DISTRIBUIȚI

Mihai Pâlşu, un jurnalist cunoscut de investigaţii, pleacă de la ziarul Puterea , unde era director editorial, pentru a lansa un proiect media personal, un site denumit secundatv.ro şi o revistă care va apărea după lansarea site-ului. Pâlşu a fost timp de trei ani director editorial al ziarului Puterea. Pâlşu este cel care a publicat o amplă anchetă privind afacerea EADS. Acest lucru a dus atunci la suspendarea lui Pâlşu de către patronatul ziarului. “Ca urmare a acestui incident, domnul Mihai Palsu a fost suspendat din functia de director al cotidianului Puterea pana la prezentarea probelor care pot justifica acuzatiile emise sau pana cand organele de justitie vor proba indirect cele sustinute”, se arata in anuntul publisherului. Iată ce spune Pâlşu, acum, la plecarea sa de la Puterea: Am decis să pun capăt colaborării mele cu domnii Adrian Thiess, Gabriel Bleandă şi Georgian Puiu, proprietarii cotidianului naţional PUTEREA. Practic, am reziliat unilateral contractul de management editorial, conform articolului 4.5 din contract. Le mulţumesc celor trei proprietari pentru faptul că mi-au încredinţat, vreme de trei ani, conducerera editorială a ziarului PUTEREA. Le mulţumesc cititorilor ziarului PUTEREA pentru că m-au sprijinit în momente-cheie ale carierei mele, în special la sfârşitul anului 2014, pentru simpatia arătată faţă de politica editorială promovată de mine. Le mulţumesc colegilor din redacţie pentru faptul că m-au ajutat să produc un ziar de înaltă valoare, că m-au sprijinit să plasez cotidianul PUTEREA pe un piedestal onorant. Sper ca noua echipă care va prelua conducerea editorială să adauge cel puţin o cărămidă la fundaţia ziarului PUTEREA. Mihai PÂLŞU, jurnalist