DISTRIBUIȚI

O adevărată bombă nucleară aruncă-n aer alegerile europarlamentare! Ies la iveală detalii nebănuite despre Alianța 2020 USR-PLUS. În mod surprinzător, USR-PLUS are șase candidați cu probleme de integritate.
România Curată a analizat integritatea candidaților propuși de principalele partide pentru alegerile europarlamentare. Au fost selectate cele șapte partide cu șanse să treacă de pragul electoral -PSD, Alianța 2020 USR-PLUS, PNL, ALDE, PMP, Pro Romania şi UDMR – și primii 11 candidați de pe lista fiecărei formațiuni, adică cei de pe locurile eligibile.
Au fost analizate șapte criterii, a scris România Curată:
Profit necuvenit de pe urma funcției, de exemplu ca abonat la contracte de stat (care depășesc în economia firmei profitul din afacerile pur private) sau avere neconcordantă cu sursele transparente de venit
Fraudă academică
Trimiteri în judecată pentru corupție sau alte fapte penale.
Nepotism (promovarea rudelor folosind influența publică și orice încălcare în profit personal a separației public-privat în exercitarea unei funcții publice)
Traseism (căutarea de profit personal prin apartenența la multiple partide, începând de la al treilea în sus)
Autonomia față de serviciile secrete. Acest criteriu este transformat din mai vechea colaborare cu fosta Securitate. Într-o democrație, civilii controlează serviciile secrete și nu invers, iar sponsorizarea unor oameni politici de către serviciile secrete e la fel de anormală ca șantajarea lor.
Atitudini discriminatorii față de minorități. Acest criteriu a fost deja introdus la alegerile anterioare, și i s-a dat o greutate chiar mai mare la cele de față dat fiind că este vorba de alegeri europene, unde normele valorice sunt clare.
Rezultatul a fost surprinzător pentru USR-Plus, care se consideră cel mai curat partid din România. Șase din primii 11 candidați ai formațiunii conduse de duetul Cioloș-Barnea au fost găsiți cu probleme de integritate. Adică același număr ca la „penalii” PSD și ALDE.

Dacian Cioloș, poziția 1 pe listă, n. 1969 – În mandatul său de premier a promovat OUG 6/2016 prin care SRI a primit dreptul de a fi organ de cercetare penala in cazurile de siguranța națională și terorism, prevedere declarată neconstituțională. Tot în mandatul său de premier, SRI a candidat singur și a primit contractul SII Analytics din fonduri europene pentru Europa Digitală privitor la interconectarea unor baze de date conținând date private. Tatăl său a fost angajat al MAI, iar sora sa lucrează la serviciul secret al MAI, DGPI, unitate cunoscuta sub denumirea de „Doi și-un sfert . Partidul său, PLUS, a fost înființat de fiul unui cunoscut ofițer al Securității. Cioloș a fost ministrul Agriculturii din partea PDL și comisar european.
Cristian Ghinea, poziția 2 pe listă, n. 1977 – În perioada în care a fost ministru al fondurilor europene în guvernul Cioloș, MFE a atribuit un singur contract european, SII Analytics, de 25 de milioane de euro, câștigat de SRI în calitate de unic ofertant. De menționat este și faptul că SRI a depus oferta proiectului cu tot cu anexele necesare în aceeași zi în care a fost lansat apelul în aplicația MYSMIS. Acest proiect a fost lansat public spre consultare doar cu 5 zile înainte, urmând ca la doar 3 zile apelul de cereri de proiecte să fie lansat public.

Liderii USR-PLUS, abonați la contracte cu statul
Dragoș Pîslaru, poziția 3 pe lista USR-PLUS, n.1976 – Firma SC GEA Strategy & Consulting SA înființată și patronată de Dragoș Pîslaru a avut începând cu anul 2007 70% dintre contractele de consultanță și strategii de dezvoltare desfășurate cu diverse instituții ale statului român.

Clotilde Armand, poziția 4 pe listă, n. 1973 – Clotilde Armand a fost manager al firmei Egis, firmă franceză specializată în contracte cu statul, care a primit încredințarea de la statul român pentru mai multe contracte, printre care clarificarea unor aspecte legale rămase după anularea contractului autostrăzii Transilvania. În perioada 2009-2011 statul a plătit 70.000 euro/lunar firmei Egis pentru consultanta numai legat de contractul Bechtel.

Vlad Botoș, poziția 7, n. 1986 – Vlad Botoș este traseist politic. A fost membru în următoarele partide politice: PNȚCD, PNL, Forța Civica, USR

Ramona Strugariu, poziția 8, n. 1979 – După ce a lucrat între 2003 și 2007 ca jurist la S.C. ULPRES SRL, S.C. COMIGAT SRL, două societăți cu profil comercial și agricol, doamna Strugariu a devenit expert internațional în probleme de securitate și blogger în spațiul public, ocupând simultan cu soțul poziții de scurtă durată în instituții europene la Bruxelles fără vreun concurs clar.