DISTRIBUIȚI

Dragi prieteni, astăzi la un seminar de drept constituțional, s-a lansat o idee foarte interesantă, ca să vedeți că tineretul nostru mai și gândește și nu este chiar atât de indiferent față de modul cum este guvernată țara. Este vorba de neutralitatea și echidistanța politică a președintelui. Art. 84, alin. (1) din Constituție precizează că ”în timpul mandatului Președintele României nu poate fi membru al unui partid…” Poate avea vreo eficiență acest articol în a garanta echidistanța politică a președintelui, condiție fundamentală pentru a-și exercita ”funcția de mediere” (art. 80, alin 2)? Desigur, nu, și dacă ceilalți președinți, de până acum, și-au mai mascat într-un fel sau altul activismul politic în serviciul partidului care i-au sprijinit să-și câștige mandatul, cel aflat în funcție acum își manisfestă nu doar afinitatea politică, ci acționează deschis ca un activist înfocat al PNL-ului, partid care i-a propus și sprijinit candidatura. Mai mult decât atât, a încercat, prin anumite manevre, să impună chiar un guvern PNL, că doar ”guvernul meu” după care tânjea, nu credeți c-ar fi fost alcătuit din marțieni. Deci textul de constituție citat este lipsit de forță în a impune președintelui o conduită neutră din punct de vedere politic. Care ar fi soluția? Candidaturile la funcția de președinte al României să fie independente, interzicându-se, prin lege, orice sprijin politic sau de altă natură din partea partidelor sau altor forțe interne sau externe. Candidații să se prezinte singuri în fața electoratului și, sub răspunderea pentru declarații false, să arate cine sunt și de ce potențial dispun pentru a îndeplini cea mai înaltă funcție de demnitate din statul român. Detaliile pot fi stabilite fără niciun fel de impedimente cu condiția să existe voință politică. Nici măcar constituția nu trebuie modificată, procedură, după cum știți foarte greoaie. Hai să vedem câți dintre actualii politicieni ar achiesa la această idee.