DISTRIBUIȚI

Să ne doară, tare!
Prof. Radu Iliescu:
„Discut zilele trecute cu un prieten profesor de matematică. Îmi spune că în facultăți, la seminariile matematicilor superioare din 9-10 studenți abia găsești unul capabil să citească (nu să rezolve) exerciţiul. Adică, dau un exemplu, abia o zecime pot spune, puși în faţa literei Σ că este o sumă, ori în faţa semnului ∫ că este o integrală. Restul, masa critică, oastea de strânsură nu are contact cu problema nici măcar la nivel introductiv.
Am citit recent cartea profesorului Mihai Maci, universitar la Facultatea de Filosofie din Oradea, care constată şi el că studenții nu au capacitatea de a relaționa cu marile texte, preferând piureul de banane pre mestecat din cărțile scrise de vulgarizatori în ale filosofiei, sintezele de pe net şi alte asemenea suprasimplificări.
La facultățile de teologie ortodoxă s-a scos, pentru admiterea la doctorat, examenul eliminatoriu de greacă veche. Cu alte cuvinte, crema teologilor ortodocși nu mai conţine oameni capabili să se adreseze textului sacru în limba liturgică a creștinismului răsăritean. De latină şi ebraică nu mai are rost să vorbim.
La Facultatea de Litere din Cluj-Napoca există cursuri de “rattrappage” (aducere la zi a cunoştinţelor lingvistice fundamentale). Tradițional, facultățile de limbi străine nu se preocupau decât cu totul periferic de nivelul lingvistic al studenților, aceasta fiind treaba liceului.
Rostul unui examen de admitere cu mulţi candidaţi era acela de a-i selecta pe cei mai sârguincioși dintre ei, pe cei cu vocație manifestă pentru limbi străine, capabili să facă faţă unui parcurs ulterior în științele limbajului şi ale literaturii. Însă mai nou vin studenți care nu mai au baza lingvistică, cu goluri imense în pregătire pe care nu pot să le acopere fără asistenta unui profesor.”

Comentariul meu: acum la facultate se intră ”pe bază de dosar”. Parcă zici că ești la porțile Securității și intră cel care are dosarul . . . cel mai frumos !?

”Toate aceste patru exemple disparate, care sunt doar câteva cazuri dintr-un noian, au în comun o singură realitate: în acest moment falimentul calităţii a avut loc la scară largă, şi acesta nu trebuie să fie un secret pentru nimeni. Numai că, iar de aici începe problema (mult mai mare decât recrudescența prostiei în sine), nicio facultate n-a închis din motiv de studenți impostori. Avem cursanți la matematici superioare care n-au făcut analiză matematică în liceu. Avem absolvenți de filosofie care n-au deschis traducerea niciunui text fundamental, nicidecum versiunea originală a unui Platon sau a unui Kant. Avem teologi care nu posedă subtilitățile lexicale, deci ideatice, ale textului sacru. Avem absolvenți de limbi străine cu cutremurătoare erori de exprimare scrisă sau orală.
Dar facultățile lor, fără excepţie, şi-au crescut numărul de studenți, trădând ideea de intelectual şi de Universitas.

Prostia există, a venit peste noi, ne-a cucerit şi ne-a paralizat orice reacție. Suntem învinși, suntem sub ocupaţia cea mai odioasă care a existat vreodată, dar coabităm, nu ne retragem în munți, nu există nicio mişcare de rezistență. Dacă am fi un butic de cartier şi am da faliment, am închide şi am merge acasă. Falimentul intelectual nu ne obligă la niciun gest de onoare, nu mergem să cultivăm ceapă şi să ne scriem tratatele la lumânare din atâta lucru. În mod odios, ne adaptăm, dar nu pentru că am fi potriviți, cum zicea Darwin, ci pentru că preferăm să ne plecăm în loc să plecăm.
Pe de altă parte, bâlciul este mult mai mare decât îl pot ilustra universitățile. Prostia a atins masa critică, prostul e norma. Pentru el totul s-a simplificat atât de mult încât deșteptul nu mai poate fi sesizat, nu-l mai poți pune în valoare, e sacrificat la nivel de sistem. Sunt atât de mulţi idioții încât, dacă am mai ţine la inteligenta, la sârguință şi la lucrul bine făcut, ar trebui să închidem jumătate din sistem: primării, parlamente, guverne, instituţii publice şi private. Ar trebui să trimitem acasă demnitari, funcţionari, profesori, medici, poliţişti şi preoți. Pentru singurul delict îndreptat împotriva universului pe care nicio lege lumească nu l-a pedepsit vreodată: prostia.
Ne-am imaginat până acum că viaţa sancţionează prostiile şi probabil că în sistemele vii lucrul acesta s-a petrecut fără greș, acum însă cred că e cazul să luăm notă de noua realitate, proștii cred că au învins totul, inclusiv viaţa. Așteptați-vă la o multiplicare exponențială a numărului de “accidente”.”