DISTRIBUIȚI

Un alt element care ridică mari semne d întrebare privind apariția dar și modul în care a fost tratat virusul, este ceea ce spune un medic renumit din SUA, este vorba de dr. Rashid Buttar care în cunoștință de cauză dezvăluie unele jocuri din spatele marilor porți. Rashid dă de pământ cu Bill Gates și Anthony Fauci (un fel de Cercel al americanilor) membru al comandamentului de luptă împotriva coronavirusului și director al Institutului Național pentru Boli Infecțioase. Nu știu dacă doctorul Fauci are și el vreo fundație din care papă bani externi dar este știut că a transferat 7.4 milioane dolari către ”Wuhan Institute of Virology lab”, și nu de azi de ieri ci de ani buni. Dacă alături de acest individ îl punem și pe Charles Lieber, seful departamentului de chimie din cadrul Universitatii Harvard, care a fost acuzat oficial că a făcut declarații false despre rolul sau în programul Chinei de recrutare a cercetătorilor străini în domeniul virusologiei, așa cum se spune oficial dar care practic se pare că a dezvăluit Chinei cercetările făcute de americani în virusologie (deci și asupra COVID 19, indiferent cum se numea acesta înainte de a fi ”scăpat” pe piață). Dr. Rashid Buttar, într-un interviu pe care vă recomand să îl vizionați cât mai este accesibil, spune multe lucruri, și anume că:
• Virusul a fost creat în laboratoare;
• Acesta este folosit în scopuri deloc ortodoxe;
• Există grupuri de interese care pretind că vor binele omenirii dar urmăresc prostirea oamenilor;
• Atât efectele virusului cât și tratamentul sunt prezentate fals, cu intenție, pentru a panica, manipula și dirija oamenii și guvernele;
• Tratamentul este la îndemâna oricui;
• S-au trimis indicații doctorilor să nu se facă testarea oamenilor, dacă sunt suspecți să fie trimiși acasă, iar dacă mor să fie declarați morți de COVID19, fără test sau autopsii;
• Sistemul de testare RT-PCR nu este făcut pentru diagnosticare;
• Vaccinul împotriva HIV a fost produs cu 3ani înainte de apariția sau mai bine spus scoaterea pe piață a virusului;
• În SUA s-au făcut cercetări pentru a face EBOLA și mai periculoasă;
• Raportările sunt false, sunt raportate decese cauzate de virus, când de fapt fie că nu există, fie că au alte cauze;
• Toate aceste știri false au ca scop scăderea imunității, prin stress și panică, fapt ce duce la sensibilizarea și îmbolnăvirea și a celor care nu aveau inițial nimic.
Rashid Buttar dă de pamânt cu Gates. Click si pe acest link, este la fel de interesant. https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=234129824327865&id=1042338062478350
Publicată de Legitima Aparare pe Marţi, 28 aprilie 2020
Cel mai interesant lucru din tot ce spune acest doctor, este faptul că toți cei care au făcut inițial vaccinul antigripal trivalent, ies pozitiv la testare pentru că în vaccinul primit se află ceva ce reacționează la test și astfel dă rezultat pozitiv, sau, cine știe ce altceva conține acel vaccin trivalent pe care vor să îl facă de mult timp obligatoriu, astfel încât … reacționează pozitiv la test. E ca și cum ai recomanda, cu bună știință, planificat, programat, ca toată lumea să bea lapte, apoi după un timp ai spune că lactoza face rău și trebuie să ne vaccinăm împotriva lactozei pe care tot tu, ca organism diriguitor, ne-ai introdus-o prin lapte. Este de altfel cunoscut că bolnavilor de inimă care sunt hipertensivi (reamintesc faptul că inclusiv valorile tensiunii arteriale au fost modificare artificial tocmai pentru a se vinde medicamentele de tensiune) li se recomandă statinele. Însă acestea afectează ficatul, ceea ce face din bolnavul de inimă un dublu bolnav, cu un sistem imunitar și mai scăzut, dar medicilor nu le pasă, recomandă statinele, pentru că așa le cere industria farmaceutică, deși există și alte soluții pentru tensiune, naturiste, care nu afectează ficatul. Orice medic poate confirma acest lucru, dar nici unul nu îți va recunoaște ce beneficii are când recomandă un medicament sau altul la sugestia ”reprezentanților” lanțurilor farmaceutice sau producătorilor. Se fac bani buni pe spinarea sănătății noastre, sau mai bine spus a bolilor noastre. Până acuma s-a mers pe boli pe care le putem duce pe picioare. Acuma se pare că cineva a decis că suntem prea mulți bolnavi și e cazul să ne mai rărim. Vor pierde producătorii de medicamente dacă le mor bolnavii ? Nu, pentru că prin vaccinurile pe care le vor face cei ce vor să rămână în viață, se creează condiții pentru virușii și bolile la care se lucrează acuma în laboratoare. Iar vaccinurile la care se lucrează acuma ca și bolile pe care le vor induce vor fi dirijate probabil.. radio. Nu va mai fi nevoie de alte intervenții, când se ”termină bateria” , ai căzut, nici tu nu știi de ce, se va inventa atunci o boală, un virus care să fie făcut responsabil, nu vă faceți griji.
Cam asta reiese dacă pui cap la cap toate informațiile și încerci să ajungi la o concluzie.
În urma acestor informații, orice om cu scaun la cap își pune câteva întrebări:
1. De ce nu s-au făcut până acuma autopsia celor decedați ”de coronavirus”?
2. Cine a luat această decizie și de ce s-a trecut peste o cerință obligatorie juridic și medical pentru determinarea cauzei morții?
3. Cine a fost interesat să nu se afle cauza reală a deceselor și mai ales, care CE ORGANE AU FOST ȘI CUM AU FOST AFECTATE?