după atac, 4 bărbaţi şi o femeie (cu vârstele cuprinse între 32 şi 56) domiciliati în strada Sainte (în cartierul cu locuinte sociale „Les hauts du Vieux-Port“),au fost arestaţi de către autorităţile franceze de anchetă, în special pentru faptul că ar fi contribuit la viramentul unei sume de 2.000€ (în cursul lunii septembrie) pe contul lui Ahmed, care de altfel, ar fi fost excrocati de către acesta din urmă. Autorităţile de anchetă au solicitat, în egală măsură şi extrădarea, fratelui acestuia, Anis Hanachi (în vârstă de 25 de ani, fost presupus combatant în regiunea irako-siriană al Califatului Daesh care conform şefului Antiterorismului italian Lamberto Giannini, l-ar fi putut influenţa pe Ahmed), ajuns în Insula Favignana (Sicilia), fara documente de identitate în 2014 (cu o ambarcaţiune de migranţi), capturat pe 6 octombrie 2017  (în timp ce circula pe o bicicletă) de către carabinieri în nordul Italiei (în oraşul Ferrare, capitala provinciei cu acelaşi nume din Regiuna administrativă Emilia-Romagna), după ce pe 4 octombrie ar fi fost reperat la Ligurie, pe baza unui mandat de arestare internaţional (european), emis pentru „complicitate la asasinat, în legătură cu o întreprindere (organizaţie) teroristă”. În timp ce Anis, încarcerat, era audiat de către procurorii Parchetului din Bologna (Capitala regiunii Emilia-Romagna), contra celuilalt frate al acestuia, Anouar, a fost emis un mandat de arestare internaţional, conform lui Claudio Galzerano, şeful Antiterorismului Internaţional în cadrul Poliţiei Italiene.Acesta, ar fi fost arestat şi el de către FedPol (Poliţia Federală) în Elveţia pe 8 octombrie, în compania soţiei sale, atunci când încercau să solicite azil politic în localitatea Chiasso (de la frontiera italo-elveţiană).

Conform afirmaţiei lui Cathy Mare (purtătorul de cuvânt al FedPol) cupul a fost ar fi fost încarcerat în arest preventiv, în vederea expulzării acestuia în Tunisia (ţara lor de origine), însă, având în vedere inculparea lor în dosarul atacului terorist de la Marsilia pe 1 octombrie 2017, există posibilitatea ca aceştia (în urmă unei proceduri judiciare care poate dura câteva săptămâni) să fie predaţi autorităţile franceze de anchetă antiteroristă, respectiv, Polul Antiterorist al Parchetului de pe lângă Tribunalul de Înaltă Instanţă Paris,SDAT (Subdirectia Antiteroristă) şi DGSI[4]  (Direcţia Generală a Securităţii Interne). Deşi atacul terorist ar fi fost revendicat de către Daesh (via Agenţia Amaq/Amak, organul său de propagandă jihadistă), nici autorităţile franceze şi nici cele italiene, cel puţin până în prezent, n-ar fi găsit nicio legătură dintre atacator şi organizaţia teroristă menţionată. Confirmat şi de către Prim-Ministrul tunisian Youssef Chahed, în urma unei anchete minuţioase efecuate de către Direcţia antiteroristă tunisiană, atât în anturajul acestuia, cât şi în regiuna sa de reşedinţă (de unde era şi originar), care, în acest dosar ar fi arestat si audiat si ceilalţi 2 fraţi ai lui Ahmed: Moez Hanachi şi AminaHanachi, eliberaţi după scurt timp, având în vedere faptul că acesta nu mai ţinea legătura cu familia din ţară.

Un atac terorist asemănător a fost comis pe 20 aprilie pe Champs Elysées, în care, în jurul orei 21h00, Karim Cheurfi deschide focul asupra poliţistului Xavier Jugelé şi îl ucide, înainte ca acesta să fie lichidat şi el de către forţele de securitate prezente la faţa locului, în cadrul unei misiuni de patrulare. Iar acesta are loc numai cu o zi înainte de deschiderea procesului lui Abdelkader Merah (pe 2 octombrie 2017) în faţa Curţii Speciale cu Juraţi la Paris (compusă din 7 magistraţi), pentru implicarea sa în atacurile teroriste comise de către fratele sau Moham(m)ed Merah la Toulouse Métropole (Toulouse şi Montauban) în zilele de 11, 15 şi 19 martie 2012, când 7 persoane vor fi ucise (3 militari francezi şi 4 persoane de confesiune evreiască, dintre care 3 copii) de către acesta cu sânge rece. [Vezi pentru detalii si articolele autorului:Thomas CSINTA: Adevarul despre drama terorista de la Toulouse (Partea I)Thomas CSINTA: Adevarul despre drama terorista de la Toulouse (Partea II); Thomas CSINTA: Adevarul despre drama terorista de la Toulouse. De ce Mohamed Merah trebuia executat?;Thomas CSINTA: Adevarul despre drama terorista de la Toulouse. Sirurile lui Merah!]. Este doar începutul terorismului „modern”, contemporan, „lumpenterorismul”, un terorism, în principiu, „rudimentar”, arhaic, aparent imposibil de stopat şi greu de controlat, cărora vor cădea victime în acest deceniu, o serie de persoane nevinovate şi personalităţi prestigioase ale presei (scrise) franceze.

În sfârşit, celălat eveniment pe 1 octombrie 2017, mai puţin sângeros este provocat de către un somalez Abdulahi Hasan Sharif  (în vârstă de 30 de ani) aflat în aşteptarea azilului politic în Canada (conform Comisarului Adjunct al Jandarmeriei Regale din Canada, Marlin Degrand,), în jurul orei 20h15, care a rănit 5 persoane cu un cuţit şi o maşină capcană la Edmonton (capitala Provinciei Alberta), în proximitatea stadionului unde se desfăşura un meci de fotbal canadian. Conform lui Rod Knecht, Şeful Poliţiei din Edmonton, Sharif ar fi rănit 4 persoane cu vehiculul său în 2 locuri diferite, iar cel de-al 5-lea cu arma albă (cuţitul) pe care îl avea asupra lui. Acesta ar fi fugit de la locul faptei şi ar fi fost capturat ulterior.

Atrag aici atenţia asupra faptului că atât atacul terorist al lui Ahmed Hanachi cât şi atacul de la Las Vegas (presupus la început „terorist”), comis în aceazi zi (tot pe 1 octombrie 2017, în jurul orei locale 22h00) în timpul festivalului de muzică country pe Route 91 Harvest, respectiv, concertul în aer liber al lui Jason Aldine Williams (n.1977), cu o armă de asalt (automată echipată cu „bump fire stock”) de către trăgătorul izolat, Stephen – Craig Paddock (n.1953) situat la etajul n°32 al Mandalay Bay Resort and Casino, în care vor fi ucişi 58 de persoane şi rănite cca 546 (ceea mai sângeroasă fuziadă din întraga istorie a SUA) înainte ca furibundul să se sinucidă, a fost revendicat tot de către Daesh, cu toate că FBI a afirmat (ulterior) că n-ar există nicio legătură dintre această organizaţie şi atacatorul american alb, Stephen Paddock (căruia Daesh i-ar fi atribuit şi numele de mujahedin Abu Abd al-Barr al-Amriki, ca urmare a convertirii sale la Islam cu câteva luni mai devreme). După fuziada (care a durat cca 9 minute), anchetatorii găsesc în cele 2 camere închiriate de către Paddock (cu 3 zile mai devreme) 23 arme de foc de diferite calibre (dintre care 12 semiautomate modificate printr-un „bump stock” cu cca 500 lovituri/minut) şi alte 19 la domiciliul său (de peste 5 ani) din Mesquite (cca 20.000 de locuitori, aflat la o distanţă de 120km de Las Vegas în Statul Nevada).  Menţionez că tatăl acestuiaBenjamin – Hoskins Paddock (1926 – 1998) a fost un spărgător de bănci, condamnat în 1961 la 20 de ani de recluziune criminală pentru mai multe jafuri armate. Evadând însă din Închisoarea Federală Tuna (Anthony, Texas) pe 30 decembrie 1968, el se stabileşte în Statul Oregon sub numele (de „împrumut”) Bruce –Warner Erickson şi va lucra ca dealer de vehicule de ocazie până în 1977 când devine animator de jocuri „bingo”, în timp ce figura pe lista celor mai căutate persoane de către FBI. Căsătorit cu Dolores – Irene Hudson în 1952, acesta va avea 4 băieţi: Stephen (1953-2017), Patrick(n.1957), Bruce (n.1959) şi Eric (n.1960). În momentul masacrului comis de către Stephen Paddock, soţia acestuia Marilou Danley (în vârstă de 62 de ani, aflată în vacanţă în Filipine/probabil „expediată” de către sotul ei), ar fi primit pe contul său din partea acestuia (printr-un virament bancar) suma de 100.000$US.

În ceea ce priveşte motivaţia lui Stephen Paddock pentru masacrul comis, aceasta nu a fost înţelesă, din păcate, de către autorităţile de anchetă (în special FBI), cu atât mai mult cu cât acesta ar fi fost (în trecut) un jucător de poker profesionist (de mare succes), iar banii câştigaţi i-ar fi investit profitabil în imobiliare, devenind astfel un multimilionar (în sectorul afacerilor). În privinţa revendicărilor atacurilor teroriste în Lumea Occidentală de către Daesh (Daech), într-adevăr, acestea pot fi puse serios la îndoială, cel puţin, în ultimul timp. După „asediul” Califatului de către Coaliţia Internaţională (sub comanda SUA în cadrul GWOT lansat pe 28 septembrie 2001, în urmă atacurilor teroriste din 11 septembrie), „anemia” acestuia pare din ce în ce mai mult vizibilă, iar „dezagregarea” lui în scurt timp, inevitabilă. [Vezi pentru detalii articolul autorului: Terorismul nu are religie (Partea IV). Terorismul islamist in lumea occidentala dupa declansarea GWOT].

Amintesc aici faptul că după 7 luni de ofensivă (în cadrul Războiului Civil Sirian, în derulare din 15 martie 2011), FDS (Forţele Democratice Siriene) au reuşit pe 6 iunie 2017 (în special cu sprijinul forţelor armate ale SUA şi Franţei) să între în Raqqa (Rakka), „capitala” Daesh, care ar fi şi ocupat-o pe17 octombrie. În cele 4 luni de luptă (6 iunie – 17 octombrie 2017) ar fi fost ucişi peste 3.000 de persoane (dintre care cca 35% civili), iar oraşul ar fi fost distrus în proporţie de cca 80%. [Vezi pentru detalii articolul autorului:Ofensiva de la Raqqa (Siria – Thomas CSINTA, Politia Capitalei)].Ofenisva de la Raqqa (în timpul Operation Wrath of Euphrates) a fost declanşată de către FDS pe 5 noiembrie 2016, cu scopul de a elibera oraşul aflat sub autoritatea Statului Islamic (Daesh), dar asaltul final a avut loc pe 6 iunie 2017, care s-a terminat, pe 17 octombrie. Într-un asemenea context, este de înţeles că Daesh, în disperarea sa, încearcă, prin toate mijlocele sale, să-i mobilieze pe fideli săi, pentru a „supravieţui” cât mai mult posibil, inclusiv, prin intermediul unor mesaje sau „publicităţi mincinoase”. [Vezi pentru detalii articolul autorului Octombrii” roşii separate printr-un interval spaţio – temporal secular! ]

 

 

 

_________________________

[1] PN (Poliţia Naţională Franceză). Timp de 29 de ani, între 1966-1995 în cadul PN existau 15 grade repartizate în corpuri active. Efectivul PN în 2008 (în timpul presedintiei lui Sarko) era de 145.699 de persoane şi ei erau imartiti în două corpuri: a) activii, respectiv b) personal administrativ, tehnic şi ştiinţific. Corpul funcţionarilor activi al PN, însărcinat cu misiuni de securitate, de investigaţie şi de menţinere a ordinii publice este împărţit în patru subdiziuni: Corpul contractualilor (ADS – Adjunct de Securitate, care asistă şi ajută în misiunile lor Corpul de Încadrare şi Aplicaţie); Corpul de Încadrarea şi Aplicaţie („Gardienii păcii” – Funcţionari însărcinaţi cu menţinerea ordinii pe drumul public şi gradaţii); Corpul de Comandă (Ofiţerii de Poliţie); Corpul de Concepţie şi Direcţie (Comisarii de Poliţie). În 2008, acest corp de activi al PN numără 128.006 funcţionari de poliţie (cca 89% din afectivul total al PN). Gradele personalului activ al PN sunt următoarele: Corpul de Încadrare şi Aplicaţie: Elev-Gardian al Păcii, Gardian al Păcii Stagiar, Gardian al Păcii, Sub-Brigadier, Brigadier de Poliţie, Major; Corpul de Comandă: Elev-Locotenent de Poliţie, Locotenent de Poliţie stagiar, Locotenent de Poliţie, Căpitan de Poliţie, Comandat de Poliţie (Maior); Corpul de Concepţie şi Direcţie: Comisar de Poliţie, Comisar de Divizie (Şef) de Poliţie; Corpul Înalţilor Funcţionari de Poliţie: Controlor General, Inspector General, Directorul Serviciilor Active. Personalul Tehnic şi Ştiinţific: Agent specialist al PTS (Poliţie Tehnică şi Ştiinţifică), Agent specialist Principal al PST, Tehnician al PST, Tehnician Principal al PST, Tehnician Şef al PST, Inginer al PST, Inginer Principal al PST, Inginer Şef al PST. Personalul Administrativ al Ministerului de Interne în PN: Adjunct Administrativ (AA) Clasa 2-a, AA Clasa 1, AA Principal clasa a 2-a, AAP Clasa 1, Secretar Administrativ de Clasa Normală, Secretar Administrativ de Calasă Superioară, Secretar Administrativ de Clasă Excepţională, Ataşat de Administraţie, Ataşat Principal de Administraţie. În anii 80, anual cca 20 de poliţişti erau ucişi la datorie. Începând cu anii 90, numărul a scăzut în medie la jumătate. Rata (medie) de siuncidere la poliţişti este mai mare decât media naţională franceză. PN dispune de echipe de intervenţie de elită RAID (Recherche-Aide-Intervention et Dissuasion) şi GIPN (Groupe d’Intervention de la Police Nationale/Grupul de Intrevenţie a Poliţiei Naţionale), care gestionează situaţiile de criză (kidnapping, atacuri teroriste, etc.), în special de mare risc, în zonele şi regiunile urbane. Vezi pentru alte detalii articole autorului: Criza de identitate a Politiei Române. Politia Româna încotro?;Criza de identitate a Politiei Franceze].

[2]GN (Jandarmeria Naţională Franceză) este o forţă armata militară creată în 1791 având misiuni poliţieneşti plasată sub tutela Ministerului de Interne din 1 ianuarie 2009, cu un buget de 8,5Md€, aflată sub direcţia Generalului de Armată Richard Lizurey n.1958, începand din 1 septembrie 2016), fiind însărcinată cu menţinerea ordinii publice în zonele periurbane (zonele dintre aglomeraţiile urbane, ariile metropolitane) spre deosebire de PN care are această misiune în unităţile şi sistemele urbane[Vezi pentru detalii: „Un păcat fatal al unui Preşedinte de Stat”, „Epurre jo credo” şi „Conjectura lui Matelly” – Investigaţii Jurnalistice în serial – „Investigaţii Social-Economice”/ Vol. 8-9]. Astfel, fiecare dintre cele două corpuri armate au o zonă de responsabilitate, notate corespunzător, cu ZGN pentru Jandarmeria Naţională şi ZPN pentru Poliţia Naţională. Menţionăm că ZGN reprezintă cca 50% din populaţia franceză şi 95% din teritoriul naţional. GN asigură în principiu trei tipuri de misiuni: a) misiuni administrative (menţinerea ordinii publice, asistenţă şi ajutor, circulaţie rutieră, poliţie administrativă); b) misiuni judiciare (căutarea infractorilor, anchete judiciare); misiuni militare (poliţie militară, misiuni exterioare) şi are la origine un corp militar fondat în 1337 aflată sub comanda unui Conetabil („Connétable“/Şefului Armatei Regelui). În 1626, odată cu suprimarea acestuia, ea este dirijată de către Mareşalii Franţei. Sintagma Mareşal al Frantei, desemnează o „demnitate”  acordată de către Statul francez militarilor cu merite excepţionale. Această demnitate nu reprezintă gradul suprem în Armata franceză, dar este rezervată exclusiv militarilor. De-a lungul istoriei, a mai existat şi varianta  „Mareşal de Imperiu” (fr. Maréchal d’Empire), folosită în perioada Primului Imperiu şi al Celui de-al 2-lea Imperiu, această variantă având în mare acelaşi sens cu cel de Mareşal al Franţei, cu excepţia că reprezenta o demnitate exclusiv civilă, acordată militarilor cu merite deosebite pe câmpul de luptă. Pe parcursul istoriei Franţei, 329 de persoane, printre care şi persoane care nu aveau naţionalitatea franceză, au primit această demnitate. În ultimii 50 de ani, Bastonul de Mareşal a fost acordat cu preponderenţă postum. Bastonul, semn distinctiv al Mareşalului, îşi are originea în 1627, anul desfiinţării titlului de Conetabil ( Connétable). Termenul este unul foarte vechi, provenind din perioada carolingiană (din cuvântul „marascahl”), din germana veche, desemnând grăjdarul regal. În Regatul francez, acest sens se va păstra până în secolul al XV-lea, când Mareşalul încetează să se mai ocupe efectiv de cai şi preia trăsăturile moderne ale „demnităţii”, devenind un Comandant militar. În timpul lui Ludovic al IV-lea, care a numit nu mai puţin de 50 de mareşali de-a lungul domniei sale, titlul de Mareşal dobândeşte o formă definită, care va fi păstrată de către toate regimurile care îl vor acorda). Termenul de „Gendarmerie” vine de la „Gens d’arme” adică oameni purtători (oficial) de armă şi care desemnează la sarsitului Evului Mediu şi la începutul epocii moderne cavaleria grea. Însă este Legea din 16 februarie 1971 este cea care marchează naşterea GN aşa cum funcţionează astăzi, în zilele noastre. Legea “28 Germinal anul IV” (din 17 aprile 1798) precizează că: ”Corpul de Jandarmerie Naţională este o forţă instituită pentru asigurarea ordinii şi execuţia legilor în interiorul Republicii Franceze. Corpul de Armata fiind organizat în 25 de Jandarmerii, 50 de escadroane, 100 de Companii şi 2.000 de Brigade, cu următoarele misiuni: a) Poliţie Administrativă (supravegherea generală a teritoriului naţional, lupta contra vagabondajului, misiuni de asistenţă, escortă de convoaie, menţinerea ordinii publice prin pieţe, târguri şi cu ocazia diferitelor sărbători, respectiv, diverselor reuniuni populare); b) misiuni de Poliţie Judiciară (constatarea infracţiunilor criminale şi delictelor, întocmirea proceselor verbale, consemnarea plângerilor şi a mărturiilor, arestarea criminalilor). Purificată în timpul “restaurării” (perioada din istoria Franţei cuprinsă între căderea Primului Imperiu pe 6 aprilie 1814 şi „Revoluţia celor trei (zile) glorioase” din 27-29 iulie 1830), ea este reorganizată printr-o ordonanţă din 29 octombrie 1820. Începând din 1835, efectivul ei creşte, astfel încât Legea din 1850 fixează obiectivul: „o Brigada pe canton” (cea mai mică subdiviziune a unui departament-judeţ în Franţa), iar în 1851 GN numără deja 16.500 de militari (din care 11.800 nde călăreţi) grupaţi în 3000 de brigade. La Paris, Garda Municipală (fosta Jandarmerie Regală, respectiv, Jandarmerie Imperială, înainte) a fost transformată în Garda Republicană în 1849, ea fiind reorganizată prin decretul din 1 martie 1854. La sfârşitul celui de-al 2-lea Imperiu, GN era compusă din GD (Jandarmerii Departamentale-Judeţene), un număr de 19.500 de jandarmi repartizaţi în 3.600 de Brigade şi 25 de Legiuni. Odată cu instaurarea celei de-a a 3-a Republici franceze (care va dura aproape un secol, începând cu 4 septembrie 1870, o  democraţie parlamentară creată după căderea lui Napleon III, în urma războiului franco-prusac, care supravieţuieşte Primului Război Mondial şi se termină odată cu invazia Franţei de către cel de-Al 3-lea Reich în 1940), datorită noilor probleme cu care se confruntă Franţa, ea este din nou reorganizată printr-un decrat din 20 mai 1903. În timpul invaziei, în 1940 (dar şi ulterior până în 1944), GN (care dispuinea pe atunci de cca 54.000 de militari, din care cca 12.000 vor adera la “Rezistenţa franceză”) va lupta ca forţă armata militară contra invadatorilor nazişti (Regimul de la Vichy), căzând victime al celui de-al 2-lea Război Mondial, între 1.300-1.600 de oameni. După război, ea intră în subordinea Ministerului Apărării Naţionale, devenind din ce în ce mai independentă de celelalte forţe armate. Începând din 1984, GN intervine într-o serie de conflicte armate din străinătate, în: Liban, Algeria, Kosovo, Ruanda, Bosnia-Herţegovina, Haiti, Republica Democratică Congo, Palestina, Macedonia, Tailanda (pe 26 decembrie 2004, identificarea victimelor după Tsunami), Afganistan, etc. GN are este un corp armat de militari activi şi rezrvisti, sispunand de următoarele servicii: DGDN (Direcţia Generală a Jandarmeriei Naţionale); IGGN (Inspecţia Generală a Jandarmeriei Naţionale); FTGD (Formaţiuni Teritoriale constituand Jandarmeriile Departamentale-Judeţene); GM (Jandarmeria Mobilă); GR (Garda Republicană); OAS (Organisme de Administraţie şi de Sprijin); OFP (Organisme de Pregătire al Personalului); GIGN (Grupul de Intervenţie de elită al Jandarmeriei  Naţionale,  care gestionează situaţiile de criză/kidnapping, atentate – atacuri teroriste, protecţia oficilităţilor, revoltele din mediul carceral şi centrele de retenţie în special, într-un cotext de mare risc, în zonele şi regiunile periurbane, respectiv, rurale); PM (Poliţie Militară); RO (Rezrva Operaţională, formată din rezervişti); Filierele de specializare ale Jandarmeriei sunt următoarele: GM (Jandarmeria Maritimă); GAIR (Jandarmeria Aerului); GTA (Jandarmeria Transportului Aerian); GA (Jandarmeria Armamentului); GSAN (Jandarmeria Securităţii). Organismele de pregătire al personalului aflate sub autoritatea CEGN (Comandamentul Şcolilor Jandarmeriei  Naţionale) creat pe 18 iulie 1959, cu sediul la Rochefort (Charente-Maritime, Regiunea Poitou-Charentes), care organizează controlul instrucţiei (iniţiale, continue şi specifice) al întregului personal al GN sunt la EOGN (Şcoală de Ofiţeri al Jandarmeriei Naţionale) de la Melun, EG (Şcoală de Jandarmerie), care formează subofiţeri şi elevi GAV (Jandarmi Adjuncţi Voluntari) la Chateaulin, Chaumont, Montluçon, Tulle şi Rochefort şi CNF-CSTAGN (Centrul Naţional de Pregătire al Corpului de Sprijin Tehnic şi Administrativ al GN) la Rochefort. În urma deciziei Ministerului de Interne 4 şcoli ale GN şi-au încetat activităţile începând cu 1 septembrie 2009. GN dispune şi de un Institut de Cercetări Criminale (IRCGN) la Rosny sous Bois (Seine Saint Denis, regiunea urbană pariziană), având în subordine UGIVC (Unitatea de Jandarmerie de Identificare a Victimelor Catastrofelor), membră a UNIVC (Unitateta Naţională de Identificare a Victimelor catastrofelor). Efectivul total al GN în 2008, înainte de debutul crizei economice mondiale era de: 105.021 de oameni. GN are ca angajaţi, atât personal militar cât şi civil. Prima categorie se divide în: personal activ şi rezervişti, dintre care 6.450 ofiţeri şi 74.063 subofiţeri de jandarmerie, iar 239 de ofiţeri şi 4.038 de suofiteri aparţinând CTA (Corpului Tehnic şi Administrativ); 25 Ofiţeri de Armata; 14.391 jandarmi aspiranţi voluntari (GAV); peste 40.000 de rezervişti (dintre care cca 27.000 de bărbaţi şi femei au semnat un angajament ESR-Angajament pentru a servi ca jandarmi în corpul rezervistilor, din care 3.500 în GM-Jandarmeria Mobilă); 1.928 de salariaţi civili, repartizaţi în: funcţionari şi salariaţi ai Statului, angajaţi permanenţi, respectiv, contractuali cu statut sezonier. În alte structuri şi organisme ale Ministerului Apărării Naţionale erau afectaţi: 294 de ofiţeri şi 2.712 subofiţeri, jandarmi; 7 ofiţeri şi 319 suopfiteri angajaţi al Corpului Tehnic şi 581 GAV. GN fiind o forţă armata militară, gradele pe care le are în structura sa sunt definite de către Art. L4131-1 din Codul Apărării Naţionale. GN franceză este membră-fondatoare a FIEP în 1994, cu Armata Carabinierilor Italieni şi cu Garda Civilă Spaniolă, o Asociaţie Euro-Mediteraniană regrupând jandarmii şi forţele similare din Franţa, Italia, respectiv, Spania. Ulterior, au aderat la această asociaţie şi Portugalia cu Garda Civilă portugheză în 1996, Olanda cu Poliţia Regală cu statut militar şi Marocul cu Jandarmeria Regală Marocană în 1999, respectiv, Jandarmeria Română în 2002. Cele mai utilizate arme ale jandarmilor sunt: FA-MAS, PAMAS G1, Heckler & Koch MP5 (GIGN), Heckler &Koch UMP9, Sig-Sauer SP 2002, MAC model 1950 şi Manurhin MR-73. Cele mai utilizate vehicule de către GN sunt: Citroën C4, C8, Berlingo; Renault Master ÎI, Trafic ÎI, Clio ÎI, Cangoo ÎI, Mégane ÎI, Lagună Break, Scénic ÎI. Iveco Daily; Ford Focus, Galaxy; Land Rover; Peugeot 206, 306, Partner. Utilitare: Peugeot Jumper, Jumpy, Boxer, Ford Tranzit, Mercedes Vito. Motociclete: BMV-R1150 RT, Yamaha FJR-1300. Gradele în cadrul GN sunt următoarele: Gradaţi: Jandarm Adj. cl a 2-a, J Adj. Cl. 1,Brigadier, Brigadier Şef, Intendent (Maréchal des Logis); Subofiţeri: Elev – Subofiţer, Jandarm sub contract, Jandarm de carieră, Intendent Şef (Maréchal des Logis Chef), Adjutant, Major; Ofiţeri subalterni (inferiori): Elev – Ofiţer, Aspirant, Sublocotenent, Locotenent, Căpitan; Ofiţeri Superiori: Comandant (Maior), Locotenent – Colonel, Colonel. Ofiţeri – Generali: General de Brigada, General de Divizie, General de Corp de Armata, General de Armată. Numărul Jandarmilor ucişi la datorie este mai mic decât al poliţiştilor, iar rata sinuciderilor în GN deasemenea, însă depăşeşte media naţională franceză.

[3]DCPJ  (Direcţia Centrală a Poliţiei Judiciare, creată în 1907) este o Direcţia generală a Poliţiei Naţionale (PN) aparţinând Ministerului de Interne, echivalentul său în cadrul Jandarmeriei Naţionale fiind SDPJ (Subdirecţia Poliţiei Judiciare), avându-l ca director general începând din 1 ianuarie 2014 pe Comisarul de Poliţie Mireille Ballestrazzi (n.1954), fost preşedinte al Comitetului Executiv al Interpolului (între 2012 – 2016),  care succede lui Christian Lothion (în funcţie între 10 septembrie 2008 – 31   decembrie 2013). Cu un buget de 2,5Md€ şi un efectiv de cca 5.200 de oameni, DCPJ, din punct de vedere geografic, are competenţă pe întregul teritoriu francez, mai puţin, Métropole du Grand Paris creat pe 1 ianuarie 2016 (Paris – Departamentele din „Coroana Mică”: Hauts-de-Seine, Seine-Saint-Denis şi Val-de-Marne), care se află în subordinea PP (Prefecturii de Poliţie – Direcţia Poliţiei Judiciare) Paris. Conform ordonanţei din 5 august 2009, DCPJ în cadrul a 4 subdirecţii:SLCOD (Subdirecţia Luptei contra Criminalităţii Organizate şi a Delincvenţei), SDAT(Subdirecţia Antiterorism), SDPTS (Subdirecţia Poliţiei Tehnice şi Ştiinţifice), DRES (Direcţia Resurselor, a Evaluării şi a Strategiei), are ca obiective: lupta în interesul persoanelor şi bunurilor acestora; contra dispariţiei şi sechestrării de persoane (kidnapping); reprimarea traficului de arme, al traficului de explozive (explozibile) şi al traficulului de materiale sensibile; arestarea persoanelor căutate sau aflate în cavală (în fugă de autorităţile judiciare); lupta contra escrocheriilor internaţionale; contra proxenetismului; contra traficului de bunuri culturale; contra traficului de vehicule furate şi de documente administrative; contra traficul de stupefiante; contra spălării banilor; contra infracţiunilor economice (în domeniul afacerilor); contra falsificării banilor şi contrafacerilor; Contra cibercriminalităţii şi contra fraudelor cardurilor bancare. DCPJ dispune de 12 direcţii teritoriale (regionale): DRPJ Paris (Direcţia Regională a Poliţiei Judiciare Paris) în cadrul PP (Prefectura de Poliţie) Métropole du Grand Paris (Paris – regiunea pariziană „Coroana Mică”: Hauts de Seine, Seine Saint Denis, Val de Marne); DRPJ Versailles (regiunea pariziană, „Coroana Mare”: Val d’Oise, Essonne, Seine et Marne, Yvelines); DRPJ Ajactio – Bastia (Corsica), precum şi DIPJ (Direcţia Interregională a Poliţiei Judiciare): DIPJ Lyon – Clermont FerrandDIPJ Marsilia – MontpellierDIPJ LilleDIJP Bordeaux –ToulouseDIJP StrasbourgDIJP Rennes – NantesDIJP Orléans – LimogesDIJP DijonDIJP Antilele franceze – Guyana franceză.

[4]DCRI  (Direcţia Centrală a Informaţiilor Interne) a fost creată pe 1 iullie 2008, prin fuziunea dintre DCRG (Direcţia Centrală a Informaţiilor Generale) şi DST (Direcţia de Supraveghere al Teritoriului), având ca obiective „protejarea intereslor fundamentale ale naţiunii” (lupta antiteroristă, contraspionajul, protecţia intereselor economice, detectarea ameninţărilor extremiste de stânga şi de dreapta, separatiste/independentiste, sectare, confesionale, în special, cele islamiste/începând cu acest deceniu, etc.). Dispunând de un efectiv de 3.680 de funcţionari (din care 2.500 poliţişti activi şi 140 de comisari) şi un buget de peste 200M€, ea se află în subordinea Ministerului de Interne şi l-a avut ca director pe Bernard Squarcini (n.1955, numit pe 2 iulie 2008 de către Preşedintele Franţei Nicolas Sarkozy, Director al DCRI după fuziunea dintre DCRG şi DST, care l-a numit pe 27 iunie 2007 şi ca Director al DST, inlocuibdu-l pe Pierre de Bousquet de Florian/n.1954, în funcţie din 2002, numit pe 7 iunie 2017 de către Preşedintele Franţei Emmanuel Macron, Directorul Centrului Antiterorism).
Pe 30 aprilie 2014, această devine DGSI (Direcţia Generală a Securităţii Interne) şi începând cu 22 iunie 2017, îl are ca Director general pe Laurent Nuñez (n.1964, Prefect de Poliţie).

[5]DGSE (Direcţia Generală a Securităţii Extene), membră a CFR (Comunitatea Franceză de Informaţii), înlocuieşte SDECE (Serviciul de Documentare Externă şi de Contraspionaj creat pe 28 decembrie 1945), prin decretul din 2 aprilie 1982. Aflată sub tutela Ministerului Apărării Naţionale Franceze (în temeiul art. D. 3126-2 din Codul Apărării), ea este serviciul de informaţii externe al Republicii Franceze. Avându-l ca director pe Bernard Émié (n.1958) din 22 iunie 2017 şi fiind sub responsabilitatea Ministrului Armatelor (fostul Minister al Apărării) Florence Parly (n.1963) din 21 iunie 2017, cu un buget anual de cca 650 M€, DGSE dispune de cca 5.200 de angajaţi/salariaţi-funcţionari (dintre care: 1.259 de categoria A, 855 de categori B, 1.308 de categorie C, 558 ofiţeri, 750 subofiţeri şi 17 militari de rang înalt) şi are ca obiectev căutarea şi exploatarea informaţiilor privind securitatea Republicii Franceze, ca de altfel şi detectarea, respectiv, anihilarea activităţilor de spionaj în afară teritoriului naţional contra intereselor franceze. DGSE are în componenţă următoarele 6 servicii: 1. Direcţia generală; 2. Direcţia administrativă; 3. Direcţia Operaţiunilor (printre care şi Serviciul de Acţiune, însărcinată cu operaţiunile clandestine); 4. Direcţia de Informaţii; 5. Direcţia Strategiei; 6. Direcţia Tehnică (care cercetează şi exploatează informaţiile de origine tehnică). DGSE (ale cărei misiuni sunt definite prin art. D 3126-1 până la D 3126-4 din Codul Apărării Naţionale), în afară de agenţii titulari dispune şi de o reţea de „corespondenţi benevoli” („onorabili corespondenţi”), iar până în 2014, efectivul lui va creşte cu 690 de angajaţi pentru a atinge 4.375 de angajaţi (în afară Direcţiei Operaţiunilor). Conform unuia dintre foştii directori al DCSE, bugetul său ar fi repatizat astfel: 25% (1/4) informaţii militate, 25% (1/4) informaţii economice şi 50% (1/2) informaţii diplomatice. Conform art. D. 3126-1 şi D. 3126-4 din Codul Apărării, misiunile (activităţile) DGSE sunt următoarele: Furnizare de informaţii (informaţie umană: „onorabili corespondenţi”; informaţii de origine electromagnetică; interpretarea imaginilor satelit: Satelit Spot, Satelit Helios); Sprijin informaţiei umane; Operaţiuni clandestine. Contraspionajul pe teritoriul fancez aparţine DGSI (fost DCRI până în 2014) aflată sub tutela Ministerului de Interne. Printre operaţiunile remarcabile ale DGSE menţionăm: Exploatarea reţelei „Nicobar” care a permis Franţei să vândă 43 de Mirage 2000 Indiei şi să cunoască compoziţia blindatelor tancurilor sovietice T-72; Pe 10 iulie 1985 în Dosarul Rainbow Warrior, Operaţiunea „Satanic”, o echipă DGSE a exploatat în Portul Auckland din Noua Zeelandă, vasul „Rainbow Warrior” al Organizaţiei „Greenpeace”, care a făcut o victimă, pe fotograful olandez de origine portugheză Fernando Pereira; În anii 80 DGSE (până pe  2 aprilie 1982  SDECE–Serviciul de documentatre Externă şi Contraspionaj) este prezent în siopnajul economic şi împreună cu FBI a identificat o serie de agenţi infiltraţi în companiile americane: IBM, Texas Instruments, Croning Glass Works, etc.; În 2004, a contribuit la eliberarea jurnaliştilor francezi Christian Chesnot şi Georges Malbrunot, iar pe 12 iunie 2005 o eliberează pe celebra jurnalistă Flaurence Aubenas reţinută ostatec în Irak. [Vezi pentru detalii articolul autorului: Rascumpararea din irakianul „Uncle Tom’s Cabin”!].

[6]TRACFIN (Tratamentul Informaţiilor şi Acţiunilor contra Circuitelor Financiare Clandestine, membru al grupului Egmont, forum de informaţii creat la Bruxelles, având ca Director pe Jean-Baptiste Carpentier, Inspector general de finanţe, din 11 septembroie 2008), creat prin legea n° 90-614 din 12 iulie 1990 ca urmare al Summitului “l’Arche” al G7 (din iulie 1989), este un organism public al Ministerului Economiei şi Finanţelor, un serviciu naţional operaţional de anchetă aministrativă (decretul n° 2006-1541 din 6 decembrie 2006), care luptă contra spălării banilor, compus din cca 100 de agenţi, care activează în cadrul a 2 departamente şi 2 celule specializate: DARI (Departamentul de Analiză, de Informare şi de Informaţii) format din trei diviziuni, care asigurăa integrarea, orientarea şi valorizarea informaţiilor, relaţiile cu specialiştii, precum şi schimburile cu omologii străini al serviciului, având în componenţa lor şi 2 ofiţeri de legătură de la DGDIAPR (Direcţia Generală a Vămilor şi a Drepturilor Indirecte, respectiv, al Autorităţii Prudenţei şi Rezoluţiei); DE (Departamentul de Anchete), format  şi el din 3 diviziuni care asigurăa investigaţiile aprofundate necesare tratamentului informaţiilor, în cadrul căruia funcţionează şi 2 unităţi specializate în tematica  fraudelor financiare în sectorul jocurilor de noroc şi al transferului de fonduri; CTAFT (Celula de Tratament al Afacerilor Financiare asociate Terorismului); CAS (Celula de Analiză Stategică), care exploatează (conformă art. L.521-23 şi R.561-33 ; L.561-26, L561-27, L. 561-31 şi 561-29 din CMI/Codul Monetar şi financiar) informaţiile disponibile în vederea spălării capitalului (banilor), în cadrul căreia sunt afectaţi şi 3 ofiţeri de legătură (1 de la PN/Poliţia Naţională, 1 de la  GN/Jandarmeria Naţională şi 1 de la OCRGDF/Oficiul Central de Reprimare al Marii Delincvente Financiare). Menţionez aici şi faptul că majoritatwea informaţiilor pe care le primeşte TRACFIN provin din mediul bancar (cca 80%), dar ele sunt furnizate şi din sectorul de jocuri de noroc (cca 6-8%), din sectorul imobiliar (3-5%), etc, iar majoritatea dintre ele sunt de delicte primare (peste ½), disimulări (25-27%), plasare de fonduri (cca 12-14%), etc. şi numai între 1-1,5% din sectorul terorismului şi atentatelor.

[7]RPE (Rezoluţia Parlamentului European) nu  face o clară distincţie între categoriile de nomazi europeni: „Les gens de voyage”,  „Les gitans”, „Ţiganii”, „Romii”, etc., pe care i-am numit pentru simplificare: Eu(ro)romo. Există însă în Franţa o lege care datează încă din 16 iulie 1912, care defineşte satutul de „non-sedentar”  (nesedentar), completată cu un amendament din 3 ianuarie 1969. Conform acestei legi, distingem 3 mari categorii de „gens de voyage”:  a) „Comercianţii ambulanţi”, care posed un domiciliu fix de peste 6 luni şi care prestează o activitate lucrativă ambulanţă; b) „Caravanierii”, fără domiciliu fix, care nu practică nicun fel de actvitate lucrativă, respectiv, c) „Nomazii”, francezi, care nu dispun decât de mijloace de existenţă aleatoare, posedând un „carnet de circulaţie”. Aceşti „Gens de voyage/Nesedentari„, numiţi în general: Gitans, Ţiganii sau simbolic „boemi”, sunt în Franţa în număr de 415.000-420.000, din care cca 1/3 sunt „itineranţi” (nesedentari, „mobili”  pe un itinerariu), 1/3 „semisedentari” (cei care au o mobilitate mai redusă şi „staţionează” în anumite locuri, în general permise, în condiţiile legii), iar cea de-a 1/3 rămasă,  „sedentari”  (cei care „statineaza” în locuri permise sau nu, fiind toleraţi de către autorităţile locale). „Romii”, sunt consideraţi „boemi” străini, cetăţeni europeni, „eu(ro)romi”, originari în principiu din estul europei (România, Bulgaria, Ungaria, Slovacia). Menţionăm că ei sunt în Uniunea Europeană într-un număr de cca 10-12 milioane, echivalentul populaţiei unui stat european mai mic (Grecia, Ungaria, Portugalia, Belgia, Austria, etc.). Romii formează un popor indo-european de origine indiana. Este vorba de Kshattriyas care veniţi din nordul Indiei au ajuns în Grecia încă din secolul IX. Apoi, în secolul XIII s-au unit cu Rajputs. Împreună, ei formează Romani Cel/Popor Ţigan, de unde sînt şi supranumiţi „Romanichels”,  de unde ei înşişi  îşi  spun „Romané Chavé”, adică „Fiul lui Ram”, un erou al epopeii  „Ramanaya”! Există o mare varietate de dialecte utilizate de către romi, denumire acordată  pentru prima dată de către Organizaţia Naţiunilor Unite: 01. Anglo-ţigăneasc (Marea Britanie);  02. Calo-ţigăneasc (Spania); 03. Domari (Iran); 04. Omavren (Armenia); 05. Ţigănesc balcanic (Serbia); 06. Ţigănesc baltic (Polonia); 07. Ţigănesc carpatic (Republica Cehă); 08. Ţigănesc finlandez (Finlanda); 09. Ţigănesc sinteş (Serbia); 10. Ţigănesc valah (România); 11. Ţigănesc galez (Ţară Galilor, Marea Britanie);  12. Greco-tigan (Grecia); 13. Serbo-tigan (Serbia); 14. Ţigănesc tătar (Danemarca, Norvegia şi Suedia).

[8]DCPAF (Direcţia Centrală a Poliţiei Frontierelor) este o direcţie a PN (Poliţiei Naţionale Franceze. însărcinată cu controlul imigraţiei şi ale frontierelor Teritoriului Naţional. Începând din 14 octombrie 1994, Poliţia Aerului şi al Frontierelor (PAF) detaşat de DCRG (Informaţii Generale) încă din 1973,  se transformă în DICCILEC (Direcţia Centrală al Controlului Imigraţiei şi al Luptei contra Muncii Clandestine), pentru ca din 29 ianuarie 1999 să o înlocuiască pe această cu DCPAF (Direcţia Centrală a Poliţiei Aerului şi al Frontierelor), având ca misiuni: să vegheze asupra respectării textelor legislative privind circulaţia transfrontalieră; să lupte contra imigraţiei şi a muncii clandestine (sub toate formele ei); să  asigure mijloacele internaţionale de transport; să asigure misiunile Poliţiei Aeronautice (securitatea generală ale Porturilor şi ale Aeroporturilor); să contribuie la expulzarea efectivă de pe Teritoriul Naţional ai celor aflaţi în situaţie de şedere ilegală. DCPAF este condus de către un Director Central, asistat de către un Director Central Adjunct, cu 2 structuri diferite: un Eşalon Central, compus dintr-un Stat Major, un Serviciu Naţional al Poliţiei Feroviare şi 3 Subdirecţii (Imigraţie clandestină şi servicii teritoriale; Affaceri internaţionale transfrontaliere şi siguranţă; Resurse), respectiv, un Eşalon Teritorial, compus din 7 Direcţii Zonale ale DCPAF. DCPAF supravegheza numai în Europa (Franţa Metropolitană) 7.660 de km, din care, 2.940 de km terestre (630 de km cu Belgia, 690 de km cu Spania, 500 de km cu Italia, 550 de km cu Elveţia, 435 de km cu Germania şi 75 de km cu Luxemburg) şi 4.720 maritime. 4 Tuneluri, 64 de Aeroporturi internaţionale şi 10 porturi.

 [9]GIGN (Grupul de Intervenţie al Jandarmeriei Naţionale) este o unitate de luptă (intervenţie) de elită a GN, echivalentul RAID[10] al PN (Poliţia Naţională) specializată în gestionarea crizelor care intervin în materie de antiterorism, kidnapping (răprire şi sechestrare de persoane/luare de ostatici), arestări cu un risc (foarte) ridicat în cadrul luptei contra crimei organizate („grand banditisme”), în materie de securitate – protecţie (oficialităţi/diplomaţi francezi) în străinătate: Congo-Brazzaville, Republica Centrafricană, Algeria, Coasta de Fildeş, Haiti, Afganistan, Irak, Libia, Mali sau ale unor obiective  ameninţate), respectiv, în cazul revoltelor sau rebeliunii în mediul carceral (inclusiv în centrele de retenţie), cu precădere, în regiunile (ariile) metropolitane (mediul periurban/gări, aeroporturi, porturi, penitenciare, etc.) dar şi în cel rural (localităţi izolate/în cazuri rare, având în vedere faptul că peste 95% din teritoriul francez este urbanizat). Creat (oficial) pe 1 martie 1974 (cu un efectiv de 387 de funcţionari – jandarmi, cu deviza „S’angager pour la vie”/a se angaja pentru viaţă), condus din 30 martie 2017 de către Col. Laurent Gilles Marie Phélip (n.1969, al 11-lea şef al GIGN) şi dependent (direct) de DGGJ (Direcţia Generală a Jandarmeriei Naţionale) aflată sub comanda Generalului de Armata Richard Lizurey (din 1 septembrie 2016), GIGN deşi este activ, în principiu, pe teritoriul naţional, acesta intervine, în egală măsură şi în străinătate în cadrul Forţelor Armate Franceze şi în special, în cadrul misiunilor COS (Comandamentul Operaţiunilor Speciale, creat pe 24 iunie 1992) subordonat CMA (Şeful Statului Major al Armatei) şi autorităţii directe al Preşedintelui Republicii. Crearea acestuia este hotărâtă, după ce la Jocurile Olimpice de la München, 11 membri ai echipei israeline sunt luaţi ostatici (5-6 septembrie 1972/„Masacrul de la München: 11 sportivi israelieni şi un poliţist vest-german, ucişi) de către 8 terorişti (5 ucişi şi 3 capturaţi), care solicitau eliberarea şi transferul în Egipt a 236 de militanţi palestinieni deţinuţi în Israel, precum şi eliberarea a 2 prizonieri germani de extremă stânga încarceraţi în Germania Federală (RFG): Ulrike Marie Meinhof (1934-1976, membră RAF/Rote Armee Fraktion, jurnalist, sociolog şi scriitor, fata reputatului istoric Werner Meinhof/1901-1940, fost profesor la Friedrich-Schiller-Universität Jena, arestată pe 25 iunie 1972 şi condamnată la 8 ani de închisoare pe 29 septembrie 1974, pentru comiterea a mai multor atentate teroriste în periada 1960-1970), respectiv, Bernd Andreas Baader (1943-1977, şeful organizaţiei RAF, implicat în 5 atentate cu bombă în cursul anului 1972, arestat în acelaşi an), care împreună cu companionul sau Gudrun Ensslin (1940-1977, cofondator şi ea al RAF) şi un alt membru al RAF, Jan – Carl Raspe (1944-1977), toţi au făcut obiectul unei sinucideri colective (în închisoare) pe 18 octombrie 1977. Evenimentul succede „Războiului de 6 zile” (5-10 iunie 1967/Israel, Egipt, Sinai) şi Rezoluţiei n°242 din 22 noiembrie 1967 al ONU, conform căreia Israel urma să restituie ţărilor arabe teritoriile cucerite, care la rândul lor erau obligate să recunoască, oficial, Statul Israel. De atunci, practic, palestinienii sunt plasaţi sub ocupaţie israeliană. Ca urmare a evenimentului dramatic de la München, Christian Prouteau (n.1944, ofiţer de Jandarmerie şi prefect) crează pe 1 decembrie 1973, o unitate de intervenţie de elităECRI (Echipa de Comando Regional de Intervenţie) în cadrul EGM (Escadrila Jandarmeriei Mobile) la Maisons-Alfort (regiunea urbană pariziană), care fuzionează pe 26 aprilie 1974 cu GIGN (creat pe 1 martie 1974) sub comanda acestuia. GIGN va avea 2 subdiviziuni (cu cartierul său general, din 1983, la Satory/Versailles, regiunea urbană pariziană) şi centrul de instrucţie la Frileuse (Beynes): una la Maisons-Alfort, prin asimilarea ECRI (operativă pe teritoriul naţional corespunzând regiunilor militare: 1, 2, 3, respectiv, 6) şi una constituită în cadrul EGM (operativă în regiunile militare 4, 5, 7). Pentru integrarea acestui corp de armată de elită a GN candidatul trebuie fie jandarm şi să aibă mai puţin de 32 de ani. Începând cu 1 septembrie 2007 (la sugestia Preşedintelui Nicolas Sarkozy/2007-2012) are loc o profundă reorganizare al GIGN în 3 forţe operaţionale, „absorbind” GSIGN (Grupul de Securitate al Jandarmeriei Naţionale/creat pe 1 ianuarie 1984, împreună cu EPIGN/Escadrila de Paraşutişti a Jandarmeriei Naţionale/creat în 1971, aflat în subordina GSIGN): Forţa de Intervenţie (vechiul GIGN); Forţa de Observaţie–Căutare, vechiul grup de obserervatie – căutare al EPIGN şi Forţele de Securitate – Protecţie  (membrii secţiei de securitate şi protecţie a EPIGN şi al GSPR(Grupul de Securitate al Preşedenţiei Republicii), o unitate a Poliţiei Naţionale şi a Jandarmeriei Naţionale, aparţinând din punct de vedere administrativ Serviciului de Protecţie (creat pentru prima oară pe 1 martie 1935, reorganizat pe 19 octombrie 1994 sub preşedinţia lui François Mitterrand/1981-1995 şi „reformat” pe 2 octombrie 2013 sub preşedinţia lui François Hollande/2012-2017). GIGN dispune astăzi de un efectiv de 387 de militari (407 în august 2009, înainte ca GN să fie transfertat, din iniţiativa Preşedintelui Nicolas Sarkozy pe 1 septembrie 2009, din subordina Ministerului Apărării Naţionale în cea a Ministerului de Interne) şi de un buget de cca 2 M€ de euro, din care 0,5M€ „cheltuieli de deplasare”, fiind condus de către Colonelul Laurent Phélip (din 30 martie 2017). Ca misiuni principale ale GIGN menţionăm: Piratair (deturnări de avioane), Piratmer (deturnări ale navelor sau atacuri asupra acestora), Piratome (atac nuclear), Piratox (atac chimic sau biologic), Piratext (sechestrare de persoane – luare  de ostatici de naţionalitate franceză în afară teritoriului naţional). Printre alte atribuţii ale sale putem menţiona şi: neutralizarea furibunzilor, precum şi arestarea persoanelor considerate „periculoase” şi înarmate. SSP (Serviciul de Securitate şi Pază) asigură deasemenea protecţia înalţilor funcţionari francezi sau străini, precum şi ai diplomaţilor în zonele cu risc ridicat de atac armat, securitatea Ambasadelor şi ai reprezentanţilor diplomatici  francezi  în străinătate, extrădarea cetăţenilor francezi în străinătate,  gestionarea crizelor de conflict armat în străinătate în care sunt implicaţi cetăţeni francezi, precum şi alte evenimente naţionale sau internaţionale în care interesele Franţei sau francezilor sunt în cauza. GIGN a căpătat o reputaţie naţională şi internaţională, în special, în urmă unor intervenţii spectaculoase şi în străinătate  (Djibouti, San Salvador, Arabia Saudită, Ţara Bacă franco – spaniolă, Nigeria, Insulele Comore, etc.) pentru eliberarea unor ostatici. Astfel, pe 3 februarie 1976, în jurul orei 07h15, la Loyada în Djibouti  („Côte française des Somalis”) la frontiera cu Somalia, aflat în Cornului Africii  (înconjurată de către Somalia, Etiopia, Eritreea şi Yemen), fostă colonie franceză până la obţinerea independenţei pe 27 iunie 1977, cunoscută în timpul colonizării frâneze şi sub numele TFAI (Territoire français des Afars et des Issas, între 1967-1977), militanţii independetisti al FLCS (Front de Libération de la Côte des Somalis/Front for the Liberation of the Somali Coast, creat în 1960 la Mogadiscio (Mogadishu) de către Mahmoud Harb (1921-1961, om politic al Coastei Somaliilor) şi activ până la obţinerea independenţei Djibouti, va lua ostatec un autobus şcolar (cu cca 30 de copii la bord) la Djibouti. În cursul zilei următoare, a 2-a Companie de legionari paraşutişti al celui de-al 2-lea Regiment (2e REP) al Legiunii Străine (franceze, creată în 1831/cca 7.700 de oameni) şi o unitate de GIGN (condus de către Christian Prouteau), împreună cu o unitate a  13°DBLE (a 13–a  Semibrigada a Legiunii Străine, regiment de infanterie motorizată, creată în 1940/efectiv, cca 13.000 de oameni) în cadrul unui asalt spectaculos vor asedia autobuzul, vor ucide 7 răpitorii şi vor elibera ostaticii.  Nadine Durand (o elevă aflată în autobuz, pe un scaun din faţă), moare în timpul intervenţiei, iar o altă elevă, Valérie Geissbuhler, peste câteva zile, datorită rănilor garve, după ce este transferată la Spitalul Val de Grace la Paris. Alţi 5 elevi, asistenta socială şi şoferul autobuzului au fost răniţi. Un băieţel, dispare cu unul dintre răpitori (rămaşi în viaţă), dar este eliberat în cursul zilei următoare la Hargeisa (Somalia). Locotent-colonel Jean-Jacques Doucet, şeful secţiei n°1 al celelei de a 2 –a Companii este şi el rănit. [Vezi pentru detalii articolul autorului:Thomas CSINTA: “Legio Patria Nostra”!] O altă intervenţie spectaculoasă a GIGN are loc între 27 aprilie – 5 mai 1988, la Ouéva (Noua Caledonie, colectivitate teritorială franceză – arhipelag, în Oceanul Pacific), unde independentiştii FLNKS (Kanak and Socialist National Liberation Front/Front de Libération Nationale Kanak et Socialiste, un ansamblu de partide politice din Noua Caledonie fondat între 22-24 septembrie după congresul de dizolvare al Frontului Independentist/activ inte 1979-1984) au ucis la Brigada de Jandarmerie 4 jandarmi (Georges Moulié, Edmond Dujardin, Daniel Leroy şi Jean Zawadzkisi), după care au sechestrat 27 de persoane într-o grotă. În urma asaltului (la care au participat 74 de militari) lansat de cătreGIGN, alatri de EPGIN, respectiv, o unitate a forţelor speciale aparţinând Comandoului Hubert (creat în decembrie 1947 purtând numele locotenentului Augustin Hubert ucis în bătălia din 6 iunie 1944 la Riva Bella/unul dintre cele 7 comandouri ale Marinei franceze, specializat în acţiuni antiteroriste submarine) şi o unitate de militari al Regimentului de paraşutişti de şoc n°11 (11e BPC), 19 Kanaks sunt ucişi, iar 14 au fost luaţi prizonieri. Din păcate şi 2 militari francezi îşi vor pierde viaţa (Régis Pedrazza şi Jean-Yves Véronsunt). În ciuda unor pierderi de vieţi omeneşti din partea GIGN, această interventie este considerată una dintre cele mai remarcabile, ale acestuia, de către DGSE (Direcţia Generală a Securităţii Externe, serviciul de informaţii francez aflat sub autoritatea Ministrului Apărării), condus între 9 octombrie 2008 – 10 aprile 2013 de către Erard Corbin de Mangoux/n.1953, când este numit Prefect al Depatamentului Yvelines/regiunea urbană pariziană, până pe 22 iulie 2015 când devine Consilier al Curţii de Conturi. Din 26 iunie 2017 ea se află sub comanda lui Bernard Emié/n.1958, diplomat, fost ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al Franţei în Marea Britanie între 2011-2014, iar ulterior, până la numirea lui în funcţie, înalt reprezentant al Franţei la Alger/Algera). [Vezi pentru detalii articolele autorului 2. Terorismul nu are religie (Partea II)! Terorismul independentist (separatist, autonomist) in Lumea OccidentalaInfernul Indian, un secret de stat (Somalia – Thomas CSINTA)]. În sfârşit, o altă intervenţie ieşită cu totul din comun este asultul lansat de către GIGN (30 de militari, sub comanda lui Denis Favier, atunci căpitan), împreună cu GEIPN (18 militari) pe 26 decembrie 1994 (în timpul Războiului civil din Algeria/26 decembrie 1991-8 februarie 2002, în care vor pieri cca 250.000 de persoane), pe Aeroportul Marsilia – Marignane, asupra unui avion al companiei Air France al zborului regulat AF n°8969 (AF8969, AFR8969), în timpul preşedinţiei (de stânga) a lui François Mitterrand (1981-1995) şi al Guvenului (de dreapta) al Prim-Ministrului Edouard Baladur (n.1929, în funcţie între 1993-1995). Un Airbus A300 (F–GBEC) cu 241 de pasageri la bord (dintre care 12 membri al echipajului: Comandant Bernard Delhemme, Copilot Jean – Paul Borderie, Mecanic de Bord Alain Bossuat/PNT – Personal Navigant Tehnic, respectiv, Însoţitorii de bord: Christophe Morin, Claude Burgniard, Gilles Dunis, Christiane Adenot, Nicole Chauvin, Silviane Bidault, Anne Dufrène, Richard Cleret şi Ludovic Ulmer/PNC – Personal  Navigant Comercial) care urm să decoleze pe 24 decembrie de pe Aeroportul Alger – Houari Boumédiène cu destinaţia Aeroportul Paris – Charles  de Gaulle, după cca 40 de ore de sechestrare la sol este deturnat pe 26 decembrie pe Aeroportul Marsilia – Marignane, în jurul orei 03h15 (pentru alimentare cu 27 tone de carburant/4 ori mai mult decât era necesar pentru a ajunge la Paris) şi unde va fi reţinut din nou la sol de către 4 terorişti aflaţi la bord (Abdul Abdallah Yahia/Emirul, un apropiat al lui Djamel Zitouni-Abou Abderahmane Amine (1964-1996, fost şef al GIA/Grupul Islamist Armat, organizaţie teroristă considerată apropiată grupării islamiste Al Qaeda, creată în 1992, responsabilă de masacrarea a zeci de mii de civili în Algeria/cca 80.000-100.000), Mustafa Chekienne, Makhlouf Benguetaff şi Salim Layad, toţi membri GIA, care solicitau eliberarea a 2 leaderi al FIS (Frontul Islamic de Salvare, activ între 1989-1992, o formaţiune politică salafistă algeriană având ca obiectiv transformarea Republicii Algeriene, Democratice şi Populare, într-un stat Islamic). Este vorba de Abbassi Madani (n.1931) şi Ali Belhadj (n.1956), fondatori al FIS, încarceraţi din 30 iunie 1991 în Algeria. Teroriştii aveau în plan prăbuşirea avionului deasupra Turnului Eiffel sau al Turnului Montparnasse, în cazul în care revendicările lor nu ar fi fost satisfăcute. În urma negocierilor, la Marignane, sunt eliberaţi 63 de pasageri (femei şi copii), însă, la orele 21h30 în seara Crăciunului, un angajat (bucătar) al Ambasadei Franţei la Alger, Yannick Beugnet (28 de ani) este totuşi executat, el fiind cea de a 3-a victimă a acestui eveniment terorist fără precedent până atunci (după execuţia unui ofiţer algerian care însoţea zborul şi a unui diplomat, Bui Giang To, consilier comercial la Ambasada Vietnamului din Alger). Această intervenţie (după 54 de ore de sechestrare) care va dura cca ¼ ore (în care s-ar fi tras peste 1.000 de cartuşe, fiind răniţi 9 militari ai GIGN, printre care şi Denis Favier, respectiv, 16 civili/13 pasageri şi 3 membri al echipajului) şi care a făcut celebru GIGN în lumea întreagă, este considerată de către autorităţi ca una dintre cele mai remarcabile reuşite ale acestuia. După acest eveniment, Air France a suspendat zborurile sale către Algeria până în 2003. Astăzi zborul AF8969 nu mai există, el fiind înlocuit cu cele AF3543 şi AF7667. Cei 4 terorişti s-ar fi urcat în avion pe 24 decembrie, în jurul orei 11h00, cu complicitatea unui inspector de poliţie al Poliţiei de frontieră. Alte intervenţii importante pe care le pot menţiona sunt: intervenţia în mai 1974, cu ocazia unei revolte de mare anvergură, în cea mai mare închisoare din Europa, Fleury-Mérogis (Maison d’Arrêt/deschis în 1968, cu 2.855 de locuri) aflată în Departamentul Essonne (regiunea urbană pariziană); Intreventia în septembrie 1976 într-o deturnare de către 5 terorişti croaţi anti-Tito a unui avion Boeing 727 al TWA (Trans World Airlines, o companie americană veche care făcea parte din „Big Four”, alături de celelalte 3 mari companii: American Airlines, United Airlines şi Eastern Air Lines), care a fuzionat cu American Airlines în aprilie 2001. Cursa asigura legătură regulată dintre New York – Chicago . GIGN reuşeşte pe calea negocierilor eliberarea celor 49 de ostatici şi arestarea teroriştilor; Intervenţia pe 30 septembrie 1977 pe Aeroportul Orly – Vest (în cooperare cu BAG – Brigada AntiGang condus de către Comisarul şef Robert Broussard) în deturnarea unui avion al Companiei Air Inter, Cursa IT429 Paris Orly – Lyon Satolas de către un furibund (Jacques Robert), care ţinea ostatici 94 de persoane aflate la bord (printre care şi pe Deputatul Lucien Neuwirth şi fostul Ministru, Philippe Malaud) de peste 7 ore. În timpul asaltului lansat de către GIGN, un pasager moare şi alţi 4 sunt răniţi, dintre care unul grav, din cauza exploziei unei grenade al furibundului, care se va preda, miltarilor de la GIGN. Din contră, pe 3 mai 1979, are loc o intervenţie „nesângeroasă” a GIGN. Înainte de a lua cu asalt clădirea Ambasadei Franceze din San Salvador pentru eliberarea funcţionarilor francez luaţi ostatici de către un grup de extremişti de stânga (adolescenţi, neexperimentaţi, depăşiţi de evenimente) în urma negocierilor, aceştia vor renunţa la revendicările lor şi vor elibera ostaticii. GIGN condus de către căpitanii Christian Prouteau (n.1944, Colonel în rezervă, din 1 octombrie 1994, iar ulterior Prefect) şi Paul Barril (n.1946, implicat ulterior, într-o spălare de bani de mare anvergură şi încarcerat pe 24 decembrie 2007, la celebra închisoare Baumettes din Marsilia, eliberat pe 24 ianuarie 2008 şi achitat pe 25 septembrie 2013 de către Tribunalul Corecţional din Marsilia), ajung în Guadelupa (colectivitate teritorială franceză/Departament – regiune  în Caraibe) la bordul unui avion DC-8 (avion de linie cu 4 motoare cu reacţie/mediu şi lung curier, produs între 1959-1972 de către Douglas Aircraft Company, iar, mai târziu de către McDonnell Douglas, după fuziunea celor 2 companii) al COTAM (Comandamentul de Transport Aerian Militar). De aici, Prouteau şi Barril vor pleca în San Salvador de unde vor recupera toţi ostaticii. Un asemenea eveniment va fi „reiterat” la Ambasada Franceză din San Salvador şi în prima jumătate a lunii iunie de către un grup de 12 rebeli, dar ca şi în cazul precedent, în timpul pregătirii operaţiunii de asalt, rebelii se vor preda militarilor de la GIGN. O altă intervenţie a GIGN în străinătate, are loc între 23 noiembrie – 5decembrie  1979 la Marea Moschee din Mecca, Al-Masjid al-Haram (în care mii de credincioşi practicanţi, care îşi făceau rugăciunile sunt luaţi ostatici pe 20 noiembrie/prima zi a anului 1400, după Calendarul Musulman) de către 187 de terorişti fundamentalişti saudieni şi egipteni (echipaţi cu armament de război şi susţinuţi din exterior de către alţi 350-400 de oameni) printre care şi mulţi studenţi de la Universitatea islamică din Medina (aparţinând miliţiei religioase islamice Ikhwan, fondată în 1912 de către Abdelaziz ben Abderrahmane Al Saoud/1876-1953) opozanţi al familiei regale saudiene. Şeful teroriştilor Juhaiman ibn Muhammad ibn Saif al Utaibi (1936-1980, militant religios saudian, fost caporal al Gărzii Naţionale saudiene, aparţinând unei influente familii su(n)nite din Najd), solicită în schimbul eliberării ostaticilor recunoaşterea lui Mohammed Ben Abdallah Al Qahtani (cumnatul lui, aflat cu el în Moschee) ca Mahdi (aducătorul dreptăţii şi justiţiei pe Pământ). Pentru eliberarea ostaticilor regele Khaled ben Abdelaziz Al Saoud (1913-1982) face apel la forţele speciale americane şi franceze. La intervenţia armată, alături de cele 3 comandouri GIGN, au participat cca 10.000 de militari al GNS (Garda Naţională Saudiana), precum şi SSG(Special Service Group) ale Forţelor Terestre din Pakistan (compus din 3 batalioane/cca 2.100 de oameni şi o companie antiteroristă). Interdicţia de a intra (pentru nemusulmani) în Marea Moschee în jurul Kaaba (un sanctuar cu o suprafaţă de 145 m² şi înălţimea de 13 m, respectiv, o formă aproximativă de cub, cu peretele nord–estic 12,63 m, cel nord-vestic 11,03 m, cel sud-vestic 13,10 m, iar cel sud-estic 11,22 m) pe care Religia islamică îl consideră ca primul şi cel mai sfânt lăcaş de cult, îi va supune pe jandarmii de la GIGN la o ceremonie rapidă de convertire la Islam. Dar, conform notei lui Christian Prouteau, jandarmii francezi de la GIGN nici n-ar fi intrat „fizic” în Marea Mosechee, aceştia utilizând numai mijloace de intervenţie de la distanţă: injectarea unui gaz lacrimogen CS [de tip ClC6H4CH=C(CN)2] prin peretele construcţiei (din beton), după perforarea acestuia în mai multe loruri. În noaptea de 4 spre 5 decembrie are loc asaltul, în care, oficial, vor pierii 244 de persoane (dintre care 127 membri ai forţelor de securitate şi 117 de terorişti). În plus, 68 de terorişti vor fi luaţi prizonieri (printre care şi Mohammed Ben Abdallah Al Qahtani), dintre care 62 (printre care şi Utaybi) vor fi executaţi în diferite oraşe saudiene pe 9 ianuarie 1980 (39 de saudieni, 10 egipteni, 6 yemeniţi şi restul kuweitieni, irakieni, respectiv, sudanezi). Conform Profesorului John C.K. Daly de la Middle East Institute (Washington), familia lui Bin Laden (Mahrous bin Laden, un frate vitreg al lui Osama bin Laden/1957-2011) ar fi fost implicată în această acţiune teroristă). În Ghost Wars, Steve Coll, afirmă că armamentul ar fi fost transportat în Marea Moscheea cu ajutorul camioanelor unei întreprinderi a lui Bin Laden, care în 1973, ar fi beneficiat de un contract de renovare (integrală, pe termen lung) al lăcaşului de cult.  O altă intervenţie care merită amintitită are loc cu ocazia luării de ostatici la Hotelul Fesch la Ajaccio (in Corsica de Sud/”Ile de Beauté”, din Franţa), pe 9 ianuarie 1980 de către un comando corsican condus de către Marcel Lorenzoni (1944-2000/militant ultranaţionalist-independentist), încarcerat (ca posibil implicat, dar ulterior, disculpat pe 6 august 1999) şi în dosarul asasinării Prefectului Claude Erignac pe 6 februarie 1998. [Vezi pentru detalii articolul autorului: Affaire Erignac], care moare împreună cu fiul său Petru-Pierre (în vârstă de 22 de ani, un tânar cu lejere probleme psihice) pe 24 iunie 2000, în cursul unei dispute violente armate (cu cuţite de vânătoare) între tată şi fiu. Sechestrarea clienţilor hotelului de către comando, va da naştere unei revolte urbane în cursul nopţii. În timpul asediului acestuia de către poliţiştii  (cu sprijinul unei unităţi de GIGN, condus de către Paul Barril), un tânăr naţionalist va ucide un poliţist de la CRS (Compania Republicană de Securitate/Corp specializat a Poliţiei Naţionale în menţinerea şi restabilirea ordinii şi securităţii publice, creat în 1944) prezentă şi aceasta la eveniment, iar ca ripostă, membri acesteia vor ucide (din greşală) 2 locuitori al oraşului. Până la urmă, Marcel Lorenzoni (care după 3 ani de studii de medicină la Marsilia şi 1 an la litere la Nisa, se va angaja în 1er RPIMa/Primul Regiment de paraşutişti de Infanterie Marina, înainte de a integra Şcoala Naţională de Subofiţeri la Saint Maixent, iar ulterior Şcoala de Infanterie de la Montpellier, pentru a activa după terminarea studiilor ca sergent în cadrul 3RPIMa la Carcassonne), acceptă să se predea cu oamenii săi, lui Paul Barril, cu condiţia ca ei să poată părăsi hotelul înarmaţi (cu armele lor). Condamnat la 4 ani de închisoare (cu executare) pentru această luare de ostatici pe 11 februarie 1981, graţie, câştigării alegerilor prezidenţiale de către François Mitterrand (care îşi ia revanşa faţă de Valery Giscard d’Estaing, care a ieşit învingător în alegerile din 1974), Lorenzoni va beneficia de o amnestie generală (acordată naţionaliştilor din Corsica) ordonată de către Guvernul socialist condus de către Prim-Ministrul Pierre Mauroy (1928-2013, în funcţie între 22 mai 1981-17 iulie 1984) şi va fi eliberat pe 5 august 1981. Şirul misiunilor (de succes) întreprinse de către membri GIGN continuă cu eliberarea ostaticilor (prin intermediul unei intervenţii-surpriză), dintr-un avion deturnat la Le Touquet-Paris-Plage (Departamentul Pas de Calais) în mai 1981. Piratul aerului care încerca să oblige prin actul (gestul) său, Papa, să dezvăluie cel de-al 3-lea secret al Fatimei (dezvăluit de altfel pe 26 iunie 2000) este neutralizat şi arestat. Cele 3 revelaţii (care de fapt ar fi una singură în 3 părţi) ar fi fost adresată pe 13 iulie 1917 de către Fecioara Maria (cu numele de Nôtre-Dame de Fátima) către Lúcia dos Santos şi verişorii ei Jacinta şi Francisco Marto în micul orăşel Fátima din Portugalia. În aprilie 1982, GIGN este însărcinat, din nou, cu arestarea unui furibund la Chelles (Departamentul Seine et Marne, regiunea urbana pariziană).  Acesta teroriza oraşul,  tragând peste 2.000 de cartuşe, înainte de neutralizarea lui. Pe 9 august 1982, GIGN intervine şi în neutralizarea „irlandezilor din Vincennes” din regiuea urbană pariziană, după atacul terorist de la restaurantul evreiesc Jo Goldenberg din strada Rosiers n°7 (sectorul 4, în cartierul Saint-Gervais/al 14-lea cartier administrativ al Parisului), între 13h00-13h15, comis de către un comando format din 5 terorişti aparţinând Fatah-CR (Consiliul Revoluţionar arab, Organizaţia Abou Nidal, Brigade Révolutionniare arabe sau Organizaţia revoluţionară a musulmanilor socialişti) care va ucide 6 persoane şi va răni 24. Pentru a descoperii instigatorii acestui atac armat, Preşedintele Franţei, François Mitterrand (1981-1995), instalează la Palatul Élysée o celulă antiteroristă cu un consilier tehnic, pe care o pune la dispoziţia lui Christian Prouteau, pe atunci patronul GIGN. Pe 29 august către orele 21h30 militarii de la GIGN conduşi de către Căpitanul Paul Barril iau cu asalt apartamentul din Vincennes al lui Michael Plunkett, considerat ca membru al organizaţiei separatiste irlandeze IRA (Armate Republicană Irlandeză, bănuită la început ca responsabilă de atac) şi găsesc la acesta, în urma unei percheziţii „minuţioase”, urmă de exploziv (care ar fi fost folosit în timpul atacului). În concluzie, irlandezul cu camarazii săi (care îl frecventau) sunt arestaţi, inculpaţi într-un dosar de terorism şi încarceraţi în detenţie provizorie. După 9 luni de anchetă, la sfârşitul lunii mai 1983, ei sunt eliberaţi, probele fiind insuficiente pentru trimiterea lor în faţă justiţiei (instanţei). Această intervenţie a GIGN a dat naştere la o serie de polemici. Se pare că, chiar oamenii GIGN ar fi adus explozivul cu ei, pentru a-l putea inculpa pe Plunket şi îmreună cu acesta şi camarazii săi, cum „problema” trebuia „soluţionată” (politic în regim de urgenţă), în lipsa unor dovezi clare şi certe. Pe 20 februarie 1988, GIGN intervine în arestarea lui Filipe Bidart (n.1953, şeful istoric al grupării revoluţionare armate şi separatiste Iparretarrak/organizaţia ETA – „Euskadi Ta Askatasuna”   din Nord, vezi si articolul autorului ETA in fata TAE!), din Ţara Bască (Euskal Herria, Comunitate Autonomă – Provincie istorică care se întinde între fluviul spaniol Ebre şi cel francez Adour (în nord-estul Spaniei şi sud-vestul Franţei pe extremitatea lanţului muntos Pyrénées, pe o suprafaţă de cca 20.500km2 cu cca 3Mil de locuitori). Acesta devine militant al mişcării Iparretarrak după ce îşi termină studiile devenind învăţător într-o Ikastola (o şcoală cu statut asociativ, în care limba de predare este, în principiu, bacă) şi intră în clandestiniate pe 19 martie 1982 după asasinarea la Saint-Étienne-de-Baïgorry, a 2 poliţişti (Jackie Bouyer şi Bernard Roussarie) aparţinând la 19eCRS (a 19-a Companie Republicană de Securitate). După 7 ani de cavală (fugă de autorităţile judiciare), acesta este interpelat de către membri GIGN pe 20 februarie 1988 la Boucau şi este condamnat de 2 ori la închisoare pe viaţă. Prima dată pentru asasinarea celor 2 poliţişti CRS şi a 2-a oară, pentru cea al jandarmului Roger Buschman pe 25 august 1987, la Biscarrosse. Încarcerat la Maison Centrale (Închisoare de Maximă Siguranţă) Clairvaux (Departamentul Aube), pe 14 februarie 2007, el va fi liberat condiţionat sub control judiciar de către TAB (Tribunalul responsabil cu Amenajarea Pedepselor) Paris (singurul competent în materie de terorism, conform legii n° 2006-64 din 23 ianuarie 2006). După ieşirea din închisoare, Bidar va adera la partidul basc Abertzaleen Batasuna (Uniunea Patrioţilor/fondat în 1988, partid politic naţionalist din Ţara Bască franceză/Iparralde). Între 1992-1995, GIGN, a participat în cadrulCOS  (Comandamentul Operaţiunilor Speciale, aflat sub comanda Şefului de Stat Major al Armatei) la o serie operaţiuni de mare succes în Bosnia – Herţegovina, în special în ceea ce priveşte arestarea criminalilor de război.  În 1994, după intervenţia GIGN la eliberarea ostaticilor din avionul companiei Air France (Zborul AFn°896) pe Aeroportul Internaţional Marsilia – Marignane, în cele 2 decenii de existenţă (1974-1994), acesta, a participat (deja) la peste 650 de misiuni (mai mult sau mai puţin spectaculoase), contribuind la eliberarea a peste 500 de ostatici şi arestarea a câtorva sute de infractori (criminali). În acest timp, 5 membri ai GIGN şi-au pierdut viaţa la datorie şi 19 au fost răniţi (mai mult sau mai puţin grav, dintre care 9 pe Aeroportul Marsilia – Marignane). În septembrie 1995, GIGN participă alături de EPIGNcu cca 800 de jandarmi la anihilarea lui Khaled Kelkal (islamist-radicalizat algerian), membru al GIA (Grupul Islamist Armat), considerat principalul responsabil de atentatele comise în Franţa în vara anului 1995 în metroul parizian, în pădurea Vaugneray, în apropiere de Malval (regiunea urbană Lyon, Departamentul Rhône). Însă majoritatea dintre membri GIGN fiind tranferati, în ultimul moment într-o altă acţiune („Azalée” în Comore), este EPIGN care localizează şi îl ucide (execută) pe Kelkal pe 29 septembrie (filmată în direct de către televiziunea locală din Lyon). Şi această execuţie a dat naştere la o serie de polemici. După părerea mea (care am urmărit de aproape acest eveniment), Khaled Kelkal, nu trebia neapărat ucis. Cu alte cuvinte, nu putem vorbi de o legitimă apărare din partea jandarmilor,  însă, intr-adevăr, contrar poliţiştilor (funcţionari al Ministerului de Interne), jandarmii (atunci încă funcţionari  Al Ministerului Apărării/Ministerul Armatelor din 2017) au fost autorizaţi să facă uz(aj) de armă (cu muniţie de război) chiar dacă nu erau într-o situaţie de „legitimă apărare”, conform Decretului din 20 mai 1903. În „Operaţiunea Azalée, este vorba de eliberarea statului african, Uniunea Comore fosta Republica Federală Islamică Comore, situată în Oceanul Idian, colonie franceză până la obţinerea independenţei pe 6 iulie 1975, ocupând Arhipelagul Comorelor, ale căror insule aparţin Colectivităţii teritoriale franceze Mayotte (TOM). Operaţiunea a avut ca scop şi arestarea mercenareului Bod Denard sub autoritatea COS în septembrie-octombrie 1995. GIGN intervine din nou pentru arestarea unui furibund la Valaurie (Departamentul Drôme) pe 23 iunie 1997, când un membru GIGN, Jean-Louis Prianon, este ucis. În 2004, după 3 decenii de la crearea sa, GIGN a participat (direct sau indirect) la cca 1.030-1.100 de misiuni speciale de intervenţie, contribuind (direct sau indirect) la arestarea a cca 970-1.000 de criminali periculoşi şi la eliberarea a cca 534-621 de ostatici. O Intervenţie de mare anvergură al acestuia are loc şi în 2005, în colaborare, cu Comandoul marin „Hubert” (creat în decembrie 1947, purtând numele locotenentului Augustin Hubert ucis în bătălia din 6 iunie 1944 la Riva Bella) pe vasul „Pascal Paoli„ (după numele omului politic şi amiral corsican Pascal Paoli) de la SNCM (Societatea Naţionale Maritimă „Corse-Méditerranée”), deturnat e către sindicaliştii STC (Sindicatul Muncitorilor Corsicani, fondat pe 1 mai 1984). Pe 19 ianuarie 2007, GIGN intervine spectaculos şi în anihilarea unui furibund (furios turbat), înarmat, baricadat la el acasă în Gensac-sur-Garonne (Haute Garonne). În timpul asaltului, către orele 22H00, individul deschide focul şi răneşte mortal pe Maréchal des logis-chef (sergent) Frédéric Mortier 35 ans (promovat major, cel mai mare grad în corpul subofiţerilor militari, post-mortem). Este vorba de cel de-al doilea membru GIGN care moare în cadrul unei operaţiuni armate. Pe 11 aprile 2008, GIGN participă  la Operaţiunea „Thalathine”. Este vorba de intervenţia GIGN pentru eliberarea ostaticilor de pe vasul de croazieră de lux „Ponant” aparţinând CMA-CGM (Compagnie Maritime d’Affrètement – Compagnie Générale Maritime), al 3-lea armator mondial de transport maritim în containere şi primul francez, rezultată din fuziunea în 1996 dintre CMA (creat în 1978) şi CGM (creat în 1975, prin fuzionarea dintre CGT-Compagnie Générale Transatlantique fondat în 1851 şi MM-Messageries Maritimes fondat în 1855), cu sediul social-administrativ la Marsilia. La acestea se adaugă numeroase arestări ai unor terorişti (în special în Ţara Bască de nord din sudul Franţei al grupului IK-Iparretarrak-cei din nord, în limba bască), ai unor criminali periculoşi, precum şi o serie de intervenţii în mediul carceral (penitenciar) contra unor rebeliuni (de mai mică sau mai mare anvergură). Armamentul folosit de către GIGN este foarte variat şi de mare precizie, de ultimă generaţie. Înprincipiu, în cazul unei misiuni „ordinare”, armamentul „de bază” se compune din pistoale (3-4), un MP-5 şi puşti de calibrul 12 (1-2), pentru fiecare militar. Pistoalele cele mai utilizate, în funcţie de dificultatea misiunii, sunt: Manurhin MR-73 cu cartuşe 357 Magnum de diverse lungimi a ţevii (4, 5 ¼ inci, respectiv, 8 inci şi 10 inci, pentru o tragere de mare precizie); PA (Pistol Semi-automat) de talie „compactă” (în principiu Glock 19 de 9mm Parabellum/Para, echipată cu o lampă Insight Technology M3 LED sau M6 cu laser integrat, SIG-Sauer P228, FN Five-seveN şi PAMAS G1S, respectiv, G26, G27); S&W 686 GFS „Stainless” cu cartuşe 357 magnum şi lungimea ţevii între 4-10 inci; Sig-Sauer P228 (şi P226) de 9 mm Para, cu încărcătoare de 20 de cartuşe; Beretta 92F; FN Five-seve N Tactical IOM de 5,7 mm cu o lampă-sare Insight Technology M6 fixată pe şina Picatinny; GIAT PAMAS G1S de 9 mm Para (Parabellum); Beretta 92G; SIG-Sauer Pro SP 2022 de 9 mm Para. În misiunile „clasice” sunt utilizate MR-73 cu ţeava de 4″, Glock 19 şi P228. Din contră, în misiunile „kaki” (în natură) sunt preferate Glocks 17 şi P226. Printre pistoalele-mitralieră menţionăm: HK MP5 în versiunea A5 (selector 3-Round Burst), SD3 şi K-PDW (amândouă cu selectoare SEF) cu colimatoare Aimpoint CompM2 sau EOTech 550 AA, respectiv lunete Trijicon ACOG 3,5 x 35 sau încă tip „mini-lunetă” montată lateral. Pe Modelele MP-5A5 şi MP 5K PDW există montaje SureFire „cocking tube mount” pe extremitatea tubului cu gaz de admisie care permit fixarea laserilor L72 de culoare roşie şi L75 infraroşie, precum şi a lămpilor Nitrolon P. Le MP-5SD6; FN P90 Tactical cu laser integrat şi 50 de cartuşe tip FN5,7 x 28mm care pot traversa şi vestă anti-glonţ. Puştile de luptă cele mai utilizate în misiuni sunt: Remington 870 de calibru 12 Magnum cu colimator Aimpoint CompM2, Aimpoint 3000 ou EOTech 550 AA şi o lampă cu laser; Benelli M3T Super 90 de calibre 12; Franchi SPAS 12 Special Purpose Automatic Shotgun également de calibre 12. Puştile de asalt: HK G3 TGS de 7,62 mm echipate cu un selector de tragere tip numeric şi cu MSG-90 şi cu o aruncătoare de granadă HK 79, respectiv un colimator Aimpoint 3000 sau 5000 cu un montaj SureFire „cocking tube mount” 490, respectiv, 491 pentru o lampă şi laser în varianta diurnă; SIG-550 şi 551 SWAT cu lunetă Hensoldt 6 x 42 BL, SIG-552 Commando cu un colimator Bushnell HOLOsight; HK 33 EA2 echipată cu un HK tip A3, cu un selector 3-Round Burst având 4 poziţii şi o lunetă diurnă Hensold 6 x 42 BL; GIAT FAMAS F1; HK G36C, de calibru 5,56 OTAN/NATO. Arme de precizie: MR-73 de 8 şi 10 inci, modele speciale echipate cu lunete Magnum Phantom mărind de 1,5 x (produse de către Bushnell), precum şi optice 4×32; S&W; Modele Accuracy cu lunete Schmidt & Bender Mk.ÎI 3-12 × 50 şi Mil-Dot: AW de 308 (7,62 mm OTAN); AWS de 308 cu o ţeavă echipată cu un amortizor de zgomot; AW SM de 338 Lapua Magnum (8,6 × 70 mm) pentru trageri intermediare cu muniţie de 7,62mm -12,7mm; Barrett M82, Barrett M95 şi McMillan, cu modelele Hécâte ÎI standard şi Hécâte ÎI polimer cu o lunetă Scrome J10 10 × 40 Mil-Dot, pentru neutralizarea vehiculelor neblindate  sau blindate uşor. GIGN are în dotare cca 128 de astfel de arme, echipate şi cu telescoape monoculare Leica Televid 77 mm (sau l’Apo-Televid 77 mm) cu măriri până la 60 ×, un binoclu Leica Vector IV (sau infraroşii Thomson Sophie, noaptea). Echipele de trăgători de elită (compuse în general din 2 militari, un observator şi un trăgător) dispun şi de un telemetru laser Leica Rangemaster LRF 1200 dotată cu o optică de 7 × 21 mm având o precizie de un metru (abatere) până la o distanţă de cca 1100 m, de o mini staţie meteo Skywatch Geos 9 (anemometru cu palete-vânt, busolă, higrometru, termometru, barometru, altimetru). Arme sub-letale utilizate de GIGN sunt:Pistoale cu impulsuri electrice Taser X26 în experimentare din 2003 [Vezi pentru detalii articolul autorului: Stiinta si Tehnologia în slujba Justitiei (Politia Capitalei)].  Din 2006 GIGN dispune ca mijloace de deplasare şi de elicoptere ale armatei terestre şi ale aerului pusă la dispoziţia lui de către 4e RHFS (al 4-lea Regiment de Elicoptere al Forţelor Speciale, instalată la Baza Aeriană 107 la Villacoublay (Yvelines, regiunea pariziană). În 2014, la 40 de ani de la înfiinţarea GIGN, acesta a participat la cca 1.600 de operaţiuni speciale, a interpelat cca 1.500 de persoane (dintre care 260 de „furibunzi” periculoşi) şi a eliberat 526 de ostatici. Atunci, numărul membrilor săi decedaţi era deja 11 (dintre care 8 morţi la datorie şi 3 la antrenamente). Astăzi, numărul celor ucişi în misiuni este de 17 militari, iar ai celor în timpul antrenamentelor 15, având în vedere faptul că acestea sunt printre cele mai grele (periculoase) şi cele mai dure (luând în consideraţie toate trupele de luptă de elită naţionale şi internaţionale) având ca „obiect de activitate” combaterea criminalităţii şi a crimei organizate de mare anvergură (inclusiv Legiunea Străină franceză, SWAT american, etc.).

[10]RAID (Căutare-Asistenţă-Intervenţie-Descurajare), este o unitate de luptă de elită, aflată sub comandă directă al Directorului General al PN[13] franceze, având ca mascotă „pantera”, deviza „Intervenţie fără eşec” şi sediul central (general) la Bièvre, Domeniul „Bel  Air” (la 15 km sud-vest de Paris, Essonne-91, regiunea urbană pariziană). Ea a fost creată pe 23 octombrie 1985 de către Robert Broussard (fost Comisar Şef de Poliţie, devenit ulterior Prefect), care a iniţiat lichidarea în 1979 a lui Jacques Mesrine „inamicul public n°1 al poprului francez [Vezi penttu detalii articolul autorului: In umbra vietii (Partea IIIa). Brand-uri legendare ale marilor Evadari si a marii Criminalitati franceze.] şi Ange Mancini (Ex-Director al SRJP-Serviciul Regional al Poliţiei Judiciare Ajaccio în 1983, Prefect al DOM Martinica – „Insula florilor”/Departament şi francez în Caraibe/din 18 iulie 2008, primul şef al RAID), care a anihilat grupul terorist „Action Directe” în 1897 [Vezi pentru detalii articolul autorului:Action Directe (Thomas CSINTA)]. Printre atribuţiile acestuia figurează (în primul rând) combaterea tuturor formelor de criminalite, precum şi al „Grand banditisme” (marele banditism), pe întreg teritoriul naţional, dar şi protecţia înalţilor funcţionari (demnitari) ai statului (SPHP), inclusiv al Preşedintelui Republicii, în special în zonele urbane de mare densitate. Ea participa deasemenea la formarea poliţiştilor francezi şi străini în lupta antiteroristă şi anti-kidnapping, efectuând şi investigaţii, precum şi testări de materiale specifice şi sofisticate în profitul diferitelor servicii ale PN. Asistă, în cazul în care situaţia o impune, serviciile de securitate publică şi serviciile specializate în securizarea acţiunilor de mare risc, în special, în escortarea deţinuţilor periculoşi. În cazul ameninţării teroriste, nucleare, radioactive, biologice sau chimice (NRBC), ea coordonează acţiunea de detaşare centrală a intervenţiei tehnice (DCI), structura interministerială. În anumite misiuni, deşi RAID, poate interveni pe întregul teritoriu francez, sunt preferate GIGN (Grupul de Intervenţie de elită a Jandarmeriei Naţionale), echivalentul RAID în cadrul GN, care spre deosebire de acesta, deşi are aceleaşi tip de misiuni, intervine în special, în zonele periurbane-rurale, aeroporturi, porturi maritime, penitenciare, etc.) sau BAC (Brigada Anti-Comando), în special, la Paris. Dacă RAID şi GIGN au o misiune comună, este şeful RAID (sau adjunctul său) care este responsabil cu coordonarea intervenţiei. Aflată astăzi sub comanda Cms. Şef Jean-Baptiste Dulion (din 2017), RAID dispune de un buget de cca 2.,5M€, precum şi de două fonduri suplimentare, unul de 85.000 de euro (pentru achiziţionare de material) şi altul de 70.000 de euro (pentru formarea personalului), respectiv, de un efectiv de 168 funcţionari, din care 3 membri (Comisari de Poliţie) al CCD (Corpul de Concepţie şi Direcţie), 21 al CC (Corpul de Comandă), 119 al CEA (Corpul de Încadrare şi Aplicaţie) şi 25 de persoane cu statut administrativ şi tehnic (din care 1 psiholog şi 6 medici), fiind compus dintr-o DAF (Diviziune Administrativă şi Financiară); 2 SO (Secţiuni Operaţionale, fiecare cu câte o specialitate); 1 GM (Grup Medical compus din 6 medici anestezişti-reanimatoristi, respectiv, urgentisti); 1 GF (Grup de Pregătire ai noilor recruţi RAID); 1 SOTI (Serviciul Operaţional de Tratament al Informaţiei)  şi 1 Grup de Negociatori. Începând din 19 martie 2015, RAID şi-a mărit efectivul cu cca 148 de funcţionari – operatori specializaţi în intervenţie, după integrarea celor 7 GIPN metropolitane (Grup de Intervenţie de elită a Poliţiei Naţionale creat în 1972 şi specializat în intervenţii de mare risc/ridicat: atacuri teroriste, luare de ostatici, revolte în mediul carceral, etc.) din Lyon, Marsilia, LilleBordeaux, Nisa, Rennes şi Strasbourg, alte 3 unităţi, fiind implantate în colectivităţile teritoriale de peste mari (DOM-TOM). Şeful RAID şi cei 2 adjuncţi ai săi sunt membri ai CCD al PN. Cele două secţiuni sunt împărţite astfel: RAID I („de intervenţie „) este formată din 80 de poliţişti şi se află sub comanda unui Subcomisar de Poliţie. Această secţiune care asigură totalitatea misiunilor pe teren este împărţită în 4  grupe pluridisciplinare specializate în toate tipurile de luptă întâlnite în „practică”, în tirurile de mare precizie, în scufundări subacvatice şi submarine, în paraşutism, în explozive, în NRBC, etc. Această secţiune este însărcinată, în particular şi cu intervenţii dificile şi riscante (arestare de răufăcători periculoşi, eliberare de ostatici, deturnare de avion, etc.) dar şi cu filatura (filajul) şi supravegherea în materie de terorism şi mare banditism/”grand banditisme” (crimă organizată); RAID II („srijin operaţional”) aflată tot sub direcţia unui Subcomisar de Poliţie este formată din următoarele grupe: GTP (Grupa Tehnică şi de Prospecţie, cu specialişti în materie de armament sofisticat ultraperformant, de ultimă generaţie); GC (Grupul Cynofil, specializat în educaţia animalelor şi comportamentul lor, format din 8 dresori de câini, 3 câini de atac şi 8 câini specializaţi în detectarea explozivilor); GL (Grupul Logistic); GGCN (Grupul de Gestionare a Crizelor şi de Negociere, format din 3 poliţişti criminologi şi un psiholog); GA (Grupul de Armament); GT (Standul de Tragere). Armamentul din dotarea RAID este format din: revolver MR73; pistoale semiautomate: Glock 17, Glock 18, Glock 19, Glock 26; pistoale mitrarliere: Heckler & Koch MP5, Heckler & Koch MP5K, FN P90; puşti de asalt: Heckler & Koch 53, Heckler & Koch G36, SIG-551, HK G3, FN SCAR-L, Heckler & Koch HK416; mitraliere lejere Rheinmetall MG3; puşti cu aer comprimat: Beretta M3P, Remington M870 Police, Benelli M3 Super 90, Franchi SPAS 12, Franchi SPAS 15, Molot Vepr-12, Kel-Tec KSG;Beretta F-92; Heckler & Koch MP-5k; Heckler & Koch 53; SIG 553 SOW; FN-90 – VIP protection; Bennelli Super 90 M3; Moloţ Vepr 12; Franchi SPAS 15; puşti de precizie: FN Minimi, PGM Ultima Ratio, 308 Winchester; puşti de precizie cu rază mare de acţiune PGM Hécâte ÎI 50 BMG; Heckler & Koch PSG-1; FN Minimi; Heckler & Koch MG3; Heckler & Koch HK417, FN SCAR-H, Heckler & Koch PSG-1, PGM Ultima Ratio, PGM Hécate II; Blaser R93 Tactical; armes neletale: Taser X26, LBD Brugger & Thomet 40×46, Flash Ball; grenade (ofensive, defensive, fumigene, grenade de mâna, în particular, grenade M67, M84 stun grenade) şi explozivi. Veehicule utilizate de către RAID sunt: Chevrolet Suburban Haras, Citroën C8, Ford Galaxy, Ford Transit, PVP Panhard (mic vehicul protejat), Titus (blindat), Nissan Navara, Renault Espace 4, Renault Master, Toyota Land Cruiser,  Volkswagen Sharan, Volkswagen Multivan. RAID s-a remarcat într-o serie de misiuni deosebit de dificile şi complexe care i-au adus celebritatea. Acestea încep cu intervenţia (cu mai puţin de 2 luni după crearea ei) la eliberarea ostaticilor (reţinuţi timp de peste 34 de ore) în Palatul de Justiţie din Nantes. Pe 19 decembrie 1985 (în jurul orei 10h50) Juriul Popular al Departamentului Loire-Atlanrique (Curte cu Juraţi compusă din: 3 magistraţi şi 6 cetăţeni aleşi de pe listele electorale, prezidat de către Dominique Bailhache, avadu-l ca Avocat general al acuzării pe Substitutul de Procuror Philippe Varin) împreună cu 15 studenţi (în total 29 de persoane, printre care şi 3 jurnalişti şi 2 poliţişti), care asistau la procesul lui lui George Courtois (n.1947, autor de hold-upuri de „mărunte”) pentru un jaf comis într-o bancă la Sucé-sur-Erdre (regiunea urbană Nantes) şi ai complicilor săi Patrick Thiolet (n.1958, condamnat pentru prima dată la vârstă de 17 ani pentru furturi din supermarketuri), Yannick Brevet (31 de ani) şi Chrystelle Ménard (28 de ani), pentru asociere de răufăcători şi trafic de obiecte furate, sunt luaţi ostateci de către un prieten intim şi fidel al lui Curtois (de peste 2 ani şi jumătate) Abdel Karim Khalki (n.1950 la Fez, marocan, stabilit în Franţa în 1974 ca muncitor sezonier în construcţii metalice), condamnat pe 19 octombrie 1983 (atunci încă fără cazier judiciar), la 5 ani de închisoare (pentru un hold-up, comis în cursul lunii mai 1982 cu un pistolet de alarmă pentru a-şi aproviziona contul în bancă, descoperit cu 5.000Ffr/cca 1.250€, liberat condiţionat cu cca 20 de zile mai devreme) care declarându-se musulman integrist apropiat mişcării palestiniene a lui Abou Nidal, solicită eliberarea lui Curtois şi Thiolet, pe care îi şi înarmează cu un.357 Magnum, după ce face irupţie în Palatul de Justiţie (înarmat cu o puşcă cu cartuşe de calibrul 8 produse de către Winchester Repeating Arms Company şi cu 6 grnade în vesta sa, un lanţ cu o lungime de 1 m cu lacăte şi mai multe perechi de cătuşe, cu 1 cartuş de ţigări Gitanes şi 1 post mic de radio portabil). După o noapte albă de negocieri dintre RAID si cei 3 răufăcători, o parte din ostatici sunt eliberaţi, dar în dimineaţa zilei de 20 decembrie, încă 14 persoane vor fi sechestrate şi negocierile eşuează. Cei 3 voiau un mijloc de transport la bordul căruia să ajungă, neurmăriţi, în siguranţă, laAeroportul Nantes – Château Bougon pentru a pleca către o destinaţie neidentificată (Liban, Maroc, etc.), ceea ce vor şi obţine (un Renault Espace) la 15h15, când înconjuraţi de ostatici (legaţi la mâna) dar şi de ei vor pleca la aeroport unde se vor gara la capătul pistei, după ce acesta este evacuat de către PAF (Plolitia Aerului şi Frontierelor) [16]. Epuizaţi, (niciunul dintre ei nefiind criminal „profesionist”) şi conştienţi de faptul că RAID  „n-o să-i lase în viaţă”, la ora 20h30, cei 3 vor depune armele şi se vor preda acesteia. Pentru această luare de ostatici şi hold-upurile precedente (nepedepsite), pe 28 februarie 1988, Courtois şi Khalki vor fi condamnaţi la 20 de ani de recluziune criminală, iar Thiolet la 14 ani de recluziune criminală. Curtois, a fost eliberat contionat sub control judiciar de la Maison Centrale (Închisoarea de Maximă Siguranţă) Saint Maur pe 9 octombrie 1997. Timp de 1 ani, respectă regulile liberării condiţionate, după care îşi reia activitatea sa infracţională, comiţând o altă serie de 7 jafuri, find condamnat şi reincarcerat din nou între 2002-2014. În 2015, publică cartea sa (incepta cu mulţi ani în urmă, în închisoare) „Aux marches du palais, mémoires d’un preneur d’otages” (Le Nouvel Attila). Din contră, Khalki, în primăvara anului 1999 era încă în închisoare la Maison Centrale Arles (unde pe 15 martie declanşează şi o greva a foamei). Cca 300 de semnături au fost adunate în favoarea liberării sale condiţionate, fiind scrisă în sprijinul acestuia şi o carte (gen broşură) de către Georges Courtois şi alţi prieteni ai lui Kazrim Khalki („Karim Khalki, n° d’écrou 584 K”, Editura l’Insomniaque, 1999). Acesta ar fi vrut să fie eliberat şi expulzat în Maroc pentru „a-l prinde” încă în viaţă pe tatăl sau grav bolnav, ceea ce se va şi întâmpla, dar numai în 2000. Acolo se va căsători şi îşi va intemeia o familie. În plus, intertine şi astăzi o strânsă legătură cu Curtois (via Internet). În ceea ce îl priveşte pe cele de-al 3-lea „muschetar” Patrick Thiolet, acesta este liberat condiţionat în 1993, însă va fi condamnat din nou (tot) la 14 ani de recluziune criminală în noaptea de 4-5 iunie 1997, pentru un jaf armat la banca Crédit Mutuel din Montagne (regiunea urbană Nantes) comis pe 31 mai 1994 (în timpul libertăţii condiţionate sub control judiciar) împreună cu Franck Parois (30 de ani), condamnat şi acesta la 9 ani de detenţie criminală, ,in acelaşi dosar, pentru complicitate. În final el va fi eliberat din nou în 2006, dar numai după efectuarea integrală a pedepsei. Intervenţia RAID este capitală şi  în anihilarea pe 14 ianuarie 1986 pe strada Doctor Blanche a bandei „Deghgizatilor” (Le gang des postiches, activă între 1981-1986 la Paris), unde această a şi început activitatea criminală (jaful armat) la Banca Crédit Lyonnais, pe 29 septembrie 1981 şi arestarea „rămăşiţelor” acesteia (principalii şefi), pe 13 decembrie 1986 (Jean-Claude Myszka, André Bellaïche, Patrick Geay et Gian Luigi Esposito) într-o vilă pe strade des Pins n°28 la Yerres (regiunea urbană pariziană, Departamentul Essonne) şi recuperarea a cca 300.000Ffr (45.000€-cca 250.000€PPA/pe putere de cumpărare, 5.000 piese de aur, câteva kg de bijuterii şi pietre preţioase. [Vezi pentru detalii articolul autorului “Deghizatii” lui Mitterrand si victimele lor!]. În 1987, RAID intervine în anihilarea organizaţiei teroriste de extremă stânga, anarho-comunist şi antifranchist „Action Directe” (activă între 1979-1987/”anii de plumb”, responsabilă de 65 de atentate), prin arestarea (spectaculoasă) pe 21 februarie la Vitry aux Loges (regiunea urbană Orléans, Departamentul Loiret) ai celor 4 leaderi a acesteia: Jean-Marc Rouillan, Georges Cipriani, Nathalie Ménigon şi Jöelle Aubron. [Vezi pentru detalii articolul autorului: Action Directe (Thomas CSINTA)]. Intervenţia pe 31 august 1989 la Ris Orangis (regiunea pariziană, Departamentul Essonne) pentru neutralizarea lui Gérard Marilier (46 de ani), un agent de securitate depresiv, paranoiac (în concediu de boală de 4 ani) baricadat în casă la el (înarmat cu 5 puşti de asalt Mauser /cu cartuşe de calibru 7,62) în care 2 poliţişti vor fi ucişi (Inspectorul şef Christian Caron/40 de ani şi Sub-brigadierul Fernand Seither/31 de ani, primele victime ale RAID) şi unul rănit grav (Agentul de ordine publică Thierry Azzouzi).  Urmează, neutralizarea la Neuilly sur Seine (Métropole du Grand Paris) pe 13 mai 1993 al lui Erick Schmitt (un întreprinzător şomer, depresiv) în dosarul „Human Bomb”, care înarmat cu un pistol de alarmă şi „blindat” cu exploziv, va lua ostatec o clasă cu 21 de copii, împreună cu învăţătoarea lor Laurence Dreyfus la şcoala primară n°8 al grupului şcolarCommand Charcot. După aproape 2 zile de negocieri eşuate, pe 15 mai, în jurul orei 07h25, acesta este ucis de către RAID. [Vezi pentru detalii articolul autorului:  “Human Bomb” et Erick Schmitt !]. RAID continuă misiunile sale cu o aacţiune de anvergură pe 29 martie 1996 contra unor membri GIA (Grup Islamist Armat, algerian) la Roubaix, după tentativa avortată (eşuată) din ziua de 28 martie cu o maşină-capcană la Lille a unor islamişti terorişti. Pe strada Henri-Carrette n°59, în timpul asaltului casa explodează, din care vor fi extrase 4 corpuri carbonizate (a 2 maricani, a unui algerian şi a unui  tunisian). Este remarcabilă intervenţia RAID şi  în arestarea fugitivului Yvan Colonna lângă Olmeto pe 4 iulie 2003, inculpat pentru asasinarea Prefectului Claude Erignac pe 6 februarie 1998 la Ajaccio. [Vezi pentru detalii articolul autorului: Affaire Erignac], respectiv,  în arestarea unor membri-leaderi ai organizaţiei teroriste ETA (din Ţară Başca) în 2009, respectiv, în 2010 [ Vezi pentru detalii articolul autorului: ETA in fata TAE!]. Pe 20 noiembrie 2009, RAID intervine şi în arestarea lui Jean-Pierre Treiber („omul pădurilor” considerat suspect în asasinarea lui Katia Lherbier Géeraldine Giraud (fata celebrului actor francez Roland Giraud). Înainte să fie judecat, acesta se sinucide în Închisoarea (Maison d’Arrêt) Fleury Mérogis (regiunea urbană pariziană), pe 20 februarie 2010. [Vezi pentru detalii articolul autorului: In umbra vietii (Partea IV) Evadari spectaculoase datorita neglijentei sau laxismului personalului penitenciar, respectiv, al autoritatilor politienesti sau judiciare.]. Tot RAID este cea care intervine în anihilarea (execuţia) lui Mohammed Merah la Toulouse, pe 22 martie 2012, suspectat de uciderea a 7 persoane pe 11, 15 şi 19 martie, ca de altfel şi pe 9 ianuarie 2015, pentru anihilarea (execuţia) fraţilor Saïd şi Chérif Kouachi (la Dammartin-en-Goële, regiunea urbană pariziană), care au comis atacul terorist (masacrul/12 morţi) la săptămânalul satiric „Charlie Hebdo la Paris. Alături de GIGN şi BRI [11] (Brigada de Căutare şi Intervenţie/”Brigada Antigang” –unitate de anchetă şi intervenţie a Poliţiei Judiciare, fondată în 1964, condus în prezent de către Christophe Molmy), o unitate RAID va interveni pe 9 ianuarie şi la eliberarea ostaticilor de la magazinul evreiesc Hyper Cacher de la Porte de Vincennes (Paris) şi anihilarea (execuţia) teroristului islamist Amedy Coulibaly care va execută 4 persoane, după ce pe 8 ianuarie va execută la Montrouge (regiunea urbană pariziană), pe poliţistă municipală stagiară Clarissa Jean-Philippe. RAID participă, alături de BRI, la neutralizarea grupului de terorişti islamişti care au comis atacurile teroriste de la Paris pe 13 noiembrie 2015, în care 130 de persoane şi-au pierdut viaţa (90-la Teatrul de spectacole Bataclan; 19-la berăria La Belle Équipe; 15- la cafeneaua Le Carillon et Le Petit Cambodge, respectiv, 5- la Casa Nostra et Café Bonne Bière şi 1- la Stade de France), iar 413 au fost rănite (dintre care 99 grav). [Vezi pentru detalii articolul autorului:  Charlie Hebdo, mon amour! (Thomas CSINTA)]. Ca urmare, tot aceste unităţi vor interveni şi la anihilarea lui Abdelhamid Abaaoud (n.1987, terorist jihadist belgian de origine marocană), pe 18 noiembrie 2015, care ar fi fost suspectat de planificarea atacurilor teroriste de la Paris pe 13 niembrie. Acesta este ucis în compania luiChakib Akrouh (n.1990, terorist jihadist belgian de origine marocană), complicele lui, în timpul asediului clădirii (pe strada Corbillon din Saint Denis/Métropole du Grand Paris), unde cei 2 se ascundeau cu ajutorul unei femei (Hasna Aït Boulahcen). Ancheta ar fi revelat faptul că în timpul asaltului, Chakib Akrouh ar fi explodat centura sa cu explozibil ceea ce ar fi provocat carnagiul în care cei 2 şi-au pierdut viaţa. Conform Procurorului Republicii de Paris François Molins, însărcinat cu ancheta Abaaoud şi Akrouh, ar fi planificat un atac terorist de tip kamikaze între 18-19 noiembrie 2015 în cartierul de afaceri parizian La Défense (creat în 1960, cel mai mare centru de afaceri european: cca 1,6km2; 3,5Mil m2 de birouri/45 Mil m2 Grand Paris; cca 3.000 de întreprinderi, dintre care între 15-25 pe primele locuri pe plan mondial şi între 25-50 primele pe plan naţional; cca 200.000 de salariaţi, dintre care cca 60% cadre, iar 85% utilizează infrastructura vastă si complex şi al transportului urban local; 250.000m2 de spaţii comerciale; cca 2 Mil de turişti „de afaceri” anual; 2.650 de camere de hotel; 60 de sculpturi de artă contemporană; 11 ha de spaţiu verde şi 31 ha de spaţiu pietonal; 20 de bazine de înot; 50 de terase şi restaurante „cu pretenţii”; cca 25.000 de locuitori repartizaţi în 71 de blocuri-turn în cca 1 Mil m2 de locuinţe; cca 50.000 de studenţi; 17Km de canalizare; 10km de salubritate; 10 km de galerii tehnice; 10 km de irigaţie automată; 14.000 stâlpi de iluminat publice; etc.). În sfârşit, RAID întreprinde o ultimă intervenţie de mare anvergură pentru neutralizarea (execuţia) pe 13 iunie 2016 la Magnanville (regiunea urbană pariziană) al teroristului islamist Larossi Abballa, asasinul lui Jean-Baptiste Salvaing (poliţist) şi Jessica Schneider (agent administrativ în cadrul Poliţiei Natinoale). [Vezi pentru detalii articolul autorului: Criza de identitate a Politiei Nationale Franceze! Asasinarea functionarilor de politie de la Magnanville.]. Menţionez aici şi faptul că intervenţiile spectaculoase ale RAID (în cei 32 de ani existenţă) au dat însă naştere şi la o serie de polemici în ceea ce priveşte „imparţialitatea” acesteia, precum şi „corectitudinea” cu care ea execută misiunile în care este implicată.

[11] BRI (Brigazile de Cercetare./Cautare si Interventie) sunt unitati de ancheta si de interventie (de eliata) ale DCPJ (Politia Judiciara), apartinând PN(Politia Notionala) create în 1964, aflate din 2013  sub directia lui Christophe Molmy (Commissaire Divisionaire). În afara deBRI–PP (Brigada Antigang a Prefecturii de Politie Paris, cea mai veche unitate de interventie) care depinde direct de DRPJ (Directia Regionala a Politiei Juficiatr), restul unitatilor BRI depind de OCLCO (Oficiul Central de Lupta Contra Crimei Organizate, fostul OCRB – Oficiul Central de Reprimare al Banditismului, creat prin Decretul n° 73-952 din 11 octombrie 1973 în cadrul Ministerului de Interne si dizolvat prin Decretul n° 2006-518 din 6 mai 2006 pentru a fi înlocuit cu OCLCO). Puse la dispozitia  DRPJ (Diretia regionala a Politiei Judiciare) sau DIPJ (Directia Interregionala a Politiei Judiciare), respectiv, ale SRPJ (Serviciul Regional al Politiei Judiciare) ele colaboreaza atât cu GIR (Grupurile de Interventie Regionala pentru prevenirea si combaterea crimei organizate) cât si serviciile de securitate publica sau cu cele ale politiilor straine. În situatii de criza, BRI colaboreaza cu BAC(Brigada Anticomando – o unitate de interventie temporara a Prefecturii de Politie Paris pentru gestionarea crizelor) si formeaza unitatea de ubterventie  BRI – BAC. BRI a Politiei Nationale, nu trebuie confundat cu BRI (Brigada de Interventie Rapida a GN– Jandarmeria  Nationala, creata în 1963) care cu cele 55 de unitati ale sale a fost activa între 1967 – 2015, în special de-a lungului retelei tutiere nationale, cu scopul de a lupta contra insecuritatii rutiere. Acestea au fost integrate în Plutoanele Autostrazilor sau cele Motorizate ca ERI (Echipe Rapide de Interventie).BRI – BAC, RAID si GIPN (Grupul de Interventie de elita al Politiei Nationale, echivalentul RAID, creat pe 27 octombrie 1972 si implantat în Colectivitatile locale teritoriale franceze (Departamente – Regiuni Outre Mer), reprezinta, în egala masura, FIPN (Fortele de Interventie ale Politiei Nationale). BRI intervin, ca regula generala, în interpelarea grupurilor de raufacatori care participa la actele de mare banditism (jafuri armate, kidnapping – rapire si sechestrare de persoane) dar ele asista, în special, unitatile de interventire de elita ale DCPJ siPN (BRI-BAC, RAID, etc.). Începând din 2015, dupa atacurile teroriste din Franta (de la Charlie Hebdo, Montrouge  si Hyper Cacher Center/7-9 ianuarie 2015), BRI au dobândit competenta si în materie de interventie antiterorista. BRI, care dispun de mijloace materiale (armament, echipamente de supraveghere, de lupta, etc., de ultima generatie) si umane (ca regula generala, lucreaza cu personal civil si nu în uniforma cu cagule ca politistii de la RAID sau GIPN) are urmatoarele subdiviziuni (ca regula generala, în metropole sau în orase importante): BRI-PP Paris (DRPJ Paris)BRI Versailles (DRPJ Versailles),  BRI Lyon (DIPJ Lyon)BRI Marsilia (DIPJ Marsilia), BRI Lille (DIPJ Lille), BRI Bordeaux (DIPJ Bordeaux cu BRI la Bayonne),  BRI Toulouse (DIPJ Bordeaux – SRPJ Toulouse), BRI Strasbourg (DIPJ Strasbourg), BRI Nisa (DIPJ Marseille –PJ Nisa), BRI Nantes (DIPJ Rennes –PJ Nantes),BRI Rouen (DIPJ Rennes – SRPJ Rouen), BRI Montpellier (DIPJ Marseille – SRPJ Montpellier), BRI Orléans (DIPJ Orléans), BRI Ajaccio – Bastia (DRPJ Ajaccio). Altele BRI sunt în curs de creere, în special în regiunile urbane cu infractionalitate ridicata: BRI Dijon(DIPJ Dijon), BRI Rennes (DIPJ Rennes), BRI  Metz (DIPJ Strasbourg – SRPJ Metz), BRI Dreux (DIPJ Orléans – PJ Dreux), BRI  Creil (DIPJ Lille – PJ Creil). Printre interventiile remarcabile ale BRI putem mentiona: eliberarea în 1977 al bancherului parizian Bernard Mallet în Bois (Padurea) Boulogne, sechestrat într-un pavilion (constructie individuala cu un nteren în jurul ei) din Plessis-Robinson; eliberarea a 51 de ostatici sechestrati în localurile Consulatului Turc de la Paris (cei 4 rapitori se vor preda politistilor de la BRI dupa 15 ore de negociere); interpelarea în 2004 a 4 persoane (echipate cu explozibil, arme de foc, etc.) suspectate ca ar fi dinamitat sediile France Télécom si EDF la  Melun (regiunea urbana pariziana); interventia în anihilarea teroristilor islamisti care au comis atacurile teroriste între 7-9 ianuarie 2015 (fratii Saïd si Chérif Kouachi, respectiv, Amedy Coulibaly), se se vedea pentru detalii articolul autorului“Allah(o)u Akbar” (اللهأكبر). Partea II. Investigatii aprofundate privind atacurile teroriste de…); interventia pentru anihilarea teroristilor islamisti care au comis atacurile teroriste pe 13 noiembrie 2015 la Paris, respectiv, dupa atentatul terorist de la Biserica Saint Etienne du Rouvray (regiunea urbana Rouen) pe 26 iulie 2016, în care Parintele Jacques Hamel este ucis; (a se vedea pentru detalii si articolele autorului:  Atacurile teroriste esuate de la Villejuif [Metropole de Grand Paris] si Criza de identitate a Politiei Nationale Franceze! Asasinarea functionarilor de politie de la…); interpelarea pe 9 august 2017 a presupusului  autor (Hamou Benlatrèche) al atacului terorist (cu un vehicul – capcana BMV Seria 2 Active Tourer/F45, 2014-) comis contra militarilor apartinând celei de al 35-lea Regiment de Infanterie din Belfort, la Levallois Perret (pe autostrada A16, în zona localitatii Leulinghen-Bernes), în care 6 militari sunt raniti (dintre care 3 grav), un politist si atacatorul.