DISTRIBUIȚI

Vasile Lucaciu preot, dascăl și erou al Bisericii Greco – Catolice
și al neamului românesc
Partea a IV – a
Activitatea politică în Mişcarea „Memorandistică”
Un vizionar al timpurilor moderne
Am prezentat până acum activitatea de dascăl şi de preot al lui Vasile Lucaciu, observându-se faptul că ambele ipostaze au fost strâns unite şi cu statutul de patriot român şi ilustru om politic. Dovadă stau toate orele de curs, discursurile şi predicile din timpul vieţii, scrierile rămase după moarte, toate scoțând în evidenţă mai multe caracteristici de gândire ale marelui gânditor. Pe de o parte, avem de-a face cu o minte progresistă şi vizionară, cu idei moderne şi de largă cuprindere, pentru cercetarea şi înţelegerea geopoliticii europene din acele timpuri, tezele enunţate de-a lungul carierei, putând fi folosite în orice curs de geopolitică internaţională, prin ideile de libertate sub toate formele şi egalitate în drepturi ale membrilor popoarelor Europei moderne şi contemporane. Pentru Lucaciu, omul este veriga esenţială în dinamica societăţii şi nu trebuie să fie în mod obligatoriu şi forţat subordonat acesteia, aşa cum stipulau în scrierile lor filozofii materialismului dialectic, Karl Marx şi Friederich Engels. El este fiinţa gânditoare supremă care are dreptul la alegerea identităţii social-naţionale, spiritul liber dotat de Dumnezeu cu pecetea unicităţii divine, deci şi cu liber arbitru în alegerea stării de viaţă.
Pe de altă parte avem de-a face cu o personalitate complexă a vremurilor, un om cu o vastă cultură enciclopedică, un partener social, respectat şi detestat, iubit şi urât, ascultat şi de temut în toate mediile vieţii sociale şi politice. Fin cunoscător al tainelor limbii maghiare şi istoriei imperiului habsburgic, Vasile Lucaciu trecea în societatea acelor vremuri drept „maghiar veritabil”, activitatea naţionalistă „pro românească” fiind considerată de autorităţile acelor vremuri drept un mare act de trădare a poporului şi statului maghiar, dar dincolo de toate, un mare patriot român, care şi-a dedicat trup şi suflet, ultimele energii cauzei românilor din Transilvania, scopul lui suprem rămânând întoarcerea pământului Transilvaniei la patria mamă şi reîntregirea României Mari.

Vremuri tulburi pentru românii din Transilvania
După cum am mai amintit, în anul 1867, în Imperiul Habsburgic s-a trecut de la sistemul federalist, în care fiecare provincie (inclusiv Transilvania) avea o anumită autonomie, la sistemul dualist, Imperiul Habsburgic transformându-se în Austro-Ungaria, un stat format din două state, în care împăratul Francisc Iosif al Austriei devenea şi rege apostolic al Ungariei, în care imperiu, fiecare stat component avea o autonomie, în care Ungaria renunţa la ideea de independenţă, având în comun cu Austria trei ministere: de externe, de război şi de finanţe şi primind în schimb teritoriile Transilvaniei, Slovaciei şi Croaţiei, ultima beneficiind de autonomie.
Aceste demersuri politice din cadrul proaspătului format Imperiu Austro – Ungar, au condus printre altele și la o politică de maghiarizare forţată a minorităţilor, în anul 1868, votându-se Legea pentru egala îndreptăţire a naţionalităţilor, prin care teoretic s-a înfiinţat „Statul Naţional Maghiar”, articolul 1 al acestei legi declarând că toţi cetăţenii ţării sunt membri ai naţiunii maghiare, unice şi indivizibile, de buze româneşti, sârbeşti, slovace, Ungaria devenind din simplă provincie, un stat aparte, în care numărul minorităţilor ( 9,5 milioane de români, slovaci, croaţi, sloveni, germani ) era mai mare decât a naţiunii dominante maghiare ( 6,5 milioane ). Astfel frustrarea românilor venea şi din nerecunoaşterea ajutorului dat maghiarilor la revoluţia din 1848, poziţia maghiară devenind „tot mai acerbă faţă de naţionalităţi şi în special faţă de românii, care drept mulţumirea jertfelor lui Horea şi Avram Iancu ne pierdem pe zi ce trece autonomia” [Augustin Iuga, op. cit., p. 29-30.]
.
Vasile Lucaciu a realizat măreţia vremurilor pe care le trăia şi necesitatea schimbării regimului politic din Transilvania, datorită mizeriei, suferinţei fără sfârşit a românilor ardeleni, ajunse la paroxism. Prin misiunea sa de dascăl şi preot, dar şi de cap de familie, el a încercat să fie un exemplu demn de urmat generaţiilor prezente şi viitoare. Prin spiritul de sacrificiu ce i-a animat existenţa, prin refuzul oricărui compromis de dragul vreunui câştig oarecare şi vremelnic, el a dat dovadă de bărbăţie şi coloană vertebrală într-o lume cu tendinţe corupte şi puse pe câştiguri uşoare.
„Vasile Lucaciu şi-a dat seama de chemarea sa, în aceste vremuri creatoare de istorie, în viaţa unui popor. El era conştient de misiunea lui personală, ce o are în această frământare care duce şi trebuie să ducă la complecta dezrobire a poporului românesc… Ştia că în sufletul poporului român împăratul de la Viena era văzut ca un părinte binevoitor, dar, care, fiind departe, nu ştie de toate nedreptăţile ce se petrec în ţara Transilvania. Atunci se născu în mintea lui un act, o idee: Să se adreseze un memorand la împărat.” [Tiron Albani, op. cit., p. 31.]

Un Memorandum care dă bătăi de cap stăpânirii
În perioada în care a activat ca preot în comuna Sâncrai, dr. Vasile Lucaciu ia contact cu, conducătorii politici ai românilor din Transilvania ca: dr. Ioan Raţiu, George Pop de Băseşti şi alţii, colaborând cu diferite ziare româneşti şi dovedindu-se un membru activ al mişcării naţionale din zonă, participând cu însufleţire la manifestările locale, corespondând şi întâlnindu-se cu personalităţi de frunte ai mişcării naţionale ca: George Bariţiu, Iosif Hodoş, Grigore Silaşi, Iosif Vulcan, Vicenţiu Babeş, dar şi pe cei doi colaboratori mai sus amintiţi. Din corespondenţa cu Bariţiu, merită amintite câteva consideraţii asupra mişcării sociale din Satu Mare:
„Suntem mâhniţi şi exacerbaţi întru toate, pentru unele fapte întristătoare care se întâmplă pe la noi, încât de temere şi durere ne cuprinde spiritele o amorţeală ce mult ne împiedică în activitatea naţională. Mai ales când vedem că unii români care ar trebui să fie din poziţia lor con-ducători, se fac instrument orb în mâinile inamicilor noştri. Aşa e tocmai protopopul actual de Satu Mare, sub a cărui conducere, precum se vede se deznaţionalizează deja şi biserica română.” [Scrisoare a lui Vasile Lucaciu datată la 10 aprilie 1879, aflată în colecţia Bibliotecii Academiei Române, mas.rom. 996, f. 240.]
Vasile Lucaciu se confruntă din ce în ce mai mult, cu o campanie denigratoare din partea multor persoane de origine maghiară, „deranjate” de neaşteptata-i orientare naţionalistă pro română, ca replică, intelectualii români sătmăreni îi adresează lui George Bariţiu o adresă de încredere, în care se exprimă adeziunea la „Memorialul explicativ”, publicat la Sibiu în 1882 în limbile română, maghiară, germană şi franceză, prin care era prezentată problema românească din Transilvania şi o motivare a revendicărilor româneşti, printre semnatari numărându-se şi tatăl lui Vasile Lucaciu, Mihai, el însuşi patriot convins cu idei unificatoare progresiste:
„Subscrişii, pătrunşi de adevărul şi sfinţenia cauzei noastre naţionale române, în semnificaţia aderenţei noastre neclintite şi a stimei noastre profunde, cu inima deschisă şi fruntea senină, subscriem această adresă de încredere pentru principiile exprese şi documentele înregistrate în „Memorialul” ajuns deja în mâinile noastre.” [Adresă de încredere trimisă de intelectualii români sătmăreni lui G. Bariţiu, aflată în colecţia Bibliotecii Acedemiei Române, mas. rom. 998/3, f.48. ]

Spiritul patriotic al lui Vasile Lucaciu a avut efect şi asupra fratelui mai mic, Petru, despre care ziarul „Szatmármegyei Közlöny” în ediţia din 26 aprilie 1885, prin articolul „Uneltiri româneşti la Selmecz-Bánya”, scria:
„Aceste uneltiri româneşti ne pot interesa şi pe noi în mod special deoarece în judeţul nostru ele sunt rodul agitaţiunilor celebrului Vasile Lucaciu care, atât prin prezenţa sa cât şi prin intermediul fratelui său mai mic, Petru Lucaciu, s-a străduit să facă acolo propagandă pentru daco românism. Dar tineretul vrednic al academiei s-a opus şi-a pornit o anchetă în urma căreia a rezultat faptul, că mai mulţi studenţi români, sub masca unor serate de „mămăligă” şi „castane” au organizat nişte întruniri secrete în cadrul cărora Petru Lucaciu, fratele cel mai mic al „profetului”, i-a îndemnat la solidaritate şi ură împotriva ungurilor, ba mai mult au preamărit memoria lui Horia şi Cloşca, ca martiri ai naţiunii”. [Articol “Uneltiri româneşti la Selmecz-Bánya” apărut în “Szatmármegyei Közlöny”, nr. 17 din 26 aprilie 1885.]
Activitatea politică al lui Vasile Lucaciu găseşte răsunet în rândurile preoţilor greco-catolici din zonă, acest lucru fiind reclamat de autorităţile maghiare printr-un articol datat la 12 septembrie 1885 în ziarul „Szatmármegyei Közlöny”, privind apariţia unor noi fruntaşi români ai mişcării naţionale şi sancţionarea acestora.
„Activitatea antipatriotică a iredentistului dr. Vasile Lucaciu, începe să dea roade, şi-şi găseşte urmaşi, în persoana domnilor: Alexiu Berinde, preot greco-catolic de Seini, Iosif Pop – Lemányi din Apa, Teodor Român din Cicârlău, Ioan Pop din Ilba, Antoniu Covaci din Potău, şi Simion Anderco din Someşeni, preoţi greco-catolici. Potrivit hotărârii nr. 1154 din anul 1885 a comitetului administrativ al comitatului, acei preoţi, care nu vor elibera acte privind succesiuni şi extrase de stare civilă în limba maghiară, sunt pasibili, în conformitate cu paragraful 16 din legea XLIV din anul 1868, la o amendă de câte 50 fl. de câte ori nu vor proceda în acest fel.” [Anunţ apărut în “Szatmármegyei Közlöny”, nr. 37 din 12 septembrie 1885.]
Acelaşi ziar anunţa în acelaşi număr, faptul că: „Cunoscutul preot daco-român, dr. Vasile Lucaciu, membru al consiliului orăşenesc, la intervenţia deputatului Boros Bálint, a fost înlăturat din calitatea sa de membru al adunării generale al oraşului Satu Mare”.[Ibidem.]

Valeriu Valerian IOAN
Nicoleta IOAN