DISTRIBUIȚI

Eu am văzut tăcerea ca pe un lung şirag
De dulci cuvinte ce izbesc o caldă răstignire
Dar ai făcut din ea ruşinea ce aduce-n prag
Şi ură, şi patimi, şi reproş şi nălucire.

Eu nu mai sunt ca altă dată-un idiot
Să cred că supărarea ta-i nevinovată
Dar nici nu pot acum ca să renunţ la tot
De dragul unei fete, ce-i drept, atât de minunată.

Şi poate mâine nu va fi deloc târziu
Să-ncerc din nou să mut şi munţi din loc,
Dar mă-ngrozeşte gândul c-am să vin
Cu braţele deschide, şi am să plec de tot!