DISTRIBUIȚI

Antidemocratica si antisociala, Cota Unica de Impozitare (CUI) nu este o masura fiscala chiar atat de “proasta” pe cat pare la prima vedere!
Iar in combinatie cu alte masuri fiscale, sub forma unui ˝PACS˝ (Pact Civil de Solidartitate), aceasta poate constitui (pe termen limitat !) chiar si un generator de crestere si dezvoltare economica, in ciuda faptului ca mecanismul fiscal caruia ea da nastere (mai mult sau mai putin fortat !), este unul, numai, de avarie.
Cel putin atat timp cat organele competente ale statului in materie de fiscalitate si gestiune bugetara (Administratia Fiscala) o pot tine sub un control sever.
Sondajul nostru

Fara a descrie detaliat (si aprofundat) natura si structura strict economica a CUI (ca intr-un curs universitar de specialitate si fara niciun fel de interes in articolul de fata), acesta prezinta atat o serie de avantaje (cel putin teoretic!) care pot contribui la cresterea economica intr-un stat in curs de industrializare, cat si dezavantaje (cel putin practic!), care pot avea un efect negativ asupra vietii sociale si economice.

Masura in general “falimentara” in societatile de consum dezvoltate, deci neutilizata teoretic si nepracticata (logic!) datorita uriaselor pierderi care ar provoca in bugetul statului, in special in randul marilor venituri si uriaselor averi (care in tarile post-industrializate sint impozitate pana la 60-75%), CUI, poate da nastere totusi unui “coup de pouce” (elan!) economiei unui stat in curs de dezvoltare (pre-industrializare), pe drumul tranzitiei catre o economie de piata, in special prin “crearea” si consolidarea unei “clase de mijloc”, elementul central al societatii de consum, capabila sa contribuie la ”absorbtia” produselor aflate pe piata, dand nastere astfel unei relansari economice, unei veritabile cresteri economice de durata.

Evident, mecanismul “tehnic” este mult mai complex in principiu si este imposibil de descris in randurile de fata, pe de-o parte, iar pe de alta parte, pentru ca intelegerea acestuia necesita cunostinte generele de economie si analiza economica, care nu sunt la indemana omului de rand.

Criteriile atat teoretice cat si practice, “fidele” diverselor intervale de incredere sunt dificil de exploatat, mai ales ca si fenomenele de coruptie aduc o “contributie” sensibila la evaluari.

Sa analizam insa teoretic problema si sa remarcam anumite “derapaje” care ar putea decurge din mecanismul mai sus mentionat, precum si influentele pe care acestea ar putea avea asupra ˝balantei” pro si contra, sau “avantaje-dezavantaje”!

In principiu, omul de rand, cu venituri mici sau chiar cu un venit modest (mediu), cel putin teoretic (!), n-ar fi afectat de CUI.

El va avea aceasi cota de impozitare ca si in cazul CPI (Cotei Progresive de Impozitare), in principiu, fara modificari sensibile (esentiale).

Insa, cei cu venituri mari si foarte mari (cotate din punct de vedere administrativ, “uriase” in raport cu venitul minim sau mediu pe economie), intr-o tara care totusi, “galopeaza” la coada “plutonului”, chiar si a fostelor tari socialiste, vor avea o crestere considerabila a veniturilor lor, avand in vedere faptul ca in loc de un procent ridicat sau foarte ridicat (pana la 75%, de exemplu sau chiar mai mult, cum se intampla in Franta!), vor fi impozitati tot numai cu 16% (cum se intampla, de exemplu, in Romania).

Ceea ce implica, practic, o crestere artificiala ale salariilor acestora cu cateva zeci de procente.

Aceasta categorie sociala favorizata, castigand mult mai mult decat in cazul CPI (Cotei Progresive de Impozitare), ar trebui (trebuie !), in principiu sa genereze o “masina de consum” cu foc continu, pe toate planurile vietii economice.

Prin acest mecanism ea se imbogateste, se intareste si se consolideaza, “captand” in jurul ei (sub forma de sateliti) si paturile sociale “invecinate” si astfel intr-un timp (care nu poate fi apreciat corect decat pe date si statistici economice concrete, intrinseci, caracteristice fiecarei societati in parte, in functie de dinamicitatea parametrilor sai de structura !) va da “nastere” la acea clasa medie care este practic, “motorul” societatii de consum si “generatorul” efectiv al economiei de piata!

Mecanismul este “stimulat” (mai mult acceptat!) si de forurile competente ale UE (Zona Euro) sau FMI, in primul rand pentru ca aderarea unei tari, in principiu, “necesita” o asemenea clasa sociala, daca nu deja si existenta (cel putin in formare !) a acesteia!

In al doilea rand, pentru ca economia UE se afla intr-o “stagnere” considerabila de mai mult timp (crestere economica nula sau scazuta, somaj ridicat, etc.), deci noile tari care adera trebuie sa aiba deja “pregatite” capacitati de “absorbtie” ale produselor “made in UE” (in special, Zona Euro).

Astfel, cu cat aceste capacitati de absorbtie sunt mai mari (importante) cu atat si cresterea economica va fi mai mare!

Acesta este si unul dintre motivele extinderii “in viteza” a UE (respectiv, Zona Euro), catre tarile care economic nu satisfac conditiile de convergenta stabilite la Maastricht si care tot din punct de vedere economic sunt mult in urma membrilor UE (in special din Zona Euro) admisi in trecut, pe baza unor criterii (de convergenta) mult mai riguroase.

Daca CUI pare teoretic o ”afecere” pentru o societate ca a noastra (romaneasca), practic, ea nu poate ramane, decat sub diverse rezerve stricte care implica o serie de masuri administrative si sociale greu de respectat, in Romania.

In primul rand, “masa monetara” uriasa care CUI-ul face “sa dispara” de la bugetul statului, trebuie compensat intr-un fel.

Cel mai simplu si ˝eficace˝ (dar artificial !) este cresterea taxelor (administrative), preturilor, la produsele de mare necesitate si consum ceea ce “loveste” puternic in omul de rand cu venituri modeste (sau chiar si medii).

In al doilea rand, CUI-ul “sanctioneaza” (indirect) unele avantaje materiale (financiare), compensatii salariale (sociale, adminstrative, etc,) acordate tot omului de rand, cu venituri mici sau medii.

In al treilea rand, cresterea “excesiva” a masei salariale la cei cu venituri mari si foarte mari, poate conduce indirect si la o crestere a inflatiei, care va afecta iarasi, mult mai mult clasele sociale cu venituri mici si medii, decat “omologii” lor prin “simetrie centrala”, cei cu venituri mari si foarte mari.

In plus, toata aceste masuri, scapate de sub control, pot avea ca efect general (pe termen lung), o polarizare sociala ducand la o ˝implozie˝ economica ceea ce ar afecta in primul rand clasele defavorizate ale societatii de consum si sa conduca, in sfarsit, la negatia scopului cu care acesta a fost introdus, prin schimbarea cauzei cu efectul.

Pentru evitarea unei asemenea situatii, exista masuri “de solidaritate” practicate si in societatile occidentale social-democratice care sunt in beneficiul omului de rand si care pot mentine CUI-ului sub control.

Cu alte cuvinte, cuplate printr-un ˝PACS˝ (Pact Civil de Solidaritate, denumire simbolica, utilizata in cazul uniunii libere, oficiala, dintre doua persoane de acelasi sex sau de sexe diferite, in interesul lor comun, a se vedea pentru detalii si articolul autorului :˝Pactul Civil de Solidaritate, un angajament cu obligatii minime, dar eficace in viata de cuplu˝ : http://necenzuratmm.ro/social/42401-pactul-civil-de-solidaritate-pacs-un-angajament-cu-obligatii-minime-dar-eficace-in-viata-de-cuplu.html) cu CUI-ul, aceasta din urma, ar putea conduce la ridicarea nivelului de trai (a bunastarii materiale) a populatiei (inclusiv, a celei defavorizate).

Mentionam printre acestea Impozitul de (“Solidaritate”) pe Avere (IA, sau ISA) care, teoretic, ar limita prin “presiunea” sa exercitata asupra castigurilor uriase realizate de catre anumite persoane fizice, o imbogatire “disproportionata” in raport cu membri restului claselor sociale, in special, al celor defavorizate din punct de vedere social-economic.

Inainte de a intoduce (tehnic) parametrul social-economic ISA, sa remarcam faptul ca exista întrebari asa numite “grave” la care în general evitam sa raspundem concret si coerent.

De multe ori, pentru ca întrebarea ne depaseste efectiv, iar alteori pentru ca întrebarea nu numai ca nu ne avantajeaza, dar ne pune chiar în dificultate, atat individual (ca persoana fizica), cat si colectiv (ca membru al unui grup social-economic pe care il reprezentam si caruia apartinem prin modul nostru de gandire, respectiv, interese).

Astfel, pentru a evita raspunsul facem apel la tot felul de “artificii”, mai mult sau mai putin ambigue, aparent fiabile, în spatele carora încercam sa ne ascundem cu lasitate si perversitate (neavând curajul sa ne exprimam si sa asumam responsabilitatea unui raspuns) pentru ca acestea permit interpretari care ne pot favoriza.

Una dintre aceste intrebari grave este daca am fi sau nu de acord cu impozitarea averilor noastre mari (romanesti), pentru ca sumele recoltate (adunate) prin intermediul acestui mecanism fiscal sa fie investite in ameliorarea conditiilor de viata ale claselor sociale defavorizate (asistati sociali, someri de lunga durata, persoane cu handicap sever, activi sau pensionari cu venituri mici si foarte mici, sub salariul minim pe economie, copii monoparentali, elevi, studenti, etc.) sub forma de alocatii (prestatii) sociale.

Conform asteptarilor noastre, mai mult ca sigur, aceasta intrebare (sub o forma sau alta) pune într-o mare “dificultate” clasa miliardarilor nostri cartonisti si evazionisti, “saraci”, dar cu copii, parinti si frati bogati !

Si chiar foarte bogati.

Desigur, subiectul, statistic vorbind, nu-si are sensul.

Analize socio-economice, mai mult sau mai putin “fidele”, ne claseaza pe ultimele locuri în majoritatea documentelor, atat cele legate de nivelul de viata (trai) cât si cele legate de indicele de dezvoltare uman, respectiv, de modernitate.

Intr-o mare majoritate de cazuri, miliardarii nostri nici nu par a fi asa de bogati (cum sunt in realitate), pentru ca banii lor sunt ˝inmormantati˝ in beciurile economiei subterane prin intermediul canalalelor tentaculare ale coruptiei generalizate, ridicata la rang de dictatura nationala.

Pe de alta parte însa, nu uitam sa ne laudam (si sa sfidam lumea celor care traiesc de pe o zi pe alta !), atat în emisiunile TV cât si prin mijloacele noastre mass-media de maculatura (neprofesioniste), cu topul celor 300 de romani miliardari cei mai bogati, sau cu topul celor 1.000, a caror avere cumulata depaseste poate chiar jumatate din PIB-ul national!

Si iata ca în felul acesta întrebarile noastre “grave” devin “jenante” si suntem obligati sa ridicam problema unor contradictii pentru buna “functionare” a societatii noastre care “pretinde” ca evolueaza catre o democratie solida (cu un indice democratic ridicat) în sanul unei Europe unite, care “se vrea” înainte de toate, sociala.

O Europa fara fracturi sociale, a bunastarii materiale si spirituale.

In sfarsit, ce reprezinta Impozitul (de Sdolidaritate) pe Avere (IA/ISA)?

Pe scurt (sumar), IA (ISA) este un impozit suplimentar, platit autoritatilor fiscale (Administratiei Fiscale/Fiscului) de catre patura bogata (instarita) a societatii în scopul solidarizarii acesteia cu patura defavorizata a ei.

Adica, teoretic, este vorba de un transfer de ”capital” (prin intermediul si supravegherea ANAF) de la cei bogati (care nici nu mai conteaza cum s-au imbogatit !), fara a fi “prejudiciati” material (practic !), catre cei defavorizati, pentru ameliorarea conditiilor lor sociale.

Evident, aparent, un astfel de punct de vedere da nastere la o contradictie generatoare a unor serii de disfunctionalitati (disfunctiuni) ale mecanismelor socio-economice responsabile de (cu) “echilibrarea” balantei nevoilor sociale.

Pe de o parte, pe “drumul” integrarii (profunde !) in UE (si in Zona Euro), facem eforturi uriase pe plan social si economic pentru a tine pasul cu o economie de piata severa (bine organizata si structurata) de pe pozitia unei tari in curs de industrializare (de dezvoltare), expunand astfel contribuabilii nostri la eforturi financiare care reduc mult (din punct de vedere teoretic) nivelul lor de trai.

Pe de alta parte insa, dispunem de categorii sociale extrem de favorizate, instarite excesiv (pe cai mai mult sau mai putin legale!), care “controleaza” averi de ordinul PIB-ului national!

In concluzie, nu atat problema “eradicarii” miliardarilor nostri de “carton” (sau milionarilor in dolari, respectiv, in euro) ar fi importanta cat “exploatarea“ lor ˝responsabila˝, cu bun simt (in favoarea claselor sociale defavorizate) prin introducerea unui asemenea impozit (ISA), care s-ar impune în Romania, in toata rigoarea, cu severitate si urgent.

Dublat de un control apropriat (adecvat, tot cu simt de raspundere !) al coruptiei (si ale canalelor tentaculare din beciurile economiei subterane), care sa se opuna cu fermitate, cauzei care le-a generat! (Un “fel” de Lege a lui Lenz din inductia electromagnetcia!)

Astfel, “transferul” de fonduri ar permite, marirea ajutoarelor (alocatiilor) sociale si revalorizarea sociala a categoriilor socio-profesionale defavorizate.

În special a celor fara resurse materiale, a celor cu datorii mari, (supradimensionate), a celor lipsite de un loc de munca, de mult timp (someri de lunga durata), marginalizate social, precum si a categoriilor de pensionari sau persoanelor cu handicap (stare grava si foarte grava) aflate la limita supravietuirii.

Desigur, modul în care definim “averea” sau mai exact “surplusul” de avere, depinde de o serie de parametri economici intrinseci caracteristici unei societati de consum.

Ea trebuie sa fie în mod evident, diferit definita în societatile industrializate sau post-industrializate (cu un nivel de viata mult mai ridicat), dar nu putem face abstractie de acest fel de impozit nici in tarile în curs de dezvoltare care “tind” (in norma !) catre cele dezvoltate si mai ales într-o tara în care o uriasa avere (creata într-un mod mai mult sau mai putin ilicit !) este la îndemîna unui mic grup de “întreprinzatori” (clasati dfeja ca infractori sau viitori infractori !) care sfideaza bunul simt, atunci cînd este vorba sa se laude cu reusitele lor “materiale”, dar sa se “ascunda” dupa rude si neamuri de tot soiul, atunci cînd este vorba de o contributie a lor la crearea unui fond social de solidaritate în sprijinul celor care traiesc de pe o zi pe alta, care au nevoie de ajutor material pentru supravietuire.

In sarsit, nu trebuie sa uitam nici faptul ca intr-un mare numar de cazuri, lipsa unui trai decent este, direct sau indirect, si o sursa de infractionalitate, care ulterior agravandu-se, poate conduce chiar la forme mai grave, cum ar fi crimele de sange, motiv pentru care “contributia” celor avuti la “supravietuirea” decenta a celor demuniti, trebuie sa fie si o “datorie” civica (nationala), contribuind astfel la securitatea cartierelor devavorizate, principalele zone cu criminalitate ridicata!

In ceea ce îi priveste pe cei bogati, pentru a putea beneficia de taxe (fiscale) mai mici, ar fi obligati ca ˝plusvaloarea˝ pe care obtin prin intermediului CUI-ului sa nu-l utilizeze pentru acumularea de bunuri materiale (mobiliare si imobiliare) dar sa le cheltuiasca si sa reinvesteasca in afaceri (legale !), ceea ce ANAF-ului ar aduce venituri mult mai importante, decat taxele recuperate de pe averi stocate (˝scoase din circulatie).˝

In felul acesta ISA ar efectua o presiune (de natura fiscala) asupra CUI-ului care ar limita (cel putin teoretic) polarizarea sociala, adica, imbogatirea excesiva al celor bogati si saracirea excesiva al celor saraci !

In incheiere, am inteles ceea ce este CUI-ul!

Am inteles si ceea ce ar putea fi IA (ISA)-ul.

Insa, cui serveste CUI si cui n-ar servii ISA, sau daca “CUI pe CUI scoate“, intr- adevar, ramane de vazut.

Timpul ramane tanar!

NOTA

ISA (Impozitul de Solidaritate pe Avere), introdus in Franta (in 1989, prin Legea finantelor), este un impozit platit de catre persoanele fizice si cupluri (camine) avand un patrimoniu net de peste 790.000 de euro (1 ianuarie 2009, a se vedea pentru detalii si articolul autorului consacrat acestei tematici: l’ISF français : http://cufr-prpagrandesecolesfranaises.blogspot.ro/2010/11/lisf-francais.html).

Acesta succede IMA (Impozitul pe Marile Averi) creat in 1982 (in timpul primului mandat prezidential al lui François Mitterrand-Partidul Socialist, 1981-1988) de catre Guvernul Mauroy (si anulat de catre Guvernul Chirac-Ressemblement pour la République, in 1987), pentru finantarea ajutorului social (RMI-Alocatia Minima de Insertiune, devenit RSA-Venitul de Solidaritate Activ : 524,16€ net/luna, de la 1 septembrie 2015) atribuit de catre CAF-Casa de Alocatii Familiale, sub forma de prestatie sociala, persoanelor fizice demunite, fara niciun fel de resurse materiale. (A se vedea pentru detalii si articolele autorului consacrate acestei tematici : Le RMI : http://cufr-prpagrandesecolesfranaises.blogspot.ro/2010/12/le-revenu-minimum-dinsertionrevenue-de.html; Le RSA (ancien RMI) http://cufr-prpagrandesecolesfranaises.blogspot.ro/2010/12/le-rsa.html, Les Minima sociaux en France (RMI/RSA, AAH, ASPA, API, SMIC) : http://cufr-prpagrandesecolesfranaises.blogspot.ro/2012/01/minima-sociaux-en-france.html).

ISA este un impozit progresiv (aplicat esalonat) pe capitalul persoanelor fizice (bunuri mobiliare si imobiliare: conturi bancare, bijuterii, imobile, terenuri, masini de lux, etc.), al carui plafon in timpul mandatului prezidential al lui Nicolas Sarkozy (2007-2012) a fost marit de la 790.000€ la 1,3M€.

In timpul mandatului François Hollande (2012-) plafonul acestuia a fost micsorat (scazut) la 800.000€ cu urmatorul barem de impozitare incepand din 1 ianuarie 2015 : pana la 800.000€ – 0% ; intre 800.000€ si 1M€ – 0,5% ; intre 1,3€ si 2,57M€ – 0,7% ; intre 2,57€ si 5M€ – 1% ; intre 5M€ si 10M€ – 1,5%.

Pentru comparatie, inainte de modificarile aduse ISA de catre Hollande, baremul de impozitare (1 ianuarie 2009- mandatul lui Sarkozy) era urmatorul :

Capital mai mic (inferior) de 790. 000 € – 0 % ; 0 €

Intre 790.000€ si 1, 28M€ – 0,55 % ; 0 – 2. 695 €

Intre 1, 28M€ si 2, 52M€ – 0,75 %; 2.695 – 11. 995 €

Intre 2, 52M€ si 3, 96M€ – 1 %; 11. 995 – 26. 395 €

Intre 3, 96M€ si 7, 57M€ – 1,30 %; 26. 395 – 73. 325 €

Intre 7, 57M€ si 16, 48M€ 1,65 %; 73. 325 – 220. 340 €

Peste 16. 48M€ – 1,80 % > 220 340 €

In Franta, peste ½ milion de contribuabili francez platesc ISA, aducand la bugetul statului cca 4Md€.

Acest impozit (care serveste, aproape in exclusivitate, pentru finantarea alocatiilor (ajutoarelor) sociale destinate clasei defavorizate) nu este platit in colectivitatile teritoriale franceze (France Outre-Mer).

Un impozit similar mai exista in Europa in Elvetia (in functie de cantoane), Lichtenstein (0,07%) si Norvegia (0,9-1,1%) si RDC (Republica Democratica Congo).

Tarile care le-au suptrimat sunt : Japonia (in 1950), Italia (in 1992, el devenind un impozit pe bunurile imobiliare cu exceptia resedintei principale), Austria (in 1994), Irlanda (in 1997), Danemarca (in 1997), Germania (in 1997), Olanda (in 2001, find inlocuit cu impozitarea cu 30% al patrimoniului calculat pe o baza teoretica ferfetara de 4%), Luxemburg (in 2006), Finlanda (in 2006), Suedia (in 2007, dupa 60 de ani de existenta) si Spania (pe 1 ianuarie 2008).

PROBLEMA PROPUSA

Stiind ca pentru o activitate lucrativa (salariata) de 35h/saptamana (151,67h/luna) salariul minim pe economie in Franta este de 1.457,2€/luna (9,61€/h) iar salariul mediu de 2.875€/luna, daca ar trebui sa mentinem raportul dintre ISA in Franta si cel (ipotetic introdus) din Romania (pentru un salariu minim de 1.000 Ron/luna-cca 225€ si un salariu mediu de 2.000 Ron/luna-cca 450€), inclusiv, procentele de impozitare ale acestuia, sa se calculeze baremul pentru ISA romanesc, adica, valoarea minima a unei averi careia s-ar putea aplica ISA in Romania!