DISTRIBUIȚI

Un sturion din Lacul Săruleşti, judeţul Călăraşi, „a cerut să fie salvat”, după ce timp de câteva zile a apărut stând nemişcat la primele ore ale zilei. Un pescar sportiv povesteşte cum peştele „s-a lăsat prins”, iar când a fost scos din apă, în gură s-au descoperit resturi de plastic şi rafie. Pescarul sportiv Dan Constantin povesteşte, pe pagina sa de Facebook, modul în care sturionul ce părea bolnav îşi făcea apariţia.
„De câteva zile personalul aflat în serviciul de pază semnalează faptul că un sturion mare îşi face apariţia în primele ore ale zilei la suprafaţa luciului de apă şi stă efectiv foarte mult nemişcat… plutind de multe ori în derivă. Au urmat 5 zile intense cu personal suplimentar de observare a lacului… non -stop, azi (joi – n.r.) peştele şi-a făcut apariţia exact la ora 11… dar pentru 10 minute… într-adevăr părea bolnav… slăbit… mişcări lente”, povesteşte, pe Facebook, Dan Constantin, care administrează Maratonul Internaţional Săruleşti. În momentul în care s-a vâslit spre el, cu 20 de metri înainte de a ajunge, sturionul a dispărut în adâncuri, pentru ca apoi să îşi facă din nou apariţia, la cinci metri de barcă. „Am rămas pe loc cu barca purtaţi de vânt şi valuri… „Cineva de sus” simţea faptul că pacientul va ieşi din nou… Şi.. şi… Da… La nici cinci metri de barcă apare în scurt timp el exact cu faţa spre barcă… exact în ochii noştri, nemişcat, greu de spus dacă avea lacrimi… eu spun că da. Apoi totul a decurs de la sine… S-a lăsat prins uşor, nu s-a opus deloc, a fost pus pe targă şi dus repede la ponton pentru studierea acestuia de mai aproape… Nimic lovit… nimic rupt… şi totusi peştele avea ceva”, spune bărbatul. Aşa au descoperit salvatorii că sturionul avea resturi de plastic şi rafie în gură, iar după ce i le-au scos şi peştele a reuşit să respire, şi-a revenit. „Avea un ghem de sfoară, un rest de sac de rafie cu ceva resturi de plastic şi alte deşeuri exact în interiorul gurii, prinse puternic de cerul acesteia… Urmează 2-3 minute de operaţie pentru că da, sunt chiar specialist în stomatologie, şi scot ceva ce nu are legătură cu mediul lui… ceva făcut de mâna omului… În 40 de minute monstrul prinde putere… se zbate… peştele a stat aproape tot în apă şi a prins viaţă… Mişcă… Apoi pleacă ca din puşcă dând din coadă puternic… udând din cap până în picioare toată audienţa”, scrie bărbatul care a salvat sturionul şi care a publicat şi imagini cu ceea ce a scos din gura peştelui.