DISTRIBUIȚI
Ce spune istoria adevărată si ce fac guvernanții cozi de topor.
Regalistii să citească si să ințeleagă cum stau lucrurile.
Ce atâta ploconire față de străini? Ce fel de români sunt?!
 
Mortii cu mortii, viii cu viii, se spune. Dar sa nu uitam de mortii celor inca vii si nici de viii celor ce inca n-au murit!

Asa ne invata istoria…

VICTOR RONCEA BLOG

„ADEVARUL RAMANE, ORICARE AR FI SOARTA SLUJITORILOR SAI” – GH. I. B.

Posts Tagged ‘Mircea Valcu-Mehedinti’

Un document pentru istorie: Tradarea Maresalului Antonescu si a Romaniei de catre Regele Mihai, inregistrata pe placa si redata in scris de Dinu Bratianu, scoasa la lumina de istoricul Mircea Valcu-Mehedinti. In Memoriam Profesorii Buzatu si Constantiniu

Maresalul-Ion-Antonescu-Fresca-la-Biserica-Mihai-Voda
Mircea-Valcu-Mehedinti-IMMircea Valcu-Mehedinti (foto dreapta), un neobosit cercetator in fostele fonduri secrete din Arhivele Nationale, a scos la lumina pentru istorie un document deosebit: transcrierea momentului tradarii Romaniei si a Maresalului Antonescu, de catre tanarul Rege Mihai, din ziua de 23 august 1944. Evenimentul rusinos de la Palat, care nesocotea tratativele pe care Maresalul le purta cu Aliatii si prin care tara a fost predata neconditionat in mainile sovieticilor, a consfintit practic lovitura de stat a ocultei NKVD-iste din Romania. Regia a inclus si inregistrarea momentului de catre camarila regala, pe placa, iar cercetatorul Mircea Valcu-Mehedinti a descoperit documentul in dosarul lui Dinu Bratianu si l-a redat publicului prin intermediul portalului Art-Emis. Dl. Mircea Valcu-Mehedinti, despre care puteti afla mai multe pe blogul sau de prezentare cat si dintr-un interviu publicat de Ziarul romanilor de pretutindeni, a publicat pana acum 17 volume de documente, intr-o colectie intitulata “Dezvăluiri – Faţa necunoscută a Istoriei României”, culese preponderent din Fondurile: C.C. al P.C.R. – Secția Cancelarie, Direcţia Poliţiei şi Siguranţei Generale, Preşedinţia Consiliului de Miniştri – Serviciul Special de Informaţii, Corpul detectivilor, Ministerul de Interne, Direcţia Generală a Poliţiei, Casa Regală, Monitorul Oficial, s.a. Un interlocutor extrem de agreabil, dl. Mircea Valcu-Mehedinti, in conversatia pe care am avut-o pe tema descoperirii sale, si-a aratat dezamagirea fata de modul in care documentul a fost exploatat de presa suburbana cu pretentii de centrala si inclinatii intre central-rasariteana si central-orientala, recte Evenimentul Zilei. “Prin ce au publicat au mascat tradarea savarsita de Regele Mihai”, a afirmat distinsul cercetator, colonel in rezerva al Armatei Romaniei, ale carui lucrari le veti putea gasi, in luna octombrie, la Salonul de Carte Militara “Polemos“. Dezvaluirea privind inregistrarea pe placa a sinistrului act de tradare nationala de la 23 august 1944 intregeste descoperirile remarcabile ale regretatului Profesor Gheorghe Buzatu, respectiv EXCLUSIV. Prof Gh Buzatu: 23 AUGUST 1944: JOCUL CU DESTINUL ROMÂNIEI. Însemnările din celulă ale Mareşalului Ion Antonescu din seara de 23 august 1944. DOCUMENT OLOGRAF cu preambulul INEDIT: Cum a intrat Ceausescu in posesia testamentului lui Antonescu din 23 august 1944.Profesorul Gheorghe Buzatu – pe care il puteti vedea si asculta la o conferinta de la Chisinau, intr-o filmare postata recent de istoricul basarabean Alexandru Moraru – si profesorul Florin Constantiniu s-ar fi bucurat si intristat in acelasi timp citind aceasta transcriere. Zvonurile din lumea arhivistilor privind placa in cauza si copiile acesteia sunt numeroase. Daca tot se spune ca ar fi si la Moscova si la Washington si la Ierusalim, poate n-ar strica sa devina un bun public si pentru neamul pentru care si-a sacrificat viata Maresalul Antonescu, reintregitorul.
Iata transcrierea documentului si materialul dlui Mircea Valcu-Mehedinti publicat in premiera de Art-Emis:
Încet, dar sigur, adevărul iese la iveală.  „Dumnezeu nu bate cu parul!”
Maresalul-Ion-Antonescu-Testament-23-august-1944-Prof-Gheorghe-Buzatu-Ziaristi-Online-1-662x1024Cu ani în urmă, un fost ofiţer a predat lui Nicolae Ceauşescu agenda lui Carol al II-lea – ţinută în secret decenii la rând – în paginile căreia Mareşalul Ion Antonescu şi-a consemnat impresiile fierbinţi ale orelor petrecute în camera-seif, unde fusese închis de regele Mihai. Preşedintele de atunci al României nu a distrus-o. A dat ordin să fie păstrată pentru posteritate. Prin amabilitatea regretatului profesor Gheorghe Buzatu, a portalului Ziarişti Online şi a revistei ART-EMIS, conţinutul însemnărilor Mareşalului au fost accesibile publicului larg. Astăzi, vă prezentăm un document inedit despre Marea Trădare Naţională de la 23 august 1944. Devin vizibile apucăturile de maidan şi ambiţiile nefaste ale unui rege infantil şi lipsit de demnitate. Vă reamintim că – excluzând longeviva relicvă regală, TOŢI ceilalţi participanţi şi/sau implicaţi în complotul de la 23 august 1944 au trecut în altă lume în împrejurări tragice, neclare, ori şi-au găsit sfârşitul în temniţele unde au fost trimişi şi schingiuiţi de către slugile alogene ale sovietelor. Redacţia mulţumeşte cercetătorului Mircea Vâlcu-Mehedinţi pentru punerea la dispoziţie a acestui text inedit – parţial reprodus după înregistrarea pe placă a ceea ce s-a întâmplat în ziua de 23 august 1944 în Salonul Galben de la Palatul Regal. Documentul va fi prezentat şi în volumul „Istoria comunismului din România. Origini. Activitate”, vol. I (în lucru) – al cărei autor este domnul Mircea Vâlcu-Mehedinţi.
O palmă dată poporului român şi istoriei acestui neam. Un scuipat în obraz, pe care cotropitorul ţării l-a folosit în loc de ştampilă
23 august 1944 reprezintă unul dintre momentele jenante din istoria românilor. Ce n-aş da să-l pot contrazice pe scriitorul Ştefan Dumitrescu care afirmă că „suntem un popor axiofag, care ne distrugem, ne mâncăm singuri valorile”? Tot el, referindu-se la acel ruşinos 23 august, scria: „…Mareşalul avea să fie arestat de un puţoi de rege, care nu-şi ştersese nici caşul de la gură… Când au aflat că Regele şi tâmpiţii cu care a făcut el treaba asta, l-au arestat pe Antonescu, ruşilor nu le-a venit să creadă… Ce, ăştia sunt nebuni, îşi bat joc de noi? Cum adică să-l aresteze pe Mareşal şi să ni-l dea legat, pentru ce ne fac ei cadoul ăsta? […] aşa suntem noi deştepţi în istorie, le facem duşmanilor de moarte cadouri şi tot noi le plătim după aceea. […] Aceia care l-au arestat pe Mareşalul Ion Antonescu, pentru că, în infantilismul lor au crezut că pentru aceasta li se vor înălţa statui, au săvârşit una dintre cele mai mari ticăloşii. Ei s-au mânjit pentru totdeauna de sânge şi dezonoare”.[1]  Mai târziu, abjecţia de proces înscenat Mareşalului în 1946 de către aşa numitul Tribunal al Poporului şi derulat sub regie străină, în stilul execuţiilor sumare, a fost „O palmă dată poporului român şi istoriei acestui neam. Un scuipat în obraz, pe care cotropitorul ţării l-a folosit în loc de ştampilă”.[2] 
Mărturisirea unui important participant la evenimentele din acele zile nu mai poate fi pusă sub semnul întrebării şi/sau interpretării. Să sperăm că din Arhivele Naţionale încăpute – cu voia guvernanţilor – pe mâna altor alogeni, coreligionari cu cei de după ’44, direct interesaţi să ne şteargă istoria, vor mai rămâne câteva picături din uleiul adevărului… şi vor putea străbate până la suprafaţa apelor tulburi ce au inundat România. (Ion Măldărescu)
Unele aspecte ale evenimentelor din zilele de 22 și 23 august 1944, redate de Dinu C. Brătianu[3]  
„În dimineața zilei de 22 August, trupele rusești erau la 20 km de Bolgrad, 10 km de Bârlad și 5 de Bacău. Dezastrul total se apropia cu pași repezi, iar pe front armatele române, în fața retragerii germane se predau sau atacau pe germani. În București, Mareșalul Antonescu discuta cu Clodius ultimele amănunte privind încheierea unei convenții comerciale, care nu era altceva decât o crimă, căci procentele de cereale, oleaginoase și petrol erau sporite, iar resursele nu mai puteau fi asigurate, față de perspectiva pierderii teritoriului într-o cadență uluitoare. În aceste împrejurări am vizitat, la ora 11 ½  a.m., pe atașatul militar al Turciei, rugându-l să comunice din partea opoziției unite, printr-un cod stabilit între blocul național și aliați, întrebarea pe care o adresam celor trei mari puteri și anume:
1. Admit națiunile unite ca România să declare în mod unilateral, în termen de trei zile (respectiv până în seara de 24 august, ora 24.00) că încetează lupta?
2. Admit națiunile unite ca această declarație să fie făcută de încă Mareșalul Antonescu? Puneam această întrebare pentru că răspunsul afirmativ ar fi putut  înlătura calificarea celor doi Antonești drept criminali de război.
3. Pot națiunile unite să ne dea un răspuns încă în cursul zilei de 22 august?
Cifrul a fost expediat la Cairo și Ankara, primul la ora 12.40, al doilea la ora 14.00. La ora 17.00 atașatul militar al Turciei a remis secretarului meu răspunsul:
1. Punctul 1 din chestionarul blocului democratic este admis fără rezerve, cu adăogirea că o notă scrisă va trebui remisă de Ministrul României la Ankara, celor trei ambasadori ai Națiunilor Unite, în cel mult 24 ore de la proclamația adresată prin Radio, românilor.
2. Se admite Mareșalul Antonescu, însă guvernul va trebui să se retragă după încheierea armistițiului și semnarea lui la Moscova. Prin aceasta, aliații renunță la calificarea de criminali de război, cu condițiunea ca cei doi Antonești să recunoască, în preambulul armistițiului, înfrângerea și să semneze actul.
3. Se insistă că este ultima ocazie de a ne asigura un viitor demn de vechile prietenii ce le-am avut cu aliații și de memoria lui Titulescu.
La ora 17.15 blocul democratic a luat cunoștință de răspuns, hotărând a face imediat demersurile necesare pe lângă Mihai Antonescu și a se obține o întrevedere cu Mareșalul Antonescu. În același timp am trimis pe domnul Bebe Brătianu la Rege, pentru a-L pune în curent cu evoluția situației.
Condițiile armistițiului erau:
1. Teritoriale – frontiera din 1940.
2. Demobilizarea a ½ din armată, iar 20 divizii să ocupe Ardealul de Nord.
3. Economice – 1.000.000.000 plătibili în 4 ani în mărfuri.
4. Politice – garnizoane în Moldova în orașele capitală de județ pe timp de 5 ani.
Fiecare punct avea mai multe paragrafe ce urmau a fi discutate la Moscova.
La ora 19, Regele mi-a comunicat prin secretarul său că a obținut suprimarea garnizoanelor, reducerea efectivelor pentru Ardeal și că de urgența încheierii armistițiului depind îmbunătățirile condițiilor economice și financiare. În ce privește chestiunea reacțiunei germane, întrucât ea nu fusese pusă de Aliați, urma să se ceară ca germanii să părăsească țara în 7 zile, iar la prima agresiune să declarăm Germaniei război. Blocul Democratic a aprobat raportul și a hotărât facerea ultimului demers pe lângă guvern.
La ora 20, Mihai Antonescu a fost primit de domnul C. Brătianu, declarându-se în totul de acord cu hotărârile luate și luându-și angajamentul să convingă pe Mareșal de a nu pierde ultima ocazie de a se salva.
La ora 23, spre surprinderea mea, am fost rugat de o voce la telefon să nu părăsesc casa, întrucât într-un sfert de oră urma să fiu vizitat de o persoană amică. Am așteptat la poartă, nerăbdător să aflu un moment mai devreme cine putea fi. Am fost stupefiat să văd pe Rege, însoțit de un caporal din Regimentul de Gardă Călare. Mi-a declarat zâmbind că a „șters-o” prin dos și a luat un camarad cu el, ca să-l conducă, întrucât acesta știe strada unde locuiesc, deoarece fusese curier la Corpul Cavalerilor și îmi adusese pe vremuri o corespondență. Regele era îmbrăcat în pullover, cu pantaloni golf, cu capul gol (într-adevăr avea capul „gol” – n.n.), și de la stația Scala venise cu tramvaiul 16 la clasa a 2-a, trecând pe platforma din față a unui vagon deschis, biletul nu și l-a cumpărat El, ci caporalul le-a cumpărat pe amândouă. Intrând în biroul meu, l-am lăsat pe caporal împreună cu soția mea și cu secretarul care aștepta telefonul de la Mihai Antonescu.
Regele mi-a declarat deschis că se teme ca lăsând pe Antonești să semneze armistițiul, aceștia vor încerca să se cramponeze de putere, ceea ce nu mai poate admite. Mi-a indicat și a insistat asupra faptului că nu are nici o încredere în Antonești și că El personal și-a ales garda pentru sine de 23 august, înarmând suplimentar gradații și a adăugat că și-a luat toate măsurile ca lovitura să reușească, însă trebuie grăbită, și terminată chiar a doua zi. Iar motivul adevărat pentru care venise era următorul: să se constituie chiar în acea noapte un nou guvern, pentru orice eventualitate. În fața insistenței Regale, am chemat pe domnii Dinu Brătianu și Pătrășcanu, arătându-le situația. Am promis Regelui că la ora 7 ½ din a doua zi, va avea lista guvernului și am plecat apoi însoțindu-l pe jos până la Fundația unde Regele a trimis pe caporal înainte și apoi s-a strecurat după el, prin aripa neterminată. Probabil că se înțelesese cu sergenții din postul de la stradă și cu ostașii din gardă.
La înapoiere, soția mi-a comunicat că în convorbirea avută cu caporalul ce însoțise pe Rege, acesta i-a declarat că pe tot parcursul distanței de la Palat la mine, Regele l-a înjurat pe Mareșal și pe soția sa, gratificându-I cu diverse epitete foarte „populare”.
La ora 1.00 am primit o comunicare telefonică de la Mihai Antonescu, care mă anunța că Mareșalul, în urma expunerii sale și a vizitei domnului Mihalache, a hotărât convocarea unui consiliu de miniștri plini pentru 23 august ora 10, unde sunt rugat să iau parte ca delegat al Blocului Democratic.
La ora 2.00, într-o scurtă vizită la domnul C. Brătianu, am aflat că guvernul era constituit și gata să facă față oricărei eventualități (Se va intercala lista). Am remis lista secretarului meu, care a înaintat-o la Palat, la ora 7 dimineața; în același timp i-a remis-o Regelui și generalului Sănătescu.
La ora 10.00 m-am prezentat la Președinție. La ora 10 ¼ a sosit și Mareșalul, încruntat, cu cravașa în mână, răspunzând rece și distrat la plecăciunile ce I se făceau. Luau parte la Consiliu: Mihai Antonescu, I.Petrovici, Atto Constantinescu, Petre Ionescu, I. Marinescu, Marian, General Şteflea, Piky Vasiliu, Col. Elefterescu etc. Redau textual discuțiile urmate:
Mareșal Ion Antonescu: Domnilor, domnii din opoziție au găsit de cuviință să se constituie în bloc și să trateze pacea peste capul Guvernului. Recunosc, este un act de curaj, dar răspunderea o are Mareșalul Ion Antonescu, singurul care are drept să aprecieze asupra chestiunei de a se încheia sau nu un armistițiu cu U.R.S.S. Nu D-lor (arătând spre mine și ridicând tonul) și probabil complicele dumnealor, Regele D-lor de la Sinaia, au a se amesteca în această chestiune. Apoi, ironic: și au aerul să-și spună, uite te salvăm și pe dumneata, numai grăbește și încheie armistițiul. Nu domnilor, Mareșalul Antonescu nu are nevoie să fie salvat. El e tare și e patriot.
Am aruncat o privire lui Mihai Antonescu și la gestul său, arătând că și el e surprins de atitudinea Mareșalului, m-am sculat și am întrebat: Aceasta este atitudinea Dvs. definitivă?
Mareşalul: Așteaptă, ai răbdare, ce, ai vreun interes?
Dinu Brătianu: Da, al țării și dacă D-ta crezi că este timp de circ, te rog să dai reprezentația pe frontul care a ajuns la 250 km de noi și mâine va fi la 150 km. Îți repet, aceasta este hotărârea D-tale? Pentru că nu D-ta ai ultimul cuvânt.
Mareşalul: Tăcere: Domnilor, ca să nu se spună că sunt încăpățânat, voi oferi Rusiei un armistițiu. Voi preveni și Germania. Și cum sunt sigur că vor refuza să discute cu mine, astfel voi avea descărcarea de a duce războiul până la ultimul om (strigând) până la capăt (răcnind) până la victoria finală a Axei. Tăcere mormântală. Apoi: Ei, ești mulțumit, Domnule Brătianu?
Eu: Nu. Dar nu înțeleg să discut cu D-ta în fața Consiliului. În acest moment Mihai Antonescu este chemat afară. Înapoindu-se anunță pe Mareșal că Regele dorește să-l vadă.
Mareşalul: Să mă lase în pace. Spuneți-i că acum am o altă treabă mai importantă de făcut decât să mă duc la Palat. Apoi, cu un gest măreț, m-a invitat într-o cameră alăturată, unde a urmat următoarea convorbire:
Mareşalul: De ce ești nemulțumit?
Eu: Domnule Mareșal, ți s-a spus că Aliații admit să discute cu D-ta și că, consecința pentru D-ta este că scapi de răspunderea crimei de război. Cum vrei D-ta să anunți Germania? D-ta ai fi putut face aceasta dacă ai fi avut siguranța că ți se respinge oferta; atunci, da, nu ai fi avut altă ieșire, deși te previn, că dacă aliații refuzau să discute cu D-ta, toate măsurile erau luate. Sunt împuternicit de cele patru partide, să-ți comunic că D-ta nu ai altceva de făcut decât să execuți ceea ce ți se cere. Dacă anunți Germania, țin să-ți fac serviciul să te anunț că armata din Moldova va ridica armele împotriva Germaniei. (În acest moment Gen. Şteflea anunță că a căzut Bolgradul, Morlenii și că rușii sunt în împrejurimile Bacăului).
Mareşalul: Bine; dați-mi răgaz până la ora 2, când voi merge la Rege să tratez.
Eu: Ce să tratezi? Ascultă, domnule Mareșal, suntem oameni serioși sau ne jucăm cu soarta țării?
Mareşalul: Aveți cuvântul de onoare al Mareșalului Antonescu, că nu voi anunța Germania, dacă mi se garantează securitatea mea, și știi că Mareșalul nu-și calcă cuvântul.
Eu: Însuși Regele vă garantează securitatea. Vă veți putea adăposti la Palat, dacă aveți temeri.[4]  
Mareşalul:Și soția mea?
Eu: Și.
Mareşalul: Bine. La 2, la Palat. M-a condus la ușă.
Când am ieșit cu mașina de la Președinție, caporalul care  însoțise pe Rege, a făcut semne șoferului să oprească. S-a urcat în mașină și mi-a comunicat să merg la stăpânul său. Regele, foarte furios, îmi comunică grav că s-a gândit să-l cheme pe Mareșal ca să-i ceară să termine mai curând. (Probabil primise alte instrucțiuni de la Moscova – n.n.). I-a răspuns obraznic. L-am calmat, apoi mi-a spus:
Regele: Să știi că am să-l oblig să trimită telegrama cifrată chiar din biroul meu, ca să mă asigur, și apoi, imediat, cât nu se termină emisiunea la Radio, să dăm un comunicat sobru, iar seara voi citi Proclamația. Nu cumva crede că o va da el…
Am aprobat soluția și am plecat s-o comunic Blocului, care o adoptase pe loc.
La ora 2 ½ am primit un telefon de la Palat. Mareșalul nu sosise. Am plecat imediat la Snagov, unde am găsit pe Mareșal furios. Cu mare greutate l-am convins să plece la 3 ½ la Palat, împreună cu Ică Antonescu.
La ora 4.00, când oaspeții intrau pe poarta Palatului, nu mai funcționa nici un telefon între Palat și oraș, afară de al D-lui C. Brătianu, unde ne aflam toți. Legăturile cu Snagovul fuseseră tăiate. Surprinderea noastră a fost totală. (Regele își luase toate măsurile să nu poată fi stingherit în arestarea Antoneștilor, premeditată, indiferent de răspunsul pe care l-ar fi primit de la aceștia. Regele deja primise ordin, de la Moscova, să-i aresteze pe cei doi – n.n.)
La ora 4 ½, un telefon de la Palat previne pe D-l C. Brătianu că D-l General Sănătescu cheamă pe toți miniștrii din guvernul constituit în noaptea precedentă. Stupoare.
La ora 5.00, toți miniștrii erau strânși în sala de așteptare.
La ora 5 ¼ a apărut, fără nici un protocol, Regele, care le-a spus:
Regele: Domnilor, luați-vă posturile în primire și socotiți-vă în Consiliu de Miniștri Extraordinar, sub președinția Mea. Antoneștii au fost obraznici și i-am arestat. S-a terminat cu era lor. Nu puteți depune jurământul, căci trebuie desființat Decretul 3072. Nu-mi cereți amănunte. Am înregistrat pe placă convorbirea cu Antoneștii și nu veți mai avea nevoie de nici o lămurire mai mult. Și acum, la lucru.
Rolul meu de purtător de cuvânt al opoziției luase sfârșit. După ce mi-au mulțumit, Regele mi-a făcut din ochi și m-a condus la ușa hall-ului. Acasă l-am găsit pe Generalul Arhip, care mi-a povestit următoarele:
Generalul Arhip: La ora 5 ½ l-am primit pe Generalul Dobre, care fusese prevenit că Mareșalul a plecat la Palat și că miroase că se va petrece ceva. În cazul când la ora 5 ½ n-a ieșit de la Palat, el, Dobre, va lua măsuri pentru a-I înlesni plecarea de la Rege.
La ora 5 ½ Gen. Dobre s-a prezentat Gen. Ahip, căruia i-a declarat că Mareșalul s-ar părea că a fost deținut cu forța la Palat și că trebuie ca Statul Major să ia măsuri de salvare. Generalul Arhip i-a răspuns: Dacă Mareșalul este reținut cu forța la Palat, aceasta înseamnă că a pierdut încrederea Regelui și a țării. [5] 
Cum îți închipui D-ta că o să încercuiesc Palatul și pe șeful Armatei (Regele) ca să salvez un particular?[6] 
Eu: Generalul Dobre a plecat cu coada în jos. Astfel s-a terminat domnia Antoneștilor. Printr-un curaj de nedescris.[7]  Regele lucrând pe cont propriu, ajutat numai de ostași (15 la număr – n.n.) a pus la punct o întreagă rețea de microfoane, aparate de înregistrat, montate de Rege și subordonații săi, arme automate subtilizate de la unitate, sonerii sub biroul Regal, toate cu scopul de a se dovedi, în fața istoriei, ședința istorică din după amiaza zilei de 23 august 1944.
Audiența Mareșalului și a lui Ică Antonescu după înregistrarea pe plăci
Mareșalul: Să trăiești, Majestate! (Se aude și vocea lui MihaI Antonescu spunând ceva asemănător).
Regele: Domnilor, nu este timp de pierdut, ați adus țara, cu toate reprezentările ce v-am făcut, într-o situație din care numai încetarea imediată a luptei și gonirea germanilor din țară, o pot salva.
Mareșalul: Majestatea sa se înșeală…
Regele. Mai întâi obișnuiește-te să vorbești cuviincios. Ce-i aia, Majestatea Ta?
Mareșalul: Majestatea Ta…
Regele: Voastră.
Mareșalul: Voastră, dacă vreți.
Regele: Nu că vreau, trebuie.
Mareșalul: Astăzi sunteți nervos.
Regele: Da, pentru că D-ta când te-am chemat azi dimineață m-ai tratat ca pe un nimic (dând cu pumnul în masă). Nu-ți permit să-ți arogi drepturi asupra persoanei mele. Crezi D-ta că am să admit să mi se uzurpe prerogativele și eu să asist ca un incapabil la sfărâmarea țării mele?[8]  
Mareșalul: Dar cine o sfărâmă?
Regele: Voi toți și când vă chem, nu aveți timp pentru Regele țării.
Mareșalul: Voiam să vă spun că vă înșelați dacă credeți că salvați țara printr-un armistițiu.
Regele: Nu v-am chemat să-mi faceți observații și să vă dați păreri. Scopul pentru care v-am chemat este să trimit de aici, din biroul meu, telegrama alăturată, privind încetarea ostilităților cu națiunile aliate. Urmează o pauză, apoi:
Mareșalul: Citește Domnule Antonescu și vezi, crezi că Mareșalul poate trimite o telegramă ca asta?
Ică: Cine a făcut-o?
Regele: Ce vă privește. Dacă n-o dați o dau eu.
Mareșalul: Cum vă puteți închipui că Mareșalul poate trăda aliații germani și a se arunca în brațele Rusiei?
Regele: Cine trădează, Domnule? Dumneata sau nemții. Dumneata ai garantat frontiera Germaniei sau Germania pe a României. Dacă e garanția pe Milcov, pe Argeș, (strigând) pe Olt?
Mareșalul: Nu sunt surd. De ce strigați?
Regele: Ba ești. Altfel ai fi auzit vuietul țării. Scurt: Domnule Mareșal, dai telegrama sau nu?
Marerșalul: Nu! Așa, nu!
Regele: Dar cum?
Mareșalul: Să iau contact cu Germania?
Regele: Ce e. Ne târguim aici, Domnule Antonescu.
Mareșalul: Mareșal Antonescu.
Regele: Domnule Antonescu, de patru ani îmi uzurpi drepturile. N-ai avut nici încrederea, nici simpatia mea. [9]  De patru luni lucrez cu opoziția să salvez țara. Mă crezi, o știu bine, un copil bâlbâit și prost. Dar aceasta o vor judeca românii mei. Dar dacă crezi că sunt trădător vei încerca cea mai cumplită deziluzie. Sunt Regele țării și al D-tale. Vreau să scap țara și (lovind cu pumnul în birou) nimeni și nimic nu-mi poate sta împotrivă.
Mareșalul: Majestatea Voastră este tânăr și fără experiență.
Regele: Suferința este o experiență.
Mareșalul: Nu poți dispune de țară dacă…
Regele: Sunt șeful armatei și ordinul Meu a fost dat.
Mareșalul: (violent). Ce ordin? Știe Măria Ta că Majestatea Ta ar putea pierde Tronul?[10]  
Regele: Mă ameninți? Dumneata pe Mine? Te-am adus Eu la cârmă? Crezi că mai ai puterea să ordoni aici? Și D-ta, D-le Mihai Antonescu, faci cauză comună cu șeful D-tale?
Ică: Majestate, comiteți o eroare și o imprudență judecând astfel pe Mareșal.
Regele: D-ta dai sau nu telegrama?
Ică: D-l Mareșal trebuie să hotărască.
Regele: Aici și de aici înainte hotărăsc Eu. V-am oferit prilejul să vă salvați și pe voi. Am vrut să vă adăpostesc chiar. Vă voi adăposti și acum, dar în beciu. Domnilor, sunteți arestați!
Se aud zgomote de pași, uși deschise și strigăte: Sus mâinile!
Mareșalul: Cum, eu mareșalul țării…
Regele: Vax! Luați-i de aici. Să vie generalul Sănătescu.
Nota redacţiei: Comentariile sunt de prisos!Vă invităm să citiţi şi valoroasele volume apărute sub titlul „Distrugerea şi cucerirea României fără război”, vol. I-IV, Bucureşti, Ed.MVM, 2011-2012, cuprinzând 1700 pag. – autor Mircea Vâlcu-Mehedinţi -, unde veţi descoperi multe elemente de noutate despre care, în România, nu se vorbeşte decât în şoaptă.

[1]  Ştefan Dumitrescu, Delirul, vol.II, Râmnicu Vâlcea, Ed.Fortuna, 2004
[2]  Ibidem
[3]  Fond C.C. al P.C.R. – Secția Cancelarie – Dosar 215/1944
[4]  M.Vâlcu-Mehedinţi – Regele trădător a demonstrat – așa cum se va vedea mai jos – că nu și-a onorat cuvântul, dovedind lipsă de respect chiar și față de sine. Și Mareșalul a avut încredere în el, de aceea s-a dus la Palat – n.n.)
[5]  Ibidem – N-am înțeles niciodată de ce regii, președinții de țară și șefii de partid consideră că voința lor este și voința Țării. Ei, întotdeauna, în megalomania lor, se consideră totuna cu Țara. Ori, aceasta nu este adevărat. Și Ceaușescu, și Băsescu, ceea ce au făcut ei, după bunul lor plac, au considerat că este voința Țării. Oare, așa să fie?
[6  Ibidem – Dacă Regele era Șeful Armatei, respectiv Comandantul Suprem, și Ion Antonescu doar un subordonat al Comandantului Suprem, care a fost cauza că nu i-a ordonat Mareșalului Antonescu să se oprească la Nistru? Mareșalul Antonescu ar fi trebuit, ca un militar disciplinat, să execute ordinul. Ori, în toate filmele documentare, în toate fotografiile, fostul rege Mihai a mers pe front și, fericit, a trecut în revistă trupele care luptau împotriva Sovietelor. Aceasta nu înseamnă că era de acord cu tot ce făcea Mareșalul Antonescu, că era conform și dorințelor sale? Dacă așa stau faptele, de ce numai Antoneștii au fost socotiți criminali de război? Doar cel mai vinovat era, așadar, fostul rege. Răspunsul este deosebit de simplu: Acest rege era un trădător de țară, care le-a dat rușilor România pe tavă! Prin trădarea lui, România a capitulat fără condiții. Rușine lui și românilor care, astăzi, îl adulează!
[7]  Ibidem – Acesta nu a fost curaj! Fostul rege Mihai îl avea în spate pe Stalin și avantajele pe care acesta i le promisese, în cazul că-i va îndeplini ordinele (promisiunea că nu va fi judecat drept criminal de război şi promisiunea că va rămâne Suveran al României până la moarte, cărora li s-au adăugat cele două avioane primite cadou, cea mai înaltă decorație sovietică, „Pobeda” cu diamante și, poate, vagoanele încărcate pe care le-a luat cu el după 30 decembrie 1947 etc.
[8]  Ibidem –„Regele este servitorul Ţării, nu Ţara este servitorul Regelui”.
[9]  Tudor Vladimirescu – Ţara, „Patria este norodul, nu tagma jefuitorilor”.
[10]  M.Vâlcu-Mehedinţi: De reținut că Mareşalul Ion Antonescu l-a adus pe tron pe acest rege. Și pe mama lui, pe care regele Carol al II-lea o alungase, a readus-o în Ţară. A pierdut tronul la 30 decembrie 1947, dar nu din cauza Mareșalului Antonescu, ci din cauza rușilor, pe care i-a ajutat atât de mult, trădându-și Țara.
Sursa: Art-Emis via Roncea.Ro