Un interviu captivant cu muzicologul Viorel Cozma

Un interviu captivant cu muzicologul Viorel Cozma

1
0
SHARE

Un personaj fabulos: Enescu
>
> – As porni dialogul nostru de la
> o curiozitate. Cum va explicati ca cea mai mare inflorire a
> muzicii din istoria
> romanilor a avut loc in epoca interbelica?
>
>
> – Ca sa ai cultura, trebuie sa ai intai bunastare. Dupa
> unirea din 1918, romanii
> o duceau bine si tara intreaga era cuprinsa de un mare avant
> patriotic, de o
> dorinta puternica de a face ceva concret pentru aceasta
> Romanie Mare. Atunci au
> aparut institutii importante, care ne lipseau si care au
> creat, prin prezenta
> lor, un cadru favorabil.
>
> In 1920, Filarmonica se modernizeaza, sub conducerea
> dirijorului George
> Georgescu, care se intoarce de la Berlin si aduna in preajma
> lui crema
> absolventilor de Conservator.
>
> In 1921, Opera Romana devine institutie finantata de la buget.
> Apar Conservatorul
> si Teatrul National de la Cluj. Apar radioul si discul si,
> odata cu ele,
> posibilitatea de a-i asculta pe interpretii preferati si in
> saloanele de acasa.
>
> Dar poate ca adevarata explicatie pentru spiritul
> extraordinar de emulatie care
> a existat pe scena muzicii interbelice este fabuloasa
> prezenta a compozitorului
> George Enescu.
>
> Enescu a reusit sa
> coaguleze in jurul
> lui personalitatile de varf ale epocii. El este cel care,
> prin muzica, a
> sincronizat cultura romana cu cea occidentala. A avut
> extraordinara dorinta de a
> ridica nivelul culturii romane si al muzicii in special.
>
> Facea circuite obositoare, mergea in douazeci, douazeci si
> cinci de orasele de
> provincie sa cante Bach si, daca era intrebat la ce bun, ca
> lumea simpla nu
> intelege o muzica atat de profunda, el raspundea: „Nu-i
> nimic ca nu pricepe
> Bach, sa-l ia ca pe un medicament!”. In 1913, a
> instituit un premiu national de
> compozitie pe care l-a acordat anual, pana in 1946, cand a
> parasit definitiv
> Romania
>
> Mai mult, el si dirija compozitiile
> castigatoare, pentru a le populariza. Enescu a fost un far
> calauzitor pentru
> intreaga generatie interbelica, a ridicat nu doar nivelul
> epocii respective, ci si al celei care i-a urmat.
>
> Dupa cel de-al doilea
> razboi mondial, am
> avut un manunchi de muzicieni adevarati, care au fost
> recunoscuti peste hotare
> si care i-au dus lui Enescu faima mai departe.
>
> Despre ei
> s-a vorbit ca despre Scoala lui George Enescu: Anatol Vieru,
> Stefan Niculescu,
> Aurel Stroe, Tiberiu Olah, Pascal Bentoiu, Theodor Grigoriu,
> Dumitru Capoianu, Miriam Marbe.
>
> Ati putea sa-i faceti un portret artistului si omului
> Enescu?
>
> Enescu a fost o faptura cu totul exceptionala. Avea o
> memorie fantastica. Bela
> Bartok i-a dat odata in tren o partitura. Enescu a citit-o
> atent de cateva ori,
> pana la destinatie, apoi i-a returnat-o. A doua zi a
> cantat-o din prima, fara
> s-o mai deschida.
>
> Canta cincizeci si doua de volume de Bach pe de rost. Dirija
> Wagner pe dinafara.
> Era parca venit din alta lume. Canta din gura, canta la
> fluier, la pian, la
> vioara, la violoncel, la flaut, la corn, la orga. Era un
> poliinstrumentist. Avea
> tot timpul ce povesti. Era glumet, spontan, facea poezii,
> epigrame si cuplete.
> Avea dar literar si dar de desenator. Era un excelent
> caricaturist.
>
> Era tipul renascentist, cumula un talent fabulos. Avea
> maniere, stia sa fie
> elegant cand se cerea, dar era si nepretentios, de o mare
> modestie. Cand pleca
> in turnee, nu-si lua bilet la vagonul de dormit. Se culca la
> clasa a doua,
> intins pe scaune, asa cum era imbracat. Mergeau colegii lui
> si-l rugau pe seful
> de vagon sa nu mai bage pe altcineva in compartiment,
> fiindca „maistrul doarme
> un pic ca ari concert la Botsieni”.
>
> Cand ajungea, cu pantalonii necalcati, suia direct in
> trasura si gonea la hotel.
> Era gurmand. Ii placea mancarea buna. Si ii placeau mult
> femeile.
>
> Era un barbat foarte frumos si dorit. Cand se terminau
> concertele, navaleau
> femeile pe el sa-l invite la ele, sa ia masa. In mare parte
> din fotografii,
> apare alaturi de femei frumoase din societatea inalta. A
> avut nu stiu cate
> propuneri de casatorie. A avut si o fata din flori, despre
> care nu s-a stiut nimic in timpul comunismului.
>
> Despre cine e vorba?
>
> Maruca Cantacuzino
>
> – Fata lui a fost croitoreasa la Opera Romana, de unde a
> iesit la pensie. A murit in Bucuresti. A fost o fiinta foarte
> modesta, care nu s-a batut
> niciodata cu nimeni sa demonstreze nimic. S-a multumit cu
> conditia ei.
>
> – Enescu s-a casatorit, totusi, dar foarte tarziu. Avea 57
> de ani.

> De ce tocmai atunci?
>
> – Marea lui dragoste a fost Maruca Cantacuzino,
> pe care a iubit-o ca un nebun. A cunoscut-o, din cate se
> pare, la Peles, prin
> 1911-1913, in cercurile Reginei Maria, de care ea era foarte
> apropiata. Maruca
> era casatorita cu Misu Cantacuzino, care se pare ca stia de
> idila ei cu Enescu.
> Misu a murit in 1928, intr-un accident de automobil.
>
> Tot atunci, Maruca l-a cunoscut pe Nae Ionescu, de care s-a
> indragostit, la
> randul ei, nebuneste. Langa el, cum marturisea in jurnalul
> ei, simtea cum
> ameteste, ghicind, sub pielea lui, pe insusi Lucifer.
>
> Relatia lor a durat sapte ani, iscand gelozii cumplite din
> partea lui Enescu, cu
> care a intrerupt si reluat legatura de foarte multe ori.
> Enescu a asteptat-o
> insa rabdator. Ce fascinatie trebuie sa fi exercitat aceasta
> femeie asupra
> acestor barbati, ambii mai mici ca ea! Enescu cu 3 ani,
> Ionescu cu 12! Cand
> acesta din urma a parasit-o, Maruca s-a imbolnavit de nervi.
> Enescu s-a intors
> din strainatate, a intrerupt toate concertele ca sa se ocupe
> de ea si a dus-o la tratament, la Viena.
>
> De abia in 1938 i-a acceptat Maruca cererea in casatorie. A
> fost o nunta foarte
> mica. Au locuit impreuna la Palatul Cantacuzino, mostenit de
> la Misu, dar nu in
> odaile mari, somptuoase, ci in casuta din spate, in fostele
> camere ale servitorilor. Apoi au plecat la Paris.
>
> „Pe Calea Victoriei mirosea a parfum frantuzesc”
>
> Ne-ati vorbit de aristocratia vremii, dar cum era
> Bucurestiul oamenilor modesti,
> din cartierele cu tramvai si cismea?
>
> – Sa stiti ca intreaga societate
> era marcata de o usoara burghezie. Dupa Unire, agricultura
> mergea excelent in
> tara. Oamenii se instarisera. Ii vedeai frecvent in
> restaurante, cofetarii si
> baruri. Lumea nu statea seara in casa.
>
> La 8 seara se pregateau de iesit. Mergeau cu familiile in
> cate doua locuri pe
> seara. Ieseau, de exemplu, la restaurant, unde mancau si
> ascultau muzica, iar
> apoi intr-un bar, unde beau si dansau. Vara mergeau la
> gradini. Duminica ieseau
> toti la plimbare, imbracati frumos.
>
> Pe Calea Victoriei mirosea a parfum frantuzesc. De la Palat
> pana la CEC curgeau
> rauri de oameni. Unii se opreau la cofetarii, sa comenteze
> pe cine au vazut,
> descantau cate trei ore o cafea, alaturi de prieteni vechi.
> Si nu costa o avere
> sa faci asta! Burlacii, pe atunci, mancau numai in oras!
>
> Nu trebuia sa fii om bogat ca sa-ti permiti.
>
> Unde se putea asculta muzica in vremea aceea?
>
> Viorel Cosma
>
> Depinde de tipul de muzica. Intre razboaie, Bucurestiul
> rasuna de muzica. Da-i
> rusului vodca, francezului cafea si ziare si romanului
> muzica si mancare! Vor fi toti fericiti!
>
> Cine voia sa asculte muzica culta mergea la Ateneu si la
> Opera Romana. Sau la
> Sala Dalles, unde aveau loc concerte de muzica de camera si
> lieduri.
>
> Puteai sa-i asculti pe compozitorii si dirijorii Theodor
> Rogalski, Paul
> Constantinescu, Martian Negrea, Mihail Andricu. Oamenii
> astia mi-au fost
> profesori la Conservator, imediat dupa razboi. Erau toti
> scoliti la Paris, aveau
> eticheta si maniere. Adevarati intelectuali de rasa.
>
> Tot asta a fost perioada marilor nostri interpreti:
> pianistii Dinu Lipatti si
> Cella Delavrancea. Pe atunci se mai putea asculta muzica
> culta si in saloanele
> mondene ale marilor doamne, care dadeau serate muzicale.
> Chiar Cella Delavrancea
> organiza astfel de seri, la care chema lume buna, oameni de
> litere, muzicieni.
> Se serveau tot felul de prajiturele, de sendviciuri.
>
> La inceput erau prezentate tinerele sperante muzicale, care
> isi faceau numarul.
> Apoi urma un recital adevarat al unui artist deja afirmat.
> Cella era casatorita
> Lahovary, avea mari posibilitati financiare, isi permitea
> astfel de serate.
>
> Ati cunoscut-o pe Cella Delavrancea?
>
> – Da, am fost si la ea in casa,
> pastrez si acum scrisorile de la ea. Era adorabila,
> inteligenta, sclipitoare, un
> om cu care puteai sa stai de vorba ore in sir si sa nu te
> plictisesti. Putea sa
> cante un repertoriu de 5 ore fara sa oboseasca. Avea o forta
> barbateasca
> aproape. Foarte buna prietena cu dirijorul George Georgescu,
> mi-a fost colega de
> catedra la Conservator. Ea i-a luat locul Marucai in inima
> lui Nae Ionescu. A trait 104 ani.
>
> „Sa mananci peste batog si sa-ti cante Zavaidoc”
>
> Tot atunci insa e si perioada marilor succese ale muzicii
> usoare, perioada din
> care ne-au ramas cele mai bune romante, cea mai buna muzica
> lautareasca. Unde s-au lansat marii interpreti?
>
> – Muzica usoara se asculta numai in restaurante. Existau in
> epoca
> saizeci si trei de restaurante cu muzica! Va dati seama ce
> pleiada de artisti la
> atatea localuri! Interpretii cantau la cel putin doua, trei
> restaurante si o
> gradina, pe seara. Faceau toti tururi. In felul asta, la un
> restaurant vedeai mai multi artisti.
>
> Restaurantele erau frecventate, si ele, de clase sociale
> diferite. Erau, pe de-o
> parte, cele de langa gara, unde cantau tarafurile Julea,
> Fanica Luca, Maria
> Lataretu. Catre centru erau gradinile de vara ale boierimii:
> la Bufet, la Sosea,
> la Bonaparte (Floreasca) sau terasa Otetelesanu, unde-i
> puteai intalni adesea pe
> Camil Petrescu, pe Sadoveanu, pe George
> Calinescu.
>
> Scriitorii erau oameni de lume, erau o breasla cu mult mai
> mondena decat a
> compozitorilor, de exemplu. Dar in fiecare cartier erau
> zece, cincisprezece
> carciumi, asa ca nu era nevoie sa pleci de acasa pana nu
> stiu unde, daca voiai
> sa mananci.
>
> La restaurantul Continental, unul din cele mai selecte (azi
> vizavi de hotel
> Novotel) canta Grigoras Dinicu. Daca, de exemplu, seara era
> concert cu Herbert
> von Karajan sau Yehudi Menuhin la Ateneu, impresarii ii
> duceau dupa aceea la
> Continental, unde ii lua in primire seful de sala, care le
> oferea un meniu
> gastronomic romanesc foarte rafinat si apoi ii invita sa
> asculte muzica. Si
> canta Dinicu numai muzica clasica pana la 11 seara, apoi
> trecea, treptat, la
> populara, la hore, sarbe, veneau guristii.
>
> Dupa 1 noaptea, se puneau pe dansat: tango, foxtrot, cha
> cha. Si daca
> respectivii mai voiau sa petreaca, se duceau la barul Zissu,
> unde era numai dans
> pana la 3 dimineata. La Zissu se beau numai bauturi scumpe,
> sampanii, vinuri
> frantuzesti, lichioruri. Acolo canta Jean Moscopol. Era un
> tip megaloman
> Moscopol. Vorbea frantuzit, se imbraca in culori tipatoare,
> ca la Paris, umbla
> cu esarfe si palarii de fetru. El nu canta decat in locuri
> bune, la cofetaria de
> pe Calea Victoriei, la Zissu la bar, la Parcul
> Trandafirilor. Nu canta niciodata
> in carciumi si bodegi.
>
> Acolo il gaseai
> pe Zavaidoc. Zavaidoc a cantat la Berbec si la Ciresica,
> langa Cismigiu, unde se
> golea tramvaiul. I se facea reclama: „coboara neamule,
> sa mananci peste batog si
> sa-ti cante Zavaidoc”. Era un om mai simplu Zavaidoc,
> venit de la Pitesti. Dar
> avea o voce formidabila, de opera, cu niste acute de tenor.
>
> In alte restaurante cantau romante Ioana Radu sau Mia Braia.
> Erau surori. Ioana
> era o femeie simpla, nu era culta. Nu stia sa scrie decat cu
> litere de tipar.
> Mia facuse insa facultate. Erau fete de plutonier major,
> venite de la Craiova.
> Mia s-a casatorit cu Petre Alexandru, cu care a si cantat
> duete.
>
> Ioana a avut cinci barbati cu cununie. Avea o voce
> fantastica. Fuma cate un
> pachet de tigari pe ora si bea cafele pana nu mai putea. I
> se ingrosase vocea ca
> la barbati. La romante, n-a egalat-o nimeni, niciodata.
> Vedeti, lumea stia sa se
> si distreze pe atunci. Se muncea pe branci, dar aveau si
> bucurii.
>
> A ramas celebru in epoca un personaj cu bani si foarte
> petrecaret, care obisnuia
> sa mearga seara pe la 10 pe Soseaua Kisseleff, unde era un
> sirag de terase si
> restaurante: la Bufet, la Visoiu. Lua taraful cel mai bun,
> angaja sapte, opt
> trasuri, instala cantaretii in doua din ele si in restul pe
> ceilalti cheflii din
> restaurant si mergea la margine de Bucuresti, unde el avea o
> vie, sa chefuiasca
> toata noaptea cu vin de Valea Calugareasca. Si avea si o
> tacaneala omul asta:
> urca lautarii sa cante in cei doi stejari din curtea casei.
> Va puteti imagina ce chefuri se incingeau!
>
> „Cand
> incepea sa cante Maria Tanase, toata lumea lasa lingurile
> jos”
>
> L-ati amintit pe Grigoras Dinicu, varful muzicii lautaresti,
> cel care a
> influentat atatea generatii de interpreti. Ii dedicati multe
> pagini si in cartile dvs.
>
> – Pe Dinicu l-am cunoscut tarziu, in 1946, era deja bolnav
> de cancer la laringe.
> Suferise si doua operatii. Am mers de mai multe ori la el
> acasa, sa stam de
> vorba, dar in ultima perioada, nici nu mai putea vorbi, ne
> scriam intrebarile si raspunsurile pe bloc-notesuri.
>
> Dinicu era un lautar umblat, un om care se scolise, care
> facuse Conservatorul,
> intalnise multa lume buna, canta pe la ambasade, pe la
> festivaluri. Hora staccato a lui e inegalabila si azi.
>
> La inmormantarea lui Dinicu, era asa de multa omenire, ca
> s-a intrerupt
> circulatia de pe strada Finlanda, unde locuise, si pe
> Soseaua Stefan cel Mare,
> pana la Lizeanu. Au venit 400 de lautari din toata tara cu
> tambal, contrabas,
> violoncel, viori, si de la casa lui pana la cimitir i-au
> cantat tot repertoriul.
> A fost fabulos. Parca a explodat tot Bucurestiul de muzica.
> Nici Maria Tanase n-a avut asemenea funeralii.
>
> Cu Maria Tanase ati fost coleg de catedra la Liceul de
> Muzica. Era asa de teribila precum se spunea?
>
> – In 1953, cand a fost numita profesoara
> la scoala de muzica, Maria canta la optsprezece restaurante
> pe noapte. Avea
> sofer care o astepta in fata. In spate, pe bancheta, era
> Faramita Lambru cu
> acordeonul – unul mic, negru, prost si gaurit. Ii zicea
> Maria: „Da-te, mai, mai
> incolo, ca ai acordeonul spart si-mi faci curent”. Pana
> la urma, i-a cumparat ea unul mai bun.
>
> Faramita era peste tot umbra Mariei. La 9 seara, erau la
> Cina, la 9.20 la
> Continental, la 10 fara un sfert, la Bufet. Cand incepea ea
> sa cante, toata
> lumea lasa lingurile jos. Nu misca nimeni, timp de
> cincisprezece, douazeci de minute.
>
> Faramita ii stia perfect repertoriul, nu trebuia sa i se
> spuna decat: „do diez!”, „sarba!”, „fa!”. La
> restaurantele bune, avea un repertoriu elevat. La
> miezul noptii, ajungeau si la carciumi.
>
> La Maria Bortoasa, in Calea Grivitei, canta cantece
> porcoase, din vremea lui
> Anton Pann. Fiindca erau multi care o stimau si o invitau la
> masa, spre
> dimineata, se intorcea la cate un restaurant, cu Faramita
> alaturi. Mancau si
> cantau amandoi, pentru cate zece prieteni. Era o femeie
> teribila Maria, sclipitoare, captivanta.
>
> A fost casatorita cu mosierul Clery Sachelarie, dar Maria nu
> era o femeie de
> tinut in frau. Era o sfarleaza. A trait cu prim-ministri, cu
> ambasadorul
> Germaniei la Bucuresti, a fost implicata in spionaj, chemata
> in Turcia de
> presedintele Turciei. Era o femeie arzatoare, care se daruia
> mult. Nu se
> intalnea cu tine doar ca sa te sarute pe frunte.
>
> Tot in vremea cand Maria Tanase fascina Bucurestii cu vocea
> ei grava, orasul
> fremata sub acordurile „Zarazei”. Cum s-a nascut
> legenda acestei femei atatatoare?
>
> „Zaraza” a devenit celebra in interpretarea
> lui Cristian Vasile, pe care
> l-am mai prins in viata. In 1929, in Uruguay, s-a tinut un
> concurs de
> compozitii, iar premiul doi a fost castigat de aceasta
> melodie, compusa de un
> oarecare Benjamin Tagle Rara. De acolo, melodia a ajuns la
> Paris si a fost
> auzita de lautarii romani, care i-au cerut lui Nicolae
> Kiritescu sa scrie niste versuri.
>
> Kiritescu nu a facut o traducere. A pastrat din textul
> initial doar cuvantul
> Zaraza, care nu era, in original, decat un indemn de manat
> boii, un fel de
> „hais, cea!” Nu stia el asta atunci! Cum nu a
> stiut nimeni. El a facut din
> Zaraza „un poem de nebune dorinti”, portretul unei
> femei irezistibile.
>
> Tot el a inceput, la un pahar, sa raspandeasca legenda ei:
> Cristian Vasile s-ar
> fi indragostit nebuneste de o femeie, pe care apoi cineva,
> intr-o noapte, ar fi
> omorat-o. Scriitorul Mircea Cartarescu a dus legenda la
> rafinament. Zaraza ar fi
> fost incinerata, iar urna cu cenusa ei ar fi fost furata de
> insusi Cristian
> Vasile, care, in amintirea iubirii lor, a inghitit cate o
> lingurita din ea, in
> fiecare zi, timp de un an de zile.
>
> Foarte departe de ce-am fost
> candva…
>
> Domnule profesor, in incheiere as vrea sa va mai adresez o
> intrebare. Credeti ca
> Romania va ajunge vreodata sa egaleze perioada aceasta,
> interbelica? Mai poate
> fi luata de romani drept reper sau e mai degraba un model
> depasit?
>
> – Din
> nefericire pentru poporul roman, ne aflam intr-un stadiu cu
> mult inferior epocii
> de atunci. Nu mai avem in primul rand bunastarea de
> odinioara, care permitea
> oricarui om de rand accesul la cultura si la viata mondena.
> Am pierdut
> constiinta patriotica, iar asta e una dintre cele mai grave
> pierderi. Nu ne mai
> intereseaza tara asta, probabil pentru ca nu mai avem nimic
> de revendicat.
>
> Ne-am pierdut valorile, traim intr-o confuzie totala a lor,
> asa cum se poate
> vedea si la evenimentele astea, de tipul Zece pentru
> Romania. Ne-am pierdut
> simtul estetic, dorinta de a trai frumos. Am pierdut
> respectul pentru oamenii cu
> adevarat valorosi, care au realizat ceva pentru omenire.
>
> Marii inventatori, marii doctori, muzicienii, scriitorii,
> pictorii nu mai sunt
> azi respectati si recunoscuti. In Academia Romana exista un
> singur membru
> corespondent in domeniul muzicii.
>
> Ne-am pierdut modelele, care azi traiesc retrase si refuza
> sa apara la televizor, de teama sa nu se compromita.
>
> Un obicei care s-a pierdut: dansul in restaurante
>
> Ne-am captusit cu modele false, modelul omului care reuseste
> usor, care se
> descurca, care stie sa faca bani. Ne-am pierdut moralitatea.
> Ne-am pierdut
> manierele si educatia. Am uitat sa ne mai imbracam frumos,
> sa ne mai purtam elegant.
>
> Am pierdut – nu burghezia materiala, ci burghezia spiritului,
> nobletea spirituala.
> Traim azi intr-un mediu semicultural si parvenit,
> impulsiv si brutal. Suntem
> departe, foarte departe de ce am fost candva. Iar eu nu pot
> sa fiu decat frustrat si trist.
>
> Ma simt exponentul unei lumi in destramare. Dar am credinta
> ferma ca ceva se va
> schimba intr-o zi, ca vom ajunge la o societate cu respect
> pentru valoare, prin
> care sa construim alta Romanie, la nivel spiritual. Asta e
> ceea ce ne lipseste
> la momentul
> actual.
>
> La30 martie, Viorel Cosma va implini 88 de ani. Este
> doctor in muzicologie si, de-a lungul timpului, a fost
> distins cu Premiul
> Academiei Romane, cu Premiul International al Criticii
> Muzicale Artjus din
> Budapesta si de zece ori cu premiile Uniunii Compozitorilor.
>
> Este autorul a 99 de carti de muzicologie, lexicografie si
> critica muzicala. A
> cunoscut personal aproape zece mii de interpreti,
> compozitori, dirijori, lautari si muzicologi din Romania.
>
> Lucreaza in prezent la „Enciclopedia muzicii
> romanesti”, lucrare de proportii,
> programata pentru 10 volume a cate 500 de pagini fiecare, in
> formatul „Enciclopediei Britanice”.

NO COMMENTS

LEAVE A REPLY