DISTRIBUIȚI

Tabloul care se va realiza în ziua de 26 mai 2019, data alegerilor europarlamentare, va surprinde, în mod sigur, o ipostază neplăcută pentru România. Iohannis hăis, Dragnea hăis. Iar țara, o căruță abandonată la răspântia drumurilor europene și învârtindu-se continuu într-un cerc vopsit magic, pradă bună pentru hoții de cai care vor s-o folosească până la următorul jaf. Cei mulți şi amărâți vor rămâne cu paiele căzute din căruță, pe marginea drumurilor asfaltate de trei ori şi cu două rânduri de bordură.
Îmi amintesc că, acum câțiva ani, în primăvara lui 2014, perioada preelectorală la europarlamentare fusese ca și acum, destul de anostă. O plictiseală împestrițată pe ici, pe colo, cu niscaiva nervi de primăvară și cam atât.
Peste mai puțin de două luni votăm. Pe 26 mai, duminică. Întrebarea esențială: ieșim sau nu la vot? Formal, mergem la urne pentru două lucruri: europarlamentarele şi referendumul pentru apărarea justiției. Pe fond, cetățenilor interesați de politică li se întinde o mreajă care îi îndreaptă spre aceeași opțiune politică de tip exterminator. Cine va câștiga în ultima duminică din mai din anul ăsta, în lupta dintre palate? Iohannis sau Dragnea?

Cu ce amintiri am rămas de pe urma ultimelor alegeri europarlamentare? Dar de pe urma celorlalte?
La europarlamentare, cu Maria Grapini și cu Norica Nicolai, la parlamentare cu Dragnea şi teleormănenii. Cu Iohannis. Cu postacii. Cu taberele projustiție Iohannis şi „projustiție” Dragnea. Nicidecum cu informațiile aduse de tinerii politicieni români privind uriașa complexitate instituțională a vremurilor care vin peste noi. Ca membri plini şi pe propria răspundere in Europa lărgită.
Mărturiile publice pregnante ale acestor ani tulburi pentru poporul român vor rămâne șarjele neîntrerupte dintre palate, care au ecranat orice alte dezbateri şi au fost cele mai frecventate de mass-media. Declarații din care am aflat același și același lucru: că Dragnea nu îl place pe Iohannis, iar Iohannis nu îl place pe Dragnea.

Și un paradox care va rămâne in istoria României anilor 2014-2019. Deși au căutat furibund, in mandatul primit, să se elimine reciproc de pe scena politică şi din timpul politic contemporan lor, Iohannis şi Dragnea vor fi evocați mereu împreună în cartea de istorie. În aceeași fotografie. Poate atunci, peste ani, când vor fi deja istorie, își vor da seama că au avut tot timpul nevoie unul de altul. Pentru poporul lor. Altfel, de ce istoria i-a fixat ca exponenți ai aceluiași timp politic, a cărui paternitate şi-au disputat-o cu atâtea pierderi pentru națiunea lor?

Anul politic 2019 are toate șansele să se finalizeze cu o victorie a PSD la europarlamentare, ca și în anul 2016 la parlamentare. Și tot ca în 2016, și acum avem o societate drenată de energii, sleită de puteri, activă în opinii doar pe rețelele de socializare, dar mult mai indiferentă și inactivă în realitatea imediată, care mai curând votează cu picioarele, emigrând.

Spre alegeri, hăis și… hăis
Sunt doi ani și jumătate de când la putere a venit cuplul Liviu Dragnea – Călin Popescu Tăriceanu. Anii ăștia pot însemna pentru fiecare român şi un moment de reflexie. Cinci minute se pot gândi la promisiunile şi realizările actualilor guvernanți. Au timp să se întrebe dacă trăiesc bine. Și dacă felul in care arată acum scena politică îi mulțumește.
Pasionali in amor, fotbal şi politică, românii se îndreaptă fără chef spre scrutinul europarlamentar din mai. Al doilea din istoria noastră balcanică şi zbuciumată. Pentru ca miza indiferenței să crească, cireașa de pe tortul electoral este şi un referendum despre justiție. E mai mult decât previzibilă o participare foarte redusă la vot şi o invalidare a “întoarcerii la popor”.

Estimările sunt că aproape 70% din populația României nu va veni în mai la urne. Va fi încă o confirmare (a câta oare?) că agenda puterii este complet diferită de cea a cetățenilor simpli, profund marcați de griji, lipsa banilor, probleme de sănătate şi o birocrație sufocantă oriunde merg.

Sunt doi ani și jumătate de când la putere a venit cuplul Liviu Dragnea – Călin Popescu Tăriceanu. 26 mai poate însemna pentru fiecare român şi un moment de reflexie. Cinci minute se pot gândi la promisiunile şi realizările actualilor guvernanți. Au timp să se întrebe dacă trăiesc bine. Și dacă felul in care arată acum scena politică ii mulțumește.
E adevărat că alegerile pentru Parlamentul European nu se referă in mod direct la nivelul de trai din România, la pensii şi liste compensate de medicamente. Dar cele care cer votul sunt tot partidele, iar evaluarea popularității lor se face prin procentele obținute duminică.

Nu se face nimic, iar nimicul costă sume uriașe
În trei ani s-au promis multe şi nu s-a înfiripat mai nimic. Sunt șosele, autostrăzi, bulevarde şi străduțe care se asfaltează an de an. Pe hârtie ori doar în promisiuni. Nu se face nimic, iar nimicul costă sume uriașe. Spitalele suferă in continuare de lipsă cronică de finanțare. Clinicile pentru copii sunt înfricoșătoare prin lipsa de echipamente medicale moderne şi starea clădirilor.
Acum însă, pe ultima sută de metri a campaniei electorale, s-au mărit niște pensii şi ceva salarii la stat. Concomitent, o inflație îngrijorătoare şi-a făcut apariția cu o depreciere gravă a leului, de 10% într-o lună. Bineînțeles, primul afectat e cetățeanul simplu, care cumpără mai puțin și plătește mai mult la întreținere. Ce se dă cu o mână se ia cu două, subtil, prin mecanisme politico-economice consacrate în laboratoarele puterii.

Ceea ce însă a început acum trei ani și nu cred să existe vreo șansă de finalizare este scandalul politic între taberele puterii. Frații de sânge politic roșu se bat din primele zile ale guvernării pentru hălci cât mai mari din stârvul puterii. Pentru hăcuirea justiției și punerea acesteia în imposibilitatea de a mai incrimina vreo infracțiune a posesorilor de mandat imunitaro-penal. Pesediști ori liberali, au trecut mult prea repede la batjocorirea oricărei idei de competență, demnitate ori justiție.
Trebuie să recunoașteți că ce trăim în ultimii trei ani este o reîntoarcere la un OTV politic, cu audiență mare la publicul dornic de ciondăneală până in zori, cu dezvăluiri incendiare despre oligarhii personali şi decedații mămicii adversarului.

În această precampanie electorală, președintele Iohannis a tras hăis şi Dragnea, premierul din umbră, tot… hăis. Președintele vorbește numai despre justiție, teleormăneanul Liviu Dragnea s-a concentrat exclusiv pe îmbrobodirea electoratului. Totodată, în disperarea fugii continue de pușcărie, Liviu Dragnea vrea să distrugă orice brumă de încredere a cetățeanului simplu în instituții fundamentale pentru democrație.

Tabloul care se va realiza în ziua de 26 mai 2019, data alegerilor europarlamentare, va surprinde, în mod sigur, o ipostază neplăcută pentru România. Iohannis hăis, Dragnea hăis. Iar țara, o căruță abandonată la răspântia drumurilor europene și învârtindu-se continuu într-un cerc vopsit magic, pradă bună pentru hoții de cai care vor s-o folosească până la următorul jaf. Cei mulți şi amărâți vor rămâne cu paiele căzute din căruță, pe marginea drumurilor asfaltate de trei ori şi cu două rânduri de bordură.