DISTRIBUIȚI

Ca în fiecare toamnă, Casa de Cultură Tecuci în colaborare cu Primăria Municipiului Tecuci, organizează Festivalul Național de Poezie „Costache Conachi”, în acest an aflat la cea de a XXIV ediție.
În acest an, Festivalul va avea loc în ziua de 22 octombrie 2016.
Conform Regulamentului, pot participa tineri creatori de poezie în vârstă de până la 35 de ani, care nu au publicat în volum. Concurenţii vor trimite un număr de şapte poezii în câte șase exemplare (scris cu diacritice) care vor purta fiecare acelaşi motto de identificare. Într-un alt plic închis pe care va fi înscris moto-ul poeziilor, participanţii vor introduce o fişă cu câteva date personale: numele şi prenumele, data şi locul naşterii, domiciliul, ocupaţia, studiile, distincţii literare, telefon, e-mail, etc. Plicurile cu fişa personală se vor deschide după jurizare şi stabilirea premiilor.
Lucrările vor fi expediate până la data de 07 octombrie 2016, data poştei, pe următoarea adresă : Casa de Cultură a Municipiului Tecuci, Str. 1 Decembrie 1918, nr. 62, cod 805300, jud. Galaţi, cu menţiunea: Pentru Concursul Naţional de Poezie „Costache Conachi”.
Lucrările vor fi apreciate de un juriu constituit din personalităţi culturale iar directorul de festival este noul manager interimar al instituției, ec. Marian Iftimie.
Organizatorii vor acorda următoarele premii: Marele premiu, Premiul I, Premiul al II-lea, Premiul al III-lea, Mențiune iar concurenții stabiliți de juriu ca fiind câștigători vor fi invitați la Tecuci pentru a participa la manifestările organizate în cadrul Galei laureaților festivalului. „Laureaţii au obligația să fie prezenţi personal la Tecuci, pentru a primi premiile şi pentru a participa la manifestările organizate cu prilejul concursului” se arată în Regulament.
În caz de egalitate la punctaj premiile se împart.
Deasemeni, vor mai fi oferite premii din partea unor edituri sau reviste literare, partenere ale evenimentului, juriul, rezervându-și dreptul de a redistribui, în mod exceptional, anumite premii.
Transportul și masa (diurna) juriului și a laureațiilor vor fi asigurate de organizatori.
Mai multe relații despre înscrierea la festival se pot obține la tel. 0236/820 449; 0725802250, sau prin e-mail la adresa festivaltecuci@yahoo.ro.
(Aida Zaharia)