DISTRIBUIȚI

Trei ruşi călătoreau în aceeaşi cuşetă dintr-un tren trans-siberian. Unul dintre ei citea un ziar, în timp ce ceilalţi doi spuneau bancuri cu Putin.
Enervat de faptul că nu putea citi în linişte ziarul, primul rus s-a hotărât să le joace o festă celor doi.
A ieşit discret din cuşetă şi a comandat însoţitorului de vagon trei ceaiuri, cu menţiunea să-i fie aduse exact peste 10 minute. A reintrat în cuşetă şi, după nouă minute, le-a spus celor doi:
— Băieţi, ar trebui s-o lăsaţi mai moale cu bancurile politice în tren. FSB-ul are microfoane în toate cuşetele şi compartimentele.
— Rahat, hai să fim serioşi! Cine a mai auzit de microfoane în trenuri în zilele noastre?
— Serios, hai să vă arăt. După care, a spus cu glas tare: „Tovarăşe maior, trei ceaiuri, vă rog!”
N-au trecut decât câteva secunde şi însoţitorul vagonului a intrat cu cele trei ceaiuri. Cei doi călători s-au albit la faţă şi nu au mai scos nici un cuvânt până s-au culcat.
Dimineaţa, tipul glumeţ s-a trezit singur în compartiment. Curios, l-a întrebat pe însoţitor unde sunt cei doi. Acesta i-a răspuns că, în timpul nopţii, cei doi au fost săltaţi de FSB.
— Bine, bine, dar pe mine de ce m-au lăsat în pace?
— Tovarăşului maior i-a plăcut poanta cu ceaiul.