DISTRIBUIȚI

TC (Thomas CSINTA): Buna Marcus!

MS (Marcus SIMONESCU): Buna seara, Domnule Profesor. Scuze, am dormit putin, peste o ora merg la lucru (munca).

TC: În rest, ça va (esti ok)?

MS: Da, foarte bine, multumesc. Mi-a spus mama ca ma veti contacta. Urmaresc cu pasiune activitatea dv de investigatii jurnalistice si sunt convins ca ma veti întelege, ca îmi veti acorda circumnstantele atenuante, cel putin, cele pe care mi le-a acordat si Justitia japoneza. Multumesc deasemenea si mamei mele, care, imediat dupa arestarea mea v-a contactat pentru a va consulta, în special, în legatura cu posibilitatea transferului meu într-un penitenciar din România, unde sa pot executa pedeapsa (mea cu închisoare) la care am fost condamnat în Japonia. Stiu ca ati intervenit cu succes într-o serie de dosare infractionale de mare anvergura (de natura criminala) în care au fost implicati, printre francezi si multi români. În ceea ce ma priveste, eu sunt dornic sa va fac dezvaluiri fara niciun fel de tabu, „cu capul descoperit”, utilizând identitatea mea reala, pentru a-i face, în special, pe cei tineri visatori, dornici de aventura si de a face rost de bani multi, rapid, cu usurinta, ca n-ar fi deloc indicat sa „calce pe urmele mele pacatoase”.

TC: În ce an ai fost arestat în Japonia, Marcus?

MS: Am fost arestat (interpelat) în ziua de 20 iunie 2010 pe Aeroportul International Narita si transferat la o sectie de politie din Narashino (unde am stat o luna (între 20 iunie si 20 iulie). Aveam pe atunci 24 de ani si intentia mea era de a introduce (fraudulos) pe teritoriul nipon 4kg de metamfetamină. Din 21 iulie 2010, pâna în martie 2011 am fost încarcerat (în detentie provizorie) în Chiba (timp de cca 9 luni). Din martie 2011 (dupa condamnarea mea) si pâna pe 28 august 2015 am fost încarcerat la Fuchu Prison. Procedura de transfer a durat cca 5 ani.

Nota Autorului

Mentionez aici faptul ca Aeroportul International din Narita (la cca 60km est de Tokyo) si cel de Haneda (la cca 30km sud-vest de Tokyo) sunt cele 2 mari aeroporturi ale magalopolului Tokyo–Yokohama/Greater Tokyo Area (cca 38 milioane de locuitori, pe cca 8.000km2) situat în cadrul Prefecturii Chiba din Regiunea Kantō–fondata pe 15 iunie 1873 prin fuziunea prefecturilor Kisarazu si Inba, aflata pe insula Honshū–principala si cea mai mare a Japoniei–cunoscut de catre occidentali sub numele de Hondo, cu o suprafata de cca 230.000km2 si o poulatie de cca 90Mil locuitori–ceva mai mare ca a Germaniei, pe teritoriul careia se afla si cele mai mari metropole japoneze, alaturi de Tokyo: Osaka, Kyoto, Hiroshima, Yokohama, Nara si Nagoya). În ceea ce priveste metamfetamina (meth, crank, speed, ice, crystal, glass, tweak, poor man’s cocaine, yaba sau snot) este un drog psihostimulent de 3 ori mai puternic decât cocaina (cu o actiune între 12h00–24h00), administrabil atât prin injectie, cât si prin înghitire, inhalare sau prin fumat, care cauzează stări de euforie și excitație, dar si o dependenta care ulterior necesita doze din ce în ce mai mari, în principiu, pentru eficacitate, prin administrare intravenoasa, afectând neurochimic mecanismele responsabile pentru reglarea bătăilor inimii, a temperaturii corpului, a presiunii sângelui, a poftei de mâncare, a simțurilor, etc., putând însa spori concentrarea și energia fizica, cu scaderea apetitului, iar în timp poate provoca si leziuni cerebrale. A se vedea pentru detalii Metamfetamina).

TC: Stiu, este si motivul pentru care mama ta m-a contactat dupa inculparea ta. Este vorba de Conventia de transfer a detinutilor condamnati în strainatate (si tranferul acestora în tara lor de orgine – unde urmeaza sa-si execute pedeapsa în conditii similare cu cele din tara în care au fost condamnati). Elaborata în Franta, la Strasbourg (pe 21 martie 1983), ea a fost semnata de catre România pe 30 iunie 1995 (ratificata pe 23 august 1996 si intrata în vigoare pe 1 decembrie 1996. Pentru prima data m-am confruntat cu aceasta problema în cazul tinerei franceze Florence Cassez, acuzata în Mexic de kidnapping (rapire si sechestrare de persoane) si condamnata la 60 de ani recluziune criminala ca membra a unei grupari infractionale „Los Zodicao” (A se vedea pentru detalii si articolul autorului: “Esta libre, pero no es inocente”!). Din fericire pentru Florence Casez, „negocierile” au durat mult mai putin (în raport cu pedeapsa la care a fost condamnata), mai ales datorita unor importante presiuni politico-economice din partea Republicii Franceze (aflata atunci sub presedintia lui Nicolas Sarkozy/2007–2012). Mentionez aici si faptul ca actul Conventiei desi a fost semnat de catre Franta pe 27 aprilie 1983 (ratificat pe 11 februarie 1985 si intrat în vigoare pe 1 iulie 1985), iar protocolului aditional al Conventiei (din 18 decembrie 1997), pe 10 februarie 1998 (ratificat pe 10 ianuarie 2006, intrat în vigoare pe 10 ianuarie 2006), iar de catre SUM (Statele Unite Mexicane) pe 23 iulie 2007 (intrat în vigoare din 1 noiembrie 2007), aceasta tara din urma nu a semnat niciodata protocolul aditional, care i-ar fi permis transferul lui Florence Casez în Franta. Oricum, având însa în vedere ca în Franta pedeapsa maxima în executare este de 30 ani de recluziune criminala (cu o perioada de siguranta maxima de 2/3 din pedeapsa), Florennce Cassez nici nu avea cum sa-si execute pedeapsa „acasa” (în aceleasi conditii ca în Mexic), nici macar în urma Apelui la sentinta (din 3 martie 2009), prin care sanctiunea penala de 96 de ani de recluziune criminala (pronuntata în Prima instanta pe 27 aprilie v2008) i-a fost redusa la „numai” 60 de ani. Totusi, Florence Cassz a petrecut peste 7 ani în inchisoare, pâna la punerea ei în libertate. Arestata pe 8 decembrie 2005, liberarea ei este ordonata de catre Curtea Suprema de Justitie a Mexicului pe 23 ianuarie 2013, ca urmare a interventiei diplomatiei franceze în Mexic.

TC: Care a fost capul de acuzare care te-a încriminat, Marcus?

MS: Trafic international de stupefiante. Am fost juecat si condamnat pe 10 februarie 2011 de catre un Tirbunal din Chiba (Prefectura, provinciei cu acelasi nume), de catre un complet de judecata compus din 3 magistrati (judecatori) si cred ca din 4 jurati (nu-mi aduc foarte bine aminte), la 8 ani de detentie criminala. În plus, am avut de platit si o amenda de 3Mil ¥ (JPY) – cca 23.000€, pe care daca nu o plateam, pedeapsa cu închisoarea era majorata cu 10 luni. Ceea ce, de altfel, s-a si înâmplat, pentru ca eu nu aveam posibilitatea financiara de a plati aceasta amenda. Cu alte cuvinte, pedeapsa totala la care am fost condamna, în final, a fost de 8 ani si 10 luni.

TC: Se pare ca sistemul judiciar japonez are ceva în comun (spre deosebire de sistemul anglo-saxon) cu Juriul Popular din Franta (Curtea cu Jurati), care judeca infractiuni criminale (viol, kidnapping, trafic de stupefiante de mare risc, crime de sânge cu sau fara premeditare, asasinate, atacuri teroriste, acte de spionaj, tradare nationala, etc.). Ea este compusa din 9 jurati în Prima instanta (3 magistrati si 6 cetateni alesi de pe listele electorale) si 12 jurati (3 magistrati si 9 cetateni alesi de pe listele electorale) în Apel. (A se vedea pentru detalii si articolele autorului: Condamnat la inchisoare pe viata în Jurisdictia franceza (Thomas CSINTA-Revista Politia Capitalei); Condamnat la inchisoare pe viata! – Necenzurat).

TC: În sfarsit, cum te-ai descurcat „în umbra vietii”, în mediul carceral japonez? Cum s-au purtat gardienii cu tine?

MS: La început am vorbit în engleza (cu ei) apoi am învatat japoneza. Unii dintre gardieni erau toleranti, întelegatori si chiar am întamplari (evenimente) frumoase (placute) care pot evidentia acest lucru, altii nu prea au fost. La fel ca si in Romania.

TC: Cum a „functionat” mecanismul de transfer în România?

MS: Pe 28 august 2015 am fost transferat în România (dupa cca 5 ani de detentie) în Penitenciarul Rahova, de unde începând cu luna februarie 2016 am fost mutat la cel din Miercurea Ciuc, pentru ca pe 20 iunie 2016 sa fiu pus în libertate. Adica, exact dupa 6 ani de la arestarea mea pe Aeroportul International Narita (pe 20 iunie 2010). Din pacate transferul a durat mai mult decât trebuia, datorita mai multor erori comise de catre autoritatile românesti.

TC: În ceea ce priveste transferul tau, nu contest faptul ca autoritatile române ar fi comis greseli în „manipularea” dosarului, dar tinând cont de mentalitatea celor care se afla la conducerea Administratiei Penitenciare nipone („cu priviri de hiena”), n-ar fi exclus ca aceasta sa fi tergiversat si ea, voit, cât a fost posibil, revenirea ta în tara. Pe de o parte, pentru ca aceasta considera ca încarcerarea (sau privarea de libertate) este un mijloc de lupta adevat si eficace contra recidivei, iar pe de alta parte, pentru ca, prin intermediul conventiei au fost pusi la curent cu faptul ca, dupa efectuarea a 2/3 din pedeapsa (conform legislatiei românesti), daca ai mai putin de 60 de ani (si 1/3 din pedeapsa daca depasesti aceasta vârsta), în România, esti conditionabil (adica, liberabil conditionat). Ceea ce nu „functioneaza” în Japonia. De altfel, tu ai efectuat exact 6 ani de închisoare, dintre cei 8 ani si 10 luni pe catre trebuia sa efectuezi în Japonia (care putea fi diminuati, eventual, în functie de „gradele” pe care le-ai obtinut în mediul carceral).

TC: În sfârsit, ce parere ai Marcus de pedeapsa la care ai fost condamnat ? Era aceasta exagerata sau corecta în raport cu sanctiunile penale pronuntate de catre justitia nipona pentru infractiuni asemanatoare?

MS: Conform avocatului meu (L. T), am fost norocos. Modul în care m-am prezentat în fata instantei judecatoresti si circumstantele atenuante care mi-au fost acordate, cred ca au fost de bun augur! Se pare ca pedeapsa pe care am primit-o, a fost cea mai mica pronuntata în acea perioada. Era cineva pe acolo, un alt traficant (Y.L), care pentru 750g de „meth” a fost condamnat la 12 ani de recluziune criminala.

TC: Cu certitudine, cred ca avocatul tau a avut dreptate. Pentru ca în Asia este foarte periculos sa „umbli” cu droguri si „te paste”, la fiecare pas, pedeapsa capitala. Eu cred ca magistratii au tinut cont, în primul rând, de „sinceritatea” si „naivitatea” ta, de faptul ca erai, un debutant si nu un „profesionist”, care coroborate cu informatiile primite din România despre trecutul tau (copilarie „dificila” într-o familie adoptiva, fara cazier judiciar, etc.), au constituit un „spatiu complet” de circumstante atenuante. Mentionez aici faptul ca pe 14 noiembrie 2012, Parlamentul din Singapore a adoptat o serie de amendamente privind abolirea (obligatorie) a pedepsei cu moartea în cazul traficului de stupefiante si al crimelor de sânge (în anumite circumstante), ceea ce ar fi permis revizuirea procesului în cazul a 9 persoane dintre cele 23 care ar astepta în Culoarul mortii (si comutarea pedepsei lor la închisoarea pe viata). La adoptarea unor asemenea masuri ar lucra si Legislativul din Malaezia, ceea ce ar permite comutarea pedepsei cu moartea a lui Ionut–Alexandru Gologan, la închisoarea pe viata, iar ulterior, dupa un numar de ani petrecuti în detentie, (e)liberarea acestuia si expulzarea lui (obligatorie) în Romania. Probabil stii foarte bine ca pentru cca 1,5kg de „meth”, acesta, interpelat pe Aeroportul International din Kuala Lumpur în Malaezia, a fost condamnat la moarte în 2013 (într-un context abolitionist nu tocmai favorabil, pe care l-am prezentat detaliat atât la Congresul Regional contra Pedepsei cu Moartea de la Kuala Lumpur în 2015 (a se vedea pentru detalii articolul autorului: Necenzurat – Impreuna contra Pedepsei cu Moartea (Congresul Regional de la Kuala Lumpur/Malaezia, 11-13 iunie 2015) cât si la Congresul Mondial contra Pedepsei cu Moartea de la Oslo în 2016 (a se vedea pentru detalii: Necenzurat-Impreuna contra Pedepsei cu Moartea (Congresul Mondial de la Oslo/Norvegia, 21-23 iunie 2016), în cadrul unor dezbateri deosebit de controversate cu o serie de participanti (magistrati, avocati, juristi, politologi, oameni politici, oameni de stat, oameni de stiinta, etc.), abolitionisti sau nu. În orice caz, în Malaezia, procesul abolitionist este frânat si de catre o serie de parametri sociali si rasiali de care regatul este ferm atasat. Conform art. 3.§1 al Constitutiei Regatului Malaeziei (federatie de 13 state, dintre care 11 în Malezia Occidentala/Peninsulara si 2 în Malezia Orientala/Insula Borneo cu cca 61,5% din populatie de origine musulmana/cca 1,1% din populatia musulmana a lumii si cu cca 80% suniti) „inghesuita” între Indonezia, Tailanda, Brunei si Singapore, cel putin teoretic: „Islamul (curentul sunnit cu Schools of Islamic Law-Fiqh/Ismamic Jurisprudence), este religia Federatiei, dar si alte religii (budismul, taoismul, religia traditionala chineza, crestinismul, hinduismul, etc.) ar putea fi practicate în securitate si în pace, în orice parte a Federatiei”. Realitatea este însa cu totul alta! Minoritatile nationale (cu religiile lor) sunt destul de marginalizate si contra acestora, în anumite situatii, ar exista restrictii destul de severe, mai mult sau mai putin vizibile (evidente). Antisemitismul (pe plan national) ar fi non-neglijabil nici el, iar musulmanii nu au dreptul sa-si schimbe religiile (de origine), iar apostazia este sanctionata cu fermitate, variind între pedeapsa cu închisoara si condamnarea la moarte, în functie de stat. Aceasta „realitate” este perceptibila si în sentintele judecatoresti! Exista si state (ex. Selangor în Peninsula Malaezia/Malacca, cca 4 Mil loc), în care 35 de termeni musulmani sunt „interzisi” non-musulmanilor, atât în scris cat si în oral, iar ultilizarea acestora de catre acestia se pedepseste cu o amenda penala în valoare de 3.000 Myr/Malaysian Ringgit (2.850Ron/cca 640 €). In plus, în 2013, Curtea Federala a Malaeziei a validat (în Apel) si interzicerea de catre Guvern a utilizarii cuvântului „Allah” de catre non-musulmani, ceea ce, în 2009, în Prima instanta a fost respinsa. În sfârsit, începând din 1014, Curtea Suprema, autorizeza utilizarea cuvantului „Allah” numai în bibliile scrise în „bahasa Melayu”(jawi, lb. Malaeziana), publicate în cca 30.000 de exemplare. În egala masura, Malaezia a elaborat si un set de norme pentru certificarea „produselor halal” (delivrate de JAKIM/Jabatan Kemajuan Islam Malaysia-Ministreul Dezvoltarii Islamice a Malaeziei). Mentionez aici ca în Islam, cuvântul „halal” (permis) desemneaza tot ceea ce este autorizata catre Saria/Legea Islamica (mancare – in special, carnea de origine animala, bautura, obiceiuri, mod de viata, „morala musulmana”, etc.). In contextul în care ar exista în lume (în total) cca 1,7 miliarde de musulmani, dintre care cei mai multi ar trai în Asia (cca 1 miliard, reprezentând 33% din populatia musulmana), urmata de catre Orientul Mijlociu si Africa de Nord (cca 330 de milioane – 93% din populatia musulmana), Africa Subsahariana (cca 250 de milioane – 35% din populatia musulmana), Europa (cca 45 de milioane – 6% din populatia musulmana), America (cca 5,5 milioane – 0,6% din populatia musulmana), etc. Amintesc aici si faptul ca Ionut Gologan a fost condamnat la moarte de catre Înalta Curte de Justitie din Malaezia pe 16 octombrie 2013 (pedeapsa confirmata si de catre Curtea de Apel de la Putrajaya, pe 16 februarie 2015), pentru trafic de droguri, fiind interpelat pe 26 iunie 2012, la sosirea pe Aeroportul International din Kuala Lumpur (cu o cursa din Germania), având în bagajul din cala 1,427 kg de metamfetamina (C10H15N), o infractiune considerata „deosebit de grava” (criminala), pentru care pronuntarea sentintei de condamnare la pedeapsa capitala (în Malaezia) este „automata„ si „obligatorie” (pronuntata de altfel si în alte situatii: crime de sânge, tradare de tara, viol cu circumstante agravante, etc., a se vedea pentru detalii si articolul autorului: Împreuna contra Pedepsei cu Moartea (Partea VII). Contextul abolitionist in lume in timpul celui de-al 6-lea Congres International Contra Pedepsei cu Moartea. Actul final (Oslo, Norvegia/21-23 iunie 2016). Serge Atlaoui si Ionut Gologan in the green mile!)

TC: Auzi Marcus, în alte ordine de idei, spune-mi cum ai intrat în „filiera japoneza”, a traficului de „meth”? Doar nu ti-ai tentat sansele pe cont propriu?!

MS: Prin intermediul unei peroane care „îmi era foarte apropriata la vremea aceea”.

TC: În privinta câstigului, la ce „beneficiu” te puteai astepta? Merita sa risti (în calitate de „caraus”) sa fii arestat, iar ulterior condamnat si încarcerat?

MS: Depinde, existau sanse reale de reusita! La acest „drum”, puteam câstiga între 20.000 – 25.000€! Quand même, ce n’est pas si mal! (totusi, nu este chiar asa de putin).

TC: Si odata „recrutat”, cum trebuia sa procedezi, care a fost „traseul” pe care trebuia sa-l urmezi?

MS: Am plecat din România de pe Aeroportul International din Cluj la Paris, unde am aterizat pe Complexul Aeroportuar Paris–Roissy–Charles de Gaulle (nota autorului[1]), pentru ca sa ajung de acolo în Maroc (nota autorului– pe Casablanca Mohammed V International Airport). Apoi, din Casablanca (unde am stat 3 zile) am plecat la Cotonou (n.a. – oraș situat în Golful Guineii pe țărmul Oceanului Atlantic cu cca 800.000 de locuitori, capitala administrativa si economică a statului Benin, aflat în vestul Africii – învecinând cu Togo, la vest, cu Nigeria la est, respectiv, cu Niger si Burkina Faso la nord, având capitala politica la Porto-Novo), si am luat (recuperat) drogurile de la „contactul” meu (plasate cu „grija” în captuseala laterala a gentii mele de voiaj). Dupa 5 zile m-am întors la Casablanca, de unde trebuia sa ajung cu o cursa în Japonia, la Tokyo (nota autorului–pe Aeroportul International Narita aflat în cadrul Prefecturii Chiba–regiunea metropolitana Tokyo–Yokohama/Greater Tokyo Area), dupa o scurta escala cu transfer, efectuat pe Aeroportul International de la Dubai (Emiratele Arabe Unite). „Marfa” trebuia sa o predau unui al contact de-al meu la Hotelul Sharaton din Yokohama. În aeroport, la check-in, dupa ce am prezentat biletul, o persoana a intervenit si mi-a spus sa astept putin…Peste câteva minute ea s-a întors cu un alt bilet, cu un alt loc, pe partea dreapta a culoarului, lânga fereastra. Imediat, dupa îmbarcarea în avion, lânga mine s-a sezat o femeie, însa unul dintre însotitorii de bord i-a atras atentia ca locul era ocupat, din cauza „unei încurcaturi”, motiv pentru care locul ei va fi schimbat. Nu peste mult timp, locul acesteia a fost ocupat de catre un „asiatic”, un japonez. Banuiam ca era „game over”…pentru ca a început sa-mi puna întrebari: de unde sunt, de unde vin, unde merg, cu ce scop….În scurt timp mi-am dat seama ca totul este pierdut…„Am ascultat muzica, am mâncat pe rupte si am asteptat sa ajung cât mai repede în Japonia”! Între timp, japonezul mi-a dat un formular pe care trebuia sa îl completez cu numarul locului din avion si mi-a indicat o persoana pe care trebuia sa-lcontactez, imediat, dupa aterizare (cum ajung în aeroport). La Immigration, m-am prezentat la un ghiseu unde mi s-a scanat palma si mi s-a facut o poza. Când am trecut de ghiseul de Immigration, tipul ma astepta pe partea cealalta, pentru ca sa „ma ajute cu bagajul”, zicea el. Pentru ca sa cunosc si eu ospitalitatea japonezilor… Uitându-se la mine cu „o privire de hiena”, tipul m-a însotit pâna la covorul rulant ca sa-mi recuperez bagajul, pe care dupa ce l-am indicat (identificat), acesta l-a luat si ne-am prezentat împreunacu acesta la un vames, rugându-ma sa-l golesc si sa pun continutul acestuia într-un cos. Dupa o examinare minutiasa, vamesul a pipait „latralele lungi” (si nu cele „scurte”) ale gentii si banuia imediat ca acolo sunt ascunse, foarte probabil, droguri. Astfel, trecând-o prin scanner („aparat cu raze”), care nu a reusit sa identice „obiectul strain incriminat” plasat în „lateralele ei lungi”, vamesul m-a introdus într-o încapere (din spatele politiei de frontiera) unde a fost chemat un translator pentru ca pot comunica în engleza cu cei de acolo, dar acesta cunostea foarte putin limba. Din pacate, nici nu prea conta, pentru ca eu nu aveam unde sa merg, iar cei de la vama au si venit cu un cutit si cu o patura, iar imediat dupa ce au taiat „lateralele lungii” ale gentii, pe patura au si început sa cada pungile umplute cu „cristale albe” (care semanau cu sarea granulata „de prin magazinele” românesti), despre care vamesii spunea ca reprezinta „meth” în stare pura. Am fost si eu mirat, pentru ca „nu ma pricepeam la droguri” si credeam ca „transport” iarba. Iar traficul de „iarba”, justitia nipona pedepseste mai putin sever.

TC: Eu cred ca ai fost urmarit deja de când ai plecat de pe Aeroportul din Casablanca…Probabil ca ai fost turnat de catre un „indic” sau de catre un potential concurent, care stia mai multe despre tine decât trebuia…Ori n-ai fost suficient de vigilent, ori ti s-a întins o cursa pentru sabotarea actiunii rivalului, o practica utilizata des si de catre membri organizatiei criminale „French Connexion”, activa între anii 1960-1980 [a se vedea pentru detalii si articolele autorului: Montaje financiare frauduloase. Algoritmul lui Ponzi. Incursiune în istoria marii criminalități franceze a secolului XX – Partea I (Montages financiers frauduleux. L’algorithme de Ponzi. Incursion dans l’histoire du Milieu français du 20e siècle – 1ère Partie); Montaje financiare frauduloase. Algoritmul lui Ponzi. Incursiune în istoria marii criminalități franceze a secolului XX–Partea II (Montages financiers frauduleux. L’algorithme de Ponzi. Incursion dans l’histoire du Milieu français du 20e siècle–2ème Partie); Montaje financiare frauduloase. Algoritmul lui Ponzi. Incursiune în istoria marii criminalități franceze a secolului XX–Partea III (Montages financiers frauduleux. L’algorithme de Ponzi. Incursion dans l’histoire du Milieu français du 20e siècle–3ème Partie)]. Desi japonezul cu „privirea de hiena” era, foarte probabil, la curent cu „transportul” pe care urma sa-l livrezi în Japonia la Yokohama, acesta nu a intervenit cel putin din 2 motive: pe de o parte, pentru ca în EAU, acesta nu avea competenta teritoriala si arestarea ta în aceasta tara (evident cu concursul autoritatilor politienesti din EAU) ridica probleme serioase legate extradarea ta (într-o tara care ar fi fost greu de identificat:România pentru ca aveai cetatenie româna – care te putea proteja sau Japonia, pentru ca erai în posesia unui bilet de avion catre aceasta tara în care urma sa introduci clandestin 4 kg de „meth”), iar pe de alta parte, pentru ca în Japonia (si in special în regiunea metropolitana a megalopolului Tokyo – Yokohama), competenta lui teritoriala i-ar fi permis sa afle mult mai multe despre filiera traficului de stupefiante între Benin si Japonia, via Maroc, în care erai angajat din plin).

TC: În sfârsit, dupa ce ai fost prins cu „mâta-n sac” ce a urmat?

MS: Hm! De atunci a început adevaratul calvar pentru mine. M-au dus (încatusat) la o sectie (comisariat) de politie din Narashino, unde am petrecut toata noaptea, „cazat” cu multa „ospitalitate” într-o „camaruta” (celula), fara pat si fara patura, pe o „bancuta”. Dimineata, pe 21 iunie, a venit procuratura cu translatori („a caror limba engleza” lasa mult de dorit) si au început interogatoriile lungi si obositoare. Atât avocatul (din oficiu), cât si personalul oficial (oficialitatile) de la Ambasada Româna au fost anuntati numai dupa 3 zile de la debutul interogatoriului meu, adica, dupa ce eu am facut deja „dezvaluiri (aproape) complete”. Si poate nici n-a fost rau.

TC: Cum ti s-au parut conditiile de detentie în Japonia, fata de cele din România?

MS: Mult mai bune. Doar ca nu era caldura iarna si aveam „degeraturi la degetele de la picioare si urechi”. „Imi era mereu foame pentru ca mâncarea lor chiar daca era buna, era putina si nu era deloc consistenta”. La noi în Romania (atât la Rahova cât, ulterior, si la Miercurea Ciuc) aveam caldura si magazine de unde puteam face cumparaturi, cu toate ca în Penitenciarul din Rahova „preturile erau de 3 ori mai mari decât afara”.

TC: În care dintre cele 2 închisori din regiunea metropolitana Tokyo, unde ai fost încarcerat, ti-a fost mai greu? În Chiba sau în Fuchū Prison? Din câte stiu eu, cea din Chiba este mai mica (si în principu, aici sunt încarcerati preventi, aflati în detentie provizorie) în raport cu Fuchū Prison (cea mai mare dîn Japonia – cca 2.600 de locuri si 550 de angajati, dintre care 360 în contact direct cu detinutii – si în care sunt încarcerati atât japonezi-barbati cât mai ales straini, deja condamnati – cca 2.300 de persoane, dintre care 485 sunt straini si 410 sunt cazuri patologice, 910 sunt legate de toxicomanie, iar cca 840 sunt cazuri legate de crima organizata în care este implicata mafia japoneza). Initial, acesta ar fi trebuit sa gazduiasca numai infractori recidivisti (media de condamnari pe detinut fiind de cca 5,1 condamnari – în contextul în care recordul maxim de încarcerari pentru un detinut ar fi de 40), dar ulterior vor fi încarcerati aici si detinuti „primari” condamnati la pedepse lungi de închisoare (în special cazurile cele mai grave). Cladirea ar avea ca forma o cruce (în stil american) cu celule individuale în centru (rezrvate în exclusivitate detinutilor straini) iar printre prizonieri (japonezi, încarcerati între 4-7 detinuti în celule) ar fi si foarte vârstnici (peste 80 de ani). Daca în 2000, numarul celor încarcerati având peste 65 de ani ar fi fost de cca 5,88%, în 2015, numarul acestora depasea deja ¼ din populatia carcerala. Multi dintre ei considera ca viata ar fi mai grea „afara” la vârsta lor! Înainte de 1945 aici ar fi fost încarcerati prizonieri politici, cu precadere membri importanti ai Partidului Comunist Japonez: Kyūichi Tokuda (1894–1953), Kim Chon-hae (1898–1966), Yoshio Shiga (1901–1989), etc. Cu ocazia unei vizite efectuate în 2010 la Kosuge Prison (Centrul de Detentie al Metropolei Tokyo în care au loc executiile prin spânzurare–în cele 7 camere ale sale concepute cu acest scop), am înteles ca regulile ar fi foarte stricte: desteptarea are loc la 06h45, peste ¼ de ora–micul dejun, iar la ora 08h00, fiecare detinut este locul lui de munca, pâna la 11h45 când se „consuma” masa de prânz pe „fuga”, tot timp de ¼ de ora, etc. (A se vedea pentru detalii si articolul autorului: “Padurea spanzuratilor”!). Meniurile ar fi de 3 tipuri (în functie de activitatea lucrativa despusa): A (cca 1.600Kcal) pentru cei care lucreaza în picioare, de regula în ateliere (de tâmplarie, de cazangerie, de imprimerie, de mecanica auto, etc.); B (cca 1.000 Kcal) pentru cei care lucreaza în pozitia „sezut” (în special în atelierele de croitorie, marochinarie, sala de IT, etc.) si C (cca 800Kcal) pentru cei care îsi desfasoara activitati lucrative în celula (în special, lucrari de papiterie si legatorie). Celor care nu vor (pot) consuma orez, le este distribuita pâine, însa numai „în valoarea energetica” echivalenta a acestuia. Dupa meniuri sunt autorizate cca 8-10 minute de conversatie între detinuti, dar numai în pozitia „sezut”! De fiecare data, înainte de a fi servite, meniurile sunt „gustate” de catre Director (sau de catre un reprezentant al Administratiei). Regulile sunt severe si disciplina (de tip militara) este mai presus de oirce, accentul fiind pus în exclusivitate pe prevenirea recidivei, iar religia (credinta) ocupa un loc important, ca de altfel si ectivitatile sportive organizate (cu precautie). Egoismul este interzis, ca de altfel si razbunarea. Trebuie (esti obligat) sa respecti si sa fi respectat, iar indicatiile (ordinul) gardianului nu pot fi nici discutate si nici puse la îndoiala. Acestea sunt precise si trebuie executate fara niciun fel de dicutii. În caz contrar, detinutul este supus unor scanctiuni atât psihice cât si fizice, care se vor aplica de maniera gradata pe o scara de la 1 la 10. Munca (care este remunerata doar simbolic) este obligatorie, iar detinutul trebuie sa accepte munca care i se propune, indiferent daca îi place sau nu (tâmplarie, croitorie, marochinarie, papetarie–legatorie, imprimerie, cazangerie, mecanica auto, biblioteca–sala de lectura, etc.), iar în conditiile severe de încarcerare, este de altfel si singura „evadare”. Mai multi francezi sunt încarcerati la Fuchū Prison. Toti au fost condamnati (sau sunt cercetati penal în detentie provizorie) pentru trafic de stupefiante. Se plâng (mai mult sau mai putin!), în principiu, de nerespectarea drepturilor fundamentale ale omului, pentru ca sunt considerati, nu ca oameni, dar ca niste „roboti”! Japonezii considera ca „Arbeit macht frei”, într-o versiune ceva mai moderna (decât în conceptia lui Hitler) reprezinta primul pas (si cel mai important) catre reinsertiune sociala al condamnatului. O activitate lucrativa „consistenta” poate însa reduce „sensibil” perioada de încarcerare, iar „încrederea” joaca un rol deosebit important, pe care de altfel este si construit întregul sistem carceral japonez. Detinutii sunt „gradati” (cu 4 trepte ierarhice) în functie de rezultatele lor obtinute în activitatea lucrativa si comportamentul lor, care le permite, mai devreme sau mai târziu, accesul în lumea libera (evident si în functie de pedeapsle pe care le-au de executat). În cazul nerespectarii directivelor, izolarea este obligatorie (suspendarea vizitei, frecventarea salii de lectura, blocarea corespondentei, etc.) în „hogobo” (considerate de catre Administratia Penitenciara, „celule de protectie” si nu o sanctiune), rezervat în special detinutilor violenti, cu tendinte suicidare (sinucigase), etc. În orice caz, corespondenta nu poate fi pastrata mai mult de 10 zile, cum de altfel nici alte obiecte primite din „exterior”, fie prin intermediul pachetelor, fie prin intermediul acorespondentei (care este foatre sever cenzurata). Detinutii straini, în majoritatea cazurilor, sunt condamnati (deci încarcerati) pentru infractiunile de trafic de marijuana (canabis), crime de sânge, trafic de heroina si furt. Pedeapsa cea mai severa si dificila, este „meditatia” (meditarea), în picioare, de-a lungul unei zile întregi. Din contra, cea mai putin severa, este „avertismentul verbal”, care poate pune serios pe gânduri, pe condamnat, daca tine cont de ceea ce urmeaza sa îndure în caz de recidiva. Spre deosebire de mediul carceral pe continentul american (în special, nord-american sau chiar si pe cel european) în care violenta fizica si agresivitatea sunt prezente la „cote” ridicate, în închisorile japoneze, datorita programului (de tip militar) strict si sever, detinutii n-si pot manifesta nici macar nemultumirile, dar sa mai fie si violenti, unii cu altii. Ca urmare, „securitatea” detinutului este garantata, ceea ce nu este deloc, în mediile carcerale, american si european. În sârsit, mediul carceral japonez mi s-a parut fascinant, deosebit de interesant, care desi aparent pare a fi antirecidivist, se confrunta totusi cu esecuri importante. Din contra, conditiile de detentie (si de viata) sunt mult mai bune decât în alte tari. Pentru o populatie de cca 127 milioane de locuitori, în Japonia ar fi încarcerati aproximativ acelasi numar de persoane ca si în Franta (pentru o populatie cu cca ½ din cea a Japoniei), adica cca 60.500, tot în cca 188 de centre private de libertate (ca si în Franta), dintre care cca 53.000 sunt condamnati si restul preveniti (aflati în detentie provizorie), iar rata de încarcerare pentru 100.000 de locuitori este numai de 47,5%, în timp ce rata de ocupare a parcului carceral este de cca 67% (care în Franta este de ordinul a cca 118% în medie).

MS: Mi-a fost mult mai greu în Fuchū Prison, fara niciun fel de discutii. În primul rând, pentru ca eram deja condamnat, deci nu exista nicio indoiala în privinta vinovatiei mele (ceea ce, cel putin teoretic, nu era o certitudine la Chiba), iar în al doilea rând, pentru ca asa cum dv l- ati prezentat mai sus, Penitenciarul Fuchū este un centru de detentie care te traumatizeaza deja chiar si psihic, fara sa mai adaug faptul ca nici munca fizica efectuata (nici ca volum si nici ca „intensitate”), nu se compara cu cea depusa de catre detinutii în penitenciarele noastre românesti (mult mai „lejera si relaxanta”).

TC: Ti-ar fi placut sa poti executa pedeapsa integral în România?

MS: Bineînteles, fara nicio discutie! Mai ales ca în Penitenciarul din Miercurea Ciuc eram în camera cu brasoveni, dintre care pe unii îi si cunosteam.

TC: Auzi Marcus, regreti ceea ce ai facut? Daca n-ai fi fost prins, ai fi renuntat la traficul de stupefiante prin intermediul acestei filiere „japoneze”, care de altfel, putea sa fi fost tot de origine franceza, ca si organizatia criminala French Connexion, doar „omul” tau de contact care a „sponsorizat” actiunea de la Paris (pâna unde te-ai „autosponsorizat” cu doar 70€ pentru biletul de avin) era francez (sau rezident francez, probabil de origine magrebina sau mai exact, marocana), care la rândul lui îsi procura „marfa” din Olanda (tara în care legislatia relativ la consumul de stupefiante este foarte „permisiva” si „liberala”)?

MS: Desigur, faptul ca am esuat în „meseria” de „caraus” si am fost încarcerat atâtia ani, m-a facut sa regret profund cele întâmplate si de când am devenit liber „am rupt-o definitiv nu numai cu „meseria” de „caraus”, dar, în general, cu delincventa. „M-am pensionat în domeniu, ca sa zic asa”. Nici n-as fi putut „supravietui” fara ajutorul permanent al familiei mele din România si Olanda. Din contra, daca n-as fi fost prins la primul „drum”, nu m-as fi oprit, cu siguranta. Pentru ca „meseria” era prea tentanta. As fi câstigat foarte multi bani, rapid (în foarte scurt timp) si fara mare efort. Foarte probabil ca n-as fi renuntat pâna n-as fi fost prins. Cine stie? Poate, fapatul ca am fost „scos din circuit” chiar cu ocazia primului meu „drum”, a fost o alta sansa pentru mine! O noua sansa, pentru a începe o viata onesta, normala, ceea ce mai târziu, mai mult ca sigur, n-ar fi fost posibila, iar viata mea ar fi putut deveni un adevarat calvar.

TC: Bien joué (well done), Marcus! Bine gândit! Este foarte important sa poti învata din greseli. Pentru a putea evita o eventuala recidiva. Eu cred ca esti un baiat bun. Un tânar inteligent norocos, ambitios si trebuie sa vezi partea plina a paharului. În primul rând, cred ca ai învatat ceva japoneza, mai mult sau mai putin, fortat de îmrejurari si chiar daca ai intrat în contact cu „civilizatia” nipona prin „dosul” acesteia, a face ceva regretabil, nu întodeauna înseamna si neaparat, ireparabil, cum este si în cazul tau. În al doilea rând, ai capatat ceva experienta de viata care ar trebui sa te calauzeasca in viitor. Istoria infractionalitatii cunoaste foarte multe cazuri pozitive de reinsertiune sociala. A gresi e omeneste. Oamenii se schimba, se adapteaza. Unii mai usor, altii mai greu, dar cu putina vointa poti deveni fara nicio problema un cetatean onorabil al societatii civile. Din câte sunt informat, te-ai si angajat deja si esti remunerat „corect” în raport cu asteptarile tale (cel putin pentru moment). Adica, esti multumit, ceea ce este un lucru bun (necesar si suficient). Sa stii ca sute de tineri români, naivi si debusolati, în special, cei abandonati, într-un fel sau altul, mai mult sau mai putin, de catre parintii lor („refugiati” în Occidentul „salbatic” pentru un trai presupus mai bun) sunt victime ale traficului de stupefiante pe toate continentele lumii. Unii dintre ei ti-au fost predecesori, altii, din pacate, în mod inevitabil, îti vor deveni succesori, dar „lumea lor” nu trebuie sa mai fie lumea ta! Din câte stiu, vrei sa-ti întemeiezi o familie si în concluzie, te vei casatori în luna septembrie a acestui an.

MS: Asa este. Acesta este planul meu în viitorul (cel mai) apropiat.

TC: Casa de piatra Marcus. Sa nu uiti ca în mine gasesti întotdeauna un prieten adevarat caruia te poti destainui si îi poti cere sprijinul în cazul în care vei avea nevoie.

SM: Va multumesc din suflet, Domnule Profesor si va doresc tot binele din lume.

______________

[1]Complexul Aeroportuar Paris-Roissy Charles de Gaulle (Aeroporturile/Aerogările /Terminalele 1, 2 şi 3) aflat la o altitudine de 119 m (392 ft) cu o suprafaţă de 3.200 de ha şi 400.000 de salariaţi, creat în urmă unui decret interministerial din 16 iunie 1964 (intrat în folosinţă în 1974), este un aeroport civil (cod AITA : CDG ; cod OACI : LFPG), situat la 23 de km de Paris, în localitatea Roissy en France (în regiunea pariziană) pe teritoriul departamentelor (judeţelor) limitrofe Parisului: Val-d’Oise (Roissy-en-France, Épiais-lès-Louvres), Seine-Saint-Denis (Tremblay-en-France) şi Seine-et-Marne (Mauregard, Le Mesnil-Amelot et Mitry-Mory) în nord-estul conglomeratului urban parizian, fiind cel mai mare aeroport european (ca dimensiune şi ca număr de salariaţi) cu cel mai mare număr de porţi de îmbarcare (225) şi dispune de cel mai dens trafic aerian de pe continent (mişcări de avioane, decolări-aterizări, cargo), exploatarea lui fiind asigurată şi gestionată de către ADP (Aéroports de Paris [2]). Ca număr de pasageri (cca 63 de milioane anual, din care: cca 12 milioane, Aerogară 1-T1; cca 45 milioane Aerogară 2-T2; cca 6 milioane Aerogra 3-T3) care îl tranzitează anual, el se plasează în urmă Aeroportului Londra-Heatrhow (cca 66 de milioane), considerat primul în Europa. În ceea ce priveşte traficul aerian, CDG (cu 550.000 de mişcări de avioane anual) se plasează pe primul loc, înaintea Aeroportului din Frankfurt (cu 490.000 de mişcări), respectiv, al celui din Londra-Heatrhow (cu 475.000 de mişcări ). În ceea priveşte transportul de marfă (cargo), cu cca 2, 2 tone anual, el se află tot pe primul loc în Europa, înaintea Aeroportului din Frankfurt (cu cca 2 milioane de tone), respectiv Amsterdam-Schipol (cca 1,5 milioane tone), precum şi Londra-Heatrhow (cu cca 1,35 milioane de tone) şi pe locul 2 în lume, după Aeroportul Atlanta-Hartsfield Jackson. Aeroportul Roissy-CDG găzduieşte astăzi companiile: Air France, Fedex, Airlinair, Europe Airpost, CityJet, Brit Air şi cu cei 85.000 de salariaţi prestatori de servicii, distribuiţi în 200 de meserii, în 11 sectoare de activitate, din cele 700 de întreprinderi ale sale, el participă cu 13% în PIB-ul regiunii pariziene. Legăturile interne în cadrul celor trei Aerogări sau Terminalele (T1, T2 ,T3), numerotate că elementele unei matrici (T11, T12, …, sau T2A, T2B,…T2G, T2F1, T2F2,…, corespunzând Aeroporturilor Charles de Gaulle 1, respectiv, Charles de Gaulle 2, în trecut) cu extensii de tip sateliţi: S1, S2, S3, S4,…), sunt asigurate de către trenurile subternane (metrouri) automate CDGVAL, fiecare terminal fiind legat de Paris cu RER (Reţeaua Expres Regională a Metroului parizian) iar regiunea sa urbană şi cu o reţea de autobuze Stif (Societatea de Transport interregional) de la Gara Rutieră a Terminalului T3, iar metropolele regionale (inclusiv cele europene) şi departamentale (oraşele reşedinţă de judeţ) precum şi celelalte mai importante, cu TGV (Tren de Mare Viteză, record mondial absolut pe sine: 574,9 km/h). Aeroportul Paris-Roissy posedă şi o zona de aterizare-decolare pentru Elicoptere la Terminalul T3 (Aerogara 3). În permanentă în expansiune, la Roissy este în curs construcţia unei noi aerogări, Aerogară 4 (Terminal T4) cu o capacitate de trafic pentru 30 de milioane de pasageri, destinat companiilor aeriene care nu fac parte din Star Alliance [fondată pe 14 mai 1997, cu 1.172 de aeroporturi în 181 de ţări, cu o flotă de 4.025 de avioane, având 27 membri (4 membri din 2011-2012), cu un transport anual de 627,52 milioane de pasageri, cea mai mare alianţa de Companii aeriene, iniţiată de către Air Canada, United, Lufthansa, Scandinavian Airlines şi Thai, respectiv, Varig având că membri plini: Adria, Airways, Aegean, Airlines, Air Canada, Air China, Air New Zeeland, ANA, Asiana, Austrian Airlines, Blue1, Bmi, Brussels Airlines, Continental Airlines, Croaţia Airlines, Egypt Air, Lot Polish Airlines, Lufthansa, Scandinavian Airlines, System, Singapore Airlines, South African Airways, Spanair, Swiss International Air Lines, TAM Linhas Aéreas, TAP Air Portugal, Thai Airways International, Turkish Airlines, United Airlines, US Airways şi afiliaţi (viitori membri din 2011-2012): Air India, Ethiopian Airlines, Copa Airlines]; Alianta Skyteam [fondată în 2000, a 2-a mare alianţa de Companii aeriene iniţiată de către Air France, KLM, Delta Air Lines, Alitalia, dispunând de 13 mebri cu (7 membri din 2011-2012), de 898 de aeroporturi în 169 de ţări, cu o flotă de 3.157 de aviane şi un transport anual de 385 milioane de pasageri: Aeroflot, AeroMexico, Air France-KLM, Alitalia, CSA Czech Airlines, Delta Air Lines care a cumpărat Northwest Airlines, China Southern Airlines, Korean Air, Vietnam Airlines, Tarom, Air Europa et Kenya Airways. China Eastern şi filiala sa Shanghai Airlines, China Airlines, Garuda Indonesia şi Aerolíneas Argentinas au integrat alianţa în 2011, ca de altfel şi Middle East Airlines sau Saudi Arabian Airlines în 2012], respectiv, Oneworld [cea de-a 3-a mare alianţa de Companii aeriene creată pe 1 februarie 1999, iniţiate de către American Airlines, British Airways, Canadian Airlines, Cathay Pacific şi Qantas, având 11 membri, 20 de membri afiliaţi (2 membri din 2011-2012), cu 872 de aeroporturi în 14 de ţări, dispunând de o flota compusă din 2.470 de avioane cu un transport annual de pasageri de 335,53 de milioane: American Airlines, British Airways, Cathay Pacific, Finnair, Iberia, Japan Airlines, LAN, Malév, Qantas, Royal Jordanian şi S7 Airlines. Sediul sau social est la New York, în SUA]. Aerogară 1 (Terminal T1) este destinată marilor companii aeriene europene şi internaţionale (Star Alliance, Oneworld). Aerogara 2 (Terminal T2) este exploatată în principiu de către Compania Air France-KLM, precum şi de către partenerii săi Skyteam. Aerogara 3 (Terminalul T3) este rezervat zborurilor tip Charter, respectiv, Low cost. Companiile de mărfuri sunt instalate în cele 7 Zone de Cargo, special amenajate, în proximitatea pistelor-sud, mai puţin Fedex (precum şi companiile cu care acesta lucrează), care are ca locaţie în Zona de întreţinere (tehnică) ale avioanelor. Cu cele trei Aerogări (inclusiv, extensiile lor, precum şi Aerogara 4 în construcţie), respectiv, cele patru piste (decolare-aterizare), ale sale, în exploatare [08L/26R 4 215 m (13 829 ft), x 08R/26L 2 700 m (8 858 ft), 09L/27R 2 700 m (8 858 ft), 09R/27L 4 200 m (13 780 ft)], precum şi dimensiunle, respectiv, infrastructurile sale, Aeroportul Paris-Roissy (CDG) are capacitatea de a face faţă celui mai mare trafic aerian în lume (cel puţin teoretic) din toate punctele de vedre: număr de pasageri, mişcări de avioane, transport de mărfuri, etc. şi poate deveni un leader mondial absolut în topul marilor aeroporturi internaţionale.

[2]ADP – Aéroports de Paris este o întreprindere franceză (sub regim de instituţie publică) având fomă juridică SA (Societate Anonimă pe acţiuni, din care 52,4% Statul Francez) creată în 1945 cu sediul general la Paris, avându-l ca PDG (Preşedinte-Director General) pe Pierre Graff şi ca filiale pe: ADP-i, Alyzia Airport Services, ADP-m, Hub Telecom, cu 10.000 de salariaţi, o capitalizare de cca 9 Md€şi o cifră de afaceri de 2.600 de M€(rezultat net cca 200M€). ADP construieşte, amenajează şi exploatează platformele aeroportuare ale regiunii pariziene (Grand Paris): Paris-Roissy (Chareles de Gaulle), Paris-Orly, Paris-Le Bourget, Chelles-le-Pin, Persan-Beaumont, Pontoise – Cormeilles-en-Vexin, Meaux – Esbly, Coulommiers – Voisins, Lognes-Émerainville, Chavenay – Villepreux, Saint-Cyr-l’École, Toussus-le-Noble, Étampes-Mondésir, Issy-les-Moulineaux şi recent Paris-Beauvais. Resursele ADP într-un procent de 75% sunt constituite din remunerarea serviciilor aeroportuare. Prin intermediul filialelor sale ADPM (Aéroports de Paris Management) participa la gestionarea a 25 de aeroporturi în lume: Mexic (Monterrey, Culiacan, Acapulco, Chihuahua, Ciudad Juárez, Durango, Mazatlan, Reynosa, San Luis Potosi, Tampico, Zacatecas, Zihuatanejo), Belgia (Liège), Egipt (Charm el-Cheikh, Hurghada, Louxor, Assouan, Abou Simbel, Marsah Alam), Jordanie (Amman), Algeria (Alger), Arabia Saoudita (Djeddah), Cambogia (Phnom Penh, Siem Reap), Guineea (Conakry) şi a realizat concepţia arhitecturală şi tehnică a numeroase aeroporturi în peste 55 de ţări în lume, printre care menţionăm: Indonezia (Aeroportul Internaţional Jakarta); Emiratele Arabe Uniste (Aeroporturile Internaţionale Abu Dhabi şi Dubai); Guineea (Aeroportul Conakry); Filipine (Aeroportul Internaţional Ninoy Aquino); Bangladesh (Aeroportul Dhaka); Egipt: Aeroportul Internaţional Cairo); Tanzania (Aeroportul Dar es Salam); Coreea de Sud (Aeroportul Internaţional Incheo); Brunei (Aeroportul Internaţional Bandar Seri Begawan); China (Aeroporturile Internaţionale Sanya şi Pu Dong); Japonia (Aeroportul internaţional Kansai); Algeria (Aeroportul Alger – Houari Boumedienne); Qatar (Aeroportul internaţional Doha) ; Arabia Sauditea (Aeroportul Internaţional King Abdulaziz de Djeddah); Iran (Aeroportul Internaţional Imam Khomeini); Franţa Metropolitană (Aeroporturile Internaţionale Bordeaux – Mérignac, Montpellier – Méditerranée, Nice – Côte d’Azur); DOM-Departamentele Outre Mer/Franţa nemetropolitana ( Aeroporturile Internaţionale Aimé Césaire /Martinica), precum şi Pôle Carăïbeş/Guadelupe). Patru aeroporturi, din cele 15 ale ADP sunt certificate ISO 14001 (adică, respectă principiile de poluare impuse de către normele internaţionale): Paris-Roissy, Paris-Orly, Paris-Le Bourget, precum şi Issy les Moulineaux.