DISTRIBUIȚI

Primirea de către președintele Senatului României, dl Teodor Meleșcanu, a ambasadorului Regatului Maroc în România, E.S. dl Hassan Abouyoub

Preşedintele Senatului, dl Teodor Meleşcanu, l-a primit joi, 17 octombrie a.c., pe E.S. dl Hassan Abouyoub, ambasadorul Regatului Maroc în România, în vizită de prezentare.
Dl Teodor Meleşcanu a arătat că relațiile bilaterale între cele două țări se fundamentează pe deschiderea reciprocă pentru dialog și cooperare, o atenție specială fiind acordată sporirii schimburilor economice și consolidării legăturilor în domeniul academic. În acest context, domnia sa a remarcat că numărul de tineri marocani care studiază în universități din România este în creștere, ceea ce este deopotrivă îmbucurător, continuând tradiția legăturilor educaționale între cele două țări, și demonstrează prețuirea de care se bucură învățământul românesc superior, de specialitate.
Înaltul demnitar român a evidenţiat totodată importanţa cooperării parlamentare și rolul important al acesteia în promovarea dialogului politic și aprofundarea cunoașterii reciproce. În cadrul întrevederii au fost trecute succint în revistă şi subiecte referitoare la evoluțiile recente în zona Africii de Nord și a Orientului Apropiat, aflate pe agenda de interes internațional.