DISTRIBUIȚI

Corespondență din Franța
În istoria criminala a Frantei exista o serie dosare de mare complexitate, care desi dateaza de mai multe decenii si în ciuda unui interes iesit din comun din partea autoritatilor politienesti si judiciare, n-au fost (n-au putut fi) solutionate pâna în prezent!

În afara de dosarul Grégory–Gilbert Villemin, pe care suntem pe cale de a-l solutiona dupa 3 decenii si jumatate [a se vedea pentru detalii articolul autorului: Un cold-case „resuscitat” (după 33 de ani) şi sinuciderea „aşteptata” a primului magistrat care l-a instrumentat!], pot mentiona si pe cele ale lui:

– Agnès Le Roux [pe care, oficial, l-am „solutionat” dupa 4 decenii, dar oficios ramâne nesolutionat, a se vedea pentru detalii articolul autorului: Dosarul criminal Agnès Le Roux–Jean-Maurice Agnelet. Un sfârșit dramatic. În căutarea adevărului istoric. (Le dossier criminel Agnès Le Roux– Jean-Maurice Agnelet. Une fin dramatique. En quête de vérité)];

– Estelle Mouzin [a se vedea pentru detalii articolul autorului Disparitii misterioase. Ce s-a întâmplat cu Estelle Mouzin, cu un deceniu și jumătate în urmă? (Mondo Police – France)];

– Yves Godard (medic specializat în acupunctura din Caen–departamentul Calvados, regiunea administrativa Normandia),

Photo AFP PHOTO / MEHDI FEDOUACH
care dispare fara urma între 1–5 septembrie 1999, în conditii misterioase, împreuna ca cei 2 copii ai sai (Camille si Marius), în timp ce sotia sa Marie-France Godard, este data disparuta de catre acesta din urma, înca din 31 august. Pe 7 decembrie 2015 ei sunt toti declarati, oficial, „morti”, de catre TGI–Tribunalul de Înalta Instanta din Caen pentru a permite rudelor accesul la succesiune);

– Xavier Dupont de Ligonnès (disparitia lui Agnès–sotia lui Xavier Dupont de Ligonnès si a celor 4 copii ai lor–Arthur-Nicolas, Thomas, Anne si Benoît din Nantes, regiunea administrativa Pays de la Loire, la începutul lunii aprilie 2011 si descoperirea cadavrelor acestora îngropate sub terasa casei lor pe 21 aprile, în timp ce tatal lor Xavier, de atunci, este si el, disparut fara urma);

– Maëlys (disparitia inexplicabila a fetitei Maëlys de Araujo pe 27 august 2017, în jurul orei 3h00 din sala de festivitati a comunei Pont de Beauvoisin–departamentul Isère, regiunea administrativa Auvergne–Rhône Alpes, în timpul unei petreceri organizate cu ocazia unei casatorii, la care parintii ei erau invitati).

Acest dosar este pe cale de solutionare, dupa ce un suspect, Nordahl Lelandais (în vârsta de 34 de ani, fost militar de cariera, specializat în dresaj canin în cadrul celui de-al 132-lea Regiment de Infanterie, apartinând Armatei Terestre) a fost arestat si inculpat pentru „kidnapping”, pe 3 septembrie 2017, acuzatie recalificata pe 30 noiembrie 2017 în asasinat, precedat de kidnapping.Pe 14 februarie 2018, Nordahl Lelandais, recunoaste în fata magistratului instructor (judecatorului de instructie) ca este asasinul lui Maëlys în noaptea de 11 – 12 aprilie 2017, al carei corp îl ascunde în masivul Chartreuse (apartinând masivului muntos calcaros Préalpes– aflat la granita departamentelor Savoie si Isère în Alpii francezi).

– Marion Wagon (dispartia micutei Marion în vârsta de 9 ani, pe 14 noiembrie 1996 la Agen–departamentul Lot et Garonne, regiunea administrativa Noua Aquitanie, „vazuta”, ulterior în 89 de tari de catre martori „oculari”, fara însa sa fi fost gasita pâna în prezent), si în sfârsit:

– Chevaline (asasinarea pe malul lacului Annecy–departamentul Haute Savoie, regiunea administrativa Auvergne–Rhônes–Alpes, a familiei Al Hilli – de origine irakiana: Saad – tatal, în vârsta de 50 de ani, Iqbal – sotia sa, în vârsta de 47 de ani si Suhaila al-Allaf, mama lui Iqbal, în vârsta de 74 de ani, respectiv, a unui biciclist Sylvain Mollier, în vârsta de 45 de ani, aflat, probabil, din întâmplare, ca martor, la locul nepotrivit), în care m-am implicat si eu cu investigatii personale (pe cont propriu), „„trup si suflet, „întâmplator” si „dezinteresat” fara sa tin cont de eventuale pericole la care ma expun, nejustificat”” – conform unui reputat magistrat instructor (judecator de instructie) de la TGI din Annecy cu care am colaborat un timp la mai multe dosare. [Dans la peau d’un homme à abattre. Lettre ouverte à un réputé Juge d’Instruction! (Vezi traducerea în limba română[1])].

PREAMBUL

Implicarea mea (oficioasa) în masacrul de la Chevaline – Doussard are la baza 2 evenimente „aleatoare” independente, dar, oarecum, complementare.

Pe de–o parte, faptul ca timp de un deceniu (între 1988–1998), am trait si am lucrat ca profesor (de modelizare matematica si matematici aplicate) în diferite scoli superioare stiintifico–ingineresti si economico–comerciale (printre si care si Integral International Institute of Technology Park Nord Annecy–unde eram titular) în regiunea metropolitana transfrontaliera franco–elvetiana centrata pe cuplul de orase învecinate Annecy (cc. 250.000 loc., departamentul Haute Savoie din Franta) si Geneva (cca 400.000 loc., cantonul Geneva din Elvetia), în care sunt situate localitatile Doussard si Chevaline, respectiv, „Village Camping Europa” si „Le Solitaire du Lac” din comuna Saint Jorioz (aflata pe malul lacului Annecy), toate implicate (într-un fel sau altul) în crima cvadruplă (neelucidată pâna în prezent), pe care o cunosc foarte bine si în care am avut de-a lungul anilor contacte (în cadrul unor anchete mai mult sau mai putin complexe) cu autoritatile politienesti si judiciare, nu neaparat placute, dar, constructive (în principiu).Pe de alta parte, faptul ca am reusit sa obtin informatii despre familia Al Hilli (principala victima în masacrul de la Chevaline) de la fosti colegi de studii irakieni, antiamericani, membri activi ai partidului Baas (Partidul Socialist al Renașterii Arabe de ideologie socialist– araba si nationalist–panaraba), în fruntea caruia se afla (atunci) fostul presedinte al Irakului, Saddam Hussein (Saddam Hussein Abd al-Majid al-Tikriti, 1937–2006, originar din Al-Awja – regiunea urbana Tikrit, capitala provinciei Salâh ad-Dîn, în functie între 16 iulie 1979–9 aprilie 2003), cu care am pastrat legaturi strânse de atunci.

În anii 1980 i-am ajutat la elaborarea memoriilor (tezelor) lor de licenta si de doctorat la Facultatea de Fizica (IFA Magurele) si la Facultatea de Matematica (Universitatea Bucuresti).

Astfel, înca dupa caderea Hashemite Kingdom of Iraq (în 1958), familia Al Hilli (de religie musulmana şiită) se lanseaza într-o ascensiune rapida (brusca, probabil, gratie averii acumulate în regimul trecut, „regal”) pe scara valorior social – economice, iar din anii 1960, ea devine o familie bogata, facând parte dintre cei favorizati de regimul politic sunit baas–ist (de la Bagdad) al lui Ahmad Hassan al-Bakr (1914–1982), prim–ministru si presedinte al Republicii Irak (între 1968–1979) în urma unei lovituri de stat (în noaptea de 16–17 iulie 1968).Însa, cu un deceniu în urma, în calitata sa de general de armata si membru activ al partidului Bass, al-Bakr va ajuta pe Generalul (marxist) Abdul Karim Qasim (1914–1963) sa devina prim–ministru (1958–1963) al Irakului (în timpul mandatului primului presedinte Muhammad Najib el-Rubai/1904–1965, în functie între 1958–1963, dupa ce pe 7 octombrie 1959, scapa de o tentativa de atentat organizata de catre Saddam Hussein), ca urmare a rasturnarii de la putere (cu ocazia unor exercitii militare pe 14 iulie 1958) a Regelui Faisal al II-lea (1935–1939, ultimul rege al Irakului/1939–1958) aflat în fruntea Hashemite Kingdom of Iraq (1932–1958), dar si la abolirea definitiva a monarhiei.

Deja prim–ministru al Colonelului (nationalist) Abdel Salam Aref (1921–1966, presedintele Republicii Irak din 1963 si pâna la decesul sau în accidentul aviatic din 13 aprilie 1966, când în fruntea statului este înlocuit cu fratele sau Generalul Abdul Rahman Aref/1916–2007, în functie între 1963–1968), Al-Bakr, originar din orasul Tikrit ca si Saddam Hussein, creaza postul de Vicepresedintre al Irakului pe care îl încredinteaza pe 17 iulie 1968 viitorului dictator, functie pe care acesta din urma o va pastra pâna pe data de 16 iulie 1979, când este ales („democratic”) în fruntea statului irakian (ca presedinte de stat) si devine Maresal al Fortelor Armate Irakiene (al carui comandant era înca din 1976, când era Vicepresedintele Republicii).De fapat, Al Bakr, demisioneaza pe 16 iulie 1979, mai mult, datorita preluarii controlului progresiv aa puterii politice de catre Saddam Hussein, decât din „motive de sanatate”.

Merita subliniat si faptul ca Saddam Hussein, în calitatea sa de sef al partidului Baas Arab Socialist, va aduce si el o contributie importanta la lovitura de stat din 1968, prin care Sunismul (curentul religios majoritar al islamului totalizând cca 85% – 90% din populatia musulmana, dar minoritar în Irak cu 30-35%) ajunge la putere, motiv pentru care va ocupa si functia de prim–ministru al statului în perioada 1979–1991, respectiv, 1994–2003 (ca de altfel, predecesorul , „mentorul” şi „consateanul” sau, Ahmad Hassan al-Bakr).

Astfel, Saddam Hussein devine un dictator, practic, singurul „factor de decizie” în politica social–economica a Irakului, care este „gestionata” conform ideologiei Partidului socialist al resucrectiei arabe–Bass (având sloganul „Unitate, Libertate, Socialism”, de ideologie, laica, nationalist–araba, panarabista, socialist–araba, antisionista, antiimperialista si nationalista de stânga).

Fondat pe 7 aprilie 1947 la Damasc acesta devine partid de guvernamânt în Siria între 1963–1966 si ulterior, din 1970 pâna în prezent. Acesta devine activ în 1963 si în Siria, dar nu va reusi sa se impuna decât dupa lovitura de stat din 1968 si ramâne la putere pâna la caderea Bagdadului, pe 9 aprilie 2003.

O parte din fostele forțe de securitate și militare sunite care fuseseră credincioase lui Saddam Hussein au pus bazele unor mișcări de rezistență și teroare sunite, din care cea mai eficientă și de temut a fost Statul Islamic al Irakului și al Levantului sau Califatul (Statului Islamic–ISIS sau Daash).Gasit vinovat de masacrarea (executia) pe 8 iulie 1982 a 148 de șiiti irakieni (dintre cei peste 1.500 arestati, încarcerati si torturati) la Doujail (Ad-Dujayl, localitate siita de cca 100.000 de locuitori aflata la cca 60km nord de Bagdad, în care Saddam este victima unei tentative de asasinat organizat de catre partidul Dawa islamica), TSI (Tribunalul Special Irakian–exceptional, creat cu scopul de a judeca crimele de genocid, crimele contra umanitatii si de razboi ale partdului Bass si în particular, ale lui Saddam Hussein, inclusiv în timpul celor 3 razboaie ale golfului: RGP1–Primul razboi al Golfului Persic, razboiul Irak–Iran/22 septembrie 1980–20 august 1988; RGP2–Al 2-lea razboi al Golfului Persic/2 august 1990–28 februarie 1991, razboiul Irak–Kuweit; RGP3–Al 3-lea razboi al Golfului Persic, razboiul Irak–Coalitia Internationala, în cadrul GWOT–Global War on Terror/20 martie 2003–18 decembrie 2011), îl condamna la moarte pe 5 noiembrie 2006.Ca urmare, acesta va fi executat prin spânzurare pe 30 decembrie 2006. [A se vedea pentru detalii si articolele autorului: Terorismul nu are religie (Partea III)! Terorismul islamist în Lumea Occidentala pâna la declansarea GOWT (Global War on Terror), respectiv, Terorismul nu are religie (Partea IV). Terorismul islamist în lumea occidentala dupa declansarea GWOT (Global War on Terror)].

Dupa instalarea lui Saddam Hussein în fruntea statului (practic, deja ca vicepresdinte, având în vedere faptul ca în ultimii ani de viata Ahmad Hassan al-Bakr era inactiv din motive de sanatate), familia şiită Al Hilli (putin credincioasa, nepracticanta), care ar fi fost ostila politicii dictatoriale sunite a acestuia, decide sa paraseasca Bagdadul si emigreaza din Irak.

Ea se stabieste în Marea Britanie, la Londra, unde se muta în Pimlico (City of Westminster), un cartier din centrul metropolei, pentru a începe, o viata noua, „departe de lumea dezlantuita”, departe de problemele social–politice si economice ala poprului irakian, cu care dictatorul începe sa se confrunte din ce în ce mai mult.

Desigur, acest lucru a fost posibil gratie unei averi importante acumulate de catre familia Al Hilli de-a lungul anilor 1960–1970, când în fruntea statului irakian se aflau suniţii baas–işti [Najib el-Rubai (1958–1963), fratii Salam Aref (1963–1966) si Rahman Aref (1966–1968), respectiv, Hassan al-Bakr (1968–1979)].

Desi minoritari în Irak, suniţii dominau şiiţii (majoritar, cca 60-65% din populatia de cca 40 de milioane de locuitori ai Irakului) înca din epoca otomana.

APROFUNDAREA DOSARULUI

Pâna la intrarea lui Saddam Hussein în „structurile decizionale” ale statului irakian, Kadhim (Khadeem, dupa unele surse) Al-Hilli (1926–2011, de profesie inginer), tatal lui Saad Al Hilli (1962–2012, de profesie inginer, ca si tatal sau), este proprietarul unei importante ferme de crescatorie de pui (si de comercializare a acestora) de lânga Bagdad, dar si a unei întreprinderi de servetele si papetarie, respectiv, a unei firme de constructii din Bagdad (având ca filiala si o uzina de extractie a gipsului), dar si a mai multor proprietati (case si apartamente), iar pâna la moartea sa, acesta ar fi gestionat un cont bancar (cu un depozit de cca 987.000€ – cu dobânzile aferente, aflat într-o banca elvetiana, la Geneva) al partidului Baas (apartinând, practic, clanului lui Saddam Hussein).

Dupa separarea de sotia sa în 2001 (alte surse indica gresit – moartea ei), pe 11 august 2011, Kadhim Al-Hilli este gasit mort (la vârsta de 85 de ani, în conditii destul de ambigue – alte surse indica gresit, vârsta de 91 de ani) în studioul sau (apartament tip F1), cumparat cu 50.000€, cu un deceniu în urma (si nu o casa cu mentioneaza, gresit, alte surse), în regiunea urbana a orasului Malaga (Comunitatea Autonoma Andaluzia).

Suma de cca 1,0M€ pe care acesta îl gestiona ar fi facut parte din cea de 1,0Md$ retrasa în 2003 de la Banca Centrala Irakiana, de catre membri ai familiei lui Saddam Hussein, cu putin timp înainte de invazia Irakului de catre Coalitia Internationala în cadrul GWOT (Global War on Terrorism–Războiul împotriva terorismului, cunoscut și ca Războiul global împotriva terorismului sau Războiul împotriva terorii–o campanie militară internațională împotriva terorismului care debuteaza dupa atacurile teroriste din 11 septembrie 2001, condusă de Statele Unite și Marea Britanie cu sprijinul partenerilor din NATO, dar și a altor țări care nu sunt membre NATO, inițial îndreptată împotriva al-Qaeda și a altor organizații militante cu scopul de a le elimina, dar ulterior finalizându-se cu ocupația coaliției multinaționale a Afganistanului și Irakului). Aici apare prima contradictie în cadrul anchetei masacrului de la Chevaline.Adica, daca Kadhim Al-Hilli ar fi parasit Irakul (cu familia sa) pentru ca nu ar fi fost de acord cu politica dictatoriala a lui Saddam Hussein care ar fi „pus gând rau siitilor” (înca de pe vremea pe când acesta era vicepresedinte), este greu de înteles, cum ar fi putut sa fie însarcinat de catre partidul Baas (aflata sub tutela directa a Dictatorului) cu gestionarea contului acestuia în Elvetia.

Este interesant faptul ca dupa moartea tatalui sau în cursul lunii august 2011, acest cont (care exista, într-adevar) era gestionat (în exclusivitate) de catre Saad Al Hilli (atunci în varsta de 50 de ani), care ar fi interzis fratelui sau Zaid (în vârsta de 53 de ani) accesul la acesta (desi era mai vârstnic), ceea ce ar fi generat un conflict de proportii dintre cei 2.

Acesta din urma, împreuna cu fratele sau Saad si parintii lor locuiau într-o casa la Claygate (pe Oaken Lane, în style Tudor) din comitatul Surrey (o suburbie rezidentiala „pentru cei înstariti” cu cca 7.000 de locuitori, situata în sud-estul regiunii urbane a Londrei–Greater London, la cca 26 km de Londra), pe care au cumparat-o în 1984 contra unei sume de 60.000£ (astazi, cu o valore de cca 1,0–1,25M£) si în care, pâna la urma, va ramâne Saad cu familia sa, în timp ce Zaid se va muta la Kingston-upon-Thames (un burg regal în sud-vestul extrem al Londrei, cel mai vechi dintre burgurile regale ale Angliei și Țării Galilor, tot în Grater London).

De fapt, se pare ca decizia lui Kadhim Al-Hilli de a parasi Irakul în 1971, ar fi fost luata, dupa ce fratele sau ar fi fost torturat si mutilat de catre fortele de securitate irakiene, datorita opozitiei acestuia fata de dictatura lui Saddam Hussein.În sfârsit, daca Zaid Al Hilli (n.1959), un „tânar celibatar, serios si mai mult decât rezervat” a facut studii superioare de contabilitate si gestiune, fiind responsabil financiar al Burhil Group [Burhill Group Limited–Burhill Estates Limited, fondat în 1926, care poseda cu precadere terenuri de golf si bunuri imobiliare) de peste un deceniu, Saad, „mult mai dinamic/energic si carismatic”, naturalizat britanic în 2002, era titular a 2 diplome unversitare, în inginerie mecanica (cu specialitate aeronautica si sateliti) si informatica, „who worked on 3D computer–assisted design” si „helped design the galley of the Airbus 380. He also worked for an aerospace company attached to Surrey University on a freelance basis, believed to be SSTL (Surrey Satellite Technology), Guildford”, începând cu anul 2010.

Mentionez aici faptul ca Surrey Satellite Technology Ltd (SSTL) este o societate aflata sub tutela Universitatii Surrey, specializata în realizarea si gestiunea microsatelitilor, care începând din 2008 devine o filiala a întreprinderii EADS Astrium (ADS–Airbus Defence and Space, creat pe 2 ianuarie 2014), unul dintre cele 3 diviziuni ale Grupului Airbus (o corporatie industriala internationala prezenta în sectorul aeronautic si spatial civil si militar, fondat pe 10 iulie 2000 sub numele de EADS – European Aeronautic Defence and Space company, specializata în aviatia militara, drone si rachete, respectiv, lansatoare spatiale si sateliti artificiali, cu o cifra de afaceri de cca 11Md€).

Conform unor documente oficiale, Saad n-ar fi avut acces aici la documente clasate „Official Secrets Act”.Din contra începând cu a doua jumatate a anilor 1980, Saad ar fi lucrat un timp (în cadrul unor proiecte internationale) si pentru RAL (Rutherford Appleton Laboratory) unul dintre principalele institutii publice de cercetare britanice în domeniul fizicii particulelor elementare care dezvolta programe în colaborare cu CERN (Centrul European de Cercetări Nucleare).

Este vorba de LHC (Large Hadron Collider), considerat cel mai performant accelerator de particule din lume (sub formă de cerc cu circumferința de 27 km), situat la 100 m sub pământ, între Munții Alpi și Munții Jura, în regiunea transfrontaliera franco–elvetiana, esentialmente, pe teritoriul departamentul francez Haute Savoie (cu prefectua la Annecy) si Cantonul elvetian Geneva, al carui cost dupa finalizarea lucraarilor, în 2008, era evaluat la peste 4Md€.

La acest proiect am colaborat si eu, la CERN (Geneva) la sfârsitul anilor 1980 si începutul anilor 1990 în perioada sederii mele în regiune (timp de un deceniu, între 1988–1998, a se vedea pentru detalii si articolul autorului: Sfârşitul lumii pentru noi, muritorii de rând!).

Înfiintat în 1957, RAL (cu cca 1.200 de angajati) este un centru de cercetare reputat si în domeniul stiintelor spatiale, al astronomiei, al informaticii, al stiintelor medicale, respectiv, în domeniul chimiei si biologiei si se afla sub tutela agentiei guvernamentale Science and Technology Facilities Council.

Saad, ar fi lucrat în cadrul departamentului RAL Space (cu cca 200 de salariati), care dezvolta si testeaza instrumente stiintifice îmbarcate la bordul satelitilor stiintifici si de aplicatii, în colaborare cu ASE (Agentia Spatiala Europeana din Guyana Franceza) si NASA (SUA).

În sfârsit, specializându-se în design, în 2001, Saad îsi creaza propria societate Shtech (Saad Al Hilli Technology –un cabinet de consultanta în inginerie de design), care îsi factura clientii cu 35£/h, degajând un beneficiu de 8.330£ (cca 10.500€) (modest) în 2011 si a carei singur actionar era el, iar fratele sau Zaid, secretar, cu drept de semnatura administrativa pâna pe 27 februarie 2011, când aceasta functie este preluata de catre mama lor, Iqbal (n.1965, de profesie desntista, nascuta în Irak, crescuta, naturalizata în Suedia, cadru didactic la universitatea de stiinte si tehnologie din Ajman–capitala emiratului cu acelasi nume, pe coasta Golfului Persic, unul dintre Emiratele Arabe Unite), pe care Saad o cunoaste în timpul unei vacante pe o plaja în 2003 la Abou Dhabi (alte surse indica gresit, Dubai).

Cei 2 se casatoresc pe 23 august 2003, iar din uniunea lor se nasc 2 copii (fete), Zinab (n.2005) si Zeena (n.2008).

Familia lui Saad Al Hilli, parea (cel putin „vazuta din afara”), o familie perfect integrata în societatea britanica („discreta, complet occidentalizată şi foarte ataşantă”), moderna în conceptii, comunicativa si fericita, pe care atât vecinii din cartier cât si colegii de serviciu o apreciau în mod deosebit, iar acesta era un „muncitor hiperactiv, pasionat de bricolaj în jurul casei si de ciclism, de calatorii cu rulota”.

Din contra, Haydar Thaher (în vârsta de 46 de ani, în momentul dramei), fratele lui Iqbal, locuia în comitatul Stockholm (în Södertorn, la est de provincia istorica a Suediei, Södermanland), sub „tutela” parintilor sai, mama sa, Suhaila al-Allaf (cetatean suedez si ea, în vârsta de 74 de ani si nu 77, cum indica unele surse) si tatal sau, Abdul-Amir Al-Saffar.

S-ar parea ca acesta suferea de tulburari psihice („tulburari obsesionale compulsive” înca din copilarie (consemnat într-un proces verbal în 2007), motiv pentru care ar fi locuit întotdeauna cu parintii sai (iar în timpul derularii dramei a fiind spitalizat), cu care Saad n-ar fi fost la curent, cum nici cu prima casatorie (formala) a sotiei lui, Iqbal în 1999 (cu un cetatean american, pentru a se putea stabili în SUA–decedat de o criza cardiaca pe un drum public, în ziua dramei, la Natchez – municipalitate și sediul comitatului omonim, Adams, în statul Mississippi, Statele Unite ale Americii).

Ar fi fost vorba de Dudley Thompson (James Thompson -„Jimmy”, în vârsta de 54 de ani, originar din statul Mississippi), fost politist (devenit chirurg – dentist, conform altor surse) la Nouvelle-Orléans (statul Luisiana), convertit în afaceri cu petrolul, cu care Iqbal (putrtând numele de Kelly), ar fi trait în perioada februarie 1999 – decembrie 2000 în Mississippi, dupa care l-ar fi parasit pentru a reveni în Abou Dhabi.Conform surselor mele irakiene, s-ar parea ca în avionul în care calatorea Iqbal în SUA, pentru recuperea Grren Card-ului sau în 2001, s-ar fi aflat si câtiva membri ai comandourile care au comis atacurile teroriste pe 11 septembrie 2001. De altfel divortul de acesta nici nu va fi pronuntat decât dupa o saptamâna de la casatoria ei cu Saad, cu toate ca Iqbal l-ar fi solicitat înca la de la sfârsitul anului în curs.

Legat de acest „amanunt” mentionez faptul ca evenimentul l-a intrigat atât de mult pe Procurorul Republicii de Annecy, încât judecatorii de instructie care instrumentau dosarul (Michel Mollin si Christine de Curraize) vor solicita (printr-o comisie rogatorie) exhumarea corpului defunctului (cu acordul FBI) pentru ca pe acesta, sa fie efectuata (practica), o autopsie (aprofundata). Rudele acestuia însa, s-ar fi opus acestei proceduri.

Conform Procurorului Republicii de Anncey, Eric Maillaud, „omul ar fi fost casatorit de mai multe ori si are mai multi descendeti cu mai multe femei, deci contextul este complicat”.

În ceea ce îl priveste pe Haydar Thaher, acesta ar fi avut, în repetate rânduri, un comportament violent fata de parintii sai (pe care i-ar fi terorizat sistematic), cu ceea ce autoritatile politienesti din Stockholm ar fi fost la curent (pentru ca ar fi intervenit în disputele familiale la domiciliul lor de 7 ori, între 2001–2007). Conform altor surse, Haydar Thaher ar fi suferit de schizofrenie paranoida si l-ar fi amenintat cu moartea în 2004 pe tatal sau, Abdul-Amir Al-Saffar (decedat în 2011, în urma unor complicatii la rinichi), spunându-i: „Am sa te ucid si nu vei putea face nimic contra mea”.

Înca din 2003, Tribunalul din Södertorn, ar fi ordonat tutela parintilor sai pentru Haydar Thaher. În 2006, dupa interventia politiei, acesta ar fi fost si internat într-o unitate de boli psihice al Spitalului de psihiatrie Beckomberga (unul dintre cele mai mari din Europa), complet renovat între 1930–1995. Revopsit în 1970 de catre bolnavii schizofrenici si maniaco – depresivi, acesta urma sa fie demolat. Mai mult, cu un an mai târziu (în 2007), Haydar Thaher, ar fi fost arestat si încarcerat (timp de câteva zile) pentru ca si-ar batut parintii, dar va fi repede eliberat pentru ca acestia nu vor depune plângere contra lui.

Acesta, ar fi disparut de acasa deja cu o luna înainte ca mama lui Suhaila al-Allaf (Hallaf) sa fi plecat în vacanta, la Londra, la fiica sa Iqbal al Hilli (Al Allaf, înainte de casatorie) si ginerele sau Saad Al Hilli. Si de atunci, „nimeni nu s-ar fi plâns de el”, conform purtatorului de cuvânt al Politiei din Södertorn, Hesam Akbari.

Fiind si el suspectat, ca un posibil si potential autor al masacrului, pe 14 septembrie este gasit (internat de cca 2 saptamâni si jumatate) în serviciul de psihiatrie a unui spital (aflat în regiunea urbana a Londrei) si deci, ca urmare, acesta nu putea fi prezent pe 5 septembrie 2012 la locul dramei, în parcarea Martinet din Chevaline, în Franta.

În ceea ce îl priveste pe Saad, acesta din urma, ar fi avut o disputa cu fratele sau Zaid legat de mostenirea lasata de catre tatal lor, Khadim, dupa decesul acestuia în luna august 2011 (si nu în 2006, cum indica gresit, alte surse) în apartamentul de la Malaga, unde dupa separarea de sotia sa (si nu moartea ei, cum mentioneaza gresit, alte surse) cu un deceniu în urma, acesta s-ar fi retras.„Saad is said to have told friends he had been unaware of the will and claimed Zaid wanted to be paid £400,000 to buy half of the Claygate home in which he had invested all my work and earnings. The will also included the flat in Malaga and the mystery Geneva bank account.”

Cu alte cuvinte (confirmat si de catre Eric Maillaud, Procurorul Republicii de Annecy), Saad ar fi avut un grav litigiu cu fratele sau Zaid, carora, tatal lor Kadhim Al-Hilli, ar fi lasat o mostenire în valoare de cca 1,25M, ceea ce, ar fi permis punerea sub învinuire a lui Zaid, ceea ce nu se va întâmpla, pentru ca cei 4 anchetatori – jandarmi (condusi de catre Colonelul Marc de Tarlé, seful biroului de afaceri criminale franceze), în colaborare cu politistii britanici, în urma unei perchezitii minutioase, nu vor gasi nimic compromitator la adresa acestuia. Nici în documentele care se aflau în posesia lui, nici în cele 4 PC-uri ale din locuinta sa si nici în laptopul-ul sau personal.

Conform Colonelului, „ancheta va fi lunga si complexa”, ceea ce s-a adeverit, pentru ca astazi, dupa 6 ani si jumatate de la comiterea masacrului, nu exista nicio pista a carei exploatare ar permite solutionarea dosarului.

Din contra, Ali al-Hilli, varul „bun” al lui Saad, familia caruia a parasit Irakul (tot din motive politice) si s-ar fi stabilit în Australia, la Melbourne, sustine ca tatal lui Said, Kadhim, decedat în Spania în vara anului 2011, n-ar fi lasat nicio mostenire celor 2 frati si nici nu ar fi la curent cu un fel de litigiu (legat de aceasta) dintre ei. Si totusi, investigatiile noastre conduc la ideea ca Saad s-ar fi temut de Zaid.Pentru ca acesta din urma gestiona si averea tatalui sau, iar în 2010 are loc o neîntelegere dintre frati, datorita faptului ca Saad vrând sa-l ajute pe Zaid, va face 2 calatorii în Irak, în 2004 si în 2010, cu scopul recuperarii bunurilor familiei de la Bagdad, ocazie cu care si-ar fi dat seama ca Zaid ar vrea sa-l desmosteneasca de averea tatalui lor, estimata atuci, de cei 2 la cca 3-5M€.

Ca urmare, pe 11 august 2011, are loc într-adevar o disputa violenta dintre cei 2 în apartamentul tatalui lor din Malaga, ceea ce ulterior, va avea un efect negativ asupra lui Saad, acesta din urma devenind depresiv si dominat de ura fata de fratele sau.

Motiv pentru care Saad va schimba încuieturile de la usi, instaleaza alarme în casa sqi în jurul acesteia, îsi cumpara un pistol Taser X26 cu impulsiuni electrice si camera video incorporata [a se vedea si articolul autorului: Pistoale Taser X26 (cu Camera Video)], copiaza o serie de documente pe laptopul sau, îsi instaleaza pe telefonul sau un program care sa-i permita sa localizeze non–stop pe fratele sau si întrerupe legatura cu fratele sau.Cu alte cuvinte, el ar fi dorit sa recupereze întregul patrimoniu familial si sa restabileasca onoarea tatalui sau, pus în pericol de catre Zaid. Acest punct de vedere va fi împartasit, ulterior, si de catre Procurorul Republicii de Annecy, Eric Maillaud.

În sfârsit, nici situatia financiara a lui Saad Al Hilli nu era sub nicio forma atât de „stralucita” asa cum parea la „prima vedere”. Sosit în Marea Britanie (cu familia, la vârsta de 8 ani – alte surse indica gresit vârsta de 6 ani, ori atunci familia Al Hilii ar fi emigrat din Irak în 1968, când înca Saddam Hussein nu era Vicepresedinte), el îsi face studiile liceale (high school) la Londra si cele universitare la London Kinston University. Desi în teorie era „milionar” (daca tinem cont, în special, de avearea familiei), în viata de zi cu zi, ea duce o viata absolut normala, confortabila, dar fara excese si fara risipa.

Dupa moartea mamei sale în 2001 (care a ramas cu cei 2 copii Saad si Zaid, în vila lor din cartierul londonez Claygate–dupa divortul de tatal lor care s-a mutat în Spania, la Malaga), Saad trece prin momente dificile si o profunda depresie ceea ce îl va determina, de fapt, sa lucreze pe cont propriu pentru a putea de vacante lungi fara a da socoteala superiorilor sai.

Acesta era un familist convins (un „bun gospodar”, „extrem de simpatic, care îsi adora sotia si copii”, „un bucatar fara pereche”) cunoscut în cartier ca „Mr Fixit” si traia mai mult decât retras. Îi placea sa faca „tot felul de bricolaje prin casa”, prin curte si gradina, la masina sau la rulota lui. Era pasionat de velo si de calatorii cu rulota. Nu frecventa baruri, restaurante, locuri de distractie sau de petreceri si nici nu participa la întruniri politice sau religioase, nici din cartier si nici din oras. Din punct de vedere religios, nu era practicant, iar Craciunul nu repreznta „mar lucru” pentru el si nici nu-si putea imagina ca „Issus ar putea fi, fiul lui Dumnezeu”, dar nici nu-i placea sa fie contrazis.

În ceea ce priveste convingerile sale politice legate de conflictul israelo–palestinian si conflictul irakian „îl scoateau din sarite” despre care nu-i placea sa vorbeasca. Cu alte cuvinte, „era foarte cuminte si la locul lui”. Poate, prea mult „în banca lui”. În ciuda faptului ca Saad si Zaid aveau convingeri total opuse, parea ca cei 2 se întele foarte foarte bine si sunt atasati unul de celalat. Cel putin, în prezenta mamei lor, care i-a crescut si educat si de care erau amândoi, profund atrasati. Era ferm convins ca si atentatele din 11 septembrie 2001 în SUA ar fi fost „un complot pus la cale de catre serviciile secrete israeliene pentru a atrage ura lumii (si în special a americanilor) contra musulmanilor.

În 2003, Saad est „pus sub supraveghere de catre serviciile secrete britanice” MI5 (Military Intelligence, Section 5–agenția britanică de contrainformații și securitate internă, însarcinata cu culegerea de informatii legate de actele de terorism, de sionaj si de proliferare de arme de distrugere în masa, creata în 1909) si MI6 (Military Intelligence, section 6/Secret Intelligence Service–agenția de informatii/spionaj a Marii Britanii fondata în 1909, însarcinata cu culegerea de informații cu ajutorul mijloacelor umane în domeniul securitatii, apararii nationale, politice externe si politicii economice) în timpul interventiei Colitiei Militare în Irak (20 martie 2003–18 decembrie 2011) în care erea angajata si Marea Britanie (alaturi de SUA, Australia, Italia, Spania, Portugalia, Olanda, Danemarca, Polonia, Coreea de Sud, etc.) ce cea „parea sa fi fost o procedura absolut normala în cazul unui conflict”, având în vedere faptul ca Saad a fost naturalizat britanic în 2002.Un vecin, Philip Murphy, ar fi fost însarcinat de catre polititia britanica sa-l supravegheze (spioneze) pe Saad al Hilli.

În sfârsit, acesta dispunea si de o rulota (de ocazie, cumparata în 2010 – dupa ce a vândut-o pe cea veche – cumparata tot de ocazie siu renovata de catre el, pe care o repara din când în când, ca de altfel si pe cea noua) tractata de un BMW break Seria 5 cumparata tot în 2010 (model F10/2010–2016, faza 1) de culoare bordeaux (inmatriculata în Marea Britanie), cu care el, sotia sa Iqbal si cele 2 fete ale lor, Zainab si Zeena, petreceau vacante scurte prin Europa.

Este cel de-al 3-lea an în care Saad Al Hilli venea cu familia sa în vacanta, în Alpii francezi, în zona parcurilor naturale regionale al Masivului Bauges, respectiv al Masivului Vanoise, pe care le adora (cu toate ca, din informatiile mele, el ar fi posedat o casa de vacanta si în departamentul Dordogne–regiunea administrativa Noul Aquitania, într-o zona esentialmente rurala bogata în patrimoniu cultural, arheoilogic si istoric – care urma sa o renoveze).

Înfiintat pe 7 decembrie 1995, parcul natural regional al Masivului Bauges se întinde pe o suprfata de 88.700ha cu cca 67.800 de locuitori pe teritoriul a 65 de localitati în departamentele Haute Savoie (frontaliera cu Elvetia) si Savoie (frontaliera cu Italia), între (Lacul) Annecy (prefectura departamentului Haute Savoie), Chambéry (prefectua departamentului Savoie), Aix les Bains (celebra statiune balneara si termala franceza în departamentul Savoie), Albertville (sediul Jocurilor Olimpice de iana în 1992 din departamentul Savoie), limitata în sud de valea Isèrerului (afluent important al fluviului Rhône).

În ceea ce priveste parcul natural regional al Masivului Vanoise (integral în departamentul Savoie, la o altitudine cuprinsa între 685m – 3.855m) se întinde de-a lungul masivului Vanoise (în Alpii Graici), la nord–vest de Bauges, la nord de Masivul Mont Blanc (vizibil si de pe malul lacului Annecy) ale carui principale 39 de vârfuri au înaltimi cuprinse între Vârful Dard (3.206m) si Vârful Grande Casse (3.855m).

Înfiintat în 1963, pentru protejarea caprei negre din regiune, acesta este primul parc național din Franța, cu o suprafața de 530 km2 (din care cca 50 km2 sunt acoperiți de ghețari), împărțit în 2 zone: zona cetntrală cu o supraveghere severă (cca 1.480 km²) și zona periferică (pe teritoriul căruia se află 28 de comune și centrul turistic de administrare al parcului).

Astfel, în vara anului 2012, Saad se hotareste, fara niciun fel de explicatii sa plece în Elvetia, vrând sa profite însa si de o vacanta în campingul „Village Camping Europa” din Saint Jorioz (Route d Albertville n°1444) aflat pe malul drept al Lacului Annecy (care îl fascina), în proximitatea Genevei.

Ca urmare, pe 29 august 2012, împreuna cu sotia sa, mama ei (care dupa moartea sotului ei, petrecea mai mult timp la fiica sa) si cei 2 copii ai sai, Saad pareseste domiciliul familial în jurul orei 20h00, în directia Douvres (Dover – oras portuar al comitatului Kent în Sud–estul Angliei), pe malul Mânecii, cel mai apropiat oras britanic de Franta, la cca 35km de coastele franceze (Gris-Nez), pentru ca, cu un feribot (ferry-boat) sa prinda cursa de la ora 22h00 catre continent (Franta).

Ajungând la Calais, în loc sa aleaga A26 (prin Troyes), urmat de A39 (prin Dijon) sau A26, urmat de A1 (prin Saint Denis), urmat de A6 (prin Macôn)– variantele cele mai scurte catre Annecy, el alege la Calais A16 si trece pe A28 prin Rouen (departamenul Seine Maritimes în regiunea administrativa Hauts de France al bazinului parizian), apoi pe A13 la Dreux (departamentul Eure-et-Loir în regiunea administrativa Centre–Val de Loire), respectiv, pe A19 înainte de prima oprire la campingul din Vert-en-Drouais, pentru ca pe 31 august, în jurul prânzului sa se îndrepte catre La Charité-sur-Loire pe A77 (departamentul Nièvre, regiunea Bourgogne–Franche Comté), cu scopul de a „face o alta halta” (a alta oprire) la campingul municipal.

În sfârsit, pe 1 septembrie, Saad (devenit „adept al turismului în Franta”) ajunge cu familia sa în Saint Jorioz, în Campingul Europa (unde a facut din timp o rezervare pentru o saptmâna), dar, pe 3 septembrie sa muta în cel de Le Solitaire du Lac (d’Annecy) aflat pe Route de Sales n°615 (la cca 2,5km distanta de Europa, tot la Saint-Jorioz), mai mic si cu mai putine oferte de servicii! Oare de ce?Conform marturiei a 2 turisti olandezi (care vor sa pastreze anonimatul), un individ suspect (originara din balcani–probabil dupa accent si fizionomie) ar fi fost vazut (zait) în jurul campingului (de câteva ori), înainte ca Saad sa se fi mutat (îmreuna cu familia sa). În plus, acesta din urma ar fi parasit zilnic campingul (cu masina) de cca 4-5 ori (pentru cca ½h), ceea ce responsabilul campingului ar fi infirmat autoritatilor de ancheta franco – britanice. Aceasta marturie ar fi în concoranta cu ideea ca Saad ar fi ales, foarte probabil, traseul catre Annecy (mentionat mai sus) „neclasic”, (dar logic, pentru jandarmi), cel putin din 2 motive.

În primul rând pentru ca traficul prin centrul Frantei este mai putin dens decât prin „dreapta” bazinului parizian (directia Paris–Bordeaux–Toulouse) sau prin „stânga” acestuia (directia Paris–Lyon–Marsilia), pe marile artere (auto)rutiere în cele 2 directii principale (care leaga metropolele franceze), iar în al 2-lea rând, pentru ca acesta si-ar fi putut da seama mult mai usor daca ar fi fost urmarit. Cu alte cuvinte, Saad s-ar fi simtit amenintat, motiv pentru care drumul catre Annecy l-ar fi ales astfel încât sa fie derutant, iar pe parcursul acestuia sa fie sigur ca nu poate fi urmarit fara sa-si dea seama. Exact, negatia concluziei trase de catre jandarmii implicati în ancheta. Si atunci, de cine se temea (se ferea) Saad? De fratele sau Zaid al Hilli sau de cumnatul sau Haydar Thaher? În sfârsit, pe 5 septembrie, vrând sa viziteze împrejurimile, Saad (lasa rulota în camping) si pleaca cu vehiculul sau BMW-ul estate (combi) în „recunoastere” (însotit de sotia sa Iqbal, mama ei, Suhaila al-Allaf si fetele sale Zainab si Zeena). În jurul orei 15h15, trec de satul Chevaline (cca 200 de locuitori – „o zona rurala în care se întâmpla niciodata nimic” si „exista mai multi vaci decât locuitori” apartinând tot comunei Doussard cu cca 3.600 de locuitori) iar o prima oprire vor face în satul Darnand (unde au si facut fotografii cu aparatul digital al bunicii), pentru ca în în intervalul orar 15h25–15h20 (alte surse îndica intervalul orar 15h35-15h40), Saad sa-si opreasca vehiculul (dar fara sa opreasca si motorul) în parkingul (neamenajat) numit de localnici „Martinet”, o poienita aflata la cea mai înalta altitudine al drumului forestier Combe d’Ire (cca 780 m) în directia comunei Doussard (la distanta de cca 12,7km de comuna, pe malul drept al Lacului Annecy), în Masivul Bauges.

Probabil ca avea de gând sa se gareze si sa se lanseze (cu familia sa) într-o drumetie (nu foarte lunga–având în vedere ora, deja, relativ înaintata, respectiv, vârsta bunicii si sanatatea ei–nu foarte buna, din sursele mele, apropiate dosarului).Sau din contra, sa-si continue drumul dar sa observe semnul de „acces interzis publicului”, motiv pentru care s-ar fi apropiat de panoul Oficiului Padurilor pentru a studia variantele care îi stau la dispozitie.

Aparent, Saad n-ar fi avut niciun plan conceput de acasa, motiv pentru care în parcare s-a oprit cât s-a putut de aproape de panoul de l’Office des forêts (Oficiul padurilor), probabil, cu scopul de a studia traseele de drumetii care sunt indicate (si marcate detaliat) prin padure.

În drum spre parcare (frecventat cu precadere de amatorii de picnic sau de drumentii, aflat la poalele Muntelui du Charbon/Carbon, constituit din blocuri calcaroase deasupa unei paduri, cu vârfurile principale Dent des Portes – 1.932m si Banc-Plat – 1.907m) în care n-ar fi fost prezent nimeni în momentul sosirii BMW-ul lui Saad (conform declaratiilor ulterioare ale celor 2 supravietuitoare, Zainab si Zeena), vehiculul acestuia ar fi fost zarit de catre un bicilist britanic William Brett Martin (martorul–cheie în dosar, în vârsta de 53 de ani, în momentul dramei, originar din Sussex–comitat ceremonial la sud de Londra, fost militar de cariera în cadrul Royal Air Force, proprietar al unei rezidente secundare pe malul Lacului Annecy), care sustine în declaratia sa, ca pâna va ajunge în parcare unde descopera cu stupefactie masacrul, el ar fi fost depasit pe drum, în jurul orei 15h15 de un alt (bi)ciclist, iar ceva mai târziu (tot) de un vehicul de teren (4×4) BMWX5 (si nu X3 – cum indica alte surse) care mergea mai mult pe stânga, „de culoare închisa” (probabil, gri sau verde), iar ulterior, de catre un motociclist (purtând o casca).Aici merita sa subliniez faptul ca vehiculul mergea „mai mult pe stânga”, foarte probabil, pentru ca avea volanul pe dreapta, deci ar fi fost inmatriculat, tot, în Marea Britanie. În sfârsit, este tot William B. Martin si cel care anunta si autoritatile politienesti (jandarmii) din localitate.

Conform marturiei acestuia, la început (de la distanta) ar fi avut impresia ca ar fi vorba de un accident rutier dramatic, dar când s-a apropiat mai mult descopera cadavrul biciclistului depasit (identificat de catre autoritati în persoana lui Sylvain Mollier (în vârsta de 45 de ani, rezident în zona, salariat într-un atelier de productie al unei uzine din Ugine – departamentul Savoie, apartinând Companiei Europene de Zirconium (o întreprindere industriala franceza cu cca 300 de salariati, fabricând componente de zirconium–element în sistemul periodic al lui Medeleev cu simbolul Zr si Z40, folosit pentru asamblarea combustibilului pentru centralele nucleare), fondata în 1971, ca filiala comuna a Cogema (Compania Generala a Materialelor Atomice–creata în 1976, devenita Areva NC în 2006 si Orano Cycle în 2018), respectiv, a Framatome (Franco– americanul de constructii atomice–creata în 1958, devenita Areva NP în 2006 si din nou Framatome din 2017, pentru ca din 2018 se devina filiala a EDF–Electricité de France, iar ulterior EDF–GDF group–primul furnizor de electricitate în Franta, în Europa dar si în lume, pâna în 2017, când China Guodian Group prin fuzionarea sa cu Shenhua Group, devine leader mondial).

El este ucis cu 7 gloante (3 în spate – primele, dupa care întorcându-se el este atins din nou cu un glont, în cap, în proximitatea ochiului drept si cu altul în inima) si va înmormântat (în intimitate) pe 16 septembrie 2012 (în jurulorei 18h30), cum familia acestuia n-ar fi obtinut autorizatia de încinerare (probabil, pentru ca „rămăşiţele sale pământeşti” sa ramâna la dispozitia justitiei).

Faptul ca el s-ar fi oprit, eventual, numai pentru faptul de a urina, ar fi exclus, pentru ca conform rezultatelor de la autopsie (Dominique Rizet) vezica urinara a acestuia ara plina. Mai putin, daca n-ar fi avut timp. Conform acestei, el n-ar fi fost ucis cu 7 gloante, dacât „numai” cu 5!Fiind în „concediu de paternitate” (reglementat în Codul Muncii conform art. L1225-35, L1225-36 si D1225-8), acesta a fost, foarte probabil, o victima colaterala, (aflata la locul nepotrivit, în momentul nepotrivit), când asasinul a comis masacrul familiei Al Hilli.

La ora 15h32, acesta ar fi avut o conversatie telefonica cu fosta sa sotie, Lydie. Este tot William B. Martin, care descopera în masina cadavrele celor 3 membri ai familiei Al Halli (Saad, Iqbal si Suhaila al-Allaf). Conform dosarului de instructie, evenimentul s-ar fi derulat în felul urmator. Femeile ar fi fost executate cu câte 2 gloante (în cap), iar Saad cu 5 gloante.

Conform expertului medico–legal în balistica Philip Boyce, încarcatorul unei asemenea arme nu poate contine decât între 7–15 gloante, deci în cazul în care a fost un sigur tragator (asasin) acesta trebuie sa avut asupra lui cel putin 2 încarcatoare.

Masacrul n-ar fi durat, practic, decâtcâteva minute, daca tinem cont de faptul ca acesta ar fi debutat imediat dupa apelul primit de Mollier de la fosta sa sotie. Când W. B. Martin ajunge în parcare, în jurul orei 10h45, actul criminal era deja consumat, iar asasinul nu se mai afla la locul dramei.În ceea ce priveste familia Al Hilli, aceasta ar fi ajuns în parcare în intervalul orar 10h35-10h40. Cele 2 fete ale lui Saad si Iqbal, din fericire, au scapat cu viata.

Zainab (cea mare, în vârsta de 7 ani în moentul dramei), care a coborât din masina si era în parcare (în timpul derularii evenimentului), a fost atinsa de un cartus la umar si lovita puternic (de mai multe ori) cu tocul arme (probabil pentru ca asasinul nu mai avea cartuse) si a suferit un important traumatism cranio – cerebral. Transportata în Serviciul de Urgenta al CHU (Centrul Spitalices Universitar) Grenoble (prefectuala departamentului Isère – capitala Alpilor francezi) si operata de mai multe ori dupa inducerea unei come artificiale, ea îsi revine pe 9 septembrie si paraseste spitalul pe 14 septembrie.

În ceea ce o priveste pe fata cea mica Zeena (atunci în vârsta de 4 ani), ea ramâne ascunsa si nemiscata între picioarele mamei sale Iqbal, pâna la sosirea autoritatilor oficiale de ancheta (timp de peste 7 ore jumatate) si va ramâne mult timp traumatizata psihic.

Probabil ca în disperarea ei, Iqbal considerându-se în pericol de moarte, prin gestul ei protecor (de a o asunde pe Zeena, sub fusta, între picioarelele ei) a comis un act eroic, salvându-si viata fiicei sale. De fapt, în momentul când asasinul ajunge în parcare (în jurul orei 15h30), atât Saad cât si Zainab se afla în exteriorul masinii, el „studiind” (probabil) panoul Oficiului Padurilor, iar ea jucându-se în proximitatea acestuia.

Din contra, Iqbal, mama ei, Suhaila al-Allaf si Zeena se afla în interiorul masinii, pe bancheta din spate (cu Zeena la mijloc). Între timp soseste la locul dramei, neasteptat si biciclistul Sylvain Mollier, care parea ca nu cunoaste locul, desi era „din zona”. Când asasinul deschide focul, Saad o ia de mâna pe Zainab si vrea sa o traga în interior dar cum el este atins de un glont, fata se îndeparteaza de el. Între timp asasinul continua sa traga asupra masinii, în care raneste una dintre femei pe bancheta din spate, dar si asupra biciclistului, care va cadea la pamânt.

Dupa ce Saad urca în masina, încearca o manevra în mache arrière (marșarier) pentru a putea parasi parcarea dar îl acroseaza pe biciclistul cazut la pamânt. Atunci asasinul se apropie de masina si goleste câteva descarcatoare asupra ocupantilor acesteia si asupra biciclistului, timp în care Zeena se ascunde sub rochia (si între picioarele) mamei sale.

În total, asasinul va trage 21 de cartuse (unele surse indica, gresit, 25), dintre care unul nimereste în umar si pe Zainab. Probabil, ramas fara munitie acesta se îndreapta catre cea din urma pentru a verifica daca ea mai este în viata.Vazând ca se misca, îi va aplica câteva lovituri acesteia (care, în principiu, i-ar fi trebuit sa-i fie fatale, dupa care dispare în padure. Dar din fericire, micuta va supravietui.

În sfârsit, William Brett Martin, ajunge la locul dramei în jurul orei 15h45, iar în jurul orei 15h50 acesta anunta autoritatile locale.

În jurul orei 17h30 încep sa apara la locul dramei si jandarmi, medici legist, respectiv, experti balistici de la IRCGN (Institutul de Cercetare Criminala a Jandarmeriei Nationale– creat în 1987, institut de tip Politie Stiintifica si Tehnica, al Politiei Nationale, cu sediul în Rosny sous Bois în departamentul Seine – Saint Denis, Métropole du Grand Paris). Cartusele gasite la locul dramei, dar si fragmente minuscule din arma utilizata (în urma cadereii acestuia pe solul pietros, în proximitatea biciclistului francez Sylvain Mollier), permit jandarmilor–cercetatori de la IRCGN sa stabileasca arma utilizata de catre acesta.

Este vorba de o arma de colectie Luger P06 Parabellum cu versiunea P08, de calibrul 7.65, fabricat în Elvetia (în 56.028 exemplare de Waffenfabrik din Berne) si utilizat de armata elvetiana în perioada anilor 1920–1930, dar si de catre cea germana în Primul si cel de-al 2-lea Razboi Mondial.Pistol semi–automat cu recul scurt, dezvoltat (patentat) de austriacul Georg J. Luger (1849–1923) în 1898 dupa pistolul de fabricatie germana Borchardt C-93 conceput în secolul XIX (în timpul Imperiului German1/8 ianuarie 1871–9 noiembrie 1918) de catre inginerul german Hugo Borchardt (1844–1924) el este produs de firma germană de arme DWM–Deutsche Waffen und Munitionsfabriken între 1900 – 1942, productia ei fiind realuata din 1970 si de catre alte firme cum ar fi W+F Bern, Krieghoff, Simson, Mauser și Vickers.

Adoptat pentru prima dată de Elveția în 1900, în armata germană a fost intens folosit până în 1938, când a fost parțial înlocuit de Walther P38 (de calibru 9mm Parabellum), dar a continuat să fie folosit și să rămână în serviciul armatei germane și după aceea.

În Franta, cu acest tip pistol semi–automat a fost echipata Jandarmeria Nationala, Armata Terestra dar si Prefectura de Politie Paris între 1945–1955. Faptul ca aceasta arma a fost utilizata în prea multe tari în afara de Germania, Elvetia si Franta (printre care si în Spania–în timpul razboiului civil/17 iulie 1936–1 aprilie 1939, Portugalia–M/910 si M/943, Grecia, Irlanda, Finlanda M/23PB cu teava de 9mm, în Norveagia, Uniunea Sovietica, România, Iugoslavia si Polonia–dupa 1945, în Algeria, Bolivia, Bulgaria, Chile si Israel, în Estonia între 1919–1939, în tarile arabe: Liban, Iran, modelul 1314 si Lange P08 dupa 1935, Libia–dupa 1951, Turcia– dupa 1934, dar si în Taivan–înainte de 1949 sau Ciad–dupa 1960, etc.) ea nu ne poate furniza informatii (detalii) despre nationalitatea asasinului. Arma puta sa fi fost furnizata asasinului (sau cumparat de acesta) chiar si în Franta.

Din contra, subliniez aici faptul ca o arama de cal.7,65 nu este o arma suficient de eficace (puternica) pentru a comite asasinate multiple la distante mari (peste câtiva metri). Aceasta este mai mult o arma de aparare (pe o proprietate privata), care nu cred ca ar utiliza un killer pentru a executa o „comanda” cu mai multe victime.

Poate ar face exceptie un 7,65x17mm Browning (.32ACO sau.32 Auto), conceput de catre americanul John Moses Browning (1855–1926), o figura remarcabila în istoria conceptiei si dezvoltarii armamentului si munitiei, caruia se datoreaza printre altele si M1911 (Colt 45), (Browning M2, utilizând ca munitie .50 BMG/12,7 × 99 mm), Browning Hi-Power (Browning GP/ Grande Puissance 35 si Browning HP/Hi-Power 35), M1918 (Browning BAR (Browning Automatic Rifle, pusca mitraliera conceputa în 1916 si adoptata în 1918 de catre US Army pentru în locul celei Mle 1915 CSRG, fabricata de catre Colt, Marlin-Rockwell Corporation si Winchester) sau Remington M11 (Browning Auto-5, pusca de vânatoçare produsa de catre Remington Arms în 850.000 de exemplare între 1905 – 1947).În sfârsit, 7,65 Browning (pistol semi-automat de cal.7,94) produs înca din 1899 de catre FN Herstal (Fabrique Nationale Herstal), fabrica de arme belgiana din regiunea urbana Liège (regiunea administrativa francofona Valonia) si vânduta cu precadere în SUA si Europa, chiar daca are parametri comparabili cu 7,65 Lauger, acesta utilizeaza munitie cu diametru mai mare (7,94 în loc de 7,65) si are un recul mult mai mic [150kg (m/s)] în comparatie cu cel din urma [204kg (m/s)].

Pentru o asemenea misiune, un asasin (profesionist) ar prefera, mai mult ca sigur, o pusca de vânatoare (semi-automata sau automata, de cal.12 cu proiectile de lungime 60–70 mm si 30-44g) de preferinta un Remington model 870 (fabricat din 1950 de catre Remington Arms în SUA–utilizata de catre vânatori, sportivi, politisti si militari), care „i-ar permite o curatenie totala la fata locului”, adica, fara supravietuitori, fara martori.

În sfârsit, daca pasaportul suedez al lui Suhaila al-Allaf (în anumite documente Hallaf), a fost gasit asupra acesteia, pasapoartele britanice ale lui Saad si Iqbal al Hilii n-ar fi fost gasite (pâna în prezent, conform altor surse, aceastea ar fi fost gasite la morga, în buzunarul vestei lui Saad), desi conform declaratiei Procurorului Republicii de Anncey, pe 24 octombrie, anchetatorii ar fi cautat peste tot: în caravana (rulota) familiala din camping, în casa lor lor din Claygate (din Graeter London), dar si în vehiculul lor BMW ciuruit de gloante, inclusiv în îmbracamintea lor si în obiectele lor personale.

Cercetarile (prin mobilizarea a câteva zeci de politisti si jazndarmi) ar fi fost extinse, ulterior, pe întregul traseu urmat de Saad al Hilli de la Calais, pâna la Annecy, dara fara niciun rezultat. Din contra, în efectele personale ale lui Saad ar fi fost gasite diferite documente ale tatalui sau, inclusiv, cerctificatul de deces al acestuia, cu care urma sa contacteze la Geneva banca detinatoare al contului partidului Baas gestionat de catre, tatal sau, Kadhim Al-Hilli.

Sotii al Hilli au fost identificati numai gratie micutei Zeena care scapa idemn (teafar) din masacru, care ulterior, este confirmat si de catre Zainab, sora ei mai mare, traumatizata atât psihic, cât mai ales fizic în timpul acestuia.Pe 7 septembrie 2012, Procurorul Republicii de Annecy, Éric Maillaud va deschide o informatie judiciara în dosarul Al Hilli (masacrul de la Chevaline– Doussard), pentru „asasinate” (Saad si Iqbal al Hilli, Suhaila al-Allaf, respectiv, Sylvain Molliersi) si „tentativa de asasinate” (Zainab si Zeena).

Cu ancheta va fi însarcinata Brigada de Jandarmerie din Chambéry (în colaborare cu IRCGN), iar cu instrumentarea dosarului, judecatorii de instructie Michel Mollin si Christine de Curraize de la Tribunalul de Înalta Instanta din Annecy.

Despre primul, nu am o parere foarte buna, fiind cel care a instrumentat „dezastruos”, printre altele si dosarul de viol „incestuos” al lui Erick Crouzet (în 1998), în ciuda observatiilor mele mai mult decât pertinente, care dupa punarea lui în libertate (conditionata sub control judiciar), dpa 4 luni de detentie provizorie, se sinucide (în timpul verii) în cabana parintilor sai din regiunea Annecy. (A se vedea pentru detalii, articolul autorului: În memoriam Erick Crouzet: Evadare în „infern”!). În ceea ce îl priveste pe cel de-al 2-lea, nu avut ocazia sa-l cunosc!

Cei 2 magistrati instructori vor solicita prin comisie rogatorie, colegilor lor britanici prelungirea („prin continuitate”) a investigatiilor în dosarul Al Hilli si pe teritoriul britanic, ceea ce practic a constat, practic, în perchezitionarea casei familiei Saad al Hilli, în perioada 9 -19 septembrie 2012, în cadul unei „anchete de proximitate” (la locul sau de munca si în cartierul de resedinta al acestuia), respectiv, în audierea fratelui lui Saad, Zaid, al carui control judiciar a fost prelungit pâna pe 15 ianuarie, când acesta a fost scos de sub urmarire penala, din lipsa de probe materiale „fiabile”.

Amintesc aici faptul ca Zaid ar fi gestionat averea tatalui sau începând din cea de-a 2-a jumatate a anilor 1970, pâna la sfârsitul anilor 1990. Desi dupa interpelarea lui, acesta ar fi negat în fata anchetatorilor britanici existenta unui „diferend familial” între el si fratele sau Sadd legat de mostenirea tatalui lor Khadeem, el recunoaste pâna la urma faptul ca relatia lor ar fi fost, într-adevar, mai mult decât tensionata, însa el n-ar avea nicio implicare în asasinarea acestuia.

Totusi, jandarmii sunt convinsi de faptul „ca între cei 2 frati exista o ura teribila, cu atât mai mult cu cât, în comparatie cu Saad, Zaid si-ar fi ratat viata pe plan profesional si n-ar fi facut decât sa profite de relatiile tatalui lor”. Cu toate ca Zaid sustinea în fata acestora ca daca „Saad avea o problema cu mine, eu nu avem niciuna cu el”!În concluzie, pentru jandarmii francez, oricum, Zaid pare sa fi fost „vinovatul ideal” (în ciuda alibiului sau pe 5 septembrie 2012 – ziua masacrului de la Chevaline), având în vedere faptul ca, în plus, el ar fi falsificat testamentul tatalui lor (cu scopul de a-l elimina pe Saad de de la mostenire) si ar fi încercat sa retraga si cei aproape 1,0M€ de pe contul baas-ist aflat într-o banca la Geneva.

Dupa ce Saad a descoperit documentul (falsificat), i-ar fi semnalat lui Khadeem (Kadhim al Hilii), tatal lor, care, cu acest scop, ar fi redactat un nou testament, în care ar fi împartit copiilor sai, bunurile lui, în mod egal.De altfel, pe 16 septembrie Saad al-Hilli ar fi expediat o scrisoare a unui prieten din copilarie Zaid Alabdi (dentist, atunci în varsta de 48 de ani) în care acestuia îi face cunoscut faptul ca el nu mai vorbeste cu fratele sau Zaid pentru ca acesta „ar fi încercat sa preia controolul activelor tatalui lor. (…).”, adaugând ca „Este o poveste lunga, a trebuit sa-l sterg (n.r. pe Zaid) din viata mea”.

Tot el mentioneaza în contradictoriu cu Ali al Hilli (varul din Australia al fratilor Saad si Zaid Al Hilli) ca el ar fi fost la curent cu avera pe care urma sa le lase lor tata lor Kadhim, care ar fi fost evaluat la mai multe milioane de lire sternie (compus din multiple proprietati în Anglia, Franta, Elvetia si în Spania) dar si cu faptul ca în ultimele luni, Saad, ar fi fost preocupat de „niste probleme” (deosebite) fara ca natura acestora sa-i fi fost dezvaluite.

Într-adevar, acesta detinea vila din Claygate (în sud – vestul regiunii urbane a Londrei–Greater London, în comitatul ceremonial Surrey), o proprietate în departamentul Dordogne (din Franta) si un apartament F1 la Malaga (în Spania), dar în Elvetia, nu cred ca Kadhim al Hilli ar fi detinut proprietati. Confuzia are la baza, probabil, contul creditor al partidului Baas în valoare de aproape 1,0M€ într-o banca din Geneva. Desigur, alaturi de acest bunuri imobiliare si „mobile”, Kadhim al Hilli, ar fi dispus, desigur, si de mai multe proprietati (case si apartamente) dar si de câteva firme la Bagdad (în Irak), la care însa n-avea acces.

În sfârsit, Zaid al Hilli, duypa ce a fost audiat (ca martor), „de buna voie si nesilit de nimeni”, ar fi estimat ca jandarmii francez nu au explorat suficient pista ciclistului francez Sylvain Mollier (atunci în vârsta de 45 de ani), gasit mort la locul dramei (probabil, primul, în timpul masacrului).

Specializat în manipularea combustibililor nucleari si divortat de prima sa sotie, el si-a refacut viata alaturi de Claire Schutz (o famacista în vârsta de 28 de ani), care, în iunie 2012 devine mama unui baietel (Louis), ceea ce îi va perimite lui Mollier, conform legii, sa-si ia un concediu de paternitate.

Cum explorarea vietii cuplului de catre jandarmi nu a dus la niciun rezultat, Mollier va fi considerat de catre anchetatorii francezi ca „o victima colaterala”, chiar daca acesta ae fi fost priimul vizat de catre asasin, conform declaratiei lui Eric Maillaud (asatzi, în varsta de 56 de ani, mutat pe 13 martie 2017, de la Annecy din departamentul Haute Savoie, în departamentul Puy-de-Dôme, în calitate de Procuror al Republicii de Clermont Ferrand). Cu câteva minute înainte de a fi ucis (de catre asasin), acesta ar fi primit un telefon de la fosta sa sotie Lydie, iar ulterior, ar fi fost percutat (acrosat) de catre vehiculul lui Saad al Hilli în tentativa lui (disperata) de-a parasii parcarea rintr-o manevra în marşarier.

Ceea ce ar confirma faptul (conform jandarmilor) ca el ar fi fost prima victima dar nu si „tinta”. Dubios ramâne totusi faptul ca Mollier este sunat de catre fosta sa sotie (carei în spune: „gata, am terminat cu urcusul, te sun mai târziu”) si nu de catre actuala, Claire Schutz.

Subliniez aici faptul ca ipoteza lui Zaid este, într-o masura oarecare, sustinuta si de catre anchetatorii britanici, iar faptul ca asasinul ar fi vrut sa lichideze pe toti cei care au fost prezenti la loul dramei, nu contrazice faptul ca „tinta” sa fi fost Mollier si nu Saad. Era evident faptul ca asasinul nu avea de gând sa lase martori supravietuitori la locul dramei.Acestia ar fi suspectat si alte piste, printre care si cea de carjacking (piraterie rutiera–furt de vehicul ca urmare a amenintarii, în princiu, cu o arma de foc) sustinuta mai ales de catre Edmund King (presedintele Automobile Association în Marea Britanie, care ar fi fost la curent cu asemenea evenimente în regiunea urbana Lyon si în Sudul Frantei) sau a unui atac terorist al organizatiei Al Qaeda, dintre care niciuna nu ar fi fost confirmata de catre anchetatorii francezi. Ca urmare, Zaid afirma ca nu are încredere în justia franceza, motiv pentru ca nici nu sa-a deplasat în Franta pentru a fi audiat de catre judecatorii de instructie responsabili cu instrumentarea dosarului.

Pe 30 martie, acesta va fi din nou audiat (tot în calitate de martor) de catre anchetatorii de la MI6 (Secret Intelligence Service, care împreuna cu MI5, GCHQ–Government Communications Headquarters și DIS–Defence Intelligence Staff, face parte din JIC–Joint Intelligence Committee), dar conform acestora, el nu a fost niciodata, nici arestat si nici considerat suspect în cvadrupla crimă de la Chevaline.

Si totusi, în urma unei consultari cu anchetatorii francezi, politia britanica îl aresteaza pe Zaid al Hilli (atunci, în vârsta de 54 de ani), pe 24 iunie 2013, sub motivul ca masacrul de la Chevaline (regiunea Annecy) ar putea sa fie, pâna la urma, o crapuloasa (sordida) „afacere” de bani, dar va fi pus în libertate conditionata sub control judiciar, pâna pe 23 octombrie.Acesta este banuit ca „ ar fi participat la un complot pentru a comite o crima de sânge”, conform anchetatorilor britanici, ceea ce, conform Procurorului Republicii de Annecy, Eric Maillaud, „nu este surprinzator”, pentru ca înca de la început, aceasta pista ar fi trebuit sa fie privilegiata, ceea ce de altfel, ar fi facut si anchetatorii francezi. Dar din lipsa de probe „fiabile”, dupa 25h00 de audiere este repus în libertate.

Conform informatiilor mele, în aceasta pista, apare si România, pentru ca Zaid al Hilli ar fi facut mai multe apeluri catre România în saptamâne dinainte de asasinarea fratelui sau Saad. Din pacate, comisiile rogatorii internationale (proceduri utilizate pentru administrarea unor dovezi de o altă instanţă decât aceea care judecă fondul litigiului), n-ar fi permis identificarea destinatarilor apelurilor telefonice

În sfârsit, pe 9 septembrie 2012, în jurul orei locale 07h00, anchetatorii (4 jandarmi francezi condusi de Col. Marc de Tarlé, seful biroului dea Afaceri Criminale al Jandarmeriei Nationale cu omologii lor britanici) încep perchezitia proprietatii lui Saad de la Oaken Lane din Claygate (Surrey), iar documentele sesizate vor fi adunate într-un cort instalat la intrarea în imobil.

Pe 10 septembrie, are loc o falsa alerta la bomba (din partea lor), având în vedere faptul ca ei gasesc anumite substante pe care le presupun „potentialmente explozive”. Conform Politiei din Surrey, rezultatele analizelor acestora au aratat ca ele nu erau deloc periculoase.

Pe 13 septembrie ajunge la Oaken Lane din Claygate si Procurorul Republicii de Annecy, Eric Maillaud, împreuna cu unul dintre judecatorii de instructie, Michel Mollin.

Pe 19 septembrie, anchetatorii considera misiunea lor terminata si vor trece la o analiza aprofundata a documentelor sesizate, atât din imobilului familial cât si din biroul lui Saad, unde gasesc 4 PC-uri, dintre care unul conectat la retele de comunicare (socializare), iar celelalte 3, la proiectele sale profesionale (de inginerie de design, de vânzari si cumparari de diferite subansambluri, legatura cu clientii sai, etc.) si în sfârsit, un telefon mobil folosit pentru „chats, discutii pe internet”, etc. Pe scurt, exploatarea lor, din pacate, nu vor (con)duce la niciun fel de informatii utile legate de asasinarea sa, a sotiei sale si a mamei acesteia.

Un portret robot al motociclistului (caucazian–rasa europoidă/europeană, purtând barba) si o casca neagra marca GPA (Global–Concept) modelul ISR (made in France, fabricat între mijlocul anilor 1990–pâna în 2002, în cca 8.000 de exemplare, vândut la pretul mediu de 190€) a fost difuzat pe 4 noiembrie 2013 de catre sectia de cautare a Jandarmeriei din Chambéry, atât în Franta cât si în Marea Britanie.Conform unor informatii în posesia carora ma aflu, asasinul ar putea fi de origine balcanica platit cu cca 2.000€ Merita subliniat faptul ca, aceasta casca GPA ISR, în principiu era destinata Jandarmeriei Mobile.

Portretul–robot ar fi fost elaborat, conform declaratiilor Procurorului Republicii de Annecy, dupa descrierea efectuata de catre 2 agenti–gardieni (de supraveghere) a padurii, apartinând ONF (Oficiul National al Padurilor – institutie publica cu caracter industrial si cmercial însarcinat cu gestiunea padurilor publice, aflata sub tutela Ministerului Agriculturii si al Padurilor, creat în 1964) care ar fi controlat un motocilist (purtând o scacosa în spate) cu semnalmentele mai sus mentionate pe o portiune forestiera interzisa publicului (domeniul forestier Grand Roc).

Conform Lt. Col. Benoit Vinnemann, seful echipei de cautare a Jandarmeriei din Chambéry, cca 650 de persoane (din Franta si Marea Britanie) ar fi fost deja audiate în dosar (iar numarul s-ar fi dublat pâna în prezent). În plus, cca 121.000h de înregistrari (video) ar fi fost vizionate si analizate în cadrul anchetei. Mai putin în Irak, unde sistemul politico – juridic n-ar permite acest lucru.Cu aceasta ocazie, Éric Maillaud, Procurorul Republicii de Annecy, aminteste jurnalistilor interesati de dosar sa tina cont de art.11 din CPP (Codul de Procedura Penala) care pedepseste (sever) propagarea „unor informatii arbitrare (nefondate), inexacte (neverificate)” care pot pune în pericol pastrarea secretului de instructie sau pot genera tulburari de ordin public.

Si într-adevar, avertismentul a fost deosebit de util pentru ca mass-media europeana (franceza, britanica, suedeza, spaniola, elvetiana si germana) implicata direct în acest dosar a furnizat o serie de date inexacte, aleatorii (referitor la datele personale ale lui Kadhim al Hilli, respectiv, la afacerile acestuia în Irak si Marea Britanie, despre avea lui în Elvetia si în Spania, despre Iqbal al Hallaf/Allaf si despre mama sa, Suhaila, despre Haydar Thaher, fratele lui Iqbal, în Suedia, despre Saad si Zaid în Marea Britanie), care au generat confuzii în dosarul de instructie si au dat nastere unor conjecturi mai mult sau mai putin rocambolesti legate de pistele care ar trebui urmate (de catre anchetatori) pentru solutionarea acestuia.

În ceea ce o priveste pe micuta Zeena, singura persoana nevatamata fizic în timpul masacrului, desi a fost audiata de catre anchetatorii francezi înainte de întoarecerea sa în Marea Britanie, „marturia” ei a ramas inexploatabila, având în vedere vârsta ei frageda (4 ani), dar si faptul ca ea a ramas ascunsa, pâna la sosira jandarmilor, între picioarele mamei sale aflata pe bancheta din spate. În concluzie ea nu a vazut nimic din masacru si nici pe cel care ar fi comis asasinatele. Ea urma sa fie tratat, ulterior, de catre un pedopsihiatru. De altfel, ea este „descoperita” în masina în jurul orei 23h00 (adica dupa 7 ore si jumatate dupa drama).

Jandarmii ajunsi la fata locului, vor izola zona (în asteptarea expertilor de la Paris), dar nu vor face investigatii pentru a nu distruge, eventual (involuntar), probe materiale care ar fi putut conduce la identificarea asasinului.

„Pompierii, medii s-au uitat (din exterior în masina, mai ales ca acesta avea si geamuri sparte) dar n-au remarcat-o pe micuta Zeena ascunsa între picioarele mamei sale, ucisa, care n-a facut facea nicio miscare” pâna la sosirea expertilor criminalistici parizieni.Legat de acest subiect, sindicatul politistilor „Alliance Police nationale” (Synergie-Officiers–conform altor surse) ar fi reprosat autoritatilor Jandarmerie Nationale ca n-au facut apel la expertii „localnici” de la INSP (Institutul National al Politiei Stiintifice) bazat la Lyon Métropole (Ecully–departamentul Rhône–prefectura si capitala regiunii administrative Auvergne– Rhône–Apes, careia apartine si departamentul Haute Savoie), „aflat doar la cca 1h00 de drum, în vehicul cu girofar”. [A se vedea pentru detalii articolul autorului: Culoarea politica si Legislatia Europeana a Sindicatelor de Politie (Thomas CSINTA – Revista “ProLex”)].

În sfârsit, anchetatorii nu vor putea obtine informatii „spectaculoase” nici de la sora ei mai mare, Zainab, ranita grav la cap, care, dupa cum am mentionat, pe 14 septembrie 2012 (în jurul orei 08h15, asistata de o delegatie britanica), a parasit spitalul, nu înainte însa ca ea sa fi fost audiata de catre jandarmi specializati de la CNEF (Centrul National de Studii si de Formare a Politiei) de la Gif-sur-Yvette (departamentul Essonne – regiunea pariziana).

De altfel, rudele celor 2 fete erau extrem de suspicioase (si chiar angoasate) ceea ce urgenta procedurile de repatriere a lor: „Dr. Ahmed al-Saffar accused officials tears when he and his wife last visited as they want to go and live with them”. Cu toate acestea, ea confirma (cu certitudine), ceea ce anchetatorii deja stiau.

Adica, faptul ca este vorba de un singur individ („rau”), venit pe o motocicleta, purtând o casca neagra (nu neaparat cel pe care l-a vazut ciclistul William B. Martin, martorul–cheie în dosar, dar foarte probabil pe drumul forestier interzis publicului– unde este interpelat de catre agentii–gardieni ai apadurii), care ar fi urmat acel algoritm în comiterea masacrului pe care l-am prezentat.

În ceea ce priveste solutionarea acestui dosar (vreodata), britanicii sunt mai mult decât sceptici: „In total there are more than 2,000 dossiers to study, many focussing on the family’s Iraqi background. That is why this is such an extraordinarily complex case and why it could take years of careful police work to solve it.” (…). „There have also been attempts to link the al-Hilli deaths with the murder of Xavier Baligant, 29, in Nancy in July. He was shot four times in his car at a rest stop while his two sons, aged five and seven, were unharmed.”

Mentionez aici faptul ca exista o serie de elemente comune masacrului de la Chevaline (Annecy) si asasinarea pe Autostrada A31 (Nancy) pe 19 iulie 2011, al unui turist belgian Xavier Baligant (în vârsta de 29 de ani, originar din Nivelles–regiunea belgiana francofona Valonia, la cca 30km distanta de Bruxelles), laborant în cadrul Centrului de Cercetare si Dezvoltare al vaccinurilor apartinând gigantului farmaceutic GSK (GlaxoSmithKline–multinationala britanica fondata pe 27 decembrie 2000, cu sediul la Londra, a treia din lume după cifra de afaceri, după Johnson & Johnson și Pfizer, rzultata prin fuziunea dintre Glaxo Wellcome si SmithKline Beecham).

Cadavrul acestuia este descoperit într-o parcare la nivelul localitatii Colombey-les-Belles (Meurthe-et-Moselle, regiunea urbana Nancy). Ucis cu 4 gloante de mare calibru (trase în piept si în cap, tot de o arma rara –de colectie, utilizata, tot de catre armata elvetiana, între 1933–1957) copii acestuia (Jordan si Dylan, în vârsta de 4 si 7 ani) dormeau în masina, fara sa fi fost deranjati.

Este vorba de un mousqueton elvetian 1931 (Mq. 31 sau K 31, o pusca militara care functioneaza dupa principiul de functionare al celei Schmidt-Rubin Model 1889/M-1889 sau IG-1889, modificat de catre Adolf Furrer sub denenumirea de sistem W+F, produs în 721.680 de exemplare, între 1933 – 1957 pentru armata si pâna în 1972 pentru persoane private).

Pe 18 iulie, Xavier Baligant (n.1982, „de o rara integritate”), paraseste unul dintre cele mai forestiere departamente franceze (cu cca 45% acoperit cu paduri) departamentul Ardéche (situat în sud-estul Franței, în regiunea administrativa Auvergne–Rhones–Alpes/Ron-Alpi, creat pe 4 mars 1790 în timpul Revoluției franceze/5 mai 1789–9 noiembrie 1799, conform legii din 22 decembrie 1789, sub numele de Sources de la Loire) dupa o vacanta de o saptamâna (cu cei 2 copii ai sai), pentru a se întoarce, în orasul sau de resedinta, Nivelles (în Belgia).

Obosit, acesta se opreste pe Autostrada A31, într-o parcare (la nivelul Colombey-les-Belles, Malvaux Area) pentru a se odihni (un timp) pe o bancheta aflata în spatele vehicului sau. Nu peste mult timp (în jurul orei 02h00 – în noaptea de 18 catre 19 iulie), corpul neînsufletit al acestuia este descoperit de catre o patrula de supraveghere a autostrazii în fata porti de acces în toaleta.

De atunci, dosarul este nesolutionat, în ciuda demersurilor si insistentelor mamei sale, Katia Louckx (consiliera la Agentia Nationala de Munca belgiana din Valonia), sustinuta în demersurile sale de catre avocatul ei, Christian Dalne (fost si avocatul familiei Strens, al carui baiat, Alexandre a fost ucis în Muzeul Evreiesc din Bruxelles pe 24 mai 2014, într-un atac terorist comis de catre Mehdi Nemouche – avându-l complice pe Nacer Bendrer, care i-ar fi furnizat armele acestuia.În acest atac terorist 3 persoane vor fi ucise pe loc: Emanuel si Miriam Riva, (cu vârstele de 54 si 53 de ani, turisti evrei) si Dominique Sabrier (în vârsta de 66 de ani, de nationalitate franceza, angajat – benevol al muzeului). Ranit grav, Alexandre Strens (în vârsta de 25 de ani, belgian) va fi transportat în regim de urgenta la spitalul Saint-Pierre, unde ramâne intr-o coma profunda, pâna la deceul sau pe 6 iunie.

Într-un proces desfasurat între 10 ianuarie–7 martie 2019, cei 2 inculpati de asasinate teroriste, sunt gasiti vinovati de Curtea cu Jurati (Juriul Popular) Bruxelles (compusa din 12 jurati alesi de pe listele electorale), iar pe 12 martie, Nemmouche este condamnat la închisoare pe viata (cu cel putin 15 ani de perioada de siguranta), în timp ce complicele sau, Bendrer, la 15 ani de recluziune criminala (cu cel putin 5 ani de perioada de siguranta).

În sfârsit, jandarmii francezi banuiesc ca în dosarul asasinatului lui Xavier Baligant ar fi vorba de o crima pasionala, în care Mihaela (fosta lui sotie, de care era divortat de 5 ani) si companionul ei, garajistul José Oliveira (al carui ADN ar fi fost identificat în vehicul), ar fi comanditarii asasinatului.

Însa, pe 19 aprilie 2017, suspectul n°1, aparat de catre avocatii Hamid El Abouti si Yannick De Vlaemynck, este achitat (definitiv) în dosar, de catre Tribunalul Corectional din Mons (provincia Hainaut, regiunea francofona Valonia). Jandarmii francezi au presupus ca n-ar fi exclus ca cele 2 arme de foc (pistolul semi-automat Luger Parabellum P08 si Mq.31) utilizate de catre asasini la Chevaline, si în Malvaux Area, sa aiba acelasi proprietar (furnizor) elvetian.

Merita sa mentionez aici faptul ca în Elvetia, initierea în utilizarea unei arme de foc (de regula, pusca de asalt) începe la vârsta de 12 ani, iar aceasta tara ar fi prima tara în lume în topul celor cu cele mai multe arme pe cap de locuitor. Pentru o populatie de cca 8,5milioane de locuitori, în elvetia ar exista cca 2,2 milioane de arme în circulatie.

Conform unei legi federale care intra în vigoare în 1999, achizitionarea, importul si exportul de arme va fi monitorizat la nivel federal, ceea ce înainte avea loc doar la nivel cantonal. În 2008, când Elvetia adera la Spatiul Schengen, autoritatile federale vor elabora (concepe) o noua reglementare (mai stricta) în ceea ce priveste regimul armelor de foc, iar în 2000, conform unui act aditional, elevetienii care circula în afara teritoriului national (cu armele lor) vor fi obligati sa prezinte la controlul identitatii si permisul lor de port-arma, iar munitia pentru arma, trebuie sa fie ambalata separat de acesta, într-o cutie cu dimensiuni reglementate.

În 2011, în sprijinul protectiei contra violentei cu arme de foc, o lege federala care prevede crerea unui registru national al armelor de foc pe teritoriul helvetic si interzice conservarea armelor de serviciu la domiciliul titularului este supusa unui referendum, pe care elvetienii au refuzat cu un procent de cca 56,3%. În 2016, registrele cantonale devin publice si gestetionate electronic. Astazi, în vederea amenintarii teroriste, UE a decis printr-o lege limitarea accesului la armele semi-automate, ceea ce, în calitate de membru al Spatiului Schengen si Elvetia va trebui sa adopte. Numarul acestora ar reprezenta cca 10% din totalul armelor de foc aflate în circulatie în spatiul national helvetic.

Pentru obtinerea unui permis de port-arma, ca si în alte tari ale UE, elvetienii trebuie sa dovedeasca ca sunt înscrisi în cluburi sportive de tragere, pe care le frecventeaza regulat (cu regularitate). În cazul în care nu mai practica tirul sportiv, în cel mult 3 ani de la data încetarii activitatii, ei sunt obligati sa-si înregistreze armele în fisierul (reistrul) national (al armelor de foc), ceea ce nu se aplica si în cazul vânatorilor.

În sfârsit, în ceea ce priveste masacrul de la Chevaline, anchetatorii francezi au avut în vedere si alte piste, în afara de cele mentionate mai sus. Ca urmare a portretului-robot publicat de catre sectia de cautare a Jandarmeriei din Chambéry pe 4 noiembeie 2013, pe 18 februarie 2014, un suspect, Éric Devouassoux, fost politist municipal la Menthon-Saint-Bernard din regiunea urbana Annecy (în vârsta de 48 de ani, colectionar de arme, locuind la Talloires în departamentul Haute-Savoie, situat la cca 10km de Chevaline) a fost interpelat în jurul orei 10 (în fata casei sale) si plasat în GAV (Garde à Vue–arest preventiv) la sediul Jandarmeriei. Însa, din pacate, ADN-ul acestuia nu corespundea cu cele prelevate de la locul dramei (crimei), deci suspectul a fost repus în libertate si scos de sub urmarire penala. Ca urmare a acestei acuzatii (învinuiri) pe nedrept, Eric Devouassoux si-a pierdut locul de munnca si a fost nevoit sa contacteze Presedintia Republicii pentru a putea fi despagubit.

Un alt colectionar (pasionat) de arme, de nationalitate sud-africana (implicat într-un vast trafic de arme vehi – pe care nu-i identificam pentru ca nu a fost inculpat în dosar) care locuia în regiunea Annecy, va fi din nou interpelat, ceva mai târziu, pe 4 mai 2017 si audiat de catre Jandarmeria departamentului Haute Savoie, însa noul Procuror al Republicii de Annecy, Véronique Denizot a afirmat ca în urma unei anchete minutioase care a fost realizata în legatura cu activitatea (mai mult sau mai putin) infractionala a suspectului (de catre politia de frontiera si serviciile vamale franceze), nimic în afara de „proximitatea geografica” a acestuia în momentul dramei, „nu permite implicarea acestuia, sub nicio forma” în dosarul masacrului de la Chevaline.

În sfârsit, motociclistul care în momentul derularii dramei s-ar fi aflat „în zona” cautat cu portretul-robot (întocmit cu ajutorul celor 2 agenti de supraveghere a padurilor) a fost indentificat la sfârsitul lunii februarie 2015 (ca urmare a analizarii a 4.018 convorbiri telefonice).

Audiat pe 3 martie, conform declaratiei sale, acesta s-ar fi aflat aproape de locul dramei, numai, din întâmplare, iar judecatorii de instructie Michel Mollin si Christine de Curraize, însarcinati cu instrumentarea dosarului masacrului de la Chevaline au considerat ca omul ar fi „above suspicion” (mai presus de orice banuiala).

Sef de întreprinde în regiune, cu o reputatie de „om integru si mai mult decât onorabil” (motiv pentru care nu-l vom identifica), fara niciun fel de legatura cu membrii familiei Al Hilli sau ciclistul Mollier, acesta practica de mai multi ani sportul cu parapanta în regiunea Lacului Annecy (în zona cuprinsa între comunele La Forclaz, Doussard si muntele du Charbon).

Într-adevar, pe 5 septembrie 2012, între orele 15h15 si 15h40, acesta circulând pe drumul Combe d’Ire, în drum spre vcasa, ar fi traversat o zona forestiera interzisa publicului (numita Brédiaire), unde a fost interpelat de catre cei 2 agenti de supraveghere a padurii, dupa descrierile carora a fost stabilit prortretul-robot al suspectului la sectia de cautare a Jandarmeriei din Chambéry.

O atentie deosebita atentie au dat anchetatorii francezi si vehiculului de teren (4×4) BMW X5 de culoare închisa (gri sau verde) care l-ar fi depasit pe William Brett Martin (confirmat si de un martor fiabil) în drum spre parcarea Martinet (pe drumul forestier Combe d’Ire) care ar fi fost inmatriculat în Marea Britanie, pentru ca volanul acestuia ar fi fost pe dreapta (conform martorului). Ca urmare, acestia au sugerat ca în vehicul s-ar fi aflat complicele asasinului. Cu alte cuvinte, acesta din urma n-ar fi actionat singur, dar „asistat” de un complice, ceea ce ar dovedi faptul ca asasinarea familiei Al Hilli ar fi fost premediata din timp si bine organizata, iar asasinii (care ar fi facut parte din „complot”) au fost la curent cu vacanta pe care Saad al Hilli (împreuna cu familia sa) o va petrece pe malul Lacului Annecy.

Acest „amanunt”, conform jandarmilor, ar converge catre ideea ca, Zaid, fratele lui Saad, ar fi fost comanditaturul asasinatului, cu scopul de a-si elimina fratele sau rival (împreuna cu familia sa) de la mostenirea lasata de catre tatal lor Kadhim al Hilli.

Numai ca, nu cred ca Zaid ar fi fost la curent cu aceasta vacanta (din timp), pentru ca Saad ar fi plecat de acasa destul de „precipitat” (în graba), fara sa-si anunte apropiatii, si în plus, acesta nu (mai) comunica cu fratele sau de multa vreme, în special, dupa moartea mamei lor în 2001, când Zaid s-a mutat din casa familiei într-un al cartier al Greater London (burgul regal la Kingston-upon-Thames), iar el Saad, ar fi ramas în vila familiala din Claygate, în calitate de „mostenitor”.

Din pacate, vehiculul semnalat nu a fost gasit, iar aceasta pista ar fi fost „blocata” ca urmare a disculparii în dosar a lui Zaid (de catre autoritatile politienesti britanice), iar mobilul familial legat de mostenire, ar fi fost singura pista reala, conform anchetatorilor francezi. Cu atât mai mult cu cât, în interiorul rulotei, acestia descopera o serie de documente si înregistrari ale conversatiilor dintre Saad si Zaid, care ar fi pus în evidenta o oarecare, neîntelegere si „tensiuni” dintre frati.

În ciuda unor eforturi iesite din comun din partea jandarmilor, colonelul Bertrand François (Comandantul Grupului de Jandarmerie al departamentului Haute Savoie), responsabil cu centralizarea informatiilor în aceasta ancheta tentaculara, a precizat ca nici individul care în ziua precedenta dramei („îmbracat într-un costum de oras”) ar fi avut o discutie „animata” cu Saad în campingul Le Solitaire du Lac (unde familia s-a mutat din „Village Camping Europa”) si care ar fi lovit cu pumnul în capota masinii BMW station wagon (estate) a acestuia, n-ar fi fost identificat.Printre numeroasele ipoteze „puse în circulatie” de catre presa franceza si britanica, a fost si una conform careia masacrul ar fi avut „radacini locale” si ar fi fost comis de catre un fost legionar („un soldat profesionist si expert în mânuirea armelor de foc”), care locuia în Ugine si era prieten cu Sylvain Mollier, ciclistul ucis în parcare (considerat, initial de catre anchetatori, ca „victima colaterala”).

De fapt, acesta, Patrice Menegaldo (un „tip izolat si perturbat”, devenit, ulterior, stivuitor, în vârsta de 50 de ani) ar fi fost o cunostinta a lui Claire Schutz, companionul lui Mollier si nu prieten al acestuia din urma. Si totusi, conform unor surse din anturajul acestora ar reiesi ca Menegaldo, îl cunostea bine Mollier înca din perioada adolescentei si timp de 1 an si jumatate, ar fi fost companionul sorei acestuia, Sylviane. Singura problema a anchetatorilor a fost ca ADN-ul acestuia nu corespundea cu niciunul dintre cele 2 (neidentificate) care au fost izolate la locul masacrului (dramei).

Audiat de catre 2 jandarmii–anchetatori (în Uguine, la el acasa, în toamna anului 2012), acesta nu a fost nici arestat si nici inculpat în dosar. Acestia s-ar fi interesat mai mult de arma pe care o utiliza în centrul de antrenament (local) pe care îl frecventa de câteva ori pe an.

Este vorba de un .357Magnum (.357 S&W Magnum/9×33mmR, creat de catre Elmer Keith si construit de Smith & Wesson, introdus în circulatie, în perioada interbelica, în 1934). Si totusi, în aprilie 2013, el va fi audiat din nou, timp de cca 50 de minute, conform Procurorului Republicii de Annecy. Într-un GAV (Garde à Vie) la sediul jandarmeriei, „mai mult decât umilitor, în celula si dezbracat – numai în slip” (conform medicului sau psihiatru care îl trata deja de ceva vreme o instabilitate psihica, dobândita, probabil, pe când era angajat în Legiunea Straina Franceza). Simtindu-se „acuzat pe nedrept, jignit si compromis” (ceea ce l-ar fi fragilizat psihic si mai mult), Menegaldo se siuncide (prin spânzurare) pe 2 iunie 2014.

Conform surorii sale Christelle, acesta ar fi lasat 4 scrisori dintre care una, Justitiei, în care îl acuza pe unul dintre anchetatori ca l-ar fi obligat sa-si recunoasca asasinatele. În aceasta scrisoare, Menegaldo, mentioneaza printre altele si faptul ca: Eu repet, eu nu am absolut nimic de-a face cu aceasta istorie (n.r. masacrul de la Chevaline), iar gestul meu (n.r. siunciderea mea) nu este o marturisire. (…) Este o tragedie”. „Acesta (n.r. anchetatorul) va trebui sa dea socoteala mai multor persoane, în încercarea lui de a-l face pe justitiarul”.

O ultima pista (interesanta) care a fost studiata cu interes în dosarul masacrului de la Chevaline (în care Sectia de Cautarea a Jandarmerieri din Chambéry a fost sprijinita de catre Grupul de Jandarmeruie din Annecy si Biroul de Afaceri Criminale de la Paris), a fost cea legata de serial-killerul Nordahl Lelandais (n.1963, originar din Boulogne-Billancourt, departamentul Hauts de Seine – Métropole du grand Paris), un fost militar, dresor de câini.Arestat pe 30 august 2017 si inculpat pentru rapirea si sechestrarea lui Maëlys de Araujo (în vârsta de 8 ani) pe 27 august, în jurul orei 03h00, din Sala de Sarbatori a comunei Pont-de-Beauvoisin (departamentul Isère, regiunea administrativa Auvergne–Rhônes–Alpes/Ron Alpi), unde parintii acesteia participau la o petrecere organizata în urma unei casatorii, pe 30 noiembrie 2017, acuzatia contra lui Nordahl Lelandais este recalificata în „asasinarea precedata de rapirea unui minor având mai putin de 15 ani”, ceea acesta din urma si recunoaste (pâna la urma), pe 14 februarie 2018, indicând Masivul de la Chartreuse, locul unde se afla îngropat cadavrul fetitei, înmormântat pe 2 iunie 2018 în cimitirul Notre-Dame-de-l’Assomption de La Tour-du-Pin (departamentul Isère).

Pe 29 martie 2018, el recunoaste si asasinarea caporalului Arthur Noyer (în cele de-al 13 Batalion de vânatori de Munte din Chambéry, în vârsta de 23 de ani), în noaptea de 11–12 aprilie 2017 (în proximitatea discotecii Carré Curial de la Chambéry) al carui cadavru este descoperit (conform indicatiilor sale) pe colina Marcoz la Cruet (departamentul Savoie, regiunea administrativa Auvergne–Rhônes–Alpes/Ron Alpi). Din contra, fratele sau Sven, sustine în fata magistratilor ca el nu este un ucigas, adica, ca ar fi incapabil sa ucida. Cel mult, ar vrea sa „protejeze pe cineva”.

Ca urmare a dezvaluirilor facute, el va fi spitalizat (la cerea sa) într-o UMD (Unitate pentru Bolnavi Dificili–cu grave probleme psihice, în numar de 10 în Franta Metropolitana) în Centre Hospitalier Le Vinatier (la Bron–Lyon Métropole) între 16 februarie–10 iulie 2018, dupa care va fi reîncarcerat într-o celula normala, dar într-un QI (cartier de izolare) sub supraveghere permanenta, în calitate de DPS (detinut al carui supraveghere este prioritara) în Centrul Penitenciar Saint-Quentin-Fallavier (departamentul Isère, DISP Lyon – Centre Est, dat în folosinta în 1991, cu un cartier de detentie provizorie pentru preveniti – barbati cu 176 de celule si 197 de locuri, respectiv, o densitate carcerala de 140,1%, adica, 276 de încarcerati; un cartrier de detentie pentru condamnati – barbati cu 172 de celule si 192 de locuri, respectiv, o densitate carcerala de 94,7%, adica, 182 încarcerati si ,în sfârsit, un cartier de semi-libertate pentru barbati cu 25 de celule si 40 de locuri, respectiv, o densitate carcerala de 75%, adica, 30 de încarcerati).

Elev considerat „marginal”, dupa Bac, în 2002 se angajeaza în armata si devine dresor de câini în cele de-al 132-lea Regiment de Infanterie al Armatei Terestre (creat în timpul Revolutiei franceze/5 mai 1789–9 noiembrie 1799, în 1794) de la Suippes (departamentul Marne – regiunea administrativa Grand Est).Numit Caporal în 2003, el este trecut în rezerva în 2005 datorita unor grave tulburari psihice de care suferea si se stabileste la Domessin (departamentul Savoie) unde se lanseaza, fara succes, în cresterea câinilor (de rasa).

În 2008, este interpelat în compania a altor 2 complici pentru incendierea snack–barului La Plage de la Paladru (departamentul Isère) si este condamnat de catre Tribunalul Corectional de la Grenoble la 30 de luni de închisoare dintre care 12 luni cu executare. El îsi executa pedeapsa la domiciliul sau sub supraveghere electronica (cu bratara electronica), iar începând cu 2017 se muta acasa la parintii sai (pensionari).

Conform avocatului sau Alain Jakubowicz (n.1955, fost presedinte al LICRA–Liga Internationala contra Rasismului si Antisemitismului/2010 – 2017, de origine evreu poloneez al carui parinti se stabilesc în Franta în 1933), examenul psihiatric al lui Nordahl Lelandais arata ca acesta, în ciuda unor trulburari psihice pe care le are, are discernamant si este „responsabil penal” pentru actele sale criminale, în fata Justitiei.

În sfârsit, o celula compusa din 7 jandarmi numita Ariane (apartinând Directiei Generale a Jandarmeriei Nationale, bazatala Pontoise, departamentul Val-d’Oise, regiunea urbana pariziana, functionala din ianuarie 2018) cerceteaza toate cazurile de disparitie nesolutionate (pâna în prezent), în care Lelandais ar putea fi implicat.

Aceasta dintre cele 900 de dosare aflate în studiu ar fi retinut 40 de dosare (35 de disparitii si 5 asasinate neelucidate) care ar putea avea legatura (directa sau indirecta)cu Lelandais, conform directorului adjunct al Politiei Judiciare al Jandarmeriei Nationale, Jean-Philippe Lecouffe. Conform Col. Laurent Chartier de la SCRC (Serviciul Central de Informatii Criminale) al Jandarmeriei 10 dintre aceste dosare ar avea ca victime, minori.

Victimele ar fi barbati (27), femei (12) disparute în regiunea administrativa Auverge–Rhones–Alpes (departamentele: Savoie, Isère, Drôme, Rhône, Loire si Ain), iar majoritatea victimelor au mai putin de 40 ani, exceptie facând o fetita (cea de a 40-a victima), disparuta în regiunea urbana Lyon. Dintre cele 40 de dosare cu 25 ar fi fost însarcinata Politia Judiciara iar cu celelate 15, Serviciul de Cautarea al Jandarmeriei.

În toate aceste dosare, în lipsa cadavrelor, nu pot fi prelevate amprente genetice (ADN), care l-ar putea, eventual, incrimina pe Lelandais. Ancheta este însa în derulare. Iata de ce, într-o prima faza a anchetei în dosarul masacrului de la Chevaline, Lelandais parea sa fi fost si el, un potential asasin.

Cu atât mai mult cu cât, pe 8 septembrie 2012, deci numai cu 3 zile dupa masacrul de la Chevaline, Ahmed Hamadou (în vârsta de 48 de ani), dispare si el fara urma cu ocazia unui „rave party” (adunare în aer liber, depozite dezafectate, uzine abandonate, etc., cu ocazia unui concert de muzicia electronica contraculturala de tip: techno, hardtechno, hardcore, trance, trance goa, psytrance, tribe, tribecore, minimal, industrial techno, breakcore, speedcore, drum and bass, breakbeat si alte forme ale Heavy Bass music, respectiv, Ambient, psybient, dub, glitch, trip-hop, etc.) organizat la fortareata aplina Tamié (Brissac, construita între 1876–1881) la vest de comuna Mercury (la 992m altitudine) în departamentul Savoie (aflata la numai cca 20km distanta de Chevaline).

Dar, în toate cazurile de dispartie mentionate mai sus, în care Lelandais ar putea fi implicat, modul operator nu corespunde (conform jandarmiloir) cu cel utulizat în masacrul de la Chevaline, în care asasinul ar fi fost „un ucigas de instinct, cu sânge rece”. În plus, nici amprentele genetice ale lui Lelandais nu corespund cu cele 2 (straine) prelevate la locul masacrului.

Cu alte cuvinte, Lelandais, în ciuda posibilei sale implicari în cele 40 de dosare criminale (mentionate mai sus) aflate în studiu, cel putin teoretic, nu poate fi asasinul cautat de catre anchetatori, în dosarul masacrului de la Chevaline.