DISTRIBUIȚI

Ultimii ani de domnie ai lui Ștefan cel Mare au fost cei mai zbuciumați. Deși se aburca tot mai greu pe cal, deși minuia sabia cu ceva mai puțină îndemânare ca-n anii cei tineri, viteazul voievod al Moldovei n-a știut ce-i odihna până-n ultimele zile ale vieții sale. Rana de la picior, pe care o căpătase sub zidurile Chiliei în 1462, începu să-l chinuiască. Dar cel mai mult îl durea o altă rană, din suflet – Chilia și Cetatea Alba care se aflau sub jug străin. Visa să le mai vadă adăugate Moldovei, ca să poată muri împăcat. Mândria lui Ștefan cel Mare erau cetățile țării, pe care le-a întărit sau au fost ridicate la îndemnul lui.

Bătrinul domnitor voia ca tronul țării să rămână pe mâini sigure. În țară era pace, dar Ștefan simțea că pacea e relativă. Țările vecine, dar și unii dintre boierii țării așteptau să închidă ochii voievodul, ca să-si dicteze condițiile, să pună un domn pe care l-ar putea manevra și inclina să le facă toate hatârurile. Când simți ca puterile îl părăsesc de tot, Ștefan a chemat “țara” la ultimul lui sfat:

“Boieri dumneavoastră, v-am chemat să mă mărturisesc înainte de moarte, să mă spovedesc țării. Rog să mă iertați că am fost prea bun cu voi și prea crunt.
Am moștenit o țară de țărani și vă las o țară de oșteni. În Moldova, toată populația care știa să țină în mâini numai coarnele plugului, știe azi să țină în mâna și sabia.
Turcul ne-a dorit Moldova un pașalic al Imperiului Otoman. Leșii (Polonezii) – un voievodat al Țării Leșești. Ungurii – un teritoriu al Țării Ungurești. Tătarii – un loc de pașune pentru caii lor. Dar n-au izbutit. Vă las o țară bine apărată. În cetatea noastră de la Dunare – Chilia, și de la Marea Neagră – Cetatea Alba, șed acum ca un spin în coasta țării pagânii cei fără de Dumnezeu. Îmi pare rău de neputințele pe care mi le-a adus bătrânețea, căci visul meu era să vă las țara întreagă și neștirbită. Căci o țară, atâta timp cât își va avea hotarele știrbite, va sângera mereu. Și acum nu sângerez atât de rănile mele din bătăliile trecute, cât de aceste două răni vii – Chilia și Cetatea Alba. Ca să pot dormi liniștit în mormântul meu, aș vrea să-mi jurați că nu veți uita niciodată de ele și, atunci când va sosi clipa prielnică, veți face tot posibilul ca să le întoarceți Moldovei. Nu ni s-a furat doua cetăți, ni s-a furat ceva mai mult – Dunarea ne-a fost furată și Marea Neagră ni s-a răpit. Moldova fără de mare e țară numai pe jumătate.

Mulți ne-au vrut îngenuncheati. Mulți ni s-au dorit “eliberatori”. Turcii vroiau să ne elibereze de unguri, ungurii – de Leși (Polonezi), Leșii – de turci. Dar toți urmăreau alte scopuri: cum să ne facă robi și turcilor, dar și lor. Grea mi-a fost domnia. Timp de 47 de ani mă miram în fiecare zi că n-am murit. Dușmanul m-a îngenuncheat numai de doua ori: la Chilia și la Valea Alba. El nu țintea moartea mea, el țintea moartea Moldovei. Și când am avut noroc, Moldova l-a avut.
Vă las o țară pe care mi-am dorit-o și v-ați dorit-o. Și nu aș vrea să închid ochii fără să stiu pe cine ați ales domn al țării în locul meu. Nu doresc ca mormântul meu să fie stropit cu sânge. Nu doresc să se certe din cauza tronului țării parinți și copii, frați și surori, nepoți și unchi. Vreau să mor împăcat. Vă rog, boieri dumneavoastră, să faceți alegere și să-l sprijiniți pe Bogdan-vodă, fiul meu și domnul vostru. Ștefan, cu mâinile tremurânde, își scoase coroana de pe creștetul încununat de plete cărunte și o așeză pe fruntea lui Bogdan, care sta în genunchi înaintea tronului.”

„Nu e o coroană de diamante, e o coroană de spini, fiule. Aș vrea să-ți dau câteva sfaturi, de care poți asculta, dar de care poți și să nu ții seamă. M-am temut să rostesc aceste cuvinte cu coroana pe cap, să nu le luați drept poruncă. Acum, când mi-am luat locul printre boieri, cred că le pot spune.
Trăim vremuri tulburi. Din toate părțile, fiare gata de pradă se uită cu ochi pohticioși către biata țară a Moldovei. Eu și boierii și răzeșii mei am făcut tot ce mi-a stat în putință și am apărat-o, pe unde cu cuvântul, pe unde cu sabia, de dușmani. Iar dușmanii ei sunt mai ales vecinii ei, care vor să-și marească țările pe seama Moldovei. Care vor țara Moldovei ca pe o simplă regiune a țărilor lor. Și Leșii (Polonezii) jinduiesc să vă aibă birnici. Să vă facă pe cât se poate mai curând catolici. Ca și ungurii, care visează mereu gurile Dunării. Și tătarii nu s-ar da în lături s-o prefacă într-o pășune pentru caii lor sirepi. Și cazacii care ajung pâna aici cu gând să se bată cu păgânul pentru credință, dar se întorc înapoi cu turme și herghelii de-ale moldovenilor. Și rusul care a început să se lățească în toate părțile, dintr-o țară mică devenind o țară cu întinderi mari, pe seama vecinilor. Și turcul care a cuprins atâta lume.
Toți ne-ar vrea vasali si birnici. Și dacă tu, fiule, și voi boieri dumneavoastră, veți vedea că nu puteți ține țara, și-ți vedea că nu aveți încotro, să o închinați, dar să nu o închinați oricui. Dacă vreți ca fiii și nepoții voștri să mai vorbească limba noastră strămoșească, să nu o închinați vecinilor – nici Leșilor (Polonezilor), nici ungurilor, nici muscalilor (rușilor). Aceștia, dacă vin, nu se mai duc din țară și sub diferite pretexte au să vă treacă la alta credință și au să vă impună să le vorbiți limba și jugul va fi dublu. Vor găsi argumente că sunteti unguri sau slavi, că graiurile lor sunt mai nobile. Și nu veți fi stăpâni, ci străini în
țara voastră.
Și din toți – cel mai tare astăzi e turcul. As vrea să vă știu liberi. Dar dacă veți vedea că nu vă puteți păstra libertatea, și gura mea spune acum ceea ce n-ar vrea să rostească niciodată, să vă închinați celui cu care m-am războit întotdeauna – turcului; că acesta nu cumpără moșii în țară străină, nici moschei nu zidește și nici altă limbă decât turca turcul nu are dreptul să învețe. Și fiind Turcia prea departe de Moldova și peste ape, ea nu va dori niciodată să se mute în Moldova, ca unele neamuri de la nord care caută regiuni mai călduroase și pământuri mai roditoare. Veți plati birul umilitor până veți găsi putere în voi să vă scuturați jugul nesuferit. Și aș dormi la locul meu de veci împăcat, dacă aș ști că mi-ați ascultat sfatul. Eu am ostenit. Și plec să mă culc. Nu aș vrea să dorm somn greu, însoțit de coșmaruri. Aș vrea să dorm în somnul cel de veci împăcat. Asta e ultima rugăminte a celuia care v-a fost mai mult decât un domn, v-a fost un părinte.”

„Democrat înseamnă cineva care vrea să înalțe poporul pe umerii săi, nu cineva care vrea să se înalțe el pe umerii poporului” – Nicolae Iorga.

„Viciile sunt călăii care te omoară încet, ca o sabie neascuțită” – Nicolae Iorga.