DISTRIBUIȚI

Zilele Bibliotecii Județene „V.A. Urechia”- 130 de ani în slujba comunității
În perioada 9 – 30 noiembrie 2020, se va desfășura un program de evenimente culturale fizice și online, reunite sub genericul „Zilele Bibliotecii Județene V.A. Urechia”, cu prilejul împlinirii a 130 de ani de la inaugurarea prestigioasei instituții de cultură (11 noiembrie 1890), fondată prin donația generosului om de cultură, politician, profesor universitar, istoric și bibliofil – academicianul Vasile Alexandrescu Urechia.
Proiecte culturale, activități de promovare, întâlniri online pe platformele Zoom și Google Meet, întruniri profesionale, dar și activități inedite se vor derula în Galați pe parcursul acestor zile, atât la sediul central al Bibliotecii cât și la filiale.
Având în vedere contextul epidemiologic, cele mai multe activități se vor desfășura online.

Florina Diaconeasa, Sef Serviciu Relatii cu Publicul, Biblioteca V.A. Urechia Galati, tel. 0732.334661