DISTRIBUIȚI

Există suspiciuni că 15 angajați ai Laboratoarelor Los Alamos au fost afectați de scurgerile de radiații. Autoritățile americane investighează o posibilă scurgere de radiații care ar fi avut loc în interiorul Laboratoarelor Naționale Los Alamos, aflat în subordinea Departamentului Energiei al SUA și care este specializat în cercetări nucleare, notează Futurism. Investigatorii suspectează fapul că scurgerea ar fi avut loc în data de 8 iunie, deși după cum raportează ABC, acesta a fost raportată mult mai recent.
15 angajați aflați într-un potențial pericol
Această potențială scurgere nu se dovedește periculoasă pentru locuitorii din Santa Fe, New Mexico. Din nefericire, sursele mai mult sau mai puțin explică faptul că 15 angajați ai Laboratoarelor Los Alamos au fost expuși unor niveluri periculoase de radiații cauzate de către o mostră de plutoniu. Până în 2011, Laboratoarele Los Alamos erau răspunzătoarea miezurilor de plutoniu pentru arsenalul nuclear al Statelor Unite. Din cauza multiplelor suspiciuni legate de gradul de siguranță al procedurilor prin care acestea erau produse. Rapoartele din ultimii ani indicau faptul că conducerea Laboratoarelor plănuia o reluare a activității, urmând să fie construite în jur de 30 de nuclee de plutoniu anual. În prezent, starea angajaților este monitorizată, iar de rezultatele acestora poate depinde dacă planurile vor continua sau vor fi amânate.