DISTRIBUIȚI

VERNISAJUL TABEREI INTERNAȚIONALE DE SCULPTURĂ MONUMENTALĂ PLOIEȘTI 2020
Cea de-a treia ediție a Taberei Internaționale de Sculptură Monumentală s-a desfășurat în perioada 1-31 octombrie 2020 în Parcul Municipal Vest din Ploiești. Această tabără este parte a proiectului Muzeul de sculptură în aer liber Ploiești, inițiat de asociația culturală 24.PH.arte. Vernisajul a avut loc vineri, 30 octombrie de la ora 12.00. Au luat cuvântul organizatorii, reprezentanți ai Primăriei și Consiliului Local Ploiești, preoți ai Bisericii ortodoxe Ploiești, sculptorii, care au făcut o succintă prezentare a lucrărilor. Criticul de artă Pavel Șușară a ținut un discurs elocvent, urmat apoi de scriitorul Florin Toma, cu o analiză elaborată a fiecărei sculptur, care urma să fie dezvelită. În final Grigore Leșe a interpretat un vechi cântec, emoționant, caracteristic stilului său. Vedete au fost sculptorii: Ana Maria Negară, Dinu Câmpeanu, Alfred Dumitriu, Nicolae Ovidiu Popa, Florin Strejac, Ioan Pop Vereta și Maxim Dumitraș (coordonator artistic)