DISTRIBUIȚI

În perioada 23-26 aprilie municipiul Tecuci îmbracă haine de sărbătoare. A devenit o tradiție ca în fiecare an, începând cu ziua de 23 aprilie când creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Mare Muncenic Gheorghe, la Tecuci, au loc manifestări organizate cu prilejul sărbătoririi Zilelor orașului și a patronului spiritual.
Seria manifestărilor încep joi de la ora 9.00 cu Liturghia arhierească la Catedrala „Sfântul Gheorghe” Tecuci cu participarea Înaltpreasfințitului Părinte dr. Casian, Arhiepiscopul „Dunării de Jos”. Tot joi are loc inaugurarea expoziției Muzeul de Istorie „Teodor Cincu” Tecuci, o moștenire restituită, moment la care vor participa oficialități locale și județene, deputații Victor Paul Dobre și Mircea Nicu Toader, confirmând prezența și fostul președinte al României, prof. univ. Emil Constantinescu. Ziua se va încheia cu Agapă Pascală la Protoieria Tecuci.
Vineri este serbată Ziua Bibliotecii Municipale „Ștefan Petică” Tecuci prin alocuțiuni, discursuri, premierea câștigătorilor concursului de poezii, eseuri, epigrame, moment artistic susținut de membrii Cenaclului „Ștefan Petică”, expoziție de costume populare românești, expoziție de carte din Fondul documentar al Bibliotecii și lansarea unui volum semnat de poeta Mihaela Gudană. După-amiaza continuă cu o slujbă de mulțumire la Catedrala „Sfântul Gheorghe”și un program artistic variatcu participarea interpreților Casei de Cultură Tecuci: Grupul „Omătuța”, , Beatrice Ciolan, Geta Rotaru, Teodora Chilian
Tot vineri dar și în ziua următoare, vor avea loc ceremonii de premiere a 68 de cupluri care au împlinit 50 de ani de căsătorie, ceremonie în cadrul căreia cuplurilor le vor fi înmânate diplome, flori și câte 1000 de lei/cuplu. Premiile le vor fi înmânate de primarul Daniel Gerhardt Țuchel. Seara va fi încheiată cu spectacole susținute Club Art, trupa Akikai și „Elite Grup”, toate din Tecuci.
Ziua de sâmbătă este deschisă de un Concurs tenis de masă care se desfășoară la Colegiul Național „Spiru Haret”. La ora 11.00, la sediul Primăriei va avea loc o ședință festivă a Consiliului Local privind acordarea titlului de Cetățean de onoare al Municipiului Tecuci scriitorilor Vasile Ghica, Ionel Necula și generalului Ioniță .
La ora 16.30 are loc slujba de mulțumire la Catedrala „Sfântul Gheorghe” iar cu începere de la ora 17.00 pe scena amplasată în fața primăriei vor evolua trupele și artiștii Casei de cultură: Trupa Asincron, Cosmina Chiriță, Răzvan Cluciniuc, Beatrice Ciolan, Andra Crăciun, Marinela Stratulat urmați de un spectacol de dans oferit de Clubul „Zumba” Tecuci, de recitalul grupul „Etnik” . Seara se anunță a fi una incendiară, pe scenă urmând să concerteze Andreea Bălan și Bosquito.
Duminică, în ultima zi dedicată Serbărilor Tecuciului, de la ora 17,30 vor susține spectacole Trupa „Arlechino”, Crina Tudorache, Alesia Munteanu, trupa Stars, Raluca Alexe, trupa Jackpot, Angelo Jalbă, urmați de premierea centenarilor, premierea olimpicilor, un spectacol muzical-coregrafic oferit de Ansamblurile folclorice „Junii Covurluiului” și „Doina Covurluiului” al Centrului Cultural „Dunărea de Jos” Galați, sub bagheta dirijorului Nicolaie Chiciuc, recital Angela Bâtlan și spectacolul Trupei Voltaj.
La buna desfășurare a manifestărilor și-au dat concursul primăria Tecuci, Consiliul Local Tecuci, Bibilioteca municipală „Ștefan Petică”, Casa de Cultură a municipiului, Muzeul de Istorie „Teodor Cincu”.
La mulți ani, Tecuci!
(Aida Zaharia)