DISTRIBUIȚI

La data de 21 mai a.c., în jurul orei 05.20, pe D.J. 251, în comuna Valea Mărului, a avut loc un accident rutier soldat cu rănirea conducătorului auto care l-a provocat.
Acesta, un bărbat, de 28 de ani, din comuna Cudalbi, în timp ce conducea autoturismul pe drumul mai sus menționat, pe fondul neatenției, a intrat în coliziune cu o baliză amplasată pe partea carosabilă în scopul de a semnaliza lucrări, în urma impactului suferind câteva leziuni care nu au necesitat internarea în spital.Testarea alcoolscopică a șoferului a relevat însă că acesta consumase băuturi alcoolice, valoarea înregistrată de aparatul etilotest fiind de 0,76 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Polițiștii au întocmit, în această cauză, dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentPolitia in actiune
Articolul următorDe la IPJ