DISTRIBUIȚI

Ca să transmită un mesaj puternic privind situaţia îngrijorătoare a albinelor, un apicultor ia stupurile vechi pe care nu le mai poate folosi şi le transformă în spaţii de decor şi depozitare pentru casă, informează Inhabitat.com, citat de green-report.ro Hagar Pundak, care locuieşte în Israel, e un apicultor de generaţia a cincea. El se foloseşte de acest proiect, numit BKeeper, ca să lucreze cu tinerii cu risc ridicat. Scopul lui e să le ofere acestora educaţie, dar şi să se asigure că albinele vor avea un viitor, învăţând o nouă generaţie să se îngrijească de ele. Pe lângă beneficiile practice şi educaţionale, Pundak crede că reciclarea stupurilor neutilizate într-un mod creativ atrage atenţia asupra situaţiei polenizatorilor, dar, de asemenea, creează o atmosferă care te face să simţi că locuieşti într-o casă în care zumzăie natura.