DISTRIBUIȚI

Preşedinta Comisiei pentru Afaceri Europene (CAE) a Senatului, Gabriela Crețu, a participat în perioada 18 – 19 februarie 2020, la Bruxelles, la Conferința inter-parlamentară pe Stabilitate, Coordonare Economică și Guvernanță în Uniunea Europeană.
Conferința se desfășoară în cadrul Săptămânii Parlamentare Europene, unde organizatori au fost, în egală măsură, Parlamentul European și cel Croat, ca parte a dimensiunii parlamentare a Președinției Croației la Consiliul Uniunii Europene.
În intervenția din cadrul panelului dedicat guvernanței zonei euro, președinta CAE din Senatul României a subliniat rolul important pe care echilibrarea conturilor curente îl are în menținerea atât a stabilității monedei, precum și a economiei europene. În acest sens, Gabriela Crețu a adus în discuție nevoia urgentă de a reechilibra deficitele și surplusurile, conform concluziilor Raportului privind Mecanismul de Alert. Domnia sa este de părere că această măsură ar trebui să fie aplicată inclusiv statelor membre care nu fac parte din „zona Euro”. Și asta, pentru că, aceste state ar fi vulnerabile în fața unei crize, din cauza faptului că nu au cum să beneficieze de mecanismele create folosind banii comuni ai bugetului european. Întrucât statele membre non-Euro fac parte dintr-o piață unică aproape finalizată, cu niveluri ridicate de integrare economică, o separare între statele zonei euro și celelalte state membre poate să alimenteze puncte de vedere eurosceptice.
Președinta CAE a afirmat, în încheierea intervenției sale, că „Euro este o monedă bazată pe încredere și o putem face mai puternică la nivel global numai dacă acționăm pentru a păstra încrederea atât în Uniune, cât și în Euro!”
În cadrul reuniunii grupului S&D din Parlamentul European, Gabriela Crețu a evidențiat nevoia de colaborare între statele membre ale UE, în special în domeniul schimbărilor climatice. Motivul ar fi că statele, singure, nu pot determina schimbări necesare la nivel global în această problemă și ar fi nevoie să fie întărite sistemele sociale naționale, astfel încât fiecare membru și comunitate să fie protejate. Nevoia sistemelor sociale puternice se resimte, conform declarațiilor senatoarei românce, mai ales în Estul Europei, unde statele s-au confruntat cu procesul tranziției, cu dezindustrializări puternice care au avut un impact social dur.
În concluzie, Gabriela Crețu a subliniat că Uniunea Europeană nu își dorește o planetă verde fără oameni și că pentru a avea o Uniune cu adevărat sustenabilă este nevoie și de un sistem social puternic care să permită tuturor cetățenilor Uniunii siguranța zilei de mâine.