DISTRIBUIȚI

Scufiţa Roşie, Lupul cel mândru şi flămând, Bunicuţa, Vânătorul şi celelalte personaje simpatice din poveste se vor întâlni cu cei mici, în această duminică, începând cu ora 10.30, la Teatrul Gulliver.

Pe un text savuros, adaptat după povestea clasică scrisă de Charles Perrault, pus în scenă sub formă de dialoguri rimate de regizorul Daniel Stanciu, îşi fac apariţia, rând pe rând, marionetele de mici dimensiuni. Spectacolul este interactiv şi inedit prin faptul că narațiunea este spusă cu accente comice de către un spiriduş şi un povestitor, care se află într-un permanent dialog cu sala. Aceştia se întrec în a câştiga simpatia copiilor, care vor decide cine va spune povestea.

Păpuşile sunt mânuite cu măiestrie de actorii Aurelian Iorga, Marian Sterian, Ramona Păuc, Elena Marin şi Eduard Şişu. Fondul muzical foarte dinamic si variat este conceput de Daniel Stanciu, cel care semnează şi scenografia spectacolului, alături de Daria Gănescu. La finalul reprezentaţiei, „Scufiţa cea isteaţă / Pentru voi are-o povaţă / Cu străini să nu vorbiţi / Dacă vreţi să n-o păţiţi!”

Preţul biletelor este de 12 lei pentru copii şi 15 lei pentru adulţi. Acestea pot fi cumpărate online, accesând linkul https://bilete.teatrul-gulliver.ro/ sau de la casa de bilete a teatrului, înainte de începerea spectacolului