Rubrica lui THOMAS CSINTA Un cold-case, „resuscitat” (dupa 33 de ani) si...

Rubrica lui THOMAS CSINTA Un cold-case, „resuscitat” (dupa 33 de ani) si sinistrul mod de sinucidere al primului magistrat care l-a instrumentat!

1
0
SHARE

Hey Patron, sunt convins ca voi bulversa ISTORIA CRIMINALA A FRANTEI….
Asta incepe cam asa….dar „Comentariul Autorului” (care urmeaza, cu informatii de la Police Scientifiqe de Paris) si interpretate de mine ca fizico-matematician,….va bulversa magistratura, Mon Colonel, ca si alte comentarii de ale mele remarcate de Presa Franceza de varf (Agnelet, Leprince, Seznec, Tangorre, etc)
Bonne lecture, Patron!
Cu plecaciune (sursa: Profesorul Pompei al Galatiului)
Thomas

PREAMBUL

Intre orele 17h15-17h30, pe 16 octombrie 1984, baietelul Grégory Villemin (nascut pe 24 august 1980) dispare fara urma in localitatea Lépanges-sur-Vologne (regiunea urbana Epinal/cca 250.000 de locuitori, Departamentul Vosges, Regiunea administrativa Grand Est) in timp ce juca in gradina din fata casei familiale.
Parintii acestuia, Christine Villemin (Blaise/n.1960, mama, muncitoare croitoreasa la o fabrica de confectie din localitate) si Jean-Marie Villemin (n.1958/tatal, maistru principal, sef de echipa la uzina de piese de schimb Auto-Coussin Industrie din localitatea vecina La Chapelle-devant-Bruyères), anunta disparitia copilului in jurul orei 17h50, pana cand il cauta cu disperare (in zona).
In urma sesizarii lor, Brigada de Jandarmerie din Epinal lanseaza unui vast dispozitiv de cautare, ceea ce va permite, descoperirea cadavrului baietelului Grégory Willemin (imbracat, cu mainile si picioarele lagate intre ele incrucisat cu o funie de abdomen, fara urme de violenta, prezentand semne de inec) in jurul orei 21h15, in râul Vologne (la nivelul localitatii Docelles, aflat la cca 7km distanta de localitatea Lépanges-sur-Vologne).
Un individ anonim, supranumit (ulterior) „corbul” (pasare semirapitoare, omnivora, din familia corvidelor, cu penele negre, cu ciocul si picioarele puternice) este cel care va revendica asasinatul (prin telefon) si va da detalii despre locul unde s-ar afla cadavrul, iar in cursul zilei urmatoare si prin intermediul unei scrisori expediate parintilor acestuia, prin posta (cu mentiunea: „Sper ca vei muri de durere, sefule. Banii tai nu te vor ajuta sa-ti readuci la viata baiatul. Iata razbunarea mea, idiotule”).
Autopsia nu va permite autoritatilor de ancheta (sub conducerea si autoritatea Judecatorului de Instructie Jean-Michel Lambert, atunci in varsta de numai 32 de ani, fata experienta profesionala suficienta, dupa majoritatea specialistilor in materie de investigatii criminale) de la TGI (Tribunalul de Inalta Instanta) Epinal (prefectura Departamentului Vosges) stabilirea conditiilor (cu exactitate) in care ar fi avut loc decesul copilului, adica, daca acesta ar fi fost aruncat viu in râu si legat inainte (sau dupa) inec, dar mai eles, daca acesta ar fi fost inecat intr-o cada (a unei bai) si aruncat ulterior (legat) in râu.
Primul arestat si inculpat in acest dosar criminal de exceptie (iar ulterior incarcerat in detentie provizorie) pe 5 noiembrie 1984, va fi Bernard Laroche (n.1955, supranumit Popov din cauza musatii si apartenetei sale la CGT/Confederatia Generala a Muncitorilor, unul dintre cele mai mar sindicate franceze, creat pe 23 septembrie 1895) un var de-al lui Jean-Marie Villemin, denuntat de catre cumnata lui, Murielle Bolle (n.1969), atunci in varsta de numai 15 ani, sora lui Marie-Ange Boole (n.1956), sotia lui Laroche.
Contrar avizului Ministerului Public (Parchetului), pe 4 februarie 1984, Laroche (inainte de arestare, fost muncitor la tesatoria Filature Ancel/fondata in 1860 la Aumontzey de catre Étienne Seitz) este pus in libertate provizorie (sub control judiciar, pana la proces) avand in vedere faptul ca ancheta lui Lambert „sugera” nevinovatia acestuia.
Din pacate insa, acesta este asasinat cu sange rece (din razbunare) in fata fiului sau Sébastien Laroche (n.1980) si a sotiei sale Marie-Ange, insarcinata cu cel de-al 2-lea copil, botezat Jean-Bernard (n.1985), in memoria tatalui sau, de catre Jean-Marie Villemin (tatal lui Grégory) pe 29 martie 1985, dupa ce in repetate randuri, prin intermediul presei, si-a facut cunoscut societatii civile intentia lui de a-l ucide pe Laroche daca va fi pus in libertate.
Moartea suspectului principial, va orienta ancheta lui Lambert catre vinovatia sotiei acestuia, Crhristine Villemin (Blaise/”La Bovary des Vosges”), care si ea, va fi inculpata in dosar pe 5 iulie 1985, sub pretextul ca in ziua disparitiei copilului, aceasta ar fi fost vazuta (de catre 4 martori oculari) la sediul oficiului postal de unde ar fi fost expediata scrisoarea de revendicare al asasinatului copilului pe 16 octombrie 1984 (de catre „corbul”).
In plus, dupa ce Jean-Marie va fi arestat pentru uciderea lui Bernard Laroche, pe 29 martie 1985, intr-o perchezitie facuta la domiciliul familial al acestuia pe 15 aprilie, anchetatorii de la SRPJ (Serviciul Regional al Politiei Judiciare) Nancy, vor gasi 9 bucati din acelasi tip de cordon care a fost ar fi fost utilizat la ligotarea (legarea membrelor superioare si inferioare, astfel incat, acestea sa fie complet imobile) micutului Grégory.
In concluzie, nu putea fi exclus faptul ca ea n-ar fi putu sa fie (cu certitudine) „corbul” si evident, asasinul propriului sau copil.
Aceasta decizie va fi luata in 1987 de catre Judecatorul Maurice Simon (un magistrat cu experienta, atunci in varsta de 64 de ani), pana atunci Presedintele Camerei de Acuzare a Curtii de Apel Dijon (Côte-d’Or), care va fi numit judecator de instructie in dosar (in locul lui Lambert, demis pentru proasta gestionare al dosarului) si va relua toata ancheta de la capat (inceput).
Amenintat in repetate randuri cu moartea, din pacate, sanatatea acestuia se degradeza (in timp), ceea ce nu-i va permite „solutionarea” dosarului in timpul vietii (avand in vedere complexitatea anchetei, respectiv, anvergura ei, in care s-a lansat), pentru ca acesta moare in 1994.
In orice caz, pe 3 februarie 1993, Christine Villemin este achitata si va fi indemnizata pentru cele 11 zile de incarcerare in detentie preventiva pe nedrept.
Jean-Marie Villemin, liberat conditionat sub control judiciar pe 24 decembrie 1987 (si cercetat in libertate), pe 16 decembrie 1993 (dupa 6 saptamani de proces) este condamnat la 4 ani de inchisoare cu executare (si 1 an cu suspendare), dar isi recapata libertatea pentru ca si-a efectuat deja pedepeapsa (37 de luni) in timpul detentiei provizorii (½ din sactiunea penala, conform legilor in vigoare: 29 martie 1985-24 decembrie 1987).
Pe plan civil, el a fost sanctionat cu plata unei despagubiri morale si materiale de 908.000Ffr (cca 150.000€) lui Marie-Ange Laroche si cei 2 baieti ai lui Bernard Laroche (Sébastien/n.1985 si Jean-Bernard/n.1990), iar pe 24 februarie 1995 si la plata unei indemnizatii patrimoniale (pentru prejudiciu psihologic si de agrement) de 450.000Fr (cca 75.000€).
Pana pe 25 noiembrie 1999 nu se va intampla nimic „deosebit” in acest dosar, cand bunicii lui Grégory sotii Villemin (Albert si Monique Villemin) vor depune o cerere de redeschidere al acestuia, in care solicitau analiza ADN a posibilei salive conservate pe timbrul lipit (pe plic), cu mana, de catre „corbul” revendicator al asasinatului.
In concluzie, pe 14 iunie 2000, dosarul va fi redeschis, pentru analizarea amprentelor genetice (ADN) de pe timbrul aflat pe plic (de fapat a salivei, pe o jumatate de timbru), care nu vor putea fi exploatate, motiv pentru care, pe 11 aprilie 2001, Curtea de Apel Dijon (Prefectura Departamentului Côte d’Or si a Regiunii administrative Bourgogne-Franche Comté, estul Frantei) va clasa definitiv dosarul „Crégory Willemin”, fixandu-i prescriptia (prescrierea definitiva a faptei) pentru data de 11 aprilie 2011.
Pe 23 februarie 2001, Curtea de Casatie va acorda o indemnizatie familiei lui Bernard Laroche (adica, sotiei acestuia, Marie-Ange Laroche), recunoscand ca Justitia ar fi comis o grava eroare judiciara, neasigurandu-i acestuia protectie, avand in vedere amenintarile publice ale lui Jean-Marie Villemin, varul sau, in timp ce in 2004, Curtea de Apel de la Paris va aproba, in egala masura, si despagubirea in iulie 2005 a familiei Villemin (de catre Comisia Nationala de Indemnizare, cu 410.000Ffr/cca 70.000€), pentru prejudiciul adus imaginii familiei (prin incarcerarea lui Christine timp de 11 zile), in urma inculparii lui Christine Villemin, in dosarul asasinarii baietelului sau, Grégory.
In ceea ce o priveste pe Marie-Ange, ea va deschide un restaurant (gen „fast food”), fara mare succes, inainte de a se lansa in vanzari de tip „ambulatoriu”, dupa care se va recasatori pe 10 septembrie 1988 cu Denis Jacob (fiul lui René si Georgette Jacob), var primar cu mama lui Bernard Laroche (Thérèse Jacob), care, insa, se va sinucide (prin spanzurare) in 1996.
Din uniunea cu acesta se naste al 3-lea copil al ei, o fetita Marie-des-Neiges.
Nu peste mult timp, ea sueaza in cea de a 3-a casatorie.
In sfarsit, parintii lui Gregory (Jean-Marie si Christine Villemin, prin intermediul avocatilor lor, Thierry Moser, Marie-Christine Chastant-Morand, carora se va alatura dupa redeschiderea dosarului pe 14 iunie 2017 si avocatul din Lyon François Saint-Pierre) vor inainta o noua cerere (pe 9 iulie 2008) Curtii de Apel Dijon, care aproba (din nou) redeschiderea dosarului pentru o noua exploatare a analizei ADN de pe timbru, care in 2000 nu a fost posibila (din motive tehnice), ceea ce va si avea loc pe 3 decembrie 2008.
In felul acesta, data prescriptiei se va alungii, automat, pana pe 3 decembrie 2018, iar aceasta ordona si exploatarea altor posibile amprente genetice de pe scrisoarea de revendicare al „corbului”, de pe funia (cordonul) cu care copilul a fost legat, respectiv, analiza ADN al firului de par descoperit pe imbracamintea victimei, analiza grafologica a scrisorii si compararea scrisului cu cele din depozitiile persoanelor anchetate, prin mijloace tehnice moderne, ca de altfel si analiza minutioasa ale apelurilor telefonice (ale familiei Villemin), precum si compararea vocii „corbului” inregistrat (pe caseta) si conservat pe suport electronic (prin numerizare), cu ale celor cca 153 de persoane care au fost audiate in acest dosar (de-a lungul timpului, inclusiv, cu cele din iregistrarile efectuate de catre jurnalisti, in total cca 137 de voci diferite).
Cu toate ca majoritatea expertizelor stiintifice efectuate in perioada 2009-2013 au fost, relativ, descurajatoare pentru Justitie, totusi, unele dintre acestea ar fi contribuit la relansarea anchetei in primavara acestui an (2017).
Conform Procurorului general a Curtii de Apel Dijon, Jean-Marie Beney, pe 16 aprilie 2013, ar fi fost izolate 6 ADN-uri de pe cordonul cu care Grégory ar fi fost ligotat (legat), acestea insa puteau apartine si autoritatilor de ancheta, iar pe 24 aprilie, analiza inregistrarilor audio (de pe caseta) ar fi pus in evidenta o oarecare compatibilitate cu vocile unui barbat si a unei femei, fara insa, ca acestia sa poata fi identificati, cu certitudine.
Astfel, dupa aproape 33 de ani de la evenimentul tragic, pe 14 iunie 2017, vom asista in acest dosar la un nou „inceput” spectaculos, relansat de catre Procurorul general de pe langa Curtea de Apel Dijon, Jean – Jacques Bosc, care decide in acest dosar arestarea a 4 persoane din anturajul victimei si audierea alator 2, care ar putea fi implicati in asasinarea micutului Grégory Willemin.
Este vorba de Marcel Jacob (n.1945, foarte apropiat lui Bernard Laroche si Michel Villemin, nepotii sai, dar si de sora lui, Monique Villemin, in timp ce il ura cu inversunare pe cumnatul sau Albert Willemin), unul dintre fratii bunicului lui Grégory (pe linie materna) si sotia acestuia, Jacqueline Jacob (Thuriaut/n.1944, aparata de catre avocatul Gary Lagardette), avand in vedere faptul ca parintii lui Jean-Marie Villemin sunt Albert Villemin (n.1930), respectiv, Monique Jacob (n.1931), sora cu Marcel Jacob si cu Louisette Jacob, fata careia Chantal Jacob, ar fi in realitate si fata tatalui lor, Léon-Antoine Jacob (1896-1972), in urma unei relatii incestuoase cu Louisette.
In sfarsit, s-ar parea ca Marcel Jacob (aparat de catre avocatul Stéphane Giuranna), fost salariat si sindicalist CGT la Tissage Ancel (a se vedea pentru detalii: Les grandes Organisations syndicales françaises. La CGT) ar fi utilizat apelativul „sef” cu ocazia unei altercatii (in cadrul unei sedinte sindicale) cu Jean-Marie Willemin, care refuza sa (re)adere la sindicatul CGT dupa excluderea sa, facand afirmatia acestuia din urma: „Nu voi accepta sa fiu la mana unui sef”.
Avand in vedere varsta inaintata a sotilor Marcel Jacob (72 ade ani) si Jacqueline Thuriot (73 de ani) Camera de Instructie (compusa din 3 magistrati) a apreciat (dupa cele 48h00 de arest preventiv) si inculparea sotilor Jacob, ca incarcerarea si mentinerea lor in detentie provizorie (pana la un eventual, nou proces) nu este necesara.
In concluzie, cei 2 (ale caror nume apar in cca 12.000 de piese ale dosarului!) sunt cercetati penal in libertate conditionata sub control judiciar, contra avizului Parchetului General, care era favorabil incarcerarii lor.
Alaturi de cei 2, este arestata si o matusa (prin alianta) al lui Grégory, Ginette Villemin (Lecomte/n.1955), vaduva lui Michel Villemin (1955-2010, „analfabetul”, care nu a reusit nici sa scrie si nici sa citeasca pana cand a murit), unul dintre fratii lui Jean-Marie Villemin, celalat, Jacky Villemin (n.1953/considerat un „bastard” al familiei pentru ca s-a nascut inainte de casatorie, dintr-o relatie anterioara a lui Monique, mama lui), find decedat deja in 2011.
Insa, dupa un arest preventiv de 24h00, ea a fost eliberata, fara a fi fost inculpata.
Conform anuntului facut de catre procurorul Jean-Jacques Bosc pe 15 iunie 2017, sotii Jacob sunt acuzati in dosarul de „rapire si sechestrare, respectiv, asasinare” al micutului Grégory Villemin, de „complicitate la asasinat, nedenuntare de crima, neacordare de ajutor unei persoane aflate in pericol de moarte si abtinere voluntara pentru impiedicarea comiterii unei crime de sange”.
Cea de-a 4-a persoana invinuita in dosar, Murielle Bolle (n.1969, aparata de catre avocatul Jean-Paul Teissonnière) fata lui Lucien si Jeannine Bolle, respectiv, sora lui Marie-Ange Bolle sotia lui Bernard Laroche (aparata de catre avocatul Gérard Welzer), in urma marturiei careia Laroche este arestat in 1984, a fost si ea interpelata la domiciliul ei pe 28 iunie 2017 si arestata preventiv pentru „complicitate la asasinat” si „nedenuntare de crima”, iar pe 29 iunie este inculpata pentru „rapirea unui minor cu varsta mai mica de 15 ani” si este incarcerata in detentie provizorie pana pe 4 octombrie 2017 cand este eliberata, fiind cercetata penal in libertate sub control judiciar.
Dupa parerea Presedintei Camerei de Instructie de la Dijon (Claire Barbier), chiar daca in 1984 Murielle Bolle era minora (nu avea decat 15 ani), motiv pentru care isi minimizeaza participarea la rapirea micutului Grégory (sub pretextul ca ar fi fost insultata si agresata de catre membri familiei sale cu scopul de a-si nega delaratia care a avut ca efect inculparea si incarcerarea unchiului sau Bernard Laroche), ea ar fi participat de maniera activa la rapirea acestuia.
Sustinut (oarecum) si de catre (misteriosul) var a lui Murielle Bolle, Patrick F (astazi in varsta de 54 de ani, aparat de catre avocatul Jean-Christophe Tymoczko), asa cum rezulta din textul dezbatarii „contradictorii” care a aavut loc magistratilor Camerei de Instructie.
Pe 5 noiembrie 1984, Patrick F. (atunci in varsta de 21 de ani) ar fi fost martor al violentelor carora ar fi fost supusa, Murielle Bolle pentru a se retracta in declaratia ei din 31 octombrie 1984 care il acuza pe unchiul sau, Bernard Laroche, care afirma in prima versiune a depozitiei sale ca l-ar fi vazut pe Laroche rapind copilul Grégory si dandu-i altor 2 persoane (dupa ce acesta ar fi venit in intampinarea ei la scoala pentru a o aduce acasa).
Din contra, in ordobanta sa din 1993, Curtea de Apel Dijon, prin inocentarea (achitarea lui Christine Villemin) ar fi indepartat orice „intentie criminala” a lui Murielle Bolle (conform avocatului acesteia, Jean-Paul Teissonnière).
In plus, „Laroche ar fi fost nefericit din cauza mortii lui Grégory, dar de familiile Wimen si Jacob nu i-ar fi pasat de loc” (Jean Ker), dar acesta (in timpul dictarilor), ar fi scris la fel de bine, atat cu mana dreapta cat si cu mana stanga.
Chiar daca acesta nu l-ar fi ucis pe micutul Grégory, acesta ar fi participat sigur, la rapirea acestuia (Capitanul Etienne Sesmat – Jean Ker).
Pentru ca, confuzia sa fie si mai mare, in seara zilei de 5 noiembrie, conform depozitiei lui Murielle Bolle, Laroche ar fi fost un rapitor „intermediar”, care l-ar fi luat pe Grégory din fata casei cu masina sa (in care se afla si baiatul sau, Sébastien), iar dupa ce ar fi recuperat-o de la scoala pe aceasta (care se ocupa de Sébastien, de aceasi varsta cu Grégory) l-ar fi „predat” pe micut unei alte persoane la Docelles, dupa care ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat s-Ar fi intors la Aumontzey.
Tot in acest context au fost audiati si bunicii lui Grégory, Albert Villemin (87 de ani) si Monique Jacob (86 de ani), in calitate de martori (deocamdata!), a caror varsta inaintata si problemele de sanatate (cu care se confrunta) erau incompatibile cu o audienta prelungita in cadrul unui „arest preventiv” (maximum 48h00, in acest caz).
In principiu, decizia lui Bosc de a redeschide dosarul se bazeaza pe expertiza a 2 scrisori de amenintare din 1984 si 1989, aparent, „confundabile” (studiate si semnalate de catre Judecatorul Maurice Simon) scrise (probabil) de catre cei audiati si inculpati (Marcel si Jacqueline Jacob, matusa prin alianta al lui Gégory, pusi in libertate conditionata sub control judiciar dupa 4 zile de areset preventiv, la o adresa necunoscuta, respectiv, Monique Jacob, bunica acestuia pe linie paterna) care, fara niciun fel de alibi in ziua de 16 octombrie 1984, in loc sa se fi explicat in fata lui, ar fi preferat sa faca apel la „dreptul de a pastra tacerea” (conform sfaturilor avocatilor lor).
In plus, ar exista si anumite zone de umbra (lacune, neclaritati, contradictii), in alibiurile sotilor Jacob, iar unele expresii din scrisorile de amenintare si din cea de revendicare, ar fi specifice acestora.
La care am putea adauga si faptul ca o alta expertiza grafologica, a unei scrisori de amenintare la adresa Judecatorului Maurice Simon ar putea avea ca „autoare” pe Monique Villemin (Jacob), bunica lui Grégory (absolut de neinteles), ceea ce ne face sa imaginam, in acest dosar, un complot familial sordid fara precedent in istoria criminala franceza!

APROFUNDAREA DOSARULUI

In cei 33 de ani (pe 16 octombrie 2017) de la eveniment, importante tensiuni de diverse origini au zguduit pana in temelii familia micutului Grégory Villemin, inmormantat la Lépanges-sur-Vologne pe 20 octombrie 2017 (in prezenta a cca 675 de persoane) si exhumat pe 23 februarie 2004 cand a fost incinerat la Epinal (intr-uncdru privat), in prezenta familiei Villemin (care s-a mai marit cu timpul, Christine dand nastere, ulterior, la alti 3 copii: Julien/n.1985, Émelyne/n.1990 si Simon/1998).
In principiu, acestea sunt generate, datorita unor conflicte de „interes” dintre doua „clanuri arhaice” ale arborelui genealogic.
Pe de o parte, familia pe linie paterna al micutului Grégory (Jean-Marie Willemin, tatal sau, impreuna cu parintii sai, Albert Villemin si sotia sa Monique Jacob, bunicii lui Grégory), iar pe de alta parte, un „grup” de alte rude ale arborelui genealogic, „centrat” pe Marcel Jacob (fratele lui Monique) si sotia sa Jacqueline Thuriot, respectiv, nepotul lor, Bernard Laroche (1955-1985), avand ca parinti pe Thérèse Jacob (1932-1955), sora cu Marcel si cu Monique, respectiv, pe Marcel Laroche (1926-1981/decedat in urma unui cancer de plaman si care ar fi avut un secret pe care l-ar fi luat cu el in mormant) sotul lui Thérèse, carora se vor alatura, pe parcurs si alti instigatori (invidiosi).
Un studiu aprofundat al arborelui genealogic Villemin-Jacob, studiat de catre jurnalistul si scriitorul François Caviglioli (1937-2014) pune in evidenta insa o serie de carente importante in mentalitatea membrilor clanurilor aflate „in conflict”, pe care îi considera de altfel, „tarani perversi”, care au trecut mult prea rapid (brusc) la „Fourth World” (Sub-populations socially excluded from global society industrial), „maturizati in linistea lor, cu o oarecare iresponsabilitate, violenti si imprevizibili” (…) ale caror amintiri si pacate (…) „au gustul incestului si a mortii”.
Fara sa mai adaugam si faptul ca Gaston Villemin (1906-1942), tatal lui Albert Willemin, „l-ar fi omorat in bataie pe fratele acestuia, deci pe propriul sau copil Etienne Villemin (n.1927), cu complicitatea sotiei sale Jeanne-Marie Hollard (1907-1980), adica mama lui, in 1931, cand acesta nu avea decat 4 ani.” (François Caviglioli)
Conform investigatiilor mele, acest eveniment nu s-ar fi derulat chiar asa, iar Gaston ar fi fost, poate, un „soi uman” mai putin rau si „degenerat” decat Jeanne-Marie.
Acesta locuia cu sotia si cei 5 copii ai lor (Jeanine/n.1932, Etienne/1927, Suzanne si Yvette/n.1928, respectiv, Albert/n.1930) locuiau la Herpelmont.
Brutalizat in permanenta de catre Gaston, Etienne, aflat deja intr-o stare fizica deplorabila (hematoame pe tot corpul si cu o incheietura a mainii rupte), mama lui, Jeanne-Marie, la inceputul lunii februarie 1931, in absenta tatalui (aflat in deplasare) l-ar fi dat cu capul (cu brutalitate) de dulapul de bucatarie, ceea ce ar fi provocat pe capul copilului o rana adanca care sangera.
Netratata si ascunsa de mama sa sub o sapca, dupa intoarcerea lui Gaston acasa, isi da seama de gravitatea situatiei si il ingrijeste, dar vazand ca starea de sanatate al lui copilului se agraveaza, pe 18 februarie, il interneaza la Spitalul din Bruyères, dar acesta moare, 2 zile mai tarziu, pe 20 februarie 1931.
Pe 14 mai, Jeanne-Marie Hollard, va fi condamnat la 3 ani de inchisoare pentru „neglijenta si neacordare de asistenta unui minor aflat in pericol”, dar fiind deja gravida, in inchisoare va da nastere la Jeanine, iar in 1934 va fi eliberata si se va intoarce acasa.
Mobilizat in timpul celui de-al 2-lea Razboi Mondial (1939-1945), el se imbolnaveste si este lasat la vatra in 1942, dar intre timp, Jeanne-Marie dispare de la ferma cu un soldat german (F. Hanz), luand-o pe Jeanine cu ea, dupa ce vinde totul si lasa ceilalti copii la André, un frate de-al lui Gaston, care le va „plasa” la randul lui, nu dupa foarte mult timp, la o sora de-a lor, Anna Baradel si care se va ocupa de ei pana la majorat.
Bulversat, Gaston se va spanzura, in padurea din spatele bisericii din La Neuveville-devant-Lépanges.
Dar inainte de inceperea razboilui, in 1935, un alt frate al acestuia, Léon Willemin a fost gasit inecat sub un pod in Vologne.
Fratele care il creste pe Albert (tatal lui Jean-Marie Villemin), moare si el de un infarct miocardic, in urma caruia, copil ajunge la Casa de Copii, dar supravietuieste si reuseste sa-si faca un rost in viata, iar în 1953 se casatoreste cu Monique Jacob („patriarha”), care era deja insarcinta cu Jacky („bastardul”) dintr-o relatie anterioara, dar, din dragoste, il va recunoaste pe acesta.
Aceasta va prelua in scurt timp si sefia „clanului”, transformandu-l in „matriarhat”, avand in vedere faptul ca Albert este din ce in ce mai uzat fizic din cauza muncii).
Si in sfarsit, sora ei, Thérèse Jacob se va casatori cu Marcel Laroche, care moare in 1955, dupa ce da nastere lui Bernard Laroche („orfanul”), care va fi crescut de catre bunicii sai din partea mamei sale, Adeline-Marie Gaudel si Léon-Antoine Jacob, ca de altfel Jacky („bastardul”).
Si inca un „amanunt”.
Léon-Antoine Jacob (tatal lui Monique Jacob), „ar fi facut un copil uneia dintre fetele sale, Louisette” si ar fi facut sejururi si in spital psihiatric.
Albert si Monique Villemin vor avea 6 copii: Jacky Villemin („bastardul”, casatorit cu Liliane Jacquel, cu un descendent, Eric), Michel Villemn („analfabetul”, casatorit cu Ginette Leconte, cu 2 descendenti, Daniel si Christelle), Jacqueline Villemin (casatorita cu Bernard Noël), Jean-Marie Villemin („seful”, casatorit cu Christine Blaise/”La Bovary de Vosges”, cu 4 descendenti, Grégory/1980-1984, Julien/n.1985, Emelyne/1990 si Simon/n.1998), Gilbert Villemin (cu 1 descentent, Marie-Christine) si Lionel Villemin (decedat in 1991)
In sfarsit, sotii Villemin (parintii lui Grégory) se vor muta in casa lor (pe care o vor si construi) din Lépanges-sur-Vologne, in iunie 1981, dupa ce Jean-Marie Villemin, (ajuns maistru), va fi numit (incepand cu luna februarie) sef de echipa la uzina Auto Coussin Industrie (unde s-a angajat in 1974, ca simplu muncitor fara nicio diploma), in localitatea La Chapelle-devant-Bruyères (in regiunea urbana Epinal, Prefectura Departamentului Vosges), in timp ce sotia sa, Christine Blaise (cunoscuta si sub numele de „Le monstre de la Vologne”/Monstrul din Vologne in timpul inculparii ei in dosar, intre 1985-1993) pe care a cunoscut-o in 1976 (si cu care s-a casatorit pe 20 ianuarie 1979) lucra ca croitoreasa (muncitoare) la Manufacture de Confection Vosgienne in localitatea Lépanges-sur-Vologne (tot in regiunea urbana Epinal).
Pe langa casa aranjata (salonul in piele/in valoare de 25.000Ffr-cca 4.000€, cumparat cu un credit obtinut cu numai 8 zile inainte de asasinarea lui Grégory, sala de mese in lemn masiv, cu echipament electro-menajar de „ultima generati”, etc.), familia Villemin va dispune de 2 vehicule (berline) Reanault (un R5, pentru Christine/categoria B si si un R18, categoria D, pentru Jean-Marie, a se vedea pentru detalii articolul autorului: Constatarea accidentelor usoare de circulatie pe cale amiabila. Modelul European), de o moto-cross pentru Grégory, etc.
Cu alte cuvinte, in acel context social, familia era de invidiat!
In ciuda faptului ca Roger Jacquel (socrul fratelui sau Jacky), in intreprindere, era delegatul unuia dintre cele mai mari sindicate franceze, CGT (Confederatia Generala a Muncitorilor, fondata pe 23 septembrie 1895 la Limoges, Prfectura Departamentului Haute Vienne, regiuna administrativa Nouvelle Aquitaine), , Jean-Marie Willemin („seful de echipa”), refuza „sa se sindicalizeze”.
In plus, desi copii Sébastien si Gregory ai lui Laroche si Willemin, au aceasi varsta, primul este bolnavicios (cu probleme de sanatate), dispunand de mijloace materiale mai mult decat limtate, pe cand „Grego” este „sanatos tun” si rasfatat.
In ceea ce il priveste pe Laroche, acesta era orfan de mama (Marie–Thérèse care moare dupa nasterea lui in 1955) si este crescut mai mult de catre bunica din partea mamei sale Adeline-Marie Gaudel (1902-1975), in timp ce Villemin, a crescut intr-un mediu familial echilibrat, cu parinta sai, Albert si Monique Villemin.
Desi cei 2 sunt, sunt „rude de sange”, lumea lor nu este aceasi.
Spre deosebire de Bernard („orfanul”), Jean-Marie, nu bea, este indragostit de sotia sa, isi iubeste copilul (Grégory) si „face sport” regulat, in plus „i se spune Giscard” (de la numele fostului presedinte al Frantei Valéry Giscard d’Estaing/n.1926, in functie intre 1974-1981), pentru „ca si-a marit casa in timpul week-endului si pentru ca are 2 masini (un Renault 5 si un Renaul 18)”, fara sa mai adaugam si faptul ca la 23 de ani este numit sef de echipa, care in principiu, „da ordine muncitorilor din familia Jacob” (in primul rand, unchiul Marcel Jacob), care lucrau si ei la o alta tesatorie Walter.
Nu neaparat pe placul unchiului sau si nici al lui Laroche, care si el, pana la urma, reuseste sa fie reangajat si sa devina sef de echipa (chiar daca, numai in tura de noapte), cu putin timp inainte de a fi ucis de catre Villemin, in 1984, in noua uzina Esterel, care a cumparat-o pe cea in care lucra inainte (Filature Ancel).
In sfarsit, cei „3 muschetari” („bastardul” „analfabetul” si „orfanul”), formau un mic grup si se intelegeau „de minune” si petreceau mult timp impreuna (glumeau, ieseau la restaurant, la discoteca, la „agatatul” fetelor, etc.)
Probabil datorita succesului in plan social si profesional dar si a geloziei celorlati membri al arborelui genealoc (din clanul advres), amenintarile contra familiei Villemin (care parea sa-si fi atins scopul in viata si sa se fi realizatneasteptat de repede), dar si contra parintilor acestuia (Albert si Monique Villemin, bunicii lui Grégory) nu vor intarzia nici ele, iar in cei cca 3 ani, pana la asasinarea micutului Grégory, acestia sunt victime ale unui stalking (traque furtive/hartuire nevrotica) si primesc o serie de apeluri telefonice, care prevestesc, intr-o oarecare masura, nenorocirea care urma sa aiba loc pe 16 actombrie, asasinarea lui Grégory.
Primele apeluri telefonice (mute, la inceput) ale „corbului” sunt adresate parintilor lui Jean-Marie Villemin (Albert si Monique Villemin) si dateaza inca de la sfarsitul lunii ianuarie 1981: „Tu te pendras, Albert” (Te vei spanzura Albert), „N’est-ce pas ainsi que son père s’est suicidé ? On est bien renseigné” (Nu-i asa ca tatal sau s-a sinucis? Suntem bine informati/Jean Ker-1989).
Urmeaza in curand, Michel („analfabetul”), fratele lui Jean-Marie, caruia „corbul” îi spune (la telefon): „On a été copain. On a même fait des javas ensemble, je te connais très très très bien…” [Am fost prieteni. Am dansat impreuna chiar java (dans popular parizian foarte in voga la inceputul secolului XX, un fel de vals dansat pe muzica de acordeon si instrumente de suflat) te cunosc, foarte, foarte, foarte bine…].
Din contra, atunci cand „corbul” o are interlocutoare pe Monique Villemin („matriarha”), mama lui Jean-Marie, „corbul” o intraba (sec): „Albert est là ?” (Albert este acolo?), la care Monique Villemin raspunde (de maniera generala): „Non…” (Nu), dar „corbul” o intrerupe si spune: „Mon œil, je l’ai vu à 5h” (Deceptionat, contrariat: l’am vazut la ora 17h00).
Desi conversatiile sunt puerile si destul de incoerente, acestea pun clar in evidenta faptul ca interlocutorul „corb” (C), care in conversatii utiliza apelativul de „sef”, pentru Jean-Martie Villemin (JMV), cunostea foarte bine arborele lui genealogic, inclusiv, problemele pe care membri acestuia le intampinau.
Incepand cu luna aprile „corbul” (sau mai multi „corbi”) vor incepe sa-i hartuiasca si pe parintii lui Grégory, pe Jean-Marie si pe Christine Willemin.
Redau aici transcrierea unei conversatii telefonice, „tipice” dintre „corb” si Jean-Marie Willemin („sef”), pe care am ascultat-o, pentru a face o idee legata de aceste amenintari (pe care, „seful” nu prea le-a luat in serios, cel putin un timp):
C: „Mais y en a un autre des bâtards et je suis pt’être le seul à savoir qui c’est” [Dar exista un alt bastard (in afara de Jacky) si sunt poate singurul care il cunosc]
JMV: „Oh, mais qui c’est dis voir ?” (Oh, spune cine este?)
C: „Et ta mère, elle le sait aussi” (Stie si mama ta)
JMV: „Qui ?” (Da?)
C: „Mais tant qu’elle a peur de la vérité….Ta mère, elle le sait, elle a peur de la vérité” (Dar atat timp cat ei îi este frica de adevar…Mama ta, ea stie, ei îi este frica de adevar)
JMV: „Ah bon mais dis-moi qui c’est l’autre bâtard. Ca peut être intéressant pour moi” (Bine, dar spune-mi cine este bastardul. Poate fi interesant pentru mine)
C: „Oh, je vais te dire (…) l’autre con d’à côté, il est aussi fou q’ton père.” [Am sa-ti spun (…) celalat tampit de alaturi, este la fel de nebun ca tatal tau]
JMV: „ Qui c’est, c’est moi ?” (Cine este, sunt eu?)
C: „T’a qu’a le chercher, je lui ai téléphoné, il y a qu’toi qui est au courant. A toi de chercher. ‚N-ai decat sa-l cauti, i-am telefonat, numai tu esti la curent. Tu trebuie sa-l gasesti)
JMV : „Ah bon, mais tu sais je ne veux pas me casser la tête là-dessus, si tu me disais qui c’était encore. (Bine, dar tu stii ca eu nu vrau sa-mi bat cupul, daca tu mi-ai pune)
C: „Tu pourras pas en parler à ta mère. Parce que t’a pas de preuve. Y’a qu’elle qui enregistre. Alors si tu lui en parles elle va croire que tu racontes des conneries, tu s’ras mis de côté aussi, han han han” [(Tu vei putea vorbi cu mama ta. Pentru ca tu nu dispui de probe. Este numai ea care inregistreaza. Atunci daca tu îi vorbesti, ea va crede ca îi spui prostii si vei fi dat la o parte (la fel ca si Jacky- bastardul)]
JMV : „Hé, mais je ne vais même pas lui en parler hein. Si tu me disais un peu qui c’était, je pourrais dire des noms, mais des conneries pareilles.” (Hei, dar eu chiar nu-i voi spune nimic. Daca tu imi dadeai macar indicatii, as putea sa-i spun niste nume, dar si prostii, la fel)
C: „Pourtant il lui ressemble, si le grand c’est un bâtard, l’autre aussi s’en est un et c’est du même „tiebo” (Totusi îi seamana, daca cel mare este un bastard, celalat deasemenea, amandoi „sunt din aceeasi faina”/de aceeasi teapa)
JMV : „C’est du même „tiebo” ? Et dis-moi voir, qui c’est donc, Gilbert ?” (De aceasi teapa? Si spune-mi, cine este atunci, Gilbert?)
C: „(…) C’est la dernière fois pour tout le monde que je téléphone, j’arrêterai et voici pourquoi je vous ai fais chier pendant deux ans. Y’a pas d’raison que le grand prenne toujours. On l’met toujours de côté…han han…! [(Este pentru ultima data, pentru toata lumea, cand mai telefonez, ma voi opri si iata din ce motiv v-am hartuit (v-am scos din minti, exprimat vulgar) timp de 2 ani. Nu exista nicio justificare pentru ca cel mare sa ia totul. Il dam intotdeauna la o parte] (Police Scientifique).
Astfel, pe 8 aprilie, cand este avertizat „ca i se va da foc casei”, Jean-Marie, spune ca lui „nu-i pasa” , iar cand i se atrage atentia asupra faptului ca „sotia va ar putea fi ucisa”, el raspunde ca „isi va gasi alta”.
Ca urmare, „corbul” il va ameninta cu uciderea lui Grégory, pe care Jean-Marie il idolatriza, motiv pentru care reactia lui a fost ferma: „sa nu faci asa ceva, niciodata”.
Ca urmare, Albert Villemin, tatal lui Jean-Marie, pe 1 decembrie 1982 va depune o plangere la Jandarmeria din Corcieux, dupa ce in cursul zile precedente ar fi primit 27 de apeluri telefonice, care incepeau cu un cantec celebru: „Sefule, un paharel mic
, mi-e sete…”, avand titlul „On a soif” (Ne este sete), lansat in 1979 de catre celebrul cantaret belgian Jean Vanobbergen (Le Grand Jojo – Lange Jojo/n.1936).
Pe 26 ianuarie 1983, el va mai primi inca 17, fara ca Jandarmeria sa fi luat masuri contra acestora.
Din contra, acestea vor fi sistate incepand din 17 mai 1983, pentru ca parintii lui Jean-Marie Villemin (bunicii lui Grégory) vor fi pusi sub ascultare telefonica.
Din pacate insa, ancheta va fi clasata de catre Judecatorul de Instructie de la Saint-Dié-des-Vosges, sub motivul ca jandarmii nu puteau identifica pe „corbi” amenintatori!
In schimb, hartuirile vor continua si sub forma de mici intimidari: geamuri sparte la casa (cu pietre), cauciucuri ale masinilor taiate (cu cutit), etc., care, ulterior vor fi urmate de 5 scrisori anonime de amenintare, dintre care primele 4 in timpul vietii lui Grégory, ia primele 2, in paralel cu cu amenintarile telefonice.
Astfel, pe 4 martie 1983, Jean-Pierre si Christine Villemin, vor descoperii prima scrisoare anonima (redactata la mana „cu majuscule”), depusa pe pervazul unui geam al casei (fara plic), care vor fi urmate in perioada 24 aprilie 1983-24 iulie 1985 de alte 4 (timbrate si expediate in plic prin posta) si in care „corbul” ameninta cu moartea „Je vous ferez votre peau à la Famille Villemin” (Va voi ucide pe toti, membri ai Familiei Villemin).
Pe 27 aprilie 1983, cea de-a 2-a scrisoare (redactata tot la mana, tot cu majuscule si expediata prin posta), este adresata lui „Mr si Me Villemin Albert”, care incepe cam asa: „Daca doriti (vreti) sa ma opresc, va propun o solutie. Nu trebuie sa-l mai frecventati pe sef (Jean-Marie), tebuie sa-l considerati si pe el ca un bastard (cu referire la Jacky, copilul lui Monique, fratele lui Jean-Marie, nascut inainte de casatoria parintilor lor, Albert si Monique/Capitanul Etienne Sesmat, primul anchetator in dosar) si lasat complet de o parte, ca de altfel, si fratii sai. Daca nu faceti cum spun, voi trece la executarea amenintarilor pe care le-am facut familiei sefului si copilului acestuia. Jacky (impreuna cu familia sa) a fost destul lasat de o parte fata de sef, pentru ca este considerat un bastard. El se va consola cu banii lui. Nu aveti decat sa alegeti. Viata sau moartea.”
Daca primele 2 scrisori de amenintare, nu permit a fi analizate din punct de vedere grafolocigc (dupa parerea mea), din contra, cea de a 3-a scrisoare (redactata „cursiv” tot la mana si mult mai lunga/cca 2 pagini si jumatate, cu o serie de incoerente si greseli de exprimare, de orografie, etc., terminata cu „Adieu, mes cher cons”/Adio, dragii mei tampiti), adresata tot lui Albert si Monique, a fost exploatata grafologic, ceea ce de altfel, altfel, ar fi si contribuit la redeschiderea dosarului, respectiv, la inculparea membrilor familiei mentionati (Marcel, respectiv, Monique Jacob si Jinette, vaduva lui Michel Villemin).
Cea de a 4-a scrisoare (scurta, redactata la mana, tot cursiv) este adresata lui Jean-Marie Willemin pe 16 octombrie 1984, exact in ziua in care micutul Grégory dispare fara urma, din fata casei (unde se juca) cu urmatorul text: „Sper ca vei muri de durere, sefule. Banii tai nu te vor ajuta sa-ti readuci la viata baiatul. Iata razbunarea mea, idiotule”).
Cea de a 5-a (si ultima scrisoare) de amenintare al „corbului” (scurta si redactata tot la mana, tot cu majuscule), care dateaza din 24 iulie 1985, este aproape identica (atat ca forma cat si ca fond), cu prima (depusa la Jean-Marie Villemin, numai ca aceasta), numai ca aceasta este expediata prin posta lui Albert Willemin, in care, in plus, il anunta pe acesta din urma, ca urmatoarea sa victima va fi Monique, sotia sa.
Insa, cand aceasta scrisoare de amenintare ajunge la Albert Willemin, deja, arborele genealogic al familiei Villemin-Jacob, a mai pierdut un „membru”: pe Bernard Laroche (arestat pentru prima data pe 1 octombrie 1984 in dosar si eliberat, inculpat 5 noiembrie 1984 si incarcerat pe 6 noiembrie in detentie provizorie pe, a doua oara), pus in libertate conditionata sub control judiciar, pe 4 febuarie 1985, contra avizului Ministerului Public (Parchetului), de catre „Micul Judecator” (Jean-Michel Lambert, atunci in varsta de numai 32 de ani), fara suficienta experienta in dosare criminale de asemenea anvergura, care de altfel se va si siuncide, la domiciliul sau (Le Mans, regiunea urbana cca 350.000 de locuitori/Prefectura Departamentului Sarthe), din acest motiv, pe 11 iulie 2017, (prin asfixiere cu un sac de plastic tras in cap, conform Procurorului Republicii de Le Mans, Fabrice Bélargent si in urma anchetei efectuate de catre SRPJ/Serviciul Regional de Politie Judiciara Angers).
Autor a 11 lucrari (carti) de succes, consacrate dosarelor pe care le-a instrumentat de-a lungul timpului, printre care, evident, si cel al micutului Grégory (17 octombrie 1984-11 septembrie 1986, cel de-al 180-lea dosar/229 in 1984 la TGI Epinal), care pana la urma îi va aduce si sfarsitul, Jean-Michel Lambert a fost numit (dupa absolvirea Scolii de Magistratura) pe 1 februarie 1980 (la varsta de 27 de ani), Judecator de Instructie la TGI (Tribunalul de Inalta Instanta) din Epinal, dar dupa demiterea lui de la instrumentarea dosarului si un „ concediu de 1 an sabatic”, el va fi mutat intre 1988-2003 tot judecator de instructie la Bourg en Bresse (regiune urbana cca 115.000 de locuitori, Prefectura Departamentului Ain, regiunea administrativa Auvergne-Rhône Alpes, in estul Frantei), iar ulterior, Vicepresedinte al TGI Mans pana pe 8 septembrie 2014, cand se pensioneaza si va publica cel de-al 10–lea volum al sau, intitulat: „De combien d’injustices suis-je coupable?” (De cat de multa nedreptate sunt vinovat?), Editura Le Cherche midi (209 pag., Paris 2014, ISBN 978-2-7491-4025-4).
In ciuda faptului ca Laroche (eliberat pe 4 februarie 1985, care si-a reluat imediat chiar si activitatea lucrativa in uzina) a fost in repetate randuri amenintat (public) cu moartea de catre ucigas (in cazul in care va fi eliberat din inchisoare), iar sotia acestuia Marie-Ange, a solicitat protectia sotului ei din partea jandarmilor de la Bruyères, desesizati de ancheta pe 20 februarie 1985.
Datorita „reactiei” mai mult decat lente ale autoritatilor de ancheta, pe 29 martie 1985, in jurul orei 13h00, acesta este asasinat (si inmoramntat pe 2 aprilie 1985 in cimitirul Jussarupt) la Aumontzey, in fata casei, sub ochii sotiei sale Marie-Ange Laroche si al fiului lor Sébastian) de catre Jean-Marie Villemin (purtand o vesta antiglont), cu o pusca „pump-action” (cumparat impreuna cu sotia sa, care semneaza si cecul in valoare de 2.900Ffr/cca 430€, cu 5 zile dupa inculparea si incarcerarea lui Laroche in dosar) de la o armurarie (magazin de arme) din Saint-Dié (asa cum ar fi destainuit acest mod operator pe 27 februarie 1985 si Jurnalistului Jean Ker de la Paris Match), respectiv, lui Étienne Sesmat (atunci capitan la Jandarmeria din Bruyères, astazi Colonel in rezerva).
In sfarsit, pe 16 octombrie pana la ora 17h00, cand Jandarmeria este anuntata de disparitia micutului Grégory, „corbul” a postat cea de –a 4 scrisoare (stampilata la ora 17h15) pentru a revendica asasinarea acestuia, care va ajunge la destinatie pe 17 octombrie cu textul: „Sper ca vei muri de durere, sefule. Banii tai nu te vor ajuta sa-ti readuci la viata baiatul. Iata razbunarea mea, idiotule”).
In timpul cautarilor insa, un apel telefonic al „corbului” in jurul orei 17h32 va lamuri lucrurile.
Acesta il suna pe Michel Villemin (avand in vedere faptul ca Jean-Marie nu era acasa si nici parintii acestuia, Albert sau Monique Villemin) si il anunta pe acesta: „Ti-am telefonat pentru ca celalat, de langa tine, nu raspunde. M-am razbunat contra sefului si i-am rapit copilul. L-am asfixiat (sufocat, sugrumat) si l-am aruncat in Vologne. Mama lui il cauta dar nu-l va gasi niciodata. Razbunarea mea am realizat-o (am dus-o pana la capat)”.
Inainte de a trece la analiza rezultatelor autopsiei, sa ne limitam, pentru inceput, la „elementele exterioare” (vizibile pe cadavrul copilului) care caracterizeaza acest asasinat mai mult decat atipic.
Josiane Lahaye este cea care, trecand pe podul Bailey (strada Turenne), in jurul orei 17h30, observa sacul de orduri menajere (de culoarea albastra) blocat (agatat) la baza podului.
Fiind la curent cu disparitia (anuntata al) copilului, aceasta îi contacteaza imediat pe jandarmii, care nu vor intarzia sa se deplaseze la fata locului pentru a scoate cadavrul din rau.
Imbracamintea acestuia era curata, fara nicio urma de vegetatie pe ea.
In ceea ce priveste locul unde corpul copilului ar fi fost scufundat (in apa), exista, insa deja (serioase) contradictii.
Sotii Godfroy, afirma ca pe 16 octombrie 1984, in jurul orei 17h20, ar fi observat (la cca 400m de podul Bailey, de-a lungul caii ferate Deycimont-Docelles) urmele pneurilor unui vehicul care s-ar fi indreptat catre centrul localitatii Docelles, pentru a se angaja pe soseaua departamentala (judeteana) D44.
Dar aceste urme nu seamana cu cele ale pneurilor vehicului lui Bernard Laroche, dar cu cele ale pneurilor vehicului Renault 5 a lui Christine Villemin.
Din contra, tocurile pantofilor, din preajma vehicului, nu seamana cu cele ale pantofilor pe care îi pe care îi purta (si poarta, in general) Christine.
Pare putin probabil si faptul ca sacul de plastic albastru (in care era invelit corpul copilului) sa fi fost scufundat in proximitatea podului intre orele 17h15-17h30, pentru ca in acest interval de timp, muncitorii pleaca catre casele lor si zona este foarte (intens) „circulata”!
Dar acesta, putea fi aruncat in apa in paraul „Barba” (care se revarsa in Vologne), paralel cu papetaria si cu hangarul (cladirea) pompierilor din centrul Docelles, o zona (foarte intunecata) nu prea frecventata.
Oricum, daca copilul ar fi fost in viata (inainte sa fie scufundat in apa), mai mult casigur ca acesta s-a fi aparat, s-ar fi zbatut, ar fi tipat si cineva l-ar fi auzit cu suiguranta, ceea ce din pacate nu s-a intamplat.
In plus, in acest context, „corbul” nici n-ar fi avut cum sa-si revendice crima la ora 17h32!
Pe e alta parte, daca corpul ar fi fost aruncat in apa la o distanta de cca 400m de locul in care sotii Godfroy l-au descoperit (podul Bailey), este aproape imposibil ca sa nu fi existat pe acesta contuzii (vanatai), iar in cazul in care ar fi fost aruncat in in paraul Barba, pe laga acestea (mai multe), acesta ar fi trebuit sa fie acoperit si cu resturi (importante) de vegetatie.
In concluzie, este foarte probabil ca asasinul („corbul”) sa fi anuntat (telefonic) moartea copilului cu mult tump inainte de a-l ucide (la ora 17h32) si a-i arunca corpul (probabil, neinsufletit) in rau (probabil, dupa „caderea” serii, in jurul orei 19h00), cand la mijlocul lunii octombrie, vizibiliatea este redusa.
Cert este faptul ca acesta, in momentul cand isi revendica crima (telefonic), se deja afla in „posesia” copilului (asasinarea caruia era doar o „formalitae”, un „detaliu”).
Un alt element important (exterior) care intervine in acest asasinat atipic este cordonul cu care incheieturile mâinilor si picioarelor lui Grégory erau legate, in diagonala si de gat, precum si modul in care erau facute nordurile (simple), in partea din fata la nivelul articulatiilor mâinii (in regiunea carpiana) si in partea din spate la baza gambelor (in regiunea gleznelor).
Din contra, la gat, acesta avea un nod ca la siretul de pantof, care in principiu, se cumpara in drogheriea Granges-sur-Vologne, in care, atat Albert si Monique Villemin, cat cei 3 fii ai lor, „Jacky, Michel si Gilbert sunt clienti obisnuiti”.
„Mai putin Jean-Marie si Christine, care n-ar fi venit niciodata”!
Insa, vanzatorul a declarat anchetatorilor de la SRJP Nancy ca el n-ar fi vandut lor niciodata cordonul utilizat in ligotarea (legarea membrelor astfel incat acestea nu mai au libertate de miscare) micutului Grégory, iar acestia n-au reusit in cei 33 de ani care au trecut de la data asasinatului, sa afle de unde ar fi fost achizitionat acesta.
Tipul de cordon utilizat, era unul folosit rar in regiune, numai George Jacob, fratele lui Monique dispunea de un sul (rulou) din acesta.
Si nici arborele genealogic al al acestuia nu este mai putin „sarac” in membri decat cel al lui Jean-Marie Villemin.
Léon-Antoine Jacob (1896-1972) si Adeline Marie Gaudel (1902-1975), vor avea tot 6 copii: Monique Jacob (casatorita cu Albert Villemin), Louisette Jacob (cu un descendent, Chantal, in urma unei legaturi incestuoase cu tatal ei), Marcel Jacob (casatorit cu Jacqueline Thuriot), inculpati amandoi pe 15 iunie 2017 (pentr „rapirea si sechestrarea, respectiv, asainazrea” micutului Grégory), Georges Jacob, Thérèse Jacob (casatorita cu Marcel Laroche, cu un descendent, Bernard Laroche, castorit la randul sau cu Marie-Ange Bolle, cu 2 decendeti, Sébastien/n.1980 si Jean-Bernard/n.1985) si in sfarsit, René Jacob (casatorit cu Georette George, cu 8 descendenti, Maurice, Suzanne, André, Yvette, Gilbert, Albert, Robert si Denis Jacob/decedat in 1996, casatorit cu Marie-Ange Bolle in 1988, cu un descendenht Neige/n.1990).
Din contra, pe 15 aprilie 1985, in urma unei perchezitii efectuate in Casa familiei Villemin (dupa sasinarea lui Bernard Laroche, pe 29 martie, de catre Jean-Marie), PJ (Politia Judiciara) din Nancy va gasi 9 ademenea cordoane, iar mai tarziu, pe 23 aprilie, la Doamna Billiet la Grandvilliers, pe un uscator de rufe.
Si aceasta „descoperire” pentru Jean-Michel Lambert („Micul Judecator”), ar fi fost un „element” acuzator (pe langa faptul ca 4 persoane ar fi vazut-o pe Christine la Posta in ziua expedierii scrisorii de revendicare a crimei), motiv pentru care a si inculpat-o pe aceasta (ca fiind „corbul”) pe 5 iulie 1985, adica, dupa cca 3 luni si jumatate, de la inculparea lui Jean-Marie pentru asasinat.
Dupa arestarea lui, Jean-Marie Villemin declara anchetatorilor ca el i-ar fi dat o bucata din acest tip de cordon lui Bernard Laroche pentru atasarea (fixarea) unei scari (de zidarie) pe partea superioara a masinii (in exterior).
Geea ce Gilbert si Albert Villemin (tatal lui Jean-Marie) au dezmint.
Astfel, n-ar fi fost exclus faptul ca acest tip de cordon sa nu fi avut decat Georges Jacob si Jean-Marie Villemin.
Si totusi, daca ei ar fi fost implicati in asasinat, din punct de vedere logic, ei ar fi trebuit sa se debaraseze de acest cordon, ceea ce n-au facut, pentru ca nu se simteau vinovati!
Ultima problema legata de cordonul utilizat la ligotarea lui Grégory ar fi ca lungimea acesteia, imediat dupa ce cadavrul a fost scos din apa si dus la autopsie, ar fi fost de cca 3,7m, ori la procesul lui Christine Villemin, ar fi ramas din el numai o bucata!
Paul Rochas expertul care a analizat cordonul face urmatoarea nota catre Judecatorul Maurice Simon (care a preluat cazul dupa inlaturarea „Micului Judecator” in 1986 de la instrumentarea dosarului): „In cursul zilei urmatoare (dupa efectuarea expertizei), l-am sunat pe Judecatorul Lambert, pentru a-i spune ca nu putem afirma ca proba n°7 (cordonul gasit la Georges Jacob) este identica cu cel pe care l-am gasit pe cadavrul victimei. Cum el nu mi-a raspuns, am inteles ca ceva nu i-ar fi convenit”.
Probabil ca nu i-ar fi convenit, dar nici nu l-a putut inculpa pe Gorges Jacob.
Autopsia cadavrului micutului Grégory are loc pe 17 octombrie in jurul orei 16h00 la Spitalul Universitar din Nancy, in prezenta Judecatorului de Instructie Jean-Michel Lambert si 2 jandarmi (in urma unei comisii rogatorii) fiind practicata de catre 2 medici legisti – experti, Profesorul Gérard De Ren si Dr. Elisabeth Pagel.
Fara a intra in detaliile tehnice ale acesteia (Police Scientifique), cei 2 constata ca nu exista nicio leziune (hematom sau contuzie/vanataie) vizibila pe corpul copilului care ar putea avea vreo legatura cu decesul acestuia.
Cu alte cuvinte, nu ar exista nicio dovada a faptului ca, inainte de deces, acesta s-ar fi luptat (aparat) contra vreunui (posibil) agresor de-al sau.
In interior, in stomacul copilului ei descopera prezenta unei mici cantitati de lichid (apa) si reziduri de fructe (probabil de mere).
Desi vor efectua prelevari de sange si o bucata dintr-unul dintre plamanii cadavrului, cantitatea de sange obtinuta nu va permite bilantul toxicologic complet, decat constatarea cu certitudine al faptului ca Grégory nu ar fi avut alcool in sange, iar in plamani ar fi fost inhalat o mica cantitate de apa, care din pacate nu va fi analizata.
Cei 2 medici vor spune mai tarziu ca Judecatorul Lambert nu i-ar fi autorizat sa faca aceste analize, in ciuda faptului ca ei ar fi insistat.
In raportul lor ei vor mentiona ca: ”copilul ar fi decedat atat datorita inecului cat si datorita contactului dintre corpul sau cald si apa rece al râului care i-ar fi antrenat rapid un stop cardiac”.
Cu alte cuvinte, dupa parerea lor, copilul ar fi fost in viata, cand acesta a fost aruncat in apa, ca dovada ca el ar fi avut suficient timp sa ingereze apa (rece) si sa faca un soc termic care i-ar fi provocat o hidrocutie (sincopa reflexa provocata de catre o imersie brusca in apa rece, reflex care ia nastere prin contactul pielii cu apa care antreneaza o vasoconstrictie/diminuarea calibrului vaselor sangvine in bulbul rahidian).
Daca acest fenomen se produce brusc, el opreste circulatia cerebrala si provoaca sincopa (stop cardio-ventilator).
Acest rezultat al expertilor-legisti este (foarte) contrversat atat in timpul procesului lui Christine in 1993, inculpata si incarcerata preventiv in dosar, ca un posibil „corb”, cat si in timpul celui lui Jean-Marie Villemin, asasinul lui Bernard Laroche (pe 29 martie 1985).
Mentionez aici si faptul ca, Christine va fi suspectata cu mult timp inainte ca sa fie inculpata si incarcerata in dosar, chia inainte de executarea lui Laroche de catre Jean-Marie.
Inca pe 20 februarie 1985, prin comissia rogatoare al Judecatului Lambert, SRPJ Nancy va audia pe Christine pentru urmatoarele suspiciuni: ea era ultima persoana care l-ar fi vazut pe Grégory in viata, pe 16 octombrie 1984 in jurul orei 17h00; colegii ei de munca (dintre care Christine Jacquot, categorica) ar fi vazut-o pe 16 octombrie in jurul orei 17h00 ca posteaza o scrisoare (care ar fi putut corespunde scrisorii de revendicare al „corbului, ajunsa la destinatie pe 17 octombrie); genul de cordon utilizat utilizat la ligotarea micutului Grégory (rar in regiune) ar fi fost gasit in garajul sotilor Villemin si in sfarsit, expertii in grafologie au afirmat ca ea ar putea fi autorul scrosorii „corbului”.
In concluzie, pe 25 martie 1985, Lambert, o desemneaza ca posibilul „corb”, pentru ca 5 pe iulie sa o si inculpe si sa o incarcereze in detentie provizorie pentru ca Curtea de Apel de Nancy sa o trimite in fata Curtii cu Jurati al Departamentului Vosges.
La aceasta data, sotul ei, Jean-Marie este deja incarcerat in detentie provizorie pentru asasinarea din razbunare al lui Bernard Laroche, in arestarea caruia un rol important va juca si Murielle Bolle (atunci in varsta de 15 ani) sora lui Marie-Ange Laroche (sotia lui Bernard Laroche).
Pe 18 octombrie 1984, 140 de apropiati ai clanurilor Villemin si Jacob, vor fi suspusi unor teste dupa dictare, la sediul Jandarmeriei Bruyères (aflata sub comanda Capitanului Etienne Sesmat), cu scopul de a incerca identificarea „corbului” dupa scris.
Pe 22 octombrie, primul portret –robot al „corbului” (cel care ar fi expediat scrisoarea de revendicare pe 16 octombrie) de la Posta Lépanges-sur-Vologne este realizat (cca 40 de ani, inaltime 1,80m, corpulent, cu ochelari,cu parul sateni, peste urechi).
Pe 24 octombrie Christine si Jean-Marie Villemin se constituie parte civila, luandu-l ca avocat pe Henri-René Garaud, ceea ce le va permite accesul la dosar.
Pe 25 octombrie 1984, jandarmi fac o reconstituire al evenimentului in raul Vologne la Docelles, iar pe 26 ocrombrie vor realiza cel de-al 2-lea portret – robot al asasinului, cu participare unor martori, maimult saumai putin fiabili (printre care si un barman care lucra un Café-Bistro in apropiere).
Intre timp, pe 22 octombrie Marie-Ange Laroche va suna la Jandarmerie (de buna voie), pentru a aduce lor niste informatii (fara mare importanta din partea jandarmilor), ocazie cu care acestia o vor audia si o vor testa si la „dictare”.
Ca urmare, il convoaca si pe sotul ei Bernard Laroche pentru confirmarea alibiurilor celor 2.
Expertul grafolog care examineaza scrisul scrisul lui Laroche (tinand cont si de portretul – robot realizat de catre jandarmi), afirma ca Laroche ar putea fi „corbul”!
Ca urmare pe 31 octombrie, Marie-Ange si Bernard Laroche sunt arestati, dar cum in timpul legal de arest de 24h00 (intr-o asemenea situatie) jandarmii nu vor obtine marturia lor, pe 1 noiembrie, ei vor fi pusi in libertate, fara a fi inculpati.
Este audiata cu ei si Murielle Bolle (dar mai mult formal, simbolic) tot intre 31 octombrie – 1 noiembrie, iar in declaratia ei confirma cele spuse de catre sora sa Marie-Ange si si unchiul sau Bernard Laroche.
Si totusi, dupa studiul depozitiilor celor 3, ei decid, audierea, inca odata a lui Murielle Bolle (in varsta de 15 ani atunci) in ciuda faptului ca este minora, avand in vedere faptul ca ea locuia in casa familiei Laroche de ceva vreme si n-ar fi exclus ca sa le poata furniza (fara sa-si dea seama), niste informatii pentru avansarea anchtei.
Ceea ce se va si intampla.
In declaratia ei din 2 noiembrie, contrar celor afirmate in declaratia sa din 31 octombrie – 1 noiembrie, ea afirma ca dupa ce unchiul sau ar fi recuperat-o de la scoala cu masina, in care se afla si Sébastien (in varsta de 4 ani) fiul lui Laroche, ei s-a fi indreptat catre localitatea Lépanges-sur-Vologne, unde s-ar fi oprit in fata unei case (identificata ca domiciliul sotilor Villemin) si ar fi recuperat un copil (identificat ca Grégory), dupa care in proximitatea localitatii Docelles (la bordul raului Vologne), Laroche ar fi oprit masina si ar fi plecat (undeva) cu cel mic (Grégory) pe care il tinea de mana.
La intoarcere ar fi fost singur!
Ca urmare a acestei depozitii (total contradictorie cu cealata din 31 octombrie – 1 noiembrie 1984), Murielle Bolle este arestata preventiv si retinuta la sediul Jandarmeriei, pe 2 noiembrie, in jurul orei 13h30.
In urma reiterarii declaratiei pe 5 noiembrie 1984, in fata „Micului Judecator”, Lambert, acesta o elibereaza si ordona arestarea si inculparea lui Bernard Laroche (fara ca dosarul acestuia sa contina analizele grafologice, expertiza cordonului, si nici raportul autopsiei), pentru asasinarea lui Grégory Villemin.
Acesta va fi incarcerat in Inchisoarea Charles III La Nancy.
Insa, tot conform marturiei lui Murielle, pe 9 noiembrie, la locul unde Laroche l-ar fi dus pe Grégory (in proximitatea unei cazarimi, unui hangar de poimpieri), unde corpul acestuia ar fi fost aruncat in apa, Noël Grandjean (agent comunal responsabil cu respectarea reglementarilor municipale) gaseste pe malul paraului Barba o fiolo (un flacon) de insulina cu seringa (aflate intr-o cutie: „Novo Industrie Pharmaceutique 10 ml Novo Lente solution injectable MC 40 UI”), care ar fi putut servi la inducerea unei come hipoglicemice inainte de aruncarea copilului in rau.
Din pacate, nu prea l-am inteles pe „Micul Judecator” in decizia hativa (pripita) pe care a luat-o in defavoarea lui Laroche.
In primul rand, pentru ca daca Laroche ar fi injectat insulina in corpul micutului cu scopul de a-i induce o coma hipoglicemica, ce rost ar mai fi avut ligotarea acestuia?!
In al 2-lea rand, in jurul acelei ore, unde ar fi putut injecta insulina si ligota copilul, intr-un timp relativ scurt, fara sa fi fost vazut de catre cineva (trecator), pentru ca zona respectiva, la acea ora, este destul de „animata”!
In plus, autopsia (desi foarte controversata) n-ar fi pus in evidenta nici insulina in corpul copilului si nici faptul ca acesta ar fi fost in stare de coma hipoglicemica inainte de deces.
In timpul arestarii si incarcerarii lui Laroche vor veni si rezultatele autopsiei.
Sa le analizam pe scurt.
In primul rand, Dr. Petit, cel care a examinat pentru prima oara corpul micutului Grégory pe 16 octombrie (in jurul orei 21h30, imediat dupa ce acesta a fost „pescuit” din raul Vologne), estima ca baietelul ar fi murit in jurl orei 18h00, fara insa a fi sigur.
Judecatorul Maurice Simon care preia cazul in 1987, il va audia si el (din nou) nou pe medic, care î va confirma intr-o nota ca, corpul ar fi fost „inca flexibil”, „pielea putin dura” (rigiditatea cadavrica aparand numai dupa cca 4 ore de la deces) si gura inchisa inchisa (maxilarele inchise).
Cu alte cuvinte, corpul ar fi stat in apa destul de mult timp, fara a putea preciza, cat timp, efectiv!
Din contra, Profesorul De Ren, care a examinat corpul pe 17 octombrie in fata „Micului Judecator”, aprecia ca timpul petrecut in apa de corpul victimei ar fi fost relativ scurt.
Si analizele se opresc aici, pentru ca Profesorul Pagel, dupa cum am mentionat, afirma ca „Micul Judecator” ar fi refuzat alte prelevari in afara de sange si plamani.
Iar o alta echipa de experti, formata din profesorii Marin si Gisselmann, indica ca interval de sejur al corpului in apa 17h15-19h15, insa ei au examinat corpul tot in cursul zilei urmatoare, dar ceva mai tarziu.
Mult mai tarziu, in timpul procesului lui Jean-Marie Villemin (noiembrie- decembrie 1993), Profesorul Le Breton, expert in toxicologie (Police Scientifique) se intreaba: „Grégory inecat in Vologne? Nu! El nu avea niciun corp strain in plmani, disecat de catre Profesorul Duprez! Ar fi fost inconstient dupa scufundarea corpului in apa? Este posibil dar nu sigur”
„Exista in mod necesar intr-o apa curgatoare (tumultuoasa), cum este si in cazul raului Vologne, microganisme minerale si vegetale in suspensie. De altfel gasim cu miile intr-o singura picatura de apa de rau. Ori, analiza plamanilor lui Grégory efectuata de catre profesorul Duprez nu arata (dovedeste) ca niciun fel de corp strain nu a fost observat nici in bronhiole si nici in alveole. Aceasta constatare a fost facuta dupa prelevarile efectuate pe 5 lobi de pamani. Acesta exclude, categoric, inecarea intr-un rau”.
Din acest raport rezulta clar faptul ca nici inecarea lui Grégory intr-o cada (de baie) nu ar fi fost posibila, pentru ca ulterior corpul acestuia sa fie aruncat in rau.
Din contra, Dr. Raymond Martin (specialist in medicina legala) scria si el in raportul sau: ”Niciodata n-am observat coexistenta celor 2 decese. Observam fie unul, fie celalat, adica inecatul bleu (inec primar, individul este cianotic) sau inecatul alb (hidrocutie, fara apa in plamamani si corpul nu este cianotic). Dupa parerea mea cauza mortii este inecul prin asfixiere pentru ca am gasit apa in plamani si stomac, respectiv, spuma la nivelul gurii”.
Dupa preluarea anchetei de catre Judecatorul simon, alt 2 legisti, Dr. Marin si Dr. Gisselman vor analiza rapoartele de medicina pentru a putea lua o decizie in privinta decesului lui Grégory Villemin.
Dupa o reconstituire, cei 2 ajung la concluzia ca datele medico-legale ar arata faptul ca copilul putea fi ligotat dupa deces sau putea fi anesteziat inainte sa fi fost legat si inecat.
In concluzie, autopsia nu va permite raspunsul la urmatoarele intrebari legate de moartea micutului Grégory:
1. Care ar fi fost cauza mortii: hidrocutia sau inecul?
2. Copilul ar fi murit intr-o cada (din sala de baie) sau inecat in apa raului Vologne?
3. Acesta ar fi fost ligotat inainte sau dupa moartea lui?
4. Ar fi fost anesteziat prin inhalarea unei cantitati de eter, respectiv, de cloroform sau ar fi primit o injectie cu insulina pentru a i se induce o coma hipoglicemica?!

NO COMMENTS

LEAVE A REPLY