DISTRIBUIȚI

Încă din copilărie suntem îndoctrinaţi de către părinţi, bunici, educatori, învăţători, profesori, cu obsesiva idee conform căreia trebuie să urmăm în viaţă acelaşi calapod pe care au păşit şi precursorii noştri. Într-o oarecare măsură, această iniţiativă inconştientă poate asigura o anumită stare de confort, care îţi poate oferi senzaţia de siguranţă. În aceeaşi măsură, ea te închide într-o cameră din care nu ai posibilitatea de a urmări desfăşurarea evenimentelor cotidiene a semenilor tăi. Dacă ar fi să ofer o comparaţie, chiar dacă pare una nepotrivită sau terifiantă, această doctrină se poate asemui cu închisoarea. Da, pentru că, nu-i aşa, penitenciarul îţi oferă astăzi o sumedenie de activităţi educaţionale, hrană, adăpost, precum şi alegerea de a executa anumite munci în folosul comunităţii, de pe urma cărora se obţine o remuneraţie pe care deţinutul o va încasa în momentul eliberării lui. Singurul inconvenient şi, poate cel mai important, este lipsa libertăţii, acea nevoie, dorinţă sălbatică de a face ce vrei, când vrei, cum şi unde vrei. Întorcându-ne la ideea iniţială, este important ca, la un moment dat, atunci când deschidem cu adevărat ochii, să ne autoeducăm motivaţional sub auspiciul convingerii că putem realiza mult mai mult decât ceea ce ne-au prezis predecesorii noştri. Omul nu e conştient decât arareori de capacitatea efortului pe care îl poate dezvolta odată ce îşi lărgeşte toate orizonturile. O zicală spune că: „Nu căuta să fii ca alţii, încearcă să fii ceea ce poţi fi tu”. Şi tu poţi să fii ceea ce ai visat. De multe ori, e de ajuns să te laşi purtat de visul tău, începând prin a-i acredita mai multă certitudine, mai multă credinţă, mai multă pasiune. Trebuie să ai încredere în tine, în visul tău, în şansa ta şi astfel uşile pe care până mai ieri le credeai închise, se vor deschide cu siguranţă, oferindu-ţi o nouă viziune asupra propriei tale vieţi. Introspecţia este, de asemenea, o bună metodă de a-ţi dezvolta propriul drum către lumină, lumina reprezentând calea către fericire şi succes. Conform doctrinei inoculate de tutorii noştri, noi ar trebui să ne mulţumim cu ceea ce avem, ceea ce găsim, fără a mai căuta cumva să ne îmbogăţim atât stilul de viaţă, cunoştinţele sau, pur şi simplu, sufletul. Aţi auzit vreodată pe cineva spunând că ţelul lui în viaţă este de a merge la şcoală, apoi să-şi caute un job, care să îi ofere acea siguranţă iluzorie, sub adăpostul căreia să trăiască fericit până la adânci bătrâneţi? Da, din păcate, răspunsul este: DA. Oare oamenii nu îşi doresc mai mult de atât? Aţi ghicit: răspunsul este acelaşi: DA! Dar oare aceştia acţionează pentru a schimba ceva în viaţa lor? Din nefericire, răspunsul nu mai este acelaşi, dimpotrivă, este: NU! Sub anumite pretexte invocate de subconştientul îndoctrinat, aceştia refuză cu înverşunare şansa de a păşi în afara cercului prestabilit, necunoscând astfel oportunitatea de a oferi sufletului libertatea cuvenită. Frica de nou este de cele mai multe ori principalul vinovat în stagnarea dezvoltării individului, urmată de neîncredere, îndoială şi lipsă de curaj, atribute negative care ancorează sufletul atrofiat şi neputincios al celui fără de speranţă. Dar oare acesta să fie cel mai mare ţel al nostru? Să ne asigurăm un serviciu retribuit cu minimul pe economie, după care să ne aşezăm confortabil în fotoliul descuamat, privind către ziua de mâine? Aceasta să ne fie oare dorinţa cea mai arzătoare, visul cel mare, pentru care merită să ne dăm obştescul sfârşit? Asta e tot ce putem realiza în minuscula şi totuşi imensa noastră viaţă? O altă maximă releva faptul că: „ Viaţa e prea scurtă ca să nu gândeşti în stil mare”, ceea ce mă îndreptăţeşte să afirm cu tărie că nu cred că există cineva pe lumea aceasta care să se mulţumească să mănânce în fiecare zi fasole ori să bea apă şi ceai. Cu toţii ne dorim să gustăm măcar o singură dată dintr-o mâncare sofisticată, să bem un vin nobil sau să ne petrecem vacanţele la munte ori la mare. Ce e greşit în a spera la o viaţă mai bună, la un nivel de trai mai ridicat, la extinderea barierelor sufletului tău? E atât de simplu să poţi face asta. Nu trebuie decât să ai ochii deschişi, să obţii şi să oferi încrederea celorlalţi, precum şi curajul de a schimba total stilul aparent confortabil al vieţii tale de până acum. Oferă minţii tale libertatea necesară evadării din subconştient, implementându-i necesitatea de a trăi la modul conştient. Elimină toate devizele pe care ţi-ai construit viaţa, evident nu şi pe cele care ţi-au construit caracterul ori nomenclatorul principiilor morale şi porneşte pe drumul marii aventuri: acela care îţi va dovedi că ŞI TU POŢI! Poţi fi mai bun decât ai crezut până în clipa de faţă, mai atent la oportunităţile pe lângă care deseori ai trecut cu nonşalanţă, te poţi dezvolta la nivel mintal, spiritual, raţional, psihic şi moral, folosindu-te de acele calităţi ale căror reversuri antagonice ţi le-ai însuşit până astăzi: încrederea, speranţa, curajul, dorinţa, pasiunea, visul. Odată păşind pe acest drum, nu-ţi vei mai putea întoarce niciodată capul. Vei privi doar înainte, către lumină. Lumină care te va ajuta să reflectezi la sensul vieţii tale pe pământ. Niciodată să nu încetezi în a-ţi pune întrebări, chiar şi atunci când crezi că ştii totul, vei descoperi că de fapt nu ştii nimic. Întotdeauna vom avea ceva de învăţat, hrănindu-ne sufletul şi cugetul permanent, aşa cum ne ocupăm fiziologic de nevoile cotidiene ale stomacului. Întrebările despre sensul nostru pe pământ trebuie puse continuu, pentru a nu ne îndepărta de ţelul suprem şi anume, drumul către lumină. Chiar dacă ele îţi vor apărea uneori sub formă retorică, vei descoperi că alteori îţi vor oferi călăuza necesară străbaterii drumului către eliberarea sufletului. Continuă, chiar şi atunci când eşti în genunchi, ridică-te şi mergi cu încredere înainte. Nu privi înapoi; acolo e doar cenuşa paşilor tăi, precum şi neîncrederea, îndoiala, frica, pe care le-ai lăsat în urmă. Crede în tine! Crede în destinul tău! ŞTIU SIGUR CĂ POŢI! „Libertatea este dreptul sufletului de a respira.” (Henry Ward Beecher) MARIUS CIOAREC