DISTRIBUIȚI

Un test subteran cu o bombă cu hidrogen a zguduit pământul de deasupra atât de violent, încât a schimbat forma unui întreg munte. Analizele radar asupra regiunii au scos la iveală schimbări în relief şi relatează o poveste alarmantă.

Testul a avut loc în septembrie anul trecut, înregistrând un cutremur cu magnitudinea de 6,3 grade pe scara Richter, potrivit Science Alert.

Recent, având la dispoziţie date mai detaliate, savanţii au descoperit că muntele care acoperă situl exploziei a scăzut în altitudine cu 0,5 metri şi s-a extins cu 3,5 metri.

Noile studii cu privire la impactul evenimentelor seismice asupra reliefului au scos la iveală aspecte îngrijorătoare care au în vedere dorinţa unor state precum Coreea de Nord de a deveni puteri nucleare. Monitorizarea impactului geologic al testelor subterane din spaţiu (precum acesta) a fost un demers puţin folosit, conform echipei internaţionale de cercetători. „Este prima dată când au fost analizate, tridimensional, schimbările reliefului ca urmare a testelor nucleare”, a precizat Teng Wang, de la Nanyang Technological University din Singapore, autorul principal al studiului.

Analizele au fost realizate cu ajutorul tehnologiei SAR (Synthetic Aperture Radar) şi se bazează pe mişcările sateliţilor deasupra unei anumite zone. Astfel, se pot întocmi imagini 3D ale reliefului, indiferent de vreme. Datele colectate de sateliţii TerraSAR-X din Germania şi ALOS-2 din Japonia au fost combinate pentru a crea hărţi înainte şi după experiment a zonei înconjurătoare a Muntelui Mantap, cu vârful de 2.205 de metri. Acum, acest vârf are 2.204,5 metri altitudine.