DISTRIBUIȚI

,,Acum câțiva ani mă duceam in America si avionul s-a oprit pentru o escala in Timisoara, iar de acolo s-a urcat in Boeing-ul modern un sat intreg de babe, imbracate in negru, ca dintr-un film de Cacoyanis, infofolite, legate, grase, cu papornite, de parca mergeau cu Rata.
In sine, am găndit stânjenit că așa se strica imaginea României in lume.
Pe vremea aceea credeam că imaginea e importantă, nu Romania.
Dupa ce am trecut Atlanticul si ne apropiam de destinație, cu o ora inainte, ni s-a dat sa completam niste formulare, destul de agresive, care te anchetau in toate dimensiunile tale de calator.
Am avut sentimentul că tot avionul dădea teza la Limba română.
In starea aceasta de examen, m-am pomenit cu vreo cinci băbuțe lângă mine, care mi-au spus cinstit:
– ,,Scrie-ne și nouă, maică aici, că noi nu știm nimic!”
Și astfel, eu le intrebam din chestionar și ele imi răspundeau din inimă:
– Când te-ai născut, mamă? – 1897.
– Câti copii ai? – 11.
Și-așa mi-am dat seama că stăteam de vorba cu Independența României.
A inceput să se clatine avionul.
Avionul se clătina și la toti ne-a fost frică, inclusiv mie, asta cu imaginea Romaniei in lume. Mi-am pus centura, stewardesele au plecat si ele speriate.
Babele, in schimb, stăteau lângă mine și se sprijineau de partea de sus, ca și cum ar fi mers cu rata. Zic:
– Maică, stai jos, că a inceput furtuna. E pericol să ne prăbușim. Nu ti-e frica?
– Lasă mamă, răspunde băbuța, mi-am făcut o cruce, la Dumnezeu nu insiști. Ajunge.
In siguranța ei stateau două mii de ani de creștinism.
Iar eu, pe langă băbuță, eram un puric.
Eu eram imaginea de azi a Romaniei in lume, iar ea era icoana neamului din totdeauna.
Băbuța m-a reâncrestinat intr-o fracțiune de secundă și, astfel, am vazut din nou Omul Frumos.”

Dan Puric.